Etiquette is a matter of social interaction.
A mannerism used to convey ‘we are in sync’. ‘We see eye to eye’ on most matters that count.

In this picture, one of the two men are dressed ‘inappropriately’. According to the ‘normal’ etiquette.

This is ‘posturing’.
That choice of attire – in flagrant breach of ‘comme il faut’ – is a constant reminder to the rest of the world that he, and his country, are not ‘normal’. Like the rest of us still are. For now…

We can accept his ‘look’. Demonstrating that we feel with him. And with his country!

Or… we can show our ‘true colour’…

Sometimes reading about history is not enough.
You might need to live at least some aspects of it…

I’m sure most of you are familiar with this notion.
With the notion that war is an art and that Sun Tzu was at least a notable teacher. In this domain.
And the second place goes to

Now, that we have established whom we consider to be the THE greatest experts on war, would you be so kind as to tell me when was the last time that China – or Germany, for that matter – had vanquished their opponents? After their respective treaties on war had been compiled…

My point being that a really ‘successful’ war ends with both parties understanding that there’s no point in fighting one.
That whenever the winner starts boasting about their exploits, that war has been fought for nothing. The winner might have won the war but they certainly had lost the peace.
My secondary point – and, maybe, the more important one – being that we tend to treat the current war using the knowledge gathered during the previous one, Which seems rational, right?!?

Yeah… well… The only successful war in our recent history – and only partially at that – was WWII.
WWI was fought for nothing. At the end, the victors had copied the actions of those who had won the previous wars. Imposed hefty reparations upon the vanquished. Hence the advent of Hitler.
WWII was not only terrible but also widespread. France, Germany, Italy, the Central Europe and, to a central extent, the Great Britain have been so thoroughly destroyed that people there did learn their lesson. No more war. Hence a completely different approach to peace than after WWI.
Inclusion of the former aggressor instead of punishment.

The next global war was the Cold one.
Fought mainly between the two WWII victors who had not directly experienced war. The US and the USSR.

What?!?

Well, just think about it.
France, Germany, Italy and so on had been occupied. Experienced hot war on a first hand manner for years on end. Great Britain had not only fought but had also been bombarded.
The US had fought in the war but only Hawai’i had directly experienced it.
And when it comes to the USSR the situation is… complicated. The eastern part of the WWII had been fought mainly in Ukraine and in the western part of Russia proper. The only main city directly affected by war was Sankt Petersburg/Leningrad. The rest of the Russian Federation had experienced less disturbance than western Ukraine in the present conflict.
And what did the free world do after the Cold war had been concluded? Specially the Americans?
Boasted? About their exploits?

How was the loser treated?
The westerners tried to do what the allies had done after WWII? Integrate the loser into the ‘brave new world’? Without understanding that the loser had not accepted its status?

Identificăm neplăcerea.
Identificăm cauza.
Identificăm potențialul remediu.

Prea multă lume suferă.
Care suferință este folosită ca o resursă. De către cei care consideră acest lucru ca fiind acceptabil.
Sub ochii pasivi ai celor care consideră că nu este treaba lor și/sau că pe ei nu-i afectează ce se întâmplă.

Această postare nu este despre imigranți. Nu este doar despre imigranți…
Este despre oameni. Despre oameni care suferă. Despre oameni care exploatează suferința. Și despre oamenii care încă n-au înțeles ca suferința semenilor lor va ajunge, la un moment dat, și la ei.
În situația în care, profitând de nepăsarea indiferenților, cei care exploatează suferința continuă să ne taie tuturor creaga de sub picioare.

Bănuiesc că ați identificat deja ‘cauza’.
Procesul la care asistăm – și care este pe cale să destructureze însuși modul nostru de viață – este pus în mișcare tocmai prin instrumentalizarea suferinței umane. Identificarea acesteia ca fiind o oportunitate și apoi ‘înhămarea’ ei conform scopurilor celor care încearcă să profite de pe urma existenței acestei suferințe.

Care este remediul?

Soluția ‘banală’ ar fi rezolvarea tututor problemelor care produc suferințe semenilor noștri.
Nerealist? Au încercat și comuniștii chestia asta? Chiar dacă doar la nivel declarativ? Și mai rău au făcut?

Soluția realistă comportă trei aspecte.
Acceptam că fiecare dintre noi avem limitele noastre. Și că nici unul dintre noi n-am putea să ne descurcăm de unul singur.
Acceptăm că avem la dispozitie un spațiu limitat. Că nu avem unde să ne ascundem. De ceilalți și nici de consecințele faptelor noastre.
Acceptam că primii care trebuie să facă ceva suntem noi. Fiecare dintre noi. Pentru că noi suntem cei despre care e vorba!

Odată acceptate cele trei chestii de mai sus, remediul este gata.
Renunțăm la pasivitate!
Tragem de mânecă pe cei care exploateză suferința. Le explicăm consecințele faptelor lor
Îi ajutăm pe cei care suferă. Inclusiv deschizându-le ochii cu privire la adevăratele cauze ale suferințelor lor.

Iar primul pas, și poate cel mai important, este să nu ne mai înjurăm între noi dacă se întâmplă să avem păreri diferite. Să nu ne lăsăm provocați de cei care bagă bățul prin gard.
Să nu dăm vina pe victimă pentru cele înfăptuite de agresor.

Al doilea pas, la fel de important, este să conștientizăm cât de mult datorăm norocului!
https://press.princeton.edu/books/hardcover/9780691167404/success-and-luck?

We don’t get what we deserve,
we get what we put up with.

How did we get here?

Then

What is Truth?
Pilate

Well, there are two kinds of truth.
The one you feel with your shin when you hit a coffee table.
And the one you feel in your heart when those present laugh at you hopping on one leg while caressing the hurt one.

Which two kinds of truth divide us, people, into two categories.
Those trying to patch ‘an ever-changing truth’ out of many individual pictures – each of them the consequence of a ‘shin’ happening to connect with a portion of the ‘outside world’. Which people are currently known as ‘scientists’.
And those trying to reach ‘the truth’. By thinking, by divination, by… God only knows what any other means… Philosophers, theologians, quacks…

I was trained as an engineer.
To notice needs and to design solutions while evaluating the possible consequences of those needs being met by the proposed solutions. Which places me squarely into the first category.

Buzunarul cetățeanului
nu este locul de joacă al politicienilor!

Gabriela Corina Ene

Treceam prin fața televizorului când o doamnă destul de tânără tocmai rostea, de la tribuna Parlamentului, cuvintele de sub titlu.

– Are dreptate. Cine e?
– O FSN-istă.
– Aha. Și atunci? Dacă sunt conștienți de chestia asta, de ce îl mai țin în fruntea lor? Și în fruntea guvernului? După toate ce le-a făcut, inclusiv „aroganța” cu Nordis-ul?!?
– Ești infantil! Ăștia cu moțiunea de cenzură sunt dușmănoși iar tu ești infantil!
– Ce vrei să spui cu chestia asta?
– O ducem mai bine acum decât cu 10 ani în urmă? Cu 30 de ani în urmă? Da. PSD-ul a fost la putere, direct sau indirect, aproape toată perioada asta? Da! Și voi nu le recunoașteți meritele!
– Eu unul recunosc că o ducem mai bine acum decât pe vremea lui Ceaușescu. Asta e la mintea cocoșului!
– Și atunci?
– Și atunci ce? Cei care votează Georgescu și AUR sunt și ei conștienți – cei mai mulți dintre ei – de chestia asta. Doar că sunt extrem de exasperați. În ăștia 35 de ani, toți cei care s-au perindat pe la putere au furat! Au furat prea mult. Și sunt încă la putere! În momentul ăsta, reprezentantul celor care se agață de scaun este Ciolacu. Tu poți să recunoști chestia asta? Sau e mai simplu pentru tine să mă consideri pe mine „infantil”?!?

Gura Humorului.
Sfârșitul lui mai. Răcoare bine. Soarele se strecura printre nori.
Am o epifanie. În bătaia soarelui, era și cald. Nu doar lumină!
Îi spun unchiului meu:
– Soarele dă și căldură. Când iese din nori, se simte ca și cum ai sta în fața unui foc.
– Da, așa este.
– Și de unde vine căldura? Cine pune lemne pe foc?
– Unii ar spune că Dumnezeu dar eu am mari îndoieli cu privire la chestia asta…
Aveam vreo 4 ani iar unchiul era cel mai mic dintre frații bunicii mele materne.

București, cândva prin clasa a III-a.
Vine o profesoară nouă. De engleză. Strigă catalogul să ne cunoască.
– Tu ești de origine armeană, nu?
– Da, bunicii și părinții tatălui meu au fugit din Turcia.
Din fundul clasei:
– Auzi mă, toți armenii sunt proști ca tine?
Cam jumătate din clasă începe să râdă. Eu printre ei.
– Da’ tu de ce râzi?
– De el. Ce altceva aș putea să fac? Pe proști nu poți să te superi…
Alte hohote.

București, cam în același timp cu amintirea de mai sus.
– Bunica, tu de ce nu mă duci la biserică? Mamaia merge din când în când la biserica armeană…
Știu că părinții n-au voie de la partid, dar tu de ce nu mergi? Am văzut că te rogi câte odată, că aprinzi lumânări…
– Ți-am mai povestit că bunicul a murit în timpul războiului. De boală. E înmormântat la Târgu Cărbunești. Eram în refugiu. Fugiserăm din Basarabia – unde ne trimisese Antonescu ca funcționari la o primărie – cu hainele de pe noi și cu ce am putut căra în mâini. Bruma de bani pe care o mai aveam se dusese pe medicamente și pe zahăr pentru el. Că doar asta mai putea mânca în ultima vreme. M-am dus la preotul din sat. ‘Părinte, mi-a murit bărbatul.’ ‘Slujba te costa atât. Să vii pregătită cu două colive, colaci, prosoape si o sticla cu vin. Coșciug ai, bănuiesc.’ ‘Coșciug am. Am să-l îmbrac cu hainele lui bune. O coliva îmi face gazda la care stau. Dar restul… n-am de unde, părinte!’. ‘Descurcă-te. E începutul lui Martie. Mortul nu se strică așa repede.’ Din clipa aia nu mi-a mai venit să intru în nici o biserică și, mai ales, nu mi-a mai fost la îndemână să vorbesc cu vre-un preot.
– Și cu bunicul ce-ai făcut?
– În satul de alături era o unitate de jandarmi. Refugiați și ei ca și noi. Îi cartiruiseră – așa se spune în armată – în casele unui boier fugit din țară. M-am dus – pe jos, prin zăpadă – la comandant. Îl cunoscusem cu vreo două luni înainte. La Târgu Jiu, unde fusesem pentru ceva acte. Știa că bunicul tău era pe moarte. Pe el îl cunoscuse din Basarabia. I-am spus că a murit și că nu știu ce să fac. Că nu am bani să-i dau preotului. A trimis un sergent și un soldat, cu o șaretă, și l-au adus pe sus pe preot. Pe mine m-a ținut acolo și a pus la popota – la bucătăria pentru ofițeri – să facă un colac. L-a lăsat pe preot să aștepte undeva până a fost gata colacul. După care l-a chemat la el, pe mine mă ținuse tot timpul acolo, și i-a spus ‘vă trimit pe amândoi înapoi cu șareta. Mâine dimineață îl îngropi pe domnul Ungureanu. Ia colacul ăsta. Colivă o să fie. Vin și prosoape pui tu. Și să nu aud vreo vorbă!’

București, undeva în timpul gimnaziului.
Avem de scris o ‘compunere’ despre scrisoarea a III-a.
Mă pune Michiduță și-o citesc pe toată. Nu doar pasajul din manual.
După care mă apucă așa un elan muncitoresc și fac câteva remarci cu privire la șovinismul lui Eminescu.
‘Ce vrea să zică poetul când vorbește despre bulgăroi cu ceafa groasă? Cum rămâne cu internaționalismul proletar?’
Bine că n-a trebuit să citesc lucrarea în clasă… Profa m-a luat deoparte și m-a întrebat ‘De unde ți-au venit ideile astea? De unde știi tu despre internaționismul proletar?’ I-am explicat că maică-mea era secretară de partid. Mi-a spus că să nu mai amestec lucrurile, să citesc doar chestiile din manual și să nu mai trag cu urechea când vorbesc oamenii mari.

Tot București, în timpul liceului.
Ne întreabă profesoara de filozofie – unde ‘studiam’ materialismul dialectic și istoric, numele pompos de sub care se ițea comunismul cel de toate zilele – ‘în ce constă superioritatea materialismului dialectic față de toate celelalte curente materialiste’.
Ridic mâna și: ‘Caracteristica materialismului dialectic consta în dialogul constant dintre cei care gândesc în felul acesta și realitate. Cei care practică genul acesta de materialism verifică tot timpul în practică consecințele deciziilor pe care le iau și își modifică convingerile în funcție de ce învață în felul acesta.’
Asta era în al doilea trimestru. Am avut media 10 pe tot anul, cu felicitări, fără să mă mai întrebe vreodată ceva.
Pe moment, am fost foarte mândru. Peste ani, când mi-am dat seama că spusele mele nu aveau nici o acoperire în practică, că decidenții vremii făceau doar ce le trecea lor prin cap… m-a apucat așa o rușine…

București, în primele zile după schimbarea de regim.
Mare adunare mare la locul de muncă. Masele mobilizate numesc un nou director. Un inginer cu vechime care chiar știa despre ce era vorba în propoziție.
Peste vreo săptămână, altă adunare. Să alegem reprezentantul intreprinderii în FSN-ul pe sector.
Pentru cei care nu știu despre ce e vorba, ‘FSN’ era, încă, un organ consultativ prin intermediul căruia era exercitată puterea legislativă. Direct de către popor, prin intermediul reprezentanților săi. Esența democrației, nu? Bine, FSN-ul a fost foarte repede transformat în partid, de către liderul său. Ion Iliescu.
Să revenim. N-am ce face și îmi întreb colegii: ‘Măi oameni buni. Tocmai ce l-am ales pe domnul inginer să fie directorul nostru. Asta este o funcție executivă. Acum tot dânsul este propus să îndeplinească și o funcție de natură legislativă. Păi cum rămâne cu separația puterilor în stat? De ce-am mai făcut Revoluția asta dacă ne întoarcem la „partidul e-n toate”?!?’

București, câteva luni după schimbarea de regim.
Colegul care mi-a explicat că ‘n-ai înțeles nimic din cum merg lucrurile’ – atunci când cu separația puterilor în stat – a început să ne convingă să adunăm niște bani. Că ‘schema funcționează foarte simplu. Cel care organizează toată chestia a adunat deja o lista. Toți cei de pe listă au pus fiecare câte trei mii de lei. Bani cu care au fost acoperite cheltuielile inițiale. Acum face lista cu tura a doua. Punem fiecare cate trei mii de lei. Banii adunați de la noi vor fi impărțiți între cei de pe prima listă. Deja sunt înscriși pe a doua listă suficienți oameni încât fiecare de pe prima să ia de patru ori mai mult decât a pus. Când ajungem la 5, se inchide lista, se împart banii și se începe lista pentru tura a treia.’
– Și de unde-or să vină cei de pe lista asta? Care să ne dea nouă de cinci ori mai mult decât o să punem?
– Pe ăștia o să-i găsiți voi. Noi ne ocupăm numai de organizare!

“Russia’s U.N. Ambassador Vassily Nebenzia acknowledged “constructive changes” in the U.S. position on the conflict. He told the council the resolution was “not an ideal one,” but “a starting point for future efforts towards peaceful settlement.””

By sending the Red Army to invade Ukraine, Putin had crossed a red line.
The rest of the world noticed.

Some played possum. ‘Let’s stay out of it. And maybe, maybe, get something for ourselves’.
The majority said “No! This is too much.”

Russia does have veto-power in the UN Security Council. Hence the dead-lock.

The Biden led US and the EU had chosen to support Ukraine. And to sanction the Putin regime.

Every day, people are being killed. Soldiers on the front and civilians under aerial bombardment.
Reasonable individuals want the fighting to stop.

Easier said than done.
Putin might say: ‘My bad!’ and tell his soldiers to go home.
Ukraine might agree, on its own volition, with enough of Putin’s demands. And, hopefully, get at least a respite.
Or those helping Ukraine might say: ‘We had enough. From now on, you’re on your own.’

Putin is not yet ready to back off. Ukraine is not yet ready to cave in.
‘Somebody’ is getting ready to act as a mediator.

What are the immediate consequences?

Putin is back. No longer an outcast!

Is the rest of the world ready?
For it to go back? Back to what was going on before WWI but on a far wider scale?

Ceaușescu ne-a lăsat moștenire o economie brici.
Poate că a făcut și niște greșeli

dar asta mai ales din cauză că a fost mințit de către cei din jurul lui.
Cel mai important este faptul că pe vremea aia
România era o țară independentă și respectată de toată lumea.
Acum suntem niște nimeni care mergem cu căciula în mâna la Bruxelles.

Maică-mea m-a adus pe lume în 1961.

Una dintre primele mele amintiri – am o memorie mai degrabă vizuală – se referă la moartea lui Dej.
Eram pe stradă, cu bunica mea. Deodată a început antiaeriana. Și să bată clopotul de la singura biserică din cartier. Mai auzisem sirene – făceau ‘repetiții’ din când în când – și clopote de biserică. Dar niciodată împreună. Plus de asta, lumea s-a oprit pe stradă. Am întrebat-o pe bunică-mea ce se întâmplă și mi-a spus să am un pic răbdare că îmi explică ea mai târziu. Așa că m-am uitat și eu în jur. Un tramvai se oprise în mijlocul drumului. Pe blocuri erau atârnate, la fiecare scară, de la ultimul etaj până la parter, câte trei fâșii înguste de pânză. Una neagră, una roșie și una despre care mai târziu am aflat că se cheama ‘tricolor’. După ce au tăcut sirenele și tramvaiul a plecat mai departe, bunică-mea mi-a explicat că a murit cineva foarte important. Cineva care făcuse multe lucruri bune. Asta a fost în 1965.

Următoarea amintire ‘istorică’ e din 1968.
Eram undeva pe marginea unui bazin. În concediu cu părinții. Care părinți, împreună cu alți oameni din jur, ascultau ceva la un ‘tranzistor’ dat la maxim. ‘Tranzistor’ era cuvâtul folosit de românii din vremea aia pentru a denumi un radio pe baterii. Evident că nu înțelegeam nimic din ce auzeam acolo dar simțeam foarte multă mândrie amestecată cu îngrijorare.

La sfârșitul clasei a VIII-a, adică în primăvara lui ’76, domnul profesor Bucătaru – de istorie – ne-a ținut o lecție recapitulativă.
În care ne-a explicat ce au fost Sovromurile, cum i-a convins Dej pe conducătorii sovietici să-și ia trupele din România în 1958, despre cum a ajuns Gheorghe Gheorghiu să poarte și numele Dej…
Dupa care ne-a vorbit despre Primavara de la Praga și despre importanta discursului pe care îl ascultaseră parinții mei la radio. Despre cum rostirea acelui discurs îl transformase pe Ceaușescu într-un interlocutor pentru decidenții din afara lagărului socialist. Într-un interolocutor care vizitase deja de două ori SUA, care fusese primit la cel mai înalt nivel în China, în India, fusese în turnee prin America de Sud și Africa, de două ori în Iranul încă orientat spre Vest…

Cam tot în perioada aia am început să experimentez consecințele decretului nr. 770 din 1 Octombrie 1966. „Avînd în vedere ca întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecinţe asupra sănătăţii femeii şi aduce mari prejudicii natalitatii şi sporului natural al populaţiei, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: Articolul 1 Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.”
Prezervativele erau la mare căutare. Și se găseau doar pe piața neagră…

Îmi mai aduc aminte și de o discuție foarte interesantă avută cu mama mea. Secretară de BOB – adică cel mai mărunt secretar din ierarhia de partid, singurul post de conducere din structură care nu te transforma în activist plătit – de când am deschis eu ochii până la desființarea partidului. Devenisem suficient de mare să merg singur la film în oraș. Adică să iau tramvaiul câteva stații până la cinematografele de pe bulevard. Și să mă întorc după ora 10 seara… Problema fiind că până ajungeam eu acasă, se oprea apa caldă! Până în anul ăla, cred că tot 1976, apa caldă curgea tot timpul. Fierbinte! Bine, în Bacău – de exemplu – era cu program. De la introducerea termoficarii… Trei zile pe săptămână. Explicația, acolo, fiind lipsa de capacitate a centralelor termice. În București, în schimb, ni s-a servit o altă poveste. Că nu are rost să fie irosită atâta energie… De unde și întrebarea pe care i-am pus-o mamei mele: „ Ăștia opresc apa caldă exact când se întorc acasă muncitorii care vin de la schimbul doi. La ei se gândește cineva?”

Următoarea amintire e din armată.
Am intrat în toamna lui ’80 și am ieșit în primăvara lui ’81.
Când am intrat încă se mai găsea mâncare în magazine, când am ieși… bătea vântul!
Primele câteva luni, cam până în Februarie, ne dădeau fasole cu costiță, mazăre cu carne, tocană de cartofi, ciorbe… mâncare la cazan. Multă și relativ bună. Ultimele luni, am făcut parte dintr-un fel de experiment. Au început să ne ‘furajeze’ cu o tocană făcută din ceapă, ceva grăsime și niște felii de cartof cu tot cu coajă. Care fuseseră conservați cumva. Erau fierți, adică nu mai aveau gust de cartof crud, dar ramâneau în același timp ‘întregi’. Adică trebuia să-i apeși destul de tare cu furculița dacă vroiai să-i terciuiești. Dacă aveai noroc, găseai și o bucățică de slănină. Dacă nu, nu…. Cam de 8-9 ori pe săptămână… Nu v-am spus încă? În ultimele luni începuseră să ne dea mâncare gătită și dimineață. Restul? Conducte, balast… Fasolea devenise trufanda! Iar mazărea dispăruse cu totul…
Nu știți ce-s alea conducte și balast? Paste făinoase – adică macaroane, și orez. Macaroanele cu un sos alb în care erau vagi urme de brânză, băgate la cuptor în niște tăvi imense și apoi tăiate ca niște cărămizi iar orezul fiert cu sare și ceva grăsime. Culmea e că orezul era cel mai bun la gust. Dintre astea trei chestii…

În ’86 am terminat facultatea. Rămâne pe data viitoare.

Urletele din jur au o menire:
să ne facă să uităm că noi suntem pe scaunul șoferului.

Radu Hossu

Situația de acum seamănă destul de bine cu cea dintre cele doua războaie mondiale.
Germania lui Dolfi își lingea rănile produse de inepțiile din tratatul de la Versailles.
Rusia lui Putin își linge rănile pe care și le-a făcut singură în timpul încercării avortate de a trece la democrație.

Dolfi și Putin s-au folosit de ‘oportunitățile’ pe care le-au identificat, au confiscat puterea și s-au permanentizat la butoane.

După cum foarte bine știm, gestionarea unei ‘împărății’ seamănă cu mersul pe bicicletă. E mai ușor să pornești decât să te oprești. Între timp, n-ai voie să te oprești. Trebuie să te războiești tot timpul cu cineva!

Europa din vremea lui Dolfi – de voie, de nevoie și mai târziu decât ar fi fost cazul – s-a hotărât totuși să lupte. Să răspundă în mod adecvat și sustenabil pe termen lung agresiunii la care a fost supusă. De către Dolfi.
Ucraina din vremea lui Putin a pierdut și ea ceva vreme dar a reușit totuși să se mobilizeze. Chiar dacă mai târziu și nu chiar cu toată inima. Vezi corupția care diminuează ‘capacitatea de efort’.

Dându-și seama că ar rămâne singură, America lui Roosevelt s-a apucat până la urmă să ajute Europa. Inclusiv Rusia.
Dându-și seama că vine la rând, bucată cu bucată, Europa de acum s-a mobilizat până la urmă să ajute Ucraina. Chiar dacă mai târziu și nu foarte entuziast.

Mai sunt câteva lucruri trecute de multe ori cu vederea.

Capitalurile americane investite în Germania dintre cele două războaie mondiale. Capitalurile ‘nord-atlantice’ investite în Rusia.
Interesele Chinei. Care destabilizează scena într-un fel oarecum echivalent cu ceea ce a făcut Japonia imperială în acea perioadă din secolul trecut.
America lui Trump este în altă epocă evolutivă față de America lui Roosevelt.

La fel de puțin evident e și faptul că Europa – împreună – este, încă, cel mai mare și mai puternic agent economic și social. Și că ar putea strivi oricând Rusia, dacă aceasta nu ar avea arsenalul ei nuclear.

Principalele piedici aflate acum în fața Europenilor sunt “urletele” despre care vorbea Radu Hossu.
Fake-urile destinate să ne tulbure percepția și să ne întunece judecata.

Principalul lucru pe care îl ignorăm este faptul că Rusia este mult mai aproape de Europa decât de China.
Geografic, cultural, social…
Al doilea lucru pe care alegem să-l ignorăm este că America, chiar dacă europeană la origine, este la ‘pubertate’. Își pune la îndoială tradițiile.

În mod firesc, ca toate regimurile autocratice, dominația lui Putin asupra Rusiei se va încheia. La un moment dat, într-un fel sau altul. Chiar dacă Putin va reuși să numească un succesor și să-i consolideze puterea. Toate regimurile cu administrație centralizată se prăbușesc datorită selecției negative. Posturile de decizie sunt acaparate de yes-mani, ceea ce produce anchilozarea sistemului. Care devine incapabil să mai facă față!

Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să învățăm de la Putin.
Acesta își pune minionii să ne învrăjbească. Să ne facă să ne certăm între noi. Să ne exaspereze atât de tare încât să nu mai fim în stare să vedem realitatea.

Noi ar trebui să facem exact invers.
Să găsim o cale prin care să transmitem lumii – și în special poporului Rus – un mesaj coerent.
Accentul trebuie să fie pus pe coerență!
Puterea inspiră frică în timp ce coerența inspiră respect. Iar noi avem nevoie să fim respectați!
În felul acesta, doar în felul acesta, vom reuși să le transmitem Rușilor că împreună ne va fi mai bine.

Nouă chiar mai bine decât ne e acum, lor mult mai bine decât le este fiind la dispoziția lui Putin.

Aceiași coerență ne va ajuta în procesul de refacere a relației cu Statele Unite.

Singura cale prin care putem transmite un mesaj coerent, este să ne comportăm coerent.
Să spunem lucrurilor pe nume și să facem ce este de făcut!

You are permitted in time of great danger
to walk with the devil until you have crossed the bridge

Bulgarian Proverb

““The man has now become like one of us, knowing good and evil. He must not be allowed to reach out his hand and take also from the tree of life and eat, and live forever.” So the Lord God banished him from the Garden of Eden to work the ground from which he had been taken.”

Bulgaria is a Balcanic country. Having evolved more or less together, the Balcanic countries share many cultural traits. Nevertheless, individual countries do have their own characteristics. Bulgaria does have a particular one.
The name, Bulgaria, comes from a Turkic tribe. Who had conquered the area in the VII-th century and established the first Bulgarian Empire. Yet the Bulgarian people is mainly Slavic. Speaks a Slavic language and has remained Christian Orthodox despite having been ruled directly by the Islamic Ottoman Empire from 1396 to 1878. Hence it is safe to consider that the Bulgarians do know a thing or two about keeping their shit together, don’t you think?

On the other hand, who, in their right mind, would want to find themselves on the other side of the bridge? Alone with the devil?!?

Maybe ‘devil’ has different meanings for different people…

We, in our cozy world, where everything is just about fine, consider the devil to be the absolute evil.
We are taught to believe that.

Yet things were not so clearly cut in the good old days.

The Bulgarian experience suggests that when the shit hits the fan, maybe it is wiser to put aside some of the things which made you consider your neighbour was ‘untouchable’ and join forces with them. Until the real danger is gone…

An even older experience, the one shared in the Bible, suggests that the Devil had a defining contribution in us becoming ‘like one of them (Gods)’. After all, it was ‘he’ who had taught Eve to eat the fruit which empowered her to “know good and evil”. It was ‘he’ who prodded Eve, who prodded Adam, to become conscious human beings…

Let me continue this post by sharing a story. Not a funny one but which fits in this context.

Once upon a time, there was a nonconforming sparrow who decided not to fly south for the winter. However, soon the weather turned so cold that he reluctantly started southward. In a short time, ice began to form on his wings and he fell to earth in a barnyard, almost frozen. A cow passed by and crapped on the little sparrow. The sparrow thought it was the end. But then the manure warmed him and defrosted his wings. Warm and happy, able to breathe, he started to sing. Just then a large cat came by and hearing the chirping, investigated the sounds. The cat cleared away the manure, found the chirping sparrow and promptly ate him.
Now, it may seem that there are no lessons here, but there are. In fact, there are three:
1. Everyone who shits on you is not necessarily your enemy.
2. Everyone who gets you out of shit is not necessarily your friend.
3. If you’re warm and happy in a pile of shit, keep your mouth shut.

Allen Klein

I’m not sure about 3. though. Keeping your mouth shut is not always the best option. Not in the longer run…
Use your better judgement instead of letting others tell you what to do.

Having just told you to use your own better judgement instead of letting others tell you what to do, I now suggest that you click on the following link. And read Niemoller’s life story:
https://hmd.org.uk/resource/pastor-martin-niemoller-hmd-2021/