Archives for posts with tag: aroganta

Lucrurile astea nu se bat de loc cap in cap.
Libertatea este ‘absoluta’ sau nu este deloc doar ca ‘absolut’ nu inseamna nelimitat.
Este absoluta pentru ca singurul care poate lua decizia este chiar cel in cauza si este limitata pentru ca decidentul este atat ‘fragil’ cat si pentru ca ar trebui sa tina cont de faptul ca nu are la dispozitie toate informatiile cu privire la ‘obiectul deciziei’. Acea ‘fragilitate’ il poate face pe decident sa ia o anumita hotarare de frica si nu dupa cum il sfatuieste ‘constiinta’. Asta inseamna autocenzura si nu are nimic in comun cu ‘bunul simt’.
Constiinta faptului ca nu este detinatorul adevarului absolut, in schimb, il poate face pe decident sa-si respecte semenii si sa nu faca lucruri jignitoare pentru cei din jurul sau. Adica sa aibe bun simt!
Iar omorul este cel mai jignitor lucru pe care cineva il poate face asupra altcuiva. Dupa aceea vin, la egalitate, bataia de joc fata o intreaga comunitate sau fata de o intreaga generatie.
Libertatea, asa absoluta si totusi limitata cum e ea, trebuie sa fie aparata si reconstruita tot timpul, de catre noi toti. Noi suntem cei chemati sa-i reconfirmam caracterul absolut si tot noi suntem cei care trebuie sa-i stabilim limitele.
Mai degraba cu ajutorul bunului simt decat de frica.

Mai multi prieteni de pe FB au ‘shared’ un status postat de Dan Alexe despre atentatul oribil savarsit aseara la Paris asupra redactiei Charlie Hebdo. Le inteleg si impartasesc oroarea. Numai ca e ceva aici care ‘ma roade la radacina’.
Respectul fata de ce?
Am auzit parerea ca asasinatele oribile de ieri au reprezentat un atac la libertatea presei. Pot fi interpretate si asa.
Revin la ‘respect’ si ma intreb cum vine asta? “Trebuie sa respectam ‘libertatea presei/de opinie’ si in acelasi timp trebuie – la fel de absolut – sa ne batem joc de ‘religie/dogma’? Nu cumva insusi ‘trebuie’ asta ne plaseaza in tabara intolerantilor? De orice fel?
N-ar fi mai bine sa ne respectam intre noi, ca persoane, in loc sa cautam tot felul de ‘valori’ de la care sa ne cautam apoi validarea?
E intr-adevar o diferenta fundamentala intre credinta in ‘libertatea presei’ si credinta in ‘Dumnezeu’ – asa cum este (ne) inteleasa acum de catre foarte multi dintre noi.
‘Libertatea presei’ functioneaza intr-adevar mult mai bine, in conditiile din lumea ‘vestica’, decat ‘Dumnezeu’.
Numai ca asta se intampla doar in anumite conditii si doar pentru ca ‘Dumnezeu’ a ‘murit’ (cel putin in sufletele noastre). In alte conditii si in sufletele celor care nu l-au omorat inca pe ‘Dumnezeu’ genul asta de ‘libertate a presei’ – si mai ales atunci cand aceasta este utilizata provocator – pare, pentru ei, o aberatie care trebuie ‘stearsa’ de pe fata pamantului.
A respecta diversitatea nu justifica cu nimic asasinatele de ieri si de astazi dupa cum nici a cauta explicatii despre cum a ajuns sa fie comis un fapt abominabil nu inseamna a-l scuza. In acelasi timp a impune altora, folosind orice fel de forta, un anumit comportament, indiferent care este acela, este o dovada de totalitarism/intoleranta.
De fapt, esenta libertatii presei consta in aceea ca nici o persoana nu trebuie sa fie ‘pedepsita’ (de nimeni, nu doar de catre stat!!!) pentru simplul fapt de a-si exprima parerile. N-are nimic cu ‘obligatia’ cuiva, si cu atat mai putin a presei, de a face misto de parerile, opiniile si nici chiar de credintele altcuiva. Si mai consta in obligatia statului de a pedepsi pe oricine atenteaza, in orice maniera, la aceasta forma de libertate.
Adica la obligatia reprezentatilor statului de a pedepsi pe oricine incearca sa impuna celorlalti, in orice fel, o anumita parere sau un anumit mod de comportament. Si asta tocmai pentru ca populatiile moderne au invatat sa respecte diversitatea, inclusiv in ceea ce priveste opiniile, si impun respectul diversitatii cu ajutorul statului care le reprezinta.
‘Avem nevoie de POSIBILITATEA de a rade, in siguranta, de orice, inclusiv de religie si de Dumnezeu!’.
Asta parca suna altfel, nu? Dar tot nu justifica actiunea in sine. Dupa cum simplul fapt ca putem, fizic, lua jucariile unui copil nu justifica, cu nimic, gestul.
La fel cum simpla posesie a armelor si abilitatea de a le folosi nu justifica cu nimic oroarea comisa de cei trei la redactia Charlie Hebdo. Indiferent de cat de jigniti s-au simtit de materialele aparute in acea revista.
Respectul persoanei celuilalt, despre care vorbeam mai sus, este singurul punct de plecare care nu trebuie sa fie validat de vreo valoare superioara si ca atare ar putea fi acceptabil tuturor, indiferent de convingerile fiecaruia. Religioase sau de alta natura. Iar de la respectul reciproc la ‘primum non nocere’, “in primul rand sa nu faci rau”, si astfel la adevarata libertate – aceea pe care ne-o aflam impreuna cu toti cei aflati in jurul nostru si nu impotriva tuturor acestora – mai este doar un singur pas.

N-am reusit niciodata sa termin ‘In Numele Trandafirului’ si cu atat mai putin orice alta carte a lui.

Pe vremea cand facea furori mi-a cazut in mana o ‘cronica/critica’ in care cineva explica pe larg ca Eco a vrut doar sa faca o demonstratie despre cum un mesaj poate fi construit pe mai multe paliere si cat de mirat a fost de succesul de librarie al cartii sale.

Am inceput-o si eu, de curiozitate.

Dupa cateva zeci de pagini m-am oprit. De ce sa ‘ma mai chinui’ daca tot stiu cum ‘se termina’?

Dar ideea de mesaj multistratificat a ramas ascunsa undeva in mintea mea si de atunci incerc sa ‘vad’ ce se afla ‘in spatele’ ‘spunerilor’ care imi ajung la ureche.

Azi dimineata am gasit un banc in e-mail.

“Un tigan prinde pestisorul de aur, il roteste pe toate partile si nu stie ce sa faca cu el.

Pestele nu mai rabda:

– Hai, ma omule, pune-ti o dorinta?

– Ce fel de dorinta?

– Pai cum sa-ti explic… Spre exemplu, ieri m-a prins un om si m-a rugat sa-i dau 1.000.000.000 de euro si eu i-am indeplinit dorinta. Tu ce vrei?

– Adresa lui.. “

Bancul asta spune extrem de multe despre cei care il ‘colporteaza’ si foarte putine ‘noutati’ despre tigani.

Da, unii dintre ei fura. Si dintre români. Asta stim cu totii.

Numai ca din bancul asta rezulta altceva. O convingere atat de gresita incat e greu de explicat perpetuarea ei.

Si anume aceea ca tiganii ar fi tâmpiti.

Eu unul nu am văzut încă hoți tâmpiți. Mărginiți da. Trebuie să fii ușor mărginit să nu pricepi ca până la urmă deciziile tale vor avea niște repercusiuni, că vei suferi niște consecințe pentru alegerile pe care le faci.

Și totuși hoți de-a dreptul tâmpiți … nu merge.

Ori trebuie sa fii tâmpit de-a binelea ca atunci cand cineva spune ca iti poate da un milion de euro, scuze, un miliard – 1.000.000.000 !!!! – tu să ceri doar adresa de unde l-ai putea, eventual, fura.

Nu prea se potrivește cu istoria. Având în vedere condițiile în care au reușit sa supraviețuiască, țiganii nu au cum să fi fost tâmpiți. Oarecum ‘relaxati’ cu privire la ce inseamna ‘proprietate privata’… poate. Tâmpiti?… în nici un caz!

Poate ca asta e ‘mesajul’ real al bancului. Traim alaturi de cateva sute de ani dar nu ne intelegem cu adevarat intre noi.

Inca nu “convietuim”!

Din lipsa de altceva Antena 3 a reincalzit o stire mai veche cu privire la veniturile PF Daniel.

Ocazie cu care mi-am adus aminte de ‘banii nu aduc fericirea ci Prea Fericirea’. OK, sa trecem peste…

Cautand o reactie a Patriarhiei cu privire la chestia asta am gasit urmatoarea precizare:

“În semn de recunoaştere şi apreciere a contribuţiei Cultelor religioase la viaţa spirituală, culturală şi socială a României, statul român acordă salarii conducătorilor Cultelor religioase recunoscute din România prin analogie cu cele ale demnitarilor de stat. Astfel, Patriarhul României este asimilat la salarizare cu Primul Ministru sau Preşedinţii Curţii de Conturi şi Curţii Constituţionale, dar nu cu Preşedintele României, aşa cum dezinformează Comisarul.ro.”

Hait! Si ceilalti sefi ai cultelor religioase recunoscute cum or fi platiti oare?

Conform legii cadru 284/2010 cu privire la salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice in Romania exista 110 clase de salarizare a celor care sunt platiti din bugetul de stat sau din cele locale. Presedintele Romaniei este sigurul ocupant (pe care am reusit sa il identific eu) al clasei ‘de top’ in timp ce din clasa 109 fac parte primul ministru, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, presedintii curtilor Constitutionale, si de Conturi, Patriarhul BOR. Tot prin apropiere, clasele de salarizare 105 si peste, se afla vicepresedintii Camerelor si alte cateva functii din Parlament, membrii Guvernului alti cativa vicepresedinti de curti, etc., avocatul Poporului, primarul Bucurestiului … dar si inca 11 arhiepiscopi majori si mitropoliti, 16 arhiepiscopi si sefi de culte si 39 de episcopi/episcopi-vicari patriarhali. Toti cu lefuri de cel putin 13 ori mai mari decat minimul de incadrare.
Ca numar sunt undeva cam tot pe acolo cei din conducerea statului cu cei din conducerea cultelor religioase.

Trebuie sa fac o paranteza aici. Din aceasta trecere in revista lipsesc Presedintele Curtii de Casatie si Justitie si procurorii sefi ai diverselor Parchete precum si personalul diplomatic. N-am reusit sa-i gasesc ‘din prima’ si nici nu m-am chinuit prea tare pentru ca fac parte din alta zona – una care a inceput sa functioneze.

Dar abia de aici incolo incepe marea ciudatenie. Conform declaratiei patriarhiei, citata de Adevarul.ro
Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preşedinte al Sfântului Sinod, al Adunării Naţionale Bisericeşti şi al Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, având în subordine aproape 700 de angajaţi, Preafericitul Părinte Daniel primeşte de la stat un salariu net de 7731 lei.

Ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Arhiepiscop al Bucureştilor, având în subordine aproape 400 de angajaţi, el primeşte un singur salariu, nu două, şi anume de 6169 lei net, nu de la stat, cum afirmă tendenţios Comisarul.ro, ci din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.”

Si tot conform declaratiei aceleiasi patriarhii: “orice donaţie financiară, pe care o primeşte personal, Patriarhul nu o reţine pentru sine, ci este îndreptată integral spre susţinerea activităţilor liturgice, sociale şi culturale ale Bisericii, oferindu-se donatorului iniţial chitanţă şi scrisoare de mulţumire.”

Buna treaba. Cei care lucreaza ‘la stat’ – si au cele mai mici lefuri din toata Europa asta – sunt fugariti de ANI daca intraznesc sa isi angajeze soacra la cabinetul de parlamentar sau daca sunt numiti in vre-un consiliu de administratie iar conducatorii cultelor religioase – platiti de la acelasi buget – pot incasa in conditii perfect legale cate doua lefuri. Ba mai au si posibilitatea de a alege ei insisi daca sa ‘dea mai departe’ sau nu donatiile pe care le primesc in exercitiul functiunii…

NB. Eu nu spun ca este bine ca parlamentarii sa isi angajeze soacrele sau ca primarii sa incalce legile in vigoare cu privire la incompatibilitati ci sustin sus si tare ca ar fi cazul sa facem o data ordine in societatea noastra.

Astazi dimineata am gasit o invitatie pe FB din partea ‘Opriti finantarea cultelor religioase’.
Vineri, 6 Februarie, mare adunare populara la care cei interesati isi vor putea manifesta opozitia fata de faptul ca toti contribuabilii romani, indiferent de convingerile lor spirituale, sunt obligati sa finanteze, prin intermediul impozitelor platite dar si pe alte cai, mai subtile, activitatea cultelor religioase ‘recunoscute de stat’.
Intentionez sa particip.

Inainte de a lua aceasta hotarare am ‘rasfoit’ un pic pagina de pe ‘reteaua de socializare’. Chiar daca sunt de acord cu idea centrala a actiunii inainte de a ma alatura unui ‘grup de actiune’ simt nevoia de ma informa, cat de putin, cu privire la ce se intampla acolo.
Cu ocazia asta am aflat ceva care m-a ‘dat pe spate’.
Prin hotararea de guvern numarul 647/27 August 2013 religia a devenit ‘serviciu public esential prestat de unitatile administrativ-teritoriale’.

Sunt multe lucruri de discutat aici, inclusiv ideea in sine.
N-am sa intru in adancimea problemei acum. Nu atat ca nu am timpul necesar – astazi e inca 1 Ianuarie – ci pur si simplu pentru ca ceva striga atat de tare in aceasta hotarare de guvern incat nu ma pot concentra.

Actul normativ este de fapt o completare adusa Ordonantei “de urgenţă a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale” si prin aceasta hotarare “Se aprobă Lista serviciilor publice esenţiale fără de care unităţile administrativ-teritoriale, aflate în situaţie de criză financiară sau insolvenţă, nu pot funcţiona, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”
In aceasta lista se regasesc si ‘serviciile religioase’, cu anumite limitari, e adevarat. Alaturi de, printre altele, ‘interventia in cazuri de urgenta’, ‘sanatatea’ si ‘producerea, transportul, distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat’.

Aha. Deci primariile, chiar si cele aflate in insolventa, nu pot functiona fara sa asigure niste servicii publice. Pana aici totul are o anumita logica. Si probabil ca banii necesari vor proveni de la bugetul statului, sau mai precis din fondul de urgenta al Guvernului.

Dar ce te faci daca ‘unitatea administrativ-teritoriala’ respectiva nu ‘furniza’, inainte de a intra in insolventa, unele dintre serviciile de mai sus? Cu interventia in caz de urgenta e clar. Intra si in atributiile primarului. Macar organizarea ei daca nu si interventia propriu zisa. Dar ce te faci cu sanatatea, de exemplu? In cate comune dispensarele nu mai au nici macar o asistenta, daramite medic. Si in cate comune s-au inchis, de tot, scolile? Ce vor face toate aceste ‘unitati administrativ-teritoriale’ atunci cand vor intra in insolventa? Acum vad ca nu le intreaba nimeni de scoli sau de dispensare! Dar atunci? Atunci cand aceasta hotarare de guvern le va cere imperios sa asigure acea lista de servicii? Si mai ales cum vor reusi sa ‘produca, transporte, distribuie si furnizeze energie termica in sistem centralizat’? In conditiile in care articolul 71 litera b din Ordonanta de Urgenta 46/2013, cea care a stabilit ca trebuie sa existe o lista cu servicii asigurate in mod obligatoriu si ca aceasta lista va fi specificata prin hotarare de guvern, interzice in mod expres infiintarea de “noi servicii sau instituţii publice de interes local sau judeţean” atunci cand unitatea administrativ teritoriala intra in insolventa. Adica atunci cand intra sub incidenta … si trebuie – incepand de atunci?!? – sa asigure serviciile de pe lista…

Aha din nou.
Avem o OUG care hotaraste ca in situatie de insolvabilitate toate ‘unitatile administrativ-teritoriale’ sunt obligate sa asigure niste servicii publice si ca aceasta lista va fi aprobata prin hotarare de guvern. Logica demersului ar fi fost ca aceasta lista sa cuprinda un minim absolut – nu?!? – si prevederea clara ca chiar si furnizarea acestor servicii minimale se va face doar in cazul in care ele au fost disponibile inainte de intrarea in insolventa.
Stiu, sunt pricinos. Daca citesti, in ansamblu, atat ordonanta de urgenta cat si hotararea iar pe de-asupra iti folosesti bunul simt lucrurile devin clare. Dar nu ar fi fost mai bine ca aceste lucruri sa fie clare de la inceput?

Si mai ales, daca tot vorbim de bunul simt, n-ar fi mai bine sa lasam cultele religioase in afara actului de guvernare/finantare publica?

Dupa cum bine spune preotul Mihai Tanasescu “Pe de alta parte, am si o rezerva fata de aceasta decizie. Stiind bine ca lumea politica este o lume a negocierilor, unde interesele primeaza, nu sunt atat de naiv incat sa cred ca autoritatile mor de dragul religiei si au luat aceasta decizie total dezinteresat…..Cultelor li s-a dat ceva. Mult sau putin, inca nu mi-e clar. Ce li se cere in schimb, ma intereseaza deopotriva.”

Oare cat mai trebuie sa treaca pana vom renunta la genul asta de politica ‘tranzactionala’ – “da-mi sa-ti dau” – si vom trece la ‘politica mare’? Cea care are in vedere armonizarea intereselor tuturor actorilor sociali? Cand vor oare intelege cei aflati, temporar si intamplator, ‘deasupra’ ca indiferent de cat de ‘mascat’ isi trag spuza pe turta lor pana la urma ‘adevarul iese ca untdelemnul la iveala’ si ca ciclul asta de pacaleli reciproce este de fapt un cerc vicios in care ne invartim cu totii ca niste bezmetici?

Lumea de rand, masa de votanti, a dat un semnal puternic ca s-a cam prins cum sta treaba. Nu neaparat prin persoana celui trimis la Cotroceni ci prin prezenta masiva la vot! Acum e randul ‘politicienilor de meserie’.
Iar rateul nu mai este o optiune.
Am auzit aseara un analist politic care spunea ca Iohannis a starnit multa asteptare din partea populatiei si ca ar fi foarte grav daca nu si-ar indeplini toate promisiunile, chiar si pe cele implicite.
Daca aceasta opinie, pe jumatate adevarata, va prinde radacini in forma asta atunci inseamna ca societatea romaneasca, in ansamblul ei, nu s-a maturizat inca.
Iohannis este doar un om. A fost ales nu doar pentru ca a promis ceva, fie si implicit, ci pentru ca simbolizeaza – inca – acel ceva. Daca ‘politicienii de profesie’ nu inteleg acest lucru si nu se apuca ei isisi sa transpuna in viata mesajul extrem de puternic venit dinspre alegatori atunci nu doar Iohannis, ca persoana politica, va avea de suferit. Ci noi toti, inclusiv persoanele fizice care constituie clasa politica. Crizele majore sunt extrem de periculoase pentru toata lumea, inclusiv pentru cei care isi inchipuie ca pot profita de ele. Exemplul anarhistilor rusi este primul care imi vine in minte. Urmeaza lista extrem de lunga a dictatorilor care s-au perindat prin intreaga istorie a secolului XX si din care aproape niciunul nu a sfarsit cu bine.

Doar in sensul acesta ‘religia’ este un serviciu public prestat si de ‘unitatile administrativ-teritoriale’.
‘Religie’ vine de la ‘reliegare’. ‘A te uni cu’ in latina. Adica a forma o comunitate cu cei din jurul tau. A gasi o forma de cooperare pasnica. A gasi modalitatea prin care ‘lupta pentru supravietuire’ sa devina o concurenta pasnica in loc de un conflict permanent, indiferent de cat de bine camuflat o fi el.

‘Interesul poarta fesul’ este o vorba foarte inteleapta numai ca inainte de a o aplica ar fi bine sa vedem care sunt interesele noastre reale.
Eu cred ca interesul primordial ar trebui sa fie ‘supravietuirea’. Atat la nivel individual cat si, sau poate mai degraba, la nivelulul comunitatii largite care poarta numele de natiune.

impozite pentru medici

Tocmai de aceea ma intreb si eu impreuna cu anonimul de mai sus de ce nu scutim de impozite si industria medicala daca tot am scutit cultele religioase?
Sau, si mai bine, de ce nu le impozitam la fel pe amandoua?

religie in scoli

Tovarasul Pimen critica dur sentinta CCR prin care educatia religioasa din scoli devine cu adevarat optionala, adica daca familia isi doreste acest lucru il inscrie pe copil si nu invers – copilul este incris din oficiu iar familia n-are decat sa il retraga daca nu vrea ca ceea ce se preda la biologie si istorie sa fie contrazis de ceea ce se preda la religie. Deosebirea este evidenta!
Mai bine tacea. Si nu doar pentru ca tinea slujbe inca de pe vremea cand fiecare serviciu divin se termina cu o rugaciune pentru ‘tovarasul’.
Inainte de a ma apuca de scris am cautat pe net sa vad si eu ‘ce fel de salam a mancat inainte de ’89’. Las la o parte faptul ca justitia a consfintit calitatea de turnator a tovarasului Pimen – ‘tovaras de drum’ vreau sa spun.
“IPS Pimen a îndeplinit câteva misiuni peste hotare: în cadrul Arhiepiscopiei misionare ortodoxe Române din Statele Unite și Canada (1977), la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim (1978-1979), membru în câteva delegații sinodale care au vizitat alte Biserici.” Biserica ortodoxa n-a fost niciodata ‘misionara’ si s-a apucat de prozelitism chiar pe vremea comunistilor si tocmai in America… Oare cat de prosti ne cred astia?

Sa revenim totusi la ‘educatie’.
Toata lumea se plange ca invatamantul este subfinantat. Si atunci de ce sa mai platim un profesor care sa ce? Catehism se face in mod normal la biserica, pentru cine vrea, iar la scoala exista dirigentie si ore de ‘educatie civica’. Ce treaba mai are profesorul de religie?

Si cu asta ajungem la o problema cu adevarat grava.
Sectia de pediatrie a spitalului din Tulcea este tinuta in viata, deocamdata, de voluntari, tocmai pentru ca nu vrea nimeni sa se angajeze acolo din cauza salariilor foarte mici.Cica nu sunt mai multi bani la buget pentru sanatate. Dar pentru popi si pentru biserici sunt? Si pentru profesorii de religie?

Ca sa lucrez cu materialul clientului si nu cu cifre ‘propagandistice’ am cautat punctul de vedere al patriarhiei.
0.4% din buget pentru cultele religioase si 7700 de profesori de religie platiti de ministerul Educatiei.
Asta se intampla in 2013.
O fi mult, o fi putin?
Incercand sa vad ce inseamna acesti 0.4% din buget, mentionati intr-un comunicat al patriarhiei citat de doxologia.ro, am constatat o chestie extrem de interesanta. Foarte multe alte surse, nu pot sa spun toate pentru ca nu am rascolit tot netul, evident, mentioneaza doar 0.2% pentru culte… Necunoscute sunt caile domnului dar presupun ca o fi stiind ‘doxologia’ ceva…
In sume concrete, cei care vorbesc despre 0.2% din buget mentioneaza 0.487 miliarde, adica 9% din bugetul ministerului sanatatii sau 2.1% din bugetul casei de sanatate. Iarasi, o fi mult, o fi putin? Dar de ce sa fie?
In loc sa dam ‘atentii’ medicilor hai sa dam, cine vrea, cate o contributie ‘la biserica’ iar bugetul primit de departamentul cultelor sa se duca, aproape in intregime, la ministerul sanatatii! Ce ziceti de chestia asta? Si sa intretinem de la bugetul statului doar acele lacasuri bisericesti care au o importanta istorica sau culturala reala. Manastirea Putna, de pilda. Sau Voronetul. Dar cam atat, nu si bisericile aparute ca ciupercile dupa ploaie la umbra blocurilor ‘comuniste’…
Mai raman cei 7700 de profesori de religie. Tot cam atatia cat profesorii din invatamantul profesional, adica 8700.
Parca asta era una dintre problemele noastre, nu? Ca prea multi dintre absolventii sistemului romanesc de invatamant termina scoala fara sa stie sa faca ceva practic.
Ce-or sa invete copii nostrii din toata chestia asta? Ca inaltele fete bisericesti se roaga pentru oricine se intampla sa fie la putere dar cu conditia sa le fie lor bine? Si ca atunci cand interesele lor sunt in pericol pot pune in discutie chiar si hotararile uneia dintre cele mai inalte instante ale tarii?
O alta hotarare recenta, a Curtii Supreme de data asta, statueaza faptul ca medicii platiti de stat sunt functionari publici. De acum incolo orice ‘atentie’ primita de la un pacient recunoscator poate fi considerata mita. Cam acelasi lucru este valabil si pentru profesori. Pentru preoti nu… In afara de leafa pe care o iau de la stat acestia taxeaza orice ‘serviciu’ prestat. Pentru o parte din sumele primite dau chitanta, pentru altele nu. Vrei sa ti se citeasca numele in biserica, tie sau vreunei rude sau prieten? Marca banul. Te insori sau iti botezi un copil? Sari la cap. Ai murit si nu mai poti contribui la bunul mers al bisericii? Nu-i nimic, platesc rudele tale daca vor sa fii ingropat ‘crestineste’… Ce-o fi crestinesc in toate astea, numai Dumnezeu stie….
Si inca o chestie. Nu exista comuna sau sat mai mare care pe linga biserica sa nu aibe si cate o casa parohiala. De cele mai multe ori construita si ingrijita prin grija comunitatii. Cred ca asta este una dintre explicatiile pentru faptul ca aproape toate comunitatile rurale au cate un preot iar multe dintre ele chiar doi sau trei. In schimb, prea multe dintre ele nu au medic si nici invatatori. Sa ne mai miram ca tinerii nu vor sa mai stea la tara si ca batranii de acolo mor cu zile? Nu este si asta o forma prin care comunitatile insile se condamna pe sine la pieire? Poate ca o fi intr-adevar potrivit sa ne pregatim pentru viata de apoi, dar n-ar fi mai bine sa traim cu adevarat inaite de asta? Sanatosi si educati, nu doar pocaiti?

Acum, dupa 25 de ani, aud din ce in ce mai des cum că am fi in ‘halul’ în care ne aflam ca ispășire pentru crima, colectivă, de a-l fi executat pe Ceaușescu în noaptea de Crăciun.

Dintr-un punct de vedere îngust, mecanicist, logica pare perfectă – pentru credincioși. Corelația este evidentă, crima enormă.

Da, numai că simpla corelație nu e suficientă. Mă rog, pentru cei care vor sa înțelegă, nu doar să creadă…

Mie mi se pare că ceea ce i s-a întâmplat lui Ceaușescu la trecerea dintre regimurile politice a fost un simptom și nicidecum o cauza a ceea ce ni se întamplă nouă în ultimii 25 de ani.

Ne pregateam – sau măcar ne doream – să intrăm în democrație. Adică într-un regim politic bazat exclusiv pe respect reciproc între membrii societății.
Și cum ne-am făcut, ca societate, debutul în noua eră? Printr-un act de linșaj cu acte în regulă urmat la doar 6 luni și jumătate de un mini razboi civil în care susținători deghizați în mineri ai președintelui proaspăt ales – același care a hotărât soarta cuplului Ceaușescu – au luat de pe străzi protestatari pașnici și i-au dus tot la Jilava – adică exact acolo unde fuseseră duși in Decembrie ’89 protestatarii anti-comuniști de către Securitatea încă fidelă celui ce urma să fie ‘jertfit’ de Crăciun?

Păi dacă nici ăsta nu este un exemplu perfect de cerc vicios… Atât de perfect încât a rămas aproape invizibil chiar și acum, după 25 de ani de când ne tot învărtim în el și nu înțelegem ce ne trage înapoi!

„Dar Ceușeștii meritau să moară pentru tot ceea ce au făcut!”

Am zis eu altceva? Am zis eu că ar fi trebuit trimiși pe coasta de Azur (sau în Coreea de Nord) cu vreo pensie viageră?

Bineînțeles că cei doi, ‘pe persoane fizice’, au primit ceea ce au meritat.

NOI, noi aveam nevoie de mai mult!
Aveam nevoie de un proces civilizat, care să închidă cât mai multe dintre rănile pricinuite de comunism, nu să deschidă altele noi, în plus față de cele care încă supurează, netratate, și în zilele noastre.
Noi eram cei care aveam nevoie să intrăm în noua era cu capul sus, nu cu măinile mânjite de sânge.

Pănă la urmă asta e deosebirea dintre democrație și totalitarism. Modul în care este stabilită vinovăția. Acest lucru este cel putin la fel de important ca rezultatul judecății. Dacă actul de justiție nu este transparent, adică dacă depinde de dispoziția celor aflați vremelnic la putere, nici nu mai conteaza daca este ‘just’ sau nu. Atâta vreme cât individul mediu, cel de pe stradă, știe că soarta sa ‘atârnă’ de cel aflat la putere nici unul dintre cei doi – guvernat sau guvernant – nu vor trăi cu adevărat în democrație.

Cel mult într-o societate în care gloatei i se ia periodic pulsul electoral numai că nici măcar chestia asta nu se face pe bune. Înainte de ‘măsurătoarea oficială’ au loc atâtea manipulări încât nici nu mai știi ce se determina cu adevărat, starea de spirit a populației sau abilitățile echipelor de manipulatori…

PS I. Acum intelegeti de ce ‘cancelariile vest-europene’ au privit cu extremă neîncredere modul hei-rupist în care a fost orchestrată debarcarea lui Băsescu în 2012? Anti-băsiștii, autodeclarați ‘singurii democrați adevărați’, reușiseră să adune, cum necum, suficientă majoritate parlamentară încât să facă lucrurile ca la carte… au ales varianta ‘las-ca merge și așa’… păi până când ‘o viață-amară și un trai umilitor’, până când avem de gând să continuăm cu fușereala?

PS II Incă mai sunt câte unii care cred ca Ponta a pierdut alegerile. Sau ca strategii lui ar fi pierdut alegerile… Altii nu inteleg cum de a reusit Iohannis să le căștige…
În primul rând că alegerile democratice nu sunt despre căștig sau pierdere ci despre a determina care dintre propunerile aflate în discuție înspiră mai multă încredere celor ce vor fi nevoiți să experimenteze pe pielea lor efectele aplicării uneia sau alteia dintre respectivele propuneri…
În al doilea rând singurii câștigători ai acestor alegeri am fost noi, cei care ne-am săturat de improvizații și am ales ‘Romania Lucrului Bine Făcut’. Tot mai e ceva! Pentru a ne bucura cu adevărat de victorie, trebuie să veghem în continuare, cu cerbicie, ca acestă promisiune generoasă să fie tranpusă în practică!

Pe vremea lui Ceasca erau cate unii care sustineau sus si tare ca:

– el nu era chiar atat de rau, coana Leana ar fi fost cea responsabila de toate porcariile care ni se intamplau si ca

– oricum el nu stia tot ce se intampla cu adevarat pentru ca cei din jurul lui ii ascundeau realitatea si il invatau ‘la prostii’.

Dupa ce, spre stupoarea imensei majoritati a ‘analistilor’, Iohannis a fost ales presedinte al Romaniei a inceput sa circule teza ca nu Ponta ar fi fost de vina pentru ‘infrangerea’ suferita ci strategii sai de campanie impreuna cu consilierii pe care acesta i-a avut la dispozitie.

Cei care sustin acest mod de a vedea lucrurile comit o dubla eroare.

In primul rand alegerile nu se castiga si nici nu se pierd. Cel mai potrivit, sau mai bine spus cel despre care majoritatea alegatorilor cred ca este cel mai potrivit dintre toti candidatii, este ales sa indeplineasca o functie pentru urmatoarea perioada de timp. A interpreta alegerile in termeni de castig/pierdere denota un mod de gandire mai degraba feudal decat democratic. Alegerea intr-o functie publica poate fi inteleasa ca o oportunitate de a contribui cu ceva la bunul mers al societatii sau ca pe o ocazie de a linge de pe degete niste miere ramasa acolo atunci cand au fost impartite roadele stupului… Si totusi, parca e o oarecare diferenta intre a ‘nu lega gura boului care treiera” si ”cine-mparte, parte-si face”, nu?

In al doilea rand cine pe cine alege? Consilierii pe candidat sau candidatul pe consilieri? Iar daca este vorba despre un efort de echipa – a intregului partid, de exemplu – de ce ‘se’ incearca acum impartirea responsabilitatii?

“România încheie epoca Băsescu cu un PIB dublu în termeni nominali şi cu 25% mai mare în termeni reali şi cu 430 de kilometri de autostradă în plus”

Eu unul nu mai inteleg nimic.
Din textul articolului rezulta ca ‘e de bine’. O serie intreaga de laude insotite si de cateva ‘bemoluri’, ca sa nu poata spune ‘rauvoitorii’ (adica eu, rasete in surdina) ca textul ar fi prea laudativ.

Pe de alta parte titlul spune totul. 43 de km de autostrada pe an !!! si 25% crestere in termeni reali a PIB-ului in aceiasi perioada. Pai si daca faceam un depozit la banca tot ieseam mai bine!

Sau poate ca toata chestia o fi la misto?

“… am fost uimiţi când am citit lista posibililor dumneavoastră colaboratori. Până acum nu aţi dat nici o dezminţire în privinţa lor.”

Deci o gasca de intelectuali ‘furiosi” se aduna si protesteaza, ‘proletar’ si vehement, pentru ca cineva nu dezminte, suficient de repede pentru gustul lor, o lista care nici macar nu a fost publicata de persoana in cauza.

Aha!

Sincer sa fiu n-am citit lista aia asa ca nu ma pot pronunta ‘pe fond’. Si totusi… Deplangem modul in care informatii cateodata extrem de personale sunt sifonate ‘pe surse’ din dosare aflate pe birourile procurorilor… stilul extrem de bulevardier folosit de un numar poate prea mare de jurnalisti… si dupa aceea ne apucam sa publicam scrisori deschise pentru ca cineva – OK, CINEVA – nu dezminte suficient de repede un zvon si pentru ca numele soptite pe la colturi nu sunt pe placul nostru?

N-ar fi fost cazul ca inainte de a publica scrisoarea sa i-o fi trimis, discret, persoanei in cauza, insotita de o lista cu candidati care mai de care mai potriviti pentru functia de consilier si care sa-si fi luat angajamentul ca vor ramane acolo cel putin 2 ani cu toate ca salariile sunt destul de mici? Si mai ales ca nu-si vor folosi eventualele pozitii pentru a … ? (Nu ma refer aici la primii 10, consilieri prezidentiali si de stat, ci la restul, la ‘furnicute’. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nici consilierii prezidentiali nu sunt platiti chiar atat de extraordinar, 5400 de lei pe luna nu e o suma mare pentru cineva aflat intr-o asemenea pozitie)

Iar eventualele manifestari publice de indignare sa fi venit abia dupa aparitia unor informatii certe?

%d bloggers like this: