Archives for category: comunicare efectiva

OXIMORON s.n. Procedeu stilistic care constă în a uni două cuvinte în aparență contradictorii
(de ex. tăcere elocventă)

pentru a da expresiei un caracter neașteptat.
[Pl. -one. / < fr. oxymoron, cf. oxys – deștept, moros – prost].

„Aici s-a murit…”

„Libertatea” este de părere că „analfabetismul funcțional, TikTok și misticismul religios au produs un cocktail fatal”

„Analfabetism funcțional” este un oximoron.
O expresie care sună bine. Care atrage. Nedumerește și stârnește atenția.
Și cu ce rămâne cititorul? Fiecare cu ce poate, bineînțeles…

Teoretic, un analfabet funcțional știe să citească dar nu înțelege mare lucru din ce citește.
– Hă?!?
Ce te miri? Foarte multă lume știe să mute piesele pe tabla de șah dar foarte puțini știu cu adevărat să joace. Așa și cu scrisul… Una e să scrii pe limba celor cărora te adresezi și altceva iese dacă scrii să atragi atenția. Cu orice preț… Iar undeva între aceste două extreme este situația în care cel care scrie nu prea știe bine pe ce lume trăiește… Nu neapărat din vina lui!

35 de ani am fost nedumerit. Nu înțelegeam sensul expresiei „Aici s-a murit pentru libertate”.
Cum adică „s-a murit”?!?

Poți să te speli. Poți să te trezești. La o adică, poți să te și omori. Singur.

Doar că cei care au murit în Piața Universității, pentru Libertate, au fost omorâți. Nu s-au omorât. Singuri…
Ei doar cereau libertate. Pentru ei, pentru noi…
Și atunci? Cum vine chestia asta cu „s-a murit?!?”

În 20 Septembrie 2024, aflăm de la Europa Liberă că „Dosarul Revoluției, cu Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu inculpați, retrimis la Parchetul Militar. Decizie definitivă.”
D-aia „s-a murit”! Pentru că în 35 de ani nu am fost în stare să aflăm, să ne lămurim, cum și de ce au murit oamenii ăia. Din 21 Decembrie 1989 până în Iunie 1990.

„Analfabetism funcțional” sună bine, nu?
Atât de bine încât nu se înțelege nimic…

– Parcă nu-ți plăceau formulările trase de păr… Făcute să sune… Ce înseamnă aia „nu se înțelege”?!? Poate că ești tu greu de cap și nu pricepi! Atâta vreme cât expresia are o definiție general acceptată…

OK. Hai să spunem că eu fac parte dintre cei care știu doar să mute piesele pe tabla de șah. Și care n-au habar de subtilitățile jocului…

„Orb funcțional” este o expresie cât se poate de clară, nu?
O persoană nevăzătoare care a învățat să se descurce de una singură. Nu e nevoie de vreo definiție general acceptată.
Prin similitudine, analfabetul funcțional ar fi o persoană care nu știe să citească dar reușeste să se descurce în viață. Sunt destul de mulți. Unii au și carnet de conducere dar asta e altă discuție…

„Alfabetism disfuncțional” sună ca dracu? Și d-aia a fost preferată expresia devenită deja clasică? Analfabetism funcțional?!?

Până la urmă, care e scopul comunicărilor noastre?
Să sune bine sau să transmită, clar, ce vrem să spunem?
Să ne dăm mari, să ne arătăm talentul, sau să ne înțelegem între noi?

Dacă noi vorbim pe nas, ce ne mai mirăm că vin niște propagandiști pe Tik-Tok și ne iau fața?
Răstălmăcind exact cuvintele pe care le-am golit noi de conținut?
În condițiile în care publicul țintă, publicul vizat de propagandiști, este deja exasperat?
Printre altele, și de faptul că în 35 de ani nu ne-am lămurit ce s-a întâmplat când cu schimbarea de regim politic!

Analfabetism funcțional…
Copiii noștri văd reclame cu „bibliografia de la curs poate aștepta, până la urmă e Crăciunul” și „Filme explozive pentru zile reci”. După care noi ne așteptăm ca ei să mai înțeleagă ceva din ce citesc…
Au renunțat cu totul la citit. Se uită doar la poze!
La pozele cu care acoperim noi gardurile….

Pleonasmul este frecvent în folosirea limbii,
fiind totdeauna un fenomen de redundanță în exprimare.
Este de cele mai multe ori o greșeală de logică,
dar atitudinea față de el ține de natura sa și de orientarea lingvistului care îl tratează.

V-ați uitat la dată?
Mai uitați-vă odată… Citiți și articolul…

‘Și ce legătură are toată chestia asta cu pleonasmul?!?’

Trei personaje în căutarea unui triplu plenonasm.
La Pirandello erau 6… personaje… să trecem peste…

Nimic nu e mai sigur decât moartea. Primul pleonasm.
Boala lungă duce, evident, la moarte. Pentru ca moartea vine sigur la capătul vieții. Al doilea pleonasm.
Boala lungă este, la rândul ei, ‘sigură’. Al treilea pleonasm!

‘De unde ai mai scos și prostia asta?!?’

Păi boala lungă e sigură pentru un motiv foarte simplu.
Ajungi să te obișnuiești cu ea!

Gândește-te doar la cât tușește un fumător. Înainte de a face cancer…

Cam așa și cu Georgescu ăsta!

Sunt foarte mulți supărați pe netul românesc.
Iar cei mai mulți dintre ei – cel puțin pe peretele meu de la facebuci – sunt supărați pe cei care au votat ‘schimbarea’. Pe cei care au vrut să-l schimbe pe Iohannis cu Călin Georgescu.

Principala acuzație adusă acestor oameni este prostia!
‘Cum poți să nu-ți dai seama că Georgescu spune numai prostii?!?’
După care își aduc aminte ‘stai așa, mai mult de 50% dintre elevi erau analfabeți din punct de vedere funcțional încă din 2021. Și de atunci nu s-au îmbunătățit lucrurile! N-ai ce să faci dom-le cu ăștia! Nu înțeleg nimic… trec argumentele peste ei ca apa peste penele raței!’

Hai să o luăm invers!
De la coadă la cap.

Dacă sunt atât de proști încât nu pricep nimic, cum de au putut fi convinși?!?
Dacă sunt atât de impenetrabili la argumente, cum de au reușit propagandiștii care îl împing pe Georgescu-n față să penetreze așa-zisa lor prostie?
Dacă sunt atât de proști, cum de au reușit să țină minte cu cine li s-a spus să voteze?!?

Nu sunt proști?
Doar răuvoitori? Răuvoitori plătiți de Moscova?

O parte da!
Adică cea mai mare parte dintre cei care comentează ‘pro’. Care ‘își aduc aportul’. Care contribuie la amplificarea ‘mișcării’.
Doar că aici n-ai ce căuta cu vre-un argument.
Oamenii ăștia sunt convinși!
Sunt convinși că ei sunt deasupra. Deasupra tuturor. Deasupra proștilor pe care îi conving.
Alături de cei care îi plătesc.
Alături de care vor sta la masa învingătorilor….

Așa cred ei…

Și uite-așa am ajuns la capatul firului.
La așa zișii proști care au votat așa cum li s-a spus.
La ‘proștii’ care ‘s-au lăsat păcăliți…’
La ‘proștii’ ‘pe care n-ai cum să-i convingi că au fost păcăliți’!

Am să fac o pauză aici.
Să vă întreb ceva.
Știți că mai sunt încă oameni convinși că Băsescu este un mare om de stat? Alții profund recunoscători lui Iliescu?
Și știți cât de mulți sunt cei convinși că Emil Constatinescu a fost cel mai prost președinte al României? ‘A fost’…

Să revenim.

Avem de a face cu o situație inedită.
Pentru prima oară ‘la adăpost’.
Pentru prima oară într-o relativă abundență.
Tarabele din București arată, în sfârșit, așa cum arătau cele din Budapesta în 1993…

Mihai Bravu, 27 Decembrie 2024

Și noi ne ducem după fentă?!?

Care ‘noi’?

Cei care am dormit 35 de ani?
Care am asistat impasibili la deteriorarea învățământului? „Analfabetismul funcțional” – un oximoron, un alt subiect de actualitate – n-a ajuns singur în halul ăsta! Noi l-am lăsat să cadă pe scări…
‘Noi’ care i-am reproșat lui Rațiu că ‘n-a mâncat salam cu soia’ după care ne-am peticit deficitul de cont curent cu banii trimiși în țară de căpșunari? Și de badante? Badante și căpșunari de care cam facem mișto de câte ori vine vorba despre ei….
Badante și căpșunari cărora le reproșăm că au votat cu Georgescu! Nu numai ei, dar ei în cea mai mare proporție…

În realitate, lucrurile sunt destul de simple.

‘Pe afară vopsit gardu’,
înăuntru leopardu’ .’

Doar că gardul a devenit transparent…

Tarabele or fi ele pline, și pensiile proapăt mărite, doar că oamenii au aflat, în sfârșit, cum e treaba cu deficitul de cont curent. Și cu serviciul datoriei externe…
Bine, nu prea înțeleg ei mare lucru. Deh, „analfabetismul funcțional” își face simțită prezența… Doar că tinerii au început să simtă că e ceva putred în Danemarca. Tinerii, adică cei pe umerii cărora va cădea povara datoriei externe…
Tinerii, adică cei de educația cărora nu prea ne-am ocupat! Noi, părinții lor. Nu altcineva…
Noi nu le-am spus care e alternativa. Alternativa la ceea ce avem acum. Și de care ne batem joc!

Tinerii care i-au votat pe ‘suveraniști’.
Tinerii care ne întreabă pe restul: „Da’ voi cum vă închipuiți că se poate schimba ceva dacă rămân la putere tot cei care ne-au adus în halul în care suntem?”

Proști? Că s-au dus după fentă?
Care dintre noi?!? Despre care dintre fente e vorba?

Până la urmă, o țară e ca un fel de echipă.
Când trag toți la căruță, ajung undeva. Mai la stânga, mai la dreapta… dar undeva.
Dacă prea mulți se cred la adăpost, dacă prea mulți ajung să credă că ‘ei se pot descurca singuri’… lucrurile încep să băltească.
Lucrurile să băltească și nemulțumirile să se adune.
Fiecare are ceva de reproșat și fiecare are ceva de revendicat!

Și uite-așa se adună, bob cu bob, frustrarea!

Care frustrare e materia primă de care se folosesc pescuitorii în ape tulburi!
Frustrarea este materia primă din care manipulatorii produc zâzanie!
Care manipulatori ne vor tehui de cap.
Care manipulatori își freacă măinile văzându-ne cum ne înjurăm unii pe ceilalți.
Care manipulatori se folosesc de greșelile noastre pentru a ne face mai slabi. Mai orbi.

Mai orbi și mai incapabili să pricepem ce ni se întâmplă!

Ne-am tot lăsat păcăliți de 35 de ani încoace.
Că n-am avut experiență în ale democrației, că la noi comunismul a fost mai nasol decât la alții, că noi n-am avut un Havel.
Ne-am obișnuit cu boala…

Da’ n-am murit încă!
Și dacă ne pricem la ceva… atunci ne pricem la supraviețuit.
Și la schimbat macazul, de fiecare dată când a fost cazul.

A cam venit cazul!

Cine v-a învățat mă să vă mâncați între voi?!?

Un ateu se plimba prin pădure, minunându-se de frumuseţile naturii :
Ce copaci impresionanţi! Ce râuri cristaline! Ce animale frumoase !
La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate.
Când se întoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sănătos si cu poftă de mâncare.
Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiţie fizică mai bună decât a ateului, asa că îl urmează conștiincios…
Tipul era atât de îngrozit incât la un moment dat se impiedică si cade.
Ursul îl apucase deja de un picior asa că omul, paralizat de frică, răcnește:
– Doamneeee!!!.
În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheţă în poziţia in care se afla, pădurea ramase neclintită si o lumină se revarsă din cer. Tipul, socat, auzi o voce:
– Mi-ai negat existenţa toată viaţa, le-ai explicat si altora că sunt un mit, ai pus toată creaţia Mea pe seama intamplării cosmice… si vrei acum să te salvez? Pot eu să te consider credincios cu adevărat?
Ateul se uită fix in lumină si răspunse:
– As fi ipocrit să îţi cer brusc să mă consideri credincios, dar poate reusești să faci ca ursul să devină creștin?
– Foarte bine, răspunse vocea.
Lumina dintr-o dată a dispărut si zgomotul pădurii a revenit. Ursul il eliberă din ghearele sale, își împreună labele din fată și spuse:
– Doamne, binecuvântează aceste bucate. Amin.

– mariana bârsan-

See less”

Pentru conformitate:
Tot ce vedeti mai sus a fost luat cu copy-paste de pe FB. Inclusiv virgulele.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=8736234676444584&set=a.136280366440101

Citind tărășenia asta, mi-am adus aminte de un banc.
De pe vremea când bancurile de genul ăsta erau colportate doar între oamenii care aveau întredere unii într-alții. Până la proba contrarie, bineînțeles…

Un român, un neamț și un american sunt prinși de canibali.
– Știți care e cioaca. Acuma, că v-am prins, organizăm un festival. Voi o să fiți cina. Singurul mod în care puteți scăpa este să ne cereți ceva ce nu avem.
Americanul își făcea deja planuri despre cum să plece de pe insulă:
– Rachete. Sigur n-aveți așa ceva!
– Un Stinger e bun? Du-te bă țîcă și adu unul dintre Stingerele alea pe care le-am găsit în C-ul ăla 17 care a căzut în junglă anul trecut. Mai țineți minte ce fraged a fost pilotul? Duceți-l pe fraierul ăsta să se spele… a făcut pe el…
Neamțul, deja îngrijorat:
– Un BMW ?…
– Avem câteva… au căzut niște containere în apă acu vreo doua cicloane… creștem găini în ele… containerele le-am făcut magazii… vrei să le vezi?
– Tu, românule? Ai ceva de cerut?
– Eu vreau să vorbesc cu secretarul organizației de bază. Sigur trebuie să fie un om înțelegător!
– Cu cine?!? Și ce e aia „organizație de bază”?!?
– Cum, n-aveți organizație de bază?!? La voi cum e organizat Partidul?
– Ce e aia „partid”? N-avem așa ceva… Hai că ai scăpat! Ce chestie, ești primul…
– Nu despre „partide” e vorba. Despre Partid. Partidul Comunist!
– Tu nu-nțelegi că n-avem așa ceva? N-avem nici un fel de partid și cu atât mai puțin vre-unul comunist!
– Nici UTC? Nici sindicat? Nici Frontul Democrației și Unității Socialiste?
Păi dacă nu aveți așa ceva, atunci cine v-a învățat să vă mâncați între voi?!?

Cam așa și cu ‘poanta’ de la început.
Cea în care Dumnezeu – dumnezeul persoanei care a redactat bancul – face mișto de ateu…
Nu cred că asta a fost intenția persoanei respective dar ‘bancul’ ăsta reușește să descrie perfect o anumită variantă de ‘creștinism’. Varianta aia, cunoscută mai ales sub denumirea de sectă, care își îndeamnă adepții să-i disprețuiască pe toți cei care au păreri. Alte păreri decât cele validate de conducătorul sectei…

Tocmai am descoperit că moașa satului e hoață.
Și bețivă, pe deasupra.

Ce facem?
O dăm afară? Și punem în locul ei o nebună mincinoasă și fără pic de experiență?

Sau stăm cu ochii pe cea despre care știm măcar ce-i poate pielea?
Stăm cu ochii pe ea! N-o mai lăsăm să fure! O ținem departe de băutură!

Și nu mai dăm vina pe moașă atunci când copiii făcuți la beție ies neputincioși…
Că nici noi n-am fost ușă de biserică!
Moașa asta ne-a fost colegă de bancă în școala generală.
Am tras-o de coadă. Și am făcut mișto de ea cînd n-a intrat la medicină.
După care i-am dus o șpagă când am avut nevoie de serviciile ei. Să ne ia pe noi înainte… Inaintea celor care nu știau ‘cum stă treaba’… Că de, noi ne știam de mici!
Și dacă am văzut că-i place șprițul, tot noi am început să-i cărăm băutură. Să ne lase în pace să ne facem și noi menderele…

Când vom învăța că fiecare sat are moașa pe care o merită, abia atunci se vor ridica dintre noi niște moașe care vor face treabă ca lumea.
Care vor ajuta viitorul să se nască în loc să ne tot răsucească ochii către ceafă!

‘Înainte’ nu era mai bine. ‘Înainte’-le ăla e mort.
Singura speranță e în față. Înainte!

Știi cum spunea un coleg de serviciu mai în varstă:
“neică, cu cât ești mai deștept cu atât ești mai prost, ascultă ce spui io!”

Asta cu era internetului e o manipulare pe față!
Onanism intelectual.
Confundă calul cu caruța…

Prostia este, funcțional vorbind, incapacitatea de a jongla cu informația. Incapacitatea de a pune cap la cap mai multe lucruri. Incapacitatea de a înțelege. De a intra dincolo de suprafața lucrurilor.
Mintea este un fel de muschi. Mușchiul gândirii. Dacă îl antrenezi, cu cât mai devreme cu atât mai bine, ajunge cât mai aproape de potențialul său.
Ăsta fiind și motivul pentru care copiii crescuți în libertate, cu acces la cât mai multă și cât mai variată informație, sunt mai deștepți decât cei crescuți în lesă.
Spunerea de mai sus e doar pe jumătate adevarată.
Dacă un copil este expus, în mod firesc, unei cantități mari de informație cât mai diversă – și este ajutat să o înțeleagă, când este cazul – atunci se va apropia destul de mult de potențialul său natural. Și va ști, după perioadei de formare primară, să învețe în continuare.
Atunci când un copil este ținut în lesă – cantitatea de informație la care are acces este cenzurată iar încercările sale de a gândi de unul singur sunt reprimate – acesta va renunța. Pur și simplu. Va lua de bune frânturile de informație pe care le primește și le va aplica mecanic. Va fi dresat în loc să fi învățat. La maturitate – atinsă foarte repede dar extrem de incomplet – va fi pur și simplu incapabil să mai învețe ceva. Să gândească de unul singur. Nu va fi, de fapt, prost! Va fi limitat. Ceea ce este cu totul și cu totul altceva. Iar culmea este că persoana respectivă va fi convinsă că ‘așa e normal să fie lucrurile’.

Din punct de vedere sociologic, prostia este o etichetă. Jignitoare.
Pe care o folosim noi… așa ne-am obișnuit dar nu ne face bine. Nici celor pe care îi facem prosti și nici măcar nouă…

În ceea ce privește deșteptăciunea, nu toti dintre cei învățați sunt suficient de deștepți încât să-și dea seama cât de proști sunt.
Ăștia sunt cei care fac cele mai mari rele pe pământul ăsta. Știind foarte multe lucruri, sunt foarte capabili. Capabili de multe chestii.
Nedându-și seama cât de proști sunt – că nici măcar cei mai deștepți dintre noi nu le știu pe toate – nu știu când să se oprească.
Ajung să se încreadă atât de mult în deșteptăciunea lor încat nu mai iau în seamă semnalele pe care le primesc din jur. Feed-back-ul, ca să folosesc un termen tehnic.
La limită, ajung să-și dea seama de realitate abia când începe să le cadă cerul în cap.
Ceaușescu, Bashar al Sadat,…

Dacă Putin își iubeste cu atâta pasiune poporul,
de ce Rușii o duc mai rău decât polonezii?
De ce îi trimite la moarte în Ucraina?
Dacă în UE e atât de rău, de ce se lasă Ucrainenii omorâți pe chestia asta?
Dacă în UE e atât de rău, de ce îi trimite Putin pe Ruși la moarte

ca să-i țină pe Ucraineni la adăpost?
La adăpost de lăcomia Bruxelles-ului

Pe vremea ‘aia’, totul era calculat. Adică ‘rațional’. Cineva, adică Comitetul Național al Planificării, calcula cât se poate de științific de câtă mâncare avea nevoie poporul. Specialiștii în nutriție determinau, pentru fiecare categorie de oameni ai muncii, cantitatea zilnic necesară iar planificatorii planificau aprovizionarea.

Într-o bună zi, Ceaușescu se duce în vizită la o fermă de porci.
Vede o purcea gestantă și își dă și el cu părerea: „Asta o să fete cel puțin 12 purcei.”
La soroc, scroafa face 3. Îngrijitorul era îngrozit. Cum să raporteze el că scroafa lui Nea Nicu a fătat doar 3?!? Așa că mai ia doi de la scroafa vecină și îl cheamă pe șeful de echipă să îi arate.
Ăsta, la rândul lui, era și mai îngrozit. Ingrijitorul… nu avea prea multe de pierdut. Dacă îl dădea afară, se muta la altă fermă. Pe șeful de echipă l-ar fi dat la munca de jos… în locul îngrijitorului… la lopătat rahat de porc… Așa îi raportează șefului de secție că purceaua ‘lui Șefu’ a fătat 7 purcei.
Șeful de secție raportează 9 către director, directorul 10 către direcția agricolă, ăia 11 către minister iar ministerul, cu sufletul împăcat – că doar nu mințeau prea mult – raportează 12 către CC. Adică către Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
Cel care se ocupa de ‘problemă’ – adică îi ducea ‘mapa’ lui Ceaușescu – se gândește să facă și el o faptă bună așa că:
„Tovarășe Secretar General, ați remarcat dumneavoastră o scroafă când ați fost în vizită de lucru la… și ați preconizat că va făta 12 purcei. Ei bine, a fătat 13.
Bine, bine… trimiteți 3 la export și restul lăsați-i pentru consumul intern. Pentru oamenii muncii!”

Acesta este un exemplu perfect de raționalizare.
Împarți ceea ce ai conform convingerilor tale.
Ce ai sau ceea ce crezi că ai…

Dacă ești convins – sau dacă ți se spune – că este disponibilă atâta carne de porc pe cap de ‘vită furajată’ iar specialistul tău în nutriție îți spune că e suficient, tu – adică Ceaușescu – ești convins că poporul o duce bine.

‘Adică ce vrei să spui? Că Ceaușescu a fost nevinovat?!? Că doar cei care l-au mințit…’

Ăsta e alt exemplu perfect de raționalizare. Auzi doar ce vrei să auzi, atâta vreme cât ești convins de un anumit lucru.

Cine i-a ales pe cei care-i băgau limba-n ureche lui Ceașcă? Nu cumva el însuși? El și nevastă-sa?
Îi dădeau afară pe toți cei care aveau curaj să spună ceva și îi păstrau doar pe pupi-n-curiști…
Cine era de vină? Pupi-n-curiștii?
Dudul care face dude sau gradinarul care si-a pus un dud deasupra locului unde își parchează mașina?

Așa funcționează dictaturile. În mod rațional.
Pentru fiecare dintre cei care iau câte o decizie e rațional să facă un anumit lucru. Își apără pielea.
Doar că genul ăsta de raționalitate – fiecare pentru el, adică raționalizare – duce la prăbușirea întregului eșafodaj. Nu imediat. Nici măcar la prima criză.
Doar că prăbușirea este inevitabilă.
Atâta vreme cât nimeni nu spune nimic. Pentru că fiecare își vede doar interesul lui, personal.
Fără să înțeleagă – sau fără să-i pese – că satisfacerea genului asta de interes personal, extrem de îngust, este echivalentă cu tăierea crăcii de sub picioare.

Iar pentru cel în cauză nici măcar nu mai contează că pe craca aia mai stau și alții…

‘Mă doare undeva de ceilalți. Dar, în prostia mea – ca să-mi satisfac eu orgoliul, mi-am rupt singur gâtul… Pe-al meu și pe-al copiilor mei.
Și nu mă încălzește cu nimic că șeful meu, care a fost și el la fel de ‘ascultător’față de cei ‘de sus’, a scăpat.
Noi, cei care l-am rabdat – împreună cu toți cei de sub nivelul nostru, am ajuns în rahat.’

„Abrutizați de muncă.”
„Lipsiți de spirit critic.”
„E important și când votezi din scârbă
să nu te îndrepți spre un pericol potențial.”

Comentariile de mai sus au fost adunate, de mine, din media. Radio, internet…
Reprezintă părerea celor care nu se simt confortabil după ce Călin Georgescu a ieșit pe primul loc.

Acuma … cine este Călin Georgescu – sau, mai exact, care este imaginea lui publică – vă puteți lămuri, măcar parțial, vizionând clipul oferit de Recorder. N-am de gând să intru în amanunte.

De unde au aflat cei care au votat cu el că există un Călin Georgescu? În condițiile în care ascensiunea lui în intențiile de vot nu a fost sesizată, nu la adevărata valoare, de institutele de cercetare a opiniei publice? Nici măcar de cele serioase?

‘Adică vrei să spui că Tik-Tok e de vină pentru notorietatea lui Călin Georgescu? Care notorietate a crescut mai abitir decât faimosul Făt-Frumos?’

Vreau să spun că e mult mai ușor să dai vina pe altul.
Dacă guvernanții ar fi obținut alte rezultate – adică dacă populația ar fi fost cât de cât mulțumită de consecințele muncii lor – atunci n-ar mai fi fost atâția oameni care să voteze din scârbă.
Lăturile vehiculate în social media aproape că n-ar mai fi fost luate în considerare. Statistic vorbind.

Acesta fiind momentul să explic diferența dintre a vota ‘din scârbă’ și a vota ‘cu scârbă’.
Am votat și eu odată cu scârbă. Am făcut singura alegere raționala posibilă în acel moment – tot un tur doi al unor alegeri prezidențiale – și am pus ștampila unde n-aș fi pus-o nici în ruptul capului dacă situația ar fi fost normală. Dar nu m-am dus niciodată la vot motivat de scârbă. Întotdeauna de speranță!
Pe lumea asta sunt și oameni care nu prea votează. Nu-și pun problema, n-au timp/chef, își spun că votul lor nu contează… Dar câteodată… când le ajunge și lor cuțitul nemulțumirii la osul psihologic… se duc în cabina de vot să-și verse și ei, undeva, furia produsă de scârbă. Ajung să voteze din scârbă!
Și, cum furia nu a fost niciodată un sfetnic bun, pun și ei ștampila pe prima față cât de cât spălată care li se prezintă a nu fi fost mânjită cu politică. Nu mai au răbdare să asculte ce le spune fața aia… e suficient să vorbească calm și așezat!

Poate că a venit momentul să căutăm mai degrabă explicații pentru cum am ajuns aici. Noi, toți. Decât să dăm vina unul pe celălalt.
Pănă la urmă, situația actuală a început în 1990… au fost nu știu câte runde de alegeri de atunci încoace… la care am luat parte cu toții…
Dacă înțelegem cum am ajuns aici, avem o șansă să mergem mai departe. Dacă ne tot certăm între noi, facem jocul celui care ne vrea dezbinați. Și rămânem în continuare la statutul de pradă!

Toată lumea e de acord:
Așa nu se mai poate!

Există doua variante.
Schimbarea din interior sau schimbarea din ‘exterior’.
Schimbare din exterior înseamnă revoluție.
Prefer schimbarea din interior.
Doar că e nevoie ca această schimbare din interior să fie operaționalizată de un grup mare de oameni. De o majoritate.

Unul câte unul, oamenii se pierd pe drum. Îi înghite ‘sistemul’.
Chestia asta funcționează în ambele direcții.
Dacă sistemul e funcțional, îi ejectează pe aberanți.
Dacă sistemul e pe drumul cel rău, îi marginalizează pe cei capabili. Nu-i aruncă de tot – sistemul are nevoie și de oameni care să facă ceea ce trebuie făcut – doar îi ține ‘la respect’. Până se ‘dau pe brazdă’ sau până pleacă singuri.

Suntem într-un fel de cerc vicios.
Foarte mulți dintre cetățeni, adică prea mulți, aleg să nu mai voteze. ‘N-ai cu cine, dom’le’!
Prea mulți dintre oamenii de calitate aleg să nu se implice în politică. ‘Nu vezi ce fel de oameni sunt scoși în față?’
Foarte mulți dintre ‘comunicatori’ crează în spațiul public impresia că ‘politica e murdară’.

Cum ieșim?
Cu toții!
Altfel ne mănâncă – unul câte unul, pe fiecare dintre noi – cei care nu înțeleg că, de fapt, își taie și lor craca de sub picioare.

Maryan Popescu face un clip. Îl pune pe TikTok.

Un ‘gregoire’, impresionat de performanțele tractorului, fură clipul, îl titrează și-l urcă pe FB.
Îndemnându-și publicul privitor să-i răsplătească eforturile – e și un buton ‘give’ pe laterala clipului – și să pună botu’ la idea de roexit. 25k dintre aceștia, dintre privitori adică, au dat cu liche. Adică au aprobat pozitiv.

Nedumerirea mea e cât se poate de simplă.
Care e legătura?!?
De ce ar trebui să ieșim din UE – adică să roexit – dacă am fost în stare să facem un tractor?

Nu ne lasă UE să facem tractoare?!?
UE nu ne lasă să mai tăiem porci în bătătură și să ne mai batem nevestele… tractoare… n-avem decât să facem! Dacă mai știe vre-unul dintre noi cum… Dintre ăștia rămași aici să muncim fără să gâdim!

Și să votăm fară să gândim…

E așa o fierbere ‘pe rețele’ încât situația a devenit foarte dificil de comentat.

Bineînțeles că am și eu o părere despre tot ce s-a întâmplat doar că…

Așa că am s-o iau de la început.

O trupă pleacă în turneu. Își propune să aducă pe fiecare dintre scenele pe unde va poposi și niște artiști locali. Niște artiști care chiar dacă locali, nu se întâlnesc în mod obișnuit cu publicul Colplay din respectivele orașe.

În București au fost două concerte. Ambele l-au avut ca invitat pe Babasha. Manelist de origine romă.
Cei care au asistat la primul concert l-au dat efectiv afară. L-au huiduit până a plecat.
Cei care au avut bilete la al doilea concert au huiduit și ei. Cel puțin așa am înțeles din relatările care au inundat internetul. Doar că al doilea rând de huiduieli a avut loc sub bagheta și la invitația lui Chris Martin, leaderul Coldplay. După care ‘petrecăreții’ au dansat pe muzica lui Babasha. Aceiași muzică care fusese acoperită de huiduieli cu doar 24 de ore mai înainte.

Sincer să fiu, pe mine toate astea m-ar fi lăsat rece.
Nu-mi place Coldplay și nu-mi plac manelele.

Dar comentariile au fost cât se poate de relevante.
Nu atât pentru fiecare dintre comentatori cât nemaipomenit de elocvente pentru starea în care suntem.
Noi, ca indivizi alcătuitori ai organismului social din care facem parte. Împreună cu care încercăm să trăim.

Una peste alta, acuzațiile care au curs dintr-o parte-n alta pot fi grupate în trei categorii.
Rasism, înșelătorie și intoleranță.

Unii i-au acuzat pe huiduitori de rasism.
Alții au contra-argumentat citându-l pe Johnny Răducanu. Care susținea că manelele sunt o porcărie.

Huiduitorii, și cei care sunt de acord cu ei, i-au acuzat pe organizatori de înșelătorie.
Ei au huiduit pentru că s-au simțit înșelați. Au plătit bilete la Coldplay și s-au trezit ascultînd manele. Adică altceva decât plătiseră.

Tot huiduitorii, și susținătorii lor, au fost acuzați de intoleranță. Că au ales să-și manifeste nemulțumirea într-un mod ‘neinclusiv’. Că puteau să rabde și ei 5 minute. Că ar fi putut să se întoarcă cu spatele. Sau să plece și să ceară banii înapoi.

A mai fost și o categorie mai subtilă de acuzații. Unii spun că atât spectatorii din a doua seară cât și alde Colplay au dat dovadă de fățărnicie. Spectatorii pentru că au sfârșit prin a dansa pe muzica lui Babasha iar Chris Martin pentru că a spus ca ‘iubește publicul din Romania’ cu toate că acesta, sau măcar o parte din el, nu a ‘savurat’ în totalitate produsul cultural pus la dispoziția sa.

‘OK, foarte interesantă recapitularea ta. Da’ știam toate astea. De ce ne faci să pierdem vremea?’

Acuma, dacă tot ați ajuns până aici… citiți și concluzia!

Care e de bine!

OK, suntem rasiști. Un rasism ‘bine temperat’, de altfel.
OK, suntem intoleranți. Intr-o oarecare măsură. Poate chiar prea mult.

Da, suntem toate cele de mai sus.
Suntem, în același timp, extrem de stresați.
Atât de cu capsa pusă încât nu mai suntem dispuși să acceptăm toate rahaturile.
Chiar dacă suntem, unii dintre noi, dispuși să plătim sume exorbitante pentru ceva… măcar avem pretenția ca produsul plătit să fie conform cu așteptările noastre!
Chiar dacă suntem stresați – și dispuși să ne sărim unul altuia la beregată, virtual vorbind – suntem în continuare capabili de dialog. Încercăm încă să ne înțelegem unul pe celălalt. Și reușim, totuși, să înțelegem cam ce ni se întâmplă. Chiar dacă ne vine greu să recunoaștem, deocamdată, că ne-am lăsat înșelați.

Tot ce mai rămâne este să ne canalizăm energia.
Să dăm la o parte vălurile fluturate de furie și să urmăm exemplul lui Chris Martin.

Care Chris Martin își urmărește scopul cu minuțiozitate.
Care scop? Treaba lui. Pe mine mă interesează metoda!

Care e scopul nostru? Al nostru ca grup. Ca organism social.
‘Supraviețuirea’, evident.
Noi, toți, avem nevoie ca organismul social să supraviețuiască.
Pentru ca fiecare dintre noi să-și poate urmări scopurile individuale – indiferent care or fi alea – avem nevoie ca organismul social din care facem parte să rămână viabil.
Avem nevoie de curent electric, de șosele, de apă potabilă, de școli, de magazine, de spitale, de sistem de justiție… Adică avem nevoie de posibilitatea de a coopera între noi! Avem nevoie să putem să ne ajutăm unul pe celălalt în așa fel încât să ne apropiem, fiecare, cât mai mult de scopurile noastre. Lucru pe care îl putem face doar împreună.
Dialog versus huiduială.

Din câte am înțeles, concertul din a doua seară a fost mult mai plăcut decât primul.