Archives for category: respect mutual
Newer Entries »

Guvern tehnocrat

November 11, 2015 //
0

Discutiile aprinse din actualitatea politica romaneasca m-au facut sa ma gandesc la ce rol joaca, de fapt, un guvern.

Pe vremuri, adica de mult. tarile erau conduse de regi. Dupa capul lor, sau, cel mult, dupa sfaturile unora sau altora din suita.

De la un moment dat suveranii au inceput sa numeasca prim ministri. Poate pentru ca si-au dat seama ca nu se pricep chiar asa de bine, poate pentru ca li se facuse lene… putin conteaza.
Si nu, chestia asta nu a fost neaparat legata de aparitia parlamentelor. Imperiul otoman a avut viziri dintotdeauna si niciodata vre-un ceva care sa semene macar pe departe cu vre-un fel de parlament. China imperiala a fost condusa multa vreme de Mandarini iar Japonia de Shoguni. Chiar si in Europa ministrii au fost insarcinati de regi cu administrarea regatelor cu mult inainte de dezvoltarea parlamentarismului.

Pentru ca pe vremea aia, cel putin teoretic, (prim) ministrii puneau in practica vointa regelui putem spune ca era vorba, avant la lettre, despre un sistem ‘tehnocratic’. Cei drept, in unele situatii, in Japonia de pilda, suveranul fusese redus la rolul de marioneta, dar acestea au fost doar cazuri punctuale.

Ei bine, democratia reprezentativa moderna a produs o rasturnare de situatie. Suveranitatea nationala este exercitata de fapt de catre parlamente, chiar si acolo unde nominal este reprezentata de monarhi constitutionali.
Daca ar fi sa ne luam dupa principiul care functionase pana atunci ar trebui ca toate guvernele sa fie formate din tehnocrati, care sa aibe ca sarcina indeplinirea programului de guvernare elaborat si adoptat de parlamentari, reprezentantii alesi ai poporului.

Situatia reala este total diferita. De cele mai multe ori liderul partidului care castiga alegerile, sau cineva numit de acesta, formeaza guvernul, elaboreaza un program de guvernare iar parlamentul este doar chemat sa aprobe. Atat componenta guvernului cat si programul acestuia. In practica, acest mod de functionare mimeaza ceea ce se intampla in Parlamentul englez pe vremea cand pricipalul rol al acestuia, conform Magna Charta, era sa aprobe taxele cerute de rege.
Abia atunci cand este nevoie de o coalitie de partide care sa alcatuiasca o majoritate parlamentara lucrurile incep sa semene cu ce descriam inainte. Atat programul de guvernare cat si componenta guvernului sunt negociate intre (o parte dintre) partidele parlamentare (cele care urmeaza sa constituie majoritatea), fiecare dintre ele urmarind sa se achite de cat mai multe dintre promisiunile pre-electorale. Atat de cele facute catre electorat cat si cele facute in interiorul grupului de interese reprezentat de fiecare dintre partide.

Si iata cum guvernul nu mai este, aproape niciodata, format din tehnicieni care sa cunoasca bine domeniile in care urmeaza sa sa activeze – sau chiar sa le conduca, conform anumitor curente de gandire, ci din ‘personaje cu anvergura politica’. Adica din oameni care se pricep mai degraba sa ‘motiveze masele’ decat la orice altceva.

Chiar si acest sistem functioneaza relativ bine in situatiile in care restul administratiilor de stat sunt populate cu oameni care stiu ce fac acolo si care nu sunt schimbati din post de fiecare data cand se schimba majoritatea parlamentara. Adica cu ‘tehnicieni’ – si care, pe deasupra, mai sunt si cat de cat onesti.

Din cand in cand sistemul intra in criza, asa cum este cazul acum in Romania. ‘Clasa politica’ simte ca i se clatina scaunul de sub picioare – tocmai din cauza ca marea masa este extrem de nemultumita de modul in care a fost condusa (adica dusa de nas), face un pas inapoi si numeste un asa numit ‘guvern tehnocrat care sa ramana in functie pana la alegeri’.

S-ar putea spune ca se revine la situatia ‘initiala’, cea in care suveranul – parlamentul in cazul acesta, intelege ca nu este capabil sa guverneze si lasa in locul sau pe cineva in stare sa faca acest lucru, el marginindu-se sa indice doar orientarea generala care sa fie urmata de guvern.

Problema reala. care ar trebui rezolvata dar care este foarte rar mentionata, este readucerea intregului sistem in stare de functionare. Acesta nu se gripase pentru ca factiunile parlamentare nu se mai intelegeau intre ele cu privire la directia de urmat – majoritatea parlamentara parea stabila pana nu demult, ci pentru ca intregul aparat nu mai functiona. Si cand spun intregul aparat nu ma refer doar la administratia de stat ci efectiv la tot ce se intampla in interiorul sistemului.

Alaltaieri au fost arestati, unul efectiv si altul la domiciliu, doi angajati ai ISU pentru ca i-ar fi ajutat pe patronii de la Colectiv sa eludeze legea. Pai cum sa functioneze o tara in care e nevoie de o asemenea catastrofa ca sa ne dam seama ca ‘e ceva putred in Danemarca’?

Ei bine, daca primul capitol din programul noului guvern tehnocrat ce urmeaza sa fie numit nu va fi depolitizarea aparatului administrativ, eficientizarea intreprinderilor de stat si combaterea coruptiei atunci nu am facut nimic. Batista va fi fost pusa pe tambal, lucrurile vor fi uitate in timp si, peste ceva vreme, ne vom trezi cu o noua criza.

Si cu o noua sansa de a face atunci ceea ce nu vom fi facut acum.

Dar poate ne vine o data mintea la cap. Atat celor din administratia de stat cat si celor din economia privata.

Foto nineoclock.ro
Traian Băsescu a arătat că un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens. “Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu.

Cica ‘sa faci ce spune popa, nu ce face el’.
Nu cred ca ar putea cineva sa ne dea un sfat mai bun decat cel, implicit cei drept, din spatele citatului de mai sus.

Tags , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, cadre mentale, democratie reprezentativa, respect mutual

“Toate partidele, aceiasi mizerie” ?!?

November 9, 2015 //
0

Cautand pe net o fotografie cu care sa ilustrez postarea de astazi am constatat – multumesc Politica Ridicola – ca acest leit-motiv este vechi de cel putin 3 ani.

Las la o parte orientarea politica a blogului de unde am imprumutat fotografia, analiza pe care o face fenomenului ramane in picioare.

Numai ca eu voiam sa ating o alta latura fata de cea tratata acolo, si pe care va invit calduros sa o cititi.

Intrebarea pe care mi-o pun eu este: ‘OK, ne-am prins! Si acum ce facem?’

Avem, ipotetic vorbind, mai multe variante.

– ‘Aruncam copilul odata cu apa din cada’ si renuntam, cu totul, la clasa politica. Lasam pe primul care pare mai de doamne-ajuta, sau care reuseste sa ne ia mintile, sa ia toata puterea si dupa aceea ne rugam de el sa ne dea si noua cate ‘un semn de mila mariei sale’. Am mai incercat chestia asta – chiar daca inconstient, pe vremea lui Iliescu? Si nu a iesit mai nasol decat a fost doar pentru ca Iliescu nu a fost chiar atat de eficient pe cat ar fi putut sa fie? Precum Alexander Lukashenko, de exemplu?
– ‘Alegem raul mai mic’? Pai nu asta am tot facut pana acum? Si uite unde am ajuns. Nu chiar atat de rau pe cat ar fi putut fi dar nici prea bine nu e.
– Sau intelegem o data ca democratia nu se rezuma doar la arunca, periodic, un petec de hartie intr-o urna si la astepta – de obicei zadarnic, ca cei alesi sa isi respecte promisiunile?

Pana nu vom pricepe ca democratia incepe de la a ne respecta in primul rand intre noi, astia de pe strada, cum sa le cerem celor de ‘sus’ sa ne respecte?
Abia dupa ce vom invata sa vorbim intre noi – adica sa ne si ascultam unul pe altul, nu doar sa strigam din ce in ce mai tare unul la celalalt, vom reusi sa ajungem la o concluzie. Adica la niste pretentii minime pe care sa cerem, politicos, ferm si pe termen foarte lung, tuturor celor care se ofera sa ne conduca.
Si daca tot am vorbit despre respect reciproc, este greu sa impunem conducatorilor nostri – care, pana la urma, sunt un fel de administratori pe care ii angajam noi sa aibe grija de casa noastra, Romania, respectarea acelui set de cerinte minime atata timp cat nu le respectam noi. Adica daca vrem ca ei sa nu mai fure atunci trebuie sa nu mai intoarcem capul cand vedem ceva dubios. Daca vrem sa nu mai ia spaga atunci, pur si simplu, trebuie sa incetam sa le-o mai oferim.

Si inca ceva. Nu vi se pare ca argumentele prezentate acum de cei care nu vor sa plece de la putere seamana ca doua picaturi de apa cu cele prezentate de cei care nu voiau sa plece acum trei ani? Ei bine, asta inseamna ca toti politicienii sunt, pana la urma, niste fiinte umane. Care actioneaza mai mult sau mai putin la fel.
Cu alte cuvinte foarte multi dintre ei vor lua spaga, daca le-o oferim.
Pe de alta parte sunt convins ca foarte multi dintre ei, probabil o majoritate covarsitoare, vor invata sa se adapteze si dupa ce vom intoarce foaia. Ba chiar, in noua situatie, vor intra in politica si foarte multi dintre cei care au stat deoparte scarbiti de ceea ce se intampla acolo.

Numai ca respectul mai inseamna ceva. Nu poti cere cuiva servicii de lux si sa-l platesti ca pe un om de duzina. Am tot respectul pentru oamenii obisnuiti dar daca vrei sa angajezi pe cineva de top trebuie sa ii oferi o remuneratie mare, chiar daca sunt unii care se vor supara pe chestia asta. Sau sa te astepti ca la un moment dat cel care accepta o leafa incredibil de mica sa isi ia singur ceea ce crede el ca i se cuvine.

Am sa vorbesc la concret. Primarul Bucurestiului – nu ma intereseaza persoane ci functii – are un venit anual, impozabil, de aproximativ 24 000 de Euro si gestioneaza un buget de un miliard. Tot de Euro. Cu alte cuvinte ii cerem cuiva sa gestioneze un buget de ‘multinationala’ pentru o leafa de lower middle management. O fi rezonabil din partea noastra? Si, avand in vedere ca lefurile subordonatilor sunt in functie de leafa sefilor, ajungem ca directorii din primaria mare sa aiba niste venituri de-a dreptul derizorii pentru raspunderile pe care le au.

Da, stiu ca pentru un om de pe strada 24 000 de mii de euro pe an este o suma enorma. Mai stiu si ca fiecare ne gandim ca lefurile astea sunt acoperite din taxele pe care le platim noi. Asa ca va propun un exercitiu de imaginatie. Ce-ar fi sa ne gandim cam ce economie am face daca in loc sa aruncam o gramada de bani pe borduri supraevaluate si schimbate din doi in doi ani – nici macar nu voi face vreo aluzie la motivele pentru care se tot schimba acesta borduri, vom oferi lefuri rezonabile celor care ocupa pozitii de raspundere in administratia locala?
Si asa mai departe in intreaga administratie de stat.

Pana nu demult teoria era ca nu are rost sa fie marite lefurile medicilor pentru ca oricum iau spaga. Sau pe cele ale profesorilor pentru ca dau meditatii.
Acum vreo 8 ani a venit unul, nu dau nume, persoana importanta aflata pe vremea aia in fruntea statului, care a spus ca este cazul ca veniturile politicienilor si ale functionarilor de stat sa fie micsorate – pentru ca era criza. Dupa aceea a inchis o gramada de spitale tot pe caz de criza. In schimb a pus sa fie construite terenuri de sport in panta si instalatii de tele-ski la care nu se poate ajunge pentru ca nu sunt drumuri pana acolo.

Acum jumatate dintre medici au plecat in tarile calde. Jumatate dintre absolventii de liceu nu iau bacul. Unii nici macar nu se duc sa il dea. Iar oamenii au ajuns sa strige in piata publica ‘toate partidele, aceiasi mizerie’.

Da, este foarte multa mizerie in jurul nostru. Ar fi cazul sa ne apucam sa facem curatenie. Cu atentie totusi. Sa nu cumva ca luati de val sa aruncam si lucrurile bune pe care le-am agonisit.

Tags , , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, altruism, cadre mentale, coruptie, politica, respect mutual

Coruptia este, pana la urma, doar o chestiune de numere.

November 6, 2015 //
0

Am mentionat in postarea trecuta modul in care pozitia geografica in care s-a intamplat sa traim a constituit cadrul in care a aparut si s-a dezvoltat ceea ce Mihai Eminescu a denumit ‘selectie negativa’.

Simplul fapt ca jocul ‘geopoliticii’ a facut ca marea majoritate a conducatorilor din acest spatiu sa fie schimbati sub imperiul unor forte exterioare acestuia si fara ca ceea ce se intampla in interior sa aiba mare influenta asupra destinului suportat de locuitori a generat aparitia unei stari de spirit descrisa foarte bine de ‘capul plecat, sabia nu-l taie’ si ‘te faci frate cu dracu’ pana treci puntea’.
Conducatorii isi vedeau de treburile lor, isi angajau/numeau in posturi cheie tot felul de ciraci si rubedenii fara sa tina cont de ce erau acestia in stare sa faca cu adevarat ci doar in functie de cat de loiali erau fata de cel care i-a numit. Adica exact ce descria Eminescu atat de plastic prin ‘selectie negativa’.
In acelasi timp marea masa a dezvoltat ceva care s-ar putea numi ‘strategie de supravietuire’: “zi ca el si fa ca tine”. Adica, pe de o parte, un dispret total fata de ‘clasa superpusa’ dar, in acelasi timp, un fel de resemnare, ‘n-ai ce dracu sa le faci, trebuie cumva sa te descurci fara ca ei sa bage de seama’.

Acest sistem a functionat, de bine de rau, atata vreme cat conducatorii erau inca ‘cenzurati’ de ceva/cineva. Cand treaba se imputea prea tare se mai ducea cineva cu cate o ‘jalba in protap’ la Marea Poarta, la Viana… si ocupantul, preocupat pana la urma de stabilitatea domeniului de unde primea tribut, mai trimetea cate un basbuzuc sau macar cate o mustrare.
De cand am devenit independenti insa, sistemul a inceput sa isi arate coltii. Scandaluri de coruptie care au afectat pana si Casa Regala inainte de primul razboi mondial, dictatura regala inainte de cel de al doilea, cel mai idiot dictator comunist in afara de Stalin, Pol Pot si dinastia Kim…

Ei bine, se pare ca intrarea in UE a inceput sa produca roade.
Insistenta lor ca legile sa fie respectate si in spiritul lor, nu doar de fatada, a inceput sa produca ceva rezultate.
Numai ca si mai mari rezultate sunt cele produse de faptul ca romanii au inceput sa umble prin lume si sa vada cum merg lucrurile prin alte parti.
Foarte multi dintre cei protesteaza zilele astea au fost pe afara sau/si lucreaza pentru companii private.
Dupa ce ai vazut cum arata normalitatea nu ai cum sa nu iti doresti si pentru tine asa ceva.

Tocmai de asta spun ca pentru a rezolva problema coruptiei trebuie sa ne uitam, cu mare atentie, la numere.
Nu vom putea depasi aceasta situatie pana cand cei care inteleg fenomenul si isi doresc, cu putere, sa il schimbe nu vor constitui o majoritate confortabila.

Pentru a ajunge pana acolo mai trebuie sa examinam cateva seturi de date.
Primarul Bucurestiului – buget de un miliard de Euro anual, adica 1 000 000 000 – are leafa de 24 de mii de Euro pe an.
Ce presedinte de corporatie cu cifra de afaceri de un miliard s-ar duce la munca pentru un asemenea salariu?
Avem 500 si ceva de parlamentari pe care ii platim cu cate 5 000 de lei pe luna.
‘Pai da, dar mai au o gramada de bani pentru biroul teritorial si pentru cazare, isi mai iau si de acolo’.
Vedeti?
Exact asta spuneam si eu. Atitudinea noastra este extrem de ambivalenta. Ni se pare firesc sa ii platim prost pentru ca ei oricum fura.
N-ar fi mai bine sa ii platim rezonabil de bine si apoi sa nu-i mai lasam sa fure?

Nu de alta dar in momentul acela vor intra in competitie pentru posturile astea si oameni care pana acum au stat deoparte tocmai pentru ca n-au vrut sa se manjeasca. Suficient de capabili incat sa castige bine in economia privata – acolo unde cel mult dadeau ei spaga, din partea firmelor pentru care lucrau, dar nu aveau nevoie sa primeasca.

V-as propune sa mai facem un calcul, Nu am suficiente date ca incep de undeva dar hai sa ne imaginam cat se pierde in economie din cauza coruptiei. Ce inseamna atunci cineva plateste un kilometru de sosea de doua ori mai mult decat face? Ce inseamna atunci cand un antreprenor trebuie sa dea un ‘para-ndarat’ de 10%? Ce evaziune face pentru a putea plati? Ce alte spagi mai trebuie sa dea pentru a nu fi prins? Ce costuri taie? Ce nu face cum trebuie?
Oare de asta trebuie refacute autostrazi de abia date in folosinta? Oare de asta circula acum trenurile de doua ori mai incet decat acum 20 de ani?

Nu cumva daca am plati preturile corecte – atat pentru kilometrul de autostrada cat si pentru munca primarilor, a medicilor, profesorilor si celorlalti bugetari – ar ajunge banii pentru toata lumea?

Bineinteles cu conditia ca taxele sa fie platite in mod corect. Adica de catre noi toti.
Dar daca cei de la stat nu ar mai lua spaga atunci cum ar mai putea privatii sa evite plata impozitelor?

E un fel de cerc vicios?
Intr-adevar.
Numai ca orice cerc vicios poate fi transformat foarte usor intr-unul virtuos.
Pur si simplu ne oprim, ne intoarcem cu 180 de grade si pornim din nou.

Ca la patinoar, cand eram mici. Si daca facem suficient de multi chestia asta ii vom lua si pe ceilalti cu noi.
De asta vorbeam la inceput despre numere. Tot ce trebuie sa facem este sa ne adunam suficient de multi atunci cand facem manevra.
‘Iesiti din casa, daca va pasa!’

Tags , , , , , , ,
Categories cadre mentale, politica, respect mutual

Prost.

November 1, 2015 //
0

Mă uitam cu soţia mea la telejurnal.

Nu mai spune despre … ca e prost!

OK, voi spune doar ca are o capacitate redusă de a pricepe ce se întâmplă în jurul lui….

Păi da, numai că nimeni nu poate înţelege tot ce se întâmplă în jurul lui…

Tocmai aici este problema. Unii acceptă ca nu le ştiu pe toate iar alţii pretind acest lucru.
Şi atunci cine sunt proştii?

Tags
Categories politica, respect mutual

“Omul Aproximativ”

September 24, 2015 //
0


Cateva dintre volumele lui TristÂn Tzară.

Nu stiu cum a facut Tristan Tzara de s-a ales cu apelativul de ‘Omul Aproximativ’ insa omul acesta, Samuel Rosenstock pe numele sau ‘adevarat’, a aproximat perfect doua dintre trasaturile care caracterizeaza poporul la sanul caruia a crescut. Cel Român.

„Țara”, si ma refer acum la sensul pe care il avea acest cuvant inainte de a fi fost inghesuit intre granite si de a face obiectul a diverse confruntări armate, a insemnat, pur si simplu, locul unde traiau niste oameni. Echivalentul asiaticului ‘stan’. Hayastan (Armenia), Afganistan, Pakistan. Tara Armenilor, Tara Afganilor, Tara Pakistanezilor, Tara Romaneasca.
In sensul asta toate locurile unde traiesti sunt ‘tzari’.

Cat de nefericit poti fi, oare, daca esti trist in oricare dintre ele?
‘Acasa’ pentru ca acolo nu este atat de bine pe cat ar putea fi iar in ‘cealalta acasa’ din cauza dorului. De casa, de prietenii ramasi acolo, de viitorul care parca iti scapa tot timpul printre degete…

Destul cu tristetea.
‘Aproximativitatea’, cealalta caracterisca Romaneasca intruchipata de Samuel Rosenstock este, de fapt, marea noastra calitate.
Refuzul tiparelor si capacitatea de adaptare sunt cele doua atribute care au facut posibila supravietuirea noastra. A lui precum si a tuturor celorlalti Romani, indiferent daca si-au purtat tristetea peste hotare sau si-au dus crucea in interiorul granitelor tarii.

Tot ce mai avem de facut pentru a lasa tristetea in urma si a incepe sa traim din plin – sa folosim la adevarata valoare creativitatea pe care o avem din belsug – este sa punem in practica indemnurile pe care ni le-au transmis bunicii nostri. Adica si Samuel Rosenstock:
“Hai sa dam mâna cu mâna
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora fratiei
Pe pamântul României!

Iarba rea din holde piara!
Piara dusmania-n tara!
Între noi sa nu mai fie
Decât flori si omenie!

Mai muntene, mai vecine,
Vina sa te prinzi cu mine
Si la viata cu unire,
Si la moarte cu-nfratire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creste
Si dusmanul nu sporeste!

Amândoi suntem de-o mama,
De-o faptura si de-o seama,
Ca doi brazi într-o tulpina,
Ca doi ochi într-o lumina.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grabire
Sa-1 secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Si sa vada sfântul soare
Într-o zi de sarbatoare
Hora noastra cea frateasca
Pe câmpïa româneasca!

Versuri de la: http://www.versuri.ro/
Tags , , ,
Categories alegerile pe care le facem, altruism, respect mutual

Exasperare

July 26, 2015 //
0

Ilie Badescu, unul dintre stalpii sociologiei contemporane romanesti, ne atrage atentia ca “…marile revolutii se dezmiarda in mediul cel mai reactionar cu putinta. Marile reactii, procesele reactionare, sunt tot atat de necesare, ba poate ca acestea sunt, pana la urma, cele care confera sens, atat cat poate fi acesta, oricaror revolutii”. (Enciclopedia Sociologiei, 2005, Vol 1, pg 6)

Spunerea poate parea banala.
Pana la urma despre acelasi concept vorbeste ‘Legea a treia’ a lui Newton: “atunci când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță (numită forță de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.”, legea inductiei electromagnetice: “Eu, curentul cel indus, / Totdeauna m-am opus / Cauzei ce m-a produs.“, teoria evolutiei a lui Darwin: ‘speciile supravietuiesc doar in masura in care reactioneaza adecvat la schimbarile din mediul in care traiesc‘ precum si “Construirea sociala a realitatii” de Berger si Luckmann.

Evident ca sunt deosebiri calitative. Daca in primele trei cazuri reactiile sunt de tip ‘automat’ – ‘specificate’ de legile valabile in cazul fiecarui domeniu – in  cea de a patra situatie ‘reactiile’ sunt modelate de liberul arbitru al persoanelor implicate in interactiune.

Ei bine, modul in care Ilie Badescu prezinta acest concept – ‘inainte’ si ‘dupa’ – este extrem de important in intelegerea a ceea ce este ‘schimbarea sociala’. Revolutiile apar in mijlocul si din cauza unor medii reactionare iar in urma fiecare dintre ele ‘supravietuitorii’ reactioneza la ceea ce s-a intamplat si isi recladesc societatea. Cu alte cuvinte daca ‘reactiunea’ initiala ar fi fost mai putin intensa lucrurile ar fi putut fi schimbate treptat, fara sa fie nevoie de o ‘revolutie’ in adevaratul sens al cuvantului. la fel, pentru ca o revolutie sa nu se iroseasca este nevoie ca ‘reactiunea’ sa fie adecvata la motivele care au produs acea rasturnare de situatie.

Genul asta de analiza poate fi facut si pe evenimente mai marunte iar concluziile desprinse s-ar putea sa fie surprinzatoare.

In urma cu aproape un an o fata a fost ‘condusa’ pe un camp unde a intretinut relatii sexuale cu 6 tineri dupa care a fost condusa pe un alt camp unde celor 6 li s-a alaturat un al 7 iar fata a mai indurat inca un calvar. Dupa ce a ajuns acasa tanara i-a acuzat pe cei 7 de viol iar trei dintre ei au recunoscut faptele. Acum toti sunt acasa, sub control judiciar, si isi asteapta procesul.

Fapta mi se pare barbara dar nu despre asta am de gand sa vorbesc acum ci despre modul in care reactiile noastre releva amanunte interesante despre societatea in care traim.

Consatenii agresorilor sar in apararea acestora, „Şapte băieţi de oameni gospodari” si o desfiinteaza pe victima: „Aşa-i trebuie, dacă s-a urcat în maşină cu şapte. Dacă era fată cuminte nu păţea nimic”. Trecand peste ‘amanuntul’ ca fata s-a urcat in masina cu doar doi dintre agresori – unul dintre ei fiind ‘prieten’ cu prietenul victimei – nu pot sa nu ma intreb ce s-o fi intamplat cu mentalul colectiv al oamenilor din satul acela? Pana nu demult actele sexuale in grup erau considerate aberatii… acum oamenii organizeaza campanii de sustinere pe Facebook si cer ‘să nu fie pedepsiţi cei şapte „pentru câteva minute de plăcere””
Ce s-a intamplat cu solidaritatea tipica micilor comunitati?

E adevarat ca mersul istoriei a fost dur cu comunitatile de la ses. Mai intai aparitia arendasilor – ciocoi a produs o intensificare a ‘luptei de clasa’. Acestora nu le pasa de nimic in afara de castigul imediat – vechii boieri, proprietarii pamanturilor, mai aveau o oarecare legatura cu locurile, ciocoii luau in arenda mosia, stateau cativa ani si plecau in alta parte dupa ce il inselau si pe boier. Nici o mirare ca taranii au dezvoltat ‘strategii de supravietuire’ care presupuneau ‘disparitia misterioasa’ a unei parti din recolta.
Dupa colectivizare fenomenul s-a accentuat iar oamenii furau, pentru a supravietui, roadele propriului pamant.

Numai ca genul asta de ambiguitate morala nu putea sa ramana fara consecinte. Chiar si pentru un observator neantrenat exista diferente enorme intre satele cooperativizate si cele ocolite de acest flagel. Nu este vorba aici despre dimensiunea caselor ci despre modul in care sunt gospodarite aceste sate, despre cum unii matura si altii nu in fata curtilor. Despre modul in care oamenii se ajuta, sau nu, unii pe ceilalti. Despre ce parere au unii si altii despre furt. Sau despre viol.

Initial nici restul societatii nu a reactionat mult mai bine. Trec peste faptul ca cei 7 se plimba pe strada si pot da nas in nas in orice moment cu victima lor. Pana la urma acest aspect se va rezolva. Sau cel putin asa sper.
Unii s-au indignat atat de tare incat au propus pedeapsa cu inchisoare pe viata pentru cei 7 – si au folosit pentru a-i descrie termenul de ‘limbrici’.
Apoi si-au facut aparitia comentatori care pun pe acelasi plan exagerarile din ambele tabere. Ca si cum indignarea deplasata ar fi acelasi lucru cu ‘favorizarea infractorului’. Nici una nu este buna dar nu sunt in nici un caz comparabile.
Altii prefera sa nu bage in seama ce se intampla. Dupa principiul ca ce nu stiu nu poate sa-mi faca rau. Ba da, numai ca nici macar nu vei sti ce ti se intampla.

Toate astea nu sunt altceva decat simptomul atomizarii societatii. In loc de o mare comunitate – natiunea – am inceput sa dezvoltam tot felul de loialitati meschine de tipul ‘noi impotriva celorlalti’ – care de cele mai multe ori sunt descrisi ca fiind mult inferiori. Femeile sunt menite sa-i distreze pe barbati, “Toata Romania stie ca moldovenii/ moldovencele sunt o buba a societatii noatre“…

Din fericire incepe sa se faca auzita si ‘majoritatea de obicei tacuta’. Curg mesajele de sustinere a victimei si incep sa iasa la iveala alte si alte cazuri de viol a caror anchetare a batut pana acum pasul pe loc.

Exact asa cum spunea Ilie Badescu, dormim asa cum ne asternem. Avem datoria, fata de noi insine, sa rezolvam problemele inainte sa se instaureze starea de exasperare. Trebuie sa trecem odata peste efectele trecutului pentru ca nu are cine o faca in locul nostru. Altfel ne vom strecura printre degetele istoriei si vom deveni o simpla umbra pe una dintre paginile ei.

Tags , , , , , , , , ,
Categories cadre mentale, identitate colectiva, Justitie sociala, respect mutual, Tara din care traim

Violul care a dezbinat doua sate.

July 20, 2015 //
0

Faptele initiale, violul in sine, este ‘doar’ sordid. Mizerie cu care nu te poti obisnui niciodata, indiferent de cat de des te lovesti de ea.

Unele dintre reactii insa, expresia modului in care o parte din societatea ‘civila’ priveste ceea ce s-a intamplat, depasesc orice limita a incredibilului.

Consatenii victimei ii iau, firesc, apararea.

Consatenii violatorilor – stim ca a fost viol pentru ca trei dintre ei au recunoscut faptele – iau apararea acestora. Chiar si acest gest este, cel putin la prima vedere, oarecum firesc. ‘Opinia publica’ are o oarecare intelegere pentru ‘pradatori’, ‘hotul neprins, negustor cinstit’, ‘cainele nu poate face nimic pana cand cateaua nu ridica coada’…

Mie unuia mi s-a rupt filmul constatand ca cei mai multi dintre cei care cauta circumstante atenuante violatorilor au in comun doua idei. ‘De ce s-a dus cu 7, nu si-a dat seama ca e ceva necurat la mijloc?’ si ‘fetele/femeile trebuie sa se pazeasca’.

Primul argument folosit demonstreaza ca cei care isi dau cu parerea nici macar nu stiu ce s-a intamplat (victima a fost luata cu masina, sub pretextul ca va fi condusa acasa, de catre unul dintre violatori – pe care il cunostea de mult, iar in masina se mai afla un singur individ. Abia dupa ce au ajuns ‘la locul faptei’ initiatorul si-a chemat restul de ‘prieteni’ iar victima nu mai avea in acel moment nici o posibilitate de reactie. Dar ce ne costa sa dam din gura….
Al doilea argument spune foarte multe despre chiar cei care il folosesc. De fapt este un fel de recunoastere tacita a faptului ca, pusi in circumstante ‘favorabile’, acei indivizi ar ‘trece la fapte’ fara nici un fel de ezitare. ‘Treaba ei, daca nu s-a pazit…’

Chiar in halul asta sa fi ajuns?

Nu va vine a crede?

Haideti sa o luam altfel.
“Ochii vad, inima cere.” Nu pot accepta asa ceva dar pot intelege cum cineva mai ‘primordial’ nu-si poate stapani instinctele animalice si se repede asupra unei victime fara aparare.
Pot intelege, cu mare efort, si cum un ‘pradator alfa’ poate inchipui, in imaginatia sa sociopata, un plan diabolic care sa provoace o astfel de tragedie.
Pot sa-mi inchipui, de data asta cu revulsie, ‘bucuria’ cu care ‘prietenii’ sai – ‘masculi feroci’, de altfel – au primit mesajul: ‘haide-ti ma si voi, am luat-o pe una cu japca si v-o dau si voua’.

Dar nu pot, nici in ruptul capului, sa inteleg ce a fost in capul persoanei care a cerut “public să nu fie pedepsiţi cei şapte „pentru câteva minute de plăcere”” si care a inlocuit notiunea de viol cu cea de “sex-surpriza”.
7?!? Dintr-o data? Nici cainii nu fac asa ceva, oricat de ‘in calduri’ ar fi cateaua… Se bat intre ei pentru ‘locul de onoare’, nu se cheama unul pe celalalt ‘la pomana’…

O singura data am mai vazut asa ceva. In 13-15 Iunie 1990 prin Bucuresti erau si foarte multe ‘babe’ care ii aplaudau pe mineri de cate ori acestia mai bateau cate un nefericit cu aspect de ‘intelectual’ iar la final s-a gasit si cineva, sus pus, sa le multumeasca ‘ortacilor’ pentru ‘spiritul lor civic’.

Oare cand ne vom da seama ca, pur si simplu, ne-o facem cu mana noastra?
Tags , , , ,
Categories cadre mentale, identitate colectiva, Mineriada din 1990, respect mutual

Si daca au amandoi dreptate?

June 8, 2015 //
0

Democratia n-a prea avut mari sanse sa prinda radacini pe plaiul mioritic.

Inteleg prin ‘democratie’ obisnuinta unei comunitati de a discuta problemele inainte ca o hotarare sa fie luata si pusa in practica. Acest lucru presupune existenta unui grad suficient de mare de respect reciproc intre membrii acelei comunitati incat discutiile sa fie efective, adica informatiile puse la dispozitia comunitatii de catre membrii sai sa fie ascultate cu atentie si luate in seama.

Ar fi fost destul de greu ca acest lucru sa se fi intamplat, avand in vedere pozitia noastra geo-strategica. Exteriorul arcului carpatic a fost un fel de turnanta pe unde au trecut toate popoarele migratoare care au venit dinspre Marea Campie Rusa catre Tarigrad iar mai apoi Gurile Dunarii au constituit obiectul unei aprige dispute intre Rusia si Imperiul Otoman, disputa arbitrata de toate puterile europene din timpul acela.

Aceasta fluiditate aproape continua a constituit un mediu propice pentru dezvoltarea unui lung sir de personalitati accentuate. Unele cu efect benefic asupra dezvoltarii comunitatii traitoare pe aceste meleaguri, altele mai putin. Cert este ca toate aceste personalitati accentuate au indus in populatia de rand o anumita mentalitate ‘dualista’.
‘Zi ca ei si fa ca tine’, ‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ si ‘Legea este o bariera pe sub care trec cainii, peste care sar caii si in fata careia se opresc boii’ descriu perfect aceasta mentalitate. O supusenie de fatada, menita sa asigure supravietuirea in fata toanelor stapanilor cuplata cu o ingeniozitate deosebita in a se strecura pe langa regulile impuse de tiranul momentului.

In acelasi timp faptul ca spatiul ‘carpato-danubiano-pontic’ a fost aproape tot timpul sub influenta straina a creat obiceiul supusilor ca in fata oprimarii mai degraba sa se planga stapanilor externi decat sa se revolte impotriva ‘satrapilor’ locali. In acelasi timp dependenta de aceiasi stapani externi a creat in randul celor aflati temporar la putere obisnuinta de a se comporta dupa principiul ‘musca si fugi’, cel atat de bine exemplificat de ‘domnii’ fanarioti, care incercau sa adune cat mai multi bani in cat mai putin timp – tocmai pentru ca nu stiau cat timp vor fi ingaduiti la domnie.

Cu alte cuvinte atat populatia cat si clasa conducatoare au in spate o lunga traditie de neincredere reciproca.
In situatia asta respectul reciproc care ar trebui sa existe intre ele ramane sa fie edificat de acum incolo.
Numai ca fara respect este foarte greu de vorbit despre responsabilitate.
Sau despre justitie ca mecanism eficient de pastrare a stabilitatii sociale.

Acum 25 de ani, intr-un moment de exasperare, l-am alungat pe Ceausescu.
Numai ca lucrurile au revenit foarte repede ‘la normal’.

Iliescu si-a permis sa cheme minerii. Nici pana acum nu si-a cerut macar scuze pentru asta.
Basescu sustine senin ca „Legalitatea nu poate fi pusă la îndoială, dar moral se poate discuta” dupa ce i-a facut campanie electorala Elenei Udrea si ca ‘nu e nimic ilegal în această situaţie, poate doar imoral’ dupa ce si-a dat singur casa din Mihaileanu.

In conditiile astea ne mai miram ce se se intampla zilele astea, cand ambele tabere striga cat pot de tare: ‘prindeti hotul’?

Oare cand ne vom aduce aminte, si noi, si ei, de adevarul din spatele cuvintelor lui Eminescu? Cateodata exaltate intr-adevar, dar care inveleau un mare adevar esential?

Si anume acela ca daca ‘patura superpusa’ nu-si face datoria, comunitatea, in intregul ei, are de suferit!

Sa nu ne lasam orbiti de antisemitismul lui Eminescu si sa trecem cu vederea restul ideilor sale. Nimeni nu este perfect si faptul ca unele dintre spusele cuiva sunt gresite nu goleste de continut toate cuvintele rostite de respectiva persoana.

Dupa cum, la fel de bine, acuzatiile reciproce pe care si le aduc doi adversari aflati in clinch pot fi simultan adevarate.

Cred ca ar trebui sa tinem cont de asta. Si mai cred ca ar trebui sa ne dam seama odata, si noi, si ei, ca nu mai avem noi cui sa ne plangem si ei unde sa mai fuga daca o dau cu oistea-n gard.

Tags , , , , , ,
Categories Alegeri, cadre mentale, Justitie sociala, politica, psihologie, respect mutual
Newer Entries »