The truer the lie,
the harder it is be recognized.
It is true that many fighters die during a war.
That many castles are built, after the war, by the profiteers.
But, when won by the right people, wars also bring freedom!
For those who deserve it.
Tocmai am descoperit că moașa satului e hoață.
Și bețivă, pe deasupra.
Ce facem?
O dăm afară? Și punem în locul ei o nebună mincinoasă și fără pic de experiență?
Sau stăm cu ochii pe cea despre care știm măcar ce-i poate pielea?
Stăm cu ochii pe ea! N-o mai lăsăm să fure! O ținem departe de băutură!
Și nu mai dăm vina pe moașă atunci când copiii făcuți la beție ies neputincioși…
Că nici noi n-am fost ușă de biserică!
Moașa asta ne-a fost colegă de bancă în școala generală.
Am tras-o de coadă. Și am făcut mișto de ea cînd n-a intrat la medicină.
După care i-am dus o șpagă când am avut nevoie de serviciile ei. Să ne ia pe noi înainte… Inaintea celor care nu știau ‘cum stă treaba’… Că de, noi ne știam de mici!
Și dacă am văzut că-i place șprițul, tot noi am început să-i cărăm băutură. Să ne lase în pace să ne facem și noi menderele…
Când vom învăța că fiecare sat are moașa pe care o merită, abia atunci se vor ridica dintre noi niște moașe care vor face treabă ca lumea.
Care vor ajuta viitorul să se nască în loc să ne tot răsucească ochii către ceafă!
‘Înainte’ nu era mai bine. ‘Înainte’-le ăla e mort.
Singura speranță e în față. Înainte!
It’s the ‘vengeance’ part which spoils the whole thing.
Evil is to be resisted, of course, only this is better done in a sustainable manner.
WWI was won for nothing. The vengeance part in the Versailles ‘peace process’ had spoiled the whole thing.
Hence the war had to be won again.
During the process, the winners had become wiser. Some of them, at least.
The peace process had been inclusive this time.
The North Atlantic region, the end result of that peace process – no scare marks needed this time, is one the most successful stories of human development.
Știi cum spunea un coleg de serviciu mai în varstă:
“neică, cu cât ești mai deștept cu atât ești mai prost, ascultă ce spui io!”
Asta cu era internetului e o manipulare pe față!
Onanism intelectual.
Confundă calul cu caruța…
Prostia este, funcțional vorbind, incapacitatea de a jongla cu informația. Incapacitatea de a pune cap la cap mai multe lucruri. Incapacitatea de a înțelege. De a intra dincolo de suprafața lucrurilor.
Mintea este un fel de muschi. Mușchiul gândirii. Dacă îl antrenezi, cu cât mai devreme cu atât mai bine, ajunge cât mai aproape de potențialul său.
Ăsta fiind și motivul pentru care copiii crescuți în libertate, cu acces la cât mai multă și cât mai variată informație, sunt mai deștepți decât cei crescuți în lesă.
Spunerea de mai sus e doar pe jumătate adevarată.
Dacă un copil este expus, în mod firesc, unei cantități mari de informație cât mai diversă – și este ajutat să o înțeleagă, când este cazul – atunci se va apropia destul de mult de potențialul său natural. Și va ști, după perioadei de formare primară, să învețe în continuare.
Atunci când un copil este ținut în lesă – cantitatea de informație la care are acces este cenzurată iar încercările sale de a gândi de unul singur sunt reprimate – acesta va renunța. Pur și simplu. Va lua de bune frânturile de informație pe care le primește și le va aplica mecanic. Va fi dresat în loc să fi învățat. La maturitate – atinsă foarte repede dar extrem de incomplet – va fi pur și simplu incapabil să mai învețe ceva. Să gândească de unul singur. Nu va fi, de fapt, prost! Va fi limitat. Ceea ce este cu totul și cu totul altceva. Iar culmea este că persoana respectivă va fi convinsă că ‘așa e normal să fie lucrurile’.
Din punct de vedere sociologic, prostia este o etichetă. Jignitoare.
Pe care o folosim noi… așa ne-am obișnuit dar nu ne face bine. Nici celor pe care îi facem prosti și nici măcar nouă…
În ceea ce privește deșteptăciunea, nu toti dintre cei învățați sunt suficient de deștepți încât să-și dea seama cât de proști sunt.
Ăștia sunt cei care fac cele mai mari rele pe pământul ăsta. Știind foarte multe lucruri, sunt foarte capabili. Capabili de multe chestii.
Nedându-și seama cât de proști sunt – că nici măcar cei mai deștepți dintre noi nu le știu pe toate – nu știu când să se oprească.
Ajung să se încreadă atât de mult în deșteptăciunea lor încat nu mai iau în seamă semnalele pe care le primesc din jur. Feed-back-ul, ca să folosesc un termen tehnic.
La limită, ajung să-și dea seama de realitate abia când începe să le cadă cerul în cap.
Ceaușescu, Bashar al Sadat,…
So, when Popper doesn’t tolerate intolerance,
he is being mean?
Intolerance is something no one should tolerate.
From where I’m looking, intolerance is like a pebble in your shoe. You may walk for a while, without removing the pebble, but the damage will be there. For certain.
And if you persevere, the damage will be permanent.
Your question is a tricky one. Popper is not necessarily mean when refusing to tolerate intolerance.
He would have been mean only if he used unkind words when trying to convince the intolerant to change their hearts.
Dacă Putin își iubeste cu atâta pasiune poporul,
de ce Rușii o duc mai rău decât polonezii?
De ce îi trimite la moarte în Ucraina?
Dacă în UE e atât de rău, de ce se lasă Ucrainenii omorâți pe chestia asta?
Dacă în UE e atât de rău, de ce îi trimite Putin pe Ruși la moarte
ca să-i țină pe Ucraineni la adăpost?
La adăpost de lăcomia Bruxelles-ului…
Pe vremea ‘aia’, totul era calculat. Adică ‘rațional’. Cineva, adică Comitetul Național al Planificării, calcula cât se poate de științific de câtă mâncare avea nevoie poporul. Specialiștii în nutriție determinau, pentru fiecare categorie de oameni ai muncii, cantitatea zilnic necesară iar planificatorii planificau aprovizionarea.
Într-o bună zi, Ceaușescu se duce în vizită la o fermă de porci.
Vede o purcea gestantă și își dă și el cu părerea: „Asta o să fete cel puțin 12 purcei.”
La soroc, scroafa face 3. Îngrijitorul era îngrozit. Cum să raporteze el că scroafa lui Nea Nicu a fătat doar 3?!? Așa că mai ia doi de la scroafa vecină și îl cheamă pe șeful de echipă să îi arate.
Ăsta, la rândul lui, era și mai îngrozit. Ingrijitorul… nu avea prea multe de pierdut. Dacă îl dădea afară, se muta la altă fermă. Pe șeful de echipă l-ar fi dat la munca de jos… în locul îngrijitorului… la lopătat rahat de porc… Așa îi raportează șefului de secție că purceaua ‘lui Șefu’ a fătat 7 purcei.
Șeful de secție raportează 9 către director, directorul 10 către direcția agricolă, ăia 11 către minister iar ministerul, cu sufletul împăcat – că doar nu mințeau prea mult – raportează 12 către CC. Adică către Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
Cel care se ocupa de ‘problemă’ – adică îi ducea ‘mapa’ lui Ceaușescu – se gândește să facă și el o faptă bună așa că:
„Tovarășe Secretar General, ați remarcat dumneavoastră o scroafă când ați fost în vizită de lucru la… și ați preconizat că va făta 12 purcei. Ei bine, a fătat 13.
Bine, bine… trimiteți 3 la export și restul lăsați-i pentru consumul intern. Pentru oamenii muncii!”
Acesta este un exemplu perfect de raționalizare.
Împarți ceea ce ai conform convingerilor tale.
Ce ai sau ceea ce crezi că ai…
Dacă ești convins – sau dacă ți se spune – că este disponibilă atâta carne de porc pe cap de ‘vită furajată’ iar specialistul tău în nutriție îți spune că e suficient, tu – adică Ceaușescu – ești convins că poporul o duce bine.
‘Adică ce vrei să spui? Că Ceaușescu a fost nevinovat?!? Că doar cei care l-au mințit…’
Ăsta e alt exemplu perfect de raționalizare. Auzi doar ce vrei să auzi, atâta vreme cât ești convins de un anumit lucru.
Cine i-a ales pe cei care-i băgau limba-n ureche lui Ceașcă? Nu cumva el însuși? El și nevastă-sa?
Îi dădeau afară pe toți cei care aveau curaj să spună ceva și îi păstrau doar pe pupi-n-curiști…
Cine era de vină? Pupi-n-curiștii?
Dudul care face dude sau gradinarul care si-a pus un dud deasupra locului unde își parchează mașina?
Așa funcționează dictaturile. În mod rațional.
Pentru fiecare dintre cei care iau câte o decizie e rațional să facă un anumit lucru. Își apără pielea.
Doar că genul ăsta de raționalitate – fiecare pentru el, adică raționalizare – duce la prăbușirea întregului eșafodaj. Nu imediat. Nici măcar la prima criză.
Doar că prăbușirea este inevitabilă.
Atâta vreme cât nimeni nu spune nimic. Pentru că fiecare își vede doar interesul lui, personal.
Fără să înțeleagă – sau fără să-i pese – că satisfacerea genului asta de interes personal, extrem de îngust, este echivalentă cu tăierea crăcii de sub picioare.
Iar pentru cel în cauză nici măcar nu mai contează că pe craca aia mai stau și alții…
‘Mă doare undeva de ceilalți. Dar, în prostia mea – ca să-mi satisfac eu orgoliul, mi-am rupt singur gâtul… Pe-al meu și pe-al copiilor mei.
Și nu mă încălzește cu nimic că șeful meu, care a fost și el la fel de ‘ascultător’față de cei ‘de sus’, a scăpat.
Noi, cei care l-am rabdat – împreună cu toți cei de sub nivelul nostru, am ajuns în rahat.’
Cică poporul are întotdeauna dreptate!
Nu?!?
Teoria susține că democrația merge singură înainte.
Că democrația, spre deosebire de dictatură, nu are nevoie de cineva care să-i spună ce să facă.
Cum să facă…
Că democrația – că poporul care se autoguvernează în mod democratic – e în stare să aibă grijă de propria sa soartă.
Istoria ne arată că da, dictaturile se prăbușesc în mod firesc. Asta e natura lor.
Modul dictatorial de conducere inhibă capacitatea unei societăți de a se adapta la schimbările din jurul ei.
Greșelile sunt băgate sub preș. Se acumulează acolo și constituie o piatră de moară.
Atunci când societatea – oricum anchilozată de dictatură – încearcă să facă față unei provocări neașteptate capacitatea ei de reacție este grav afectată de greșelile acumulate și nerezolvate la timp.
Democrația, atâta vreme cât ramâne autentică – adică funcțională, elimină elementele care o trag înapoi. Pe cei care bagă greșelile sub preș.
Democrațiile se prăbușesc și ele. Sunt nenumărate exemple. Dar abia după ce își îngăduie luxul de a renunța la ceea ce face posibil modul cu adevărat democratic de luare a deciziilor.
Funcționarea democratică a societății se bazează pe două condiții.
Fiind o strategie de supraviețuire – chiar dacă doar implicită – necesită ca cei care o aplică să aibă atenția focusată pe scopul comun.
Fiind o strategie de supraviețuire în grup – chiar dacă această caracteristică este doar implicită – funcționează doar atunci când măcar o majoritate a grupului acționează în comun. Dacă se respectă și se ajută unii pe alții.
Ați fost vreodată pe munte? Acolo sus, unde n-ai ce căuta dacă n-ai bocanci?
Acolo unde trebuie să fii nebun să te duci de unul singur?
Acolo unde vremea se poate schimba de la o oră la alta?
Ați asistat vreodată la o intervenție a Salvamontului?
Ce-i face pe oamenii ăia să-și riște viețile pentru a salva niște necunoscuți?
Credința că fiecare dintre semenii noștri merită să fie ajutați?
Credința că doar împreună – cu toate că nu ne cunoaștem între noi – putem merge mai departe?
There’re no blinder people
than those who don’t want to see…
Attempting to determine who ‘made that’ is similar to trying to find out which came first.
The chicken or the egg…
As if one was possible without the other…
Yeah, it’s labor which makes each thing.
And it’s capitalism which makes things possible…
Capitalism is a setting. A way of doing business.
Labor is a process. Through which some things – ideas included – are transformed into solutions.
If you want to plant a tree, you have to dig a hole.
If there was no shovel around – no capital available – you’d have to dig the hole using your bare hands. And dig the sapling out from the forest. Still bare handed.
If you happen to live in a capitalist setting – you may borrow a shovel and a sapling, if you didn’t have them already. And start an orchard.
The interest is too high? Capital has become too concentrated/expensive?
It happens from time to time. Usually just before a major crises.
Is there anything that might be done? To mitigate this boo-bust cycle?
Make sure the market remains actually free. That no one becomes too powerful.
Too powerful for our own good.
The Sherman Antitrust Act “makes it illegal to monopolize, conspire to monopolize, or attempt to monopolize a market for products or services“.
The Clayton Act “aims to promote fair competition and prevent unfair business practices that could harm consumers.“
Actually simple… if dully implemented …
And don’t fool yourself.
Socialism is nothing but state-run capitalism. A bunch of con-men take over the government and make all the decisions. Everything of value – all capital – theoretically belongs to the people and all the meaningful shots are called exclusively by the big shots who control the government.
Fascism, the other ‘alternative’ experimented during the XX-th century, is very much similar. Property remains, theoretically, private but the major calls are also called by the big shots who control the government.
„Abrutizați de muncă.”
„Lipsiți de spirit critic.”
„E important și când votezi din scârbă
să nu te îndrepți spre un pericol potențial.”
Comentariile de mai sus au fost adunate, de mine, din media. Radio, internet…
Reprezintă părerea celor care nu se simt confortabil după ce Călin Georgescu a ieșit pe primul loc.
Acuma … cine este Călin Georgescu – sau, mai exact, care este imaginea lui publică – vă puteți lămuri, măcar parțial, vizionând clipul oferit de Recorder. N-am de gând să intru în amanunte.
De unde au aflat cei care au votat cu el că există un Călin Georgescu? În condițiile în care ascensiunea lui în intențiile de vot nu a fost sesizată, nu la adevărata valoare, de institutele de cercetare a opiniei publice? Nici măcar de cele serioase?
‘Adică vrei să spui că Tik-Tok e de vină pentru notorietatea lui Călin Georgescu? Care notorietate a crescut mai abitir decât faimosul Făt-Frumos?’
Vreau să spun că e mult mai ușor să dai vina pe altul.
Dacă guvernanții ar fi obținut alte rezultate – adică dacă populația ar fi fost cât de cât mulțumită de consecințele muncii lor – atunci n-ar mai fi fost atâția oameni care să voteze din scârbă.
Lăturile vehiculate în social media aproape că n-ar mai fi fost luate în considerare. Statistic vorbind.
Acesta fiind momentul să explic diferența dintre a vota ‘din scârbă’ și a vota ‘cu scârbă’.
Am votat și eu odată cu scârbă. Am făcut singura alegere raționala posibilă în acel moment – tot un tur doi al unor alegeri prezidențiale – și am pus ștampila unde n-aș fi pus-o nici în ruptul capului dacă situația ar fi fost normală. Dar nu m-am dus niciodată la vot motivat de scârbă. Întotdeauna de speranță!
Pe lumea asta sunt și oameni care nu prea votează. Nu-și pun problema, n-au timp/chef, își spun că votul lor nu contează… Dar câteodată… când le ajunge și lor cuțitul nemulțumirii la osul psihologic… se duc în cabina de vot să-și verse și ei, undeva, furia produsă de scârbă. Ajung să voteze din scârbă!
Și, cum furia nu a fost niciodată un sfetnic bun, pun și ei ștampila pe prima față cât de cât spălată care li se prezintă a nu fi fost mânjită cu politică. Nu mai au răbdare să asculte ce le spune fața aia… e suficient să vorbească calm și așezat!
Poate că a venit momentul să căutăm mai degrabă explicații pentru cum am ajuns aici. Noi, toți. Decât să dăm vina unul pe celălalt.
Pănă la urmă, situația actuală a început în 1990… au fost nu știu câte runde de alegeri de atunci încoace… la care am luat parte cu toții…
Dacă înțelegem cum am ajuns aici, avem o șansă să mergem mai departe. Dacă ne tot certăm între noi, facem jocul celui care ne vrea dezbinați. Și rămânem în continuare la statutul de pradă!
Ce este sociologia?
Și de unde a ieșit Georgescu ăsta?
Aud din toate direcțiile, ideologic vorbind, „Eu nu mă uit la televizor. Manipulează.”
20,085 de oameni au votat cu Orban. Adică au pus ștampila în pătratul din dreptul lui Ludovic Orban. Cu toate că acesta, în direct și la o oră de maximă audiență, a anunțat că se retrage din cursă și că îi va face campanie Elenei Lasconi.
Sociologia este știința care ne crează cadrul în care putem înțelege, chiar și după ce se întâmplă lucrurile, cum. Cum am ajuns ‘în găleată’.
Acu’ vreo doua zile – la RFI, „Tânăr în Europa” – un profesor – universitar, cred că de comunicare – vorbea despre un stagiu de pregătire adresat studenților. Câțiva urmează să fie specializați în training anti-fake news. Adică trăinuiți să-i învețe pe alții cum. Și trimiși în licee să le deschidă mintea elevilor de acolo.
Discuția s-a dus și către ce parere au tinerii despre lucruri. Proastă. În principal profesorul vorbea despre faptul că tinerii se simt nebăgați în seamă. ‘Neascultați’.
Soluția și vinovații?
Partidele și guvernanții. Că nu comunică destul și pe limba tinerilor.
Eu, în calitate de Gică Contra, și de inginer, am sărit în sus!
Tinerii se simt neascultați. NU se simt nemințiți!
Ce-ar fi să-i ascultați întâi?!? Înainte de a încerca să-i ‘convingeți’?
Asta au facut alde Georgescu. Au ascultat cu atenție. Ce îi roade. Pe tineri, pe bătrani, pe toți cei care au un telefon și se uită la Tik-Tok. Pe toți cei convinși deja să nu se mai uite la ‘tembelizor’. Convinși și din cauza calității execrabile a marii majorități a ‘divertismentului’ distribuit pe această cale!
După care au făurit niște mesaje în care au amestecat tot felul de adevăruri – dintre cele ‘ascultate’ – cu tot felul de ‘mângâieri’ pe cap și pe suflet. ‘O să fie pace’, ‘O să am eu grijă de voi’, lugu-lugu…
Fără adevărurile alea ascultate cu atenție și picurate înapoi cu mare cu grijă, nimeni n-ar fi dat vreo atenție părții cu lugu-lugu. Fără multă nadă de calitate nu prea poți prinde pește…
Dar cum politicienii noștri și comunicatorii lor le știu ei pe toate… cine să mai stea să asculte? Și de ce?!?
Din câte citesc eu în vorbele oamenilor de lângă mine, foarte mulți dintre cei care au votat cu Georgescu ăsta au făcut-o din scârbă. Nu din convingere! Oamenii n-au votat ideile lui Georgescu, doar s-au lăsat seduși de cântecul sirenei. Era prea mult adevăr în clipurilea alea. Adevăruri greu de ignorat, cu atât mai mult atunci când nu mai ai încredere în ‘sistem’.
E foarte interesant cum au votat Moldovenii de peste Prut. Suficient de mulți dintre cei din țară și copleșitor de mulți dintre cei din diaspora.
Diasporenii noștri au votat, aparent, ‘cu rușii’. Eu nu cred că toți oamenii ăia sunt tâmpiți!
Scârbiți – atât de scârbiți încât să se lase păcăliți, o parte dintre ei – da. Dar nu tâmpiți. Nu toți, în orice caz!
Care e cioaca cu rezultatele din Drancy?
În Drancy, o comună aflată la 10 km de Paris, a fost un lagăr de tranzit. Un loc în care naziștii au adunat evrei din toată Franța, în timpul războiului, înainte de a-i duce la exterminare. Înainte de a-i duce la gazare. Pur și simplu nu pot să cred că 610 dintre conaționalii mei au putut vota, în cunoștință de cauză, cu cineva care ridică în slăvi Garda de Fier chiar pe locul unde au fost adunați evrei pentru a fi duși la moarte!
Ce facem în continuare?
Are vreo șansă Elena Lasconi sau ar fi fost mai bine cu Marcel Ciolacu?
În primul rând, nu este vorba despre șansele Elenei Lasconi.
E vorba despre ce ne facem noi!
Vrem în Europa? Așa nasol cum ne e aici? Deocamdată încă înauntru.
Și cu banii curgând gărlă!
Ăsta fiind și motivul pentru care au dat la pace PSD-ul cu PNL-ul… Ca să-și împartă plăcinta!
Deocamdată, gloanțele doar au pornit.
Primul ne va ajunge duminica viitoare.
Votăm cu capul, motivați de scârbă dar procedând în mod rațional – vezi conceptul de vot util, promovat de Navalnîi, ne trece pe la ureche.
Al doilea vine peste două săptămâni. Poate ne găsește puțin mai înțelepți!
Și încă ceva. Moldova a câștigat alegerile și pentru că ea a fost cea care le-a organizat.
Georgienii au pierdut alegerile tocmai pentru ca nu au mai fost ei cei care au numărat voturile.
Aviz amatorilor!
nicichiarasa 