O mare parte dintre creștini, inclusiv cei ortodocși, sunt convinși că botezul este primul pas către viața veșnică. Că fără a trece prin această ‘taină’, sufletul se va pierde după ce trupul va fi trecut ‘în ne-ființă’.
Acesta fiind motivul pentru care ceremonia este înfăptuită cât mai aproape posibil de momentul nașterii.
Tocmai pentru ca sufletul să nu se piardă. Dacă ‘Doamne ferește, se-ntâmplă ceva!’…

De foarte multe ori botezul a fost săvârșit chiar în pripă. Atunci când proapătul născut dădea semne de boală, preotul era chemat de urgență și bebelușul botezat cât se putea de repede.

Tocmai am aflat despre un copil de 6 săptămâni ce a fost luat cu salvarea de la biserică. Și dus la spital, unde s-a stins după câteva ore.

Nu vreau să discut aici fundamentele credinței creștine. Nici măcar obiceiul încă răspândit printre ortodocși de a scufunda pruncul în cristelniță. De trei ori!
Pentru un liber-cugetător, am asistat la destul de multe botezuri și trebuie să mărturisesc că am fost impresionat. Cel mai puternic atunci când am participat la o slujbă de botez săvârșită de părintele Galeriu. Care avea, atunci, ceva mai mult de 80 de ani.

Și care a fost expresia cât de poate de clară – pentru cei care voiau să vadă, bineînțeles, a diferenței dintre ‘chemat de vocație’ și ‘dat la meserie’.

Sunt câteva ‘ocupații’ care necesită mai mult decât o anumită ‘îndemânare’. Mai mult decât stăpânirea unei tehnologii specifice.
Fără respectiva tehnologie nu se poate, bineînțeles. Doar că, în cazul acestor ocupații, simpla ‘îndemânare’ nu este niciodată suficientă. Toți meseriașii obțin rezultate mai bune atunci când au și chemare pentru respectiva meserie. Doar că cele mai multe meserii pot fi îndeplinite, cu onestitate, și în lipsa unui talent deosebit.
Ocupațiile despre care vorbesc acum, fac parte dintr-o categorie aparte.

Preoții, medicii, profesorii, juriștii și ziariștii sunt meseriași care au nevoie să fi fost ‘chemați’!
Sau, și mai bine spus, noi – comunitatea care ne bazăm pe ‘serviciile’ ‘furnizate’ de acești meseriași, avem nevoie ca ei să fi fost conduși de o chemare internă și nu mânați către acea ocupație de considerente ‘exterioare’.

Am folosit în mod cât se poate de intenționat locuțiunea ‘servicii furnizate de meseriași’. În afară de chemare, acești oameni au nevoie și de meserie. Trebuie să știe cu adevărat ce fac acolo. Și tocmai aici este foarte importantă chemarea. Dacă ești ‘chemat’, te vei strădui cu adevărat. Să înveți tot ce se poate învăța. Să exersezi înainte de a ‘încerca’. Nu vei ‘încerca’ înainte de a ‘simți că poți’. Iar dacă chemarea ta e adevărată, ‘simțirea’ va apărea doar atunci când va fi fost cazul.

Articolul despre copilul luat cu ambulanța de la biserică este ilustrat cu o fotografie. Preluată de pe marturieathonita.ro. Cel mai probabil, fotografia nu are nici o legătură cu tragedia relatată.
Tocmai de aceea, tragedia de acum este doar un pretext pentru mine. Nu discut aici ce s-a întâmplat acolo. Nu am fost de față iar în articol nu sunt suficiente informații pentru o opinie.
Fotografia, în schimb…

Au trecut vreo 20 de ani de când am luat parte la un botez săvârșit de Parintele Galeriu. Eram în față și am văzut foarte bine ce a făcut. Țin minte ca astăzi precizia grațioasă cu care se mișca. Cum și-a suflecat mânecile, cum a luat pruncul în brațe, cu câtă delicatețe i-a prins nasul cu degetele și cum i-a acoperit gura cu palma în așa fel încât copilul să nu poată înghiți apa, cu câtă siguranță i-a susținut corpul cu cealaltă mână… Și viteza cu care l-a scufundat de trei ori în cristelniță! Copilul n-a apucat să se sperie iar nașei nu-i venea să creadă când s-a trezit cu el înapoi în brațe!
Repet, Parintele Galeriu avea cel puțin 80 de ani în momentul acela. În restul timpului se mișca cu oarecare greutate. Dar când a fost nevoie, parcă prinsese aripi!

Vedeți așa ceva în fotografia de mai sus?
Înțelegeți ce vreau să spun?

Advertisement