Archives for category: Justitie sociala
Newer Entries »

De sub poala lui Tătuca.

June 10, 2015 //
3

Ieri seară, după votul prin care Parlamentul a refuzat să ceară anchetarea lui Ponta, unul dintre invitații de la România TV (?!?) susținea că: “La ora actuală cel mai bun prim ministru pentru România ar fi Traian Băsescu.”

În paralel, Cosmin Prelipceanu îl intreaba pe Vasile Dâncu: ‘Nu cumva Iohannis este perceput, chiar de către unii dintre susținătorii săi, că nu face destul pentru a determina demisia/demiterea lui Ponta?’
Dâncu îi explică cu foarte mult calm că Iohannis se păstrează strict în interiorul limitelor constituționale ale mandatului său și că nu încearcă de fel să se transforme într-un ‘președinte jucător’, precum predecesorul sau.

Primul lucru care mi-a venit în minte a fost ‘nevoia de Tătuca’, obișnuința multora dintre noi de a ‘cauta lumină’ la instanțe percepute a fi superioare nouă. Siguranța pe care multi dintre noi o simt atunci când ‘la cârma lucrurilor’ se află o figură paternă care promite rezolvarea tuturor problemelor și care dă impresia că îi pasă.

Așa se explică de ce Iliescu a fost ales cu atât entuziasm în 1990 și mai ales cum de a fost reales în 2000 după ce Constantinescu a interpretat o cu totul și cu totul altă partitură.
Tot asa se explica și alegerea ‘popularului’ Băsescu în fata ‘apretaților’ Năstase și Geoană.

Chiar și Iohannis a profitat din plin de acest efect. El a candidat din postura unui diriginte care va face ordine printre elevii turbulenți care au ajuns sa domine Parlamentul actual pe când Ponta părea incapabil/neinteresat să facă acest acest lucru.

Și iată ca Iohannis refuză, cel puțin deocamdată, să coboare cu nuiaua printre bănci. Rămâne la catedră, unde-i e locul, și doar ne atrage atenția că ceea ce facem se va întoarce chiar asupra noastră. Și bine face!

Al doilea aspect care începuse să mă frământe a fost: „Cum de mai sunt încă oameni care să-l regrete pe Băsescu?”
Înțeleg că în randul unora, și mai ales printre ‘antreprenori’, Băsescu a lăsat impresia unui om care a reușit prin forțe proprii, uneori chiar ‘impotriva sistemului’. Cineva care într-adevăr ‘merită’!

Chiar așa să fie?
Și nu cumva Ponta face și el parte din aceiași categorie?

Să vedem:
Băsescu a avut relații strânse cu Securitatea, Ponta provine din Procuratura.
Băsescu a crescut pe lângă Roman și apoi i-a luat locul, Ponta pe lângă Năstase.
Băsescu l-a scurtcircuitat pe Stolojan, Ponta pe Antonescu – amândoi la ‘vârful’ PNL-ui în momentele respective.
Primele necazuri ale lui Băsescu au apărut la aproximativ doi ani după preluarea mandatului, cele ale lui Ponta după doi ani și jumătate.
Amândoi au promis ca demisionează dacă va fi cazul și nici unul nu a făcut-o vreodată.
Băsescu a fost, după ce s-au lămurit, dat la o parte ca o măsea stricată de către chiar membrii partidului de care s-a folosit ca să ajungă la vârf.

Să fie ăsta un prim semn ca începem sa ieșim de sub poala Tătucăi?
Că ne propunem să mergem neținuți de mână?

Faptul că Iohannis refuză să preia el mantia de hlamidă e încurajator.
Hai ca se poate! Cât s-o mai putea.

Tags , , ,
Categories aici sunt banii dumneavoastra, Alegeri, cadre mentale, Justitie sociala, politica, psihologie

Comisia Tăriceanu

June 9, 2015 //
0

Călin Popescu Tăriceanu este personificarea confuziei politice din capul alegătorului român.

Perioada 2004-2008 a fost cea mai fastă din istoria ultimilor 25 de ani a României. Creștere economică – resimțită de întreaga populație, recunoaștere internațională, integrare în UE…
Bineînțeles ca nu Tăriceanu este responsabil de toate astea… A fost vorba de conjunctura economica mondiala, de fructificarea eforturilor anterioare… Și totuși!

Întâmplarea a facut ca în perioada aceea guvernul sa fi fost condus de Tăriceanu. Care a avut doua merite mari și late. Nu a făcut nici o prostie majora – singurul prim ministru post-revoluționar despre care se poate spune așa ceva – și a reușit să-i țină piept, cu brio, lui Băsescu.

Și noi ce-am făcut? La alegerile din 2008.

PNL-ul a ieșit abia pe locul 3!

Cu toate acestea Tăriceanu a rămas în politică. Nu și-a luat jucăriile și n-a plecat, scârbit, acasă.
Nu avea nevoie de bani și, după cum se vede, nici de imunitate parlamentara.
Eu zic să analizăm cu atenție ce are omul acesta de spus.

Pe de altă parte suntem într-un moment delicat din punct de vedere al psihologiei politice populare.

Tradiția parlamentara romanească este cel puțin fragilă.
Că această fragilitate își are originile încă în prima constituție „regală”, conform căreia suveranul numea prim-ministrul și acesta organiza, după ce forma guvernul, alegerile… Curat murdara democrația asta, vorba lui Caragiale…
Că pe vremea comuniștilor ideea de Parlament a fost uitata cu totul…
Că, după 1989, la un moment dat în Parlament au năvălit minerii și că acestora nu li s-a întâmplat nimic…
Că Băsescu, furios că a fost suspendat de doua ori, a încercat prin toate mijloacele să scadă prestigiul Parlamentului…

Că nici „alesii Poporului” nu prea ne-au dat multe motive să fim mândri de ei…

Motive si explicații sunt multe.

Cert este problema s-a acutizat și că ea trebuie rezolvată cât mai repede.

Ei bine, rezolvarea asta poate veni din interiorul Parlamentului sau din exteriorul sau. Altă posibilitate nu exista.

Numai că dacă rezolvarea vine de oriunde altundeva decât din interiorul Parlamentului atunci ea nu prea va mai fi democratica, mai ales în spiritul ei.
Putem aștepta ca justiția sa facă curățenie. O fi bine oare?
Putem aștepta pana când iese lumea pe stradă. O fi bine?

Sau putem sa facem o investiție de încredere în aceasta „comisie Tăriceanu”.

Bănuiesc ca și în interiorul Parlamentului a început sa se simtă nevoia acuta de clarificare care ne tine pe toți încordați.
Sunt sigur că dacă se mobilizează un pic „aleșii” sunt în stare, singuri, să facă o analiză pertinentă asupra situatei, mai ales că lucrurile sunt destul de clare. După care pot să ceară și ajutorul Ministerului public.

Cu toții ne-am cam dat seama ca peștele de la cap se-impute și ca de curățat se curăță de la coadă.
Deocamdată aceasta curățenie încă mai poate fi făcută „instituțional”, adică fiecare la el acasă.

Parlamentul la el acasă, justiția la ea acasă, Executivul poate fi si el remaniat…

În felul acesta lucrurile ar intra pe un făgaș normal.
Altfel…

Alin Teodorescu spunea aseară la Digi 24 (min 60 și urm.) ca încrederea publicului larg în justiție este la 55% pe când încrederea în Parlament se afla undeva la 15%.
Dacă vrem sa rămânem o democrație – adică o societate care discuta și rezolva în Parlament problemele cu care se confruntă – atunci Parlamentul trebuie sa fie cel care își face ordine în ogradă.

Mai spunea Alin Teodorescu în același interviu – care merită ascultat, în întregime, cu atenție și de mai multe ori – „că blocurile electorale încă exista și că, atunci când vine termenul, oamenii se prezintă și își votează candidatul, oricât de puțină încredere ar avea în el”.
În realitate aceasta situație este foarte instabilă. Dacă se înregistrează vre-un derapaj semnificativ poate apărea oricând un „lider carismatic” care să profite de lipsa de „popularitate” a Parlamentului și care să încerce instituirea unei dictaturi ‘soft’, precum Orban în Ungaria sau Putin în Rusia. Avem nevoie de așa ceva?

Eu cred ca nu și mai ales că acest lucru poate fi foarte ușor evitat.

Iată cum.
Alin Teodorescu a estimat câți politicieni sunt cu adevărat corupți iar rezultatul, foarte contra intuitiv, este că marea lor majoritate nu au a se teme de DNA.
Ei bine, dacă aceștia se hotărăsc să rupă pisica, atunci am scăpat cu toții.

Dacă nu, conform previziunilor lui Teodorescu, peste vreo cinci ani vom ajunge la stadiul în care va fi nevoie de introducerea unor masuri de ‘responsabilizare’ a puterii judecătorești. Dacă vom mai putea și dacă până atunci nu vom intra în scenariul amintit de mine.

Și totuși. N-ar fi mai puțin dureros dacă nu am fi nevoiți sa parcurgem drumul până acolo?
Adică dacă politicienii cinstiți ar începe o dată să facă ceea ce trebuie și dacă noi, ăștialalți, ne-am apuca să îi ajutăm?
În loc să stăm pe bară și să-i înjurăm pe toți, la grămada?

Iar această comisie ar mai putea să facă ceva.
Imediat după Revoluție ne-am lăsat împărțiți în tabere. În blocurile alea electorale despre care vorbea Alin Teodorescu și între care practic nu există comunicare. Cei mai multi dintre membrii lor se uită la câte o anumită televiziune, citește doar anumite ziare și frecventează doar anumite site-uri.
Pentru ca o democrație să funcționeze cu adevărat este de nevoie de comunicare eficientă între segmentele de populație care trăiesc împreună – altfel de unde să știi ce probleme au „ceilalți”, și de respect reciproc între oamenii care formează societatea respectivă – degeaba știi ce se întâmplă cu ceilalți dacă nu-ți pasă de ei.

Strămoșii spuneau „unde-i unul, nu-i putere, la nevoi și la durere, unde-s mulți puterea crește și dușmanul nu sporește”.
Ce-ar fi să ne adunăm o dată? Nu împotriva vre-unui dușman anume ci pur și simplu pentru a fi în stare să facem mai mult, împreună, decât putem face fiecare dintre noi, de unde singur.

De exemplu niște autostrăzi ieftine, așa cum au început să facă bulgarii.

Tags , , , , ,
Categories Alegeri, cadre mentale, Justitie sociala, Respect Mutual.

Si daca au amandoi dreptate?

June 8, 2015 //
0

Democratia n-a prea avut mari sanse sa prinda radacini pe plaiul mioritic.

Inteleg prin ‘democratie’ obisnuinta unei comunitati de a discuta problemele inainte ca o hotarare sa fie luata si pusa in practica. Acest lucru presupune existenta unui grad suficient de mare de respect reciproc intre membrii acelei comunitati incat discutiile sa fie efective, adica informatiile puse la dispozitia comunitatii de catre membrii sai sa fie ascultate cu atentie si luate in seama.

Ar fi fost destul de greu ca acest lucru sa se fi intamplat, avand in vedere pozitia noastra geo-strategica. Exteriorul arcului carpatic a fost un fel de turnanta pe unde au trecut toate popoarele migratoare care au venit dinspre Marea Campie Rusa catre Tarigrad iar mai apoi Gurile Dunarii au constituit obiectul unei aprige dispute intre Rusia si Imperiul Otoman, disputa arbitrata de toate puterile europene din timpul acela.

Aceasta fluiditate aproape continua a constituit un mediu propice pentru dezvoltarea unui lung sir de personalitati accentuate. Unele cu efect benefic asupra dezvoltarii comunitatii traitoare pe aceste meleaguri, altele mai putin. Cert este ca toate aceste personalitati accentuate au indus in populatia de rand o anumita mentalitate ‘dualista’.
‘Zi ca ei si fa ca tine’, ‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ si ‘Legea este o bariera pe sub care trec cainii, peste care sar caii si in fata careia se opresc boii’ descriu perfect aceasta mentalitate. O supusenie de fatada, menita sa asigure supravietuirea in fata toanelor stapanilor cuplata cu o ingeniozitate deosebita in a se strecura pe langa regulile impuse de tiranul momentului.

In acelasi timp faptul ca spatiul ‘carpato-danubiano-pontic’ a fost aproape tot timpul sub influenta straina a creat obiceiul supusilor ca in fata oprimarii mai degraba sa se planga stapanilor externi decat sa se revolte impotriva ‘satrapilor’ locali. In acelasi timp dependenta de aceiasi stapani externi a creat in randul celor aflati temporar la putere obisnuinta de a se comporta dupa principiul ‘musca si fugi’, cel atat de bine exemplificat de ‘domnii’ fanarioti, care incercau sa adune cat mai multi bani in cat mai putin timp – tocmai pentru ca nu stiau cat timp vor fi ingaduiti la domnie.

Cu alte cuvinte atat populatia cat si clasa conducatoare au in spate o lunga traditie de neincredere reciproca.
In situatia asta respectul reciproc care ar trebui sa existe intre ele ramane sa fie edificat de acum incolo.
Numai ca fara respect este foarte greu de vorbit despre responsabilitate.
Sau despre justitie ca mecanism eficient de pastrare a stabilitatii sociale.

Acum 25 de ani, intr-un moment de exasperare, l-am alungat pe Ceausescu.
Numai ca lucrurile au revenit foarte repede ‘la normal’.

Iliescu si-a permis sa cheme minerii. Nici pana acum nu si-a cerut macar scuze pentru asta.
Basescu sustine senin ca „Legalitatea nu poate fi pusă la îndoială, dar moral se poate discuta” dupa ce i-a facut campanie electorala Elenei Udrea si ca ‘nu e nimic ilegal în această situaţie, poate doar imoral’ dupa ce si-a dat singur casa din Mihaileanu.

In conditiile astea ne mai miram ce se se intampla zilele astea, cand ambele tabere striga cat pot de tare: ‘prindeti hotul’?

Oare cand ne vom aduce aminte, si noi, si ei, de adevarul din spatele cuvintelor lui Eminescu? Cateodata exaltate intr-adevar, dar care inveleau un mare adevar esential?

Si anume acela ca daca ‘patura superpusa’ nu-si face datoria, comunitatea, in intregul ei, are de suferit!

Sa nu ne lasam orbiti de antisemitismul lui Eminescu si sa trecem cu vederea restul ideilor sale. Nimeni nu este perfect si faptul ca unele dintre spusele cuiva sunt gresite nu goleste de continut toate cuvintele rostite de respectiva persoana.

Dupa cum, la fel de bine, acuzatiile reciproce pe care si le aduc doi adversari aflati in clinch pot fi simultan adevarate.

Cred ca ar trebui sa tinem cont de asta. Si mai cred ca ar trebui sa ne dam seama odata, si noi, si ei, ca nu mai avem noi cui sa ne plangem si ei unde sa mai fuga daca o dau cu oistea-n gard.

Tags , , , , , ,
Categories Alegeri, cadre mentale, Justitie sociala, politica, psihologie, respect mutual

Despre ce se intampla in sistemul de invatamant

June 4, 2015 //
2

Inca un post inspirat de un articol aparut in Jurnalul Roz de Cazarma al Simonei Tache:

“Cât mai rezistăm cu acest sistem de învățământ mizerabil?”

Sistemul de invatamant nu are cum sa fie fundamental diferit fata de restul societatii.
Iar aceasta problema este principial aceeasi peste tot in lume, sunt foarte putine tarile in care oamenii nu isi pun cu acuitate intrebari pe aceasta tema.
De fapt aceasta ‘tevatura’ este un simptom al unei probleme mai adanci.
Sistemul de invatamant este, in realitate, un mecanism prin care generatia actuala o pregateste pe cea viitoare pentru a se integra in societate. Pentru ca acest sistem sa functioneze macar satisfacator ar trebui ca generatia actuala sa aibe o idee relativ clara despre cum ar trebui sa arate viitorul pentru care o pregateste pe urmatoarea. Si, in acelasi timp, mai trebuie ca acesteia din urma – adica copiilor nostri – sa le convina perspectiva care li se ofera.
Numai ca eu nu sunt deloc convins ca generatia noastra stie cu adevarat ce vrem. In schimb stiu sigur ca ai nostri copii sunt debusolati rau de tot cu privire la tot ceea ce se intampla in jurul lor.
In situatia asta ma intreb ‘ce ar mai trebui sa reziste’? Noi insine, ca persoane fizice sau ‘noi’ ca societate?
Ne place atat de mult situatia actuala? Incat sa o oferim ca model copiilor nostri?
Nu cumva ar trebui sa facem un pic de curatenie, mai ales ‘mentala’, inainte de a incerca sa transmitem ceva mai departe?

In recent schimbata strategie a educatiei se tot vorbeste despre nevoia de reabilitare a invatamantului profesional/vocational. Se spune acolo ca tot romanul viseaza ca odrasla sa sa ajunga cel putin director si ca nimeni nu-si indeamna copii sa invete o meserie ‘practica’….
Pai ce meserias mai traieste cu adevarat bine in Romania zilei de astazi?

Daca pana si medicii au inceput sa plece… ce ne mai miram ca profesorii nu mai au nici un fel de tragere de inima?

Tags , , , , , ,
Categories cadre mentale, Justitie sociala, psihologie

Un fel de test

May 31, 2015 //
1

Din cand in cand simt nevoia sa ascult ‘Romania, Trezeste-te!’.
De data asta am deschis, pe Youtube, un clip cu mai putine vizualizari. Pur si simplu m-a atras fotografia de intro.

La inceput am ras, apoi m-am intrebat ce vrea sa spuna cel care a facut selectia iar la final mi-am dat seama ca nu voi putea niciodata sti ce gandeste cu adevarat o alta persoana.

In schimb am inteles ca toata tarasenia asta poate fi luata ca un fel de test.
Pe care putem foarte bine sa ni-l administram singuri.
Uitandu-ne la clip, chiar de mai multe ori, si apoi incercand sa clarificam, in cuvinte, ce am simtit.

– Asta isi bate joc de Romania!
– Situatia e complexa.
– Oamenii sunt foarte ‘ingeniosi’ si gasesc rezolvari/utilizari cateodata extrem de neasteptate.

Tags , , , ,
Categories cadre mentale, Justitie sociala, Lumea descrisa prin bancuri, psihologie

Ou sont le tziganes d’antan?

May 13, 2015 //
0

Mare suparare mare pe Europeni ca le-am trimis tiganii pe cap.

Toata lumea pune invazia tiganilor in Europa pe deschiderea granitelor… s-ar putea sa fie asa si e sigur ca ‘deschiderea’ le-a facilitat deplasarile. Cu toate astea eu tin minte ca erau destui tigani la cersit prin ‘tarile calde’ inca inainte de ‘abolirea vizelor’.

Pe de alta parte daca te uiti cu atentie in jur constati ca tiganii au disparut din foarte multe locuri. In cele ‘clasice’ au mai ramas doar cei din piete si cei cu facturile false. Nu mai vezi, in schimb, un picior de tigan prin spalatoriile de masini si nici chiar printre gunoieri sau maturatorii de strada. Toate aceste locuri au fost ocupate de ‘albi’.

Si sa nu-mi spuneti ca tiganii au fost alungati de acolo pentru ca nu faceau treaba. Am avut multi colegi de munca tigani prin fabricile pe unde am lucrat si marea lor majoritate erau oameni la locul lor. Tot asa, cei treizeci de ani traiti in Giulesti m-au invatat ca tiganii sunt oameni la fel ca noi. Au intr-adevar o rata de criminalitate mai mare decat media pe intreaga populatie dar asta nu inseamna ca ei, ca natie, ar avea ceva ‘defect’.
Iar cel mai bun argument este faptul ca nu mai vezi un pet sau o cutie de bere pe strada. Daca cineva este dispus sa adune peturi si conserve de pe strada pentru a se intretine asta inseamna ca acel cineva chiar este dispus sa munceasca din greu.Dupa cum nici traiul pe groapa de gunoi nu este chiar floare la ureche.

Ce vroiam sa spun cu toata chestia asta este ca plecarea tiganilor are si o alta explicatie. Cand a venit criza peste noi si somajul a inceput sa-si arate coltii ‘albii’ au inceput sa caute si slujbe pe care mai de mult nu le-ar fi acceptat nici in ruptul capului. Iar tiganii au inceput sa fie ‘alungati’ din slujbele lor traditionale la prima abatere. Imi veti spune ca ‘si-o fac cu mana lor’ si ca nu e treaba patronilor de spalatorii sau din salubritate sa faca protectie sociala.

Asa e, numai ca e treaba noastra, a tuturor, sa facem comunitatea largita sa functioneze. Cu putina toleranta – putina, nu prea multa, adica exact atata cata avem pentru restul angajatilor – putem face in asa fel incat si tiganii care doresc acest lucru sa aibe locuri cat de cat stabile de munca. Asta va duce, pe de o parte, la scaderea numarului de copii din aceasta comunitate iar pe de alta la scaderea abandonului scolar. Adica la treptata disparitie a ‘problemei tiganesti’. Acestia nu trebuie sa fie ‘integrati’ ci doar sa aiba posibilitatea de a-si castiga existenta intr-un mod care sa nu puna piedici functionarii organismului social. De ‘integrat’ se vor integra singuri atunci cand vor dori ei.
Daca, in schimb, ii vom tine sechestrati la periferia societatii, atunci vor ramane ‘marginali’ pana la sfarsitul timpului. Si nu meritam asa ceva, nici ei si nici noi, toti ceilalti.

Tags , , ,
Categories Justitie sociala, politica, psihologie

Statul de drept versus statul de drepți.

April 15, 2015 //
0

Arena politico-mediatica din România ne oferă un spectacol foarte intens. “Intens” tocmai pentru ca însuși viitorul nostru depinde de ceea ce va mai rămâne pe scena după căderea cortinei.

Partea proasta este ca nu toți actorii vorbesc aceiași limba. Intenționat sau nu pe scena e și foarte multa confuzie.
De exemplu parlamentarii se bucura de inviolabilitate și nu de imunitate, după cum ni se împuie capul. Iar atunci când Parlamentul nu da aviz pozitiv pentru arestarea vre-unui parlamentar asta nu înseamna ca ‘justiția este oprita din drumul ei’ ci doar ca procuratura nu poate sa îl aresteze/percheziționeze pe respectivul potențial infractor. Iar prezenta în fata instantei de judecata nu reprezinta în nici un fel ‘un bun prilej pentru a-și demonstra nevinovăția’. Aceasta trebuie sa fie demonstrata, fără putința de tăgada, de procuratura, punct. Singurii care se bucura de o imunitate reala sunt miniștrii. Și aici chiar ar trebui ca legislația sa fie clarificata foarte repede. Imunitatea miniștrilor are sens doar pentru acțiunile ‘politice’ și în nici un caz pentru cele care ‘miros’ a corupție. In sensul ca nu orice pretins ‘abuz în serviciu’ comis de un ministru este ‘penal’ – sunt cazuri în care omului asa i s-a părut ca e bine sa se procedeze și aici este treaba unei instante politice, parlament sau președenție, sa hotărască dacă ar trebui sa fie anchetat în continuare sau nu. Dar atunci când sunt indicii clare ca s-ar fi comis un act de corupție – exista măcar o urma de ‘foloase necuvenite’ – atunci ar trebui ca procuratura sa intre ‘direct în pâine’.

Din păcate cea mai periculoasa confuzie de-abia acum urmează.
Am auzit pe un de altfel destul de respectat vorbitor – Bogdan Ficeac – explicând spectatorilor A3 ce înseamnă ‘statul de drept’:
Acu’ vreo luna le spunea “despre cum politicienii folosesc statul de drept pentru adversari politici.” iar acum 10 minute le explica ce este acesta: (citez din memorie) ‘un stat ‘al hârtiilor’, unde fiecare lucru este consemnat in scris’. Este adevărat că mai încolo a adăugat și ‘unde toată lumea respecta litera și spiritul legilor’ numai ca a uitat esențialul. Statul de drept se refera mai ales la rezultate (tratamentul egal aplicat tuturor membrilor sai) și are la baza respectul reciproc dintre membrii sai. Respectarea legilor are sens doar în măsura în care acest lucru este o manifestare a respectului reciproc dintre locuitorii acelui stat, altfel legile devin niște simple arme, exact cum același Bogdan Ficeac ne explica cu o scurta luna în urma….

Iar cel mai important lucru într-un stat de drept este însuși modul în care sunt concepute legile. Aplicarea, ‘în spiritul și litera ei’, a unei legi proaste nu duce la nimic bun. Iar statul în care legile sunt aplicate și după ce toată lumea s-a lămurit ca ar trebui de fapt schimbate – cum e, de exemplu, cea cu privire la imunitatea miniștrilor, și nu atât cea cu privire la inviolabilitatea parlamentarilor – este un stat de ‘drepți’, nu unul de drept.

Tags , , , , , , , , , , , , ,
Categories Alegeri, Justitie sociala, politica, psihologie, Tara din care traim

Mare dreptate avea Umberto Eco…

January 7, 2015 //
0

N-am reusit niciodata sa termin ‘In Numele Trandafirului’ si cu atat mai putin orice alta carte a lui.

Pe vremea cand facea furori mi-a cazut in mana o ‘cronica/critica’ in care cineva explica pe larg ca Eco a vrut doar sa faca o demonstratie despre cum un mesaj poate fi construit pe mai multe paliere si cat de mirat a fost de succesul de librarie al cartii sale.

Am inceput-o si eu, de curiozitate.

Dupa cateva zeci de pagini m-am oprit. De ce sa ‘ma mai chinui’ daca tot stiu cum ‘se termina’?

Dar ideea de mesaj multistratificat a ramas ascunsa undeva in mintea mea si de atunci incerc sa ‘vad’ ce se afla ‘in spatele’ ‘spunerilor’ care imi ajung la ureche.

Azi dimineata am gasit un banc in e-mail.

“Un tigan prinde pestisorul de aur, il roteste pe toate partile si nu stie ce sa faca cu el.

Pestele nu mai rabda:

– Hai, ma omule, pune-ti o dorinta?

– Ce fel de dorinta?

– Pai cum sa-ti explic… Spre exemplu, ieri m-a prins un om si m-a rugat sa-i dau 1.000.000.000 de euro si eu i-am indeplinit dorinta. Tu ce vrei?

– Adresa lui.. “

Bancul asta spune extrem de multe despre cei care il ‘colporteaza’ si foarte putine ‘noutati’ despre tigani.

Da, unii dintre ei fura. Si dintre români. Asta stim cu totii.

Numai ca din bancul asta rezulta altceva. O convingere atat de gresita incat e greu de explicat perpetuarea ei.

Si anume aceea ca tiganii ar fi tâmpiti.

Eu unul nu am văzut încă hoți tâmpiți. Mărginiți da. Trebuie să fii ușor mărginit să nu pricepi ca până la urmă deciziile tale vor avea niște repercusiuni, că vei suferi niște consecințe pentru alegerile pe care le faci.

Și totuși hoți de-a dreptul tâmpiți … nu merge.

Ori trebuie sa fii tâmpit de-a binelea ca atunci cand cineva spune ca iti poate da un milion de euro, scuze, un miliard – 1.000.000.000 !!!! – tu să ceri doar adresa de unde l-ai putea, eventual, fura.

Nu prea se potrivește cu istoria. Având în vedere condițiile în care au reușit sa supraviețuiască, țiganii nu au cum să fi fost tâmpiți. Oarecum ‘relaxati’ cu privire la ce inseamna ‘proprietate privata’… poate. Tâmpiti?… în nici un caz!

Poate ca asta e ‘mesajul’ real al bancului. Traim alaturi de cateva sute de ani dar nu ne intelegem cu adevarat intre noi.

Inca nu “convietuim”!

Tags , , , , , , ,
Categories Justitie sociala, Lumea descrisa prin bancuri, psihologie, Respect Mutual., Tara din care traim

Cati prim ministri avem in tara asta.

January 3, 2015 //
0

Din lipsa de altceva Antena 3 a reincalzit o stire mai veche cu privire la veniturile PF Daniel.

Ocazie cu care mi-am adus aminte de ‘banii nu aduc fericirea ci Prea Fericirea’. OK, sa trecem peste…

Cautand o reactie a Patriarhiei cu privire la chestia asta am gasit urmatoarea precizare:

“În semn de recunoaştere şi apreciere a contribuţiei Cultelor religioase la viaţa spirituală, culturală şi socială a României, statul român acordă salarii conducătorilor Cultelor religioase recunoscute din România prin analogie cu cele ale demnitarilor de stat. Astfel, Patriarhul României este asimilat la salarizare cu Primul Ministru sau Preşedinţii Curţii de Conturi şi Curţii Constituţionale, dar nu cu Preşedintele României, aşa cum dezinformează Comisarul.ro.”

Hait! Si ceilalti sefi ai cultelor religioase recunoscute cum or fi platiti oare?

Conform legii cadru 284/2010 cu privire la salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice in Romania exista 110 clase de salarizare a celor care sunt platiti din bugetul de stat sau din cele locale. Presedintele Romaniei este sigurul ocupant (pe care am reusit sa il identific eu) al clasei ‘de top’ in timp ce din clasa 109 fac parte primul ministru, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, presedintii curtilor Constitutionale, si de Conturi, Patriarhul BOR. Tot prin apropiere, clasele de salarizare 105 si peste, se afla vicepresedintii Camerelor si alte cateva functii din Parlament, membrii Guvernului alti cativa vicepresedinti de curti, etc., avocatul Poporului, primarul Bucurestiului … dar si inca 11 arhiepiscopi majori si mitropoliti, 16 arhiepiscopi si sefi de culte si 39 de episcopi/episcopi-vicari patriarhali. Toti cu lefuri de cel putin 13 ori mai mari decat minimul de incadrare.
Ca numar sunt undeva cam tot pe acolo cei din conducerea statului cu cei din conducerea cultelor religioase.

Trebuie sa fac o paranteza aici. Din aceasta trecere in revista lipsesc Presedintele Curtii de Casatie si Justitie si procurorii sefi ai diverselor Parchete precum si personalul diplomatic. N-am reusit sa-i gasesc ‘din prima’ si nici nu m-am chinuit prea tare pentru ca fac parte din alta zona – una care a inceput sa functioneze.

Dar abia de aici incolo incepe marea ciudatenie. Conform declaratiei patriarhiei, citata de Adevarul.ro
“Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preşedinte al Sfântului Sinod, al Adunării Naţionale Bisericeşti şi al Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, având în subordine aproape 700 de angajaţi, Preafericitul Părinte Daniel primeşte de la stat un salariu net de 7731 lei.

Ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Arhiepiscop al Bucureştilor, având în subordine aproape 400 de angajaţi, el primeşte un singur salariu, nu două, şi anume de 6169 lei net, nu de la stat, cum afirmă tendenţios Comisarul.ro, ci din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.”

Si tot conform declaratiei aceleiasi patriarhii: “orice donaţie financiară, pe care o primeşte personal, Patriarhul nu o reţine pentru sine, ci este îndreptată integral spre susţinerea activităţilor liturgice, sociale şi culturale ale Bisericii, oferindu-se donatorului iniţial chitanţă şi scrisoare de mulţumire.”

Buna treaba. Cei care lucreaza ‘la stat’ – si au cele mai mici lefuri din toata Europa asta – sunt fugariti de ANI daca intraznesc sa isi angajeze soacra la cabinetul de parlamentar sau daca sunt numiti in vre-un consiliu de administratie iar conducatorii cultelor religioase – platiti de la acelasi buget – pot incasa in conditii perfect legale cate doua lefuri. Ba mai au si posibilitatea de a alege ei insisi daca sa ‘dea mai departe’ sau nu donatiile pe care le primesc in exercitiul functiunii…

NB. Eu nu spun ca este bine ca parlamentarii sa isi angajeze soacrele sau ca primarii sa incalce legile in vigoare cu privire la incompatibilitati ci sustin sus si tare ca ar fi cazul sa facem o data ordine in societatea noastra.

Tags , , , , , ,
Categories Justitie sociala, politica, Respect Mutual., Tara din care traim
Newer Entries »