Gura Humorului.
Sfârșitul lui mai. Răcoare bine. Soarele se strecura printre nori.
Am o epifanie. În bătaia soarelui, era și cald. Nu doar lumină!
Îi spun unchiului meu:
– Soarele dă și căldură. Când iese din nori, se simte ca și cum ai sta în fața unui foc.
– Da, așa este.
– Și de unde vine căldura? Cine pune lemne pe foc?
– Unii ar spune că Dumnezeu dar eu am mari îndoieli cu privire la chestia asta…
Aveam vreo 4 ani iar unchiul era cel mai mic dintre frații bunicii mele materne.
București, cândva prin clasa a III-a.
Vine o profesoară nouă. De engleză. Strigă catalogul să ne cunoască.
– Tu ești de origine armeană, nu?
– Da, bunicii și părinții tatălui meu au fugit din Turcia.
Din fundul clasei:
– Auzi mă, toți armenii sunt proști ca tine?
Cam jumătate din clasă începe să râdă. Eu printre ei.
– Da’ tu de ce râzi?
– De el. Ce altceva aș putea să fac? Pe proști nu poți să te superi…
Alte hohote.
București, cam în același timp cu amintirea de mai sus.
– Bunica, tu de ce nu mă duci la biserică? Mamaia merge din când în când la biserica armeană…
Știu că părinții n-au voie de la partid, dar tu de ce nu mergi? Am văzut că te rogi câte odată, că aprinzi lumânări…
– Ți-am mai povestit că bunicul a murit în timpul războiului. De boală. E înmormântat la Târgu Cărbunești. Eram în refugiu. Fugiserăm din Basarabia – unde ne trimisese Antonescu ca funcționari la o primărie – cu hainele de pe noi și cu ce am putut căra în mâini. Bruma de bani pe care o mai aveam se dusese pe medicamente și pe zahăr pentru el. Că doar asta mai putea mânca în ultima vreme. M-am dus la preotul din sat. ‘Părinte, mi-a murit bărbatul.’ ‘Slujba te costa atât. Să vii pregătită cu două colive, colaci, prosoape si o sticla cu vin. Coșciug ai, bănuiesc.’ ‘Coșciug am. Am să-l îmbrac cu hainele lui bune. O coliva îmi face gazda la care stau. Dar restul… n-am de unde, părinte!’. ‘Descurcă-te. E începutul lui Martie. Mortul nu se strică așa repede.’ Din clipa aia nu mi-a mai venit să intru în nici o biserică și, mai ales, nu mi-a mai fost la îndemână să vorbesc cu vre-un preot.
– Și cu bunicul ce-ai făcut?
– În satul de alături era o unitate de jandarmi. Refugiați și ei ca și noi. Îi cartiruiseră – așa se spune în armată – în casele unui boier fugit din țară. M-am dus – pe jos, prin zăpadă – la comandant. Îl cunoscusem cu vreo două luni înainte. La Târgu Jiu, unde fusesem pentru ceva acte. Știa că bunicul tău era pe moarte. Pe el îl cunoscuse din Basarabia. I-am spus că a murit și că nu știu ce să fac. Că nu am bani să-i dau preotului. A trimis un sergent și un soldat, cu o șaretă, și l-au adus pe sus pe preot. Pe mine m-a ținut acolo și a pus la popota – la bucătăria pentru ofițeri – să facă un colac. L-a lăsat pe preot să aștepte undeva până a fost gata colacul. După care l-a chemat la el, pe mine mă ținuse tot timpul acolo, și i-a spus ‘vă trimit pe amândoi înapoi cu șareta. Mâine dimineață îl îngropi pe domnul Ungureanu. Ia colacul ăsta. Colivă o să fie. Vin și prosoape pui tu. Și să nu aud vreo vorbă!’
București, undeva în timpul gimnaziului.
Avem de scris o ‘compunere’ despre scrisoarea a III-a.
Mă pune Michiduță și-o citesc pe toată. Nu doar pasajul din manual.
După care mă apucă așa un elan muncitoresc și fac câteva remarci cu privire la șovinismul lui Eminescu.
‘Ce vrea să zică poetul când vorbește despre bulgăroi cu ceafa groasă? Cum rămâne cu internaționalismul proletar?’
Bine că n-a trebuit să citesc lucrarea în clasă… Profa m-a luat deoparte și m-a întrebat ‘De unde ți-au venit ideile astea? De unde știi tu despre internaționismul proletar?’ I-am explicat că maică-mea era secretară de partid. Mi-a spus că să nu mai amestec lucrurile, să citesc doar chestiile din manual și să nu mai trag cu urechea când vorbesc oamenii mari.
Tot București, în timpul liceului.
Ne întreabă profesoara de filozofie – unde ‘studiam’ materialismul dialectic și istoric, numele pompos de sub care se ițea comunismul cel de toate zilele – ‘în ce constă superioritatea materialismului dialectic față de toate celelalte curente materialiste’.
Ridic mâna și: ‘Caracteristica materialismului dialectic consta în dialogul constant dintre cei care gândesc în felul acesta și realitate. Cei care practică genul acesta de materialism verifică tot timpul în practică consecințele deciziilor pe care le iau și își modifică convingerile în funcție de ce învață în felul acesta.’
Asta era în al doilea trimestru. Am avut media 10 pe tot anul, cu felicitări, fără să mă mai întrebe vreodată ceva.
Pe moment, am fost foarte mândru. Peste ani, când mi-am dat seama că spusele mele nu aveau nici o acoperire în practică, că decidenții vremii făceau doar ce le trecea lor prin cap… m-a apucat așa o rușine…
București, în primele zile după schimbarea de regim.
Mare adunare mare la locul de muncă. Masele mobilizate numesc un nou director. Un inginer cu vechime care chiar știa despre ce era vorba în propoziție.
Peste vreo săptămână, altă adunare. Să alegem reprezentantul intreprinderii în FSN-ul pe sector.
Pentru cei care nu știu despre ce e vorba, ‘FSN’ era, încă, un organ consultativ prin intermediul căruia era exercitată puterea legislativă. Direct de către popor, prin intermediul reprezentanților săi. Esența democrației, nu? Bine, FSN-ul a fost foarte repede transformat în partid, de către liderul său. Ion Iliescu.
Să revenim. N-am ce face și îmi întreb colegii: ‘Măi oameni buni. Tocmai ce l-am ales pe domnul inginer să fie directorul nostru. Asta este o funcție executivă. Acum tot dânsul este propus să îndeplinească și o funcție de natură legislativă. Păi cum rămâne cu separația puterilor în stat? De ce-am mai făcut Revoluția asta dacă ne întoarcem la „partidul e-n toate”?!?’
București, câteva luni după schimbarea de regim.
Colegul care mi-a explicat că ‘n-ai înțeles nimic din cum merg lucrurile’ – atunci când cu separația puterilor în stat – a început să ne convingă să adunăm niște bani. Că ‘schema funcționează foarte simplu. Cel care organizează toată chestia a adunat deja o lista. Toți cei de pe listă au pus fiecare câte trei mii de lei. Bani cu care au fost acoperite cheltuielile inițiale. Acum face lista cu tura a doua. Punem fiecare cate trei mii de lei. Banii adunați de la noi vor fi impărțiți între cei de pe prima listă. Deja sunt înscriși pe a doua listă suficienți oameni încât fiecare de pe prima să ia de patru ori mai mult decât a pus. Când ajungem la 5, se inchide lista, se împart banii și se începe lista pentru tura a treia.’
– Și de unde-or să vină cei de pe lista asta? Care să ne dea nouă de cinci ori mai mult decât o să punem?
– Pe ăștia o să-i găsiți voi. Noi ne ocupăm numai de organizare!

