Archives for category: Incredere
« Older Entries

Schimbarea la față

December 17, 2025 //
0

Prietenii mei sunt mai deștepți decât ai lor.
Iar ăsta este meritul lor!
Ei au fost cei suficient de deștepți încât să mă accepte printre ei.
Cu toate ciudățeniile mele…

Pâna la urmă, diferența dintre noi și ei e simplă.
Noi ne acceptăm, între noi – așa cum suntem, până la un punct, iar ei se aleg singuri.

Deșteptăciune/inteligență, educație, caracteristici psihologice individuale? Care să fie explicația?

Din punctul meu de vedere, este vorba despre noroc.
Asta în timp ce inteligența are cel mai puțin de a face cu toată treaba asta. Ba, de prea multe ori, este un factor agravant…

Ai noroc de niște circumstanțe sociale propice? Și de o structură psihologică favorabilă? Care oricum va fi pusă în valoare de către circumstanțe? Atunci l-ai prins pe dumnezeu de-un picior!
Ai ghinion? Te naști într-un loc nașpa? Nepotrivit pentru ‘matricea ta interioară’? Atunci doar dumnezeu te mai salvează!

‘Păi da… numai că ‘circumstanțele alea sociale’ despre care vorbești tu sunt chiar consecința faptelor noastre! Moștenirea pe care o lăsăm noi generațiilor ulterioare. „Copiilor copiilor noștri”’

Corect.
Noi înșine suntem cei care, prin interacțiunea dintre noi, dăm naștere circumstanțelor sociale care devin locul în care urmează să ne continuăm viețile. Noi și urmașii noștri.
Ai intuit perfect. La exact asta mă refeream atunci când spuneam că prietenii mei sunt mai deștepți decât prietenii lor. Prietenii mei gândesc cu capetele lor. Nu le spune nimeni ce să creadă.

Bine, nici ‘lor’ nu le spune nimeni, direct, ce să creadă.
‘Prietenii’ lor flutură niște idei prin spațiul public. Iar ‘ei’, excedați de ceea ce au ajuns să simtă și lăsându-se convinși că ‘acolo’ e salvarea, se încolonează disciplinați…

‘Adică sunt proști!
Sau, în orice caz, se comportă ca și cum ar fi proști.
Și, până la urmă, ce mă intereseză pe mine dacă ‘ei’ chiar sunt sau doar fac pe proștii…? Singurul lucru cert este că eu, noi toți, tragem ponoasele prostiei lor! Manifestă, indiferent dacă e reală sau doar inchipuită.’

Rabinic vorbind, ai dreptate.
De comportat, se comportă ca și cum ar fi proști. Din punctul nostru de vedere…
Din punctul lor de vedere, noi suntem proștii! Pentru că nu vedem/acceptăm ‘adevărul’. Adevărul lor…

Și abia aici începe diferența dintre noi!
Circumstanțele, diferite, în care ne-am dezvoltat au dus la rezultatele cărora trebuie să le facem față.
Noi putem face față acceptând că nu există un singur adevăr în timp ce ei au nevoie de un Adevăr pentru a se putea da jos din pat în fiecare dimineață.

Situația este chiar atât de simplă.

Și care-i treaba cu „schimbarea la față”?
‘Ei’ se simt în sfârșit ‘bine’. Au primit răspunsul. Știu ce au de făcut. Îl urmează pe Guru și toate problemele lor vor fi rezolvate. La un moment dat…
Noi avem o problemă. Știm că drumul ales de ei este o fundătură. Mai știm că nu ne permitem să experimentăm, încă o dată, încă o fundătură. Cum facem să nu ajungem acolo?
Îi înjurăm în continuare pe ‘ei’, aruncându-i și mai adânc în brațele lui Guru? Sau găsim o cale? Pe care să ieșim cu toții? Afară din rahat?

Doar că ar trebui, mai întăi, să înțelegem cum am ajuns acolo!
Acolo, în rahat…
Adică aici.

Tags , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor

Fiecare aude ce vrea.

December 10, 2025 //
0

Un corespondent de limba romana al unui prestigios post de radio francez urmareste vizita președintelui român în Franța. Citește interviul acordat de acesta către Le Monde. Își informează ascultătorii…
A doua zi, prezent fiind la conferința de presă, același corespondent:

„În fine, cum cvasitotalitatea întrebărilor puse de confraţii noştri veniţi din Bucureşti au fost legate de subiecte de actualitate internă, românească, ne-am molipsit şi noi şi ne-am legat de un răspuns dat de Nicuşor Dan unei întrebări puse de aceeaşi ziarişti de la Le Monde. Preşedintele României a negat răspunsul dat confraţilor noştri francezi. «Am spus că (alegătorii AUR) nu sunt toți (extremişti sau proruşi). Am spus că motivația celor mai mulți dintre ei este o revoltă față de modul în care s-a făcut politică și administrație în România și că, în acest moment, oamenii aceștia care sunt nemulțumiți de modul în care merg lucrurile în România, spun orice e mai bine decât cei care guvernează acum. Asta este realitatea. Și atunci ei găsind un singur vehicul electoral, către care în momentul acesta se pot îndrepta, se îndreaptă către un partid care are în program elemente care sunt antieuropene, ba chiar proruse.”

„Am spus că nu sunt toți!” a fost auzit ca negând „Cei care votează AUR nu sunt nici extremiști, nici proruși”.

După care anumiți ‘analiști’ descoperă că mare parte dintre politicieni, în nici un caz TOȚI, au reticențe în relațiile lor cu presa.
Genul ăsta de maniheism, de împarțire strictă în alb și negru, este cât se poate de distructiv. Distruge încrederea între părți. Și, pe cale de consecință, capacitatea de conlucrare.

Știu. Controversa produce rating.
Ăsta fiind și motivul pentru care este folosit ‘dar’ în loc de ‘precum’. „Dar și” în loc de „precum și cu o serie de oameni de afaceri”.
Uite-așa, de dragul ‘inflamării’, orice nuanțare ajunge să fie intepretată ca negare a mesajului care a fost clarificat.
Doar că funcția socială a jurnalistului este să disipeze informație. Dacă doar încearcă să producă rating, obținând în final neîncredere, atunci n-am făcut nimic. Nici ei, jurnaliștii, nici noi.
Noi toți! Și nici măcar ei.

Dacă fiecare auzim ce vrem, ce ne-am propus – de la început – să auzim… atunci n-o să ne mai înțelegem niciodată!

Cui prodest?!?

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Incredere

Cine se retrage primul?

December 2, 2025 //
0

“l-am intrebat cine ar putea sa il convingă si pe Drula sa faca la fel ca sa nu iasă nebuna?
A zis ca publicul e singurul dar că orgoliu lui prea mare nu o sa fie mișcat.“

Atâta vreme cât candidații mai ies din urnă doar în măsura în care îi votăm noi…

Aud tot felul de ‘invitații.’ Către candidați. Să se retragă. Ca să nu se întâmple… nefăcutul.

De parcă alegătorii ar fi tâmpiți! Incapabili să aleagă de unii singuri…
Pe baza promisiunilor făcute de către candidați și pe baza a ceea ce candidații au făcut deja în spațiul public!

În context, vă atrag atenția că Drulă este singurul care a promis să pună în practică referendumul cu privire la bugetul Bucureștiului. Referendum aprobat deja de către cei chemați să voteze din nou…

N-ar fi mai bine să ne împingem la vot unul pe celălalt – între noi, alegătorii – în loc să invităm pe unul sau pe celălalt dintre candidați să se retragă?

Până la urmă… E soarta noastră în joc, nu a lor!
Nouă trebuie să ne vină mintea la cap.
Altfel cum să știm ce să le pretindem lor să facă?!?

Tags , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Respect Mutual.

Cu degetul în rană.

November 13, 2025 //
0

„Până la urmă, copiii vin cu un nivel de inteligență și un nivel de creativitate normale, ca să spun așa. Este treaba profesorilor ca, pornind pe o normalitate, copiilor să le transferi acele competențe.
N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice.”

Aici este loc pentru o discuție cât se poate de ‘generoasă’.

Despre distanța dintre cauze și responsabilitate…

Fenomenul alfabetismului disfuncțional are multe cauze.
Doar că nu putem aloca responsabilitate în altă parte decât pe umerii profesorilor.
Nota bene, pe casta profesorilor! Nu pe fiecare dintre profesori.

Și hai să mai facem o distincție. Între cei responsabili și cei care trag consecințele.
Noi, întreaga societate, tragem ponoasele unei educații deficitare. Suntem și responsabili pentru situația în care ne aflăm?

Da, din punct de vedere practic. Noi tragem ponoasele, noi trebuie să facem ceva pentru a remedia deficiențele.
Nu prea, din punct de vedere teoretic. Responsabilitatea implică cunoaștere. ‘Ar fi trebuit să știi.’ ‘Era treaba ta să știi, așa că ești responsabil pentru ce a ieșit!’

Fiecare dintre noi și societatea în ansamblu știm câte ceva. Fiecare dintre noi știe să-și facă meseria iar societatea în ansamblu știe – sau ar trebui să știe, ce ne învață mamele noastre în cei 7 ani de-acasă. Să nu furăm, să dăm bună-ziua, să fim conștiincioși! Societatea, în ansamblul ei, nu se pricepe la mare lucru. Ăsta fiind motivul pentru care există diviziunea socială a muncii…
Cei care ar trebui să știe care e treaba cu educația sunt… „cadrele didactice”. Corpul profesoral!

Ca societate, avem altceva de discutat. Cum am ajuns în situația asta? De ce dă greș funcția socială cunoscută sub numele de „educație”. Corpul profesoral este demotivat, deprofesionalizat sau ambele la un loc? De ce? De ce sunt atât de slabe rezultatele muncii lor? De ce acționează ca și cum ar fi lipsiti de responsabilitate?
Repet, toate considerațiile de mai sus se referă la întreaga categorie. Avem profesori dedicați, cu rezultate de excepție. Cu rezultate excepționale care asta sunt. Excepții… Per total, rezultatele obținute de sistem lasă mult de dorit!

Un foarte bun exemplu pentru deriva în care se află sistemul este chiar termenul folosit pentru a descrie fenomenul. „Analfabetism funcțional” este o calchiere din limba engleză. În nici un caz o traducere!
Conform logicii limbii române, un analfabet funcțional este o persoană care se descurcă, care FUNCȚIONEAZĂ, cu toate că nu știe să citească. Produsele sistemului românesc de educație știu să citească dar nu înțeleg ce citesc. NU funcționează! Suferă de alfabetism disfuncțional…

Nu putem administra un tratament eficient înainte de a formula un diagnostic corect!

Era să uit.
Tot ca societate, mai e o chestie care ar trebui să ne macine. La care avem nevoie să găsim răspuns…
Copiii noștri nu prea mai sunt interesați să învețe.
Vă las pe voi să puneți semnul. Ne întrebăm, ne mirăm, dăm vina tot pe profesori…

Tags , , ,
Categories alegerile pe care le facem, cadre mentale, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, teleology

Cu o Floare nu se face primăvară

November 12, 2025 //
0

Nu te lupta cu porcul în noroi.
Tu obosești iar lui îi place.

Cele două zicători de mai sus sunt adevărate dar incomplete.
Trebuie interpretate.
Iar interpretările, precum toate celelalte ‘prelucrări mentale’, depind de dispoziția generală a interpretului precum și de implicarea sa emoțională în subiectul supus ‘prelucrării’.

Un om tracasat de frecușurile zilnice și fără prea multă dispoziție de a se mai gândi la altceva decât la ziua de mâine le va lua ca pe un îndemn să stea în banca lui. Că e prea greu să schimbi ceva și, oricum, doar unui nebun i-ar păsa de chestia asta. Nebunul fiind floarea care răsare ‘peste rând’.
Cineva puțin mai curajos și care, pe indiferent ce cale, a priceput că ‘așa nu se mai poate’, vede aspectele practice ale situației.

‘Dacă chiar vrei să te iei la trântă cu porcul, ia un furtun cu apă. Dă noroiul jos de pe el. Împinge-l undeva unde e curat. Și mai cheamă câțiva oameni să te ajute!’

Corupția, căci despre ea e vorba în propoziție, e de două feluri.
‘Inițială’ și ‘de etapă’.

Regimul comunist a fost corupt de la început.
Prin definiție.
Orice revoluție este o ‘rupere’ a ceea ce a fost până atunci. Violentă prin natura ei, are ca rezultat punerea în practică a dorințelor revoluționarilor. Urmată, mai devreme sau mai târziu de o contrarevoluție. Manifestă sau aproape nevăzută, contrarevoluția echilibrează, măcar într-o oarecare măsură, dorințele revoluționarilor cu realitatea practică.
Cu alte cuvinte, orice proces revoluționar – duetul revoluție, contrarevoluție – constă în două straturi de corupție. În prima fază este coruptă, violent, realitatea pre-existentă iar în a doua etapă sunt corupte, în foarte mare parte, intențiile revoluționarilor. A două fază poate fi la fel de violentă ca prima sau atât de molcomă încât trece neobservată. Vezi contra-revoluția ce a urmat Revoluția Franceză și procesul lent care a dus la prăbușirea tuturor regimurilor comuniste.

Există și o corupție de etapă.
Chiar și în regimurile care funcționează cu adevărat, în cele democratice, apar perioade de criză. Crize economice, crize produse de agresiuni externe, crize apărute ca urmare a auto-suficienței… Fiecare dintre aceste crize sunt ferestre de oportunitate pentru cei cu porniri corupte. Societatea, în ansamblul ei, este prea ocupată să facă față crizei și neglijează, pentru o vreme, fenomenul corupției. Până când consecințele corupției încep să pună în pericol însăși supraviețuirea societății. Care societate – vorbesc aici despre modul în care funcționează organismul social, nu despre supraviețuirea fizică a locuitorilor – va continua doar în măsura în care sistemul ei imunitar – adică justiția sprijinită, măcar moral, de suficient de mulți dintre locuitori – reușeste să readucă corupția la un nivel supraviețuibil.

În paranteză fiind spus, ‘eradicarea corupției’ este o lozincă goală. E ca și cum ți-ai propune să interzici strănutul în public… Poți doar să le ceri oamenilor ca atunci când le vine să strănute să o facă în plica cotului sau în batistă. Și să se abțină când le vine să fie corupți. Sau să corupă pe alții. Iar pe cei care nu se abțin să-i bagi la pușcărie…

Corupția din România actuală are trei mari surse.
Corupția inițială. Am fost singura țară din estul Europei unde prăbușirea comunismului a avut un caracter revoluționar. Corupția din timpul regimului comunist nu a fost suficient de puternică încât să ducă la disoluția completă a regimului. A fost nevoie de un grup de revoluționari care să rupă gura târgului. Care să servească de catalizator al nemulțumirii populare. Care grup de revoluționari a reușit, în mare măsură, să-și pună pecetea asupra destinului post-comunist al României. Urmată, în mod firesc, de o corupere contra-revoluționară a intențiilor originale.
O corupție de origine ‘externă’. Adică din afara aparatului de stat. Corupția inițială fiind, de la început, adăpostită în chiar trupul statului. Și aici am să citez un specialist. „„Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu”. Decembrie 2011.
Și o corupție de etapă. Care vine, de fapt, încă de pe vremea fanarioților. Cei care aveau de unde îi mituiau pe cei aflați la putere pentru a fi lăsați în pace. Obicei care s-a perpetuat până în zilele noastre. Omul de rând care dă bacșis medicului care nu-i cere face acest lucru. Preotul care face o mare donație pentru episcopie înainte de a primi parohie. Angajatul – la stat – care ‘se simte’… toate astea fac parte din obișnuință. Că acest obicei a fost întărit de cei care obișnuit să primească… e tot o consecință culturală. Un obicei care vine din istorie.

Ce vreau să spun cu chestia asta?

Mai țineți minte promisiunile care i-au convins pe cetățeni să voteze Convenția Democratică în 1996?

„Presedintele Emil Constantinescu a declarat (în Decembrie 1997) ca cei 15.000 de specialisti pe care CDR ii anunta in campania electorala exista, dar ca au refuzat, dintr-un motiv sau altul, sa-si asume responsabilitati. Constantinescu a participat la primul Congres National al membrilor seniori ai Ligii Studentilor, purtind un dialog direct, timp de trei ore, cu liderii de dupa 1989 ai studentilor. El i-a indrumat pe cei prezenti sa “penetreze” in administratia locala si sa sprijine procesul de inlaturare a structurilor birocratice si greoaie.”

Ar fi păcat să repetăm experiența.
Oana Gheorghiu a spus prezent!

Tags , , ,
Categories 1989, aici sunt banii dumneavoastra, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere

Fructele care nu se văd, se uită.

October 7, 2025 //
0

M-am împiedicat pe internet de chestia asta.
Unii ar sesiza contribuția inteligenței artificiale care a fost însărcinată cu ‘ortografia’.
Alții ar admira abilitatea cu care a fost strecurată șopârla. 7 mere verzi și două (mere) roșii. Sau 7 mere (verzi) și două tomate roșii?!?
Horticultorii ar sări de cur în sus. Toate sunt fructe! Chiar dacă sunt fructele unor plante din categoria legumelor, vinetele, dovleceii, ardeii și roșiile sunt tot fructe. Au semințe, sunt fructe!

Pe mine mă interesează altceva.
Comentariile. Pe care le găsiți aici. Din care rezultă foarte clar cât de puțini ‘s-au prins’. Și cât de mulți se consideră suficient de ‘geniali’. Suficient de ‘geniali’ pentru a răspunde…

Se tot face vorbire, în spațiul public și pe toate canalele, despre nevoia de educație. Despre ‘analfabetism funcțional‘…
Avem aici cel mai bun exemplu de alfabetism disfuncțional. De oameni care au știut să citească dar care nu s-au prins. Lasă că n-au ținut minte de la botanică despre cum stă treaba cu fructele. Care n-au ‘reținut’ că și legumele fac fructe! Care n-au știut să ia în serios avertismentul „doar pentru genii”. Care nu s-au obosit, având la îndemână un dispozitiv conectat la internet, să caute scurt „vânata fruct sau legumă”.

De unde și diferența dintre „analfabetismul funcțional”, termen oficial folosit de cei care se vaită cu privire la cât de needucată este nația, și alfabetismul disfuncțional. Realitatea cruntă!

Analfabetul funcțional funcționează. Cel puțin conform logicii după care funcționeză limba română.
Analfabetul funcțional este un om care se descurcă, „funcționează”!!!, chiar dacă nu știe să citească!
Abia alfabetul disfuncțional este persoana care nu înțelege suficient din ce este în stare să buchisească!

Și nu e vina lui!
Alfabeții disfuncționali au ajuns așa ca urmare a procesului educațional prin care au trecut.
Proces educațional început la școală și ‘desăvârșit’ prin expunerea constantă la texte care conțin expresii precum „analfabetism funcțional”. Și alte chestii asemenea….

Că tot veni vorba.
De azi dimineață tot anunță la radio „extinderea codului roșu de ploi”.
Dacă te iei după logica exprimării, urmează să plouă pentru că au emis meteorologii codul corespunzător.
Dacă te iei după ce spun comentatorii, trebuie să dezafectăm centralele pe cărbune pentru că așa ne spune Comisia Europeană…
Băăă! Meteorologii au emis codul ala ca să ne avertizeze! Aparatele lor le spun că este o probabilitate foarte mare, aproape o certitudine, că urmează să plouă! Mult!
Tot așa și cu centralele alea. ‘Oamenii de știință’, „specialiștii”, au ajuns la concluzia că dacă mai pompăm mult bioxid de carbon în atmosferă meteorologii vor fi nevoiți să emită din ce în ce mai multe coduri din ce în ce mai roșii. De caniculă, de furtună… Așa că Uniunea Europeană ne dă șpagă să închidem centralele alea odată! Și noi nu suntem în stare să le luăm banii…

Despre asta e vorba. Aici e deosebirea dintre analfabetismul funcțional și alfabetismul disfuncțional.
Unii vorbesc fără să știe – sau fără să realizeze consecințele minciunilor pe care le înșiră – iar alții citesc și nu mai înțeleg nimic.
Realitatea fiind că n-a prea mai rămas mare lucru … neînțeles! Sau de înțeles…


Tags , , ,
Categories 1989, biologie, ce alegeri facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Incredere

‘Dacă am avea și noi un Havel…’

May 28, 2025 //
0

‘Ce s-ar fi întâmplar dacă Hitler s-ar fi născut în Anglia?
Nimic. O vreme ar fi lucrat ca zugrav și spre sfârșitul vieții ar fi ajuns la balamuc!’

O selecție cât se poate de interesantă, și inspirată, a momentelor care jalonează drumul parcurs până acum. Suficient de detaliată pentru a scoate în evidență pașii pe care îi mai avem de făcut.

În primul rând, trebuie să părăsim suprafața. Să lăsăm în pace evidența. Faptele.
Și să ne uităm puțin în oglindă. În sufletele noastre.

“Maia Sandu a câștigat președinția împotriva unei oligarhii susținute de Rusia. Cu toate acestea, cazul moldovenesc are specificitățile sale și nu oferă neapărat o rețetă generalizabilă.”

Bineînțeles că Moldova are particularitățile sale. Ca toate celelalte. Ca toate celelalte țări și națiuni. Acesta fiind motivul pentru care nu există rețete generalizabile…

În afară de particularități – care contează pentru fiecare dintre situații dar sunt irelevante atunci când încercăm să înțelegem straturile mai profunde – există și un fir roșu.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu se apucă să rezolve problemele până când nu le ajunge cuțitul la os!

Și atunci? Dacă așa fac toți, cum mai pot fi explicate diferențele?
Prin capacitatea diferită de înțelegere. Prin capacitatea de a vedea, mai repede, cât de puțin mai are cuțitul până la os.

Când eram mic, adică în urmă cu o jumătate de secol, am citit pe undeva chestia aia despre Hitler. Despre importanța locului unde te-ai născut. Despre capacitatea locului respectiv de a face față diverselor provocări.
Capacitate care ar putea fi descrisă ca ‘maturitate socială’.
Bine, ‘senectutea socială’ nu este infailibilă, vezi Brexit, dar are totuși ceva avantaje… Ai ‘unde să te întorci’!
După ce ți-ai dat seama că ai luat-o pe arătură….
Dacă n-ai apucat însă să te obișnuiești ‘cu asfaltul’, e mai greu. Îți dai seama, la un moment dat, că nu vrei să fii unde ai ajuns, doar că dureză mai mult.

Și totuși. Ce ar mai fi de înțeles?

Noi, adică imensa majoritate a comentatorilor din presa românească – nu numai dar acum discutăm cazul României, relatăm evenimentele în cheia ‘Maia Sandu a câștigat alegerile.’
De parcă alegerile ar fi un fel de concurs de frumusețe… Ceva în genul expozițiilor canine sau a petrecerilor câmpenești care se termină cu alegerea unei miss.

Abia după ce vom fi înțeles că Moldova este cea care a câștigat, enorm, prin alegerea Maiei Sandu dintre toți cei care se oferiseră să ocupe fotoliul de președinte, abia de atunci încolo vom avea și noi parte de un Havel.
Până atunci… nici măcar n-am fi în stare să-l recunoaștem pe stradă!
Chiar dacă l-am ales deja, ‘din lipsă de altceva mai bun’, ca președinte al nostru.

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, respect mutual

Mult zgomot pentru…

May 22, 2025 //
0

Fiecare dintre noi capătă doar ce acceptă!

Am să lămuresc mai întâi cum e cu ‘căpătatul’.
Aș fi putut formula mai frumos. Fiecare are doar ce primește, de exemplu. Doar că ar fi fost inexact!
Avem, fiecare dintre noi, două feluri de ‘lucruri’. Două feluri de ‘posesiuni’.
Unele ne-au fost ‘vârâte pe gât’, pe celelalte le-am ‘ridicat noi de pe jos’.
Am primit genele și educația de la părinți. Și ne-am apucat de fumat pentru că atâta ne-a dus capul.
De avut, noi le avem pe toate. Atât pe cele care ne-au fost vârâte pe gât cât și pe cele pe care le-am ales noi. Ni s-au oferit și le-am acceptat. Le-am ‘căpătat’!

Cam așa și cu ‘zgomotele’ astea.

În noaptea alegerilor, domnul Simion a recunoscut rezultatul anunțat de căte BEC.
După câteva zile, a cerut anularea alegerilor.

Dovezi… ioc!
Drept pentru care, Curtea Constițională a validat alegerile.

Concecințe?

Domnul Simion s-a făcut de râs. Ultimul domn Simion…
Domnul Simion de acum câteva zile părea că se înscrie pe traiectoria unui politician de cursă lungă. Care acceptă rezultatul nefavorabil, pentru el, în așteptarea unor vremuri mai bune. Acceptarea rezultatului, atunci când alegerile au fost organizate corect, fiind o condiție obligatorie pentru o eventuală participare la o altă rundă de alegeri. Ce alegător cu scaun la cap ar alege un candidat care nu recunoaște rezultatul unor alegeri corecte la care a luat parte?!?
Dacă nu recunoști rezultatul nefavorabil, deschizi ‘ușa pandorei’. Data viitoare, când s-ar putea să fii ales tu, contracandidatul tău ar putea face același lucru… Iar tu ai fost primul care ai deschis această ușă!

Și atunci?
De ce a depus al doilea domn Simion contestația? Fără nici un fel de dovezi cât de cât concludente?

Pentru a-și fideliza alegătorii? Pentru a-i convinge că el va lupta în continuare ‘pentru ei’?
Și pentru asta. O parte dintre simpatizanții săi vor aprecia eforturile sale. Consecvența sa, chiar dacă dincolo de zona bunului simț. O altă parte dintre ei va înțelege ce se întâmplă și va renunța…

Din păcate, pentru noi toți, efectele acestui gen de acțiune politică sunt mai insidioase.
Noi, societatea – prin reprezentanții noștri dar și fiecare dintre noi, avem ceva de făcut.
Să ne apucăm de treabă.
Guvernanții să se înțeleagă între ei și să se apuce de guvernat.
Noi să ne împăcăm între noi și să ne apucăm de muncă.

Și aici apare diferența dintre lucrurile care ne sunt băgate pe gât și cele pe care le ridicăm noi de pe jos.

Al doilea domn Simion a încercat să ne bage pe gât ideea că alegerile au fost fraudate.
Câțiva dintre noi se comportă ca și cum ar fi dispuși să ia în considerare ipoteza. Au făcut mare știre din chestia asta. O discută la televizor în regim de știri care se sparg precum valurile în poalele noastre… Breaking news…

Pe bune?!?
Dacă unii dintre noi tot rostogolesc inepțiile astea de colo până colo, când și cum mai pot guvernanții să guverneze?
Dacă tot măcinăm prostiile astea, cum și când vom mai reuși să ne împăcăm între noi? Să ne apucăm de treabă?

Libertatea de expresie?
Da, domnii Simion – amândoi, au voie să spună tot ce vor.
Domnii și doamnele din presă la fel. Au voie să pună pe tapet și să discute până în pânzele albe orice subiect li se pare suficient de important.
Iar noi avem nevoie – nu voie, NEVOIE – să alegem cu multă grijă subiectele la care punem botul!
Pentru singurul motiv că noi, noi toți, suntem cei care vom suporta consecințele! Consecințele alegerilor noastre…

Tags , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crises, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, Drepturile Omului, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor

Cu ce ne(-)am ales?

May 20, 2025 //
0

Nimeni nu primește tot ce merită!
Tot ce avem este ce am acceptat.

Care sunt asemănările și diferențele dintre sondajele de opinie și alegerile democratice?

Sondajele sunt comandate, și plătite, de către cei ce urmează să beneficieze de ele. De fiecare dată când comanditarii simt nevoia să ‘ia pulsul mulțimii’.
Alegerile democratice vin. Se ‘întâmplă’. La termen sau de câte ori este nevoie.

Rezultatele sondajelor sunt publicate sau nu, în funcție de dorința/interesul celor care le-au plătit. Sunt interpretate de către cei care le-au făcut și înțelese/acceptate, sau nu, de către cei care le-au comandat. Sunt atât de corecte pe cât de pricepuți și onești au fost cei care au efectuat măsurătoarea.
Rezultatele alegerilor sunt publice. Dacă alegerile sunt cu adevărat democratice, nu se pune problema corectitudinii sau a onestității, cel puțin atunci când este vorba de rezultatele imediate. Sunt interpretate la rândul lor de către cei aleși să le pună în practică. Și abia aici, în cazul rezultatelor practice, se pune problema onestității și priceperii aleșilor.

Pe scurt, sondajele de opinie și alegerile democratice măsoară același lucru. Ce simte populația cu privire la situația actuală, în ce direcție ar vrea să meargă și cine sunt cei care ar trebui să guverneze. Să facă ceva cu privire la situație și să asigure cadrul organizatoric în care oamenii să poată face ce au de gând să facă.

Diferențele dintre ele fiind totuși majore. Dacă rezultatele unui sondaj sunt irosite, adică prost interpretate, principalul pierzător este cel care a comandat sondajul. Dacă un sondaj a fost făcut prost, comanditarul a aruncat banii pe geam iar cel care a făcut sondajul este descalificat. Într-o lume normală…
Dacă rezultatele unor alegeri sunt prost interpretate și, pe cale de consecință, alegătorii nu sunt mulțumiți de rezultatele guvernării… situația rezultată este mult mai complicată. Întreaga societate are de suferit, nu doar aleșii care au făcut boacăna. Apar tot felul de tensiuni interne, de fracturi sociale, numai bune de exploatat. Numai bune de exploatat de către tot felul de pescuitori în ape tulburi, dispuși să facă orice pentru a-și atinge ei scopurile. Indiferent de consecințe! Indiferent de consecințele care urmează să fie resimțite, la un moment dat, de alegători.

Ce vreau să spun cu chestia asta?

Mesajul transmis de către cei care s-au ostenit să voteze este cât se poate de clar.
Turul 1: 61,96% au votat cu cei doi candidați percepuți ca fiind anti-sistem. 53.21% din electorat a ieșit la vot.
Turul 2: 100% din cei 64.72% din electoratul care a considerat că merită să facă acest lucru au votat pentru un candidat ‘antisistem’. 64.72% din electorat, adică majoritatea absolută, consideră că lucrurile trebuie schimbate din temelie. „Antisistem”.
Mai rămâne ca cei ce vor guverna să ‘vadă’ aceste cifre. Să înțeleagă realitatea din spatele cifrelor. Să le interpreteze corect și să facă în așa fel încât pescuitorii în ape tulburi să aibe mai puține tensiuni sociale de exploatat la următoarele alegeri.

Mesaje precum cel din imaginea de mai sus vor mai apărea.
Cei care le pun la cale, la ordinul și pe banii pescuitorilor în ape tulburi, vor continua să facă acest lucru. Să le conceapă și le distribuie. Din asta trăiesc.
Percepția publicului, referitor la toate mesajele, depinde de trei lucruri. De calitatea mesajului, de starea de spirit a indivizilor și de coeziunea socială.
Un mesaj ‘scris’ ‘bine’, care pornește de la starea de spirit a publicului țintă are mai mari șanse să deterioreze coeziunea socială. Să provoace – sau să accentueze dacă este cazul – fracturi în interiorul organismului social. Adică exact ce își doresc pescuitorii în ape tulburi. Dezbină și cucerește…
Nu-i putem opri pe pescuitori să pescuiască. Pe interpușii lor să nădească publicul țintă folosindu-se de rețelele sociale. Să instrumenteze anti-social așa numitele rețele sociale…
Putem influența starea de spirit a publicului țintă! Le putem arăta exasperaților respectul cuvenit pentru ce au făcut. Dacă nu se lăsau influențați într-o atât de mare măsură, manevrele actorului statal care a încercat influențarea alegerilor treceau neobservate. Dacă nu ieșeau la vot în noiembrie 2024… cine știe pe cine aveam președinte astăzi! Nemulțumirea rămânea ascunsă, lucrurile mergeau înainte ca până acum iar la următoarele alegeri opoziția distructivă reușea ce i s-a trasat. Readucerea României la statutul de vasal ideologic al ‘marelui prieten de la răsărit’.

Putem reface coeziunea socială!
Începând să reparăm greșelile făcute.

Tags , , ,
Categories 1989, Alegeri, colaborare, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Incredere, Respect Mutual.

Punctul pe i

May 14, 2025 //
0

‘Ce coincidență!
43% suferă de analfabetism funcțional și
41% votează cu George Simion…‘

Cred că situația merită o analiză mai nuanțată.

Sunt, într-adevăr, foarte mulți ‘analfabeți funcționali’. Numai că…
Termenul, în sine, este înșelător.
Analfabet este cineva care nu știe să citească. Funcțional este cineva care funcționează. Care se descurcă.
Analfabet funcțional este cineva care se descurcă cu toate că nu știe să citească.
Și atunci?!? De ce s-ar mai strădui să învețe?…
Am impresia că cei care se reped să împartă oamenii în categorii n-au prea nimerit-o de data asta!
Conform internetului, „Definiția uzuală a analfabetismului funcțional este incapacitatea de a înțelege ideea unei povești.” Adică ‘o persoană care știe să citească dar nu prea știe să gândească. Care nu poate să înțeleagă un mesaj scris de o altă persoană’.

Hopa!
Din câte știam eu, înțelegerea e treaba celui care încearcă să comunice și nu a celui care este ținta comunicării. Aici e vorba despre ABC-ul marketingului. Inclusiv a celui politic…
Dacă vrei să fii priceput – adică să te-nțeleagă lumea, vorbește pe limba celor cărora te adresezi!
Dacă nu ești în stare să faci acest lucru, elementar, și după aceea tot tu ești cel care te superi pe oameni că nu te înțeleg…

Poate ar fi cazul să schimbăm puțin termenul.
„Alfabet disfuncțional”. Adică cineva care nu face față cu toate că știe să citească…
Nu mă apuc acum să fac paradă. Da, știu ceva engleză. Și da, asta ar fi o mai bună traducere a termenului „functional illiteracy”. Mai gândiți-vă un pic…

De fapt și de drept, avem de a face cu oameni care nu înțeleg, din diverse motive, un text care referă la ceva ce nu face parte din domeniul lor de expertiză.
Aproape toți suntem experți în câte ceva. Altfel am muri de foame…
Dar foarte puțini dintre noi știm să facem analiză pe text! Pentru că nu e treaba noastră…

‘Specialiștii’ vorbesc despre ‘nevoia de gândire critică’.
Despre nevoia de a pune la îndoială mesajele pe care le primim. Despre nevoia de a verifica. De a merge la sursă…
Alți specialiști vorbesc despre nevoia de încredere.
Și toate astea în timp ce marea majoritate dintre noi am fost educați să citim cu atenție și să aplicăm cu strictețe regulile! De la instrucțiunile de folosire a ascensorului până la procedurile după care ne îndeplinim sarcinile de serviciu!
Cine, unde și când ne învață despre ‘gândirea critică’?!? Despre cum să facem deosebire între când e bine să avem încredere și când ar fi cazul să punem la îndoială?!?

Ca să facem treaba asta, să facem deosebirea între cele două situații, avem nevoie de un set de valori!
De un set de instrucțiuni, dacă vă sună mai bine, despre cum se folosește gândirea critică. Dacă vrem să obținem ceva…
Dacă vrem să obținem soluții. Soluții în loc de fundături!

Nu de mult am trecut printr-o pandemie. Unii dintre noi, din prea multă gândire critică, au refuzat să se vaccineze. Acum refuză să-și vaccineze copiii…

Să revenim.
Setul acela de valori, pentru a rămâne valabil, are nevoie de reglaje fine. Și are nevoie să fie susținut, continuu, de o serie de specialiști în domeniu. De specialiști care să aibe credibilitate. De intelectuali. De figuri publice cu anvergură care să genereze încredere.
De politicieni care regleze fin treburile publice.
De antreprenori care să genereze bunăstare.
De artiști care să ne facă viața mai frumoasă.

Suntem în situația în care 41% dintre noi au votat într-un anume fel. În condițiile în care, la primul tur, abia jumătate dintre noi s-au decis să facă efortul.
Unii dintre noi, care au votat altfel decât cei 41%, s-au apucat să spună tot felul de chestii despre ei. Despre cei 41%.
Câțiva au încercat să înțeleagă.

Uite ce am înțeles eu.

Cei 41% au votat mai ales din frustrare.
De fapt, cam 65% dintre voturile exprimate au fost ‘anti-sistem’. Vă las pe voi să faceți calculele.

Și atunci?
De ce 41% au ales ce au ales?

Pentru că spațiul public a fost abandonat!

Pentru că prea mulți dintre politicieni și-au văzut mai degrabă de politicile lor.
Pentru că prea mulți dintre antreprenori au rămas la stadiul de afaceriști. Preocupați atât de mult de succesul propriei afaceri încât au neglijat faptul că afacerile de succes au nevoie de un mediu stabil. De o societate stabilă!
Pentru că prea mulți dintre intelectualii adevărați s-au retras în turnurile lor de fildeș. Acolo unde s-au învățat să trăiască încă de pe vremea lui Pingelică.

Oamenii de rând, oamenii obișnuiți, cei care fac totul posibil, au rămas la dispoziția ‘orchestratorilor’.
Exasperarea oamenilor, care n-a mai avut cum să se exprime după ce bătăușii lui Dragnea i-au maltratat pe manifestanții din vara lui 2018, a fost instrumentalizată în furie.
Iar pandemia a fost un mediu de cultură extrem de propice.
Modul în care cei aflați la butoane au răspuns la problemele apărute a transformat societatea într-o oală sub presiune.
Exasperarea deja prezentă a fost identificată ca fiind o resursă extrem de valoroasă. Pentru ‘ei’. Pentru cei care au pus la cale, în folos propriu, toată chestia ‘asta’.
Exasperarea a fost transformată în furie.
Cu ajutorul social-media și în situația în care cei care ar fi trebuit să se ocupe de gestionarea vieții publice au dormit în cizme.

Înțelegem?
Că fără exasperarea publicului, ‘orchestratorii’ n-ar fi avut ce să orchestreze?
Ce exasperare să instrumentalizeze în furie?
Facem ceva pe chestia asta?!?

Tags , , ,
Categories 1989, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In English, Incredere, Manipulare
« Older Entries