Archives for category: rationalitate limitata

De cativa ani incoace finalul lunii iunie este marcat de controverse pe marginea “Examenului de Capacitate“.

Un timp discutiile s-au invartit in jurul examenului in sine iar mai apoi in fiecare an au fost gasite motive punctuale pentru alte controverse destul de aprinse.

‘Era mai bine pe vremea noastra. La sfarsitul scolii dadeai un examen de intrare la liceu si gata. Daca erai in stare sa intri la liceul pe care ti l-ai ales, bine. Daca nu, treaba ta… cine te-a pus sa incerci la liceul ala. Inseamna ca nu te-ai evaluat bine.
Acuma… vin dom-le unii de pe la tara cu niste medii… te doare mintea… si ocupa locurile de la liceele bune din orase… de parca nu stim si noi cum merge treaba acolo’.

Pe vremea cand am trecut eu prin experienta asta partidul sustinea sus si tare: “copiii sunt viitorul tarii”.
Si, in copilaria mea, chiar asa parea sa fie. Vaccinurile se faceau la timp, manualele nu lipseau la inceputurile fiecarui an scolar, parintii aveau unde muncii ca sa ne creasca, blocurile crestau ca din pamant si toata lumea avea un acoperis deasupra capului.
Iar noi, copiii, stiam foarte clar ca singura cale pentru a face ceva in viata era sa punem burta pe carte. Varianta PCR – pile, cunostinte, relatii – era luata in calcul doar de parintii nostri. Macar din punctul asta de vedere noi traiam intr-o naivitate totala.

Apoi lucrurile au inceput sa se imputa.

Mancarea a disparut treptat din magazine, hainele cat de cat aratoase se dadeau pe sub mana, sapunurile mai de soi devenisera atat de rare incat oamenii mai degraba isi parfumau rufele cu ele in loc sa le foloseasca la spalat.

La inceput oamenii spuneau ‘ai carte, ai parte’.
Pe la jumatatea anilor ’80 a inceput sa circule poanta cu ‘de ma, ce sa-ti fac eu daca ti-a placut cartea’. Pentru generatiile mai tinere era vorba despre doi colegi de liceu. Unul se dusese mai departe la facultate, ajunsese profesor de istorie, facea naveta la tara si traia inca in apartamentul primit de parintii lui cu chirie de la intreprinderea unde lucrau. Celalalt facuse scoala de macelari – carnea era la mare pret, nu se mai gasea in magazine – si la treizeci de ani avea deja casa lui, masina, etc, etc… Toate astea din spaga, bineinteles.

Imediat dupa revolutie scoala a devenit din nou la moda. Foarte multi dintre absolventii relativ tineri de facultate – in jur de 30 de ani – si-au gasit slujbe extrem de bune prin strainatate iar chestia asta a inceput sa-i remotiveze pe tineri. Cuplat cu faptul ca invatamantul superior din Romania era, in ciuda unor carcotasi, capabil sa dea absolventi de calitate, fenomenul a generat o noua efervescenta legata de educatie.

Din pacate ‘efervescenta’ asta era legata si de diplome in sine.
Ceea ce a dus, pe de o parte, la inflatia de doctori pe care o observam acum iar pe de alta la  aparitia unei intregi pletore de institutii de invatamant superior, private dar si de stat, unde era foarte usor de intrat. Ce invatai acolo… asta era alta problema…

Intre timp s-a mai intamplat ceva.
Parintii au inceput sa petreaca din ce in ce mai multe ore la servici si sa paseze din ce in ce mai multe asteptari si responsabilitati pe umerii scolii in ceea ce priveste educatia copiilor lor.
‘Eu ma spetesc sa-i asigur cele mai bune conditii, el (copilul) trebuie doar sa invete. Iar profesorii sa puna mana sa-i educe, ca doar de aia primesc leafa din impozitele platite de mine’.

Problema e ca niciodata scoala nu va putea sa le ofere copiilor cei 7 ani de-acasa. Anii aia in care inveti sa ai grija de tine si sa-i respecti pe cei din jurul tau.

Uite asa cele doua tabere au inceput sa se certe intre ele. Parintii dau vina pe profesori ca ‘nu se mai face scoala ca pe vremea mea’ iar profesorii sa le reproseze parintilor ca ‘nu sunt in stare sa-si tina copii in frau’.
Evident, toti uita ca si profesorii au copii – care nu se comporta deloc diferit de ceilalti – dar si ca toti profesorii, absolut toti, sunt si ei copiii cuiva.

Daca adaugam la asta si faptul ca prestigiul profesorilor a scazut foarte mult in ultima vreme… Ca sa nu mai vorbim de salariiile aproape derizorii, mai ales la nivelul debutantilor.
Ce chef de munca or avea acestia?
Sa plece daca nu le place?
Si copii nostrii sa fie educati doar de suplinitori?

Sa revenim la ceea ce s-a intamplat anul asta.

exercitiu-mate-diagrama

Se pare ca problema din diagrama a creat unele dificultati unora dintre copii.
Si suficienta emotie astfel incat 40000 dintre parinti sa faca o petitie pentru ca doua variante de raspuns, atat cea buna cat si una dintre cele gresite, sa fie luate in calcul.
Pe motivul ca formularea problemei nu a fost suficient de clara.

Ori tocmai asta este insusi scopul examenului de capacitate.
Sa determine daca cei care il dau, si in ce masura, sunt capabili sa jongleze cu informatia si sa o organizeze in mod eficient.

Cred ca inainte de a avea pretentii de la copii nostri, sau de la cei chemati sa ii invete, ar trebui sa ne uitam un pic in ochii nostri.

Ce vrem noi de la viata noastra si de la copiii carora le-am dat nastere?
Cum ne propunem sa ii ajutam si ce exemple le dam?

Ce inteleg copiii astia daca noi ne apucam sa injuram guvernul pentru ca unii dintre ei nu au inteles o problema?
Ce inteleg copiii astia daca noi facem petitii la nivel national pe tema ‘merge si asa’?
Cum adica
“Dlui ministru Adrian Curaj
La subiectul 6 cu diagrama, nu este menţionat că axa ox reprezintă notele şi axa oy elevii. Unii elevi au văzut invers, nu le poţi cere să fie subtili. Cel mai corect este să le acorde punctaj maxim indiferent cum au văzut.”

Cum ar fi trebuit sa fie formulata problema?
‘Nu-i asa ca din aceasta diagrama rezulta ca 3 elevi au luat nota 5 dar si ca ea ar putea fi interpretata in sensul ‘de fapt au fost 8 elevi care au luat 5′?’

In 2014 electoratul roman s-a dus la vot insufletit, in mare masura, de nevoia de a scapa de coruptie. Si uite asa a fost ales Iohannis. Ca sa nu iasa Ponta – despre care se vehiculau tot felul de informatii, inclusiv cea despre teza sa de doctorat – si nu atat pentru ca lumea ar fi avut vreo parere extraordinar de buna despre Iohannis.

In 2015 o multime furioasa l-a alungat  din Palatul Victoriei pe acelasi Ponta – ramas prim ministru cu toate ca pierduse alegerile,  sub sloganul “Coruptia Ucide!”. Nemultumirea populara, care ajunsese la un nivel greu de gestionat, daduse in foc din cauza tragediei de la Colectiv. De fapt aceasta tragedie fusese un fel de pretext, daca ea nu ar fi avut loc nemultumirea generalizata si-ar fi gasit alt motiv pentru a rabufni.

In iunie 2016 alegerile locale consemneaza patru premiere pentru Romania:

O femeie este aleasa ca primar al capitalei.
PSD-ul castiga toate primariile din Bucuresti.
Interesul alegatorilor scade dramatic, mai ales in randul tinerilor si in special in capitala.
Mai multi candidati condamnati sau anchetati pentru coruptie sunt realesi in functii. Printre ei se numara Catalin Chereches, aflat in arest preventiv, care a fost votat de 70.28% dintre baimarenii care au iesit la urne.

Mircea Toplean concluzioneaza (avant la lettre), in Blogary.ro, ca Romania sufera de o prea mare toleranta la coruptie.
Cred ca familiarizarea cu practica indelungata a coruptiei ne-a facut pe noi romanii extrem de toleranti la ideea de coruptie. Suntem aproape incapabili sa ne indignam sincer in fata coruptilor (dosare penale ale politicienilor, doctorate plagiate ale unor oameni iubiti si votati de tot poporul etc.). Cand mergem la spital sau avem de-a face cu vreun hop administrativ, dam noi insine spaga.
Adrian Papahagi, si mai realist (?!?), ne spune verde-n-fata: “Prefer ca România să fie condusă de pişicheri corupţi. Vanghelie e de o mie de ori preferabil lui Mungiu: incultura lor esentiala este aceeasi, doar gradul de alfabetizare difera. Vanghelie macar e mai tolerant si mai simpatic.

Acuma, daca e s-o spunem pe-a dreapta, toate astea au fost prevestite de excelentul eseu “Istoria si Mitologia Exceptionalismului Coruptiei Romanesti”, prezentat de Adrian Severin la conferinta organizata de Fundatia Europeana Nicolae Titulescu pe 26 noiembrie 2011:

“Sancţionată atât de regula morală cât şi de drept, corupţia nu are o definiţie legală ci numai aplicaţii legale (mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, înşelăciune etc.). Cum dreptul (în special cel penal) necesită precizie, lipsa unei definiţii legale a corupţiei ca atare, pune problema relaţiei între drept şi morală.”

Pai?

Intelectualii, in afara ca nu se inteleg cu privire la ‘relatia intre drept si morala’, se gratuleaza intre ei folosind termeni de tipul “monstru de aroganta, intoleranta si ideologie tampa“.
O parte dintre politicieni fura iar alta parte declara sus si tare ca ‘nu se mai poate cu coruptia asta’: ”Bucureştenii au vorbit şi au vorbit clar ! Noi, PNL, suntem de vină, nu alţii! Una am spus şi alta am făcut! Noi am iniţiat criteriile de integritate şi am sfârşit prin a defila cu persoane «penale», noi am susţinut cotele de gen şi am fost primii care am renunţat la ele, noi am stabilit reguli pentru desemnarea candidaţilor, dar am luat deciziile în funcţie de interesele şi sforile trase de unii şi de alţii. NOI nu am fost consecvenţi!
La randul ei, o mare parte din presa trateaza fenomenul in termeni de ‘coruptia lor’, ca si cum rolul ei ar fi mai degraba sa apere/promoveze interese de partid si nu sa informeze, cat se poate de onest, pe Maria Sa Cetateanul. Ba, mai mult, atunci cand este anchetat cineva din tabara ‘proprie’, de multe ori anchetatorii insisi ajung sa fie acuzati ca ar avea motivatii politice.

Nu ca nu ar fi si unii care or avea.

Dar asa cum in cazul acuzatilor functioneaza, sau mai bine spus ar trebui sa functioneze, prezumtia de nevinovatie, tot asa ar trebui sa functioneze si avertismentul “Fiat justitia, ruat caelum”.

In sensul sau mai larg.
‘Aveti grija sa se faca cu adevarat dreptate pentru ca altfel vi se va prabusi cerul in cap’.

Iar asta e valabil pentru noi toti. Cata vreme coruptia ‘noastra’ va fi socotita acceptabila/scuzabila si doar coruptia ‘lor’ va fi aratata vehement cu degetul nu vom reusi sa urnim carul din loc.

Aceasta postare este, deocamdata, o ciorna.

Pana la un moment dat sistemul de termoficare din Bucuresti a functionat, cel putin din punctul de vedere al ‘consumatorilor’, aproape ireprosabil. In apartamente era cald iar apa calda curgea tot timpul fierbinte. Iar pretul platit de populatie pentru acest ‘lux’ era cat se poate de accesibil. Singura chestie mai neplacuta era ‘revizia anuala’ – apa calda ‘se intrerupea’ pentru 2-3 saptamani – numai ca asta se intampla vara, adica exact atunci cand puteai face dus si cu apa rece.

Lucrurile au inceput sa se strice pe la sfarsitul anilor ’70.
Mai intai apa calda cu program, doar dimineata si seara. Apoi au restrictionat si caldura.
Iar cel mai ciudat, cel putin pentru mine, a fost faptul ca cei mai napastuiti erau chiar muncitorii, adica exact cei de la care se revendicau comunistii.Programul de apa calda fusese conceput in asa hal incat cei care lucrau in schimbul 1 se spalau dimineata cu apa inghetata – apa calda venea abia pe la 7 jumate iar ei trebuiau sa fie in fabrica la ora aia – iar cei care lucrau in schimbul 2 se culcau nespalati (sau inghetati, dupa preferinte) pentru ca apa calda se oprea pe la 9 jumate, zece, adica exact atunci cand ieseau ei de pe portile fabricilor.

In conditiile astea, si mai ales dupa ce lumea a inceput sa dardaie in propriile case, nu a fost decat o problema de timp pana cand sa apara o descriere mai ‘glumeata’ a fenomenului:

“Sistemul de termoficare este alcatuit din calorifere, tevi si centrale termice. Prin toate acestea circula apa. Aceasta se incalzeste in calorifere, apoi este pompata prin tevi si astfel energia termica ajunge la centrala, unde trebuie sa fie cald”.

Iar lucrurile au mers in felul acesta pana in 1989.

Cam acelasi lucru se intampla acum in sistemul bancar.

La prima vedere treaba bancilor ar fi sa faca legatura dintre cei care au bani, dar nu stiu ce sa faca, deocamdata, cu ei si cei care au, simultan, nevoie de bani si o suficient de buna perspectiva de a-i inapoia. In ipoteza asta banii care raman bancilor – diferenta dintre dobanzile active si cele pasive – ar fi recompensa pentru efortul lor de a organiza colectarea banilor de la deponenti, de a evalua bonitatea celor creditati precum si pentru abilitatea lor de a adecva dobanzile pasive cu ce se intampla pe piata si dobanzile active cu riscul prezentat de fiecare dintre cei creditati.
La o privire mai atenta observam ca, datorita consecintelor provocate de ‘principiul rezervelor fractionare‘, rolul sistemului bancar este mult mai complex decat atat.In loc sa ramana un simplu ‘broker de bani’, cum ar parea la prima vedere, sistemul bancar devine, in realitate, ‘creator de bani’. Iar lucrurile se complica prin faptul ca banii apar prin doua izvoare diferite.

Inainte de a trece mai departe simt nevoia sa fac cateva comentarii despre natura a ceea ce sunt, in realitate, banii. Si nu ma refer aici la diferenta dintre hard currency – adica aur, si fiat money – banii ‘tramway’ aflati astazi in circulatie.

Multa lume, inclusiv majoritatea economistilor, considera banii ca fiind un fel de marfa.
Eu, in calitate de inginer convertit in sociolog, consider ca banii sunt cu totul si cu totul altceva. Si anume ‘incredere formalizata’.

Va continua.

Recentul sondaj cu privire la legea ‘darii in plata’, si mai ales modul in care este comentat de presa, releva faptul ca majoritatea ‘consumatorilor’ nu prea inteleg care e treaba cu bancile si ca prea multi dintre cei care stiu se fac ca ploua.

“Majoritatea respondenților s-a pronunțat împotrivă ca beneficiarii legii să fie cei care și-au cumpărat mai multe case/terenuri și au dificultăți, fiind indicați ca beneficiari ai legii numai cei care au o singură casă (81%). De altfel, 89% dintre români consideră că este bine să existe o lege care să ajute persoanele fizice care au luat un credit și se află în dificultate financiară”, se menționează într-un comunicat al ARB.

Comunitatea bancară din România reiterează că se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.”

Teoria spune ca rolul bancilor este relativ simplu.
Ca orice intreprindere comerciala, acestea supravietuiesc doar in masura in care reusesc sa se faca folositoare clientilor lor.
In cazul bancilor moderne serviciile ‘vandute’ acestora pot fi impartite in doua categorii: fundamentale si accesorii.
Cele accesorii fiind facilitarea transferului de fonduri si tot ceea ce are de a face cu chestia asta.
Pe vremuri mai era vorba si de asigurarea protectiei banilor numai ca acest aspect a cazut in desuetudine. Avand in vedere comisioanele de retragere si dobanzile pasive extrem de mici este mai ieftin sa inchiriezi o caseta de valori decat sa tii banii in banca, cel putin pe termene relativ scurte.

Si iata ca am ajuns la rolul fundamental al bancilor.
Sa ia cu imprumut bani de la cei care nu au ce face, momentan, cu ei si sa-i dea, tot cu imprumut, celor care au, acum, nevoie SI reusesc sa-i convinga pe oficialii bancii ca vor fi in stare sa returneze, la termen, respectivele fonduri.
Remarcati ca nu am facut nicaieri vorbire despre ce fel de clienti este vorba – persoane fizice sau juridice.

Ei bine, in momentul actual bancile fac aceasta diferenta.

In afara de faptul ca persoanele fizice platesc alte comisioane si primesc alte dobanzi pasive fata de persoanele juridice.

In realitate persoanele fizice sunt discriminate de banci in mod groaznic.

Sa luam cazul cuiva care se hotaraste sa intreprinda ceva si ia credit ca persoana juridica. Incepe operatiunea si, la un moment dat, totul se duce dracului. Ei bine, firma da faliment, investitorul pierde ce bani a bagat acolo – de obicei toti, iar banca mai recupereaza ceva, daca mai poate. Iar investitorul ramane fara nici un fel de datorii si chiar cu obrazul curat.
Bine, vorbim aici de ‘cazul banal’ in care nimeni dintre cei implicati nu a savarsit vreo ilegalitate – atunci cazul se schimba fundamental.

Daca acelasi investitor are proasta inspiratie sa incerce aceiasi operatiune pe persoana fizica – din diverse motive, le discutam mai tarziu, atunci s-ar putea ca acesta sa-si blesteme zilele. Daca operatiunea nu-i iese, chiar daca el nu are nici o culpa in chestia asta, acesta va trebui totusi sa returneze bancii toata suma.

Chiar si in conditiile in care ar functiona legea falimentului individual – ceea ce inca nu este cazul, situatiile ar fi complet diferite. Dupa declararea falimentului firmei investitorul este ‘spalat’ de orice in timp ce dupa declararea falimentului personal individul mai are multe de tras.

In anumite situatii diferenta asta este pe deplin justificata. De exemplu in cazul unui imprumut de nevoi personale sau a datoriilor facute pe cardul de credit.

Dar nu este in nici un fel justificata in situatia unui credit ipotecar. Care este similar pana la identificare cu un credit acordat unei persoane juridice.
Persoana juridica garanteaza cu capitalul social si cu celelalte active ale sale in timp ce persoana fizica garanteaza cu bunul supus ipotecii. Iar banca, inainte de a vira banii, analizeaza cu atentie atat valoarea, si perspectiva acesteia, bunului ipotecat precum si posibilitatile viitoare ale creditatului – atat persoana fizica cat si juridica, de a restitui creditul.

Diferenta de abordare se vede cu ochiul liber.
Unde mai este raspunderea bancii pentru due-dilligence inainte de acordarea creditului unuei persoane fizice? In ce fel mai putem spune ca cei doi sunt parteneri egali in contract?

In situatia in care creditul este acordat unei persoane juridice banca isi preia, in mod efectiv, partea ei de risc. Daca nu a apreciat bine valoarea gajurilor sau perspectivele planului de afaceri banca are mari sanse sa ‘o ia in barba’ – chiar daca cei implicati se comporta perfect onest.
In cazul unui credit ipotecar acordat unei persoane fizice, cel putin deocamdata, banca nu isi asuma nici un fel de raspundere. Indiferent de orice, acesta va fi urmarit pana in panzele albe. Dispare total egalitatea care ar trebui sa existe intre parti.
Atat egalitatea dintre partile aflate in contract cat si egalitatea dintre clientii persoane fizice si clientii persoane juridice.

Iar faptul ca ‘oamenii de rand’ sunt intrebati ‘ce opinie au despre chestia asta’ este o actiune interesanta din punct de vedere sociologic dar irelevanta din punct de vedere rational, economic.

Da, intr-adevar, nu este ‘frumos’ sa fie iertati de datorii cei care s-au gandit sa faca ‘dezvoltari imobiliare’ pe persoana fizica cu scopul de a scapa de impozite.
Numai ca treaba asta nu are logica. Nici economica si nici legala.
Fenomenul trebuie controlat cu ajutorul legislatiei despre ‘faptele de comert’, nu pe baza vre unor considerente de ordin moral.
Ca sa nu mai vorbesc despre imposibilitatea de a face diferenta intre cei care ‘nu pot plati’ si cei care ‘pot plati dar nu vor’!

 

presedintele critica fiscul

Cred că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă din partea ANAF mi se pare nepotrivită, dacă nu discutabilă, și am constatat din discuții avute că există deschidere la factorii de decizie și prin discuții așezate și calme se găsesc soluții convenabile”,

Indiferent de cati ii sar acum la beregata omul are dreptate.

Am folosit ‘omul’ in loc de ‘Presedintele’ pentru a sublinia faptul ca atat el cat si toti ceilalti – admiratori, detractori precum si cei care incearca sa isi pastreze capul limpede, sunt oameni, cu o capacitate de intelegere inerent limitata.
Si tocmai de aceea ar face bine ca macar sa incerce sa se inteleaga unii pe ceilalti inainte de a se exprima in ‘sentinte’.

De ce cred ca are dreptate Iohannis in cazul asta?

Simplu.
Hotararile justitiei au fost puse in aplicare. Din punct de vedere ‘contabil’ pagubele stabilite de instanta au fost acoperite. Imobilele in cauza sunt intabulate ‘pe statul roman’.

Mai sunt, intr-adevar, multe de facut. Aceste imobile trebuie valorificate.

Numai ca aceasta este o problema administrativa. Tine de modul in care niste functionari, niste angajati ai statului, inteleg sa-si indeplineasca indatoririle de serviciu.

Este o lege care cere ca imobilele confiscate sa fie valorificate prin vanzare?
Foarte bine! Atunci sa fie vandute.
Spune legea ca proprietarul are dreptul, in anumite conditii, sa ceara celui care ocupa o cladire sa o evacueze in termen de 5 zile? Asta inseamna ca proprietarul, sau un reprezentant al sau, are intr-adevar dreptul sa ceara acest lucru.

Dreptul!

Nu neaparat obligatia. Aceasta poate decurge, insa, din legea care prevede modul in care sunt valorificate imobilele confiscate.

Iar cei chemati sa aplice aceste doua legi mai trebuie, atunci cand isi indeplinesc obligatiile de serviciu, sa tina cont si de celelalte reglementari care au tangenta cu situatia.

De fapt exact asta este datoria functionarilor publici. Sa faca in asa fel incat interesele noastre, ale tuturor, sa fie respectate.
In conditiile specificate de lege. De toate legile aflate in vigoare la un moment dat.

Inclusiv de cele care le permit celor de la Antena 3 sa ceara tot felul de lucruri in instante.

Iar evacuarea propriu-zisa, daca va fi pusa in aplicare vreodata, va putea fi facuta abia dupa ce toate formalitatile legale vor fi fost indeplinite. Altfel insusi conceptul de justitie va fi fost tarat in mocirla.

‘Da’, dar cei de la Antena 3 se dedau la niste actiuni oribile de manipulare a opiniei publice!’

Da, si mie mi se pare chestia asta.

Numai ca atunci cand te injura cineva ai la dispozitie trei variante.

– Te faci ca nu auzi.
Cateodata merge, mai ales daca nu te vei mai intalni vreodata cu respectivul.

– Il injuri si tu pe el.
Toata situatia degenereaza si peste putin timp vei avea de solutionat o problema mult mai mare decat cea de la inceput.

– Cauti o alta rezolvare.
De exemplu iti pastrezi calmul si ii raspunzi astfel incat sa i se faca lui rusine de ce a facut. Sau macar sa il faci de ras in fata spectatorilor.
Iar daca nu merge cu frumosul, il ‘dai in judecata’. Si astepti ca justitia sa isi urmeze cursul.

Ca daca nu ai o incredere reala in mersul justitiei toata discutia de pana acum a fost degeaba.
Iar daca nu iti plac legile in vigoare la un moment dai nu ai decat sa incerci sa le schimbi.
Daca incerci sa te fofilezi pe langa ele nu faci decat sa creezi un precedent care se va intoarce impotriva ta, mult mai repede decat iti poti inchipui.

Asta asa, ca sa-i dau dreptate si lui Ciolos.

ciolos are dreptate

“Pe 29 martie 2002, liderii sindicali ai federaţiilor Univers şi Energia Mileniului III (FEM) au decis să-şi facă propria firmă. Ei nu au făcut altceva decât să preia, pur şi simplu, de la Electrica, în baza unui protocol, serviciul de citire a contoarelor electrice, cu tot cu angajaţii respectivi. Astfel a rezultat firma SC Sindserv SA, deţinută în prezent de FEM III în proporţie de 54,4%, de câţiva acţionari persoane fizice şi de filialele din ţară ale federaţiei sindicale. Prin urmare, liderii sindicali au devenit şi acţionari, şi angajatori, dar erau concomitent şi sindicalişti pentru propriii muncitori.”

“Conform site-ului Ministerului Finanţelor, cifra de afaceri a firmei Sindserv a crescut de la an la an, în timp ce o parte din angajaţi au fost concediaţi. În 2005 Sindserv avea 1.487 de salariaţi şi venituri de 8,9 milioane euro. În 2008 firma a înregistrat venituri totale de 10,6 milioane euro, în contextul în care mai avea 1.192 de angajaţi. Cei doi salariaţi ai Sindserv care au dat firma în judecată nu înţeleg cum se poate să li se reducă leafa la jumătate, în contextul în care, în trei ani, firma sindicaliştilor-patroni a disponibilizat 300 de salariaţi şi a încasat cu 1,7 milioane euro mai mult.”

Cu vreo trei ani in urma n-am avut minte si am facut un contract cu Banc Post. Eu ma angajam sa am bani in cont iar ei sa-mi plateasca niste facturi la scadenta.

Asa ca ieri au venit doi angajati ai Sindserv si mi-au taiat curentul.

Undeva prin Decembrie probabil ca nu au fost suficienti bani in contul de la Banc Post asa ca factura de curent din noiembrie a ramas neplatita. In Ianuarie au fost destui asa ca factura pe Decembrie a fost achitata. Dar cea din Noiembrie a ramas asa cum era. Nu stiu de ce, nu am vorbit inca cu cei de la banca.

Ieri, cand au venit cei doi, le-am spus:
‘Aveti amabilitatea sa asteptati 10 minute si ma intorc cu factura platita.’.
‘Ne pare rau, nu putem face asa ceva. Noi avem un ordin de deplasare, daca nu il aducem la indeplinire avem de suferit consecintele’.

Azi dimineata, cand au venit sa reconecteze – aceiasi doi, discutia a continuat:

‘Voua nu vi se pare anormal sa deconectati un abonat care are factura curenta achitata? Nu e clar ca restanta este urmare a unei neintelegeri si mai bine ii dai un SMS spunandu-i ca il deconectezi peste doua – trei zile?’
‘Sigur ati primit o somatie de plata. Impreuna cu ultima factura’.
‘Se poate sa fi primit numai ca eu am facut contract cu Banc Postul tocmai ca sa nu mai trebuiasca sa citesc facturi. Si ma intreb in continuare cum de nu faceti si voi precum majoritatea tuturor celorlalti furnizori de utilitati. De ce nu trimiteti un SMS sau nu dati un telefon?’
‘Daca dumneavoastra ati fi patronul unei firme si ati avea posibilitatea sa castigati 300 de lei -taxa de reconectare, cu pretul deplasarii a doi oameni de doua ori cate 10 minute la cate o adresa, nu ati face acest lucru?

Cred ca unii oameni nu au auzit de ‘sa nu omori gaina cu oua de aur’.

deveselu

La prima vedere sunt niste traiectorii ale unor rachete care lovesc teritoriul Rusiei.

Nu e chiar asa. In realitate este vorba despre modul in care ar urma sa functioneze, daca ar fi vreodata cazul, sistemul de aparare impotriva eventualelor rachete Iraniene Shabab.

Imi cer scuze pentru rezolutia proasta – care adanceste impresia despre care vorbeam. Am incercat sa gasesc imaginea si in alta parte dar nu am reusit. In consecinta am fost nevoit sa o copiez pe cea din articolul care mi-a oferit ‘materialul didactic’. Pentru a intelege mai bine despre ce este vorba dati un click pe poza si cititi-l inante de a merge mai departe.

Avem de a face, pentru a nu stiu cata oara, cu o subtila manevra de intoxicare. Mi-e greu sa spun, dupa ce am citit doar un singur articol, care sunt scopurile intreprinderii dar mijloacele folosite sunt limpezi ca apa de izvor.

Autorul articolului se face ca incurca doua planuri ale aceleiasi probleme.
Comportamentul americanilor si comportamentul nostru.
Americanii ne-au cerut voie sa faca o baza aici, in anumite conditii, si acum folosesc acea baza in conditiile agreate.
Noi ne-am lasat sa ajungem in starea deplorabila in care suntem astazi.
Din scrisele autorului rezulta, indirect, ca americanii ar fi de vina pentru situatia in care suntem noi acum.
Acestia sunt mentionati, nefavorabil, de nu stiu cate ori. In schimb ‘preocuparile’ “liderilor tarii” (noastre) sunt amintite doar o singura data si tot doar o data vine vorba si despre ‘sovietici’ – si asta abia atunci cand este discutata provenienta bateriilor de rachete antiaeriene.
Intrebarea e ‘ce facem de-acum incolo?’
Ne hotaram si noi odata cu cine votam?
Si mai ales ne asumam, odata si odata, raspunderea pentru propria soarta?
In mod real, nu doar sa ne obraznicim in stanga si-n dreapta.
Nu asta e sensul cuvintelor lui Horea.
“Ce e rau în robie nu e atîta robia, rau îi ca daca trece prea multa vreme omu se învata cu ea; cu robia, cu frica, cu supunerea, cu saru`mâna, sa fie BATJOCORIT si sa nu-i mai pese, se învata ca pasarea cea proasta cu colivia, care uita c-o si stiut zbura oarecândva, sau se teme sa nu afle stapânul ca n-o uitat sa zboare. Numai ca amu cu voie de la împarat ori ba, AM ÎNVATAT CA SE POATE!”

#colectiv

Daca vedeti asa ceva prin oras,rupeti-le.Nu ii lasati sa profite de pe urma durerii noastre.

Iar cel al ratiunii civice le permite acestora sa supravietuiasca.

Dupa ce reactia initiala la tragedia din clubul Colectiv s-a mai estompat oamenii au inceput sa actioneze asa-zis rational.
Unii au tratat situatia ca pe o ocazie si au incercat sa profite de ea iar altora a inceput sa li se faca frica ca nu cumva sa fie luati de fraieri.

A profita nu este deloc rusinos, cu conditia sa o faci decent. Adica fara sa inseli pe cineva.
A nu te lasa fraierit este de-a dreptul meritoriu, cu conditia sa nu cazi in aceiasi capcana ca profitorul ‘oneros’.

Mie unuia mi se pare ca numele de ‘Partid Colectiv’ este foarte bun, din punct de vedere al marketingului politic, dar foarte nepotrivit in aceasta situatie. Dupa cum la fel de nepotrivit mi se pare, din punct de vedere democratic, indemnul de a rupe niste afise politice.
Daca nu iti convine ce se intampla intr-un partid politic poti oricand sa te inscrii in el si sa incerci sa-i schimbi orientarea.
Sau sa infiintezi un altul si sa convingi electoratul ca varianta ta este mai buna.

Daca te apuci sa rupi afise nu faci decat sa le dai dreptate celor care sustin ca singura cale de a asigura functionarea societatii este cea ‘autoritara’.

” To keep tabs on a radical political group, send a spy; to disrupt them, send an agent provocateur; to destroy them, send no one but lead them to believe they’ve been infiltrated.