Cei mai mulți dintre noi suntem extrem de supărați pe lingăi.

Pe cei care se dau bine pe lângă șefi.
‘Aprobă’, slugarnic, orice iese din gura acestora.
Transformă spusele șefilor și le transferă mai departe sub formă de sarcini.

De cele mai multe ori, nu fac nimic altceva.
Ar face, dacă ar fi în stare. Nevoia lor de a fi apreciați de către ștabime e atât de mare încât pentru un cuvânt de laudă venit ‘de sus’ s-ar apuca și de muncă!. Doar că nu sunt în stare…
Și atunci ling. Ling pumnul care îi strivește…

Iar ceilalți, oamenii care îndeplinesc sarcinile, îi disprețuiesc. Pe lingăi…
Iar ceilalți, oamenii care duc tot greul, sunt extrem de supărați. Pe lingăi…
Convinși fiind că dacă nu ar exista aceștia, adică lingăii, viața ar fi mult mai frumoasă.
Că dacă nu ar exista lingăii, șefii ar fi mult mai de treabă.

Din păcate, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Având în vedere că foarte puțini dintre șefi ajung ‘acolo’ de la început, pervertirea acestora este un întreg proces.
Înainte de a beneficia de serviciile unui lingău profesionist – sau a mai multora, fiecare dintre (viitorii) șefi a început prin a fi ‘lins’ ocazional.
O mamă ‘excesivă’, o rudă ‘binevoitoare’, un ‘prieten’ care avea altceva de câștigat…
Și toți cei care, deranjați la vre-un moment dat de comportamentul acestuia, au considerat că ‘nu merită să fac caz pe chestia asta’, ‘e, de fapt, un băiat foarte bun’, ‘ce rost are să mă bag eu, are cine să-i facă educația’, ‘dacă n-au reușit alții, ce să mă mai chinui eu’… și așa mai departe!

Mecanismul este cât se poate de insidios.
Prea puțini dintre noi suntem dotați cu suficient de mult bun simț. Acesta, precum toate celelalte trăsături de caracter, are nevoie de încurajare pentru a ‘înflori’.
Și de câte ori ați auzit ‘Bravo! Gestul tău de a te scula de pe scaun pentru … este meritoriu. Felicitări!’?
În schimb… E plină lumea de ‘tinerii de astăzi sunt niște nesimțiti’!

În afară de a fi ‘nesimțiti’, tinerii de astăzi – precum cei dintotdeauna, sunt foarte atenți. Chiar dacă noi, tinerii de ieri și nemulțumiții de astăzi, am uitat acest lucru. Și multe altele…
Ce face un om – indiferent de vârstă, căruia i se spune de suficient de multe ori că e nesimțit? Dar care nu simte nici o repercursiune a faptului că cei din jur îl consideră a fi nesimțit?
Vorbim aici despre oameni logici. Cât se poate de logici.
Să nu uităm că tinerii, dintotdeauna, adoră să le dea bătrânilor cu logica peste nas!

‘Păi dacă îmi tot spui că sunt nesimțit dar nu faci nimic pe chestia asta… nimic palpabil… înseamnă că e cool. Suficient de cool încât nu merită să-mi mai bat capul cu prostia asta’.

Exact acestă (auto)validare a comportamentului, un mecanism de natură psihosocială, poate transforma în sociopat pe oricine are cea mai mică tendință de a deveni așa ceva.
Nimeni, dintre cei implicați, nu si-a dorit ca Ceaușescu – sau oricare alt dictator, să ajungă ce a ajuns. Bine, vorbesc aici despre oamenii normali la cap, nu despre unii care erau deja sociopați atunci când au ‘contribuit’.
Doar că fiecare gest de abdicare de la condiția umană reprezintă o treaptă pentru un potențial dictator.
Aceia dintre noi care, extenuați fiind, nu găsesc suficientă energie pentru a reacționa firesc, contribuie, fără să vrea, la nefericirea de mâine. A lor și a copiilor lor.

Aceia dintre noi care vedem ce se întâmplă dar nu ne băgăm – pentru că nu e treaba noastră, ne pregătim singuri patul.

Patul lui Procust!

Mai întâi i-au arestat pe socialiști, iar eu am tăcut.
Fiindcă nu eram socialist.
Au venit apoi după sindicaliști, iar eu nu am protestat.
Fiindcă nu eram sindicalist.
Apoi au venit după evrei, iar eu nu m-am revoltat.
Fiindcă nu eram evreu.
Într-un final au venit să mă ia pe mine.
Și nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.

Martin Niemoeller