Știi cum spunea un coleg de serviciu mai în varstă:
“neică, cu cât ești mai deștept cu atât ești mai prost, ascultă ce spui io!”
Asta cu era internetului e o manipulare pe față!
Onanism intelectual.
Confundă calul cu caruța…
Prostia este, funcțional vorbind, incapacitatea de a jongla cu informația. Incapacitatea de a pune cap la cap mai multe lucruri. Incapacitatea de a înțelege. De a intra dincolo de suprafața lucrurilor.
Mintea este un fel de muschi. Mușchiul gândirii. Dacă îl antrenezi, cu cât mai devreme cu atât mai bine, ajunge cât mai aproape de potențialul său.
Ăsta fiind și motivul pentru care copiii crescuți în libertate, cu acces la cât mai multă și cât mai variată informație, sunt mai deștepți decât cei crescuți în lesă.
Spunerea de mai sus e doar pe jumătate adevarată.
Dacă un copil este expus, în mod firesc, unei cantități mari de informație cât mai diversă – și este ajutat să o înțeleagă, când este cazul – atunci se va apropia destul de mult de potențialul său natural. Și va ști, după perioadei de formare primară, să învețe în continuare.
Atunci când un copil este ținut în lesă – cantitatea de informație la care are acces este cenzurată iar încercările sale de a gândi de unul singur sunt reprimate – acesta va renunța. Pur și simplu. Va lua de bune frânturile de informație pe care le primește și le va aplica mecanic. Va fi dresat în loc să fi învățat. La maturitate – atinsă foarte repede dar extrem de incomplet – va fi pur și simplu incapabil să mai învețe ceva. Să gândească de unul singur. Nu va fi, de fapt, prost! Va fi limitat. Ceea ce este cu totul și cu totul altceva. Iar culmea este că persoana respectivă va fi convinsă că ‘așa e normal să fie lucrurile’.
Din punct de vedere sociologic, prostia este o etichetă. Jignitoare.
Pe care o folosim noi… așa ne-am obișnuit dar nu ne face bine. Nici celor pe care îi facem prosti și nici măcar nouă…
În ceea ce privește deșteptăciunea, nu toti dintre cei învățați sunt suficient de deștepți încât să-și dea seama cât de proști sunt.
Ăștia sunt cei care fac cele mai mari rele pe pământul ăsta. Știind foarte multe lucruri, sunt foarte capabili. Capabili de multe chestii.
Nedându-și seama cât de proști sunt – că nici măcar cei mai deștepți dintre noi nu le știu pe toate – nu știu când să se oprească.
Ajung să se încreadă atât de mult în deșteptăciunea lor încat nu mai iau în seamă semnalele pe care le primesc din jur. Feed-back-ul, ca să folosesc un termen tehnic.
La limită, ajung să-și dea seama de realitate abia când începe să le cadă cerul în cap.
Ceaușescu, Bashar al Sadat,…








