Nu te lupta cu porcul în noroi.
Tu obosești iar lui îi place.

Cele două zicători de mai sus sunt adevărate dar incomplete.
Trebuie interpretate.
Iar interpretările, precum toate celelalte ‘prelucrări mentale’, depind de dispoziția generală a interpretului precum și de implicarea sa emoțională în subiectul supus ‘prelucrării’.

Un om tracasat de frecușurile zilnice și fără prea multă dispoziție de a se mai gândi la altceva decât la ziua de mâine le va lua ca pe un îndemn să stea în banca lui. Că e prea greu să schimbi ceva și, oricum, doar unui nebun i-ar păsa de chestia asta. Nebunul fiind floarea care răsare ‘peste rând’.
Cineva puțin mai curajos și care, pe indiferent ce cale, a priceput că ‘așa nu se mai poate’, vede aspectele practice ale situației.

‘Dacă chiar vrei să te iei la trântă cu porcul, ia un furtun cu apă. Dă noroiul jos de pe el. Împinge-l undeva unde e curat. Și mai cheamă câțiva oameni să te ajute!’

Corupția, căci despre ea e vorba în propoziție, e de două feluri.
‘Inițială’ și ‘de etapă’.

Regimul comunist a fost corupt de la început.
Prin definiție.
Orice revoluție este o ‘rupere’ a ceea ce a fost până atunci. Violentă prin natura ei, are ca rezultat punerea în practică a dorințelor revoluționarilor. Urmată, mai devreme sau mai târziu de o contrarevoluție. Manifestă sau aproape nevăzută, contrarevoluția echilibrează, măcar într-o oarecare măsură, dorințele revoluționarilor cu realitatea practică.
Cu alte cuvinte, orice proces revoluționar – duetul revoluție, contrarevoluție – constă în două straturi de corupție. În prima fază este coruptă, violent, realitatea pre-existentă iar în a doua etapă sunt corupte, în foarte mare parte, intențiile revoluționarilor. A două fază poate fi la fel de violentă ca prima sau atât de molcomă încât trece neobservată. Vezi contra-revoluția ce a urmat Revoluția Franceză și procesul lent care a dus la prăbușirea tuturor regimurilor comuniste.

Există și o corupție de etapă.
Chiar și în regimurile care funcționează cu adevărat, în cele democratice, apar perioade de criză. Crize economice, crize produse de agresiuni externe, crize apărute ca urmare a auto-suficienței… Fiecare dintre aceste crize sunt ferestre de oportunitate pentru cei cu porniri corupte. Societatea, în ansamblul ei, este prea ocupată să facă față crizei și neglijează, pentru o vreme, fenomenul corupției. Până când consecințele corupției încep să pună în pericol însăși supraviețuirea societății. Care societate – vorbesc aici despre modul în care funcționează organismul social, nu despre supraviețuirea fizică a locuitorilor – va continua doar în măsura în care sistemul ei imunitar – adică justiția sprijinită, măcar moral, de suficient de mulți dintre locuitori – reușeste să readucă corupția la un nivel supraviețuibil.

În paranteză fiind spus, ‘eradicarea corupției’ este o lozincă goală. E ca și cum ți-ai propune să interzici strănutul în public… Poți doar să le ceri oamenilor ca atunci când le vine să strănute să o facă în plica cotului sau în batistă. Și să se abțină când le vine să fie corupți. Sau să corupă pe alții. Iar pe cei care nu se abțin să-i bagi la pușcărie…

Corupția din România actuală are trei mari surse.
Corupția inițială. Am fost singura țară din estul Europei unde prăbușirea comunismului a avut un caracter revoluționar. Corupția din timpul regimului comunist nu a fost suficient de puternică încât să ducă la disoluția completă a regimului. A fost nevoie de un grup de revoluționari care să rupă gura târgului. Care să servească de catalizator al nemulțumirii populare. Care grup de revoluționari a reușit, în mare măsură, să-și pună pecetea asupra destinului post-comunist al României. Urmată, în mod firesc, de o corupere contra-revoluționară a intențiilor originale.
O corupție de origine ‘externă’. Adică din afara aparatului de stat. Corupția inițială fiind, de la început, adăpostită în chiar trupul statului. Și aici am să citez un specialist. „„Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu”. Decembrie 2011.
Și o corupție de etapă. Care vine, de fapt, încă de pe vremea fanarioților. Cei care aveau de unde îi mituiau pe cei aflați la putere pentru a fi lăsați în pace. Obicei care s-a perpetuat până în zilele noastre. Omul de rând care dă bacșis medicului care nu-i cere face acest lucru. Preotul care face o mare donație pentru episcopie înainte de a primi parohie. Angajatul – la stat – care ‘se simte’… toate astea fac parte din obișnuință. Că acest obicei a fost întărit de cei care obișnuit să primească… e tot o consecință culturală. Un obicei care vine din istorie.

Ce vreau să spun cu chestia asta?

Mai țineți minte promisiunile care i-au convins pe cetățeni să voteze Convenția Democratică în 1996?

„Presedintele Emil Constantinescu a declarat (în Decembrie 1997) ca cei 15.000 de specialisti pe care CDR ii anunta in campania electorala exista, dar ca au refuzat, dintr-un motiv sau altul, sa-si asume responsabilitati. Constantinescu a participat la primul Congres National al membrilor seniori ai Ligii Studentilor, purtind un dialog direct, timp de trei ore, cu liderii de dupa 1989 ai studentilor. El i-a indrumat pe cei prezenti sa “penetreze” in administratia locala si sa sprijine procesul de inlaturare a structurilor birocratice si greoaie.”

Ar fi păcat să repetăm experiența.
Oana Gheorghiu a spus prezent!