Dacă Putin își iubeste cu atâta pasiune poporul,
de ce Rușii o duc mai rău decât polonezii?
De ce îi trimite la moarte în Ucraina?
Dacă în UE e atât de rău, de ce se lasă Ucrainenii omorâți pe chestia asta?
Dacă în UE e atât de rău, de ce îi trimite Putin pe Ruși la moarte
ca să-i țină pe Ucraineni la adăpost?
La adăpost de lăcomia Bruxelles-ului…

Pe vremea ‘aia’, totul era calculat. Adică ‘rațional’. Cineva, adică Comitetul Național al Planificării, calcula cât se poate de științific de câtă mâncare avea nevoie poporul. Specialiștii în nutriție determinau, pentru fiecare categorie de oameni ai muncii, cantitatea zilnic necesară iar planificatorii planificau aprovizionarea.

Într-o bună zi, Ceaușescu se duce în vizită la o fermă de porci.
Vede o purcea gestantă și își dă și el cu părerea: „Asta o să fete cel puțin 12 purcei.”
La soroc, scroafa face 3. Îngrijitorul era îngrozit. Cum să raporteze el că scroafa lui Nea Nicu a fătat doar 3?!? Așa că mai ia doi de la scroafa vecină și îl cheamă pe șeful de echipă să îi arate.
Ăsta, la rândul lui, era și mai îngrozit. Ingrijitorul… nu avea prea multe de pierdut. Dacă îl dădea afară, se muta la altă fermă. Pe șeful de echipă l-ar fi dat la munca de jos… în locul îngrijitorului… la lopătat rahat de porc… Așa îi raportează șefului de secție că purceaua ‘lui Șefu’ a fătat 7 purcei.
Șeful de secție raportează 9 către director, directorul 10 către direcția agricolă, ăia 11 către minister iar ministerul, cu sufletul împăcat – că doar nu mințeau prea mult – raportează 12 către CC. Adică către Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
Cel care se ocupa de ‘problemă’ – adică îi ducea ‘mapa’ lui Ceaușescu – se gândește să facă și el o faptă bună așa că:
„Tovarășe Secretar General, ați remarcat dumneavoastră o scroafă când ați fost în vizită de lucru la… și ați preconizat că va făta 12 purcei. Ei bine, a fătat 13.
Bine, bine… trimiteți 3 la export și restul lăsați-i pentru consumul intern. Pentru oamenii muncii!”

Acesta este un exemplu perfect de raționalizare.
Împarți ceea ce ai conform convingerilor tale.
Ce ai sau ceea ce crezi că ai…

Dacă ești convins – sau dacă ți se spune – că este disponibilă atâta carne de porc pe cap de ‘vită furajată’ iar specialistul tău în nutriție îți spune că e suficient, tu – adică Ceaușescu – ești convins că poporul o duce bine.

‘Adică ce vrei să spui? Că Ceaușescu a fost nevinovat?!? Că doar cei care l-au mințit…’

Ăsta e alt exemplu perfect de raționalizare. Auzi doar ce vrei să auzi, atâta vreme cât ești convins de un anumit lucru.

Cine i-a ales pe cei care-i băgau limba-n ureche lui Ceașcă? Nu cumva el însuși? El și nevastă-sa?
Îi dădeau afară pe toți cei care aveau curaj să spună ceva și îi păstrau doar pe pupi-n-curiști…
Cine era de vină? Pupi-n-curiștii?
Dudul care face dude sau gradinarul care si-a pus un dud deasupra locului unde își parchează mașina?

Așa funcționează dictaturile. În mod rațional.
Pentru fiecare dintre cei care iau câte o decizie e rațional să facă un anumit lucru. Își apără pielea.
Doar că genul ăsta de raționalitate – fiecare pentru el, adică raționalizare – duce la prăbușirea întregului eșafodaj. Nu imediat. Nici măcar la prima criză.
Doar că prăbușirea este inevitabilă.
Atâta vreme cât nimeni nu spune nimic. Pentru că fiecare își vede doar interesul lui, personal.
Fără să înțeleagă – sau fără să-i pese – că satisfacerea genului asta de interes personal, extrem de îngust, este echivalentă cu tăierea crăcii de sub picioare.

Iar pentru cel în cauză nici măcar nu mai contează că pe craca aia mai stau și alții…

‘Mă doare undeva de ceilalți. Dar, în prostia mea – ca să-mi satisfac eu orgoliul, mi-am rupt singur gâtul… Pe-al meu și pe-al copiilor mei.
Și nu mă încălzește cu nimic că șeful meu, care a fost și el la fel de ‘ascultător’față de cei ‘de sus’, a scăpat.
Noi, cei care l-am rabdat – împreună cu toți cei de sub nivelul nostru, am ajuns în rahat.’