Archives for posts with tag: religie

Credință

April 23, 2025 //
0

Realitate de natură psihologică.

‘Trebuie să te hotărăști. Cum adică „realitate” dacă e de natură psihologică?!?’

Simplu. Masa din sufragerie e reală? Și dacă da, de unde știi?

‘Ești prost? O vezi cu ochii tăi! E în mijlocul sufrageriei…’

Și noaptea? Când e întuneric? Sau pentru orbi? Mesele încetează brusc să mai fie reale atunci când apune soarele? Orbii consideră mesele ca fiind ceva magic doar pentru că nu pot să le vadă?

‘E clar. Te-ai tâmpit la cap. Băh, masa e reală pentru că te doare fluierul piciorului atunci când te lovești de ea în întuneric!’

OK. Deci un lucru este real în măsura în care are consecințe palpabile.
Cât se poate de corect.
Hai să examinăm acum alte câteva consecințe cât se poate de palpabile.

Câte biserici – sau, și mai bine, câte lăcașuri de cult – există în localitatea în care trăiești?
Crezi că măcar vre-unul dintre ele ar fi fost ridicat dacă cei care l-au făcut pe fiecare dintre ele n-ar fi „crezut” că fac un lucru „bun”?
Crezi că cei care s-au omorât unii pe alții în toate războaiele religioase au făcut lucru ăsta fără să fi fost animați de o realitate de natură psihologică?

Credința e de natură psihologică pentru că sălăsluiește în capetele noastre. Exclusiv acolo.
Și este reală pentru că are consecințe cât se poate de palpabile în ceea ce tot noi considerăm a fi „lumea reală”.
Cred că a venit momentul să facem deosebirea dintre ‘a ști’ și ‘a crede’.
Știi ceva atunci când ai văzut acel ceva ‘cu ochii tăi’ și crezi ceva atunci când accepți ca fiind real ceva ce a ajuns la tine de la o ‘sursă de informație’.
Știi că te înșeală nevasta atunci când o prinzi în pat cu altcineva, crezi că te înșeală nevasta atunci când îți spune mă-ta că a văzut-o la braț cu fostul ei prieten și îți închipui că te înșeală atunci când trec câteva săptămâni fără să fi făcut sex.

Am trivializat credința?
Credeai că e vorba despre credința religioasă?
Păi nu e nici o diferență între credința în Dumnezeu și credința în vaccinuri…

‘Cum poți să compari astea două lucruri?!? Cu atât mai mult cu cât există foarte mulți oameni care cred în Dumnezeu și nu cred în vaccinuri… din diverse motive…’

Foarte bine că ai făcut observația asta!
Unii oameni cred că știu cum e cu vaccinurile. Lucrează în domeniu, știu cum funcționează știința…
Bine, știința lor e oarecum diferită de cea a credincioșilor care spun că recunosc mâna Domnului în cele ce se întâmplă în jurul lor dar, de fapt, diferența este doar în capetele noastre.
În realitate, nimeni nu știe cu adevărat mare lucru și toată relația noastră cu realitatea – credință plus știință – se bazează pe ‘văzând și făcând’!.

Ne-am tot schimbat religiile de-a lungul istoriei și definim „știința” ca fiind un mod prin definiție imperfect, incomplet și temporar de cunoaștere.
Cu alte cuvinte, învățăm din mers.

Da, numai că realitatea asta – aceea că suntem în mijlocul unor nisipuri mișcătoare și că nici măcar nu știm pe unde o să scoatem cămașa – este ceva cât se poate de înfiorător. Sau, mai bine zis, groaznic!
În termenii lui Nietzsche, ne-am tot uitat în abis până când a început și abisul să se uite în noi!

Avem nevoie de o poveste.
Pentru a ne putea scula din pat dimineața, avem nevoie de un motiv. Bine, mergem la umblătoare… și pe urmă? De ce ne-am înhăma la lucrurile pe care le facem de obicei?
De foame? Pentru că asta așteaptă lumea de la noi? Pentru că ne simțim bine făcând toate lucrurile pe care le facem de obicei? Toate astea la un loc?
Religia ne oferă povestea. O poveste în care fiecare dintre noi își poate găsi un loc. Cu condiția să creadă…
Știința, așa imperfectă cum e ea, ne oferă calea. Drumul și metoda pe și cu care putem înainta mai repede pe drumul către țelul agreeat în comun. Către țelul din poveste. Țelul care este deasupra tuturor și care ne unește. Călăuzindu-ne…

Nu mai avem religie? Am trecut la religii? Care ne dezbină în loc să ne unească?
De asta nu e bine să schimbăm religia?

Păi n-am schimbat religia… am trecut de la o religie la alta, păstrându-ne modul religios de existență.
Modul religios de existență fiind modul de acțiune bazat pe credință.
Pe credința că toți tragem la aceiași căruță, că măcar mare parte din ce spune fiecare dintre noi are un corespondent în realitate, că existența noastră are sens…

Gata, pauză că m-am întins cam mult!

Tags , , , , ,
Categories cadre mentale, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, rationalitate limitata, religie

„Incertitudinea”

April 7, 2025 //
0

‘Păi arată-ne bă și poza originală.
Ca să vedem și noi diferențele!‘

Diferența majoră este cea dintre ‘știu’ și ‘știm’. Cea evidentă.
Și mai este una, despre care aproape toată lumea se face că uită. Sau, mă rog, aproape toți cei care nu sunt psihologi de meserie.

Bine, nici eu nu sunt. Psiholog.
Eu sunt inginer. Și, ca atare, mă interesează consecințele. În primul rând, consecințele.
Când mă apuc să mă gândesc la ceva, o fac pentru a înțelege care sunt consecințele acelui ceva. Nu mă interesează cunoașterea ‘oarbă’. Să știu lucruri fără număr, doar de dragul de a le ști. Dacă mă apuc să învăț/descopăr ceva, vreau să am ceva concret în față. Cu ce se leagă noile mele cunoștințe? Care pot fi consecințele a ceea ce înțeleg eu acum?
A doua diferență între cele două desene/înțelegeri este diferența dintre ‘a ști’ și ‘a crede’.

Știi când ți-e foame. Dacă ești sănătos și conștient, bineînțeles.
Și atunci când ți-e foame ție, crezi chestia asta. Tu te crezi pe tine atunci când ți-e foame.
Dacă ești mamă, primul lucru pe care îl crezi atunci când plânge bebe este „îi e foame copilului”. Și-l pui la sân. Nu ‘știi’ că-i e foame dar ești convinsă de acest lucru.
Știm, fiecare dintre noi, că tuturor ne este foame. Măcar din când în când. Dar câți dintre noi îi credem pe cerșetorii care stau cu mâna-ntinsă?

Pentru scopurile cursului de Teoria Deciziei, desenul de sus a fost suficient. În accepțiunea celui care a ținut cursul. Dacă nu ar fi fost suficient, măcar la acel moment, titularul de curs ar fi folosit un alt desen.
Și pentru mine a fost suficient. Suficient de incitant încât să mă facă să mă gândesc.

Punând cap la cap o parte dintre frânturile de înțelegere la care am ajuns – o parte din formele alea regulate din desenul de data trecută – am ajuns la concluzia că ceea ce știm, fiecare dintre noi, poate fi mai bine reprezentat de desenul pe care îl propun eu. Iar dacă ar fi să propun un desen care să reprezinte ceea ce știm împreună ar fi ceva din aceiași categorie. ‘Obiectele’ ar fi mai mari, mai dese și mai ‘încălecate’ dar tot ar mai rămâne niște spații libere între ele. ‘Locuri’, în mijlocul nostru, despre care nimeni nu știe nimic. Dar despre care suntem convinși – măcar unii dintre noi – că, la o adică, am putea afla ce ne (va) interesa. Știm noi ce se afla pe fundul mării? Nu, dar credem că – dacă ne-am propune – am putea trimite un submarin din ăla robotizat să aducă o piatră sau două din fundul oceanului…

Care submarin n-ar putea fi făcut de vre-unul dintre noi. De unul singur. Dar împreună… Am făcut nu știu câte submarine! De la cele care au semănat distrugere în cel de-al Doilea Război Mondial pănă la cele nucleare de acum. Care ne asigură că nimeni nu va ieși teafăr din următorul război cald purtat la scară majoră.

Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi știe mai puțin decât știm împreună.
Știm chestia asta cu toții. La nivel intelectual. Sau, chiar dacă unii dintre noi încă nu s-au gândit la asta, toți înțeleg acest lucru. Dacă vine vorba despre asta.
Dar câți dintre noi sunt convinși – și cred cu tărie – că le știu ei pe toate? Indiferent de nivelul de cunoștințe/educație!
Sau dacă nu chiar pe toate, câți dintre noi cred că ei sunt cei care știu destul?

Care sunt convinși că așa stau lucrurile, după cum cred ei…

https://bibliotecadesociologie.ro/en/download/zamfir-catalin-1990-incertitudinea-o-perspectiva-psiho-sociologica-bucuresti-stiintifica/

Tags , , , ,
Categories comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, In limba Romana, Incredere, Intentie, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, respect reciproc

Să dai sau să nu dai…

September 17, 2023 //
0

Una dintre știrile care au captat atenția comentatorilor FB în ultimele zile este

„Controversă după moartea unui copil din Bucovina. Medicii susțin că preotul a convins părinții să refuze donarea de organe.”

Părerile sunt împărțite. Ceea ce este cât se poate de firesc.
Unii îl condamnă pe preot, unii religia… iar alții susțin că noi nu avem nici un drept să comentăm decizia părinților

Eu unul n-am nici o treaba cu decizia ‘apartinatorilor’. Nici cu „religia”.

Si nici cu faptul ca au simtit nevoia sa se consulte cu preotul. Chiar daca au făcut acest lucru dupa ce isi dadusera deja acceptul. Adica dupa ce fusesera deja de acord sa salveze cateva vieti.

Pana la urma, pot intelege si opinia preotului. Asa ii spune lui constiinta.

Problema pe care o vad, si care e imensa, este publicitatea facuta in jurul acestei ‘intamplari’.

Oamenii aceia au mers mai departe decat simpla razgandire. Au comunicat in spatiul public motivul razgandirii.
La ‘oamenii de pe stradă’ a ajuns informatia ca un preot a sfatuit parintii unui copil aflat in moarte cerebrala ca salvarea unor vieti cu ajutorul organelor celui plecat deja pe jumatate dintre noi ar fi “necrestineasca”. Si ca sfatul unui preot poate intoarce o decizie mai mult decat generoasa!

Cu alte cuvinte, ‘stirea momentului’ este ca un preot a invatat o pereche de parinti crestini sa lase alti oameni sa moara. În chinuri!

Si ca acei parinti au acceptat sfatul si s-au conformat invataturii.
Că acei părinti au acceptat versiunea acelui preot cu privire la ce înseamnă să te porți creștinește!

Tags , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare

Între credință și știință

January 5, 2022 //
0

De pe FB adunate:

„toată știința este redusă la 0 (zero) din momentul în care Dumnezeu este scos din ecuație.
Asta o zic ca viitor medic.”
„… Dr. Ben CARSON, care a făcut operația gemenilor siamezi în 1987, operație care până atunci nu supraviețuise nimeni. Secretul operației este că, Dr Carson Ben, este creștin Adventist si un Medic cu Mâini înzestrate”

„Ce fel de viitor medic credincios? Ăsta-i oximoron. Poți să fii credincios pentru tine, dar nu băga credința/religia în știință! Pune în funcțiune gărgăunii și gândește critic!
Nu uita, religia a fost mereu contra științei!”

Prima chestie care îmi sare în ochi este limba folosită de ‘viitorul medic’.
„operație care până atunci nu supraviețuise nimeni”… Așa o fi gândind el, pe scurtătură… o fi traducerea automată de vină… de, nici trollii ăștia nu au resurse nelimitate la dispoziție…

Să depășim ‘formalitățile’ și să intrăm în cestiune.

Treaba e complicată rău.
Am să încep prin a reaminti că eu, unul, sunt agnostic. Că n-am habar dacă există vre-un dumnezeu ‘fizic’. Care să-și fi băgat coada pe undeva. Care să fi cauzat – sau măcar contribuit cu ceva la, apariția lumii. La ‘devenirea’ ei în ceea ce este acum. Tot ce știu este că eu, unul, nu am nevoie de un astfel de ‘agent extern’ care să ‘justifice’ ceva. Ceva din ceea ce există.

Constat totuși niște realități care nu pot fi contestate. Chiar dacă sunt de natură ‘metafizică’. Adică produse de credință. De credința oamenilor în Dumnezeu. În Dumnezeul fiecăruia dintre ei.
De la actele de eroism ale Maicii Tereza până la ororile săvârșite de Inchiziție.

În sensul ăsta, spusele ‘viitorului medic’ încep să capete greutate. Știința devine ‘neutră’ – adică ‘fără valoare’, atunci când este operaționalizată de ‘oameni fără Dumnezeu’. De oameni cărora nu le pasă de nimic altceva în afară de propria persoană.
Medici care aleg profesia doar pentru câștigurile mari. Avocați care se folosesc de știința dreptului doar pentru a ocoli legea. Preoți care îmbracă sutana doar pentru că buzunarele acesteia sunt niște adevărați magneți pentru ochii dracului. ‘Cadavre didactice’ care aleg cariera exclusiv de dragul vacanțelor lungi. Oameni politici care se folosesc de științele politice pentru a ajunge la putere, pe care putere o folosesc apoi doar în scop propriu…

Pe de altă parte, atunci când alegi să sprijini un personaj precum Trump – declarând că faci acest lucru în numele credinței, devii o demonstrație cât se poate de clară a faptului că nu e suficient să crezi în ceva!

Mai departe.
„Religia a fost întotdeauna împotriva științei”?!?

Unii ‘capi religioși’ au fost, într-adevăr, ostili – până la extrem, unora dintre aceia care activau în domeniul științei. Știm cu toții că Giordano Bruno a fost ars pe rug din ordinul nu mai știu cărui papă.
Pentru că spusele lui Giordano Bruno puneau în pericol poziția respectivei căpetenii religioase…

Doar că ororile săvârșite de anumiți ‘oameni ai bisericii’ nu trebuie să ne facă să-i uităm pe cei care – tot oameni ai bisericii fiind, au contribuit enorm la apariția si progresul științei. Charles Darwin s-a pregătit, la universitate, pentru a intra în rândul clerului anglican iar Georges Lemetre – părintele Big-Bangului, a fost preot catolic. Doar primii doi care mi-au venit în minte….

‘Religia a fost împotriva științei’ este, de fapt, un ‘fals’.
Teologia susține că ‘voința Domnului’ poate fi aflată prin studierea consecințelor sale. Prin studierea ‘realității care ne înconjoară’. Adică exact ceea ce face știința…
Iar realitatea este că majoritatea ‘oamenilor de știință’ din trecut – și o parte dintre cei contemporani nouă, au fost – și continuă să fie, credincioși. Toți aceștia au studiat realitatea – și continuă să o facă, încercând, pur și simplu, să intuiască voința lui Dumnezeu. A Dumnezeului în care crede fiecare dintre ei.

Până la urmă, atât religia cât și știința sunt moduri de raportare la realitate. Moduri de gândire. Având atât o dimensiune individuală cât și una socială.

Iar efectele care apar în zona realului – modul în care noi schimbăm lumea, sunt consecințele felului în care noi, indivizi și societăți, acționăm în fiecare dintre spațiile de gândire pe care tot noi le-am definit.
Consecințe ale felului în care noi, indivizi si societăți, alegem să punem în practică credințele și informațiile pe care le avem la dispoziție.

Tags , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, cultura, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Intentie, moduri complementare de cunoastere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, religie

‘Liberul arbitru’ fata in fata cu ‘libertatea de exprimare’.

January 8, 2015 //
1
Mai multi prieteni de pe FB au ‘shared’ un status postat de Dan Alexe despre atentatul oribil savarsit aseara la Paris asupra redactiei Charlie Hebdo. Le inteleg si impartasesc oroarea. Numai ca e ceva aici care ‘ma roade la radacina’.
“TREBUIE rîs de religie si Dumnezeu. Cine insinuează argumentul “respectului” justifică asasinatele…”
Respectul fata de ce?
Am auzit parerea ca asasinatele oribile de ieri au reprezentat un atac la libertatea presei. Pot fi interpretate si asa.
Revin la ‘respect’ si ma intreb cum vine asta? “Trebuie sa respectam ‘libertatea presei/de opinie’ si in acelasi timp trebuie – la fel de absolut – sa ne batem joc de ‘religie/dogma’? Nu cumva insusi ‘trebuie’ asta ne plaseaza in tabara intolerantilor? De orice fel?
N-ar fi mai bine sa ne respectam intre noi, ca persoane, in loc sa cautam tot felul de ‘valori’ de la care sa ne cautam apoi validarea?
E intr-adevar o diferenta fundamentala intre credinta in ‘libertatea presei’ si credinta in ‘Dumnezeu’ – asa cum este (ne) inteleasa acum de catre foarte multi dintre noi.
‘Libertatea presei’ functioneaza intr-adevar mult mai bine, in conditiile din lumea ‘vestica’, decat ‘Dumnezeu’.
Numai ca asta se intampla doar in anumite conditii si doar pentru ca ‘Dumnezeu’ a ‘murit’ (cel putin in sufletele noastre). In alte conditii si in sufletele celor care nu l-au omorat inca pe ‘Dumnezeu’ genul asta de ‘libertate a presei’ – si mai ales atunci cand aceasta este utilizata provocator – pare, pentru ei, o aberatie care trebuie ‘stearsa’ de pe fata pamantului.
A respecta diversitatea nu justifica cu nimic asasinatele de ieri si de astazi dupa cum nici a cauta explicatii despre cum a ajuns sa fie comis un fapt abominabil nu inseamna a-l scuza. In acelasi timp a impune altora, folosind orice fel de forta, un anumit comportament, indiferent care este acela, este o dovada de totalitarism/intoleranta.
De fapt, esenta libertatii presei consta in aceea ca nici o persoana nu trebuie sa fie ‘pedepsita’ (de nimeni, nu doar de catre stat!!!) pentru simplul fapt de a-si exprima parerile. N-are nimic cu ‘obligatia’ cuiva, si cu atat mai putin a presei, de a face misto de parerile, opiniile si nici chiar de credintele altcuiva. Si mai consta in obligatia statului de a pedepsi pe oricine atenteaza, in orice maniera, la aceasta forma de libertate.
Adica la obligatia reprezentatilor statului de a pedepsi pe oricine incearca sa impuna celorlalti, in orice fel, o anumita parere sau un anumit mod de comportament. Si asta tocmai pentru ca populatiile moderne au invatat sa respecte diversitatea, inclusiv in ceea ce priveste opiniile, si impun respectul diversitatii cu ajutorul statului care le reprezinta.
‘Avem nevoie de POSIBILITATEA de a rade, in siguranta, de orice, inclusiv de religie si de Dumnezeu!’.
Asta parca suna altfel, nu? Dar tot nu justifica actiunea in sine. Dupa cum simplul fapt ca putem, fizic, lua jucariile unui copil nu justifica, cu nimic, gestul.
La fel cum simpla posesie a armelor si abilitatea de a le folosi nu justifica cu nimic oroarea comisa de cei trei la redactia Charlie Hebdo. Indiferent de cat de jigniti s-au simtit de materialele aparute in acea revista.
Respectul persoanei celuilalt, despre care vorbeam mai sus, este singurul punct de plecare care nu trebuie sa fie validat de vreo valoare superioara si ca atare ar putea fi acceptabil tuturor, indiferent de convingerile fiecaruia. Religioase sau de alta natura. Iar de la respectul reciproc la ‘primum non nocere’, “in primul rand sa nu faci rau”, si astfel la adevarata libertate – aceea pe care ne-o aflam impreuna cu toti cei aflati in jurul nostru si nu impotriva tuturor acestora – mai este doar un singur pas.
Tags , , , , ,
Categories Psychology, Respect Mutual., The kind of world we live in