Anul acesta, pe caz de pandemie, ar urma ca procentul să scadă la 2.5%.

O fi bine? O fi rău?
O fi justificat ca atunci când avem nevoie de bani pentru autostrăzi să tăiem de la educație?
Sau, dacă vrem să pricepem ce se întâmplă cu adevărat, ar trebui să ne uităm și la cifrele absolute. La bani, nu doar la procente… Iar apoi și la execuția bugetară. Cât din bugetul alocat a fost cheltuit. Pe ce. Și cu ce rezultate.

Nu mi-am propus un blog de analiză economico-financiară.
Mă voi rezuma la a sădi întrebări.
Și la a trage concluzii personale.

Privesc diagrama și mă îngrozesc.
Pentru că mai am deschisă o pagină de net.

„Ultimul studiu, făcut la începutul lunii februarie, arată că peste 51% dintre români vor să se vaccineze împotriva COVID-19.”
„La acest moment avem aproape 60% dintre profesori care s-au înscris pentru a se vaccina.”
„Din rândul personalului didactic auxiliar peste 60%, 61-62% dintre persoanele din acest segment doresc să se vaccineze.”, a spus Genoveva Farcaş, inspector general şcolar ISJ Iaşi.”

Să presupunem că am căzut în cap.
Și că am uitat tot ce știam vreodată despre conceptul de vaccin.
Dar că țin minte ce înseamnă să fii profesor. Cadru didactic. Adică acel om care are menirea să învețe pe alții cum să învețe. Cum să citească și cum să caute informația de care are nevoie.

Păi dacă oamenii care trebuie să-i învețe pe conaționalii lor încă nu s-au hotărât cu privire la cum să reacționeze ‘pe caz de pandemie’… ce să ne mai mirăm de indecizia publicului larg…
Și asta la mai bine de un an de când virusul a început să ne rărească!
Să nu ne fi rărit destul?!?

Revenind la imaginea cu care am început, da, România cheltuiește mult prea puțini bani pentru educație.

Doar ca nu prea stiu cine ar trebui educati primii…

Publicul – și politicienii, cu privire la importanța sistemului de educație?
Astfel încât cei implicați în sistem să se poată bucura de toată considerația pe care ar trebui s-o merite!

Sau cei implicați deja în sistem?
Astfel încât să se ridice, cu adevărat, la înalțimea sarcinii pe care și-au asumat-o!

„”Meseria de profesor nu şi-a pierdut doar “aura” prestigiului social, ci şi conţinutul. Cândva, profesorul era profesionistul unui domeniu…Acum, profesorul a ajuns un repetitor: mai înainte de toate nu are mijloacele de a se păstra în contact cu lucrurile semnificative din domeniul său, apoi nu mai are timpul, diponibilitatea (şi – de multe ori – nici formaţia necesară) pentru a le aprofunda. Cum s-a ajuns aici? Care a fost logica acestei decăderi?” ”

Declasarea profesorimii române, Mihai Maci, Edupedu.ro, 2019.

Orice națiune care vrea să rămână vie are nevoie de solidaritate. Între individualitățile care constituie fiecare generație și între generații.
Generația tânără va crește sub influența celor aflate deja la maturitate.
Iar cea aflată la senectute se va bucura, sau nu, de sprijinul generațiilor pe care le-a ajutat să crească.
Iar fiecare dintre generații va avea doar atâta forță cât va fi în stare să genereze. Să genereze împreună. Ca o echipă. Ca o echipă constituită din colegi care se respectă între ei.

Înțelegem chestiile astea?
Facem în așa fel, împreună, încât cei care au chemare pentru catedră să aibe curajul să-și urmeze chemarea?
O vom duce, de la o generație la alta, din ce în ce mai bine.


Ne lăsăm în voia lui „după mine, potopul”?
Atunci vom avea surpriza să experimentăm potopul. Pe pielea noastră!

Advertisement