Aflăm din presă că un individ s-a izbit, cu tot cu mașină, într-un zid. În gardul din jurul ambasadei Rusiei din București. Și că mașina a luat foc. Că șoferul a ars cu tot cu mașină.
Apoi aflăm că șoferul tocmai fusese condamnat pentru viol. Săvârșit, în mod repetat, asupra fiicei sale. Vitrege, dar tot fiică!
Mai aflăm tot felul de alte chestii, dar…
Și mă întreb, împreună cu cei de la Vice,
Păi dacă o țară așa-zis civilizată nu poate izola un pedofil condamnat atunci ce ne mai mirăm că o lume întreagă – și mult mai ‘diversă’ decât o ‘simplă’ țară, nu-i poate ‘face față’ unui criminal?
Că nenumărați oameni: civili, militari, ucraineni, ruși, bărbați, femei, copii, tineri, bătrâni… mor aiurea doar pentru că cineva se ține cu dinții de fotoliul puterii?!?
Am citit mai puțin de un sfert din cărțile pe care le-am primit ca temă în timpul școlii/liceului. Și nici una dintre cele care aveau ceva de a face cu critica literară. „Autorul vrea să ne spună…” îmi ridica părul pe ceafă. ‘Păi ce, eu sunt prost? Nu știu să citesc? De ce trebuie să-mi spună ăsta ce vrea să spună autorul?!?’
‘Și atunci? Ce te-a apucat acum?’
Tocmai ce am aflat că un premiu literar, pentru poezie, a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc. Discută oamenii cu o pasiune…
Eu sunt inginer. Nu le am p-astea cu exprimarea elegantă. Mă doare la bască despre cine ce cuvinte folosește.
„Uitând de toate (O portiune a anatomiei mele, dar nu creierul) e o mașinărie războincă Care vrea să-și facă dreptate”.
Acuma, că nu vă mai puteți ascunde după frusta pizdă, ce înțelegeți din textul de mai sus?
Eu, unul – inginer fiind, citesc că o „pizdă” – independent de restul ființei de care este ‘atașată’ și făcând abstracție de toate celelalte condiționalități care ‘limitează’ existența tuturor ființelor, cu și fără pizdă – se operaționalizează în „mașinărie războinică” și se pornește să-și facă dreptate. Sieși… Adică pentru sine!
Cum bine zicea mai sus unul dintre comentatori. ‘Copilul intolerant care se pornește să-și devoreze mama anacronică.’
O parte dintre observatorii lumii cultural artistice susțin că adevăratul artist ‘șochează’. Că pentru a ‘deschide ochii privitorilor’ artistul trebuie să le ‘violeze’ acestora ‘retina’.
Și uite-așa ajungem tot la ‘ce vrea să spună artistul’… Până la urmă, contează cu ce rămâi după ce ți-a fost ‘violată retina’!
Eminescu și proaspăta laureată folosesc, într-adevăr, aceleași cuvinte. Dar nu spun același lucru… Eminescu glosează, cât se poate de la obiect, despre cum e să ajungi, împreună cu cineva, la orgasm. Iar laureata NOASTRĂ vorbește despre jihad. Despre dorința arzătoare de a-și face singură dreptate. În orice condiții…
Și de ce am ‘strigat’ „noastră”?
Pentru că Ileana Negrea n-a apărut din pustiu. A crescut printre noi și trăiește cu noi. În timpul acestei vieți a adunat toate simțirile pe care le strigă acum. De la noi a învățat ‘expresia artistică’ de care se folosește pentru a-și exprima trăirile. Expresie artistică pe care tot noi i-am validat-o! Noi, contemporanii ei, suntem cei care i-am dat premiul care „a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc”.
Noi, contemporanii ei, suntem cei care pierdem vremea discutând despre pizdă în loc să ne vedem în oglinda pe care ne-o ține Ileana Negrea.
Am devenit atât de individualiști încât restul ni se pare normal. Restul, adică tot ce nu ne oripilează pe NOI.
„Uitând de toate ….mea e o mașinărie războinică Care vrea să-și facă dreptate”
Ai grijă O să te prind în mine cu răutate Răutatea copilului egoist Care nu a avut nimic al său Să-ți opresc pentru o clipă mișcările Să stăm așa În timp ce lumea asta Se duce dracului Cu virușii și ghețarii Și animalele și planeta Și chiriile și evacuările și șomajul Și violența domestică și precaritatea Încremeniți Și perverși Uitând de toate Pizda mea e o mașinărie războinică Care vrea să își facă dreptate Capturat și cuminte Mă vei privi cu ochi tremurători Și-abia atunci te voi primi cu-adevărat În mine Și-abia atunci Te vei putea mișca Și-abia atunci Revoluția.
Poezia asta chiar începe să-mi placă. Realitatea descrisă – așa cum a fost ea percepută de Ileana Negrea, continuă să mă oripileze. Pe voi ce vă oripilează? Ce ați vrea să schimbați?
nicichiarasa 