Archives for category: Respect Mutual.
« Older Entries
Newer Entries »

O lectie de manipulare

January 30, 2016 //
0

deveselu

La prima vedere sunt niste traiectorii ale unor rachete care lovesc teritoriul Rusiei.

Nu e chiar asa. In realitate este vorba despre modul in care ar urma sa functioneze, daca ar fi vreodata cazul, sistemul de aparare impotriva eventualelor rachete Iraniene Shabab.

Imi cer scuze pentru rezolutia proasta – care adanceste impresia despre care vorbeam. Am incercat sa gasesc imaginea si in alta parte dar nu am reusit. In consecinta am fost nevoit sa o copiez pe cea din articolul care mi-a oferit ‘materialul didactic’. Pentru a intelege mai bine despre ce este vorba dati un click pe poza si cititi-l inante de a merge mai departe.

Avem de a face, pentru a nu stiu cata oara, cu o subtila manevra de intoxicare. Mi-e greu sa spun, dupa ce am citit doar un singur articol, care sunt scopurile intreprinderii dar mijloacele folosite sunt limpezi ca apa de izvor.

Autorul articolului se face ca incurca doua planuri ale aceleiasi probleme.
Comportamentul americanilor si comportamentul nostru.
Americanii ne-au cerut voie sa faca o baza aici, in anumite conditii, si acum folosesc acea baza in conditiile agreate.
Noi ne-am lasat sa ajungem in starea deplorabila in care suntem astazi.
Din scrisele autorului rezulta, indirect, ca americanii ar fi de vina pentru situatia in care suntem noi acum.
Acestia sunt mentionati, nefavorabil, de nu stiu cate ori. In schimb ‘preocuparile’ “liderilor tarii” (noastre) sunt amintite doar o singura data si tot doar o data vine vorba si despre ‘sovietici’ – si asta abia atunci cand este discutata provenienta bateriilor de rachete antiaeriene.
Intrebarea e ‘ce facem de-acum incolo?’
Ne hotaram si noi odata cu cine votam?
Si mai ales ne asumam, odata si odata, raspunderea pentru propria soarta?
In mod real, nu doar sa ne obraznicim in stanga si-n dreapta.
Nu asta e sensul cuvintelor lui Horea.
“Ce e rau în robie nu e atîta robia, rau îi ca daca trece prea multa vreme omu se învata cu ea; cu robia, cu frica, cu supunerea, cu saru`mâna, sa fie BATJOCORIT si sa nu-i mai pese, se învata ca pasarea cea proasta cu colivia, care uita c-o si stiut zbura oarecândva, sau se teme sa nu afle stapânul ca n-o uitat sa zboare. Numai ca amu cu voie de la împarat ori ba, AM ÎNVATAT CA SE POATE!”
Tags , , ,
Categories alegerile pe care le facem, cadre mentale, identitate colectiva, Nu prostiti poporul cu televizorul!, psihologie, rationalitate limitata, Respect Mutual., Tara din care traim

Scurta glosa pe marginea legii ‘antifumat’.

December 18, 2015 //
0

crochetcapforgentleman1866sm

In calitate de fumator caruia nu-i place sa stea in fum – da, exista si din astia – regula asta mi se pare de bun simt.
Si totusi. Simplul fapt ca mie mi se pare de bun simt nu cred ca are mare valoare… S-ar putea sa fie nevoie de niste argumente mai solide.

Pentru inceput iata unul de ordin istoric.
Prin secolul XIX, atunci cand Europa de Vest incepuse sa se civilizeze – adica sa faca lucrurile dupa reguli si nu dupa bunul plac al fiecaruia – fumatul avea un anume tipic. In primul rand tutunul era destul de scump asa ca oamenii – de obicei barbatii – fumau cate o tigara (de foi) sau cel mult doua. Si nu neaparat in fiecare zi. Dar musai dupa masa de seara si doar dupa ce femeile se retrageau in alta camera. Iar copiii fusesera trimisi de mult la culcare. Si pentru ca mirosul de tutun ars nu era nici atunci considerat a fi foarte placut barbatii respectivi foloseau o anume jacheta doar pentru chestia asta.
Mai apoi acea jacheta a intrat in uzul curent si acum i se spune ‘smoching’, dar asta e alta poveste…

Revenind in contemporaneitate voi sari cu o gratie elefantina peste argumentele de natura medicala – care nu conving pe nimeni pana cand nu este prea tarziu – si voi aduce in discutie o problema draga noua.

Libertatea.

Am citit pe FB ca “Este o mare lipsă de fair play să interzici total fumatul. Aceasta deoarece victime sunt oameni aflați deja sub o puternică dependență. Deoarece multe afaceri aducătoare de locuri de muncă și taxe sunt deja construite în jurul acestui viciu.”

Fiind eu insumi in aceasta situatie mi s-a parut ca omul avea o oarecare dreptate.

Altcineva a introdus in discutie o ‘chestiune de principiu’: “restringem o libertate sau o anulam pentru ca ponderea abuzului derivat din fapta incepe sa produca efecte suparatoare la nivel societal”

In momentul acela mi-am dat seama ca treaba e un pic mai complicata decat pare la prima vedere.
Despre care libertate vorbim aici?

A fumatorilor sa isi strice singuri sanatatea, a fumatorilor sa-i afume pe toti ceilalti, a ‘celorlalti’ sa isi asume riscul de a fi afumati sau a ‘celorlalti’ sa manance intr-o carciuma unde miroase doar a mancare?

Ca sa nu mai vorbim si de libertatea carciumarilor de a organiza sesiuni de sinucidere colectiva pentru clientii lor…atat pentru cei activi cat si pentru cei pasivi.

Hai ca m-am zapacit de cap, tot ratacind printre valatucii astia de fum.

 

Tags
Categories alegerile pe care le facem, autoritarism, cadre mentale, Libertate, psihologie, Respect Mutual.

“Coruptia Ucide”

November 4, 2015 //
1

Aceasta era concluzia la care ajunsese multimea adunata aseara in fata Palatului Victoria.

coruptia ucide

Cum am ajuns aici?

Tragedia din “Colectiv” a fost doar unul dintre simptoamele care ne-au tot tras de maneca. Unul suficient de dureros incat sa ne pese.
Cauzele sunt insa mult mai adanci. Ingropate in ceea ce se numeste constiinta colectiva.

Clipul asta a fost incarcat acum doua zile pe Youtube.
Fusese vizionat, la ora la care mi l-a aratat cineva, de 200 000 de oameni. Adica de vreo 10 ori mai multi decat cei care au manifestat aseara in Bucuresti.

Pentru cei care nu au rabdare sa il asculte dar vor sa inteleaga ce mi-a venit voi cita versurile:

“M-am apucat de rele de cand eram mic
Asta a fost solutia sa ma ridic
Viata m-a facut sa nu fiu deloc cuminte
Am facut infractiuni si-am mers inainte

Eu nu dau inapoi Nu cad pe locul doi
Pentru ca seful meu
E numai Dumnezeu
Am facut multe rele
Si-aveam pedepse grele
Dar El nu m-a lasat
Si tot m-a ajutat

Ce aveti dusmanilor ce aveti toti cu mine
Aveti invidie ca imi merge bine
Eu nu v-am facut rau nu v-am deranjat
Am ajuns mare fiindca viata mi-am riscat

Eu nu dau inapoi Nu cad pe locul doi
Pentru ca seful meu
E numai Dumnezeu
Am facut multe rele
Si-aveam pedepse grele
Dar El nu m-a lasat
Si tot m-a ajutat

Doamne ce lume rea n-am putut sa vad
Nu vrea sa ma lase in pace deloc
Se tine scai de mine si mi-ar lua viata
Are invidie pe afacerea mea

Eu nu dau inapoi Nu cad pe locul doi
Pentru ca seful meu
E numai Dumnezeu
Am facut multe rele
Si-aveam pedepse grele
Dar El nu m-a lasat
Si tot m-a ajutat.”

Cu alte cuvinte ‘fac ce vreau, indiferent de ce consecinte au infractiunile savarsite de mine asupra voastra, fraierii din jurul meu’, si asta pentru ca ‘sunt convins ca Dumnezeu tine cu mine’.
Tinand cont de faptul ca Dani Mocanu se bucura de un imens succes de public rezulta ca un numar destul de mare dintre concetatenii nostri sunt de acord cu viziunea lui asupra vietii.
Oare cate tragedii trebuie sa ni se mai intample ca sa ne dam seama ca ne dam singuri foc la valiza?
Si ca, de fapt, cu cat ne credem mai smecheri cu atat mai tare ne lasam fraieriti de cei care sunt mai priceputi in ale inselatoriei decat noi.
Solutia?
Extrem de simpla. Cand iti dai seama ca jocul este masluit singura metoda de a evita sa fii pacalit in continuare este sa iesi cu totul de acolo.
Cam asa e si cu coruptia asta. Pana la urma efectele ei distrug orice urma de incredere intre membrii unei societati. Consecintele fiind exact cele pe care le vedem in jurul nostru.Si ce poate fi mai groaznic decat sa iti arda copilul de viu intr-un club pe care l-ai renovat/controlat chiar tu?
Nu s-a intamplat inca?
Chiar vrem sa asteptam si chestia asta?
Nu e suficient ca din cauza prostiilor intamplate in ultimii 25 de ani copiii nostri nu mai au acces la un invatamant de calitate iar multi dintre medicii de care vom avea atata nevoie chiar noi, atunci cand ne vor ajunge batranetele, au plecat deja sa-i ingrijeasca pe batranii altora?
PS. Daca faceti click pe fotografia de la inceputul postarii puteti vedea mai multe imagini din seara zilei de 3 Noiembrie.
Tags , , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, cadre mentale, coruptie, Respect Mutual.

“Ne putem intreba daca elitele si oamenii politici mai traiesc in realitate?”

June 12, 2015 //
0

Comentariile din clip au fost provocate de faptul ca Manuel Valls, premierul Frantei, a folosit un avion guvernamental pentru a se duce, impreuna cu doi dintre copiii sai, la un meci de fotbal. Ma rog, la finala dintre Barcelona si Inter.

Sunt curios daca va avea si el bunul simt sa-si dea demisia.

Bine, lucrurile nu stau chiar atat de simplu cum pare la prima vedere.
Pana la urma Valls s-a dus la un meci de fotbal la care si-ar fi dorit sa se duca cel putin 20% dintre europeni iar spusele lui Ioan Rus au oarecare acoperire in practica.

Ce vreau sa spun este ca ‘elitele si oamenii politici’ nu sunt rupti cu totul de realitate.
Problema cu care ne confruntam, si noi si ei, este ca perceptia lor asupra realitatii nu mai seamana aproape deloc cu cea pe care o avem noi.
Ceea ce, iarasi, nu este neaparat rau. Mai multe perspective asupra unui anumit lucru inseamna mai multa informatie disponibila cu privire la lucrul respectiv.

Numai ca degeaba avem, fiecare dintre noi, cate o bucatica de informatie daca nu putem colabora, daca nu punem in comun informatia respectiva. Daca piesele puzzle-ului nu apuca nicidata sa fie asamblate corect.

Si cum sa comunicam eficient daca ‘elitele si oamenii politici’ nu realizeaza odata ca ‘oamenii de rand’ s-au saturat sa fie tratati ca niste oi, ca destinele lor sa fie hotarate de sus iar lor doar sa li se spuna, fara menajamente, care e situatia si ce hotarari “S-AU LUAT” in numele lor.

Tags , , , , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., cadre mentale, Justitie sociala, politica, psihologie, Respect Mutual., Tara din care traim

Comisia Tăriceanu

June 9, 2015 //
0

Călin Popescu Tăriceanu este personificarea confuziei politice din capul alegătorului român.

Perioada 2004-2008 a fost cea mai fastă din istoria ultimilor 25 de ani a României. Creștere economică – resimțită de întreaga populație, recunoaștere internațională, integrare în UE…
Bineînțeles ca nu Tăriceanu este responsabil de toate astea… A fost vorba de conjunctura economica mondiala, de fructificarea eforturilor anterioare… Și totuși!

Întâmplarea a facut ca în perioada aceea guvernul sa fi fost condus de Tăriceanu. Care a avut doua merite mari și late. Nu a făcut nici o prostie majora – singurul prim ministru post-revoluționar despre care se poate spune așa ceva – și a reușit să-i țină piept, cu brio, lui Băsescu.

Și noi ce-am făcut? La alegerile din 2008.

PNL-ul a ieșit abia pe locul 3!

Cu toate acestea Tăriceanu a rămas în politică. Nu și-a luat jucăriile și n-a plecat, scârbit, acasă.
Nu avea nevoie de bani și, după cum se vede, nici de imunitate parlamentara.
Eu zic să analizăm cu atenție ce are omul acesta de spus.

Pe de altă parte suntem într-un moment delicat din punct de vedere al psihologiei politice populare.

Tradiția parlamentara romanească este cel puțin fragilă.
Că această fragilitate își are originile încă în prima constituție „regală”, conform căreia suveranul numea prim-ministrul și acesta organiza, după ce forma guvernul, alegerile… Curat murdara democrația asta, vorba lui Caragiale…
Că pe vremea comuniștilor ideea de Parlament a fost uitata cu totul…
Că, după 1989, la un moment dat în Parlament au năvălit minerii și că acestora nu li s-a întâmplat nimic…
Că Băsescu, furios că a fost suspendat de doua ori, a încercat prin toate mijloacele să scadă prestigiul Parlamentului…

Că nici „alesii Poporului” nu prea ne-au dat multe motive să fim mândri de ei…

Motive si explicații sunt multe.

Cert este problema s-a acutizat și că ea trebuie rezolvată cât mai repede.

Ei bine, rezolvarea asta poate veni din interiorul Parlamentului sau din exteriorul sau. Altă posibilitate nu exista.

Numai că dacă rezolvarea vine de oriunde altundeva decât din interiorul Parlamentului atunci ea nu prea va mai fi democratica, mai ales în spiritul ei.
Putem aștepta ca justiția sa facă curățenie. O fi bine oare?
Putem aștepta pana când iese lumea pe stradă. O fi bine?

Sau putem sa facem o investiție de încredere în aceasta „comisie Tăriceanu”.

Bănuiesc ca și în interiorul Parlamentului a început sa se simtă nevoia acuta de clarificare care ne tine pe toți încordați.
Sunt sigur că dacă se mobilizează un pic „aleșii” sunt în stare, singuri, să facă o analiză pertinentă asupra situatei, mai ales că lucrurile sunt destul de clare. După care pot să ceară și ajutorul Ministerului public.

Cu toții ne-am cam dat seama ca peștele de la cap se-impute și ca de curățat se curăță de la coadă.
Deocamdată aceasta curățenie încă mai poate fi făcută „instituțional”, adică fiecare la el acasă.

Parlamentul la el acasă, justiția la ea acasă, Executivul poate fi si el remaniat…

În felul acesta lucrurile ar intra pe un făgaș normal.
Altfel…

Alin Teodorescu spunea aseară la Digi 24 (min 60 și urm.) ca încrederea publicului larg în justiție este la 55% pe când încrederea în Parlament se afla undeva la 15%.
Dacă vrem sa rămânem o democrație – adică o societate care discuta și rezolva în Parlament problemele cu care se confruntă – atunci Parlamentul trebuie sa fie cel care își face ordine în ogradă.

Mai spunea Alin Teodorescu în același interviu – care merită ascultat, în întregime, cu atenție și de mai multe ori – „că blocurile electorale încă exista și că, atunci când vine termenul, oamenii se prezintă și își votează candidatul, oricât de puțină încredere ar avea în el”.
În realitate aceasta situație este foarte instabilă. Dacă se înregistrează vre-un derapaj semnificativ poate apărea oricând un „lider carismatic” care să profite de lipsa de „popularitate” a Parlamentului și care să încerce instituirea unei dictaturi ‘soft’, precum Orban în Ungaria sau Putin în Rusia. Avem nevoie de așa ceva?

Eu cred ca nu și mai ales că acest lucru poate fi foarte ușor evitat.

Iată cum.
Alin Teodorescu a estimat câți politicieni sunt cu adevărat corupți iar rezultatul, foarte contra intuitiv, este că marea lor majoritate nu au a se teme de DNA.
Ei bine, dacă aceștia se hotărăsc să rupă pisica, atunci am scăpat cu toții.

Dacă nu, conform previziunilor lui Teodorescu, peste vreo cinci ani vom ajunge la stadiul în care va fi nevoie de introducerea unor masuri de ‘responsabilizare’ a puterii judecătorești. Dacă vom mai putea și dacă până atunci nu vom intra în scenariul amintit de mine.

Și totuși. N-ar fi mai puțin dureros dacă nu am fi nevoiți sa parcurgem drumul până acolo?
Adică dacă politicienii cinstiți ar începe o dată să facă ceea ce trebuie și dacă noi, ăștialalți, ne-am apuca să îi ajutăm?
În loc să stăm pe bară și să-i înjurăm pe toți, la grămada?

Iar această comisie ar mai putea să facă ceva.
Imediat după Revoluție ne-am lăsat împărțiți în tabere. În blocurile alea electorale despre care vorbea Alin Teodorescu și între care practic nu există comunicare. Cei mai multi dintre membrii lor se uită la câte o anumită televiziune, citește doar anumite ziare și frecventează doar anumite site-uri.
Pentru ca o democrație să funcționeze cu adevărat este de nevoie de comunicare eficientă între segmentele de populație care trăiesc împreună – altfel de unde să știi ce probleme au „ceilalți”, și de respect reciproc între oamenii care formează societatea respectivă – degeaba știi ce se întâmplă cu ceilalți dacă nu-ți pasă de ei.

Strămoșii spuneau „unde-i unul, nu-i putere, la nevoi și la durere, unde-s mulți puterea crește și dușmanul nu sporește”.
Ce-ar fi să ne adunăm o dată? Nu împotriva vre-unui dușman anume ci pur și simplu pentru a fi în stare să facem mai mult, împreună, decât putem face fiecare dintre noi, de unde singur.

De exemplu niște autostrăzi ieftine, așa cum au început să facă bulgarii.

Tags , , , , ,
Categories Alegeri, cadre mentale, Justitie sociala, Respect Mutual.

“Dirty eyes see nothing but dirt”

June 1, 2015 //
0

That was how an old friend of mine – thanks Oache – was treating anyone who complained too much.
And there were plenty reasons to complain about during Ceausescu’s communist rule over Romania.

Five minutes ago I found this in my inbox:

A  young couple moves into a new  neighborhood.
The next morning while they are  eating breakfast,
The young woman sees her  neighbor hanging the wash  outside.
“That  laundry is not very clean,” she said.
“She  doesn’t know how to wash correctly.
Perhaps  she needs better laundry  soap.”
Her  husband looked on, but remained  silent.

Every time her neighbor would  hang her wash to dry,
The young woman would  make the same comments.

About one month  later, the woman was surprised to see a
Nice  clean wash on the line and said to her  husband:
“Look, she has learned how to  wash correctly.
I wonder who taught her  this.”
The husband said, “I got up early  this morning and
Cleaned our  windows.”

And so it is with life.   What we see when watching others
Depends on  the purity of the window through which we  look. 

I’d go even further than that.
The way we perceive what’s going on around us depends heavily on the ‘filter’ each of us chooses to use when trying to make some sense of this world.
Catalin Zamfir, a Romanian sociologist with a keen interest in the decision making process, has studied how individuals try to assuage the feeling of acute/constant uncertainty experienced by each of them during the constant (social) encounters that constitute ‘daily life’. In one of his early books, unfortunately not yet translated in English, he explains that ‘ideology’ is not only a blue print for future action but also, and maybe even more important, the lens/filter through which we perceive what is going on around us. An interface that translates ‘reality’ into ideas that make sense for each of us.
The interesting thing about ‘ideology’ is that it isn’t fixed. Each of us can choose from whatever is available in his time or even ‘write’ his own.
Granted, the process of selection/rewriting incurs costs/risks. Some obvious, like adopting a contrarian stance, and others very well hidden in plain view, like the dangers that arise from indiscriminately following a herd.
And this is exactly why we should strive to keep our windows/ideological eyes as clean as possible.
Tags , , , , , ,
Categories Choices we make, fail better, Frames of mind, Psychology, Respect Mutual., Social justice

Minimum wage. Does it make much sense?

May 22, 2015 //
0

Sometimes yes.
For instance in an economy where cash is readily available some employers might be tempted to split the compensation they give to their employees in two parts. An upfront one – which gets to be reported to the IRS – and a behind the counter one, that is settled directly between the employer and the employee. If a minimum wage is enforced the state knows for sure how much will be the taxable part.
Or in a situation when enough of the employers get together, form a cartel and start lowering the wages so much that the ordinary people end up dying of hunger.

Otherwise…

In fact there are many opinions about how this concept imposes undue constraints upon the economy. Some say it discourages job creation, others say it makes it a lot harder to start a new business and so on…

While all these opinions have their merits, just as the concept itself has its own, I think the situation is a little bit more complicated than this.

For starters I’m going to introduce the concept of ‘priming’.
“Priming refers to the incidental activation of knowledge structures, such as trait concepts and stereotypes, by the current situational context. Many studies have shown that the recent use of a trait construct or stereotype, even in an earlier or unrelated situation, carries over for a time to exert an unintended, passive influence on the interpretation of behavior.”
In other words an established mind set influences both the way we see a certain situation and the decisions we make in certain circumstances.

Minimum wages do exactly that. It both sets our minds in a certain way and establishes a certain set of circumstances.

First of all it tells us that it’s OK to compensate labor as little as possible and then settles an ‘acceptable’ minimum.

I see some of you fretting: “And what’s wrong with paying as little as possible? Are you nuts? I have a bottom line to worry about here!”

Precisely. You should take into consideration the whole picture – the bottom line – instead of short-sightedly aiming your efforts towards short term cost cutting.

Henry Ford taught us a very valuable lesson more than a hundred years ago.
By paying each of the workers more you might end up lowering your aggregate labor costs on the medium time frame.
But there’s more. What Ford did created the conditions for a mentality change. Receiving more money prompted workers to start planning ahead. On $2.25 a day Ford’s workers could afford to work for 3 days a week and spend the rest drinking. On 5 bucks a day they realized they could raise a family. Things changed dramatically. They stopped skipping work and this is how the famous American working middle class was introduced to the world.

The advent of minimum wages turned back the wheels of history. Blue collar employees were returned to the condition of working beasts whose work is no longer evaluated on an individual basis but compensated according to some opaque calculations made by government bureaucrats.
The companies no longer compete among themselves for the best available talent; they just hire anonymous ‘industrial operators’ from a pool of undistinguished semiskilled, disheartened laborers.

The entire economy suffers, from lack of solvable demand and an increasing apathy that doesn’t bode well for the future.

Also, demography doesn’t help any.
I keep hearing that individuals should improve their skills if they want to live better and that mature people who see working for McDonald’s as a life-time career cannot ever expect a ‘decent’ life style since McDonald’s jobs are for students trying to earn some pocket money.
Well… things have changed a little since people who tell this story have been in college.
In those times families had three or four children and about half the jobs were in manufacturing. That meant that the father was the bread winner, mother stayed at home and the students manned the burger joints.
Nowadays most manufacturing jobs have been exported to China, father and mother are both working, part time, in the unglamorous part of the service sector and no longer venture to have more than one or two children.
That’s why McDonald’s has become a lifetime career. For lack of eligible students, first and foremost. Thirty years ago blue collar workers could afford to send their children to college and the students went to McDonald to work for pocket money. Nowadays blue collar workers no longer afford to make many children and don’t have the money to send them to college.

Increasing minimum wage won’t change much. It would only convince the people at the bottom of the society that there is no way out and the CEO’s that there is no need to make any fundamental change in the way they manage the ‘work-force’.
Until employers will start considering their employees as partners instead of adversaries things will remain just as they are now. Or get even worse.

PS. How come so many of us constantly forget that most of the clients – after all they are the ones who keep the economy afloat – are employees?

Tags , ,
Categories Choices we make, Frames of mind, Money, Respect Mutual.

There’s more than one way to skin a cat

May 21, 2015 //
0

That’s one way to look at it.
Sometimes it might indeed resemble a punishment but please remember the many times when common sense prevented us from making huge mistakes that might have ruined our lives.

Tags , ,
Categories Choices we make, Frames of mind, Psychology, Respect Mutual.

The man in charge.

May 21, 2015 //
0

Does he have any ‘right to exert his authority, inside the limits that have been delineated for him’?

Somebody who has real authority enjoys a certain degree of autonomy, if not outright independence. ‘Authority’ is almost never clearly delineated, there is always a gray area where the discretion of the individual in charge is the one that calls the shots.
More over if we, the ‘subjects’, consider that he has ‘the right’ to exercise that authority then it’s us who are in deep trouble.
‘Exertion of authority’ ‘smacks’ of the situation  when the ‘authority man’ had conquered his position against the wish of his subjects – like the emperors of the old. (Or like the communist dictators of not so long ago, only they pretended to exercise their authority for the benefit of the people while the emperors of the old were more straightforward and declared themselves ‘gods’)
Nowadays, at least in the democratic states, authority is, theoretically, used as a tool, towards the accomplishment of what the person in charge is supposed to achieve, not as a right enjoyed by that person.
In fact the notion of a right to exert authority inside some limits is akin to what has been described as ‘feudalism’, a social arrangement not that different from the Athenian democracy. The people were divided in two categories, just as in the previous situation – the ‘imperiums’ of the Antiquity, the difference being that in an imperium the top class was inhabited by a single individual – the emperor/dictator, while in feudalism/Athenian democracy the top class was inhabited by the free people, whose authority/freedom extended only as far as it started to encroach the authority of the equivalent individuals. I have to remark here that in many circumstances feudalism has very quickly degenerated back to imperium – for instance in absolutist France, ‘L’etat c’est moi’, or in tsarist Russia, while England successfully avoided that due to the spirit enshrined in Magna Charta.
The difference between feudalism/Athenian democracy and the modern democracy being that currently we can no longer speak of individual authority simply because nowadays no one has the “right” to own slaves – as the Athenian ‘democrats’ had, nor even enjoy extensive authority (bar the right of life and death) over other people – the serfs, as the feudal barons did not so long ago.
Tags , , , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., Choices we make, Culture, Frames of mind, Psychology, Respect Mutual., Social justice, The kind of world we live in

Conflictul dintre generatii

May 15, 2015 //
0

Oana Moraru ne atrage atentia, pe Facebook, cu privire la necesitatea stringenta de a reseta modul in care interactionam, la toate nivelurile, cu noua generatie.
“vin din urmă copii din ce în ce mai agitați, cu probleme de atenție, hiperactivi si sensibili, incapabili să se asculte unii pe ceilalți, greu de motivat sau captivat, cu prag mic de toleranţă la frustrare, dependenți de atenție etc”. 

Domnia sa propune si o explicatie pentru situatia in care am ajuns: “Suntem o cultură educațională negativă. Și profesorii și părinții – în marea lor majoritate – își corectează sau mâna copiii de la spate cu obida si înverșunarea propriei neputințe”.

Eu as face un pas mai departe.
Pana nu demult se vorbea despre un conflict intre generatii.
Numai ca pentru ca asa ceva sa apara este nevoie de o oarecare comunicare – nu poti sa te certi cu cineva daca nu vorbesti pe limba lui si daca nu ai ceva de impartit cu el.

Situatia actuala poate fi descrisa mai degraba folosind conceptul de ‘hiatus intre generatii’.

Prea multi dintre parinti muncesc toata ziua pana la epuizare, cateodata chiar din dorinta de ‘a le asigura un viitor copiilor lor’. Cand ajung acasa cad lati. Si oricum copiii lor sunt ocupati. Cu internetul, cu what’s up-ul. Din cea mai frageda pruncie, cateodata chiar dinainte de a sti sa vorbeasca.
Si, asa cum spune omul asta aici:
“If you are worried that your child spending 15 hours a day using a tablet is making them insular or unsociable, you may have to consider the possibility that it’s not so much the tablet that’s doing that as the fact that they have a parent who’s willing to let them use a gadget for 15 hours a day. It’s a very formative time of their development and parental interaction is key to this, so it might be an idea to do some of that rather than finding a scapegoat.”
(Daca sunteti ingrijorati ca cele 15 ore pe zi in care copilul vostru se joaca pe tableta il vor transforma intr-o fiinta insulara sau asociala ar trebui sa luati in considerare si posibilitatea ca nu tableta sa fie de vina ci faptul ca are niste parinti care ii il lasa, constienti fiind, sa se joace 15 ore pe zi la tableta. Copilaria este o perioada foarte importanta pentru formarea lor si ei au nevoie imperioasa de a interactiona cu parintii lor. Poate ca ar fi mai bine sa intretineti legatura cu el in loc sa cautati vinovati acolo unde nu sunt.’

Uite asa am ajuns sa nu mai avem nimic sa ne spunem si sa nu ne mai intelegem deloc.

Eu fac parte din generatia despre care se spunea ca a crescut cu cheia de gat. Macar atunci parintii stateau seara de vorba cu noi. Nu de alta, macar sa ne intrebe daca nu cumva am pierdut cheia.
Pe vremea aia generatia matura inca incerca sa transmita niste valori celei tinere, aceasta se ‘revolta’ in timpul adolescentei iar la maturitate adapta valorile vechi la noua situatie.
Acum generatia matura este atat de dezamagita/dezabuzata de tot ce se intampla incat aproape ca nu mai vrea altceva de la viata decat sa supravietuiasca. In conditiile astea cine sa se mai gandeasca la valori sau la idea de a le transmite cuiva?
Consecinta este ca practic avem de a face un dezinteres aproape total al generatiei mature cu privire la soarta celei tinere. Acestia din urma sunt crescuti mai degraba ca niste animale de companie, prea putini dintre ei sunt ajutati cu adevarat sa devina ‘membri responsabili ai echipei’.
Si atunci sa ne mai miram ca “vin din urmă copii din ce în ce mai agitați, cu probleme de atenție, hiperactivi si sensibili, incapabili să se asculte unii pe ceilalți, greu de motivat sau captivat, cu prag mic de toleranţă la frustrare, dependenți de atenție etc”. Ca nu prea le pasa, nici lor, de noi? Si nici de viitorul lor?

Pot sa se chinuie profesorii devotati meseriei lor – asa cum este doamna Moraru si inca destul de multi ca ea – pana la lacrimi si la epuizare nervoasa, daca nu punem umarul si noi, parintii, eforturile lor nu vor avea rezultate pe masura.

‘Pe masura’ de care avem nevoie. Noi si copiii nostri.

http://www.pbs.org/parents/childrenandmedia/article-when-introduce-child-smartphone-tablet.html
http://www.theguardian.com/technology/2015/feb/01/toddler-brains-research-smartphones-damage-social-development
http://www.theguardian.com/science/brain-flapping/2015/feb/03/toddlers-damage-smartphones-tablets

Tags , , , ,
Categories Alegeri, cadre mentale, psihologie, Respect Mutual.
« Older Entries
Newer Entries »