All of a person’s behaviors and emotions
serve the purpose of moving them closer to their goal
—which arises from the individual’s feelings of inferiority
and the desire to become perfect.

Alfred Adler

I am, first and foremost, an engineer.
‘Down to earth’ used to be my middle name.

Until I started to notice things. And to ask questions…
At first, under communist rule, I worked blue-ish collared jobs. Despite – or because?!? – holding an MSc in Mechanical Engineering. For me, ‘industry’ had a very clear meaning. And involved getting your hands dirty.
After the regime change, I also changed tack. My hands were still dirty but with a difference.
That was when I first got in contact with the ‘banking industry’.
At the time, those two words put together didn’t make much sense to me. But I was too busy making money…
Now, half a life later, things are falling into place.

‘Industry’ is the where things actually happen. Banking, hospitality, ‘heavy’, transportation, mining, garment, you name it! The point being that ‘industry’ is an actual place. A factory, an office, the open sea, a rolling meadow or a ‘dust bowl’, industry needs an actual place for the people involved to do their thing. Solving other people’s problems and meeting their needs.

Why? Why do we do it? Toil?!?
Because we cannot escape ‘economy’. A virtual space we inhabit, which conditions us to be efficient. Money-wise.

Where?
Inside ‘politics’!

– But you just said that ‘actual things take place inside industry’…

Yep. Actual things do take place inside industry and the interaction between industry and economy takes place inside ‘politics’.

You see, we’ve lived – for a very long time, at least three millennia – in a virtual world.
Vir is a latin word. Has a lot of meanings, ‘hero’ amongst them. ‘Virtual’ means ‘made, on purpose, by a hero’. By us, actually.
People who pretend to be civilized live in a world of their own doing. Knowingly and purposely.
A world carved according to those people’s wishes. Maybe not exactly but at least tentatively.

How did they pull this stunt? Built their own world? As close to their wishes as humanly possible?
Industriously, economically and driven by politics.



One man’s junk
is another man’s treasure

Dung beetle are very industrious.
They don’t think much but are very useful.

And they have been useful for quite a while.
Since long before our ancestors had started to roam the Earth…

My point being that their attempt at taking care of their next generation – their species collective effort to survive – have helped shaping the current version of Earth’s ‘environment’. The current version of the place which we, all of us, call home.

Where we, humans, do our thing. Think!

Think and make differences.

For the dung beetles, poop is both a resource and an opportunity. They need dung in order to ‘nest’ their eggs so whenever they find it they start working.

Dung beetles are very good at using poop. In doing their job they perpetuate their species and they reintegrate poop into the natural order of things. Read here what happened in Australia between man had introduced cows and the ‘same’ man had got wise enough to bring some dung beetles specialized in using that particular kind of poop.
But dung beetles are not able to think. Or to speak. About anything, including their most prized resource. Dung.

We do. We are able to think. And to speak. Among ourselves. And with ourselves…
How else do we do what makes us humans?
How else do we think except by using words? Concepts…

And this is how we get to the gist of today’s post.
The difference between a resource and an opportunity.

It was by thinking that we have identified something as being a resource. That something can be used.
And it was through the same process that we have coined the concept of ‘opportunity’.

We don’t eat everything in sight, right?
We understand the difference…

In fact, we are able to understand.
We have the necessary resources to make the difference!
But we don’t always make good of the opportunity…

At the trial of God, we will ask:
why did you allow all this?
And the answer will be an echo:

why did you allow all thi
s?

Ilya Kaminsky, The Deaf Republic.

“I chose English because no one in my family or friends knew it—no one I spoke to could read what I wrote. I myself did not know the language. It was a parallel reality, an insanely beautiful freedom. It still is.”

Absolutul este relativ.

Relativ la cel ce-l caută.

Totul este relativ.

Relativ la sine însuși. Adică în evoluție.

Deci totul este absolut.

Doar împreună
și abia odată cu trecerea timpului…

‘Frate, frate, dar brânza-i pe bani.’
Corect, doar că zicala asta e valabilă cu precădere printre ciobani!

Filozofie de doi bani, trasă cu urechea printre jucătorii de șah din Cișmigiul anilor ’70. 1970!

Până la urmă, moșul ăla avea dreptate…
Obsesia asta pentru bani, care ne terfelește tuturor mințile, este doar un simptom.
Dovada faptului că ăsta a rămas singurul lucru pe care îl mai avem în comun.
Că ne-am transformat, aproape toți, în ‘ciobani’.

Am devenit un fel de fluturi. Atrași de flacăra lămpii!
Incapabili să mai vedem altceva.
Incapabili să mai înțelegem că tocmai flacăra aia e pe cale să ne ardă sufletele. La propriu!

Sunt agnostic.
Când spun că flacăra ne va arde sufletele, mă refer la ‘aripi’.
Fluturii zboară cu ajutorul aripilor. Oamenii zboară cu ajutorul sufletelor lor!
Cei care știu să și le apere. De flăcări!

Fluturii zboară din instinct.
Oamenii învață unii de la alții.
Cum să zboare. Și, mai ales, încotro să zboare!

Fără suflet, oamenii nu pot zbura.
Fără o minte ‘trează’, zburătorul se va trezi foarte repede cu sufletul ars.
Iadul, cu flăcările sale, este aici. Îl construim împreună. Fiecare dintre noi.

Sau nu….

“On prétend que Dieu a fait l’homme à son image,
mais l’homme le lui a bien rendu,”

Voltaire
Se spune că Dumnezeu l-a făcut pe Om,
doar că omul este cel care l-a ‘închipuit’ pe Dumnezeu…

He has the opportunity.
He feels good doing it.
And he doesn’t care. About the consequences experienced by those affected.
As long as those affected are not able to affect him back, of course!
And if you analyze the whole thing in a dispassionate manner,
this is a perfectly rational behaviour!

There is a difference. Between differences.
There is a quantitative difference and a qualitative difference.

There is a quantitative difference between moral and immoral behaviours/persons. An immoral person is someone who cannot restrain themselves in certain instances. Who knows the difference between good and bad and yet cannot resist. Cannot resist doing the bad thing.
And there is a qualitative difference between a moral/immoral person and an amoral one. The amoral one’s actions are not affected by morals. That person does anything they want to do as long as they is not affected by the consequences of their doings. Regardless of whatever consequences may have to be endured by others.

Which brings us to the difference between bad and evil. Also a qualitative one.
Which difference has nothing to do with the amount of damage caused to the bystanders. And everything to do with the attitude of the perpetrator regarding their actions!

As an aside, I have to remark that we are all ‘bad’.
In the sense that all of us commit bad things. That none of us is able to completely restrain ourselves from doing immoral things. From knowingly performing ‘bad’ things. Bad for ourselves or even bad for other people.

The difference between us, normal immoral people, and the evil amoral ones being simple.

The immoral perform things which are potentially bad. For themselves and for others.
For example we smoke. Which is bad. Both for us and for all those who breathe our smoke. But the damage isn’t obvious. We might die before developing a cancer, right?
And most of us have driven a car after having enjoyed one drink too many. With no intent to commit an accident, obviously.
Meanwhile, the amoral may commit things which will certainly cause harm to other people. Regardless of whatever rationales the perpetrators invent to justify their actions. From Ponzi schemes to terrorism.

I’ve saved the juiciest bite for the end of my post.
While immoral is necessarily bad, amoral is morally neutral. Anything in between necessarily bad and necessarily good.
For instance, using weapons of mass destruction and compulsory vaccination/quarantine are amoral. Both are used with a blatant disregard towards the feelings of all those who have to endure.
The first is ‘a certain killer’ while the latter has saved entire populations… go figure!

‘Ce s-ar fi întâmplar dacă Hitler s-ar fi născut în Anglia?
Nimic. O vreme ar fi lucrat ca zugrav și spre sfârșitul vieții ar fi ajuns la balamuc!’

O selecție cât se poate de interesantă, și inspirată, a momentelor care jalonează drumul parcurs până acum. Suficient de detaliată pentru a scoate în evidență pașii pe care îi mai avem de făcut.

În primul rând, trebuie să părăsim suprafața. Să lăsăm în pace evidența. Faptele.
Și să ne uităm puțin în oglindă. În sufletele noastre.

“Maia Sandu a câștigat președinția împotriva unei oligarhii susținute de Rusia. Cu toate acestea, cazul moldovenesc are specificitățile sale și nu oferă neapărat o rețetă generalizabilă.”

Bineînțeles că Moldova are particularitățile sale. Ca toate celelalte. Ca toate celelalte țări și națiuni. Acesta fiind motivul pentru care nu există rețete generalizabile…

În afară de particularități – care contează pentru fiecare dintre situații dar sunt irelevante atunci când încercăm să înțelegem straturile mai profunde – există și un fir roșu.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu se apucă să rezolve problemele până când nu le ajunge cuțitul la os!

Și atunci? Dacă așa fac toți, cum mai pot fi explicate diferențele?
Prin capacitatea diferită de înțelegere. Prin capacitatea de a vedea, mai repede, cât de puțin mai are cuțitul până la os.

Când eram mic, adică în urmă cu o jumătate de secol, am citit pe undeva chestia aia despre Hitler. Despre importanța locului unde te-ai născut. Despre capacitatea locului respectiv de a face față diverselor provocări.
Capacitate care ar putea fi descrisă ca ‘maturitate socială’.
Bine, ‘senectutea socială’ nu este infailibilă, vezi Brexit, dar are totuși ceva avantaje… Ai ‘unde să te întorci’!
După ce ți-ai dat seama că ai luat-o pe arătură….
Dacă n-ai apucat însă să te obișnuiești ‘cu asfaltul’, e mai greu. Îți dai seama, la un moment dat, că nu vrei să fii unde ai ajuns, doar că dureză mai mult.

Și totuși. Ce ar mai fi de înțeles?

Noi, adică imensa majoritate a comentatorilor din presa românească – nu numai dar acum discutăm cazul României, relatăm evenimentele în cheia ‘Maia Sandu a câștigat alegerile.’
De parcă alegerile ar fi un fel de concurs de frumusețe… Ceva în genul expozițiilor canine sau a petrecerilor câmpenești care se termină cu alegerea unei miss.

Abia după ce vom fi înțeles că Moldova este cea care a câștigat, enorm, prin alegerea Maiei Sandu dintre toți cei care se oferiseră să ocupe fotoliul de președinte, abia de atunci încolo vom avea și noi parte de un Havel.
Până atunci… nici măcar n-am fi în stare să-l recunoaștem pe stradă!
Chiar dacă l-am ales deja, ‘din lipsă de altceva mai bun’, ca președinte al nostru.

Dacă stai strâmb și aduni, rezultă că am avut mare noroc…

Am să mă refer doar la ultimii 35 de ani.

N-am avut parte de leadership.
Cei mai mulți dintre ei n-au avut stofă iar pe singurul care are – n-a murit încă – n-am fost în stare să-l apreciem la justa valoare. Și, împreună, să facem mai mult din ce era de făcut la momentul respectiv. Despre Emil Constantinescu e vorba în propoziția asta.

Dacă tot n-am avut parte de leadership, mare parte dintre noi am aplicat cu entuziasm regula „Las’că merge și așa”.
Și a tot mers…
Am tot mers dar încă nu suntem unde am putea fi putut ajunge.

Dacă tot n-am avut pare de leadership, ne-am văzut fiecare de parcela lui, fiecare după cum a avut noroc.
Și ne-am furat singuri căciula.
La început de tot, ne-am furat căciulile direct. Ne-am țepuit unii pe alții.
Mai apoi, ăia conectați au început să mulgă bugetul de stat iar mare parte dintre ceilalți hoți au plecat să fure căciuli din țările calde. Care nu erau mâncate de molii, precum căciulile autohtone.
Acum, de când cu fondurile europene, ăi mai pricepuți au pus mână de la mână și s-au înfruptat din ele.
Până la urmă, nici măcar nu contează. Tot căciula noastră era. Indiferent de proveniența banilor…

Doar că așa am fost învățati. Timp de aproape 50 de ani – 1948 până în 1989 – România a funcționat după principiul „noi și statul”. Noi, adică fiecare dintre noi, aveam bruma de proprietate individuală care ne era îngăduită de stat iar „noi, poporul” – adică statul comunist, reprezentat de către „cel mai iubit fiu al poporului” – avea tot restul.
Dacă furai de la cineva, persoană fizică, cunoscuții te considerau hoț. Dacă furai de la stat, cunoscuții te considerau „negustor cinstit”. Adică băiat deștept.

Obiceiurile astea au fost translatate și în noua orânduire.
Încă n-am înțeles că orice furt, chiar și cel de la stat, are consecințe pentru întreaga comunitate.
Toți avem de suferit dacă și atâta vreme cât autostrăzile noastre sunt mai scumpe și mai proaste decât autostrăzile lor. Dacă și atâta vreme fondurile din care ar trebui să fie construite spitale sunt irosite pe…
Și așa mai departe.

Și de ce spun că am avut noroc?
Pentru că nu știu cum se face dar o ducem mai bine decât vecinii noștri imediați. Plecați și ei de pe aceiași linie de start.

În orice caz, concluzia e că ne-am dezvoltat – atât cât am făcut-o – ‘împotrivă’. În ciuda celor care au fost ‘la butoane’. În ciuda proastelor noaste obiceiuri…

Și ce-i cu poza de sub titlu?
O clădire renovată din bani publici – ploua și n-am avut chef de investigații mai amănunțite, e doar un exemplu, pancarta poate fi consultată la nevoie – care are nevoie deja de o nouă renovare. Renovare, nu cosmetizare…

Ca să nu-mi aud vorbe.
Am spus mai sus „mare parte dintre ceilalți hoți au plecat să fure căciuli din țările calde”. Aici este vorba doar despre aceia dintre hoții care au ales să-și pună în valoare aptitudinile ‘printre străini’.
Cea mai mare parte dintre conaționalii noștri din diaspora au plecat la muncă. La muncă grea și serioasă. Banii trimiși de ei în țară au consolidat bugetul și au permis hoților rămași în țară să-și facă mendrele în continuare.

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Mihai Eminescu

Observam într-o postare anterioară că alegătorii din țară au votat în funcție de intensitatea relației pe care o au cu Europa.
Cei care trăiesc în regiunile care au legături mai strânse cu restul Europei au votat mai mult și altfel decât cei ale căror legături cu restul Europei sunt mai slabe.

Și alegătorii din diaspora au votat mai mult decât de obicei. Doar că alegătorii din Europa – adică exact cei care au cele mai intense legături cu Europa – au votat invers față de alegătorii din restul lumii!
Acea porțiune dintre alegătorii români care trăiesc în vestul Europei care s-au prezentat la vot au votat de parcă suveraniștii ar avea dreptate. De parcă România ar avea ceva de reproșat Europei! Adică invers față de alegătorii din restul lumii! Față de alegătorii care trăiesc în Romania și în restul lumii în afară de Europa.

Și atunci? Teoretic, cei de la fața locului ar trebui să știe mai bine! Tocmai pentru că văd fenomenele cu ochii lor. La prima mână! Cel puțin din punct de vedere teoretic…
Nu cumva ne-am păcălit?

Înainte de a încerca o concluzie, hai să vedem despre ce au fost, de fapt, alegerile astea.
Pentru asta ne vom uita mai degrabă la primul tur.
41% Simion + 20% Dan rezultă că 61%, dintre cei 53% care au votat atunci, au fost voturi antisistem. Care vor o schimbare drastică.
Singurul candidat care promitea o schimbare atât de drastică încât să includă și schimbarea relației dintre noi si Europa a fost Simion. Adică doar 41% erau dispuși ca de dragul schimbării din interior să schimbăm și relațiile cu exteriorul în timp ce 59% erau dispuși să păstreze ‘sistemul’ la putere dacă asta ne-ar fi păstrat în Europa. Cu alte cuvinte, alegerile au fost mai degrabă despre sistem și mai puțin despre Europa.
Rezultatul final, 53% pentru schimbarea sistemului și pentru rămânerea în Europa față de 47% pentru o schimbare cu orice preț confirmă ipoteza sugerată de rezultatele din primul tur.

Și totuși. Cum ar putea fi explicat faptul ca diaspora europeană a votat invers față de toți ceilalți?
Ce i-a făcut pe diasporenii din Europa să-și dorească atât de mult schimbarea încât să-și pună în pericol modul în care sunt percepuți de către cei în mijlocul cărora trăiesc?

Să le luăm pe rând.
Euroscepticismul a devenit relativ comun și în Europa de Vest. Suveranismul a fost inventat acolo! Nigel Farage, Giorgia Meloni, Marine LePen… Românii noștri au învățat de la fața locului!
Sursele de informare. Când nu ești încă integrat în țara de adopție, ai tendința să stai mult pe internet. Și dacă stai suficient de mult pe Tic-Tok…
Situația din țară. Mare parte dintre diasporeni au plecat ‘de la țară’ cu un gând precis. ‘Muncesc de-mi sar capacele vreo 10-15 ani și mă întorc. Pun niște bani de-o-parte, îmi fac o casă și cu restul trăiesc liniștit’. După 15 ani au constatat că o parte dintre vecinii lor au mai mulți bani puși de-o-parte în țară, unde n-au făcut mare lucru, decât ei. Decât ei, care au muncit pe brânci. Care vecini? Exact cei care în cârdășie cu clasa politică au exploatat bugetele țării. Mai ales bugetele locale, să nu uităm că vorbim acum despre oameni din localități mai mici, unde toată lumea știe tot și unde afacerile se fac pe plan local.

Și atunci? Ne mai mirăm că majoritatea diasporenilor a votat pentru o schimbare oricât de drastică? Cu toate pericolele potențiale?

„Și, până la urmă?” ne apucăm și noi să facem ceva?
Să ne înțelegem odată între noi și să ne apucăm de treabă?

acum trebuie să ne dăm mâna cu toții, ne-a trecut glonțul pe la tâmplă și dacă nu înțelegem acest lucru, este jale mare”.

Constantin Toma
Primar PSD Buzău

Fiecare dintre noi capătă doar ce acceptă!

Am să lămuresc mai întâi cum e cu ‘căpătatul’.
Aș fi putut formula mai frumos. Fiecare are doar ce primește, de exemplu. Doar că ar fi fost inexact!
Avem, fiecare dintre noi, două feluri de ‘lucruri’. Două feluri de ‘posesiuni’.
Unele ne-au fost ‘vârâte pe gât’, pe celelalte le-am ‘ridicat noi de pe jos’.
Am primit genele și educația de la părinți. Și ne-am apucat de fumat pentru că atâta ne-a dus capul.
De avut, noi le avem pe toate. Atât pe cele care ne-au fost vârâte pe gât cât și pe cele pe care le-am ales noi. Ni s-au oferit și le-am acceptat. Le-am ‘căpătat’!

Cam așa și cu ‘zgomotele’ astea.

În noaptea alegerilor, domnul Simion a recunoscut rezultatul anunțat de căte BEC.
După câteva zile, a cerut anularea alegerilor.

Dovezi… ioc!
Drept pentru care, Curtea Constițională a validat alegerile.

Concecințe?

Domnul Simion s-a făcut de râs. Ultimul domn Simion…
Domnul Simion de acum câteva zile părea că se înscrie pe traiectoria unui politician de cursă lungă. Care acceptă rezultatul nefavorabil, pentru el, în așteptarea unor vremuri mai bune. Acceptarea rezultatului, atunci când alegerile au fost organizate corect, fiind o condiție obligatorie pentru o eventuală participare la o altă rundă de alegeri. Ce alegător cu scaun la cap ar alege un candidat care nu recunoaște rezultatul unor alegeri corecte la care a luat parte?!?
Dacă nu recunoști rezultatul nefavorabil, deschizi ‘ușa pandorei’. Data viitoare, când s-ar putea să fii ales tu, contracandidatul tău ar putea face același lucru… Iar tu ai fost primul care ai deschis această ușă!

Și atunci?
De ce a depus al doilea domn Simion contestația? Fără nici un fel de dovezi cât de cât concludente?

Pentru a-și fideliza alegătorii? Pentru a-i convinge că el va lupta în continuare ‘pentru ei’?
Și pentru asta. O parte dintre simpatizanții săi vor aprecia eforturile sale. Consecvența sa, chiar dacă dincolo de zona bunului simț. O altă parte dintre ei va înțelege ce se întâmplă și va renunța…

Din păcate, pentru noi toți, efectele acestui gen de acțiune politică sunt mai insidioase.
Noi, societatea – prin reprezentanții noștri dar și fiecare dintre noi, avem ceva de făcut.
Să ne apucăm de treabă.
Guvernanții să se înțeleagă între ei și să se apuce de guvernat.
Noi să ne împăcăm între noi și să ne apucăm de muncă.

Și aici apare diferența dintre lucrurile care ne sunt băgate pe gât și cele pe care le ridicăm noi de pe jos.

Al doilea domn Simion a încercat să ne bage pe gât ideea că alegerile au fost fraudate.
Câțiva dintre noi se comportă ca și cum ar fi dispuși să ia în considerare ipoteza. Au făcut mare știre din chestia asta. O discută la televizor în regim de știri care se sparg precum valurile în poalele noastre… Breaking news…

Pe bune?!?
Dacă unii dintre noi tot rostogolesc inepțiile astea de colo până colo, când și cum mai pot guvernanții să guverneze?
Dacă tot măcinăm prostiile astea, cum și când vom mai reuși să ne împăcăm între noi? Să ne apucăm de treabă?

Libertatea de expresie?
Da, domnii Simion – amândoi, au voie să spună tot ce vor.
Domnii și doamnele din presă la fel. Au voie să pună pe tapet și să discute până în pânzele albe orice subiect li se pare suficient de important.
Iar noi avem nevoie – nu voie, NEVOIE – să alegem cu multă grijă subiectele la care punem botul!
Pentru singurul motiv că noi, noi toți, suntem cei care vom suporta consecințele! Consecințele alegerilor noastre…