Archives for category: Incredere

Știi cum spunea un coleg de serviciu mai în varstă:
“neică, cu cât ești mai deștept cu atât ești mai prost, ascultă ce spui io!”

Asta cu era internetului e o manipulare pe față!
Onanism intelectual.
Confundă calul cu caruța…

Prostia este, funcțional vorbind, incapacitatea de a jongla cu informația. Incapacitatea de a pune cap la cap mai multe lucruri. Incapacitatea de a înțelege. De a intra dincolo de suprafața lucrurilor.
Mintea este un fel de muschi. Mușchiul gândirii. Dacă îl antrenezi, cu cât mai devreme cu atât mai bine, ajunge cât mai aproape de potențialul său.
Ăsta fiind și motivul pentru care copiii crescuți în libertate, cu acces la cât mai multă și cât mai variată informație, sunt mai deștepți decât cei crescuți în lesă.
Spunerea de mai sus e doar pe jumătate adevarată.
Dacă un copil este expus, în mod firesc, unei cantități mari de informație cât mai diversă – și este ajutat să o înțeleagă, când este cazul – atunci se va apropia destul de mult de potențialul său natural. Și va ști, după perioadei de formare primară, să învețe în continuare.
Atunci când un copil este ținut în lesă – cantitatea de informație la care are acces este cenzurată iar încercările sale de a gândi de unul singur sunt reprimate – acesta va renunța. Pur și simplu. Va lua de bune frânturile de informație pe care le primește și le va aplica mecanic. Va fi dresat în loc să fi învățat. La maturitate – atinsă foarte repede dar extrem de incomplet – va fi pur și simplu incapabil să mai învețe ceva. Să gândească de unul singur. Nu va fi, de fapt, prost! Va fi limitat. Ceea ce este cu totul și cu totul altceva. Iar culmea este că persoana respectivă va fi convinsă că ‘așa e normal să fie lucrurile’.

Din punct de vedere sociologic, prostia este o etichetă. Jignitoare.
Pe care o folosim noi… așa ne-am obișnuit dar nu ne face bine. Nici celor pe care îi facem prosti și nici măcar nouă…

În ceea ce privește deșteptăciunea, nu toti dintre cei învățați sunt suficient de deștepți încât să-și dea seama cât de proști sunt.
Ăștia sunt cei care fac cele mai mari rele pe pământul ăsta. Știind foarte multe lucruri, sunt foarte capabili. Capabili de multe chestii.
Nedându-și seama cât de proști sunt – că nici măcar cei mai deștepți dintre noi nu le știu pe toate – nu știu când să se oprească.
Ajung să se încreadă atât de mult în deșteptăciunea lor încat nu mai iau în seamă semnalele pe care le primesc din jur. Feed-back-ul, ca să folosesc un termen tehnic.
La limită, ajung să-și dea seama de realitate abia când începe să le cadă cerul în cap.
Ceaușescu, Bashar al Sadat,…

Cică poporul are întotdeauna dreptate!
Nu?!?

Teoria susține că democrația merge singură înainte.
Că democrația, spre deosebire de dictatură, nu are nevoie de cineva care să-i spună ce să facă.
Cum să facă…
Că democrația – că poporul care se autoguvernează în mod democratic – e în stare să aibă grijă de propria sa soartă.

Istoria ne arată că da, dictaturile se prăbușesc în mod firesc. Asta e natura lor.
Modul dictatorial de conducere inhibă capacitatea unei societăți de a se adapta la schimbările din jurul ei.
Greșelile sunt băgate sub preș. Se acumulează acolo și constituie o piatră de moară.
Atunci când societatea – oricum anchilozată de dictatură – încearcă să facă față unei provocări neașteptate capacitatea ei de reacție este grav afectată de greșelile acumulate și nerezolvate la timp.
Democrația, atâta vreme cât ramâne autentică – adică funcțională, elimină elementele care o trag înapoi. Pe cei care bagă greșelile sub preș.
Democrațiile se prăbușesc și ele. Sunt nenumărate exemple. Dar abia după ce își îngăduie luxul de a renunța la ceea ce face posibil modul cu adevărat democratic de luare a deciziilor.

Funcționarea democratică a societății se bazează pe două condiții.
Fiind o strategie de supraviețuire – chiar dacă doar implicită – necesită ca cei care o aplică să aibă atenția focusată pe scopul comun.
Fiind o strategie de supraviețuire în grup – chiar dacă această caracteristică este doar implicită – funcționează doar atunci când măcar o majoritate a grupului acționează în comun. Dacă se respectă și se ajută unii pe alții.

Ați fost vreodată pe munte? Acolo sus, unde n-ai ce căuta dacă n-ai bocanci?
Acolo unde trebuie să fii nebun să te duci de unul singur?
Acolo unde vremea se poate schimba de la o oră la alta?
Ați asistat vreodată la o intervenție a Salvamontului?

Ce-i face pe oamenii ăia să-și riște viețile pentru a salva niște necunoscuți?
Credința că fiecare dintre semenii noștri merită să fie ajutați?
Credința că doar împreună – cu toate că nu ne cunoaștem între noi – putem merge mai departe?

„Abrutizați de muncă.”
„Lipsiți de spirit critic.”
„E important și când votezi din scârbă
să nu te îndrepți spre un pericol potențial.”

Comentariile de mai sus au fost adunate, de mine, din media. Radio, internet…
Reprezintă părerea celor care nu se simt confortabil după ce Călin Georgescu a ieșit pe primul loc.

Acuma … cine este Călin Georgescu – sau, mai exact, care este imaginea lui publică – vă puteți lămuri, măcar parțial, vizionând clipul oferit de Recorder. N-am de gând să intru în amanunte.

De unde au aflat cei care au votat cu el că există un Călin Georgescu? În condițiile în care ascensiunea lui în intențiile de vot nu a fost sesizată, nu la adevărata valoare, de institutele de cercetare a opiniei publice? Nici măcar de cele serioase?

‘Adică vrei să spui că Tik-Tok e de vină pentru notorietatea lui Călin Georgescu? Care notorietate a crescut mai abitir decât faimosul Făt-Frumos?’

Vreau să spun că e mult mai ușor să dai vina pe altul.
Dacă guvernanții ar fi obținut alte rezultate – adică dacă populația ar fi fost cât de cât mulțumită de consecințele muncii lor – atunci n-ar mai fi fost atâția oameni care să voteze din scârbă.
Lăturile vehiculate în social media aproape că n-ar mai fi fost luate în considerare. Statistic vorbind.

Acesta fiind momentul să explic diferența dintre a vota ‘din scârbă’ și a vota ‘cu scârbă’.
Am votat și eu odată cu scârbă. Am făcut singura alegere raționala posibilă în acel moment – tot un tur doi al unor alegeri prezidențiale – și am pus ștampila unde n-aș fi pus-o nici în ruptul capului dacă situația ar fi fost normală. Dar nu m-am dus niciodată la vot motivat de scârbă. Întotdeauna de speranță!
Pe lumea asta sunt și oameni care nu prea votează. Nu-și pun problema, n-au timp/chef, își spun că votul lor nu contează… Dar câteodată… când le ajunge și lor cuțitul nemulțumirii la osul psihologic… se duc în cabina de vot să-și verse și ei, undeva, furia produsă de scârbă. Ajung să voteze din scârbă!
Și, cum furia nu a fost niciodată un sfetnic bun, pun și ei ștampila pe prima față cât de cât spălată care li se prezintă a nu fi fost mânjită cu politică. Nu mai au răbdare să asculte ce le spune fața aia… e suficient să vorbească calm și așezat!

Poate că a venit momentul să căutăm mai degrabă explicații pentru cum am ajuns aici. Noi, toți. Decât să dăm vina unul pe celălalt.
Pănă la urmă, situația actuală a început în 1990… au fost nu știu câte runde de alegeri de atunci încoace… la care am luat parte cu toții…
Dacă înțelegem cum am ajuns aici, avem o șansă să mergem mai departe. Dacă ne tot certăm între noi, facem jocul celui care ne vrea dezbinați. Și rămânem în continuare la statutul de pradă!

Ce este sociologia?
Și de unde a ieșit Georgescu ăsta?

Aud din toate direcțiile, ideologic vorbind, „Eu nu mă uit la televizor. Manipulează.”
20,085 de oameni au votat cu Orban. Adică au pus ștampila în pătratul din dreptul lui Ludovic Orban. Cu toate că acesta, în direct și la o oră de maximă audiență, a anunțat că se retrage din cursă și că îi va face campanie Elenei Lasconi.

Sociologia este știința care ne crează cadrul în care putem înțelege, chiar și după ce se întâmplă lucrurile, cum. Cum am ajuns ‘în găleată’.
Acu’ vreo doua zile – la RFI, „Tânăr în Europa” – un profesor – universitar, cred că de comunicare – vorbea despre un stagiu de pregătire adresat studenților. Câțiva urmează să fie specializați în training anti-fake news. Adică trăinuiți să-i învețe pe alții cum. Și trimiși în licee să le deschidă mintea elevilor de acolo.
Discuția s-a dus și către ce parere au tinerii despre lucruri. Proastă. În principal profesorul vorbea despre faptul că tinerii se simt nebăgați în seamă. ‘Neascultați’.
Soluția și vinovații?
Partidele și guvernanții. Că nu comunică destul și pe limba tinerilor.
Eu, în calitate de Gică Contra, și de inginer, am sărit în sus!

Tinerii se simt neascultați. NU se simt nemințiți!

Ce-ar fi să-i ascultați întâi?!? Înainte de a încerca să-i ‘convingeți’?

Asta au facut alde Georgescu. Au ascultat cu atenție. Ce îi roade. Pe tineri, pe bătrani, pe toți cei care au un telefon și se uită la Tik-Tok. Pe toți cei convinși deja să nu se mai uite la ‘tembelizor’. Convinși și din cauza calității execrabile a marii majorități a ‘divertismentului’ distribuit pe această cale!
După care au făurit niște mesaje în care au amestecat tot felul de adevăruri – dintre cele ‘ascultate’ – cu tot felul de ‘mângâieri’ pe cap și pe suflet. ‘O să fie pace’, ‘O să am eu grijă de voi’, lugu-lugu…
Fără adevărurile alea ascultate cu atenție și picurate înapoi cu mare cu grijă, nimeni n-ar fi dat vreo atenție părții cu lugu-lugu. Fără multă nadă de calitate nu prea poți prinde pește…
Dar cum politicienii noștri și comunicatorii lor le știu ei pe toate… cine să mai stea să asculte? Și de ce?!?

Din câte citesc eu în vorbele oamenilor de lângă mine, foarte mulți dintre cei care au votat cu Georgescu ăsta au făcut-o din scârbă. Nu din convingere! Oamenii n-au votat ideile lui Georgescu, doar s-au lăsat seduși de cântecul sirenei. Era prea mult adevăr în clipurilea alea. Adevăruri greu de ignorat, cu atât mai mult atunci când nu mai ai încredere în ‘sistem’.
E foarte interesant cum au votat Moldovenii de peste Prut. Suficient de mulți dintre cei din țară și copleșitor de mulți dintre cei din diaspora.
Diasporenii noștri au votat, aparent, ‘cu rușii’. Eu nu cred că toți oamenii ăia sunt tâmpiți!
Scârbiți – atât de scârbiți încât să se lase păcăliți, o parte dintre ei – da. Dar nu tâmpiți. Nu toți, în orice caz!

Care e cioaca cu rezultatele din Drancy?
În Drancy, o comună aflată la 10 km de Paris, a fost un lagăr de tranzit. Un loc în care naziștii au adunat evrei din toată Franța, în timpul războiului, înainte de a-i duce la exterminare. Înainte de a-i duce la gazare. Pur și simplu nu pot să cred că 610 dintre conaționalii mei au putut vota, în cunoștință de cauză, cu cineva care ridică în slăvi Garda de Fier chiar pe locul unde au fost adunați evrei pentru a fi duși la moarte!

Ce facem în continuare?
Are vreo șansă Elena Lasconi sau ar fi fost mai bine cu Marcel Ciolacu?

În primul rând, nu este vorba despre șansele Elenei Lasconi.
E vorba despre ce ne facem noi!

Vrem în Europa? Așa nasol cum ne e aici? Deocamdată încă înauntru.
Și cu banii curgând gărlă!
Ăsta fiind și motivul pentru care au dat la pace PSD-ul cu PNL-ul… Ca să-și împartă plăcinta!

Deocamdată, gloanțele doar au pornit.
Primul ne va ajunge duminica viitoare.
Votăm cu capul, motivați de scârbă dar procedând în mod rațional – vezi conceptul de vot util, promovat de Navalnîi, ne trece pe la ureche.
Al doilea vine peste două săptămâni. Poate ne găsește puțin mai înțelepți!

Și încă ceva. Moldova a câștigat alegerile și pentru că ea a fost cea care le-a organizat.
Georgienii au pierdut alegerile tocmai pentru ca nu au mai fost ei cei care au numărat voturile.
Aviz amatorilor!


Maryan Popescu face un clip. Îl pune pe TikTok.

Un ‘gregoire’, impresionat de performanțele tractorului, fură clipul, îl titrează și-l urcă pe FB.
Îndemnându-și publicul privitor să-i răsplătească eforturile – e și un buton ‘give’ pe laterala clipului – și să pună botu’ la idea de roexit. 25k dintre aceștia, dintre privitori adică, au dat cu liche. Adică au aprobat pozitiv.

Nedumerirea mea e cât se poate de simplă.
Care e legătura?!?
De ce ar trebui să ieșim din UE – adică să roexit – dacă am fost în stare să facem un tractor?

Nu ne lasă UE să facem tractoare?!?
UE nu ne lasă să mai tăiem porci în bătătură și să ne mai batem nevestele… tractoare… n-avem decât să facem! Dacă mai știe vre-unul dintre noi cum… Dintre ăștia rămași aici să muncim fără să gâdim!

Și să votăm fară să gândim…


Tot așa luptăm și cu gravitația….
În fiecare dimineață, când ne sculăm din pat!

Prostia este o stare naturală. Unii oameni sunt mai proști decât alții.
Nici noi, fiecare dintre noi, nu suntem mai breji. În afară de Einstein, Feynman, Hawking… chiar și ei doar în ceea ce privește fizica teoretică.

De fapt, prostia e pe domenii! Fiecare dintre noi știm câte ceva, în câte un domeniu. Și aproape nimic în mai toate celelalte domenii ale cunoașterii. Dar fiecare dintre noi ne credem ași! Măcar în domeniul ‘nostru’…

Problema noastră, a tuturor, nu e prostia.

Reaua voință este cea care ne face probleme, nu prostia!

Reaua voință și îngâmfarea…

Așa ceva există doar în capetele noastre.

În Natură există doar ‘orbite’ și coliziuni.
‘Intersecții’, adică locurile alea unde se întâlnesc drumurile și unde oamenii ‘se petrec’ după niște reguli pe care le respectă toți cei care vor să treacă pe acolo ‘nevătămați’, există – și știu că mă repet – doar în capetele noastre.

‘Există peste tot, aiuritule!
Sunt pline orașele de intersecții. Și peste tot prin țară, prin locurile unde n-au ajuns încă autostrăzile…
Te dai tu deștept!’

Normal că sunt deștept!
Ce, tu poți să tastezi în somn?!? Sau habar n-ai de unde vine „Deșteaptă-te Române”?
Trezește-te, mă!”…

Să revenim.
Orașele sunt pline de între-tăieri de drumuri!
Care devin ‘intersecții’ doar atunci când cei care încearcă să treacă pe acolo respectă regulile de circulație.
Atunci când doi șoferi își reped mașinile una-ntr-alta, posibila intersecție devine brusc ‘locul accidentului’!
Înțelegi acum ce vreau să spun?

Individul – adică fiecare dintre noi – este o intersecție.
Locul aflat la confluența dintre ‘afecte’, ‘instinctul de supraviețuire’ și ‘încercarea de a înțelege’.
Societatea, adică indivizii conștienți care încearcă, împreună, să ‘treacă prin viață’, este și ea tot o intersecție.
Intersecția dintre omenire și lume.
‘Lumea’, adică Universul, este – deja v-ați obișnuit, nu? – cea mai mare intersecție posibilă. Locul în care viața încearcă să se strecoare prin timp.

Iar toate aceste considerente se bat cap în cap în cea mai importantă intersecție din lume!
În conștiința mea.
‘Cea mai importantă din lume’ pentru mine, evident!
Exact așa cum fiecare dintre conștiințe este cea mai importantă din lume pentru sine însăși.

E clar că am loc aici doar pentru enumerare.
Dar voi strecura și cel mai interesant aspect din toată tărășenia asta.

Preocuparea intrinsecă a oricărei conștiințe este supraviețuirea.

Similar faptului că masa are inerție, mișcarea are frecare și viața are ‘instinct de supraviețuire’… tot așa conștiința este preocupată de propria ei congruență.

‘Stai că nu mai înțeleg nimic!
Ai spus că viața are instinct de supraviețuire.
Ce nevoie mai are conștiința de încă o formă de autoprotecție?’

Foarte bună întrebarea.
Habar n-am!
Eu doar am constatat existența acestui fenomen.
Conștiința mea a învățat la un moment dat că ‘fumatul face rău’!
Atât teoretic cât și practic.
M-am lăsat de fumat? L-a convins conștiința mea cea înțeleaptă pe individul Sarchis Dolmanian să lase dracului țigările?
Nu!
Ce înțeleg eu de aici?
Pare evident faptul că a mea conștiință este preocupată mai degrabă de propria ei congruență decât de bună-starea animalului pe care îl locuiește. Bună-stare altfel esențială pentru respectiva conștiință…
Care conștiință se comportă, cel puțin deocamdată, ca fiind incapabilă să rezolve disonanța cognitivă dintre ‘animalul gâfâie și tușește’ și ‘cum dracu’ să recunosc, întâi în sinea mea, cât de proastă am fost atunci când l-am lăsat să se apuce de fumat?!?’
Care recunoaștere implică o falie. O discontinuitate. O ruptura între mine – conștiința de până acum, cea care am asistat pasivă la afumarea plămânilor care oxigenează creierul în interiorul căruia sunt ocrotită eu – și conștiința cea nouă. Care nu doar înțelege o anumită necesitate ci care e dispusă să-și recunoască greșeala.
Și nu doar ‘greșeala’ ci evidența că poate greși! Și că va rămâne, cât va mai rămâne, incompletă.
Care conștiință acceptă că a fi conștient este doar o oportunitate și nicidecum un dat. Ceva similar cu faptul că a fi capabil să citești nu te va pune niciodata la curent cu tot ce a fost scris până acum.

Conștiința care înțelege că se află la intersecția dintre individul pe care îl animă și tot ceea ce este în exteriorul acestuia!

Unii spun că romanii au făcut treabă bună.
Că au construit un imperiu care a dăinuit vreo 9 secole în varianta originală. Și alte aproape 9 în varianta 2.0.
Care imperii au fost ‘construite’ folosind tehnologia ‘divide et impera’.

Care tehnologie este ‘apropriată‘ – scuze pentru barbarism – fără nici o jenă de toți cei care se visează ‘împărați’. Și se folosesc de internet pentru a susura otravă în urechile noastre.

Căci care ar putea fi dezbinarea mai eficientă decât cea dintre generații?!?
Cum poți pregăti mai bine o societate pentru a fi ‘preluată’ – mai întâi ideologic?
Intensifici conflictul dintre generații…

Îi faci pe adulți să uite că ei sunt cei care și-au crescut copiii. Că ei sunt cei care i-au făcut pe tinerii de astăzi să fie ceea ce sunt acum. Cu bune și cu rele!
Și îi faci pe tineri să ignore exact aceleași lucruri. Că cei care le reproșează astăzi tot felul de chestii sunt exact cei care i-au răsfățat ieri. Fiecare cât a putut!

Iar pentru aceia dintre colegii mei de generație care au uitat despre ce era vorba în poza de mai sus, am să le aduc aminte că era vorba despre sclavie.
Copiii ăia, adică noi, au fost luați de la școală și trimiși pe câmp să strângă recolta.
Nu culegeau via bunicilor lor ci via Gostatului! Sau a CAP-ului…

Am fost si eu acolo. În timpul liceului, în timpul facultății…
Și nu ne drogam cu ‘prafuri’. Doar ne îmbătam, cot la cot cu profesorii trimiși cu noi să ne ‘îndrume’.
Cu cei normali la cap, mai erau și ‘comuniști’ printre ei…
Turnam în noi cantități impresionante de vin, oferit cu generozitate de cramele unde eram trimiși.
Sau cumpărat de la țărani atunci când culegeam porumb sau legume.
Bine, vinul ăla era, de fapt, o poșircă. Dar o beam cu un fel de disperare.
Repet, cot la cot cu cei mai mulți dintre profesorii care veneau cu noi.
Ne îmbătam să uităm de locul unde eram.
De faptul că nu puteam să ne spălăm după ce muncisem o zi întreagă în soare și praf.
Și să uităm de idioții care ne conduceau. Spre dezastru!

Nu pot să închei înainte de a menționa două lucruri.
Că imperiul roman s-a prăbușit abia atunci când populația ajunsese atât de dezbinată încât nu a mai fost în stare să facă front comun în fața dușmanilor.
Și un comentariu pe care am să-l citez:
„Ăștia-s trolii de la Tiraspol!”

Pentru că se poate!

De ce mănâncă elefantul iarbă și crenguțe?
Pentru că îi este foame?
Cei mai mulți elefanți mor de foame. Cei care nu sunt împușcați…

Elefanții mor de foame pentru că rămân fără măsele.
Mor de inaniție, fiindu-le foame până în ultima clipă, pentru că nu mai pot mesteca.

De ce cad bețivii pe stradă?
Pentru că au băut?
Sau pentru că Newton?

Nu mai e chiar atât de simplu ca atunci când vorbeam despre elefant?

E natural pentru elefanți să moară de foame dar nu e firesc ca oamenii să umble beți pe stradă?
Perfect de acord!
Și totuși. De ce cad bețivii pe stradă?

Păi întrebarea este manipulatorie.
‘De ce cad unii dintre oamenii beți care se întâmplă să meargă pe stradă…’ ar fi o întrebare mult mai firească!
Nu toți oamenii care cad beți pe stradă sunt bețivi și nu toți bețivii cad pe stradă… Cei mai mulți dintre ei ajung bine mersi acasă!

Da’ hotarăște-te odată!
Postarea asta este despre relațiile de cauzalitate sau despre imprecizia limbajului?

Relațiile de cauzalitate sunt un subiect de gândire iar noi gândim cu ajutorul limbajului.
Asta în timp ce limbajul este doar o sculă! O unealtă! Consecințele utilizării limbajului depind mai degrabă de priceperea și intențiile utilizatorului decât de natura lui. Și de natura lui, bineînțeles, dar mai ales de intențiile și priceperea utilizatorului.
Și asta este valabil pentru orice relație de tip unealtă-utilizator!

Dacă nu noi, atunci cine?!?

– „Nu este absolut nici o scuza, opriti-va din a le plange de mila. E plin de locuri de munca, doar sa vrei sa iesi din cacat.”
– „Dacă nu aveți dureri, nici insomnii e bine. Nu vă faceți griji. Multă minte vă doresc.”

Foarte interesant fenomenul…. adică reacțiile…

Păi dacă nouă nu ne mai pasă de soarta semenilor noștri, atunci de ce le-ar păsa guvernanților de soarta noastră?
Dacă noi – cei mulți, care am putea ajunge în situația asta – considerăm că cel aflat în necaz e singurul vinovat pentru situația în care se află și, ca atare, nu merita sa fie ajutat … atunci de ce s-ar agita cei cărora le este peste putință să înțeleagă că și ei ar putea – chiar dacă mai greu – ajunge ‘pe stradă’?
Păi dacă noi – care spunem că ne pasă – ne apucăm să-i bălăcărim pe cei care nu pricep – din indiferent ce motive – de ce ar mai încerca ei să priceapă ceva?