Archives for posts with tag: coronavirus

Given my experience of living under communist rule, I can tell you that too much consistency is bad. Having to toe the line is dangerous. For individuals and for societies, as a whole. Communism did fall, you know.

On the other hand… some consistency is needed.

Let me give you an example.

The whole world is asking China to do ‘the right thing’ about its wet markets. In Bill Maher’s terms “eating bats is bat-shit crazy“.

Why?!?

Because of what science tells us. That bats are full of corona-viruses, which are bad for us.

That’s what we say, anyway. Those of us who side with ‘science’… And who ask the Chinese to give up their traditions.

Let’s examine the problem from the other side.

‘We’ve been eating bats for ages. And nothing happened to us. Now you say that this flu like disease is produced by viruses who live in bats. Why would we believe you – and give up eating bats, if you don’t believe your own scientists? And balk when they tell you to quit smoking. To stop piling plastic into landfills. To stop heating up the planet.

To vaccinate your children, for God’s sake…’

Permiteți-mi să vă prezint un scenariu fictiv.

Avem un observator inteligent și un vehicul peri-galactic.

Nu există detalii disponibile despre observator, cu excepția faptului că acesta are acces la un flux cuprinzător de date în timp real despre ceea ce se întâmplă în interiorul – sau, mai exact la suprafața, vehiculului peri-galactic.

Și iată ce a înregistrat observatorul:

Vehiculul este transformat continuu de către pasageri.
De fapt, există două maniere în care pasagerii își schimbă vehiculul.
Interacționând direct cu acesta.
Și ca un cumul de consecințe ale interacțiunilor care au loc între pasagerii înșiși.

Pasagerii evoluează.
De la începutul observației, unii dintre ei au devenit dominanți.
Dar, indiferent dacă deveniseră dominanți sau nu, majoritatea pasagerilor au dispărut. Atât ca indivizi, cât și ca specii.

Specia dominantă actuală este cea mai ciudată de până acum.

Afișează un amestec ciudat de comportamente inteligente și tendințe suicidare.

Este alcătuită din indivizi autonomi, capabili să găsească soluții ingenioase pentru probleme aproape intractabile.
Dar, și în asta constă ciudațenia lor, încă nu au reușit să descopere două lucruri de bază:
Natura limitată a vehiculului pe care locuiesc. Atât în ​​timp cât și în spațiu.
Nici cum să-și echilibreze autonomia individuală – care îi face să fie ceea ce sunt, cu nevoia fundamentală de a coopera pentru atingerea scopului lor natural. Supraviețuirea propriei specii! Implicit, și a lor ca indivizi.

Dacă întregul „proiect” ar fi fost un film SF, textul de mai sus ar fi constituit introducerea.
Urmat de:

În prezent, pasagerilor dominanți le este predată o lecție. De către unul dintre cei care pareau insignifianți. Până de foarte curând. De către un virus, după cum îi spun dominanții.
Acest virus – ca toate rudele sale, este capabil să deturneze alte organisme și să le convingă cumva să lucreze pentru el. La un cost foarte ridicat pentru organismele deturnate.
Iar în acest caz, organismele deturnate aparțin speciei dominante.

Și ce au ales indivizii aparținând speciei dominante? Adică cei aflați direct în fața pericolului?
Să se informeze reciproc cât se poate de prompt și să coopereze serios și sincer pentru atingerea scopului comun?

Nu chiar. Încă nu, oricum.

Teme pentru acasă:
Ce ar gândi observatorul inteligent din exteriorul vehicolului despre întreaga situație?
S-ar putea El gândi să dea o mână de ajutor?

Where S stands for Sociological.

So. Let me present you with a sociologically fictitious scenario.

We have an intelligent observer and and a trans-galactic vehicle.

There are no details available about the observer except for the fact that it has access to a comprehensive real time stream of data about what is going on inside – or, more exactly, on the surface, of the trans-galactic vehicle.

And here’s what the observer had recorded.

The vehicle is being continuously transformed by its passengers.
In fact, there are two manners in which the passengers change their vehicle.
By interacting directly with it.
And as unintended consequences of the interactions which take place between the passengers themselves.

The passengers are evolving.
During the observation period, some of them had become dominant.
But no matter whether they had become dominant or not, most of the passengers had disappeared. Both as individuals and as species.

The current dominant species is the most intriguing ever.

It displays a strange mix of intelligent behaviors and suicidal tendencies.

It is composed of rather autonomous individuals who are adept at finding ingenious solutions to almost intractable problems.
But, strangely enough, they haven’t yet been able to figure out two basic things:
The limited nature of the vehicle on which they live. In both time and space.
Nor how to balance their individual functional autonomy with their need to cooperate towards their natural goal. The survival of their own species.

If the whole ‘project’ were a SF movie, the text above would have been the opening.
Followed by:

Currently, the dominant passengers are being taught a lesson by the apparently most insignificant amongst those transported by the vehicle. By a virus, as the dominants refer to it.
The virus – like all of its kind, is able to hijack other organisms and somehow convince them to work for him. At a very high cost for the hijacked organisms.
In this case, the hijacked organisms belong to the dominant species.

And what have the individuals belonging to the dominant species chosen to do?
Inform each-other promptly and cooperate earnestly towards the common goal?

Not exactly. Not yet, anyway.

Homework:
What would the intelligent outside observer think about the whole situation?
Would He consider to lend a helping hand?

Pentru ‘recenți’, ăsta era reproșul adus, imediat după Revoluția anti-comunistă din Decembrie ’89. celor întorși din exil.

Pentru mai multă exactitate, fraza nu era atât un reproș cât mai degrabă un argument. Folosit de contra-revoluționari în încercarea lor de a convinge ‘masele populare’ – care urmau să voteze ‘liber’, că ‘la vremuri noi, tot noi!’

Complicat? Confuz?

Pentru început, o idee care poate părea șocantă.
‘Poate că ‘revoluțiile’ sunt momente de cotitură și prilejuri de schimbare fundamentală, dar ‘stările de fapt’ sunt mai degrabă ‘puse în scenă’ de contra-revoluționari’. Această idee – revoluționară, de-a dreptul, a fost lansată de Ilie Bădescu. Sau, cel puțin, la el am întălnit-o eu.
Profesor român de sociologie, cu vederi mai degrabă apropiate de dreapta conservatoare… lucru destul de neobișnuit pentru membrii profesiei sale. Adică atât pentru profesori cât și pentru sociologi.
Dar câtă dreptate are! Cum ar putea fi descris Iliescu – Ion Iliescu, cu un alt termen? Acțiunile sale au fost cât se poate de contra-revoluționare! Rezultatul politicilor sale a fost conservarea a cât mai mult din ceea ce exista pe vremea regimului comunist. Că a fost conservat mai degrabă ce era lipsit de funcționalitate și distrus aproape tot din ceea ce funcționa, cât de cât… asta este, fiecare face ce poate.

Cert este că, precum orice (contra)revoluționar care se respectă, Iliescu – și gașca sa, au adâncit fracturile care existau deja în societate. Între țărani și orășeni, intelectuali și muncitori. politicieni și cetățeni, mase și elite, între cei care au rămas și ‘transfugi’.

Fracturi care au fost exploatate – și adâncite, în continuare, de toți ‘pescuitorii în ape tulburi’ care și-au făcut mendrele în politica dâmbovițeană din ultimele trei decenii.

Prevăd – și să dea Domnul, vorba marxistului, să mă înșel cât se poate de amarnic, că recenta epidemie va constitui prilejul unui nou puseu de învrăjbire. Între cei rămași – din multe și varii motive, ‘acasă’ și cei plecați să-și caute norocul ‘afară’.

Câteva mii dintre cei un milion și jumătate de oameni plecați – cu acte și fără acte, la muncă în Italia s-au întors acasă. Cu toate că fuseseră rugați să nu facă acest lucru. Împotriva evidenței că, în felul ăsta. își pun în pericol rudele și prietenii. Se poate spune că cei care au făcut lucrul acesta – fără a avea un motiv serios, au căzut la examenul de responsabilitate socială.
Câteva mii, sau chiar zeci de mii, dintr-un milion și jumătate.

Să vedem ce vom face noi, restul. Cei rămași aici.
Se vor găsi vre-unii dintre noi să le reproșeze ’emigranților’ – în grup, comportamentul unui minuscul număr dintre ei?
Se vor găsi suficient de mulți dintre ‘autohtoni’ care să ‘pună botul’? Și să se transforme în portavocea ‘pescuitorilor în ape tulburi’?

Sau vom reuși să refacem atât de des invocata unitate națională?
Știu că termenul a devenit desuet. Repetat până la sastisire de propaganda comunistă, „în jurul ‘marelui conducător’”, și batjocorit în continuare de propaganda naționalistă de după ’90.
Și totuși!
Nici o comunitate, națională sau de orice altă natură, nu poate supraviețui – și cu atât mai puțin prospera, în absența solidarității dintre membrii ei.
A unei solidarități active, bazate pe respect reciproc.

Suntem în fața examenului de maturitate.
De maturitate socială.