Archives for category: banii ca scop
« Older Entries
Newer Entries »

Peronul 13

June 13, 2016 //
0

WP_20160613_12_03_45_Pro

Mi-am dus nevasta la gara.
Nu va bucurati degeaba, se intoarce. A plecat in delegatie.

Trebuie sa ajunga la Miercurea Ciuc.
Trenul catre acea destinatie pleaca, cel putin cel de la 12:15, de la peronul 13.
Vagonul 7 era oprit in dreptul gaurii pe care o aveti in fata.

De unde si intrebarile care urmeaza.

Toata Gara de Nord e in halul asta sau peronul 13 e pastrat special pentru unguri?

Si care o fi fost desteptul care a pus genul asta de paviment acolo unde fiecare al doilea trecator taraste dupa el o valiza pe roti?

WP_20160613_12_04_00_Pro

Sa nu uit. Daca vi se face sete in Gara de Nord duceti-va la supermarketul de langa casele de bilete. E singurul loc unde au mai multe feluri de apa – la chioscuri exista doar Dorna – si unde flaconul de juma de litru costa 2 lei, ca in restul orasului. La chioscuri e cu 50% mai scump.

Tags ,
Categories aici sunt banii dumneavoastra, alegerile pe care le facem, banii ca scop, coruptie, identitate colectiva, Justitie, psihologie, respect mutual, Tara din care traim

O problema de atitudine

April 15, 2016 //
0

Aceasta postare este, deocamdata, o ciorna.

Pana la un moment dat sistemul de termoficare din Bucuresti a functionat, cel putin din punctul de vedere al ‘consumatorilor’, aproape ireprosabil. In apartamente era cald iar apa calda curgea tot timpul fierbinte. Iar pretul platit de populatie pentru acest ‘lux’ era cat se poate de accesibil. Singura chestie mai neplacuta era ‘revizia anuala’ – apa calda ‘se intrerupea’ pentru 2-3 saptamani – numai ca asta se intampla vara, adica exact atunci cand puteai face dus si cu apa rece.

Lucrurile au inceput sa se strice pe la sfarsitul anilor ’70.
Mai intai apa calda cu program, doar dimineata si seara. Apoi au restrictionat si caldura.
Iar cel mai ciudat, cel putin pentru mine, a fost faptul ca cei mai napastuiti erau chiar muncitorii, adica exact cei de la care se revendicau comunistii.Programul de apa calda fusese conceput in asa hal incat cei care lucrau in schimbul 1 se spalau dimineata cu apa inghetata – apa calda venea abia pe la 7 jumate iar ei trebuiau sa fie in fabrica la ora aia – iar cei care lucrau in schimbul 2 se culcau nespalati (sau inghetati, dupa preferinte) pentru ca apa calda se oprea pe la 9 jumate, zece, adica exact atunci cand ieseau ei de pe portile fabricilor.

In conditiile astea, si mai ales dupa ce lumea a inceput sa dardaie in propriile case, nu a fost decat o problema de timp pana cand sa apara o descriere mai ‘glumeata’ a fenomenului:

“Sistemul de termoficare este alcatuit din calorifere, tevi si centrale termice. Prin toate acestea circula apa. Aceasta se incalzeste in calorifere, apoi este pompata prin tevi si astfel energia termica ajunge la centrala, unde trebuie sa fie cald”.

Iar lucrurile au mers in felul acesta pana in 1989.

Cam acelasi lucru se intampla acum in sistemul bancar.

La prima vedere treaba bancilor ar fi sa faca legatura dintre cei care au bani, dar nu stiu ce sa faca, deocamdata, cu ei si cei care au, simultan, nevoie de bani si o suficient de buna perspectiva de a-i inapoia. In ipoteza asta banii care raman bancilor – diferenta dintre dobanzile active si cele pasive – ar fi recompensa pentru efortul lor de a organiza colectarea banilor de la deponenti, de a evalua bonitatea celor creditati precum si pentru abilitatea lor de a adecva dobanzile pasive cu ce se intampla pe piata si dobanzile active cu riscul prezentat de fiecare dintre cei creditati.
La o privire mai atenta observam ca, datorita consecintelor provocate de ‘principiul rezervelor fractionare‘, rolul sistemului bancar este mult mai complex decat atat.In loc sa ramana un simplu ‘broker de bani’, cum ar parea la prima vedere, sistemul bancar devine, in realitate, ‘creator de bani’. Iar lucrurile se complica prin faptul ca banii apar prin doua izvoare diferite.

Inainte de a trece mai departe simt nevoia sa fac cateva comentarii despre natura a ceea ce sunt, in realitate, banii. Si nu ma refer aici la diferenta dintre hard currency – adica aur, si fiat money – banii ‘tramway’ aflati astazi in circulatie.

Multa lume, inclusiv majoritatea economistilor, considera banii ca fiind un fel de marfa.
Eu, in calitate de inginer convertit in sociolog, consider ca banii sunt cu totul si cu totul altceva. Si anume ‘incredere formalizata’.

Va continua.

Tags ,
Categories aici sunt banii dumneavoastra, autoritarism, banii ca scop, cadre mentale, psihologie, rationalitate limitata, respect mutual

Sistemul bancar, o necunoscuta?

April 5, 2016 //
0

Recentul sondaj cu privire la legea ‘darii in plata’, si mai ales modul in care este comentat de presa, releva faptul ca majoritatea ‘consumatorilor’ nu prea inteleg care e treaba cu bancile si ca prea multi dintre cei care stiu se fac ca ploua.

“Majoritatea respondenților s-a pronunțat împotrivă ca beneficiarii legii să fie cei care și-au cumpărat mai multe case/terenuri și au dificultăți, fiind indicați ca beneficiari ai legii numai cei care au o singură casă (81%). De altfel, 89% dintre români consideră că este bine să existe o lege care să ajute persoanele fizice care au luat un credit și se află în dificultate financiară”, se menționează într-un comunicat al ARB.

Comunitatea bancară din România reiterează că se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.”

Teoria spune ca rolul bancilor este relativ simplu.
Ca orice intreprindere comerciala, acestea supravietuiesc doar in masura in care reusesc sa se faca folositoare clientilor lor.
In cazul bancilor moderne serviciile ‘vandute’ acestora pot fi impartite in doua categorii: fundamentale si accesorii.
Cele accesorii fiind facilitarea transferului de fonduri si tot ceea ce are de a face cu chestia asta.
Pe vremuri mai era vorba si de asigurarea protectiei banilor numai ca acest aspect a cazut in desuetudine. Avand in vedere comisioanele de retragere si dobanzile pasive extrem de mici este mai ieftin sa inchiriezi o caseta de valori decat sa tii banii in banca, cel putin pe termene relativ scurte.

Si iata ca am ajuns la rolul fundamental al bancilor.
Sa ia cu imprumut bani de la cei care nu au ce face, momentan, cu ei si sa-i dea, tot cu imprumut, celor care au, acum, nevoie SI reusesc sa-i convinga pe oficialii bancii ca vor fi in stare sa returneze, la termen, respectivele fonduri.
Remarcati ca nu am facut nicaieri vorbire despre ce fel de clienti este vorba – persoane fizice sau juridice.

Ei bine, in momentul actual bancile fac aceasta diferenta.

In afara de faptul ca persoanele fizice platesc alte comisioane si primesc alte dobanzi pasive fata de persoanele juridice.

In realitate persoanele fizice sunt discriminate de banci in mod groaznic.

Sa luam cazul cuiva care se hotaraste sa intreprinda ceva si ia credit ca persoana juridica. Incepe operatiunea si, la un moment dat, totul se duce dracului. Ei bine, firma da faliment, investitorul pierde ce bani a bagat acolo – de obicei toti, iar banca mai recupereaza ceva, daca mai poate. Iar investitorul ramane fara nici un fel de datorii si chiar cu obrazul curat.
Bine, vorbim aici de ‘cazul banal’ in care nimeni dintre cei implicati nu a savarsit vreo ilegalitate – atunci cazul se schimba fundamental.

Daca acelasi investitor are proasta inspiratie sa incerce aceiasi operatiune pe persoana fizica – din diverse motive, le discutam mai tarziu, atunci s-ar putea ca acesta sa-si blesteme zilele. Daca operatiunea nu-i iese, chiar daca el nu are nici o culpa in chestia asta, acesta va trebui totusi sa returneze bancii toata suma.

Chiar si in conditiile in care ar functiona legea falimentului individual – ceea ce inca nu este cazul, situatiile ar fi complet diferite. Dupa declararea falimentului firmei investitorul este ‘spalat’ de orice in timp ce dupa declararea falimentului personal individul mai are multe de tras.

In anumite situatii diferenta asta este pe deplin justificata. De exemplu in cazul unui imprumut de nevoi personale sau a datoriilor facute pe cardul de credit.

Dar nu este in nici un fel justificata in situatia unui credit ipotecar. Care este similar pana la identificare cu un credit acordat unei persoane juridice.
Persoana juridica garanteaza cu capitalul social si cu celelalte active ale sale in timp ce persoana fizica garanteaza cu bunul supus ipotecii. Iar banca, inainte de a vira banii, analizeaza cu atentie atat valoarea, si perspectiva acesteia, bunului ipotecat precum si posibilitatile viitoare ale creditatului – atat persoana fizica cat si juridica, de a restitui creditul.

Diferenta de abordare se vede cu ochiul liber.
Unde mai este raspunderea bancii pentru due-dilligence inainte de acordarea creditului unuei persoane fizice? In ce fel mai putem spune ca cei doi sunt parteneri egali in contract?

In situatia in care creditul este acordat unei persoane juridice banca isi preia, in mod efectiv, partea ei de risc. Daca nu a apreciat bine valoarea gajurilor sau perspectivele planului de afaceri banca are mari sanse sa ‘o ia in barba’ – chiar daca cei implicati se comporta perfect onest.
In cazul unui credit ipotecar acordat unei persoane fizice, cel putin deocamdata, banca nu isi asuma nici un fel de raspundere. Indiferent de orice, acesta va fi urmarit pana in panzele albe. Dispare total egalitatea care ar trebui sa existe intre parti.
Atat egalitatea dintre partile aflate in contract cat si egalitatea dintre clientii persoane fizice si clientii persoane juridice.

Iar faptul ca ‘oamenii de rand’ sunt intrebati ‘ce opinie au despre chestia asta’ este o actiune interesanta din punct de vedere sociologic dar irelevanta din punct de vedere rational, economic.

Da, intr-adevar, nu este ‘frumos’ sa fie iertati de datorii cei care s-au gandit sa faca ‘dezvoltari imobiliare’ pe persoana fizica cu scopul de a scapa de impozite.
Numai ca treaba asta nu are logica. Nici economica si nici legala.
Fenomenul trebuie controlat cu ajutorul legislatiei despre ‘faptele de comert’, nu pe baza vre unor considerente de ordin moral.
Ca sa nu mai vorbesc despre imposibilitatea de a face diferenta intre cei care ‘nu pot plati’ si cei care ‘pot plati dar nu vor’!

Tags , , , , , ,
Categories aici sunt banii dumneavoastra, alegerile pe care le facem, an electoral, banii ca scop, cadre mentale, economie, Hazard moral, Justitie sociala, psihologie, rationalitate limitata, respect reciproc, Tara din care traim

Conu’ Leonida fata cu Monopolu’

February 18, 2016 //
0

Va povesteam ieri cum s-a facut de-am ramas o noapte deconectat de la reteaua de curent electric.

De fapt n-a fost mare chestie.

In timp ce ii povesteam unui prieten ce mi s-a intamplat acesta mi-a sugerat sa cer niste curent de la un vecin, nu de alta dar ca sa nu se dezghete frigiderul. (Norocul a facut ca noaptea trecuta a fost cea mai calda din iarna asta, iar ghinionul ca mi s-a stricat si centrala termica, dar asta e alta poveste)

Zis si facut. Am luat o ‘toba’ de cablu cu imprumut de la vecinul de vis-a-vis, am montat un prelungitor cu doua stechere ‘tata’, l-am rugat pe vecinul de alaturi sa bage unul dintre ele in priza de la masina de spalat, l-am bagat pe celalalt intr-o priza schucko de la mine (dupa ce am ‘scos’ sigurantele dintre casa si tablou, bineinteles) si uite-asa am avut curent in toata casa.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu astazi ci despre atitudinea pe care o au marile companii de ‘utilitati’ fata de clientii lor.

Companiile de telefonie si cablu TV se roaga efectiv de tine sa le platesti facturile si te deconecteaza abia dupa aceea.
Cei cu apa la fel.

Singurii care te ‘taie’ cu prima ocazie (si la care taxele de reconectare sunt mari) sunt cei cu curentul si cei cu gazele. Asta cu toate ca fara telefon poti trai foarte bine pe cand fara curent si/sau fara caldura aprope ca nu poti supravietui, mai ales iarna.

Care sa fie explicatia? In afara de faptul ca furnizorii celor doua chestii fara de care nu te poti descurca stiu ca nimeni nu e nebun sa stea fara?

Faptul ca nu ai alternativa valabila la nici unul dintre ei? Ca acum sunt suficiente oferte de telefonie incat sa existe concurenta pe piata? La fel si la cablul TV? Dar nici o alternativa viabila in ceea ce priveste alimentarea cu curent electric sau cu gaze naturale?

Cu apa e un pic mai complicat – poti sa iti faci put si deconectarea in sine e mai complicata. Intr-un fel sunt oarecum ‘la mijloc’, intre cele doua situatii ‘extreme’: monopol clar si concurenta cat de cat efectiva.

Asa ca…

Tags , , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, banii ca scop, cadre mentale, identitate colectiva, respect reciproc, Tara din care traim

Sindicatele si economia de piata

February 17, 2016 //
0

“Pe 29 martie 2002, liderii sindicali ai federaţiilor Univers şi Energia Mileniului III (FEM) au decis să-şi facă propria firmă. Ei nu au făcut altceva decât să preia, pur şi simplu, de la Electrica, în baza unui protocol, serviciul de citire a contoarelor electrice, cu tot cu angajaţii respectivi. Astfel a rezultat firma SC Sindserv SA, deţinută în prezent de FEM III în proporţie de 54,4%, de câţiva acţionari persoane fizice şi de filialele din ţară ale federaţiei sindicale. Prin urmare, liderii sindicali au devenit şi acţionari, şi angajatori, dar erau concomitent şi sindicalişti pentru propriii muncitori.”

“Conform site-ului Ministerului Finanţelor, cifra de afaceri a firmei Sindserv a crescut de la an la an, în timp ce o parte din angajaţi au fost concediaţi. În 2005 Sindserv avea 1.487 de salariaţi şi venituri de 8,9 milioane euro. În 2008 firma a înregistrat venituri totale de 10,6 milioane euro, în contextul în care mai avea 1.192 de angajaţi. Cei doi salariaţi ai Sindserv care au dat firma în judecată nu înţeleg cum se poate să li se reducă leafa la jumătate, în contextul în care, în trei ani, firma sindicaliştilor-patroni a disponibilizat 300 de salariaţi şi a încasat cu 1,7 milioane euro mai mult.”

Cu vreo trei ani in urma n-am avut minte si am facut un contract cu Banc Post. Eu ma angajam sa am bani in cont iar ei sa-mi plateasca niste facturi la scadenta.

Asa ca ieri au venit doi angajati ai Sindserv si mi-au taiat curentul.

Undeva prin Decembrie probabil ca nu au fost suficienti bani in contul de la Banc Post asa ca factura de curent din noiembrie a ramas neplatita. In Ianuarie au fost destui asa ca factura pe Decembrie a fost achitata. Dar cea din Noiembrie a ramas asa cum era. Nu stiu de ce, nu am vorbit inca cu cei de la banca.

Ieri, cand au venit cei doi, le-am spus:
‘Aveti amabilitatea sa asteptati 10 minute si ma intorc cu factura platita.’.
‘Ne pare rau, nu putem face asa ceva. Noi avem un ordin de deplasare, daca nu il aducem la indeplinire avem de suferit consecintele’.

Azi dimineata, cand au venit sa reconecteze – aceiasi doi, discutia a continuat:

‘Voua nu vi se pare anormal sa deconectati un abonat care are factura curenta achitata? Nu e clar ca restanta este urmare a unei neintelegeri si mai bine ii dai un SMS spunandu-i ca il deconectezi peste doua – trei zile?’
‘Sigur ati primit o somatie de plata. Impreuna cu ultima factura’.
‘Se poate sa fi primit numai ca eu am facut contract cu Banc Postul tocmai ca sa nu mai trebuiasca sa citesc facturi. Si ma intreb in continuare cum de nu faceti si voi precum majoritatea tuturor celorlalti furnizori de utilitati. De ce nu trimiteti un SMS sau nu dati un telefon?’
‘Daca dumneavoastra ati fi patronul unei firme si ati avea posibilitatea sa castigati 300 de lei -taxa de reconectare, cu pretul deplasarii a doi oameni de doua ori cate 10 minute la cate o adresa, nu ati face acest lucru?

Cred ca unii oameni nu au auzit de ‘sa nu omori gaina cu oua de aur’.

Tags , ,
Categories aici sunt banii dumneavoastra, alegerile pe care le facem, banii ca scop, cadre mentale, identitate colectiva, rationalitate limitata, respect mutual, Tara din care traim

Legea dării in plata

December 21, 2015 //
1

Adoptarea acestei legi a impartit România in două tabere si a determinat Banca Centrala Europeana sa ne trimita un aviz extrem de ciudat dar care lamureste multe.

Unii se bucura ca in sfarsit cineva le-a dat peste nas bancilor, bancile – sau mai bine spus bancherii si actionarii – spumega de furie iar cei de la UE nu prea stiu pe unde sa mai scoata camasa.

Treburile nu sunt totusi chiar atat de complicate.

Pe vremea cand toata lumea era plina de sperante bancile au dat o gramada de credite cu garantie imobiliara iar „consumatorii” s-au angajat voiosi sa le plateasca. Bancile isi facusera calculul ca nu pot sa piarda – doar ele insele facusera evaluarile cu privire la bunurile puse sub ipoteca. In plus exista si prevederea ca atunci cand executarea garantiei nu acopera valoarea datoriei banca se poate indrepta asupra altor bunuri ale debitorului sau chiar asupra veniturilor sale viitoare. Iar clientii nu fusesera atenti la amanunte de genul asta.

Dupa criza situatia a devenit paradoxala. Oamenii s-au trezit ca au de platit rate enorme pentru o proprietate care valoreaza jumatate din pretul platit pe ea cu doar cativa ani inainte dar bancile inca nu aveau prea mari probleme. Toti cei care mai aveau slujbe – adica majoritatea debitorilor – au continuat sa plateasca ratele pentru ca nu aveau alta alternativa. Daca s-ar fi oprit banca le-ar fi luat casa – pe care ar fi vandut-o la un pret ridicol de mic – iar ei tot ar fi trebuit sa plateasca restul datoriei. In plus fata de chiria pentru noua locuinta.

In situatia asta nenea Parlamentul European de mana cu nenea Consiliul Europei s-au gandit ca macar de acum in colo sa ii protejeze pe consumatorii europeni de credite. Asa ca au emis Directiva 2014/17/UE. 50 de pagini din care rezulta ca incepand cu data de 21 martie 2016 contractele de credit ipotecar incheiate in Europa sa semene cu cele din America. Adica datoria sa fie stinsa in intregime atunci cand imobilul care face obiectul ipotecii intra in posesia bancii.

Parlamentarii romani au facut un pas mai departe si au prevazut in noua lege posibilitatea ca si cei care au incheiat contracte de credit inainte de aceasta data sa poata iesi din ele prin aceiasi metoda.

Din momentul acesta „formalistii” au sarit in sus. Cum se poate ca statul sa intervina legislativ intr-un contract deja incheiat, de comun acord, intre doua parti?
Cum se poate ca un act legislativ sa aibe efecte in mod retroactiv?

Pai hai sa o luam altfel.
Atunci cand a fost incheiat contractul banca a fost cea care a trimis un evaluator la fata locului si tot ea a stabilit cat din valoarea stabilita de acel evaluator va fi luata in calcul la stabilirea ipotecii.
Acea valoare nu face si ea parte din contract? De ce acum, cand debitorul nu mai poate – sau nu mai vrea, pentru ca nu mai are nici un sens din punct de vedere „economic” – sa ramburseze creditul nu se mai face in nici un fel vorbire despre acea „valoare”?
Nu este si asta o forma de modificare, chiar daca implicita, a contractului?
A manifestarii de incredere reciproca dintre parti?

Adica banca are voie sa spuna „pardon, am gresit” dar clientul nu?

Sincer sa fiu, inteleg foarte bine temerile bancherilor.
Si pe cele ale Bancii Centrale Europene.
Ba chiar si pe cele ale proprietarilor de case – daca legea va intra in vigoare in forma actuala preturile vor mai scadea, cel putin pe termen scurt.

Numai ca lucrurile trebuie lamurite repede.
Daca am inteles ca principiul dupa care au functionat lucrurile pana acum nu a fost bun – si asta este foarte clar, inclusiv din directiva citata mai sus – atunci situatia trebuie remediata pentru toti, nu doar pentru viitor.

Sau poate ca la asta se refera cei care vorbesc cu atata patima despre „hazardul moral”?
La faptul ca daca situatia nu se reglementeaza repede lumea isi va pierde de tot increderea in sistemul bancar?

Tags , , , , , ,
Categories aici sunt banii dumneavoastra, alegerile pe care le facem, an electoral, banii ca scop, cadre mentale, democratie reprezentativa, Hazard moral, Justitie sociala, politica, respect mutual

Interesul Poarta Fesul

November 25, 2015 //
0

Pentru mine este de-a dreptul uluitor cum specialistii in imagine incearca, si de multe ori chiar reusesc, sa ne duca – cu dezinvoltura – de nas.

Sa luam exemplul legii ‘antifumat’.

Aproape toata lumea accepta ideea ca inhalarea de fum de tigara – de buna voie sau pentru ca nu ai aer curat pe care sa il respiri – creeaza conditii favorizante pentru aparitia unui mare numar de boli.

Si ce facem pe chestia asta?

Unii incearca sa interzica fumatul in cat mai multe locuri. Ceea ce mi se pare firesc – cu toate ca mai trag si eu cate o tigara, din cand in cand. Mai ales ca nu imi place, dar deloc, sa mananc in timp ce altcineva fumeaza langa mine.
Si ca sa-i ajute pe oameni sa se lase de fumat, sau sa nu se apuce, s-au gandit sa interzica comerciantilor sa expuna rafturile cu tigari chiar langa cele cu dulciuri si guma de mestecat exact acolo unde orice cumparator pierde mai mult timp si se plictiseste de moarte.

Altii spun ca daca interzicem total vanzarea de tutun vom ajunge ca pe vremea prohibitiei din America. Contrabanda va duce la cresterea coruptiei si, mai ales, vor scadea incasarile la buget. Argumentul forte al acestei linii de argumentatie fiind ca: “Industria tutunului este al doilea mare plătitor la bugetul de stat.”  Voi reveni.

Pana aici totul clar. Cine avea ceva de spus a facut-o pe fata, cu ce argumente i s-a parut lui ca vor avea mai mult impact.

Problema e ca in spatele acestor argumente stau lungi siruri de rationamente bazate pe cunostinte de psihologie aplicata, cunostinte care nu sunt puse prea des pe tapet. Nu sunt tinute la secret dar nici nu prea se vorbeste despre ele.

Pozitionarea marfurilor in magazine, de exemplu, este facuta dupa indelungi studii. Dulciurile – si tigarile, sunt puse langa casa de marcat tocmai pentru oamenii nu au, in mod real, nevoie de ele. Si atunci s-ar putea sa ‘uite’ sa le cumpere. Sau chiar sa nu le treaca vreodata prin cap sa o faca. Asa ca au fost pozitionate strategic, undeva unde nu poti face abstractie de ele. Copiii ii vor bate la cap pe parinti pana acestia vor ceda. Si apoi, nervosi, vor amana pe alta data mult promisa lasare de fumat.

Stiu ca povestea mea pare trasa de par dar ia ganditi-va mai bine!

Si acum, ca tot am vorbit despre lucruri care nu sunt secrete dar nu se prea vorbeste despre ele, haideti sa facem niste calcule.

Bugetul Sanatatii pe 2014:
Bugetul Ministerului Sanatatii: 7.8 miliarde lei
Bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate: 22.9 miliarde lei
Bugetul Administratiilor locale pentru Sanatate: Nu am reusit sa gasesc date centralizate la nivel national.
Total: cel putin 31.7 miliarde de lei. Adica aproximativ 7 miliarde de Euro.

Am mentionat mai sus ca cei din industria tutunului se bat cu caramida in piept ca ei sunt ‘al doilea mare platitor la bugetul de stat’. Hopa… adica aduc bani de-acasa?
Ei nu, singuri spun ca doar aduna “pur și simplu banii de la consumator”.
Pai si-atunci cum adica sunt ‘platitori’?
Nu v-am spus ca aici e multa pricepere in materie de dres busuiocul? Spui una la inceput, ca sa impresionezi, si apoi completezi ca sa nu te faci de ras. Numai ca ordinea in care este prezentata informatia este extrem de importanta. Cineva care se grabeste sau care este disponibil sa ia de bun tot ce citeste va ramane cu impresia ca industria tutunului chiar este importanta pentru constructia bugetului.

Si, cel putin la prima vedere, chiar este. Aproape 40% din bugetul sanatatii nu este putin lucru.
E foarte greu de evaluat daca acesti bani acopera cheltuielile pentru tratamentul bolilor provocate sau agravate de fumat.
Asa ca voi pune, pur si simplu o intrebare. Stie cineva vreo situatie in care doctorul v-a spus ‘poti sa fumezi linistit in continuare, la boala pe care o ai nu mai conteaza’?

S-a prins cineva ca am folosit exact aceiasi metoda a ‘iutelii de mana in conditii de nebagare de seama’ ca sa va induc un anumit sentiment?

Inseamna ca v-ati prins si ca voi sunteti adevaratii platitori de impozite.

Tags
Categories aici sunt banii dumneavoastra, alegerile pe care le facem, banii ca scop, cadre mentale, economie, psihologie, respect mutual

Inertia coruptiei

September 7, 2015 //
0

Recentele intamplari ale caror protagonist a fost Sorin Oprescu, edilul sef al Bucurestiului, i-au cam mirat pe comentatorii vietii politice si sociale romanesti.

‘Cum sa mai faci asa ceva in situatia in care DNA-ul deja a ‘saltat’ oameni din primarie?’
‘Ies la iveala din ce in ce mai multe acte de coruptie in ciuda campaniei intense de combatere a acestui fenomen!’

Prima fraza este cat se poate de rezonabila, mai ales daca este luata separat.

Cea de a doua pare de-a dreptul ciudata. Din punct de vedere logic. Tot mai multe cazuri de coruptie ajung sa iasa la iveala tocmai datorita campaniei de combatere si in nici un caz in ciuda ei….

Indiferent de ‘ciudatenia’ ei, merita atentie
Genul asta de fraze sunt rostite de oameni de oameni care practica un stil de gandire extrem de rational, care elimina la rece orice urma de sentiment din procesul cognitiv. Analisti, nu? Din pacate acest mod de a percepe lumea nu este nici pe departe atat de infailibil pe cat se pretinde a fi.
In primul rand pacatuieste prin a atribui si celor analizati un mod similar de a vedea lumea – cum de au putut sa continue avand in vedere ce se intampla in jurul lor? – iar in al doilea rand ca nu tine cont de faptul ca nu prea poti sa intelegi ce se intampla in capul cuiva daca nu esti familiarizat, in mod real, cu modul sau de gandire si cu situatia in care se afla.

Pai nu?
Daca esti rational iti adaptezi instantaneu actiunile la reactiile pe care le-ai produs. Imediat ce s-au prins gaborii de cioaca bagi capul la cutie – te opresti din ce faceai – si strangi randurile – nimeni nu mai vorbeste nimic astfel incat totul sa ramana ingropat.
Abia acum intelegem cum adica ‘ies la iveala tot mai multe acte de coruptie in ciuda campaniei intense de combatere a acestui fenomen’. In viziunea celor care se mira de chestia asta atitudinea rationala ar fi fost ca nimeni sa nu mai spuna nimic.

Ei bine, in primul rand ca o atitudine cu adevarat rationala ar fi fost ca nimeni sa nu calce pe bec. De loc. Sau daca s-a intamplat si au auzit ca le trosnesc cioburile sub talpi sa se fi oprit de la primul sau de la al doilea. Faptul ca i-au dat inainte prin balarii nu denota prea multa rationalitate.
In al doilea rand coruptia asta nu se practica de unul singur.
Si daca in prima faza apartenenta la un grup de genul asta – chiar daca nu e organizat in mod mafiot – iti ofera un sentiment de siguranta, macar prin numar, descoperi foarte repede ca nu esti de capul tau. Adica nu poti sa te opresti atunci cand ti se pare tie ca ai ‘agonisit’ destul. Ceilalti au si ei pretentiile lor.

Si  uite asa, chiar daca intamplator ai inceput ca dirijor, ajungi sa joci dupa cum iti canta orchestra.

Solutia? Foarte simpla. Atata vreme cat functiile de decizie, indiferent care, vor fi platite prost, ele vor atrage doar pe acei oameni care stiu bine de la inceput ce ii asteapta. Iar daca cei din executie vor fi platiti si ei mizerabil atunci ii vor ajuta pe primii.
Varianta ar fi ca decidentii sa fie platiti bine iar cei din executie decent. In felul acesta vor fi atrasi si oameni cu adevarat capabili, care ii vor scoate din sistem pe cei nu doar coruptibili ci, mai ales, care isi ascund incapacitatea in spatele unei rigiditati de care nu poti trece – ca om care ai de rezolvat o problema – pana cand nu dai ‘o atentie’.

Iar pana nu vom intelege acest lucru situatia actuala se va mentine, indiferent de intensitatea cu care va lucra DNA-ul. Cei cu adevarat capabili vor ocoli genul acesta de slujbe iar noi vom avea de infruntat un hatis din ce in ce mai impenetrabil.
Si nu, cei cu adevarat capabili nu vor accepta sa se manjeasca, tocmai pentru ca isi cunosc valoarea si nu vor sa ‘plece’ in concedii obligatorii si extrem de prost platite.
Cu alte cuvinte salariile decente sunt doar o conditie, nu un panaceu. DNA-ul trebuie sa ramana vigilent. Ca si noi toti de altfel.

Tags , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, banii ca scop, cadre mentale, identitate colectiva, politica, psihologie

Care e diferenta dintre TVA si taxa pe stalp.

August 25, 2015 //
0

Pertractarile intense care au loc in ultima vreme pe tema noului Cod Fiscal si pozitionarile diversilor actori politici si economici mi-au readus in atentie diferenta fundamentala dintre TVA si taxa pe stalp/supraacciza pe combustitbil.

Sumele colectate la buget din TVA sunt undeva la 58% din cat ar trebui sa fie pe cand taxa pe stalp si cea pe combustibil se incaseaza aproape in intregime.

De ce? Simplu. Stalpii si cantitatile de combustibil sunt foarte greu de ascuns. Si atunci taxele care li se adreseaza sunt usor de evidentiat si de perceput.

In schimb atunci cand vine vorba de TVA lucrurile pot fi complicate la nesfarsit. Nu sunt specialist in contabilitate dar nu e foarte greu sa pricepi notiunea de firma fantoma in carca careia sa pui TVA-ul neplatit dupa care sa o dizolvi. Nu poti face acelasi lucru si in cazul celorlalte doua taxe.

Si mai e o chestie. 24% e un procentaj enorm fata coeficientii de rentabilitate cu care se lucreaza acum. Iar acest lucru ofera un avantaj competitiv imens celor care reusesc sa fenteze fiscul in materie de TVA, in raport cu cei care il platesc. De voie sau de nevoie.
Haideti sa facem un experiment mental.
Sa presupunem ca avem o firma care are vanzari, nete, de 1 miliard de lei anual. Asta iseamna ca pana la sfarsitul anului ar fi trebuit sa plateasca TVA de 240 de milioane. Sa presupunem, in continuare, ca se hotaraste sa plateasca doar jumatate din suma. Ramane cu 120 de milioane. Dar are si cheltuieli suplimentare, de la contabili care sa aranjeze lucrurile pana atentii oferite celor care contribuie la bunul mers al lucrurilor. Sa presupunem ca aceste cheltuieli consuma jumatate din TVA-ul neplatit.
La sfarsitul ‘schemei’ firma respectiva tot ramane cu 60 de milioane de lei. ‘Curati’, in sensul ca nu mai trebuie sa plateasca impozit pe venit si apoi pe dividende. Asta corespunde unei eficiente economice de 6% pe an, ceea ce in conditiile actuale este excelent. Unii se chinuie sa obtina o asemenea performanta din activitatea de baza.

Concurentul acestei firme, un nou venit pe piata, are, fiind la inceput, doar 100 de milioane vanzari si inca nu si-a pus la punct schema de evaziune fiscala. Ca atare va plati tot TVA-ul.
Pentru ca este o firma mai mica si mai ‘nervoasa’ reuseste sa fie putin mai eficienta in activitatea de baza dar, per total – adica cu tot cu ce castiga prima firma neplatind tot TVA-ul, nu poate ajunge la performanta celui ‘harsit in rele’.
Oare cat va dura pana cand isi va pune la punct schema de evaziune? Cu toate ca pentru el va fi mai anevoios, tocmai pentru ca acesta din urma va avea la dispozitie doar 12 milioane de lei pentru a ‘organiza lucrurile’ – presupunand ca va actiona in aceiasi parametrii cu prima firma. Iar ipoteza de la care am plecat, ca o firma mai mica si chiar la inceputul activitatii reuseste sa fie mai eficienta decat una matura, amandoua actionand intr-un domeniu in care sunt volume mari de vanzari – aici apare tentatia mare in materie de fentare a TVA-ului – reprezinta un ideal destul de greu de atins.

Si uite asa se explica de ce in 2014 incasarile din TVA au scazut cu toate ca vanzarile au crescut. Pentru ca daca TVA-ul este suficient de mare chiar ‘merita’ sa nu il platesti.

Ce s-ar intampla daca TVA-ul ar scadea la 20%?

Pastrand premisa ca ‘intreprinzatorul’ e hotarat sa plateasca doar jumatate atunci firma cu vanzari de 1 miliard ar opri pentru ea 100 de milioane. Din care ar trebui sa ‘dea mai departe’ tot 60 de milioane, in situatii din astea nu prea poti miscora ‘contributiile’. Ar insemna sa ramana cu 40 de milioane. Tot o suma uriasa si sunt mari sanse ca cel putin un timp sa continue in aceasta maniera. Firmele mai mici, in schimb, ar fi puternic descurajate sa mai incerce sa puna pe picioare scheme de genul asta.

Am lasat pentru final o alta deosebire. Aceea ca taxa pe stalp este platita de firme din banii lor si abia dupa aceea transferata sub forma de costuri catre consumatori in timp ce TVA-ul si supraacciza sunt platite direct de consumatori si doar colectate de catre firme.

Tags , , ,
Categories alegerile pe care le facem, banii ca scop, cadre mentale, coruptie, economie, identitate colectiva

Despre gunoi.

August 19, 2015 //
0

“in 1 ianuarie 2016 intra in vigoare o taxa pentru depunerea deseurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tona”

“In prezent nu se plateste nicio taxa de mediu pentru depozitarea deseurilor la groapa de gunoi, introducerea acesteia avand ca scop descurajarea depozitarii, a explicat ministrul Mediului.”

Pentru ca lucrurile sa fie clare, aceasta taxa se adauga la tariful perceput de operatorii gropilor de gunoi, tarif care se percepea si pana acum.

Pe de alta parte organizatiile ecologiste ne atrag atentia ca, cel putin la blocuri, oamenii sunt foarte putin interesati in selectarea selectiva a gunoiului – cea mai simpla cale spre transformarea acestuia intr-o materie prima utilizabila – din cauza existentei ‘ghenelor’ de gunoi. Adica a tevilor acelea groase in care locatarii blocurilor arunca la gramada tot ce nu le mai trebuie prin casa, fara nici un minim efort de selectare.

Cu alte cuvinte incercam sa stimulam transformarea gunoiului in materie prima instituind o taxa pana la urma insignifianta pentru cei care pot face cel mai mult in directia dorita.

Se poate si altfel.

Daca stam bine sa ne gandim invazia de gunoi provine in mare parte din ‘bucuria’ cu care consumam. Cei care vand incearca sa ne convinga sa cumparam cat mai mult pentru ca ei sa aibe castiguri cat mai mari iar noi cumparam mai multe lucruri decat avem cu adevarat nevoie tocmai pentru ca acest lucru ne creeaza o ciudata stare de bine. Pana la urma toate acestea au o foarte puternica legatura cu obsesia noastra pentru bani.

Ei bine, insusi principiul ‘poluatorul plateste‘ nu face decat sa intareasca aceasta obsesie. In momentul in care cel care polueaza are optiunea de a plati pentru a continua sa polueze s-ar putea ca el sa aleaga aceasta varianta. Si atunci nu am facut nimic. Daca problema este reala atunci ea trebuie rezolvata pana la capat iar daca nu este chiar atat de importanta incat nu merita rezolvata de ce sa mai zapacim lumea cu ea?

Revenind la ‘gunoiul nostru cel de toate zilele’ ce-ar fi daca in loc de taxa pe tona ar fi implementata obligatia cetatenilor si a colectorilor de gunoi sa il selecteze? Si n-ar fi greu de facut, daca am organiza lucrurile ca lumea.

In primul rand ar trebui ca acest serviciu municipal sa nu mai fie platit direct de gospodarii catre colectori ci de catre primarii. Din impozitul local care ar putea fi ajustat in acest sens.
Primariile ar urma sa scoata la licitatie inversa atat colectarea gunoiului cat si salubrizarea strazilor. Pe portiuni, in cazul oraselor mari, si pe termene fixe, bineinteles. Iar proprietatea asupra gunoiului va urma sa treaca de la cel care a generat deseurile la compania care il colecteaza in momentul in care a fost scos pe strada.
In felul acesta colectorii vor putea sa vanda catre reciclatori mare parte din gunoi si chiar sa foloseasca fractia combustibila pentru generarea de apa calda/caldura. Tocmai de aceea vor insista chiar ei pentru ca gunoiul sa fie selectat de la inceput.
In ceea ce priveste gospodariile si acestea vor fi direct interesate in respectarea regulilor tocmai pentru ca altfel vor ramane cu gunoiul in curte.

Daca stam bine sa ne gandim tot la bani am ajuns numai ca in aceasta situatie nu mai exista varianta ‘de scapare’ pentru cei care nu au ‘chef’ sa selecteze gunoiul.

Iar faptul ca nu vor mai exista contracte individuale va avea si alte efecte pozitive. Gospodariile individuale nu vor mai trebui sa-si bata capul cu ele si atunci nu vor mai fi tentate sa duca gunoiul ‘pe camp’ iar colectorii nu vor mai putea sa justifice neridicarea gunoiului, daca acesta a fost selectat conform regulilor stabilite.

Tags , , , , ,
Categories banii ca scop, cadre mentale, ce alegeri facem
« Older Entries
Newer Entries »