Archives For author

And the LORD God said,
Behold,
the man is become as one of us,
to know good and evil:

We live in a world of our own making.
We build it by talking ourselves into shaping it one way or another.
If not careful, we end up building a lie!

Competition has nothing to do with what’s going on in the jungle!

The jungle is about eat or be eaten!
Competition is about rules. Follow the rule or you’re kicked out before you get to the end!
The competition stops being true the moment you break the rule and your co-competitors do not throw you out.
By not throwing you out, those in attendance have just transformed that particular pitch into a jungle!

Cooperation is the law of the civilization!
This part is true. But incomplete!
As I explained before, to compete implies to cooperate. Those involved in a competition want to know who amongst them is better in a particular field. And COOPERATE in order to find that answer. By doing that they also build what we currently call ‘civilization’.

Kropotkin might be forgiven for what he had said.
He didn’t get to witness the Chinese Cultural Revolution. That was the true pinnacle of ‘cooperation’! Not civilized by any measure…

We really need to be more careful with words.
With what we say and with what we end up holding to be true!

La mai puțin de 6 luni de la schimbarea de regim,
România a reconfirmat un fost membru al CC. CC al PCR.
După încă 35 de ani, unii dintre noi se gândesc să re-aducă la putere Garda de Fier!

Tot tămbălăul asta m-a făcut să mă aplec puțin asupra ideii de cauzalitate.

Logica ne învață că orice lucru are nevoie de o cauză.
Tot logica ne învață că nu prea are logică să preferi o babă care descântă de deochi în loc să te duci la medicul din sat. Chiar dacă tipul nu prea știe meserie, e șpăgar și singurul lucru la care se pricepe e să-ți dea o trimitere. Așa prost și șpăgar cum e doctorul ăsta, prin intermediul lui ai posibilitatea să fii ajutat. La un spital ca lumea. Dacă chiar te duci la baba aia… o să mori cu zile!

Cauza este un concept.
Azi dimineață am ascultat mierlele cântând. Cu nevasta în brațe, sub pătură și cu geamul deschis.
Mierlele nu au nevoie de o cauză! Ele cântă firesc.
Noi încercăm să determinăm, în mod științific, motivul pentru care cântă mierlele. Pentru că vrem să înțelegem. De ce cântă mierlele și orice alt lucru care se întâmplă în prezența noastră!

Tot încercând să înțelegem, am început să aflăm că sunt mai multe. Mai multe niveluri de cauzalitate.

Un nivel de suport. Fără de care nu se poate.
Nivelul la care se întâmplă lucrurile.
Factorul declanșator.

O plantă crește în pământ.
Dintr-o sămânță. Pusă acolo de cineva sau pur și simplu adusă de vânt.
Care sămânță a răsărit după ce suficient de multă apă a ajuns să o ude. Din ploaie, din irigație…

Din ce cauză crește planta?

Din ce cauză au ajuns atât de mulți dintre noi să regrete comunismul? Să fie dispuși să voteze un admirator al lui Putin?
Ce logică are să te declari admirator al lui Putin și în același timp să spui ca „legionarii au făcut și lucruri bune”?

Revenim la metafora cu planta care crește din sol.

Marea majoritate a oamenilor sunt nemulțumiți. De diverse lucruri.
Aproape toți cetățenii acestei țări și-au pierdut încrederea în clasa politică. Și în mare parte dintre instituțiile statului.
Această nemulțumire/neîncredere a fost identificată ca oportunitate de către diverși oportuniști.
Transformată în frustrare cu ajutorul social-media. Și exploatată în scop de divide et impera!

Cum a fost posibil? Ce au făcut organele statului? De ce au dormit intelectualii noștri?

Nici măcar eu nu le știu pe toate…
În orice caz, nu suntem singurii care pățim același lucru! Fenomenul are dimensiunea unei pandemii.
Cert este că la noi avem de a face cu a treia iterație.

Unirea cea Mică, de pe vremea lui Cuza, a produs un mic salt înainte. România s-a conectat într-o oarecare măsură la circuitele economice europene. Războiul de Independență. Începutul industrializării, câteva căi ferate. Câteva scandaluri de corupție, Răscoala de la 1907…
Unirea cea Mare, de pe vremea Bratienilor, a coincis cu al doilea salt înainte. Industrializare serioasă, agricultură, relevanță diplomatică – vezi Titulescu. Noi scandaluri de corupție, detronarea și revenirea lui Carol al II-lea. Garda de Fier și Antonescu urmate de 45 ani infernali sub dominație comunistă.
Revenirea la normalitate a fost începutul celui de al treilea salt înainte. Racordarea la Europa și la restul lumii. Ne-am apropiat semnificativ de nivelul mediu din Europa și suntem mult deasupra nivelului mediu dacă luăm în considerare restul planetei. Și iar încercăm să ne dăm singuri foc la valiză… spre bucuria celor care abia așteaptă să ne fure cu totul!

Spuneam mai devreme că doar noi, oamenii, avem nevoie de cauze.
Că am inventat conceptul de cauză în drumul nostru către înțelegere.
Că lucrurile decurg firesc, atâta vreme cât nu ne băgăm noi coada! Atâta vreme cât nu inventăm noi tot felul de giumbușlucuri cu care ne rupem singuri picioarele.

Înțelegem odată chestia asta?
Că noi suntem cauzele?

Că noi suntem cei care facem și dregem?
După care tot noi suntem cei care tragem consecințele?

L’etat c’est moi!
Louis XIV, 1643-1715,
autrement connu comme le Roi Soleil

Statul este instrumentul prin intermediul căruia este asigurată evoluția.
Instrument dezvoltat de către organismul social, este utilizat de către acesta pentru a face față provocărilor. Războaie, revolte, catastrofe naturale…
Statul organizează în scop administrativ informația de care are la dispoziție și o folosește atunci când este cazul.

Folosit în mod propice, pune la dispoziție celor care îl locuiesc căile și mecanismele prin care aceștia valorifică resursele pe care le au la dispoziție și oportunitățile pe care reușesc să le identifice.

Căzut pe mâna unor impostori, statul devine instrument de distrugere în masă.

Pe vremea monarhiilor absolutiste, era treaba proprietarului – adică a monarhului absolut – să păstreze statul în stare de funcționare.
Pe vremea democrației, a poporului suveran, e treaba acestuia să păstreze statul în stare de funcționare.

Diferența dintre democrație și monarhie absolutistă a devenit evidentă în timpul Revoluției Franceze.
Dacă statul nu funcționeză cum trebuie, cel responsabil de funcționarea acestuia suportă consecințele.
Ludovic al XVI-lea a plătit cu capul. La propriu.
Ceaușescu a scăpat puțin mai ieftin… sau măcar mai întreg!

„Ce e de înțeles” din toată chestia asta?

Că dormim după cum ne așternem!
Că degeaba credem că o să vină cineva călare pe vre-un cal alb… care să…
Noi suntem cei care trebuie să ne facem ordine în bătătură! Pentru că nouă ne intră musca în casă dacă permitem mizeriei să ni se adune în curte!

Aș vrea să fiu bine înțeleasă. Candidatura dlui Georgescu era de o toxicitate extremă, bazată pe manipulare, minciună, organizații violente și înarmate, conspirații cu Estul. A da România pe mâna acestui om ar fi fost o nenorocire.

Dar cea mai mare nenorocire este că am ajuns la acest moment de hipnoză colectivă provocat de inepția și nerușinarea clasei politice și că mecanismele, filtrele raționale ale electoratului nu au funcționat. Că atât la nivelul instituțiilor, cât și la cel al electoratului ne-am descoperit total lipsiți de sistem imunitar.

Este bine că pericolul imediat numit Georgescu a fost eliminat, mă aștept să facă ani buni de pușcărie pentru toată mizeria scoasă la iveală, dar aceasta a fost doar o tristă măsură sanitară. Important era să nu ajungem aici și esențial este să nu mai ajungem vreodată, iar pentru asta refacerea instituțiilor și a legăturii dintre guvernați și guvernanți este cheia.”

Etiquette is a matter of social interaction.
A mannerism used to convey ‘we are in sync’. ‘We see eye to eye’ on most matters that count.

In this picture, one of the two men are dressed ‘inappropriately’. According to the ‘normal’ etiquette.

This is ‘posturing’.
That choice of attire – in flagrant breach of ‘comme il faut’ – is a constant reminder to the rest of the world that he, and his country, are not ‘normal’. Like the rest of us still are. For now…

We can accept his ‘look’. Demonstrating that we feel with him. And with his country!

Or… we can show our ‘true colour’…

Sometimes reading about history is not enough.
You might need to live at least some aspects of it…

I’m sure most of you are familiar with this notion.
With the notion that war is an art and that Sun Tzu was at least a notable teacher. In this domain.
And the second place goes to

Now, that we have established whom we consider to be the THE greatest experts on war, would you be so kind as to tell me when was the last time that China – or Germany, for that matter – had vanquished their opponents? After their respective treaties on war had been compiled…

My point being that a really ‘successful’ war ends with both parties understanding that there’s no point in fighting one.
That whenever the winner starts boasting about their exploits, that war has been fought for nothing. The winner might have won the war but they certainly had lost the peace.
My secondary point – and, maybe, the more important one – being that we tend to treat the current war using the knowledge gathered during the previous one, Which seems rational, right?!?

Yeah… well… The only successful war in our recent history – and only partially at that – was WWII.
WWI was fought for nothing. At the end, the victors had copied the actions of those who had won the previous wars. Imposed hefty reparations upon the vanquished. Hence the advent of Hitler.
WWII was not only terrible but also widespread. France, Germany, Italy, the Central Europe and, to a central extent, the Great Britain have been so thoroughly destroyed that people there did learn their lesson. No more war. Hence a completely different approach to peace than after WWI.
Inclusion of the former aggressor instead of punishment.

The next global war was the Cold one.
Fought mainly between the two WWII victors who had not directly experienced war. The US and the USSR.

What?!?

Well, just think about it.
France, Germany, Italy and so on had been occupied. Experienced hot war on a first hand manner for years on end. Great Britain had not only fought but had also been bombarded.
The US had fought in the war but only Hawai’i had directly experienced it.
And when it comes to the USSR the situation is… complicated. The eastern part of the WWII had been fought mainly in Ukraine and in the western part of Russia proper. The only main city directly affected by war was Sankt Petersburg/Leningrad. The rest of the Russian Federation had experienced less disturbance than western Ukraine in the present conflict.
And what did the free world do after the Cold war had been concluded? Specially the Americans?
Boasted? About their exploits?

How was the loser treated?
The westerners tried to do what the allies had done after WWII? Integrate the loser into the ‘brave new world’? Without understanding that the loser had not accepted its status?

Identificăm neplăcerea.
Identificăm cauza.
Identificăm potențialul remediu.

Prea multă lume suferă.
Care suferință este folosită ca o resursă. De către cei care consideră acest lucru ca fiind acceptabil.
Sub ochii pasivi ai celor care consideră că nu este treaba lor și/sau că pe ei nu-i afectează ce se întâmplă.

Această postare nu este despre imigranți. Nu este doar despre imigranți…
Este despre oameni. Despre oameni care suferă. Despre oameni care exploatează suferința. Și despre oamenii care încă n-au înțeles ca suferința semenilor lor va ajunge, la un moment dat, și la ei.
În situația în care, profitând de nepăsarea indiferenților, cei care exploatează suferința continuă să ne taie tuturor creaga de sub picioare.

Bănuiesc că ați identificat deja ‘cauza’.
Procesul la care asistăm – și care este pe cale să destructureze însuși modul nostru de viață – este pus în mișcare tocmai prin instrumentalizarea suferinței umane. Identificarea acesteia ca fiind o oportunitate și apoi ‘înhămarea’ ei conform scopurilor celor care încearcă să profite de pe urma existenței acestei suferințe.

Care este remediul?

Soluția ‘banală’ ar fi rezolvarea tututor problemelor care produc suferințe semenilor noștri.
Nerealist? Au încercat și comuniștii chestia asta? Chiar dacă doar la nivel declarativ? Și mai rău au făcut?

Soluția realistă comportă trei aspecte.
Acceptam că fiecare dintre noi avem limitele noastre. Și că nici unul dintre noi n-am putea să ne descurcăm de unul singur.
Acceptăm că avem la dispozitie un spațiu limitat. Că nu avem unde să ne ascundem. De ceilalți și nici de consecințele faptelor noastre.
Acceptam că primii care trebuie să facă ceva suntem noi. Fiecare dintre noi. Pentru că noi suntem cei despre care e vorba!

Odată acceptate cele trei chestii de mai sus, remediul este gata.
Renunțăm la pasivitate!
Tragem de mânecă pe cei care exploateză suferința. Le explicăm consecințele faptelor lor
Îi ajutăm pe cei care suferă. Inclusiv deschizându-le ochii cu privire la adevăratele cauze ale suferințelor lor.

Iar primul pas, și poate cel mai important, este să nu ne mai înjurăm între noi dacă se întâmplă să avem păreri diferite. Să nu ne lăsăm provocați de cei care bagă bățul prin gard.
Să nu dăm vina pe victimă pentru cele înfăptuite de agresor.

Al doilea pas, la fel de important, este să conștientizăm cât de mult datorăm norocului!
https://press.princeton.edu/books/hardcover/9780691167404/success-and-luck?

We don’t get what we deserve,
we get what we put up with.

How did we get here?

Then

What is Truth?
Pilate

Well, there are two kinds of truth.
The one you feel with your shin when you hit a coffee table.
And the one you feel in your heart when those present laugh at you hopping on one leg while caressing the hurt one.

Which two kinds of truth divide us, people, into two categories.
Those trying to patch ‘an ever-changing truth’ out of many individual pictures – each of them the consequence of a ‘shin’ happening to connect with a portion of the ‘outside world’. Which people are currently known as ‘scientists’.
And those trying to reach ‘the truth’. By thinking, by divination, by… God only knows what any other means… Philosophers, theologians, quacks…

I was trained as an engineer.
To notice needs and to design solutions while evaluating the possible consequences of those needs being met by the proposed solutions. Which places me squarely into the first category.

Buzunarul cetățeanului
nu este locul de joacă al politicienilor!

Gabriela Corina Ene

Treceam prin fața televizorului când o doamnă destul de tânără tocmai rostea, de la tribuna Parlamentului, cuvintele de sub titlu.

– Are dreptate. Cine e?
– O FSN-istă.
– Aha. Și atunci? Dacă sunt conștienți de chestia asta, de ce îl mai țin în fruntea lor? Și în fruntea guvernului? După toate ce le-a făcut, inclusiv „aroganța” cu Nordis-ul?!?
– Ești infantil! Ăștia cu moțiunea de cenzură sunt dușmănoși iar tu ești infantil!
– Ce vrei să spui cu chestia asta?
– O ducem mai bine acum decât cu 10 ani în urmă? Cu 30 de ani în urmă? Da. PSD-ul a fost la putere, direct sau indirect, aproape toată perioada asta? Da! Și voi nu le recunoașteți meritele!
– Eu unul recunosc că o ducem mai bine acum decât pe vremea lui Ceaușescu. Asta e la mintea cocoșului!
– Și atunci?
– Și atunci ce? Cei care votează Georgescu și AUR sunt și ei conștienți – cei mai mulți dintre ei – de chestia asta. Doar că sunt extrem de exasperați. În ăștia 35 de ani, toți cei care s-au perindat pe la putere au furat! Au furat prea mult. Și sunt încă la putere! În momentul ăsta, reprezentantul celor care se agață de scaun este Ciolacu. Tu poți să recunoști chestia asta? Sau e mai simplu pentru tine să mă consideri pe mine „infantil”?!?

Gura Humorului.
Sfârșitul lui mai. Răcoare bine. Soarele se strecura printre nori.
Am o epifanie. În bătaia soarelui, era și cald. Nu doar lumină!
Îi spun unchiului meu:
– Soarele dă și căldură. Când iese din nori, se simte ca și cum ai sta în fața unui foc.
– Da, așa este.
– Și de unde vine căldura? Cine pune lemne pe foc?
– Unii ar spune că Dumnezeu dar eu am mari îndoieli cu privire la chestia asta…
Aveam vreo 4 ani iar unchiul era cel mai mic dintre frații bunicii mele materne.

București, cândva prin clasa a III-a.
Vine o profesoară nouă. De engleză. Strigă catalogul să ne cunoască.
– Tu ești de origine armeană, nu?
– Da, bunicii și părinții tatălui meu au fugit din Turcia.
Din fundul clasei:
– Auzi mă, toți armenii sunt proști ca tine?
Cam jumătate din clasă începe să râdă. Eu printre ei.
– Da’ tu de ce râzi?
– De el. Ce altceva aș putea să fac? Pe proști nu poți să te superi…
Alte hohote.

București, cam în același timp cu amintirea de mai sus.
– Bunica, tu de ce nu mă duci la biserică? Mamaia merge din când în când la biserica armeană…
Știu că părinții n-au voie de la partid, dar tu de ce nu mergi? Am văzut că te rogi câte odată, că aprinzi lumânări…
– Ți-am mai povestit că bunicul a murit în timpul războiului. De boală. E înmormântat la Târgu Cărbunești. Eram în refugiu. Fugiserăm din Basarabia – unde ne trimisese Antonescu ca funcționari la o primărie – cu hainele de pe noi și cu ce am putut căra în mâini. Bruma de bani pe care o mai aveam se dusese pe medicamente și pe zahăr pentru el. Că doar asta mai putea mânca în ultima vreme. M-am dus la preotul din sat. ‘Părinte, mi-a murit bărbatul.’ ‘Slujba te costa atât. Să vii pregătită cu două colive, colaci, prosoape si o sticla cu vin. Coșciug ai, bănuiesc.’ ‘Coșciug am. Am să-l îmbrac cu hainele lui bune. O coliva îmi face gazda la care stau. Dar restul… n-am de unde, părinte!’. ‘Descurcă-te. E începutul lui Martie. Mortul nu se strică așa repede.’ Din clipa aia nu mi-a mai venit să intru în nici o biserică și, mai ales, nu mi-a mai fost la îndemână să vorbesc cu vre-un preot.
– Și cu bunicul ce-ai făcut?
– În satul de alături era o unitate de jandarmi. Refugiați și ei ca și noi. Îi cartiruiseră – așa se spune în armată – în casele unui boier fugit din țară. M-am dus – pe jos, prin zăpadă – la comandant. Îl cunoscusem cu vreo două luni înainte. La Târgu Jiu, unde fusesem pentru ceva acte. Știa că bunicul tău era pe moarte. Pe el îl cunoscuse din Basarabia. I-am spus că a murit și că nu știu ce să fac. Că nu am bani să-i dau preotului. A trimis un sergent și un soldat, cu o șaretă, și l-au adus pe sus pe preot. Pe mine m-a ținut acolo și a pus la popota – la bucătăria pentru ofițeri – să facă un colac. L-a lăsat pe preot să aștepte undeva până a fost gata colacul. După care l-a chemat la el, pe mine mă ținuse tot timpul acolo, și i-a spus ‘vă trimit pe amândoi înapoi cu șareta. Mâine dimineață îl îngropi pe domnul Ungureanu. Ia colacul ăsta. Colivă o să fie. Vin și prosoape pui tu. Și să nu aud vreo vorbă!’

București, undeva în timpul gimnaziului.
Avem de scris o ‘compunere’ despre scrisoarea a III-a.
Mă pune Michiduță și-o citesc pe toată. Nu doar pasajul din manual.
După care mă apucă așa un elan muncitoresc și fac câteva remarci cu privire la șovinismul lui Eminescu.
‘Ce vrea să zică poetul când vorbește despre bulgăroi cu ceafa groasă? Cum rămâne cu internaționalismul proletar?’
Bine că n-a trebuit să citesc lucrarea în clasă… Profa m-a luat deoparte și m-a întrebat ‘De unde ți-au venit ideile astea? De unde știi tu despre internaționismul proletar?’ I-am explicat că maică-mea era secretară de partid. Mi-a spus că să nu mai amestec lucrurile, să citesc doar chestiile din manual și să nu mai trag cu urechea când vorbesc oamenii mari.

Tot București, în timpul liceului.
Ne întreabă profesoara de filozofie – unde ‘studiam’ materialismul dialectic și istoric, numele pompos de sub care se ițea comunismul cel de toate zilele – ‘în ce constă superioritatea materialismului dialectic față de toate celelalte curente materialiste’.
Ridic mâna și: ‘Caracteristica materialismului dialectic consta în dialogul constant dintre cei care gândesc în felul acesta și realitate. Cei care practică genul acesta de materialism verifică tot timpul în practică consecințele deciziilor pe care le iau și își modifică convingerile în funcție de ce învață în felul acesta.’
Asta era în al doilea trimestru. Am avut media 10 pe tot anul, cu felicitări, fără să mă mai întrebe vreodată ceva.
Pe moment, am fost foarte mândru. Peste ani, când mi-am dat seama că spusele mele nu aveau nici o acoperire în practică, că decidenții vremii făceau doar ce le trecea lor prin cap… m-a apucat așa o rușine…

București, în primele zile după schimbarea de regim.
Mare adunare mare la locul de muncă. Masele mobilizate numesc un nou director. Un inginer cu vechime care chiar știa despre ce era vorba în propoziție.
Peste vreo săptămână, altă adunare. Să alegem reprezentantul intreprinderii în FSN-ul pe sector.
Pentru cei care nu știu despre ce e vorba, ‘FSN’ era, încă, un organ consultativ prin intermediul căruia era exercitată puterea legislativă. Direct de către popor, prin intermediul reprezentanților săi. Esența democrației, nu? Bine, FSN-ul a fost foarte repede transformat în partid, de către liderul său. Ion Iliescu.
Să revenim. N-am ce face și îmi întreb colegii: ‘Măi oameni buni. Tocmai ce l-am ales pe domnul inginer să fie directorul nostru. Asta este o funcție executivă. Acum tot dânsul este propus să îndeplinească și o funcție de natură legislativă. Păi cum rămâne cu separația puterilor în stat? De ce-am mai făcut Revoluția asta dacă ne întoarcem la „partidul e-n toate”?!?’

București, câteva luni după schimbarea de regim.
Colegul care mi-a explicat că ‘n-ai înțeles nimic din cum merg lucrurile’ – atunci când cu separația puterilor în stat – a început să ne convingă să adunăm niște bani. Că ‘schema funcționează foarte simplu. Cel care organizează toată chestia a adunat deja o lista. Toți cei de pe listă au pus fiecare câte trei mii de lei. Bani cu care au fost acoperite cheltuielile inițiale. Acum face lista cu tura a doua. Punem fiecare cate trei mii de lei. Banii adunați de la noi vor fi impărțiți între cei de pe prima listă. Deja sunt înscriși pe a doua listă suficienți oameni încât fiecare de pe prima să ia de patru ori mai mult decât a pus. Când ajungem la 5, se inchide lista, se împart banii și se începe lista pentru tura a treia.’
– Și de unde-or să vină cei de pe lista asta? Care să ne dea nouă de cinci ori mai mult decât o să punem?
– Pe ăștia o să-i găsiți voi. Noi ne ocupăm numai de organizare!

“Russia’s U.N. Ambassador Vassily Nebenzia acknowledged “constructive changes” in the U.S. position on the conflict. He told the council the resolution was “not an ideal one,” but “a starting point for future efforts towards peaceful settlement.””

By sending the Red Army to invade Ukraine, Putin had crossed a red line.
The rest of the world noticed.

Some played possum. ‘Let’s stay out of it. And maybe, maybe, get something for ourselves’.
The majority said “No! This is too much.”

Russia does have veto-power in the UN Security Council. Hence the dead-lock.

The Biden led US and the EU had chosen to support Ukraine. And to sanction the Putin regime.

Every day, people are being killed. Soldiers on the front and civilians under aerial bombardment.
Reasonable individuals want the fighting to stop.

Easier said than done.
Putin might say: ‘My bad!’ and tell his soldiers to go home.
Ukraine might agree, on its own volition, with enough of Putin’s demands. And, hopefully, get at least a respite.
Or those helping Ukraine might say: ‘We had enough. From now on, you’re on your own.’

Putin is not yet ready to back off. Ukraine is not yet ready to cave in.
‘Somebody’ is getting ready to act as a mediator.

What are the immediate consequences?

Putin is back. No longer an outcast!

Is the rest of the world ready?
For it to go back? Back to what was going on before WWI but on a far wider scale?