“Urletele din jur au o menire:
să ne facă să uităm că noi suntem pe scaunul șoferului.“
Radu Hossu
Situația de acum seamănă destul de bine cu cea dintre cele doua războaie mondiale.
Germania lui Dolfi își lingea rănile produse de inepțiile din tratatul de la Versailles.
Rusia lui Putin își linge rănile pe care și le-a făcut singură în timpul încercării avortate de a trece la democrație.
Dolfi și Putin s-au folosit de ‘oportunitățile’ pe care le-au identificat, au confiscat puterea și s-au permanentizat la butoane.
După cum foarte bine știm, gestionarea unei ‘împărății’ seamănă cu mersul pe bicicletă. E mai ușor să pornești decât să te oprești. Între timp, n-ai voie să te oprești. Trebuie să te războiești tot timpul cu cineva!
Europa din vremea lui Dolfi – de voie, de nevoie și mai târziu decât ar fi fost cazul – s-a hotărât totuși să lupte. Să răspundă în mod adecvat și sustenabil pe termen lung agresiunii la care a fost supusă. De către Dolfi.
Ucraina din vremea lui Putin a pierdut și ea ceva vreme dar a reușit totuși să se mobilizeze. Chiar dacă mai târziu și nu chiar cu toată inima. Vezi corupția care diminuează ‘capacitatea de efort’.
Dându-și seama că ar rămâne singură, America lui Roosevelt s-a apucat până la urmă să ajute Europa. Inclusiv Rusia.
Dându-și seama că vine la rând, bucată cu bucată, Europa de acum s-a mobilizat până la urmă să ajute Ucraina. Chiar dacă mai târziu și nu foarte entuziast.
Mai sunt câteva lucruri trecute de multe ori cu vederea.
Capitalurile americane investite în Germania dintre cele două războaie mondiale. Capitalurile ‘nord-atlantice’ investite în Rusia.
Interesele Chinei. Care destabilizează scena într-un fel oarecum echivalent cu ceea ce a făcut Japonia imperială în acea perioadă din secolul trecut.
America lui Trump este în altă epocă evolutivă față de America lui Roosevelt.
La fel de puțin evident e și faptul că Europa – împreună – este, încă, cel mai mare și mai puternic agent economic și social. Și că ar putea strivi oricând Rusia, dacă aceasta nu ar avea arsenalul ei nuclear.
Principalele piedici aflate acum în fața Europenilor sunt “urletele” despre care vorbea Radu Hossu.
Fake-urile destinate să ne tulbure percepția și să ne întunece judecata.
Principalul lucru pe care îl ignorăm este faptul că Rusia este mult mai aproape de Europa decât de China.
Geografic, cultural, social…
Al doilea lucru pe care alegem să-l ignorăm este că America, chiar dacă europeană la origine, este la ‘pubertate’. Își pune la îndoială tradițiile.
În mod firesc, ca toate regimurile autocratice, dominația lui Putin asupra Rusiei se va încheia. La un moment dat, într-un fel sau altul. Chiar dacă Putin va reuși să numească un succesor și să-i consolideze puterea. Toate regimurile cu administrație centralizată se prăbușesc datorită selecției negative. Posturile de decizie sunt acaparate de yes-mani, ceea ce produce anchilozarea sistemului. Care devine incapabil să mai facă față!
Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să învățăm de la Putin.
Acesta își pune minionii să ne învrăjbească. Să ne facă să ne certăm între noi. Să ne exaspereze atât de tare încât să nu mai fim în stare să vedem realitatea.
Noi ar trebui să facem exact invers.
Să găsim o cale prin care să transmitem lumii – și în special poporului Rus – un mesaj coerent.
Accentul trebuie să fie pus pe coerență!
Puterea inspiră frică în timp ce coerența inspiră respect. Iar noi avem nevoie să fim respectați!
În felul acesta, doar în felul acesta, vom reuși să le transmitem Rușilor că împreună ne va fi mai bine.
Nouă chiar mai bine decât ne e acum, lor mult mai bine decât le este fiind la dispoziția lui Putin.
Aceiași coerență ne va ajuta în procesul de refacere a relației cu Statele Unite.
Singura cale prin care putem transmite un mesaj coerent, este să ne comportăm coerent.
Să spunem lucrurilor pe nume și să facem ce este de făcut!
nicichiarasa 