Acu’ vreo două săptămâni, ne fură unu’ căruțu’. La supermarket. Aproape sub ochii noștri. Nu că oi fi eu vre-un tinerel da’ pe el viața a lăsat niște urme mai adânci…
– Ce faci, tataie? – Păi și mie mi-a furat cineva coșu’… – N-o fi ăla de-acolo? În spatele lui era un căruț cu vreo două chestii în el. – Nu, pe ăla mi l-a lăsat mie. Aveam cheile și telefonul în coș. Portofelul e la mine da’ cheile… bine că e nevastă-mea acasă și pot să intru!
Nevastă-mea, care e mai ageră decât mine la chestii din astea:
– Ce număr ai la telefon? Hai să-l sunăm!
‘Hoțul’ încurcase cărucioarele. A venit cu coada între picioare. Era și el la fel de împovărat de viață precum păgubitu’. Iar eu am rămas cu o nedumerire. Dacă îi furase cineva coșu’ și îi lăsase altul în loc, de ce a simțit nevoia să fure un al treilea?!? În loc să-l golească pe cel rămas în urmă?
“None other than Jack Welch, former chairman and CEO of General Electric, has called shareholder-value ideology ” the dumbest idea in the world.” Yet business executives still pretend that maximizing shareholder value is their primary fiduciary obligation, which is nonsense except in few restricted cases, such as when a company is going to be sold.“
Value… What is that?!? Does it exist on its own?
Something must exist if anybody is to extract it, right? If that something may be created, then it would be a no brainer to make some before attempting to extract it… if you want to be involved in a sustainable process, right?
How do you make value? How does anybody establish that something is valuable in the first place?
– I declare this to be valuable. – Who owns it? – I do. – How much do you want for it? – xxx – OK
That ‘this’ had became ‘valuable’ only when ‘OK’. Before its value had been agreed upon, it being valuable was on the declarative level only. ‘Virtual’ versus ‘real’.
Only after two interested parties had negotiated about and agreed upon the value of something the value of that something has become established.
As an engineer, as down to Earth as it gets, I tend to agree with Jack Welch. A company should be managed as a long term project. It needs to satisfy the natural interests of the investors – profit – in a sustainable manner. Providing something useful to both parties involved. A useful ‘thing’ to the buyers and a satisfying profit to the investors. While creating little to no damage to the ‘environment’ in order to remain acceptable to those living on the same planet…
But who am I to judge… even if I have the blessing of Jack Welch… Who am I to tell anybody – any investor and/or any manager – how to run their business?!?
– Are they blind? Don’t they see this economic model doesn’t work?
Hm… “Share holder value is a result, not a strategy”, remember? Same with ‘inequality’. Let’s focus on sustainability. On the process. And notice that the process sputters! As a consequence of our own decisions!
We have told/allowed the investors and the managers to run the business – not their businesses, the entire business environment – in the current manner. And we are the ones bearing the brunt. Having to deal with, among other things, the current level of inequality. We, our decisions, have produced the current situation. Inequality is but one of the consequences. One, among many, of the consequences engendered by our own weltanschauung.
Cică „n-am fost în stare să zugrăvim blocurile pe care ni le-a lăsat Ceaușescu”!
Precum toate manipulările eficiente, și cea de mai sus conține o mare bucată de adevăr.
Prea multe dintre blocurile în care locuim arată ca dracu’! Prea multe dintre lucrurile din jurul nostru, nu doar blocurile, arată ca dracu’!
Doar că ăsta a fost tot! Tot adevărul…
Blocurile alea au fost făcute de noi. Nu le-a făcut Ceaușescu…
– Le-om fi făcut noi dar le-am făcut sub conducerea „celui mai iubit fiu al poporului”.
Da, din 1965 România a fost sub dictatura lui Ceaușescu. Și asta e adevărat. Doar că supușii lui Ceaușescu, adică noi, trăiam cel mai prost din tot Estul Europei. Poate albanezii să fi trăit și mai prost decât noi dar mă îndoiesc…
E adevărat că n-am fost în stare, de exemplu, să păstrăm în bună stare de funcționare sistemul de termoficare. Nici măcar pe cel din București! Capitala țării… Poza aia de sus este cât se poate de elocventă! Vorba lui Băsescu… „Aici sunt banii dumneavoastră” … transformați în abur și duși pe apa Sâmbetei…
Pentru cine nu recunoaște locul, fotografia a fost făcută, azi dimineață, pe bulevardul Victoria Socialismului împotriva poporului. Azi dimineață, la 35 de ani de când l-am alungat pe Ceaușescu de la putere. Azi dimineață, adică la vreo 40 de ani de când, sub „înțeleapta conducere a partidului, personal a tovarășului Nicolae Ceaușescu” au fost montate țevile de termoficare de-a lungul bulevardului. Țevi aflate într-o stare avansată de ciuruire… Țevi care ar fi trebuit, teoretic vorbind, să reziste spre 100 de ani…
Vă aduc aminte că bulevardul Victoria Socialismului împotriva poporului și Casa Republicii au fost cel mai important proiect al lui Ceaușescu… Dacă nici măcar aici nu au fost în stare să asigure materiale de calitate… să motiveze oamenii…
Da, neisprăvirea noastră, din ultimii 35 de ani, nu are nici o scuză. Da’ nici sub dictatură n-a fost bine! Că dacă ar fi fost bine, ar fi mers în continuare….
O altă vorbă mult vehiculată de unii dintre contemporanii noștrii spune : „nu pleacă câinii de la măcelărie”. O altă jumătate de adevăr. Câinii stau în preajma măcelăriei doar atâta timp cât la măcelaria aia se vinde carne. Și cineva le mai aruncă și lor niște oase. La măcelăria lui Ceaușescu se găseau – se mai găseau – doar cârligele… De-asta l-am alungat acum 35 de ani!
„Analfabetism funcțional” este un oximoron. O expresie care sună bine. Care atrage. Nedumerește și stârnește atenția. Și cu ce rămâne cititorul? Fiecare cu ce poate, bineînțeles…
Teoretic, un analfabet funcțional știe să citească dar nu înțelege mare lucru din ce citește. – Hă?!? Ce te miri? Foarte multă lume știe să mute piesele pe tabla de șah dar foarte puțini știu cu adevărat să joace. Așa și cu scrisul… Una e să scrii pe limba celor cărora te adresezi și altceva iese dacă scrii să atragi atenția. Cu orice preț… Iar undeva între aceste două extreme este situația în care cel care scrie nu prea știe bine pe ce lume trăiește… Nu neapărat din vina lui!
35 de ani am fost nedumerit. Nu înțelegeam sensul expresiei „Aici s-a murit pentru libertate”. Cum adică „s-a murit”?!?
Poți să te speli. Poți să te trezești. La o adică, poți să te și omori. Singur.
Doar că cei care au murit în Piața Universității, pentru Libertate, au fost omorâți. Nu s-au omorât. Singuri… Ei doar cereau libertate. Pentru ei, pentru noi… Și atunci? Cum vine chestia asta cu „s-a murit?!?”
„Analfabetism funcțional” sună bine, nu? Atât de bine încât nu se înțelege nimic…
– Parcă nu-ți plăceau formulările trase de păr… Făcute să sune… Ce înseamnă aia „nu se înțelege”?!? Poate că ești tu greu de cap și nu pricepi! Atâta vreme cât expresia are o definiție general acceptată…
OK. Hai să spunem că eu fac parte dintre cei care știu doar să mute piesele pe tabla de șah. Și care n-au habar de subtilitățile jocului…
„Orb funcțional” este o expresie cât se poate de clară, nu? O persoană nevăzătoare care a învățat să se descurce de una singură. Nu e nevoie de vreo definiție general acceptată. Prin similitudine, analfabetul funcțional ar fi o persoană care nu știe să citească dar reușeste să se descurce în viață. Sunt destul de mulți. Unii au și carnet de conducere dar asta e altă discuție…
„Alfabetism disfuncțional” sună ca dracu? Și d-aia a fost preferată expresia devenită deja clasică? Analfabetism funcțional?!?
Până la urmă, care e scopul comunicărilor noastre? Să sune bine sau să transmită, clar, ce vrem să spunem? Să ne dăm mari, să ne arătăm talentul, sau să ne înțelegem între noi?
Dacă noi vorbim pe nas, ce ne mai mirăm că vin niște propagandiști pe Tik-Tok și ne iau fața? Răstălmăcind exact cuvintele pe care le-am golit noi de conținut? În condițiile în care publicul țintă, publicul vizat de propagandiști, este deja exasperat? Printre altele, și de faptul că în 35 de ani nu ne-am lămurit ce s-a întâmplat când cu schimbarea de regim politic!
Analfabetism funcțional… Copiii noștri văd reclame cu „bibliografia de la curs poate aștepta, până la urmă e Crăciunul” și „Filme explozive pentru zile reci”. După care noi ne așteptăm ca ei să mai înțeleagă ceva din ce citesc… Au renunțat cu totul la citit. Se uită doar la poze! La pozele cu care acoperim noi gardurile….
V-ați uitat la dată? Mai uitați-vă odată… Citiți și articolul…
‘Și ce legătură are toată chestia asta cu pleonasmul?!?’
Trei personaje în căutarea unui triplu plenonasm. La Pirandello erau 6… personaje… să trecem peste…
Nimic nu e mai sigur decât moartea. Primul pleonasm. Boala lungă duce, evident, la moarte. Pentru ca moartea vine sigur la capătul vieții. Al doilea pleonasm. Boala lungă este, la rândul ei, ‘sigură’. Al treilea pleonasm!
‘De unde ai mai scos și prostia asta?!?’
Păi boala lungă e sigură pentru un motiv foarte simplu. Ajungi să te obișnuiești cu ea!
Gândește-te doar la cât tușește un fumător. Înainte de a face cancer…
Cam așa și cu Georgescu ăsta!
Sunt foarte mulți supărați pe netul românesc. Iar cei mai mulți dintre ei – cel puțin pe peretele meu de la facebuci – sunt supărați pe cei care au votat ‘schimbarea’. Pe cei care au vrut să-l schimbe pe Iohannis cu Călin Georgescu.
Dacă sunt atât de proști încât nu pricep nimic, cum de au putut fi convinși?!? Dacă sunt atât de impenetrabili la argumente, cum de au reușit propagandiștii care îl împing pe Georgescu-n față să penetreze așa-zisa lor prostie? Dacă sunt atât de proști, cum de au reușit să țină minte cu cine li s-a spus să voteze?!?
Nu sunt proști? Doar răuvoitori? Răuvoitori plătiți de Moscova?
O parte da! Adică cea mai mare parte dintre cei care comentează ‘pro’. Care ‘își aduc aportul’. Care contribuie la amplificarea ‘mișcării’. Doar că aici n-ai ce căuta cu vre-un argument. Oamenii ăștia sunt convinși! Sunt convinși că ei sunt deasupra. Deasupra tuturor. Deasupra proștilor pe care îi conving. Alături de cei care îi plătesc. Alături de care vor sta la masa învingătorilor….
Așa cred ei…
Și uite-așa am ajuns la capatul firului. La așa zișii proști care au votat așa cum li s-a spus. La ‘proștii’ care ‘s-au lăsat păcăliți…’ La ‘proștii’ ‘pe care n-ai cum să-i convingi că au fost păcăliți’!
Am să fac o pauză aici. Să vă întreb ceva. Știți că mai sunt încă oameni convinși că Băsescu este un mare om de stat? Alții profund recunoscători lui Iliescu? Și știți cât de mulți sunt cei convinși că Emil Constatinescu a fost cel mai prost președinte al României? ‘A fost’…
Să revenim.
Avem de a face cu o situație inedită. Pentru prima oară ‘la adăpost’. Pentru prima oară într-o relativă abundență. Tarabele din București arată, în sfârșit, așa cum arătau cele din Budapesta în 1993…
Mihai Bravu, 27 Decembrie 2024
Și noi ne ducem după fentă?!?
Care ‘noi’?
Cei care am dormit 35 de ani? Care am asistat impasibili la deteriorarea învățământului? „Analfabetismul funcțional” – un oximoron, un alt subiect de actualitate – n-a ajuns singur în halul ăsta! Noi l-am lăsat să cadă pe scări… ‘Noi’ care i-am reproșat lui Rațiu că ‘n-a mâncat salam cu soia’ după care ne-am peticit deficitul de cont curent cu banii trimiși în țară de căpșunari? Și de badante? Badante și căpșunari de care cam facem mișto de câte ori vine vorba despre ei…. Badante și căpșunari cărora le reproșăm că au votat cu Georgescu! Nu numai ei, dar ei în cea mai mare proporție…
În realitate, lucrurile sunt destul de simple.
‘Pe afară vopsit gardu’, înăuntru leopardu’ .’
Doar că gardul a devenit transparent…
Tarabele or fi ele pline, și pensiile proapăt mărite, doar că oamenii au aflat, în sfârșit, cum e treaba cu deficitul de cont curent. Și cu serviciul datoriei externe… Bine, nu prea înțeleg ei mare lucru. Deh, „analfabetismul funcțional” își face simțită prezența… Doar că tinerii au început să simtă că e ceva putred în Danemarca. Tinerii, adică cei pe umerii cărora va cădea povara datoriei externe… Tinerii, adică cei de educația cărora nu prea ne-am ocupat! Noi, părinții lor. Nu altcineva… Noi nu le-am spus care e alternativa. Alternativa la ceea ce avem acum. Și de care ne batem joc!
Tinerii care i-au votat pe ‘suveraniști’. Tinerii care ne întreabă pe restul: „Da’ voi cum vă închipuiți că se poate schimba ceva dacă rămân la putere tot cei care ne-au adus în halul în care suntem?”
Proști? Că s-au dus după fentă? Care dintre noi?!? Despre care dintre fente e vorba?
Până la urmă, o țară e ca un fel de echipă. Când trag toți la căruță, ajung undeva. Mai la stânga, mai la dreapta… dar undeva. Dacă prea mulți se cred la adăpost, dacă prea mulți ajung să credă că ‘ei se pot descurca singuri’… lucrurile încep să băltească. Lucrurile să băltească și nemulțumirile să se adune. Fiecare are ceva de reproșat și fiecare are ceva de revendicat!
Și uite-așa se adună, bob cu bob, frustrarea!
Care frustrare e materia primă de care se folosesc pescuitorii în ape tulburi! Frustrarea este materia primă din care manipulatorii produc zâzanie! Care manipulatori ne vor tehui de cap. Care manipulatori își freacă măinile văzându-ne cum ne înjurăm unii pe ceilalți. Care manipulatori se folosesc de greșelile noastre pentru a ne face mai slabi. Mai orbi.
Mai orbi și mai incapabili să pricepem ce ni se întâmplă!
Ne-am tot lăsat păcăliți de 35 de ani încoace. Că n-am avut experiență în ale democrației, că la noi comunismul a fost mai nasol decât la alții, că noi n-am avut un Havel. Ne-am obișnuit cu boala…
Da’ n-am murit încă! Și dacă ne pricem la ceva… atunci ne pricem la supraviețuit. Și la schimbat macazul, de fiecare dată când a fost cazul.
La originea multora dintre relele care ne înconjoară stă ‘instrumentalizarea’. Un proces foarte simplu, care ține de natura noastră ‘rațională’. Raționalizând, ne transformăm în raționalizatori.
Indivizi gânditori care își folosesc capacitatea de a gândi, de a raționa, în scop propriu. Adică pentru ei…
Rațiunea este o abilitate. Abilitatea de a rezolva probleme. Abilitatea de a transforma o situație într-o problemă și de a rezolva problema – adica de a găsi ieșirea din acea situație – gândindu-ne la ea. Putem, atunci când avem nevoie, ridica un bolovan folosind forța brută. Sau putem ‘inventa’ o pârghie…
Adică putem transforma, cu ajutorul gândirii, un băț într-o unealtă. Adică putem instrumentaliza bețe…
Din aproape în aproape, am ajuns să instrumentalizăm rațiunea. Nu ne mai gândim cum să rezolvăm probleme reale. Poate pentru că nu mai avem prea multe? Pentru că nu ne mai pândesc prea multe pericole? Sau pentru că alegem noi să le ignorăm? Așa cum fac fumătorii care își găsesc tot felul de pretexte pentru a se liniști singuri? Cu toate că știu foarte bine ce-i pândește? Și care reușesc. măcar până la un punct, să-și adoarmă propriul instinct de conservare? Din dorința de a continua să se simtă bine? În propria piele…
Să ne întoarcem la Crăciunul de unde am plecat. Ne-am simțit bine de Crăciun? În copilărie? Sau măcar avem amintiri plăcute cu privire la … ?
Atunci încercăm să recreem acea stare de bine. Nu mai sărbătorim Crăciunul, pur și simplu încercăm să ne simțim ca atunci. Avem și noi dreptul la puțină recreere, după cât am muncit tot anul…
Bunicii noștrii celebrau ceva de Crăciunul ăla în timpul căruia ne simțeam noi bine! Cât de real era acel ceva … nici nu contează. Esențial era faptul că bunicii noștrii credeau în acel ceva. Pentru ei, sărbătoare Crăciunului era autentică!
Pentru noi, a rămas doar un prilej de a ne simți bine…
OK, I can give you this. God may have done all this. But is He aware of His creation?
‘But He loves us! Otherwise why make us in the first place?!?’
What if it was us who had come up with this notion? The way I see it, we may very well be an unintended consequence of His activity. So unintended that He isn’t even aware of our existence…
‘But He knows everything…‘
That’s what we think… about Him. And about the relation between Him and His Creation. Take us for example. Do we know everything? About our body. About what’s going on inside us.
‘No, of course we don’t!’
Think again. For an outside observer – specially one that lives significantly less than we do – our bodies are ‘perfection in motion’. They work ‘perfectly’. As if minutely controlled by somebody who perfectly knows what they’re doing. Right? We know this isn’t the case… because we are the ones who ignore what’s going on inside our bodies… Well, ignore is too strong. Not fully aware, at least for as long as things go on in an acceptable manner, would be a more accurate description. Same might be happening with God. And this is a far more sensible explanation for what’s going on. We’re the ones responsible for our behavior, not an inscrutable God. Who, despite being our Creator, allows us to defile His Creation.
‘We killed God and we now have to face the consequences’. That’s what Nietzsche told us. And then died. Like everybody else. Is this consistent with the notion of an all-powerfull and omni-scient God? As suggested by the second image?
The only God we know is the one we talk about. Among ourselves. During the ‘Middle Ages’ some of our ancestors killed each-other over their particular interpretations of the Bible. But they all agreed about one thing. For them, there was only one God. And they killed a lot of unbelievers attempting to convince them. At some point, and Nietzsche witnessed that, people had stopped believing there was only one God. God was no longer seen as an unifying principle and had become a mere representation.
I don’t know whether there is a god. A ‘real’ one. But is has become obvious that the one we talk about has stopped playing its role. It no longer unites us. We’re no longer children of the same father.
We have splintered ourselves into clans. Each wielding their own representation of God. Each wielding their own ‘hand made’ idol.
We are currently convinced that ‘an eye for an eye’ is an excessive – abusive, even – form of justice. But in its time, it was a very progressive principle. Do not exert more punishment than the original damage. NO MORE than an eye for an eye.
We don’t need more chaos. We need more consideration!
The likes of Trump are turning the tables on all of us!
Yes, some of those pushing left-side issues have jumped the shark. Not in the sense that the issues themselves were worthless but in the manner used to pursue them.
The likes of Trump have done nothing else but appropriated that very same manner of conducting business.
““The late Phyllis Schlafly, whom I worked so closely with, used to say, ‘If you get to claim and frame the argument, you almost certainly get to win.’ In other words, if you take their framing, it’s a woman’s right. Are you gonna put women in jail? No. It’s about a baby. Now, what do we do? Frame the argument. Own the argument,” he said.”
Recognize the lingo? The line-up of arguments?
Only this time the method is used by Ed Martin. The Trump nominee who wants to jail women for having abortions.
While the hard right argues for a blanket ban and the hard left argue for a no holds barred policy regarding abortion, real people have a hard time trying to lead a normal life. The extremes keep pushing for their stated goals while we’re stuck in a kind of limbo. Watching them as if mesmerized by their antics…
Consideration rather than more chaos would come in handy at this point!
„Un ateu se plimba prin pădure, minunându-se de frumuseţile naturii : Ce copaci impresionanţi! Ce râuri cristaline! Ce animale frumoase ! La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate. Când se întoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sănătos si cu poftă de mâncare. Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiţie fizică mai bună decât a ateului, asa că îl urmează conștiincios… Tipul era atât de îngrozit incât la un moment dat se impiedică si cade. Ursul îl apucase deja de un picior asa că omul, paralizat de frică, răcnește: – Doamneeee!!!. În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheţă în poziţia in care se afla, pădurea ramase neclintită si o lumină se revarsă din cer. Tipul, socat, auzi o voce: – Mi-ai negat existenţa toată viaţa, le-ai explicat si altora că sunt un mit, ai pus toată creaţia Mea pe seama intamplării cosmice… si vrei acum să te salvez? Pot eu să te consider credincios cu adevărat? Ateul se uită fix in lumină si răspunse: – As fi ipocrit să îţi cer brusc să mă consideri credincios, dar poate reusești să faci ca ursul să devină creștin? – Foarte bine, răspunse vocea. Lumina dintr-o dată a dispărut si zgomotul pădurii a revenit. Ursul il eliberă din ghearele sale, își împreună labele din fată și spuse: – Doamne, binecuvântează aceste bucate. Amin.
Citind tărășenia asta, mi-am adus aminte de un banc. De pe vremea când bancurile de genul ăsta erau colportate doar între oamenii care aveau întredere unii într-alții. Până la proba contrarie, bineînțeles…
„Un român, un neamț și un american sunt prinși de canibali. – Știți care e cioaca. Acuma, că v-am prins, organizăm un festival. Voi o să fiți cina. Singurul mod în care puteți scăpa este să ne cereți ceva ce nu avem. Americanul își făcea deja planuri despre cum să plece de pe insulă: – Rachete. Sigur n-aveți așa ceva! – Un Stinger e bun? Du-te bă țîcă și adu unul dintre Stingerele alea pe care le-am găsit în C-ul ăla 17 care a căzut în junglă anul trecut. Mai țineți minte ce fraged a fost pilotul? Duceți-l pe fraierul ăsta să se spele… a făcut pe el… Neamțul, deja îngrijorat: – Un BMW ?… – Avem câteva… au căzut niște containere în apă acu vreo doua cicloane… creștem găini în ele… containerele le-am făcut magazii… vrei să le vezi? – Tu, românule? Ai ceva de cerut? – Eu vreau să vorbesc cu secretarul organizației de bază. Sigur trebuie să fie un om înțelegător! – Cu cine?!? Și ce e aia „organizație de bază”?!? – Cum, n-aveți organizație de bază?!? La voi cum e organizat Partidul? – Ce e aia „partid”? N-avem așa ceva… Hai că ai scăpat! Ce chestie, ești primul… – Nu despre „partide” e vorba. Despre Partid. Partidul Comunist! – Tu nu-nțelegi că n-avem așa ceva? N-avem nici un fel de partid și cu atât mai puțin vre-unul comunist! – Nici UTC? Nici sindicat? Nici Frontul Democrației și Unității Socialiste? Păi dacă nu aveți așa ceva, atunci cine v-a învățat să vă mâncați între voi?!?”
Cam așa și cu ‘poanta’ de la început. Cea în care Dumnezeu – dumnezeul persoanei care a redactat bancul – face mișto de ateu… Nu cred că asta a fost intenția persoanei respective dar ‘bancul’ ăsta reușește să descrie perfect o anumită variantă de ‘creștinism’. Varianta aia, cunoscută mai ales sub denumirea de sectă, care își îndeamnă adepții să-i disprețuiască pe toți cei care au păreri. Alte păreri decât cele validate de conducătorul sectei…
nicichiarasa 