Archives for category: comunicare efectiva

Tocmai am descoperit că moașa satului e hoață.
Și bețivă, pe deasupra.

Ce facem?
O dăm afară? Și punem în locul ei o nebună mincinoasă și fără pic de experiență?

Sau stăm cu ochii pe cea despre care știm măcar ce-i poate pielea?
Stăm cu ochii pe ea! N-o mai lăsăm să fure! O ținem departe de băutură!

Și nu mai dăm vina pe moașă atunci când copiii făcuți la beție ies neputincioși…
Că nici noi n-am fost ușă de biserică!
Moașa asta ne-a fost colegă de bancă în școala generală.
Am tras-o de coadă. Și am făcut mișto de ea cînd n-a intrat la medicină.
După care i-am dus o șpagă când am avut nevoie de serviciile ei. Să ne ia pe noi înainte… Inaintea celor care nu știau ‘cum stă treaba’… Că de, noi ne știam de mici!
Și dacă am văzut că-i place șprițul, tot noi am început să-i cărăm băutură. Să ne lase în pace să ne facem și noi menderele…

Când vom învăța că fiecare sat are moașa pe care o merită, abia atunci se vor ridica dintre noi niște moașe care vor face treabă ca lumea.
Care vor ajuta viitorul să se nască în loc să ne tot răsucească ochii către ceafă!

‘Înainte’ nu era mai bine. ‘Înainte’-le ăla e mort.
Singura speranță e în față. Înainte!

Știi cum spunea un coleg de serviciu mai în varstă:
“neică, cu cât ești mai deștept cu atât ești mai prost, ascultă ce spui io!”

Asta cu era internetului e o manipulare pe față!
Onanism intelectual.
Confundă calul cu caruța…

Prostia este, funcțional vorbind, incapacitatea de a jongla cu informația. Incapacitatea de a pune cap la cap mai multe lucruri. Incapacitatea de a înțelege. De a intra dincolo de suprafața lucrurilor.
Mintea este un fel de muschi. Mușchiul gândirii. Dacă îl antrenezi, cu cât mai devreme cu atât mai bine, ajunge cât mai aproape de potențialul său.
Ăsta fiind și motivul pentru care copiii crescuți în libertate, cu acces la cât mai multă și cât mai variată informație, sunt mai deștepți decât cei crescuți în lesă.
Spunerea de mai sus e doar pe jumătate adevarată.
Dacă un copil este expus, în mod firesc, unei cantități mari de informație cât mai diversă – și este ajutat să o înțeleagă, când este cazul – atunci se va apropia destul de mult de potențialul său natural. Și va ști, după perioadei de formare primară, să învețe în continuare.
Atunci când un copil este ținut în lesă – cantitatea de informație la care are acces este cenzurată iar încercările sale de a gândi de unul singur sunt reprimate – acesta va renunța. Pur și simplu. Va lua de bune frânturile de informație pe care le primește și le va aplica mecanic. Va fi dresat în loc să fi învățat. La maturitate – atinsă foarte repede dar extrem de incomplet – va fi pur și simplu incapabil să mai învețe ceva. Să gândească de unul singur. Nu va fi, de fapt, prost! Va fi limitat. Ceea ce este cu totul și cu totul altceva. Iar culmea este că persoana respectivă va fi convinsă că ‘așa e normal să fie lucrurile’.

Din punct de vedere sociologic, prostia este o etichetă. Jignitoare.
Pe care o folosim noi… așa ne-am obișnuit dar nu ne face bine. Nici celor pe care îi facem prosti și nici măcar nouă…

În ceea ce privește deșteptăciunea, nu toti dintre cei învățați sunt suficient de deștepți încât să-și dea seama cât de proști sunt.
Ăștia sunt cei care fac cele mai mari rele pe pământul ăsta. Știind foarte multe lucruri, sunt foarte capabili. Capabili de multe chestii.
Nedându-și seama cât de proști sunt – că nici măcar cei mai deștepți dintre noi nu le știu pe toate – nu știu când să se oprească.
Ajung să se încreadă atât de mult în deșteptăciunea lor încat nu mai iau în seamă semnalele pe care le primesc din jur. Feed-back-ul, ca să folosesc un termen tehnic.
La limită, ajung să-și dea seama de realitate abia când începe să le cadă cerul în cap.
Ceaușescu, Bashar al Sadat,…

Dacă Putin își iubeste cu atâta pasiune poporul,
de ce Rușii o duc mai rău decât polonezii?
De ce îi trimite la moarte în Ucraina?
Dacă în UE e atât de rău, de ce se lasă Ucrainenii omorâți pe chestia asta?
Dacă în UE e atât de rău, de ce îi trimite Putin pe Ruși la moarte

ca să-i țină pe Ucraineni la adăpost?
La adăpost de lăcomia Bruxelles-ului

Pe vremea ‘aia’, totul era calculat. Adică ‘rațional’. Cineva, adică Comitetul Național al Planificării, calcula cât se poate de științific de câtă mâncare avea nevoie poporul. Specialiștii în nutriție determinau, pentru fiecare categorie de oameni ai muncii, cantitatea zilnic necesară iar planificatorii planificau aprovizionarea.

Într-o bună zi, Ceaușescu se duce în vizită la o fermă de porci.
Vede o purcea gestantă și își dă și el cu părerea: „Asta o să fete cel puțin 12 purcei.”
La soroc, scroafa face 3. Îngrijitorul era îngrozit. Cum să raporteze el că scroafa lui Nea Nicu a fătat doar 3?!? Așa că mai ia doi de la scroafa vecină și îl cheamă pe șeful de echipă să îi arate.
Ăsta, la rândul lui, era și mai îngrozit. Ingrijitorul… nu avea prea multe de pierdut. Dacă îl dădea afară, se muta la altă fermă. Pe șeful de echipă l-ar fi dat la munca de jos… în locul îngrijitorului… la lopătat rahat de porc… Așa îi raportează șefului de secție că purceaua ‘lui Șefu’ a fătat 7 purcei.
Șeful de secție raportează 9 către director, directorul 10 către direcția agricolă, ăia 11 către minister iar ministerul, cu sufletul împăcat – că doar nu mințeau prea mult – raportează 12 către CC. Adică către Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
Cel care se ocupa de ‘problemă’ – adică îi ducea ‘mapa’ lui Ceaușescu – se gândește să facă și el o faptă bună așa că:
„Tovarășe Secretar General, ați remarcat dumneavoastră o scroafă când ați fost în vizită de lucru la… și ați preconizat că va făta 12 purcei. Ei bine, a fătat 13.
Bine, bine… trimiteți 3 la export și restul lăsați-i pentru consumul intern. Pentru oamenii muncii!”

Acesta este un exemplu perfect de raționalizare.
Împarți ceea ce ai conform convingerilor tale.
Ce ai sau ceea ce crezi că ai…

Dacă ești convins – sau dacă ți se spune – că este disponibilă atâta carne de porc pe cap de ‘vită furajată’ iar specialistul tău în nutriție îți spune că e suficient, tu – adică Ceaușescu – ești convins că poporul o duce bine.

‘Adică ce vrei să spui? Că Ceaușescu a fost nevinovat?!? Că doar cei care l-au mințit…’

Ăsta e alt exemplu perfect de raționalizare. Auzi doar ce vrei să auzi, atâta vreme cât ești convins de un anumit lucru.

Cine i-a ales pe cei care-i băgau limba-n ureche lui Ceașcă? Nu cumva el însuși? El și nevastă-sa?
Îi dădeau afară pe toți cei care aveau curaj să spună ceva și îi păstrau doar pe pupi-n-curiști…
Cine era de vină? Pupi-n-curiștii?
Dudul care face dude sau gradinarul care si-a pus un dud deasupra locului unde își parchează mașina?

Așa funcționează dictaturile. În mod rațional.
Pentru fiecare dintre cei care iau câte o decizie e rațional să facă un anumit lucru. Își apără pielea.
Doar că genul ăsta de raționalitate – fiecare pentru el, adică raționalizare – duce la prăbușirea întregului eșafodaj. Nu imediat. Nici măcar la prima criză.
Doar că prăbușirea este inevitabilă.
Atâta vreme cât nimeni nu spune nimic. Pentru că fiecare își vede doar interesul lui, personal.
Fără să înțeleagă – sau fără să-i pese – că satisfacerea genului asta de interes personal, extrem de îngust, este echivalentă cu tăierea crăcii de sub picioare.

Iar pentru cel în cauză nici măcar nu mai contează că pe craca aia mai stau și alții…

‘Mă doare undeva de ceilalți. Dar, în prostia mea – ca să-mi satisfac eu orgoliul, mi-am rupt singur gâtul… Pe-al meu și pe-al copiilor mei.
Și nu mă încălzește cu nimic că șeful meu, care a fost și el la fel de ‘ascultător’față de cei ‘de sus’, a scăpat.
Noi, cei care l-am rabdat – împreună cu toți cei de sub nivelul nostru, am ajuns în rahat.’

„Abrutizați de muncă.”
„Lipsiți de spirit critic.”
„E important și când votezi din scârbă
să nu te îndrepți spre un pericol potențial.”

Comentariile de mai sus au fost adunate, de mine, din media. Radio, internet…
Reprezintă părerea celor care nu se simt confortabil după ce Călin Georgescu a ieșit pe primul loc.

Acuma … cine este Călin Georgescu – sau, mai exact, care este imaginea lui publică – vă puteți lămuri, măcar parțial, vizionând clipul oferit de Recorder. N-am de gând să intru în amanunte.

De unde au aflat cei care au votat cu el că există un Călin Georgescu? În condițiile în care ascensiunea lui în intențiile de vot nu a fost sesizată, nu la adevărata valoare, de institutele de cercetare a opiniei publice? Nici măcar de cele serioase?

‘Adică vrei să spui că Tik-Tok e de vină pentru notorietatea lui Călin Georgescu? Care notorietate a crescut mai abitir decât faimosul Făt-Frumos?’

Vreau să spun că e mult mai ușor să dai vina pe altul.
Dacă guvernanții ar fi obținut alte rezultate – adică dacă populația ar fi fost cât de cât mulțumită de consecințele muncii lor – atunci n-ar mai fi fost atâția oameni care să voteze din scârbă.
Lăturile vehiculate în social media aproape că n-ar mai fi fost luate în considerare. Statistic vorbind.

Acesta fiind momentul să explic diferența dintre a vota ‘din scârbă’ și a vota ‘cu scârbă’.
Am votat și eu odată cu scârbă. Am făcut singura alegere raționala posibilă în acel moment – tot un tur doi al unor alegeri prezidențiale – și am pus ștampila unde n-aș fi pus-o nici în ruptul capului dacă situația ar fi fost normală. Dar nu m-am dus niciodată la vot motivat de scârbă. Întotdeauna de speranță!
Pe lumea asta sunt și oameni care nu prea votează. Nu-și pun problema, n-au timp/chef, își spun că votul lor nu contează… Dar câteodată… când le ajunge și lor cuțitul nemulțumirii la osul psihologic… se duc în cabina de vot să-și verse și ei, undeva, furia produsă de scârbă. Ajung să voteze din scârbă!
Și, cum furia nu a fost niciodată un sfetnic bun, pun și ei ștampila pe prima față cât de cât spălată care li se prezintă a nu fi fost mânjită cu politică. Nu mai au răbdare să asculte ce le spune fața aia… e suficient să vorbească calm și așezat!

Poate că a venit momentul să căutăm mai degrabă explicații pentru cum am ajuns aici. Noi, toți. Decât să dăm vina unul pe celălalt.
Pănă la urmă, situația actuală a început în 1990… au fost nu știu câte runde de alegeri de atunci încoace… la care am luat parte cu toții…
Dacă înțelegem cum am ajuns aici, avem o șansă să mergem mai departe. Dacă ne tot certăm între noi, facem jocul celui care ne vrea dezbinați. Și rămânem în continuare la statutul de pradă!

Toată lumea e de acord:
Așa nu se mai poate!

Există doua variante.
Schimbarea din interior sau schimbarea din ‘exterior’.
Schimbare din exterior înseamnă revoluție.
Prefer schimbarea din interior.
Doar că e nevoie ca această schimbare din interior să fie operaționalizată de un grup mare de oameni. De o majoritate.

Unul câte unul, oamenii se pierd pe drum. Îi înghite ‘sistemul’.
Chestia asta funcționează în ambele direcții.
Dacă sistemul e funcțional, îi ejectează pe aberanți.
Dacă sistemul e pe drumul cel rău, îi marginalizează pe cei capabili. Nu-i aruncă de tot – sistemul are nevoie și de oameni care să facă ceea ce trebuie făcut – doar îi ține ‘la respect’. Până se ‘dau pe brazdă’ sau până pleacă singuri.

Suntem într-un fel de cerc vicios.
Foarte mulți dintre cetățeni, adică prea mulți, aleg să nu mai voteze. ‘N-ai cu cine, dom’le’!
Prea mulți dintre oamenii de calitate aleg să nu se implice în politică. ‘Nu vezi ce fel de oameni sunt scoși în față?’
Foarte mulți dintre ‘comunicatori’ crează în spațiul public impresia că ‘politica e murdară’.

Cum ieșim?
Cu toții!
Altfel ne mănâncă – unul câte unul, pe fiecare dintre noi – cei care nu înțeleg că, de fapt, își taie și lor craca de sub picioare.

Maryan Popescu face un clip. Îl pune pe TikTok.

Un ‘gregoire’, impresionat de performanțele tractorului, fură clipul, îl titrează și-l urcă pe FB.
Îndemnându-și publicul privitor să-i răsplătească eforturile – e și un buton ‘give’ pe laterala clipului – și să pună botu’ la idea de roexit. 25k dintre aceștia, dintre privitori adică, au dat cu liche. Adică au aprobat pozitiv.

Nedumerirea mea e cât se poate de simplă.
Care e legătura?!?
De ce ar trebui să ieșim din UE – adică să roexit – dacă am fost în stare să facem un tractor?

Nu ne lasă UE să facem tractoare?!?
UE nu ne lasă să mai tăiem porci în bătătură și să ne mai batem nevestele… tractoare… n-avem decât să facem! Dacă mai știe vre-unul dintre noi cum… Dintre ăștia rămași aici să muncim fără să gâdim!

Și să votăm fară să gândim…

E așa o fierbere ‘pe rețele’ încât situația a devenit foarte dificil de comentat.

Bineînțeles că am și eu o părere despre tot ce s-a întâmplat doar că…

Așa că am s-o iau de la început.

O trupă pleacă în turneu. Își propune să aducă pe fiecare dintre scenele pe unde va poposi și niște artiști locali. Niște artiști care chiar dacă locali, nu se întâlnesc în mod obișnuit cu publicul Colplay din respectivele orașe.

În București au fost două concerte. Ambele l-au avut ca invitat pe Babasha. Manelist de origine romă.
Cei care au asistat la primul concert l-au dat efectiv afară. L-au huiduit până a plecat.
Cei care au avut bilete la al doilea concert au huiduit și ei. Cel puțin așa am înțeles din relatările care au inundat internetul. Doar că al doilea rând de huiduieli a avut loc sub bagheta și la invitația lui Chris Martin, leaderul Coldplay. După care ‘petrecăreții’ au dansat pe muzica lui Babasha. Aceiași muzică care fusese acoperită de huiduieli cu doar 24 de ore mai înainte.

Sincer să fiu, pe mine toate astea m-ar fi lăsat rece.
Nu-mi place Coldplay și nu-mi plac manelele.

Dar comentariile au fost cât se poate de relevante.
Nu atât pentru fiecare dintre comentatori cât nemaipomenit de elocvente pentru starea în care suntem.
Noi, ca indivizi alcătuitori ai organismului social din care facem parte. Împreună cu care încercăm să trăim.

Una peste alta, acuzațiile care au curs dintr-o parte-n alta pot fi grupate în trei categorii.
Rasism, înșelătorie și intoleranță.

Unii i-au acuzat pe huiduitori de rasism.
Alții au contra-argumentat citându-l pe Johnny Răducanu. Care susținea că manelele sunt o porcărie.

Huiduitorii, și cei care sunt de acord cu ei, i-au acuzat pe organizatori de înșelătorie.
Ei au huiduit pentru că s-au simțit înșelați. Au plătit bilete la Coldplay și s-au trezit ascultînd manele. Adică altceva decât plătiseră.

Tot huiduitorii, și susținătorii lor, au fost acuzați de intoleranță. Că au ales să-și manifeste nemulțumirea într-un mod ‘neinclusiv’. Că puteau să rabde și ei 5 minute. Că ar fi putut să se întoarcă cu spatele. Sau să plece și să ceară banii înapoi.

A mai fost și o categorie mai subtilă de acuzații. Unii spun că atât spectatorii din a doua seară cât și alde Colplay au dat dovadă de fățărnicie. Spectatorii pentru că au sfârșit prin a dansa pe muzica lui Babasha iar Chris Martin pentru că a spus ca ‘iubește publicul din Romania’ cu toate că acesta, sau măcar o parte din el, nu a ‘savurat’ în totalitate produsul cultural pus la dispoziția sa.

‘OK, foarte interesantă recapitularea ta. Da’ știam toate astea. De ce ne faci să pierdem vremea?’

Acuma, dacă tot ați ajuns până aici… citiți și concluzia!

Care e de bine!

OK, suntem rasiști. Un rasism ‘bine temperat’, de altfel.
OK, suntem intoleranți. Intr-o oarecare măsură. Poate chiar prea mult.

Da, suntem toate cele de mai sus.
Suntem, în același timp, extrem de stresați.
Atât de cu capsa pusă încât nu mai suntem dispuși să acceptăm toate rahaturile.
Chiar dacă suntem, unii dintre noi, dispuși să plătim sume exorbitante pentru ceva… măcar avem pretenția ca produsul plătit să fie conform cu așteptările noastre!
Chiar dacă suntem stresați – și dispuși să ne sărim unul altuia la beregată, virtual vorbind – suntem în continuare capabili de dialog. Încercăm încă să ne înțelegem unul pe celălalt. Și reușim, totuși, să înțelegem cam ce ni se întâmplă. Chiar dacă ne vine greu să recunoaștem, deocamdată, că ne-am lăsat înșelați.

Tot ce mai rămâne este să ne canalizăm energia.
Să dăm la o parte vălurile fluturate de furie și să urmăm exemplul lui Chris Martin.

Care Chris Martin își urmărește scopul cu minuțiozitate.
Care scop? Treaba lui. Pe mine mă interesează metoda!

Care e scopul nostru? Al nostru ca grup. Ca organism social.
‘Supraviețuirea’, evident.
Noi, toți, avem nevoie ca organismul social să supraviețuiască.
Pentru ca fiecare dintre noi să-și poate urmări scopurile individuale – indiferent care or fi alea – avem nevoie ca organismul social din care facem parte să rămână viabil.
Avem nevoie de curent electric, de șosele, de apă potabilă, de școli, de magazine, de spitale, de sistem de justiție… Adică avem nevoie de posibilitatea de a coopera între noi! Avem nevoie să putem să ne ajutăm unul pe celălalt în așa fel încât să ne apropiem, fiecare, cât mai mult de scopurile noastre. Lucru pe care îl putem face doar împreună.
Dialog versus huiduială.

Din câte am înțeles, concertul din a doua seară a fost mult mai plăcut decât primul.

Nu-i frumos dar simt nevoia să raportez chestia asta.

Am găsit o plajă mișto lângă Fanari/Grecia.
Un ‘The Beach Bar, West Side’. Chestie în care nu prea mă duc.
Dar aveau umbrele, la ora 11 esențiale pe plajă în Iunie.

Parcarea era gratis. OK, e cam pustiu în jur. Fanari seamană puțin cu Tuzla. Cu Tuzla de acum 20 de ani, dacă ar fi avut ieșire directă la mare… iar Fanari e la marea Egee… complicat!

Intrăm și suntem lăsați să ocupăm singura umbrelă liberă de la marginea mării. Avea un fel de ‘rezervat’ pe ea dar cel care ne-a condus acolo a luat-o repede. Am comandat un cafe frappe și ne-am așteptat ca la notă să fie adăugat tariful pentru șezlonguri. 2 la număr, umbrelă, măsuță și un fotoliu bonus. Toate în stare perfectă de funcționare.
Nu! Șezlongurile erau ‘în preț’. Nu comandai nimic, deveneau ‘gratis’.

Intrăm în mare.
Plaja cu nisip, apa cu bolovani. Un fel de bucățoaie de gresie pe care era bine să le ocolești. Pe mal, nu foarte aproape de noi, era o grămadă de bolovani scoși din apă.
Doi tipi, evident bine făcuți, scoteau ‘bucățoaie de gresie’ din apă.

De plictiseală, ne apucăm să-i ajutăm.
Eu mai serios, soția mai cu grijă.
Evident – pentru că nu sunt în stare să stau cu ochii deschiși în apă și pentru că nu mai pot să ridic/car ca la 25 de ani – bolovanii pe care îi scoteam eu erau mai mici decât cei pe care îi scoteau ei. Mult mai mici și mai puțini.

Peste vreo două ore ni se face foame.
Mă duc la bar și aleg două chestii. Una să-i placă soției, a doua să se potrivească cu intoleranțele mele. Una peste alta, 10 euro.
Mi se spune că vor fi aduse la umbrelă.

Mă întorc, mă așez și peste 3 minute vine unul dintre ei care știa destul de bine engleză să ne spună că ce am comandat și două sticle de bere sunt din partea lor. Pentru că i-am ajutat la pietre.

ȘI NE ÎNTREABĂ DACĂ E OK?!?

Îi explic că eu nu pot bea bere și că una singură e mai mult decât destul.

Vine mâncarea.
Eu comandasem de 10 euro, ei au adus de 16. Două porții din ce aveau ei mai bun. Că s-ar putea să am eu ceva probleme mai încolo… N-am să mor din chestia asta! Plus berea…

Și uite-așa ne-am câștigat noi prânzul cărând pietre.

Love Greece!

PS.
Mini hamburgherii aia – patru la număr – au fost cei mai buni hamburgheri pe care i-am mâncat vreodată.
La-s că genul ăsta de chiftele sunt mult mai bune în Grecia decât la McDonald’s, astea erau mai bune decât cele obișnuite. Obișnuite în Grecia…
Să nu uit.
Locul părea o afacere de familie.
Profesioniști – toți sub 30 de ani – se mișcau foarte repede, dar reușeau cumva să nu fie obositori. Tot timpul cu zâmbetul pe buze – un zâmbet autentic – și cât se poate de respectuoși.
De respectuoși între ei! Cei care luau comanda vorbeau foarte frumos cu cei care cărau comenzile. Cei care cărau pietrele, mai puțin noi, râdeau cu ‘șeful de sală’.

PS II

Doi copii, de vreo 10 ani, bulgari după vorbă, s-au apucat și ei să scoată pietre din apă.
Cât puteau și ei.

Țeapă!

Dacă se gândea puțin, victima – doar întâmplător cioară, realiza că întrebarea era ‘manipulatorie’.

Treaba votantului este să voteze și abia apoi să comenteze!

Doar așa se poate schimba ceva…

Aveți nevoie de argumente?
Tocmai v-ați uitat la unul foarte convingător!
Exact glumele astea îndoielnice – care vor să ne încurajeze să stăm acasă și să-i lăsăm pe ‘ei’ să-și vadă de ‘treabă’ – sunt cele mai bune argumente pentru necesitatea unei prezențe covârșitoare la vot.

Ce face un cetățean atunci când votează?
Alege?
‘Alegerea’ este doar o ‘porțiune’ din actul de a vota.
Principala semnificație a votului este participarea. Participarea la viața cetății!
Votul este, în primul rând, obiectivarea interesului pentru soarta colaborării dintre membrii societății în care trăim.

Sună pompos?
Am să formulez altfel.
Votul exprimat – adică pus în urnă – este un avertisment.
Un avertisment cât se poate de puternic transmis celor aflați ‘la butoane’. Un mesaj care strigă cât se poate de explicit „NE PASĂ”.

„Suntem cu ochii pe voi așa că aveți grijă ce faceți!”

Așa ceva există doar în capetele noastre.

În Natură există doar ‘orbite’ și coliziuni.
‘Intersecții’, adică locurile alea unde se întâlnesc drumurile și unde oamenii ‘se petrec’ după niște reguli pe care le respectă toți cei care vor să treacă pe acolo ‘nevătămați’, există – și știu că mă repet – doar în capetele noastre.

‘Există peste tot, aiuritule!
Sunt pline orașele de intersecții. Și peste tot prin țară, prin locurile unde n-au ajuns încă autostrăzile…
Te dai tu deștept!’

Normal că sunt deștept!
Ce, tu poți să tastezi în somn?!? Sau habar n-ai de unde vine „Deșteaptă-te Române”?
Trezește-te, mă!”…

Să revenim.
Orașele sunt pline de între-tăieri de drumuri!
Care devin ‘intersecții’ doar atunci când cei care încearcă să treacă pe acolo respectă regulile de circulație.
Atunci când doi șoferi își reped mașinile una-ntr-alta, posibila intersecție devine brusc ‘locul accidentului’!
Înțelegi acum ce vreau să spun?

Individul – adică fiecare dintre noi – este o intersecție.
Locul aflat la confluența dintre ‘afecte’, ‘instinctul de supraviețuire’ și ‘încercarea de a înțelege’.
Societatea, adică indivizii conștienți care încearcă, împreună, să ‘treacă prin viață’, este și ea tot o intersecție.
Intersecția dintre omenire și lume.
‘Lumea’, adică Universul, este – deja v-ați obișnuit, nu? – cea mai mare intersecție posibilă. Locul în care viața încearcă să se strecoare prin timp.

Iar toate aceste considerente se bat cap în cap în cea mai importantă intersecție din lume!
În conștiința mea.
‘Cea mai importantă din lume’ pentru mine, evident!
Exact așa cum fiecare dintre conștiințe este cea mai importantă din lume pentru sine însăși.

E clar că am loc aici doar pentru enumerare.
Dar voi strecura și cel mai interesant aspect din toată tărășenia asta.

Preocuparea intrinsecă a oricărei conștiințe este supraviețuirea.

Similar faptului că masa are inerție, mișcarea are frecare și viața are ‘instinct de supraviețuire’… tot așa conștiința este preocupată de propria ei congruență.

‘Stai că nu mai înțeleg nimic!
Ai spus că viața are instinct de supraviețuire.
Ce nevoie mai are conștiința de încă o formă de autoprotecție?’

Foarte bună întrebarea.
Habar n-am!
Eu doar am constatat existența acestui fenomen.
Conștiința mea a învățat la un moment dat că ‘fumatul face rău’!
Atât teoretic cât și practic.
M-am lăsat de fumat? L-a convins conștiința mea cea înțeleaptă pe individul Sarchis Dolmanian să lase dracului țigările?
Nu!
Ce înțeleg eu de aici?
Pare evident faptul că a mea conștiință este preocupată mai degrabă de propria ei congruență decât de bună-starea animalului pe care îl locuiește. Bună-stare altfel esențială pentru respectiva conștiință…
Care conștiință se comportă, cel puțin deocamdată, ca fiind incapabilă să rezolve disonanța cognitivă dintre ‘animalul gâfâie și tușește’ și ‘cum dracu’ să recunosc, întâi în sinea mea, cât de proastă am fost atunci când l-am lăsat să se apuce de fumat?!?’
Care recunoaștere implică o falie. O discontinuitate. O ruptura între mine – conștiința de până acum, cea care am asistat pasivă la afumarea plămânilor care oxigenează creierul în interiorul căruia sunt ocrotită eu – și conștiința cea nouă. Care nu doar înțelege o anumită necesitate ci care e dispusă să-și recunoască greșeala.
Și nu doar ‘greșeala’ ci evidența că poate greși! Și că va rămâne, cât va mai rămâne, incompletă.
Care conștiință acceptă că a fi conștient este doar o oportunitate și nicidecum un dat. Ceva similar cu faptul că a fi capabil să citești nu te va pune niciodata la curent cu tot ce a fost scris până acum.

Conștiința care înțelege că se află la intersecția dintre individul pe care îl animă și tot ceea ce este în exteriorul acestuia!