Îl întreabă un comentator pe Florin Negruțiu ”folosește cuiva condamnarea lui„ Iliescu? Pentru ‘activitatea’ acestuia din decembrie 1989…
Incendiu într-un club, explozie într-o stație GPL, alt incendiu într-o unitate de cazare…
Fiecare dintre aceste evenimente tragice fiind soldate cu victime! Una dintre victimele incendiului de la Tohani fiind chiar fiul investitorului.
Ce au în comun cele trei incidente? În afară de tragismul evenimentelor?
La prima vedere, am putea vorbi despre lipsa totala de respect față de reguli.
Atât a celor care au organizat lucrurile cât și a celor care ar fi trebuit să se asigure – și să NE asigure – că regulile au fost respectate.
Ce legătură este între ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și cele trei tragedii menționate mai sus?!?
Există societăți normale și societăți aflate în tranziție.
‘În tranziție’ către normalitate dar nu neapărat.
În societățile normale, regulile sunt expresia, operaționalizarea, unui contract social.
Marea majoritate a membrilor societăților respective au înțeles, mai întâi implicit, că e mai bine – pentru toată lumea, să ‘nu ucizi’. Că e mai bine, pentru toata lumea, atunci când toată lumea respectă niște reguli.
Că e mai bine, pentru toată lumea, atunci când toată lumea respectă niște reguli care operaționalizează respectul reciproc dintre membrii ‘lumii’ respective. Să nu ucizi, să nu furi, să nu treci pe roșu, să porți centura de siguranță, să nu arunci gunoi pe jos.
În societățile anormale, cele în care unii oameni se cred mai cu moț decât ceilalți iar ceilalți nu au nimic de spus pe chestia asta, regulile funcționeză după principiul barierei.
‘Legea este o barieră. Un par pus de-a curmezișul drumului. Un par peste care sar caii, pe sub care se strecoară câinii și în fața căruia se opresc boii!’
Și toată chestia asta ține până când oamenii – atât ‘unii’ cât și ‘ceilalți’ – încep să-și dea seama că ‘de aia e mai bine dincolo’.
Că de-aia ‘acolo’ trenurile merg cu 160 de km pe oră, autostrăzile sunt netede și cabanele nu ard precum torțele.
La noi, procesul a fost întârziat de faptul că lucrurile nu au fost ‘resetate’ ca lumea.
Tot vorbim despre ‘Revoluția din Decembrie’.
Lumea o fi ieșit ea ca la revoluție doar că de ieșit a ieșit o lovitură de stat.
În loc ca lucrurile să reintre într-un anumit firesc – și într-o anumită evoluție, firească – am avut de a face cu o ‘înlocuire’. Cu o ‘rotație a cadrelor’.
Pur și simplu, la nivelul puterii, o gașcă a fost înlocuită de o alta.
OK, cei vechi erau ‘închistați’, următorii au fost un pic mai pricepuți. Mai ageri!
De unde și rezultatele. Dezvoltarea economică, creșterea nivelului de trai… pe medie…
Doar că genul ăsta de dezvoltare, de copiere a rezultatelor obținute de alții, merge doar până la un punct.
Până în punctul dincolo de care se face simțit, din nou, ‘mi se cuvenismul’.
Tocmai pentru societatea este, în continuare, împărțită în ‘unii’ și ‘ceilalți’. împărțire perpetuată, și certificată, în decembrie 1989. Atunci când Revoluția a fost continuată printr-o lovitură de stat. Care a reîmpărțit lumea în ‘unii’ și ‘ceilalți’.
Și tocmai această împărțire face ca unii să fie convinși că regulile nu sunt pentru ei. Că ei pot, își pot permite, să desconsidere regulile. Tocmai pentru că ei sunt, se simt a fi, deasupra celorlalți.
„Când îmi vine o idee o fac și la revedere. Mai puține analize și mai puține… E un risc major ca atunci când te apuci de un business să nu faci analize, dar de multe ori în viață mie mi-a ieșit. Am instincte foarte bune, motiv pentru care visez noaptea ceva și ziua fac. Mai greu cu autoritățile care nu se mișcă cu viteza mea… PUZ-ul la clădirea asta a durat patru ani. Dacă stăteam după ei, nu se realiza niciodată clădirea asta. Și în continuare sunt multe…”
Doar că ponoasele le tragem toți.
Și unii și ceilalți…
nicichiarasa 