„Aşadar, Înalta Curte reţine că, prin probele administrate în cauză, inclusiv în apel, s-a făcut dovada unor interacţiuni ale organelor de stat (chiar organe ale Securităţii) cu mai multe persoane determinate, însă nu s-a făcut dovada existenţei, în perioada în care se reţine comiterea infracţiunii de către inculpaţi, a unui conflict (adversităţi) între autorităţi şi populaţie sau parte din aceasta, în cadrul căruia să existe o preocupare sistematică a autorităţilor de exterminare fizică sau psihică a populaţiei sau a unei părţi din acesta pe diverse motive (aşa cum s-a întâmplat în perioada anilor 1948-1965, împrejurări reţinute prin hotărârile penale la care s-a făcut referire în cele ce preced).

Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situaţie premisă a infracţiunii de tratamente neomenoase. Or, exact această situaţie premisă de intenţie sistematică de exterminare din partea autorităţilor face diferenţa dintre infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile individuale cu acelaşi element material cuprinse în celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortură etc.)”Un conflict limitat la câteva persoane determinate nu poate fi considerat ca situaţie premisă a infracţiunii de tratamente neomenoase. Or, exact această situaţie premisă de intenţie sistematică de exterminare din partea autorităţilor face diferenţa dintre infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile individuale cu acelaşi element material cuprinse în celelalte titluri ale Codului penal (omor, supunere la rele tratamente, tortură etc.)”

Am întâlnit tot felul de explicații și păreri cu privire la soluția dată de judecători. De la ”fosta securitate’ și-a păstrat o ‘oarecare’ capacitate de a influența justiția’ până la ‘procurorii au încercat să facă ‘procesul securității’ iar judecătorii s-au folosit de chestia asta pentru a-i face scăpați pe cei doi’.

În Giuleștiul meu natal, pe vremea când Ursu era călcat în picioare de securiști, umbla o vorbă.

‘S-antâlnit hoțu’ cu milițianu’.

Adică s-au întâlnit doi oameni cu aceiași mentalitate dar care se află – cu totul și cu totul întâmplător – pe părțile opuse ale baricadei.

Ce vreau să spun cu chestia asta? Ce spuneau și Giuleștenii de rând. Care vedeau cum hoții furau liniștiți iar milițienii se făceau că nu văd în timp ce-și primeau tainul de la hoți. Asta atâta vreme cât hoții nu săreau calul…

Așa și în situația asta. Ursu e mort, toată lumea știe cine l-a omorât iar procuratura și judecatoria au reușit să-i facă scăpați pe cei doi nemernici. Din greșeală, din incompetență, din-adins… nici nu mai contează!

Tot ce contează este că omul de rând, precum Giuleșteanul pre-revoluționar, are din ce in ce mai puțină încredere în chestia aia care se cheamă ‘stat’.