Why does Marxism still exist when it clearly doesn’t work?
Marxism still works…
Marxism is a dogma. Despite everything pretended by marxists, marxism – as an ideology – is an article of faith. And as long as there are believers who continue to promote a faith, any faith, that faith continues to survive. To work…
On the other hand, there is a non-ideological side of marxism. A pre-ideological component, if you will.
The analysis made by Marx before reaching his conclusion. Before reaching the conclusion that communism is ‘the answer’…
The analysis was correct. Furthermore, even some of his predictions had been right. Our current obsession, induced by Milton Friedman, with profit as the ultimate goal of human activity has led us into an impasse.
But Marx’s solution – to a very accurately defined problem – was an abject failure. Communism was a failure. Each and every time!
But marxism still works… We, some of us, continue to believe according to this ideology…
Make good use of the interval!
Life and death are two strange words. Very different yet they describe the very same thing.
If you think of it, death and life are like the faces of a coin.
After all, the exclusive qualification for being able to die is to have been born… And it’s only us, languaging rational beings, who make the difference between living and dying. At the conceptual level, of course.
OK, many others are capable of making the functional distinction between a corpse and a living body. We are impressed by the mourning behavior displayed by the elephants, for example. And even more so by the chimpanzee mothers who continue to carry the bodies of their deceased babies…
But since we are the only species – known to us, humans – who uses language to relate to each-other, to think about the world and to plan ahead, I’m going to discuss here only the languaging/reasoning aspects of us making the difference between life and death.
By making this difference we actually separate the inseparable. With momentous consequences. For us – individual human beings, for the species as a whole, for the rest of the species and for the rest of the world. The world as we know it…
The origin of this difference is our conscience. Which is sophisticated enough to be able to make it and to talk/think about it. The elephants are also conscient enough to act upon the difference between a living body and a corpse. To recognize the skeleton of a deceased relative. To remember it. But, at least apparently, they are not able to speak about the whole thing. Nor to transmit over generations that those particular bones belonged to a particular individual who had been related to … As soon as all individuals who had directly known the deceased individual, all information about the identity of the corpse/skeleton are lost. For a while, the survivors remember only the fact that their ‘mothers’ used to ‘mourn’ over this particular set of bones but nothing more. Again, this is what we know, now, about the manner in which the elephants treat their dead.
Which is very different from how we treat ours. And from how we relate to matters pertaining to life and death.
We cherish life and we dread death.
We cherish our lives and we dread our death. Ours and that of our (cherished) relatives and friends.
And we are somewhat indifferent to the lives of others… To the tune of being able to dispatch animals, and plants, for food. And to kill other human beings. In war but not exclusively.
Țiganii printre care am crescut în Giulești aveau o vorbă.
„Nu te hândi în bătătură că-ți intră muștele-n casă!”
Adică ‘Ai grijă la ce faci că și tu vei suferi consecințele!’
(Pentru cei nefamiliarizați cu lexicul din mahalalele bucureștene, hândelul – produsul hândirii – este unul dintre cele două personaje din celebra interogație filozofică „De ce trage musca la ‘hândel’?”)
Conștientizarea consecințelor produse de propriile acțiuni asupra propriei sorți este una dintre caracteristicile aristocrației. Aristocrației ca stare de spirit…
După cum am aflat la lecțiile de istorie, aristocrația – ca clasă politică – a dat-o în bară!
Și atunci? De unde admirația produsă de orice urmă de ‘comportament aristocratic’?
Tocmai din cauza faptului că aristocrații veritabili înțeleseră subtilitățile conceptului de karma.
Înțeleseseră că tot ce aveau – de la mâncarea de pe masă până la mătăsurile de pe spinare – trecuse prin mâinile țăranilor care le munceau pământurile.
Iar aristocrația – ca organizare socială – a dispărut abia odată cu dispariția legăturii directe dintre aristocrați și pământurile/țăranii lor. Odată cu apariția arendașilor. Din cauza cărora Maria Antoaneta i-a îndemnat pe țăranii morți de foame să mănânce „brioșă”. Din cauza căror arendași – interesați doar de profitul pe termen scurt, Maria Antoaneta – quintesența aristocrației momentului, ajunsese, efectiv, să nu știe pe ce lume trăia!
Revenim la zilele și la oile noastre.
Suntem deja în fața consecințelor.
Consecințele modului în care funcționăm ca societate.
Consecințele modului în care este colectat și distribuit bugetul consolidat al Romaniei.
Care buget este atât de dezechilibrat încât matușa Europa a zis că ne taie banii de buzunar dacă nu facem un pic de ordine. În ograda proprie, așa cum considerăm noi. Bugetul să fie, cât de cât, echilibrat!
Drept pentru care guvernul a luat măsuri.
Care măsuri favorizează partea de colectare și pretind că fac economii pe partea de cheltuieli. Doar că pensiile speciale rămân exagerat de mari – și pot fi cumulate în continuare, între ele și cu un eventual salariu. Nu doar că rămân mari ci rămân pur și simplu. Cum ar fi, de exemplu, ca pensiile speciale agonisite de Buzatu – proaspat arestat cu mita în portbagaj, să fie suspendate odată cu arestarea? Și anulate odată cu eventuala condamnare? Dacă e nevinovat, să-i dea banii înapoi…
Cum ar fi ca măsurile de economisire a banilor de la buget să includă și o readucere la normal a numărului de funcții bine plătite din aparatul de stat? Reforma administrativă, simplificarea și comasarea agențiilor care se calca pe picioare, etc., etc…
Si atunci? Ce înțeleg eu din toată tevatura asta?
Cei aflați la putere au înțeles – măcar la nivel declarativ, că ‘așa nu se mai poate’. Adică au devenit aristocrați. Au început să înțeleagă că își furau creanga de sub picioare. Și au început să-și dezavueze colegii corupți.
Dar încă nu sunt dispuși să meargă mai departe. Să rezolve cu adevărat problema.
Să echilibreze bugetul prin eliminarea căpușelor instituționale.
Adică au devenit aristocrați doar pe jumătate. Conștienți de faptul că acțiunile lor vor avea consecințe, încearcă să prevină aceste consecințe folosind, în paralel, o serie de măsuri populiste. Reduceri de posturi vacante, creșteri de taxe pentru corporatii și pentru cei avuți dar fără să renunțe la prilegiile proprii. Mai ales la privilegiul de a ocupa, ei împreună cu rudele și prietenii lor, tot felul de slujbe plătite gras, și pensionate la fel de gras, din bugetul echilibrat prin creșterea taxelor. Creștere insuficientă de altfel…
Cu alte cuvinte, proaspeții aristocrați se comportă de parcă ar fi luat statul în arendă.
Nu-l mai fură pe față.
Doar îl căpușează cu acte-n regulă!
Dintre toate ambalajele menționate mai sus, pungile de plastic sunt cele mai greu de reciclat.
Cele mai ușor luate de vânt.
Și cele mai ușor de înlocuit.
Dacă ne-ar păsa cu adevărat – de locul în care vor trăi nepoții noștri – n-ar trebui să ne pună nimeni.
N-ar trebui să ne pună nimeni să redescoperim sticla. Sticla de lapte – pe care să o umplem la dozatorul de lapte, sticla de ulei – pe care să o umplem la dozatorul de ulei… Sticle pe care să le spălăm și pe care să le refolosim.
Sticlele de lapte și bere, borcanele de iaurt, hârtia cerată pentru mezeluri, brânză și carne, punga de hârtie pentru fructe și legume… și sacoșa pentru dus toate astea acasă!
Da’ noi suntem ocupați cu alte alea!
În loc să gândim cu capetele noastre, citim tot felul de trăznăi pe internet!
După care le dăm mai departe…
Una dintre știrile care au captat atenția comentatorilor FB în ultimele zile este
„Controversă după moartea unui copil din Bucovina. Medicii susțin că preotul a convins părinții să refuze donarea de organe.”
Părerile sunt împărțite. Ceea ce este cât se poate de firesc.
Unii îl condamnă pe preot, unii religia… iar alții susțin că noi nu avem nici un drept să comentăm decizia părinților
Eu unul n-am nici o treaba cu decizia ‘apartinatorilor’. Nici cu „religia”.
Si nici cu faptul ca au simtit nevoia sa se consulte cu preotul. Chiar daca au făcut acest lucru dupa ce isi dadusera deja acceptul. Adica dupa ce fusesera deja de acord sa salveze cateva vieti.
Pana la urma, pot intelege si opinia preotului. Asa ii spune lui constiinta.
Problema pe care o vad, si care e imensa, este publicitatea facuta in jurul acestei ‘intamplari’.
Oamenii aceia au mers mai departe decat simpla razgandire. Au comunicat in spatiul public motivul razgandirii.
La ‘oamenii de pe stradă’ a ajuns informatia ca un preot a sfatuit parintii unui copil aflat in moarte cerebrala ca salvarea unor vieti cu ajutorul organelor celui plecat deja pe jumatate dintre noi ar fi “necrestineasca”. Si ca sfatul unui preot poate intoarce o decizie mai mult decat generoasa!
Cu alte cuvinte, ‘stirea momentului’ este ca un preot a invatat o pereche de parinti crestini sa lase alti oameni sa moara. În chinuri!
Si ca acei parinti au acceptat sfatul si s-au conformat invataturii.
Că acei părinti au acceptat versiunea acelui preot cu privire la ce înseamnă să te porți creștinește!
You can!
But should you?!?
Neither makes sense.
At first glance, the second even less.
Buying a gun in order to ‘have an opinion’ is not only possible but also cheap.
At a second glance, the first is worse.
It sets the stage. In a certain manner….
“Mother Earth is a source of life,
not a resource.“
Chief Arvol Looking Horse
Mother Earth being the source of life – the, not “a” – is a truism. Regardless.
On the other hand, being a mere resource isn’t bad either… For the simple reason that all reasonable people treat resources is a responsible manner.
Right?
Specially when speaking about resources which are ireplaceable!
And since there is only one Earth… Huge, indeed, but finite nevertheless…
Which brings us back to ‘to each their own’.
Basically, there are two kinds of people currently living on Earth.
Some continue to treat it as a Mother – take from her only what they need and refrain from littering her bossom.
And the ‘cherry-pickers’. Who go by “Be fruitful, and multiply, and replenish the earth.” Who believe they had been given a free hand by their God. A free hand regarding the ‘dirt’ they have been made from…
The only problem with the ‘cherry pickers’ – exclusivelly with the ‘cherry pickers’ – being the fact that they don’t read enough. Enough of their (own) Book.
King James’ version is rather hard to ‘read’? OK…
‘Don’t eat any animal which has not been bled out first and don’t spill human blood?’
I’m afraid you’re still not getting it.
According to the book we’re talking about, God has made the entire world. Sparated the stars from the Earth, the water from the dry land, made all the plants and the animals… and Man.
Which man needs the Earth to live upon. An Earth as close to how it currently is as possible, in order for man to live comfortably!
But since “in the image of God has God made mankind”, then God himself needs the Earth.
For whatever reason.
Which means we’d better take good care of His Creation.
Of His entire Creation!
Keep it Virgin.
In Spirit!
Before wrapping up, I must remind you the Covenant between God and Noah’s children. Us.
“Never again will all life be destroyed by the waters of a flood; never again will there be a flood to destroy the earth.”
Corelate this with “Whoever sheds human blood, by humans shall their blood be shed” and “for I, the Lord your God, am a jealous God, punishing the children for the sin of the parents to the third and fourth generation of those who hate me” and the whole thing suddenly has a new meaning.
‘OK, no more floods. But you’re still going to feel the consequences of your own follies. You, your children and all those wallowing in the wicked way’.
nicichiarasa 