Bă, tu ești prost?!?
Ne spui să fim de folos unul altuia,
să ne respectăm între noi…
în timp ce ăștia…

Bunică-mea avea o vorbă.
Unde e multă deșteptăciune e și multă prostie… Eram mic, râdeam și eu… ca prostul!
Între timp, la cursul de Teoria Deciziei, Cătălin Zamfir ne-a arătat un desen asemănător celui de mai sus.
Profesorul de sociologie ne explica, studenților din anul II, cum e cu ce știm și ce nu știm.
‘Cu cât știm mai mult, cu atât limita dintre ce știm și ce nu știm e mai departe de fiecare dintre noi. Cu cât știm mai mult – adică aria din interiorul curbei e mai mare – cu atât perimetrul, adică lungimea gardului, este mai mare. Cu cât perimetrul este mai mare, cu atât fiecare dintre noi intră în contact cu mai mult necunoscut.’

Cu mai multă prostie, ar fi completat bunica mea…

Au trecut vreo 15 ani de atunci. Eu mi-am continuat studiile. De unul singur.
Și am ajuns la concluzia că desenul era incomplet. Bine, scopul cursului respectiv era destul de îngust. Până la urmă se adresa unor studenți la început de drum…

X-ul din imagine este fiecare dintre noi,
Formele regulate – la atât se rezumă capacitatea mea de a desena – reprezintă lucrurile pe care le știm. Despre care credem că știm, de fapt.
După cum se vede cu ochiul liber, între obiectele cunoscute – adică pe care suntem în stare să le recunoaștem cu relativă precizie – sunt spații libere. Locuri despre care știm bine că nu le controlăm dar despre care suntem convinși că putem învăța. Dacă am avea nevoie.
Cunoscut și ‘cognoscibil’, împreună, constituie spațiul familiar. Locul unde ne simțim acasă.
Dincolo de linia punctată … locuiesc ‘fantomele’. Vedem că e ceva acolo. Măcar în apropierea limitei… Dar nu REcunoaștem. N-am mai văzut, nu prea înțelegem ce vedem, nu ne simțim confortabil.
Iar dincolo de fantome…

Așa că da. Este indubitabil că sunt prost. E atâta neștiință prezentă în capul meu încât ….

Tot Cătălin Zamfir ne vorbea despre paradigme. Bine, conceptul a fost furat de Thomas Kuhn din lingvistică și folosit în filozofia științei în loc de Weltanschauung… l-a mai formalizat un pic…
Până la urmă este vorba doar despre setul de valori și înțelesuri general acceptate cu ajutorul cărora o anumită comunitate se raportează la lume. La Welt…
‘Se raportează’ adică modul în care recunoaște/numește obiectele familiare și ‘tehnologia’ cu ajutorul căreia studiază spațiul dintre obiectele deja cunoscute. NB. Când spun tehnologie mă refer atât la obiectele tehnologice în sine – microscoape, de exemplu – cât și la normele și instrucțiunile de lucru utilizate în timpul cercetării. De la normele de protecția muncii până la standardele dezvoltate de Karl Popper despre ce e aia știință.

Cum am ajuns la varianta de mai sus a conceptului preluat de la Cătălin Zamfir?
Punând cap la cap ce am înțeles din cursul lui Zamfir cu lecturile din Kuhn și Popper. După care am încercat să verific în viața de zi cu zi concluziile teoretice…

Așa am înțeles că fiecare dintre noi – de la măturător/spălător de vase până la Einstein – știm câte ceva. Unii mai multe, alții mai puține… Dar fiecare dintre noi știm suficiente lucruri suficient de bine încât să supraviețuim. Să supraviețuim în context social. Să fim suficient de folositori celorlalți încât aceștia să ne ajute la rândul lor.
Fiecare dintre noi știm suficient de mult despre lucrurile pe care le cunoaștem încât să le facem suficient de bine. Suficient de bine încât lucrurile ‘să meargă’. Suficient de mult încât să-i putem învăța și pe ceilalți la nevoie.
Iar acest fenomen – societatea merge ‘înainte’ – indiferent dacă noi ne dăm seama sau nu de contribuția fiecăruia dintre noi!

Ce înseamnă ‘înainte’, unde-o să ajungem și de ce am folosit apostroafele?

M-am lungit destul, astăzi e duminică, s-a făcut ora prâzului…