Consens

Singurul subiect asupra căruia cad de acord toți comentatorii vieții publice romanești este ‘nevoia de comunicare’.

Cu toții deplâng – mai mult sau mai puțin nuanțat, modul în care guvernul ‘comunică cu țara’.
Cu toții ‘admiră’, mai mult sau mai puțin invidios, modul în care PSD-ul reușeste să transforme subiectele zilei, cu ajutorul unor unelte din sfera comunicării, în ‘pitchuri electorale’.

Trebuie să rescunosc că există și cățiva analiști care ne atrag atenția ca ‘țara arde și babele sunt la coafor’.

Ce nu spune nimeni este ca babele astea se duc cu atâta insistență la coafor pentru că asta li s-a spus în ultimii 30 de ani.

Toți politicienii români, din toate taberele, au făcut tot feluri de cursuri. De comunicare. Toți politicienii români au consilieri de comunicare. Unii chiar mai mulți.

Și ne mai mirăm?
Că fac doar ce au fost învățați să facă?
Că sunt preocupați mai mult de comunicare decât de fapte?

Păi dacă le-a mers?
Dacă i-am evaluat mai mult după modul în care au comunicat și mai puțin după ce au făcut?

‘Și ce vrei să spui cu asta? Că profesioniștii comunicării poartă principala vină pentru cele întâmplate?’

Nu. Fiecare dintre noi avem partea noastră de răspundere!
Politicienii pentru ce au făcut, noi pentru ce am votat iar comunicatorii pentru că au transformat libertatea de exprimare într-o armă politică.

Vreau să atrag însă atenția asupra unui fapt cât se poate de simplu.
Politicienii trăiesc în bula lor. Noi, votanții, trăim în bulele noastre.
Nici unii dintre noi nu știm, la prima mână, ce se întâmplă în celelalte bule.

Singurii care au contact cu întreaga societate sunt ‘comunicatorii’. Tot ei sunt cei care au capacitatea să împărtășească ceea ce știu.

Până nu e prea târziu…