On the other hand, we must keep in mind that fakes are also facts. They exist, don’t they?
Even more so, fake facts do engender consequences!
In fact, it’s these very consequences which impart fact-hood to ‘successful’ fakes.
Also, it is high time for us to understand that this undermining might occur ‘naturally’. Due to our attention being distracted rather than ‘intentionally misguided’.
” Cea mai serioasă disfuncție societală este aceea când
publicul care populează colectivitatea respectivă
nu știe sau uită că el este cel ce are nevoie de intelectuali și nu invers.
Nu intelectualul are nevoie de vreun public, pentru a se împlini. “
Diagnosticul, „disfuncție societală”, este cât se poate de corect.
Atunci când intelectualul nu-și găsește locul în societate, întreaga societate are de suferit.
Doar că…. de cele mai multe ori situația atât de corect diagnosticată este produsul unor intelectuali care nu și-au înțeles cu adevărat menirea.
Ceea ce este cunoscut îndeosebi sub numele de comunism a fost consecința strădaniilor unor intelectuali care o luaseră razna. De la Marx până la politrucii care îl făcurseră posibil pe Ceaușescu.
Ceea ce este cunoscut sub numele de fascism a apărut tot datorită unor așa considerați intelectuali.
Una dintre contribuțiile esențiale ale ‘intelectualismului’ este confuzia malignă din jurul pretinsului conflict dintre colectivism și individualism.
Comunismul – și câteodată fascismul – fiind prezentate ca fiind colectivisme nocive în timp ce ‘individualismul’ este prezentat de promotorii confuziei ca fiind ideal.
Am pus individualismul între ” pentru că în zilele noastre avem de a face cu o formă cel puțin ‘confuză’ de individualism. Individualismul de tip ‘fiecare împotriva tuturor’.
Mai mult, faptul că individualismul, de toate formele, provine din liberalism este ocultat cu obstinație, ‘liberalismul’ fiind nociv în ochii intelectualilor ‘individualiști’!
Ei bine, dacă ridică puțin capul deasupra ceței pompate de individualiștii teoretici devine cât se poate de evident că atât soluția comunistă – la care se poate ajunge doar prin dictatură socialistă – cât și cea fascistă – dictatură mândră de natura sa – sunt, în realitate, forme maligne de individualism. Pentru simplul motiv că întreaga societate este dusă de râpă din cauza concentrării disfuncționale a puterii. Din cauza acaparării puterii de către un număr foarte redus de indivizi! De indivizi cât se poate de individualiști…
Asta în timp ce societățile care funcționeză în regim de democrație liberală sunt niște colectivități compuse din indivizi care se respectă între ei!
Așa zisul colectivism asociat comunismului și fascimului este doar o fentă! O promisiune calpă făcută de niște intelectuali cu o viziune extrem de egoistă unei gloate suficient de exasperată pentru a pune botul la o asemenea prostie. Gloată ajunsă la exasperare tocmai pentru că intelectualii care ar fi trebuit să o avertizeze au preferat să doarmă-n post.
Cum rămâne cu individualimul?
Individualitatea se poate defini și apăra doar împreună. Împreună cu ceilalți și doar în măsura în care indivizii care participă la proces își respectă unii altora individualitatea.
Cu alte cuvinte, comunismul și fascismul – pretins colectiviste – sunt doar individualisme duse la extrem. Asta în timp ce democrația liberală este un foarte bun exemplu despre ce înseamnă un colectiv care se autoreglează. Tocmai pentru că – și doar atâta timp câtă vreme – indivizii care trăiesc în acel colectiv își respectă reciproc individualitățile.
Au mai rămas doar ‘nevoile’ intelectualilor. Că și ei sunt oameni, nu?
Au intelectualii nevoie de „public”?!?
Care dintre intelectuali?
Cei care se definesc „pe sine se”, în fața oglinzii?
Plini până la refuz de libertate interioară? Suficient de liberi în sinea lor încât devin capabili să se strecoare printre toate restricțiile impuse de regim? Indiferent de cât de dictatorial ar fi acesta?
Sau intelectualii recunoscuți ca atare de către cei în mijlocul cărora trăiesc?
Care intelectuali?
Cei care au nevoie să fie apărați în fața dictatorilor?
Sau intelectualii care se pun la dispoziția dictatorilor? Cozile de topor folosite de Lenin pentru a-i distruge pe cei care au îndrăznit să se opună ‘voinței poporului’? Voinței poporului personificată de voința lui Lenin… a lui Lenin și a (ne)’demnilor’ săi urmași…
Poate intelectualii care preferă ‘liniștea’? Care scriu ‘pentru sertar’? Dacă se mai ostenesc să facă și chestia asta….
Primii au nevoie de o societate funcțională. Care acționează ca un colectiv. Ai căror membrii se ajută și apără unii pe ceilalți. Care știu că respectul reciproc este singura cheie care păstrează deschisă ușa către viitor.
Cei din doua categorie sunt politrucii lui Ceaușescu. Care o duc bine pentru o vreme. După care li se prăbușește ceru-n cap. De cele mai multe ori încă din timpul vieții! Trași pe linie moartă, câteodată chiar la propriu, pentru orice ‘deviație’…
Cei din a treia categorie o vor duce la fel de prost precum restul societății lăsate la dispoziția dictaturii. Precum societatea ramasă la dispoziția ‘celorlalți’. Precum societatea lăsată fără alternative tocmai pentru că ei, intelectualii, au ales să se dea la o parte.
“Your Liberty To Swing Your Fist Ends
Just Where My Nose Begins“
Now, what would you have done if this guy had started to swing his fists? In the very proximity of your precious nose?
“Stood your ground” or gave him enough ‘space to exercise’?
You’re not exactly comfortable with the current meaning of ‘stand your ground’?
Then maybe it’s high time for us to understand that ‘stand your ground’ is the direct consequence of ‘your liberty ends where my nose begins’.
Not comfortable with the current situation?
Then maybe it’s high time for us to come up with another definition for liberty.
One which brings forward the cooperative effort which made liberty possible in the first place.
Instead of the confrontational one currently in use. Which serves perfectly the interests of those powerful enough to define evolution as “survival of the fittest”.
Which serves perfectly the interests of those powerful enough to be convinced that only those able to defend their liberty are worthy to be free.
The key word here being “their”, not “liberty”!
For this kind of people, for the Capones of this world, freedom – their freedom – is something to be appropriated rather than shared.
Think about it!
Do you remember the argument ‘the west has provoked the current situation’?
What kind of freedom do we want?
For us and for our children?
The kind that must be constantly wrenched from the likes of Putin or one shared freely among all those present?
Built cooperatively or defended against all others?
Shaking willing hands or swinging fists?
“The only thing I know is that I know nothing,
and i am not quite sure that i know that.“
Socrates
Socrates and Bertrand Russel, both, knew everything there was to be known in their respective times.
Socrates and Bertrand Russel, both, had enough guts to acknowledge their doubts. To themselves and to the rest of us.
On the other hand, Russell presents us with a very interesting riddle.
Is it possible for a naturally occurring thing to become a vice?
Cynthia Graber, Scientific American, 2008
Humans, and their pets, also get fat.
Humans – some of them and alone, this time – like to get ‘high’. Exclusively on naturally occurring substances, until recently.
Humans are the only animal species – known to ‘man’ – displaying a certain kind of consciousness. Self-awareness, as defined by Humberto Maturana. Also known as ‘Human Consciousness’.
So, consciousness drove us to become vicious?
To eat too much? To drink alcohol? To use drugs?
To introduce other animals to drugs? In the name of science…
The way I see this, consciousness didn’t drive us to become vicious.
Only made it possible.
Being aware of ourselves – being able to observe ourselves ‘in the act’, according to Maturana – has added ‘purpose’ to the whole thing.
Animals do experience pleasure. Pet your pet and then call me a liar.
Animals have even learned from us to ask for pleasure. Many of our pets beg for food and to be petted.
But most wild animals – with the exception of pentailed treeshrews, whatever they might be – shun alcohol. While capable of learning to ‘douse their angst’ from us. In captivity…
Which makes us the only species which has learned to behave viciously on its own. By itself…
To over indulge on purpose.
Do you have a better definition for vice?
Which brings us back to Russell’s “intellectual vice”.
Which intellectual vice does have two aspects.
Overconfidence in one’s own intellectual prowess and over-reliance on other people’s expressed opinions, despite those opinions having a very slim chance of being true. The point being that the second aspect is a ‘simplification’ of the first one. The opinions believed despite being unrealistic do match the biases entertained by the believer.
By the ‘vicious’ believer, albeit the second aspect is less vicious than the first one. Where the overconfident should have known better.
To over-think on purpose.
To convince yourself of your own rectitude… on your own or with the help of others…
E așa o fierbere ‘pe rețele’ încât situația a devenit foarte dificil de comentat.
Bineînțeles că am și eu o părere despre tot ce s-a întâmplat doar că…
Așa că am s-o iau de la început.
O trupă pleacă în turneu. Își propune să aducă pe fiecare dintre scenele pe unde va poposi și niște artiști locali. Niște artiști care chiar dacă locali, nu se întâlnesc în mod obișnuit cu publicul Colplay din respectivele orașe.
În București au fost două concerte. Ambele l-au avut ca invitat pe Babasha. Manelist de origine romă.
Cei care au asistat la primul concert l-au dat efectiv afară. L-au huiduit până a plecat.
Cei care au avut bilete la al doilea concert au huiduit și ei. Cel puțin așa am înțeles din relatările care au inundat internetul. Doar că al doilea rând de huiduieli a avut loc sub bagheta și la invitația lui Chris Martin, leaderul Coldplay. După care ‘petrecăreții’ au dansat pe muzica lui Babasha. Aceiași muzică care fusese acoperită de huiduieli cu doar 24 de ore mai înainte.
Sincer să fiu, pe mine toate astea m-ar fi lăsat rece.
Nu-mi place Coldplay și nu-mi plac manelele.
Dar comentariile au fost cât se poate de relevante.
Nu atât pentru fiecare dintre comentatori cât nemaipomenit de elocvente pentru starea în care suntem.
Noi, ca indivizi alcătuitori ai organismului social din care facem parte. Împreună cu care încercăm să trăim.
Una peste alta, acuzațiile care au curs dintr-o parte-n alta pot fi grupate în trei categorii.
Rasism, înșelătorie și intoleranță.
Unii i-au acuzat pe huiduitori de rasism.
Alții au contra-argumentat citându-l pe Johnny Răducanu. Care susținea că manelele sunt o porcărie.
Huiduitorii, și cei care sunt de acord cu ei, i-au acuzat pe organizatori de înșelătorie.
Ei au huiduit pentru că s-au simțit înșelați. Au plătit bilete la Coldplay și s-au trezit ascultînd manele. Adică altceva decât plătiseră.
Tot huiduitorii, și susținătorii lor, au fost acuzați de intoleranță. Că au ales să-și manifeste nemulțumirea într-un mod ‘neinclusiv’. Că puteau să rabde și ei 5 minute. Că ar fi putut să se întoarcă cu spatele. Sau să plece și să ceară banii înapoi.
A mai fost și o categorie mai subtilă de acuzații. Unii spun că atât spectatorii din a doua seară cât și alde Colplay au dat dovadă de fățărnicie. Spectatorii pentru că au sfârșit prin a dansa pe muzica lui Babasha iar Chris Martin pentru că a spus ca ‘iubește publicul din Romania’ cu toate că acesta, sau măcar o parte din el, nu a ‘savurat’ în totalitate produsul cultural pus la dispoziția sa.
‘OK, foarte interesantă recapitularea ta. Da’ știam toate astea. De ce ne faci să pierdem vremea?’
Acuma, dacă tot ați ajuns până aici… citiți și concluzia!
Care e de bine!
OK, suntem rasiști. Un rasism ‘bine temperat’, de altfel.
OK, suntem intoleranți. Intr-o oarecare măsură. Poate chiar prea mult.
Da, suntem toate cele de mai sus.
Suntem, în același timp, extrem de stresați.
Atât de cu capsa pusă încât nu mai suntem dispuși să acceptăm toate rahaturile.
Chiar dacă suntem, unii dintre noi, dispuși să plătim sume exorbitante pentru ceva… măcar avem pretenția ca produsul plătit să fie conform cu așteptările noastre!
Chiar dacă suntem stresați – și dispuși să ne sărim unul altuia la beregată, virtual vorbind – suntem în continuare capabili de dialog. Încercăm încă să ne înțelegem unul pe celălalt. Și reușim, totuși, să înțelegem cam ce ni se întâmplă. Chiar dacă ne vine greu să recunoaștem, deocamdată, că ne-am lăsat înșelați.
Tot ce mai rămâne este să ne canalizăm energia.
Să dăm la o parte vălurile fluturate de furie și să urmăm exemplul lui Chris Martin.
Care Chris Martin își urmărește scopul cu minuțiozitate.
Care scop? Treaba lui. Pe mine mă interesează metoda!
Care e scopul nostru? Al nostru ca grup. Ca organism social.
‘Supraviețuirea’, evident.
Noi, toți, avem nevoie ca organismul social să supraviețuiască.
Pentru ca fiecare dintre noi să-și poate urmări scopurile individuale – indiferent care or fi alea – avem nevoie ca organismul social din care facem parte să rămână viabil.
Avem nevoie de curent electric, de șosele, de apă potabilă, de școli, de magazine, de spitale, de sistem de justiție… Adică avem nevoie de posibilitatea de a coopera între noi! Avem nevoie să putem să ne ajutăm unul pe celălalt în așa fel încât să ne apropiem, fiecare, cât mai mult de scopurile noastre. Lucru pe care îl putem face doar împreună.
Dialog versus huiduială.
Din câte am înțeles, concertul din a doua seară a fost mult mai plăcut decât primul.
Imagine a beach.
Where enough of the patrons pick up rocks and throw them into a pile whenever they move around.
Where enough of the patrons throw the trash into the bin instead of leaving it for the employees to do .
Would you feel any better?
You don’t work there?
No, you don’t! But would you feel better?
Greeks, the Ancient ones, has been the first people which had allowed its culture to waste its civilization.
By considering their neighbors as being ‘barbaric’, the Ancient Greeks have isolated themselves from the rest of the world. From the rest of the reality.
Shutting themselves out from the exterior, they turned their attention towards their own interior. Towards themselves.
Found differences among themselves.
Ranked themselves.
And ended up fighting among themselves.
Allowed themselves to be conquered.
First by home grown tyrants. Pericles, Alexander the Great…
And then by foreign emperors. Persian, Roman, Ottoman…
Establishing a pattern.
And constituting a warning.
Every time when people become complacent, somebody will seize the opportunity.
Every time people will stop – for whatever reasons and under whatever pretexts – respecting each other in earnest, scheming con-artists will step in. Identify the situation and taking the opportunity to deepen the differences between the people into chasms. Into unbridgeable chasms which make it impossible for people to reconnect.
Unbridgeable chasms which destroy the community.
Rendering it to the mercy of tyrants.
To the mercy of tyrants who constantly lurk in what we call reality and which, under ‘normal circumstances’ – a.k.a. ‘democracy’, are kept in check. In a normal, functional, social setting. By a functional community.
The fact that all tyrannies end up badly, for all those involved, is no consolation.
And all these – social settings, democracies, tyrannies, etc, – are as real as it gets.
Only this level of reality is being created by us. By us, people.
By ‘the people’ who not only creates the reality but also has to make do with the consequences derived from the reality it has created for themselves. Knowingly or ignorantly.
“Only freedom of speech with repercussions isn’t anything special.
That has existed throughout every dictatorship.
If we consider freedom of speech as a value,
it must be something else.”
Whenever somebody opens their mouth, they reveals things about themselves.
That’s a repercussion.
Whenever somebody acts upon information gleaned this way, those acts also have repercussions.
The repercussions belonging to the second category are the ones which ensure that, in the end, every dictatorship ends up in failure. In abject failure.
Out of fear, everybody shuts up. So nobody yells anymore ‘The emperor is naked. And about to be run over by a bus’. So the emperor, and his henchmen, end up hanged by an angry mob. Process usually called retribution. Or revolution?
““We are not extremists. We are just angry,” explains Lazar Potrebic, a 25-year-old from a Hungarian minority in Serbia who is entitled to vote.
He – and many of his peers – are worried about the future, and feel that the more traditional parties are not listening to their concerns.
“We feel like our needs are not being met. People our age are taking really important life steps. We’re getting our first jobs, thinking about starting a family…but if you look around Europe, rent prices are going through the roof – and it’s hard to get work.”
.
.
Of course the feeling of not being listened to when you’re young, of not being part of the equation, is nothing new. But many of the parties on the far right are actively courting the young vote, says Dave Sinardet, a professor of political science at the Free University of Brussels.
“The radical right channels anti-establishment feelings,” he told the BBC. “They have a bit of a rebellious vibe – especially when it comes to their anti-woke agenda – and that appeals to young people.””
Tot așa luptăm și cu gravitația….
În fiecare dimineață, când ne sculăm din pat!
Prostia este o stare naturală. Unii oameni sunt mai proști decât alții.
Nici noi, fiecare dintre noi, nu suntem mai breji. În afară de Einstein, Feynman, Hawking… chiar și ei doar în ceea ce privește fizica teoretică.
De fapt, prostia e pe domenii! Fiecare dintre noi știm câte ceva, în câte un domeniu. Și aproape nimic în mai toate celelalte domenii ale cunoașterii. Dar fiecare dintre noi ne credem ași! Măcar în domeniul ‘nostru’…
Problema noastră, a tuturor, nu e prostia.
Reaua voință este cea care ne face probleme, nu prostia!
Reaua voință și îngâmfarea…
nicichiarasa 