„Până la urmă, copiii vin cu un nivel de inteligență și un nivel de creativitate normale, ca să spun așa. Este treaba profesorilor ca, pornind pe o normalitate, copiilor să le transferi acele competențe.
N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice.”
Aici este loc pentru o discuție cât se poate de ‘generoasă’.
Despre distanța dintre cauze și responsabilitate…
Fenomenul alfabetismului disfuncțional are multe cauze.
Doar că nu putem aloca responsabilitate în altă parte decât pe umerii profesorilor.
Nota bene, pe casta profesorilor! Nu pe fiecare dintre profesori.
Și hai să mai facem o distincție. Între cei responsabili și cei care trag consecințele.
Noi, întreaga societate, tragem ponoasele unei educații deficitare. Suntem și responsabili pentru situația în care ne aflăm?
Da, din punct de vedere practic. Noi tragem ponoasele, noi trebuie să facem ceva pentru a remedia deficiențele.
Nu prea, din punct de vedere teoretic. Responsabilitatea implică cunoaștere. ‘Ar fi trebuit să știi.’ ‘Era treaba ta să știi, așa că ești responsabil pentru ce a ieșit!’
Fiecare dintre noi și societatea în ansamblu știm câte ceva. Fiecare dintre noi știe să-și facă meseria iar societatea în ansamblu știe – sau ar trebui să știe, ce ne învață mamele noastre în cei 7 ani de-acasă. Să nu furăm, să dăm bună-ziua, să fim conștiincioși! Societatea, în ansamblul ei, nu se pricepe la mare lucru. Ăsta fiind motivul pentru care există diviziunea socială a muncii…
Cei care ar trebui să știe care e treaba cu educația sunt… „cadrele didactice”. Corpul profesoral!
Ca societate, avem altceva de discutat. Cum am ajuns în situația asta? De ce dă greș funcția socială cunoscută sub numele de „educație”. Corpul profesoral este demotivat, deprofesionalizat sau ambele la un loc? De ce? De ce sunt atât de slabe rezultatele muncii lor? De ce acționează ca și cum ar fi lipsiti de responsabilitate?
Repet, toate considerațiile de mai sus se referă la întreaga categorie. Avem profesori dedicați, cu rezultate de excepție. Cu rezultate excepționale care asta sunt. Excepții… Per total, rezultatele obținute de sistem lasă mult de dorit!
Un foarte bun exemplu pentru deriva în care se află sistemul este chiar termenul folosit pentru a descrie fenomenul. „Analfabetism funcțional” este o calchiere din limba engleză. În nici un caz o traducere!
Conform logicii limbii române, un analfabet funcțional este o persoană care se descurcă, care FUNCȚIONEAZĂ, cu toate că nu știe să citească. Produsele sistemului românesc de educație știu să citească dar nu înțeleg ce citesc. NU funcționează! Suferă de alfabetism disfuncțional…
Nu putem administra un tratament eficient înainte de a formula un diagnostic corect!
Era să uit.
Tot ca societate, mai e o chestie care ar trebui să ne macine. La care avem nevoie să găsim răspuns…
Copiii noștri nu prea mai sunt interesați să învețe.
Vă las pe voi să puneți semnul. Ne întrebăm, ne mirăm, dăm vina tot pe profesori…
nicichiarasa 