Archives for category: alegerile pe care le facem
Newer Entries »

10% in + pentru bugetari

November 12, 2015 //
0

Atunci cand vine vorba despre analizat, post factum, intentiile faptuitorilor treaba este atat de complicata incat mi se pare o pierdere de vreme. Primul obstacol fiind acela ca niciodata nu poti sti daca a fost vorba despre nestiinta sau despre asumarea costurilor, mai ales atunci cand acestea urmeaza sa fie platite de altii. Iar al doilea lucru care ma determina sa fac economie de efort este ca, de fapt, nu conteaza. Consecintele sunt aceleasi, indiferent de motivatiile celor care au initiat procesul.

Iar acestea, consecintele, fiind de natura factuala, sunt mult mai usor de analizat.

Numai ca, oricat de factuale ar fi, ele trebuie analizate in cheia potrivita.

Deci.
PSD-ul a initiat un amendament, ceilalti au protestat de forma, amendamentul a trecut pana la urma aproape in unanimitate, ‘o parte a presei’ a luat foc iar cei din tabara initiatorilor tac malc asteptand sa vada ce va face Iohannis.

Trecerea in revista este foarte schematica si fara o conexiune stransa cu spatiul media este greu de sesizat ce voi spune in continuare asa ca voi solicita din partea voastra un pic de incredere ‘oarba’. Bineinteles, doar pe durata urmatoarelor cateva paragrafe.

Ei bine, masura luata in parlament este prin excelenta una politica numai ca marea majoritate a analistilor o intorc pe toate fetele doar din punct de vedere economic. Foarte rar mai spune cate unul, si doar en-passant, ca cei care au votat in favoarea ei – toti, nu doar initiatorii, au facut acest lucru luand in considerare (numai?) apropierea alegerilor. Si apoi se apuca sa planga, in cheie economica, de grija deficitului bugetar de anul viitor.

Tocmai de aceea voi incepe prin a incerca sa inteleg ce efecte va avea aceast amendament mai ales in plan politic si abia apoi in plan economic.

Aparent scorul este 1 la 1. Parlamentarii ambelor tabere au votat cot la cot asa ca, cel putin la prima vedere, s-ar parea ca nimeni nu va castiga nimic din chestia asta.
Da, numai ca efecte vor fi – chiar daca ele nu vor putea fi transformate in voturi de nici una dintre parti.

Daca impartim scena politica si sociala – locul unde se joaca aceasta piesa de teatru, pana la urma destul de absurda – in tabere, vom observa cu usurinta ce se intampla:

– Parlamentarii, aproape toti, incearca in disperare sa isi pastreze sansele de a fi realesi. ‘Pai si ce te miri?’ Nu ma mir de ce fac ei, doar ma intreb daca agitatia lor ar mai fi fost atat de mare daca ar fi fost adoptata legea pensiilor pentru parlamentari si, anticipez un pic, ce ar fi fost mai ieftin? Sa platim pensiile alea ‘nesimtite’ sau sa facem fata catastrofei economice cu care ne ameninta marea majoritate a celor care au pareri pe tema asta?
– Platitorii de taxe se simt jefuiti.
– Bugetarii se simt aratati cu degetul.
– Marii operatori economici, cei care sperau sa prinda contractele de investitii de anii viitori, se simt frustrati ca nu vor mai avea la fel de multi bani la dispozitie.

Concluzia?

Exact in momentul in care eram pe cale sa gasim un minim consens national si sa incepem ce n-am facut in ultimii 25 de ani – adica sa ne apucam cu adevarat de treaba, iar am reusit sa gasim un motiv pentru a ne uita chioras unii la ceilalti! Parlamentul, impreuna cu intreaga clasa politica, au mai pierdut ceva din bruma de credibilitatea pe care o mai aveau, populatia este din nou dezbinata, prapastia dintre angajatori si forta de munca s-a mai adancit inca un pic…
Deci nimeni nu castiga nimic, nici macar in termeni relativi, numai ca toti pierdem din greu.

Mai conteaza daca cei care au trecut aceasta masura prin parlament stiau ce urma sa se intample? Sau daca tot ce au incercat sa faca a fost sa-si maximizeze sansele la urmatoarele alegeri?
Poate pentru istorici…

In ceea ce priveste efectele economice ale acestei masuri, daca or mai avea vreo relevanta…
Cresterea deficitului nu este de loc certa. O executie bugetara corecta, atat pe partea de colectare cat si pe partea de verificare cu atentie a costurilor, s-ar putea sa aduca mari surprize…
Cu atat mai mult cu cat toate cresterile astea salariale se vor duce imediat in consum. Chiar daca o parte din acest consum se refera la marfuri importate in conditiile unei colectari (mai) eficiente a taxelor bugetul va avea destul de mult de castigat.

Si inca o chestie foarte interesanta. Acu’ vreo doua zile am auzit pe cineva la televizor – imi pare rau dar nu am fost atent sa vad cine era si nici macar la ce emisiune – care intreba foarte inspirat: ‘oare de ce finantatorii internationali (FMI, BM, UE) protesteaza doar atunci cand vine vorba despre majorari de salarii sau scaderi de taxe si niciodata cu privire la faptul ca in Romania un kilometru de autostrada costa de 2-3 ori mai mult decat oriunde in alta parte?’ Bine, nu doar finantatorii internationali se comporta in felul acesta…

In incheiere as vrea sa va atrag atentia, doar aparent fara legatura, asupra unui articol publicat de DCNews.
“A treia sau a patra oară, după tragedia din Apuseni, văd că, în timp ce muncim ore în șir ca să rezolvăm totul, începe, cum se spune în afară, asasinarea caracterelor. Mai precis, pe cine vrem să terminăm. Vrem să-l terminăm pe Arafat. Și începe o linie de articole cu atacarea lui Arafat pe toate liniile. Ce nu se înțelege, în acest moment, este faptul că acest tip de atac continuu, nu întotdeauna fondat, pe bază de informații credibile (mai precis cu ‘aparenta de credibilitate’, completarea mea), va face ca, în viitor, multor colegi să le fie teamă să ia decizii, să coordoneze o intervenție și să avem o situație mult mai gravă în situații urgente”, a mai zis Raed Arafat.”

Vorbeam mai sus despre faliile care exista in societatea romaneasca, si care o impiedica sa functioneze cat de cat multumitor. Ei bine, iata unul dintre mecanismele prin care apar si sunt adancite aceste falii.
Pana la revolutie ‘presa centrala’ ne batea la cap ad nauseam cu ‘unitatea de nezdruncinat a intregului popor in jurul conducatorului iubit’ iar acum fiecare tabara are cate un ‘organ de presa’ cu ajutorul caruia isi ataca ‘dusmanii’, inclusiv sub centura daca nu se gaseste un motiv real.

Pe termen scurt s-ar putea ca ‘divide et impera’ sa dea rezultatele scontate numai ca pe termen lung aceasta tactica duce intotdeauna la pierderi strategice.

Tags , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, an electoral, economie, politica, respect reciproc

Guvern tehnocrat

November 11, 2015 //
0

Discutiile aprinse din actualitatea politica romaneasca m-au facut sa ma gandesc la ce rol joaca, de fapt, un guvern.

Pe vremuri, adica de mult. tarile erau conduse de regi. Dupa capul lor, sau, cel mult, dupa sfaturile unora sau altora din suita.

De la un moment dat suveranii au inceput sa numeasca prim ministri. Poate pentru ca si-au dat seama ca nu se pricep chiar asa de bine, poate pentru ca li se facuse lene… putin conteaza.
Si nu, chestia asta nu a fost neaparat legata de aparitia parlamentelor. Imperiul otoman a avut viziri dintotdeauna si niciodata vre-un ceva care sa semene macar pe departe cu vre-un fel de parlament. China imperiala a fost condusa multa vreme de Mandarini iar Japonia de Shoguni. Chiar si in Europa ministrii au fost insarcinati de regi cu administrarea regatelor cu mult inainte de dezvoltarea parlamentarismului.

Pentru ca pe vremea aia, cel putin teoretic, (prim) ministrii puneau in practica vointa regelui putem spune ca era vorba, avant la lettre, despre un sistem ‘tehnocratic’. Cei drept, in unele situatii, in Japonia de pilda, suveranul fusese redus la rolul de marioneta, dar acestea au fost doar cazuri punctuale.

Ei bine, democratia reprezentativa moderna a produs o rasturnare de situatie. Suveranitatea nationala este exercitata de fapt de catre parlamente, chiar si acolo unde nominal este reprezentata de monarhi constitutionali.
Daca ar fi sa ne luam dupa principiul care functionase pana atunci ar trebui ca toate guvernele sa fie formate din tehnocrati, care sa aibe ca sarcina indeplinirea programului de guvernare elaborat si adoptat de parlamentari, reprezentantii alesi ai poporului.

Situatia reala este total diferita. De cele mai multe ori liderul partidului care castiga alegerile, sau cineva numit de acesta, formeaza guvernul, elaboreaza un program de guvernare iar parlamentul este doar chemat sa aprobe. Atat componenta guvernului cat si programul acestuia. In practica, acest mod de functionare mimeaza ceea ce se intampla in Parlamentul englez pe vremea cand pricipalul rol al acestuia, conform Magna Charta, era sa aprobe taxele cerute de rege.
Abia atunci cand este nevoie de o coalitie de partide care sa alcatuiasca o majoritate parlamentara lucrurile incep sa semene cu ce descriam inainte. Atat programul de guvernare cat si componenta guvernului sunt negociate intre (o parte dintre) partidele parlamentare (cele care urmeaza sa constituie majoritatea), fiecare dintre ele urmarind sa se achite de cat mai multe dintre promisiunile pre-electorale. Atat de cele facute catre electorat cat si cele facute in interiorul grupului de interese reprezentat de fiecare dintre partide.

Si iata cum guvernul nu mai este, aproape niciodata, format din tehnicieni care sa cunoasca bine domeniile in care urmeaza sa sa activeze – sau chiar sa le conduca, conform anumitor curente de gandire, ci din ‘personaje cu anvergura politica’. Adica din oameni care se pricep mai degraba sa ‘motiveze masele’ decat la orice altceva.

Chiar si acest sistem functioneaza relativ bine in situatiile in care restul administratiilor de stat sunt populate cu oameni care stiu ce fac acolo si care nu sunt schimbati din post de fiecare data cand se schimba majoritatea parlamentara. Adica cu ‘tehnicieni’ – si care, pe deasupra, mai sunt si cat de cat onesti.

Din cand in cand sistemul intra in criza, asa cum este cazul acum in Romania. ‘Clasa politica’ simte ca i se clatina scaunul de sub picioare – tocmai din cauza ca marea masa este extrem de nemultumita de modul in care a fost condusa (adica dusa de nas), face un pas inapoi si numeste un asa numit ‘guvern tehnocrat care sa ramana in functie pana la alegeri’.

S-ar putea spune ca se revine la situatia ‘initiala’, cea in care suveranul – parlamentul in cazul acesta, intelege ca nu este capabil sa guverneze si lasa in locul sau pe cineva in stare sa faca acest lucru, el marginindu-se sa indice doar orientarea generala care sa fie urmata de guvern.

Problema reala. care ar trebui rezolvata dar care este foarte rar mentionata, este readucerea intregului sistem in stare de functionare. Acesta nu se gripase pentru ca factiunile parlamentare nu se mai intelegeau intre ele cu privire la directia de urmat – majoritatea parlamentara parea stabila pana nu demult, ci pentru ca intregul aparat nu mai functiona. Si cand spun intregul aparat nu ma refer doar la administratia de stat ci efectiv la tot ce se intampla in interiorul sistemului.

Alaltaieri au fost arestati, unul efectiv si altul la domiciliu, doi angajati ai ISU pentru ca i-ar fi ajutat pe patronii de la Colectiv sa eludeze legea. Pai cum sa functioneze o tara in care e nevoie de o asemenea catastrofa ca sa ne dam seama ca ‘e ceva putred in Danemarca’?

Ei bine, daca primul capitol din programul noului guvern tehnocrat ce urmeaza sa fie numit nu va fi depolitizarea aparatului administrativ, eficientizarea intreprinderilor de stat si combaterea coruptiei atunci nu am facut nimic. Batista va fi fost pusa pe tambal, lucrurile vor fi uitate in timp si, peste ceva vreme, ne vom trezi cu o noua criza.

Si cu o noua sansa de a face atunci ceea ce nu vom fi facut acum.

Dar poate ne vine o data mintea la cap. Atat celor din administratia de stat cat si celor din economia privata.

Foto nineoclock.ro
Traian Băsescu a arătat că un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens. “Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu.

Cica ‘sa faci ce spune popa, nu ce face el’.
Nu cred ca ar putea cineva sa ne dea un sfat mai bun decat cel, implicit cei drept, din spatele citatului de mai sus.

Tags , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, cadre mentale, democratie reprezentativa, respect mutual

“Toate partidele, aceiasi mizerie” ?!?

November 9, 2015 //
0

Cautand pe net o fotografie cu care sa ilustrez postarea de astazi am constatat – multumesc Politica Ridicola – ca acest leit-motiv este vechi de cel putin 3 ani.

Las la o parte orientarea politica a blogului de unde am imprumutat fotografia, analiza pe care o face fenomenului ramane in picioare.

Numai ca eu voiam sa ating o alta latura fata de cea tratata acolo, si pe care va invit calduros sa o cititi.

Intrebarea pe care mi-o pun eu este: ‘OK, ne-am prins! Si acum ce facem?’

Avem, ipotetic vorbind, mai multe variante.

– ‘Aruncam copilul odata cu apa din cada’ si renuntam, cu totul, la clasa politica. Lasam pe primul care pare mai de doamne-ajuta, sau care reuseste sa ne ia mintile, sa ia toata puterea si dupa aceea ne rugam de el sa ne dea si noua cate ‘un semn de mila mariei sale’. Am mai incercat chestia asta – chiar daca inconstient, pe vremea lui Iliescu? Si nu a iesit mai nasol decat a fost doar pentru ca Iliescu nu a fost chiar atat de eficient pe cat ar fi putut sa fie? Precum Alexander Lukashenko, de exemplu?
– ‘Alegem raul mai mic’? Pai nu asta am tot facut pana acum? Si uite unde am ajuns. Nu chiar atat de rau pe cat ar fi putut fi dar nici prea bine nu e.
– Sau intelegem o data ca democratia nu se rezuma doar la arunca, periodic, un petec de hartie intr-o urna si la astepta – de obicei zadarnic, ca cei alesi sa isi respecte promisiunile?

Pana nu vom pricepe ca democratia incepe de la a ne respecta in primul rand intre noi, astia de pe strada, cum sa le cerem celor de ‘sus’ sa ne respecte?
Abia dupa ce vom invata sa vorbim intre noi – adica sa ne si ascultam unul pe altul, nu doar sa strigam din ce in ce mai tare unul la celalalt, vom reusi sa ajungem la o concluzie. Adica la niste pretentii minime pe care sa cerem, politicos, ferm si pe termen foarte lung, tuturor celor care se ofera sa ne conduca.
Si daca tot am vorbit despre respect reciproc, este greu sa impunem conducatorilor nostri – care, pana la urma, sunt un fel de administratori pe care ii angajam noi sa aibe grija de casa noastra, Romania, respectarea acelui set de cerinte minime atata timp cat nu le respectam noi. Adica daca vrem ca ei sa nu mai fure atunci trebuie sa nu mai intoarcem capul cand vedem ceva dubios. Daca vrem sa nu mai ia spaga atunci, pur si simplu, trebuie sa incetam sa le-o mai oferim.

Si inca ceva. Nu vi se pare ca argumentele prezentate acum de cei care nu vor sa plece de la putere seamana ca doua picaturi de apa cu cele prezentate de cei care nu voiau sa plece acum trei ani? Ei bine, asta inseamna ca toti politicienii sunt, pana la urma, niste fiinte umane. Care actioneaza mai mult sau mai putin la fel.
Cu alte cuvinte foarte multi dintre ei vor lua spaga, daca le-o oferim.
Pe de alta parte sunt convins ca foarte multi dintre ei, probabil o majoritate covarsitoare, vor invata sa se adapteze si dupa ce vom intoarce foaia. Ba chiar, in noua situatie, vor intra in politica si foarte multi dintre cei care au stat deoparte scarbiti de ceea ce se intampla acolo.

Numai ca respectul mai inseamna ceva. Nu poti cere cuiva servicii de lux si sa-l platesti ca pe un om de duzina. Am tot respectul pentru oamenii obisnuiti dar daca vrei sa angajezi pe cineva de top trebuie sa ii oferi o remuneratie mare, chiar daca sunt unii care se vor supara pe chestia asta. Sau sa te astepti ca la un moment dat cel care accepta o leafa incredibil de mica sa isi ia singur ceea ce crede el ca i se cuvine.

Am sa vorbesc la concret. Primarul Bucurestiului – nu ma intereseaza persoane ci functii – are un venit anual, impozabil, de aproximativ 24 000 de Euro si gestioneaza un buget de un miliard. Tot de Euro. Cu alte cuvinte ii cerem cuiva sa gestioneze un buget de ‘multinationala’ pentru o leafa de lower middle management. O fi rezonabil din partea noastra? Si, avand in vedere ca lefurile subordonatilor sunt in functie de leafa sefilor, ajungem ca directorii din primaria mare sa aiba niste venituri de-a dreptul derizorii pentru raspunderile pe care le au.

Da, stiu ca pentru un om de pe strada 24 000 de mii de euro pe an este o suma enorma. Mai stiu si ca fiecare ne gandim ca lefurile astea sunt acoperite din taxele pe care le platim noi. Asa ca va propun un exercitiu de imaginatie. Ce-ar fi sa ne gandim cam ce economie am face daca in loc sa aruncam o gramada de bani pe borduri supraevaluate si schimbate din doi in doi ani – nici macar nu voi face vreo aluzie la motivele pentru care se tot schimba acesta borduri, vom oferi lefuri rezonabile celor care ocupa pozitii de raspundere in administratia locala?
Si asa mai departe in intreaga administratie de stat.

Pana nu demult teoria era ca nu are rost sa fie marite lefurile medicilor pentru ca oricum iau spaga. Sau pe cele ale profesorilor pentru ca dau meditatii.
Acum vreo 8 ani a venit unul, nu dau nume, persoana importanta aflata pe vremea aia in fruntea statului, care a spus ca este cazul ca veniturile politicienilor si ale functionarilor de stat sa fie micsorate – pentru ca era criza. Dupa aceea a inchis o gramada de spitale tot pe caz de criza. In schimb a pus sa fie construite terenuri de sport in panta si instalatii de tele-ski la care nu se poate ajunge pentru ca nu sunt drumuri pana acolo.

Acum jumatate dintre medici au plecat in tarile calde. Jumatate dintre absolventii de liceu nu iau bacul. Unii nici macar nu se duc sa il dea. Iar oamenii au ajuns sa strige in piata publica ‘toate partidele, aceiasi mizerie’.

Da, este foarte multa mizerie in jurul nostru. Ar fi cazul sa ne apucam sa facem curatenie. Cu atentie totusi. Sa nu cumva ca luati de val sa aruncam si lucrurile bune pe care le-am agonisit.

Tags , , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, altruism, cadre mentale, coruptie, politica, respect mutual

“Coruptia Ucide”

November 4, 2015 //
1

Aceasta era concluzia la care ajunsese multimea adunata aseara in fata Palatului Victoria.

coruptia ucide

Cum am ajuns aici?

Tragedia din “Colectiv” a fost doar unul dintre simptoamele care ne-au tot tras de maneca. Unul suficient de dureros incat sa ne pese.
Cauzele sunt insa mult mai adanci. Ingropate in ceea ce se numeste constiinta colectiva.

Clipul asta a fost incarcat acum doua zile pe Youtube.
Fusese vizionat, la ora la care mi l-a aratat cineva, de 200 000 de oameni. Adica de vreo 10 ori mai multi decat cei care au manifestat aseara in Bucuresti.

Pentru cei care nu au rabdare sa il asculte dar vor sa inteleaga ce mi-a venit voi cita versurile:

“M-am apucat de rele de cand eram mic
Asta a fost solutia sa ma ridic
Viata m-a facut sa nu fiu deloc cuminte
Am facut infractiuni si-am mers inainte

Eu nu dau inapoi Nu cad pe locul doi
Pentru ca seful meu
E numai Dumnezeu
Am facut multe rele
Si-aveam pedepse grele
Dar El nu m-a lasat
Si tot m-a ajutat

Ce aveti dusmanilor ce aveti toti cu mine
Aveti invidie ca imi merge bine
Eu nu v-am facut rau nu v-am deranjat
Am ajuns mare fiindca viata mi-am riscat

Eu nu dau inapoi Nu cad pe locul doi
Pentru ca seful meu
E numai Dumnezeu
Am facut multe rele
Si-aveam pedepse grele
Dar El nu m-a lasat
Si tot m-a ajutat

Doamne ce lume rea n-am putut sa vad
Nu vrea sa ma lase in pace deloc
Se tine scai de mine si mi-ar lua viata
Are invidie pe afacerea mea

Eu nu dau inapoi Nu cad pe locul doi
Pentru ca seful meu
E numai Dumnezeu
Am facut multe rele
Si-aveam pedepse grele
Dar El nu m-a lasat
Si tot m-a ajutat.”

Cu alte cuvinte ‘fac ce vreau, indiferent de ce consecinte au infractiunile savarsite de mine asupra voastra, fraierii din jurul meu’, si asta pentru ca ‘sunt convins ca Dumnezeu tine cu mine’.
Tinand cont de faptul ca Dani Mocanu se bucura de un imens succes de public rezulta ca un numar destul de mare dintre concetatenii nostri sunt de acord cu viziunea lui asupra vietii.
Oare cate tragedii trebuie sa ni se mai intample ca sa ne dam seama ca ne dam singuri foc la valiza?
Si ca, de fapt, cu cat ne credem mai smecheri cu atat mai tare ne lasam fraieriti de cei care sunt mai priceputi in ale inselatoriei decat noi.
Solutia?
Extrem de simpla. Cand iti dai seama ca jocul este masluit singura metoda de a evita sa fii pacalit in continuare este sa iesi cu totul de acolo.
Cam asa e si cu coruptia asta. Pana la urma efectele ei distrug orice urma de incredere intre membrii unei societati. Consecintele fiind exact cele pe care le vedem in jurul nostru.Si ce poate fi mai groaznic decat sa iti arda copilul de viu intr-un club pe care l-ai renovat/controlat chiar tu?
Nu s-a intamplat inca?
Chiar vrem sa asteptam si chestia asta?
Nu e suficient ca din cauza prostiilor intamplate in ultimii 25 de ani copiii nostri nu mai au acces la un invatamant de calitate iar multi dintre medicii de care vom avea atata nevoie chiar noi, atunci cand ne vor ajunge batranetele, au plecat deja sa-i ingrijeasca pe batranii altora?
PS. Daca faceti click pe fotografia de la inceputul postarii puteti vedea mai multe imagini din seara zilei de 3 Noiembrie.
Tags , , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, cadre mentale, coruptie, Respect Mutual.

“Omul Aproximativ”

September 24, 2015 //
0


Cateva dintre volumele lui TristÂn Tzară.

Nu stiu cum a facut Tristan Tzara de s-a ales cu apelativul de ‘Omul Aproximativ’ insa omul acesta, Samuel Rosenstock pe numele sau ‘adevarat’, a aproximat perfect doua dintre trasaturile care caracterizeaza poporul la sanul caruia a crescut. Cel Român.

„Țara”, si ma refer acum la sensul pe care il avea acest cuvant inainte de a fi fost inghesuit intre granite si de a face obiectul a diverse confruntări armate, a insemnat, pur si simplu, locul unde traiau niste oameni. Echivalentul asiaticului ‘stan’. Hayastan (Armenia), Afganistan, Pakistan. Tara Armenilor, Tara Afganilor, Tara Pakistanezilor, Tara Romaneasca.
In sensul asta toate locurile unde traiesti sunt ‘tzari’.

Cat de nefericit poti fi, oare, daca esti trist in oricare dintre ele?
‘Acasa’ pentru ca acolo nu este atat de bine pe cat ar putea fi iar in ‘cealalta acasa’ din cauza dorului. De casa, de prietenii ramasi acolo, de viitorul care parca iti scapa tot timpul printre degete…

Destul cu tristetea.
‘Aproximativitatea’, cealalta caracterisca Romaneasca intruchipata de Samuel Rosenstock este, de fapt, marea noastra calitate.
Refuzul tiparelor si capacitatea de adaptare sunt cele doua atribute care au facut posibila supravietuirea noastra. A lui precum si a tuturor celorlalti Romani, indiferent daca si-au purtat tristetea peste hotare sau si-au dus crucea in interiorul granitelor tarii.

Tot ce mai avem de facut pentru a lasa tristetea in urma si a incepe sa traim din plin – sa folosim la adevarata valoare creativitatea pe care o avem din belsug – este sa punem in practica indemnurile pe care ni le-au transmis bunicii nostri. Adica si Samuel Rosenstock:
“Hai sa dam mâna cu mâna
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora fratiei
Pe pamântul României!

Iarba rea din holde piara!
Piara dusmania-n tara!
Între noi sa nu mai fie
Decât flori si omenie!

Mai muntene, mai vecine,
Vina sa te prinzi cu mine
Si la viata cu unire,
Si la moarte cu-nfratire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creste
Si dusmanul nu sporeste!

Amândoi suntem de-o mama,
De-o faptura si de-o seama,
Ca doi brazi într-o tulpina,
Ca doi ochi într-o lumina.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grabire
Sa-1 secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Si sa vada sfântul soare
Într-o zi de sarbatoare
Hora noastra cea frateasca
Pe câmpïa româneasca!

Versuri de la: http://www.versuri.ro/
Tags , , ,
Categories alegerile pe care le facem, altruism, respect mutual

De mortuis nil nisi bonum.

September 16, 2015 //
0

Disparitia lui Vadim Tudor a reusit ceva ce parea imposibil.

A adancit si mai tare clivajele care impart populatia Romaniei in tabere.
Am folosit intentionat cuvantul ‘populatie’ pentru ca nu ne mai comportam de mult ca un popor, si cu atat mai putin ca o natiune.

Culmea e ca ultima oara cand am reusit sa constientizam starea deplorabila in care ne aflam am facut acel lucru tot datorita lui Vadim Tudor. Adica atunci cand am iesit disperati la vot si l-am ales, cu entuziasm, pe Iliescu ca nu cumva sa ne trezim cu ‘Tribunul’ facand spume la Cotroceni. Din pacate am fost atat de oripilati de oroarea pe care am fost in starea sa ne-o facem cu mana noastra incat dupa aceea parca ne-am inchis in noi. Si inca nu am reusit sa iesim din starea asta.

Dovada pentru asta este chiar modul in care am reactionat la trecerea in nefiinta a celui despre care este vorba aici.

In loc sa trecem cu gratie peste acest episod am reinceput sa dezgropam schelete. Unii s-au dat cu capul de pereti: ‘Si pe noi cui ne lasi’ – a se citi ‘si noi pe cine mai pupam in fund de-acum incolo?’ iar altii s-au trezit, acum ca ‘Marele Tribun’ a devenit mai inofensiv decat un pui de gaina, sa-i ceara socoteala pentru toate chestiile pe care nu au avut curajul sa i le reproseze in fata.

iar cand cineva incearca sa ne atraga atentia ca atitudinea noastra a fost nepotrivita, atat reactiile la nefacutele cu care ne-a blagoslovit Vadim in timpul vietii cat si exagerarile la care s-au dedat unii dintre noi dupa moartea sa, ii sarim in cap – fiecare din cate o alta directie. Parca refacand pactul contra naturii din 2000, atunci cand am sarit din lac in put. Tocmai de frica (scarba?) pe care ne-o produsesem singuri propulsandu-l pe Vadim in turul 2.


Desen & Copyright @DION

O manea, doua manele de Dorin Tudoran.
Cititi, va rog, si comentariile de pe blogul lui Dorin Tudoran. Articolul o fi el genial dar contributiile cititorilor sunt cele cu adevarat relevante in situatia asta.

Tags ,
Categories alegerile pe care le facem, cadre mentale, identitate colectiva, psihologie, Tara lui Iohannis

Inertia coruptiei

September 7, 2015 //
0

Recentele intamplari ale caror protagonist a fost Sorin Oprescu, edilul sef al Bucurestiului, i-au cam mirat pe comentatorii vietii politice si sociale romanesti.

‘Cum sa mai faci asa ceva in situatia in care DNA-ul deja a ‘saltat’ oameni din primarie?’
‘Ies la iveala din ce in ce mai multe acte de coruptie in ciuda campaniei intense de combatere a acestui fenomen!’

Prima fraza este cat se poate de rezonabila, mai ales daca este luata separat.

Cea de a doua pare de-a dreptul ciudata. Din punct de vedere logic. Tot mai multe cazuri de coruptie ajung sa iasa la iveala tocmai datorita campaniei de combatere si in nici un caz in ciuda ei….

Indiferent de ‘ciudatenia’ ei, merita atentie
Genul asta de fraze sunt rostite de oameni de oameni care practica un stil de gandire extrem de rational, care elimina la rece orice urma de sentiment din procesul cognitiv. Analisti, nu? Din pacate acest mod de a percepe lumea nu este nici pe departe atat de infailibil pe cat se pretinde a fi.
In primul rand pacatuieste prin a atribui si celor analizati un mod similar de a vedea lumea – cum de au putut sa continue avand in vedere ce se intampla in jurul lor? – iar in al doilea rand ca nu tine cont de faptul ca nu prea poti sa intelegi ce se intampla in capul cuiva daca nu esti familiarizat, in mod real, cu modul sau de gandire si cu situatia in care se afla.

Pai nu?
Daca esti rational iti adaptezi instantaneu actiunile la reactiile pe care le-ai produs. Imediat ce s-au prins gaborii de cioaca bagi capul la cutie – te opresti din ce faceai – si strangi randurile – nimeni nu mai vorbeste nimic astfel incat totul sa ramana ingropat.
Abia acum intelegem cum adica ‘ies la iveala tot mai multe acte de coruptie in ciuda campaniei intense de combatere a acestui fenomen’. In viziunea celor care se mira de chestia asta atitudinea rationala ar fi fost ca nimeni sa nu mai spuna nimic.

Ei bine, in primul rand ca o atitudine cu adevarat rationala ar fi fost ca nimeni sa nu calce pe bec. De loc. Sau daca s-a intamplat si au auzit ca le trosnesc cioburile sub talpi sa se fi oprit de la primul sau de la al doilea. Faptul ca i-au dat inainte prin balarii nu denota prea multa rationalitate.
In al doilea rand coruptia asta nu se practica de unul singur.
Si daca in prima faza apartenenta la un grup de genul asta – chiar daca nu e organizat in mod mafiot – iti ofera un sentiment de siguranta, macar prin numar, descoperi foarte repede ca nu esti de capul tau. Adica nu poti sa te opresti atunci cand ti se pare tie ca ai ‘agonisit’ destul. Ceilalti au si ei pretentiile lor.

Si  uite asa, chiar daca intamplator ai inceput ca dirijor, ajungi sa joci dupa cum iti canta orchestra.

Solutia? Foarte simpla. Atata vreme cat functiile de decizie, indiferent care, vor fi platite prost, ele vor atrage doar pe acei oameni care stiu bine de la inceput ce ii asteapta. Iar daca cei din executie vor fi platiti si ei mizerabil atunci ii vor ajuta pe primii.
Varianta ar fi ca decidentii sa fie platiti bine iar cei din executie decent. In felul acesta vor fi atrasi si oameni cu adevarat capabili, care ii vor scoate din sistem pe cei nu doar coruptibili ci, mai ales, care isi ascund incapacitatea in spatele unei rigiditati de care nu poti trece – ca om care ai de rezolvat o problema – pana cand nu dai ‘o atentie’.

Iar pana nu vom intelege acest lucru situatia actuala se va mentine, indiferent de intensitatea cu care va lucra DNA-ul. Cei cu adevarat capabili vor ocoli genul acesta de slujbe iar noi vom avea de infruntat un hatis din ce in ce mai impenetrabil.
Si nu, cei cu adevarat capabili nu vor accepta sa se manjeasca, tocmai pentru ca isi cunosc valoarea si nu vor sa ‘plece’ in concedii obligatorii si extrem de prost platite.
Cu alte cuvinte salariile decente sunt doar o conditie, nu un panaceu. DNA-ul trebuie sa ramana vigilent. Ca si noi toti de altfel.

Tags , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, banii ca scop, cadre mentale, identitate colectiva, politica, psihologie

Care e diferenta dintre TVA si taxa pe stalp.

August 25, 2015 //
0

Pertractarile intense care au loc in ultima vreme pe tema noului Cod Fiscal si pozitionarile diversilor actori politici si economici mi-au readus in atentie diferenta fundamentala dintre TVA si taxa pe stalp/supraacciza pe combustitbil.

Sumele colectate la buget din TVA sunt undeva la 58% din cat ar trebui sa fie pe cand taxa pe stalp si cea pe combustibil se incaseaza aproape in intregime.

De ce? Simplu. Stalpii si cantitatile de combustibil sunt foarte greu de ascuns. Si atunci taxele care li se adreseaza sunt usor de evidentiat si de perceput.

In schimb atunci cand vine vorba de TVA lucrurile pot fi complicate la nesfarsit. Nu sunt specialist in contabilitate dar nu e foarte greu sa pricepi notiunea de firma fantoma in carca careia sa pui TVA-ul neplatit dupa care sa o dizolvi. Nu poti face acelasi lucru si in cazul celorlalte doua taxe.

Si mai e o chestie. 24% e un procentaj enorm fata coeficientii de rentabilitate cu care se lucreaza acum. Iar acest lucru ofera un avantaj competitiv imens celor care reusesc sa fenteze fiscul in materie de TVA, in raport cu cei care il platesc. De voie sau de nevoie.
Haideti sa facem un experiment mental.
Sa presupunem ca avem o firma care are vanzari, nete, de 1 miliard de lei anual. Asta iseamna ca pana la sfarsitul anului ar fi trebuit sa plateasca TVA de 240 de milioane. Sa presupunem, in continuare, ca se hotaraste sa plateasca doar jumatate din suma. Ramane cu 120 de milioane. Dar are si cheltuieli suplimentare, de la contabili care sa aranjeze lucrurile pana atentii oferite celor care contribuie la bunul mers al lucrurilor. Sa presupunem ca aceste cheltuieli consuma jumatate din TVA-ul neplatit.
La sfarsitul ‘schemei’ firma respectiva tot ramane cu 60 de milioane de lei. ‘Curati’, in sensul ca nu mai trebuie sa plateasca impozit pe venit si apoi pe dividende. Asta corespunde unei eficiente economice de 6% pe an, ceea ce in conditiile actuale este excelent. Unii se chinuie sa obtina o asemenea performanta din activitatea de baza.

Concurentul acestei firme, un nou venit pe piata, are, fiind la inceput, doar 100 de milioane vanzari si inca nu si-a pus la punct schema de evaziune fiscala. Ca atare va plati tot TVA-ul.
Pentru ca este o firma mai mica si mai ‘nervoasa’ reuseste sa fie putin mai eficienta in activitatea de baza dar, per total – adica cu tot cu ce castiga prima firma neplatind tot TVA-ul, nu poate ajunge la performanta celui ‘harsit in rele’.
Oare cat va dura pana cand isi va pune la punct schema de evaziune? Cu toate ca pentru el va fi mai anevoios, tocmai pentru ca acesta din urma va avea la dispozitie doar 12 milioane de lei pentru a ‘organiza lucrurile’ – presupunand ca va actiona in aceiasi parametrii cu prima firma. Iar ipoteza de la care am plecat, ca o firma mai mica si chiar la inceputul activitatii reuseste sa fie mai eficienta decat una matura, amandoua actionand intr-un domeniu in care sunt volume mari de vanzari – aici apare tentatia mare in materie de fentare a TVA-ului – reprezinta un ideal destul de greu de atins.

Si uite asa se explica de ce in 2014 incasarile din TVA au scazut cu toate ca vanzarile au crescut. Pentru ca daca TVA-ul este suficient de mare chiar ‘merita’ sa nu il platesti.

Ce s-ar intampla daca TVA-ul ar scadea la 20%?

Pastrand premisa ca ‘intreprinzatorul’ e hotarat sa plateasca doar jumatate atunci firma cu vanzari de 1 miliard ar opri pentru ea 100 de milioane. Din care ar trebui sa ‘dea mai departe’ tot 60 de milioane, in situatii din astea nu prea poti miscora ‘contributiile’. Ar insemna sa ramana cu 40 de milioane. Tot o suma uriasa si sunt mari sanse ca cel putin un timp sa continue in aceasta maniera. Firmele mai mici, in schimb, ar fi puternic descurajate sa mai incerce sa puna pe picioare scheme de genul asta.

Am lasat pentru final o alta deosebire. Aceea ca taxa pe stalp este platita de firme din banii lor si abia dupa aceea transferata sub forma de costuri catre consumatori in timp ce TVA-ul si supraacciza sunt platite direct de consumatori si doar colectate de catre firme.

Tags , , ,
Categories alegerile pe care le facem, banii ca scop, cadre mentale, coruptie, economie, identitate colectiva
Newer Entries »