Archives for posts with tag: realitate

Credință

April 23, 2025 //
0

Realitate de natură psihologică.

‘Trebuie să te hotărăști. Cum adică „realitate” dacă e de natură psihologică?!?’

Simplu. Masa din sufragerie e reală? Și dacă da, de unde știi?

‘Ești prost? O vezi cu ochii tăi! E în mijlocul sufrageriei…’

Și noaptea? Când e întuneric? Sau pentru orbi? Mesele încetează brusc să mai fie reale atunci când apune soarele? Orbii consideră mesele ca fiind ceva magic doar pentru că nu pot să le vadă?

‘E clar. Te-ai tâmpit la cap. Băh, masa e reală pentru că te doare fluierul piciorului atunci când te lovești de ea în întuneric!’

OK. Deci un lucru este real în măsura în care are consecințe palpabile.
Cât se poate de corect.
Hai să examinăm acum alte câteva consecințe cât se poate de palpabile.

Câte biserici – sau, și mai bine, câte lăcașuri de cult – există în localitatea în care trăiești?
Crezi că măcar vre-unul dintre ele ar fi fost ridicat dacă cei care l-au făcut pe fiecare dintre ele n-ar fi „crezut” că fac un lucru „bun”?
Crezi că cei care s-au omorât unii pe alții în toate războaiele religioase au făcut lucru ăsta fără să fi fost animați de o realitate de natură psihologică?

Credința e de natură psihologică pentru că sălăsluiește în capetele noastre. Exclusiv acolo.
Și este reală pentru că are consecințe cât se poate de palpabile în ceea ce tot noi considerăm a fi „lumea reală”.
Cred că a venit momentul să facem deosebirea dintre ‘a ști’ și ‘a crede’.
Știi ceva atunci când ai văzut acel ceva ‘cu ochii tăi’ și crezi ceva atunci când accepți ca fiind real ceva ce a ajuns la tine de la o ‘sursă de informație’.
Știi că te înșeală nevasta atunci când o prinzi în pat cu altcineva, crezi că te înșeală nevasta atunci când îți spune mă-ta că a văzut-o la braț cu fostul ei prieten și îți închipui că te înșeală atunci când trec câteva săptămâni fără să fi făcut sex.

Am trivializat credința?
Credeai că e vorba despre credința religioasă?
Păi nu e nici o diferență între credința în Dumnezeu și credința în vaccinuri…

‘Cum poți să compari astea două lucruri?!? Cu atât mai mult cu cât există foarte mulți oameni care cred în Dumnezeu și nu cred în vaccinuri… din diverse motive…’

Foarte bine că ai făcut observația asta!
Unii oameni cred că știu cum e cu vaccinurile. Lucrează în domeniu, știu cum funcționează știința…
Bine, știința lor e oarecum diferită de cea a credincioșilor care spun că recunosc mâna Domnului în cele ce se întâmplă în jurul lor dar, de fapt, diferența este doar în capetele noastre.
În realitate, nimeni nu știe cu adevărat mare lucru și toată relația noastră cu realitatea – credință plus știință – se bazează pe ‘văzând și făcând’!.

Ne-am tot schimbat religiile de-a lungul istoriei și definim „știința” ca fiind un mod prin definiție imperfect, incomplet și temporar de cunoaștere.
Cu alte cuvinte, învățăm din mers.

Da, numai că realitatea asta – aceea că suntem în mijlocul unor nisipuri mișcătoare și că nici măcar nu știm pe unde o să scoatem cămașa – este ceva cât se poate de înfiorător. Sau, mai bine zis, groaznic!
În termenii lui Nietzsche, ne-am tot uitat în abis până când a început și abisul să se uite în noi!

Avem nevoie de o poveste.
Pentru a ne putea scula din pat dimineața, avem nevoie de un motiv. Bine, mergem la umblătoare… și pe urmă? De ce ne-am înhăma la lucrurile pe care le facem de obicei?
De foame? Pentru că asta așteaptă lumea de la noi? Pentru că ne simțim bine făcând toate lucrurile pe care le facem de obicei? Toate astea la un loc?
Religia ne oferă povestea. O poveste în care fiecare dintre noi își poate găsi un loc. Cu condiția să creadă…
Știința, așa imperfectă cum e ea, ne oferă calea. Drumul și metoda pe și cu care putem înainta mai repede pe drumul către țelul agreeat în comun. Către țelul din poveste. Țelul care este deasupra tuturor și care ne unește. Călăuzindu-ne…

Nu mai avem religie? Am trecut la religii? Care ne dezbină în loc să ne unească?
De asta nu e bine să schimbăm religia?

Păi n-am schimbat religia… am trecut de la o religie la alta, păstrându-ne modul religios de existență.
Modul religios de existență fiind modul de acțiune bazat pe credință.
Pe credința că toți tragem la aceiași căruță, că măcar mare parte din ce spune fiecare dintre noi are un corespondent în realitate, că existența noastră are sens…

Gata, pauză că m-am întins cam mult!

Tags , , , , ,
Categories cadre mentale, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, rationalitate limitata, religie

Între ciocan și nicovală

October 15, 2022 //
0

Am vrut să las următorul text pe post de comentariu.
Site-ul respectiv nu acceptă păreri.
Așa că am promovat comentariul la rang de postare.

Există vreo diferență între legea omenească și legea lui dumnezeu?

Da și nu.

Diferența dintre legea omenească și legea lui Dumnezeu, ca toate celelalte diferențe, există doar în mintea noastră.

Pentru simplul motiv că noi suntem cei care vedem diferențele. Noi am ‘născocit’ însuși conceptul de diferență. Moment care a fost relatat și în biblie. O carte scrisă de noi, oamenii.

„Şi a zis Domnul Dumnezeu: “Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…” ”

Să revenim la diferența dintre cele două de legi.

Da.
Există fundamentaliști în toate taberele religioase. Care fundamentaliști încalcă regula primordială din orice religie. ‘Dumnezeu are întotdeauna dreptate și nici unul dintre noi nu poate cunoaște Voia Sa!’ Regulă cunoscută în spațiul creștin sub formularea „Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor.” ‘Că oricât te-ai strădui, nu vei reuși să înțelegi – și cu atât mai puțin să descrii – întreaga mea complexitate.’
Iar fundamentaliștii, de orice culoare, exact asta fac. Își cioplesc, în inima lor, idolul în care vor să creadă. Își cioplesc, în conștiința lor, convingerea că ei sunt singurii care știu cu adevărat care este adevărul. Pretind că ei sunt singurii care știu ce vrea Dumnezeu și că toți ceilalți sunt în greșeală. Așa că nu iau în seamă nici o părere care nu este conformă, în cele mai mici amanunte, cu ceea ce cred ei.

Nu.
Am folosit literă mică atunci când am scris dumnezeu la începutul postării. Pentru că există doi dumnezei.
Dumnezeul care face obiectul credinței iudeo-creștine și islamice. Despre care credincioșii cred că a creat tot ce există. Inclusiv pe noi, oamenii.
Și dumnezeul creat de oameni, prin însăși credința lor. Dumnezeu în care unii cred și pe care alții îl neagă.
Dumnezeul creat prin eforturile concertate ale tuturor. Credincioși, negaționiști și indiferenți laolaltă.

Dacă citim biblia ca pe o metaforă, descoperim că Biblia este, de fapt, povestea conștiinței noastre.
Etapele prin care am trecut de la stadiul de ‘maimuță’ la cel de ‘trestie cugetătoare’. De la copii inocenți la agenți. La oameni cu o oarecare putere de discernământ.

Dacă citim Biblia ca pe o metaforă, înțelegem că Dumnezeu este, de fapt, Realitatea.

Care realitate conține două straturi de legi. Exact așa cum spune Baștavoi. Imuabile și perfectibile.

Te poți juca cu legea gravitației? Sau cu cea care ne spune de câtă căldură e nevoie pentru a fierbe o anumita cantitate de apă? Tot ce putem face cu privire la genul ăsta de legi este să le sesizăm. Să le descoperim. Să ne perfecționăm în arta de a descoperi Realitatea.

Te poți juca, în schimb, cu legea circulației. Putem stabili, în comun, pe care parte a drumului să conducem mașina. Unii pe stânga, alții pe dreapta….
Doar că există o limită până la care ne putem juca cu aceste legi! După ce am ales, împreună, trebuie să conducem cu toții pe aceiași parte! Altfel iese cu nasoale….

Cu alte cuvinte, legile sunt – simultan – absolute și relative.
Relative la noi. La noi, cei care trebuie să le descoperim.
Și absolute tot la noi. La noi care trebuie să le respectăm. Pentru că în capul nostru se sparg consecințele…

Relative la noi, care putem să le facem mai bune.
Să le apropiem din ce în ce mai mult de chipul lui Dumnezeu.

Să le apropiem din ce în ce mai mult de chipul absolut al lui dumnezeu.
După vrerea realității…

Tags , , , , , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, aroganta, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Nu prostiti poporul cu televizorul!, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, rationalitate limitata, religie, respect mutual, Tara din care traim

Între credință și știință

January 5, 2022 //
0

De pe FB adunate:

„toată știința este redusă la 0 (zero) din momentul în care Dumnezeu este scos din ecuație.
Asta o zic ca viitor medic.”
„… Dr. Ben CARSON, care a făcut operația gemenilor siamezi în 1987, operație care până atunci nu supraviețuise nimeni. Secretul operației este că, Dr Carson Ben, este creștin Adventist si un Medic cu Mâini înzestrate”

„Ce fel de viitor medic credincios? Ăsta-i oximoron. Poți să fii credincios pentru tine, dar nu băga credința/religia în știință! Pune în funcțiune gărgăunii și gândește critic!
Nu uita, religia a fost mereu contra științei!”

Prima chestie care îmi sare în ochi este limba folosită de ‘viitorul medic’.
„operație care până atunci nu supraviețuise nimeni”… Așa o fi gândind el, pe scurtătură… o fi traducerea automată de vină… de, nici trollii ăștia nu au resurse nelimitate la dispoziție…

Să depășim ‘formalitățile’ și să intrăm în cestiune.

Treaba e complicată rău.
Am să încep prin a reaminti că eu, unul, sunt agnostic. Că n-am habar dacă există vre-un dumnezeu ‘fizic’. Care să-și fi băgat coada pe undeva. Care să fi cauzat – sau măcar contribuit cu ceva la, apariția lumii. La ‘devenirea’ ei în ceea ce este acum. Tot ce știu este că eu, unul, nu am nevoie de un astfel de ‘agent extern’ care să ‘justifice’ ceva. Ceva din ceea ce există.

Constat totuși niște realități care nu pot fi contestate. Chiar dacă sunt de natură ‘metafizică’. Adică produse de credință. De credința oamenilor în Dumnezeu. În Dumnezeul fiecăruia dintre ei.
De la actele de eroism ale Maicii Tereza până la ororile săvârșite de Inchiziție.

În sensul ăsta, spusele ‘viitorului medic’ încep să capete greutate. Știința devine ‘neutră’ – adică ‘fără valoare’, atunci când este operaționalizată de ‘oameni fără Dumnezeu’. De oameni cărora nu le pasă de nimic altceva în afară de propria persoană.
Medici care aleg profesia doar pentru câștigurile mari. Avocați care se folosesc de știința dreptului doar pentru a ocoli legea. Preoți care îmbracă sutana doar pentru că buzunarele acesteia sunt niște adevărați magneți pentru ochii dracului. ‘Cadavre didactice’ care aleg cariera exclusiv de dragul vacanțelor lungi. Oameni politici care se folosesc de științele politice pentru a ajunge la putere, pe care putere o folosesc apoi doar în scop propriu…

Pe de altă parte, atunci când alegi să sprijini un personaj precum Trump – declarând că faci acest lucru în numele credinței, devii o demonstrație cât se poate de clară a faptului că nu e suficient să crezi în ceva!

Mai departe.
„Religia a fost întotdeauna împotriva științei”?!?

Unii ‘capi religioși’ au fost, într-adevăr, ostili – până la extrem, unora dintre aceia care activau în domeniul științei. Știm cu toții că Giordano Bruno a fost ars pe rug din ordinul nu mai știu cărui papă.
Pentru că spusele lui Giordano Bruno puneau în pericol poziția respectivei căpetenii religioase…

Doar că ororile săvârșite de anumiți ‘oameni ai bisericii’ nu trebuie să ne facă să-i uităm pe cei care – tot oameni ai bisericii fiind, au contribuit enorm la apariția si progresul științei. Charles Darwin s-a pregătit, la universitate, pentru a intra în rândul clerului anglican iar Georges Lemetre – părintele Big-Bangului, a fost preot catolic. Doar primii doi care mi-au venit în minte….

‘Religia a fost împotriva științei’ este, de fapt, un ‘fals’.
Teologia susține că ‘voința Domnului’ poate fi aflată prin studierea consecințelor sale. Prin studierea ‘realității care ne înconjoară’. Adică exact ceea ce face știința…
Iar realitatea este că majoritatea ‘oamenilor de știință’ din trecut – și o parte dintre cei contemporani nouă, au fost – și continuă să fie, credincioși. Toți aceștia au studiat realitatea – și continuă să o facă, încercând, pur și simplu, să intuiască voința lui Dumnezeu. A Dumnezeului în care crede fiecare dintre ei.

Până la urmă, atât religia cât și știința sunt moduri de raportare la realitate. Moduri de gândire. Având atât o dimensiune individuală cât și una socială.

Iar efectele care apar în zona realului – modul în care noi schimbăm lumea, sunt consecințele felului în care noi, indivizi și societăți, acționăm în fiecare dintre spațiile de gândire pe care tot noi le-am definit.
Consecințe ale felului în care noi, indivizi si societăți, alegem să punem în practică credințele și informațiile pe care le avem la dispoziție.

Tags , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, cultura, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Intentie, moduri complementare de cunoastere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, religie