Un pic de matematica aplicata

June 20, 2015 //
1

Toata lumea e oripilata de raspandirea bolilor cu transmitere sexuala, de sarcinile nedorite si de efectele fumatului.
Cu atat mai mult cu cat toate astea afecteaza din ce in ce mai mult generatia tanara.

Si ce facem pe chestia asta?

Am ridicat foarte mult pretul tigarilor. OK… a crescut si contrabanda. Cu toate astea poti crede ca pretul mare i-ar putea descuraja pe fumatori sa insiste in viciul lor. Nu prea e adevarat – nimeni nu se lasa de fumat din cauza banilor ci abia dupa ce se convinge, intr-un fel sau altul ca acest obicei ii face rau – dar macar e o iluzie ‘de bun simt’.

Ce ma mira pe mine foarte tare este pretul prezervativelor. O cutie de Durex, cea cu trei bucati, costa undeva intre 12 si 14 lei, foarte aproape de pretul unui pachet de tigari.

Cu alte cuvinte trei obiecte care iti pot salva sanatatea, viata sau pot preveni aparitia unei sarcini nedorite costa aproape cat 20 de obiecte care pot provoca boala, moarte prematura sau chiar avorturi spontane.

Si ne mai laudam ca suntem singurele animale rationale de pe pamant…

Tags , , , , , ,
Categories aici sunt banii dumneavoastra, banii ca scop, cadre mentale, economie, psihologie

Nicolae Cajal la Eugenia Vodă

June 18, 2015 //
0

Am gasit bancul asta in mail.
Google susține că ar fi fost împărtașit de către Nicolae Cajal într-un interviu oferit Eugeniei Vodă, aproape de final:
http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/medicina/acad-prof-dr-nicolae-cajal

„Itic merge la rabin cu un teanc de bani.
– Dragă rabi, am vândut un teren și împreună cu banii stranși de-o viață am reușit să adun banii ăștia că să-i putem cumpara o casa fetei noastre când s-o mărita. Și ca să nu intram în ei, te rugăm pe tine dragă rabi să ni-i păstrezi.
– Măi Ițic, dacă ai tu așa încredere în mine, eu ți-i voi păstra în siguranță în acest fișet, la care am acces numai eu.
Ia rabinul teancul de bani și, fără să-i numere, îl pune în fișet.
Dupăvreo trei luni, vine Ițic la rabin și-i spune bucuros.
– Dragă rabi, am gasit în sfârșit casa potrivită pentru fetița noastră!
– Bravo măi Ițic, mă bucur pentru voi! Spune-mi cu ce pot să te ajut eu.
– Păi nu trebuie să mă ajuți, ci doar să-mi dai banii pe care te-am rugat să mi-i păstrezi.
– Care bani?
– Aia, luați după terenul vândut și economiile noastre de-o viata! Ăia cu care vroiam să-i cumpăram Rifcăi o casă!
– Mi-ai dat tu bani în păstrare?
– Bineînțeles, că altfel nu eram nebun să vin la tine!
– Și a mai văzut cineva treaba asta?
– Da, Smilovici și Leibovici!
– Smilovici, măi Smilovici, ia vino încoace!
– Ce e rabi?
– Ai văzut cumva tu că Ițic mi-ar fi dat mie niște bani sa-i țin spre păstrare?
– Doamne ferește rabi, cum sa vad eu un lucru care nu s-a întâmplat!
– Leibovici, măi Leibovici, ia vino pân-la mine!
– Am venit rabi.
– Măi Leibovici măi, mi-a dat mie Ițic niște bani ca să-i păstrez?
– Eu n-am văzut așa ceva!
Pleacă și Leibovici, iar Ițic rămâne impietrit de disperare că toți banii strânși cu atâta truda și renunțări, s-au dus dracului.
Rabinul se ridica de la birou, descuie casa de bani și-i înapoiază lui Ițic teancul de bani, exact așa cum îi primise spre păstrare. Ițic, revenindu-și cu greu, îl întreabă pe rabin:
– Bine rabi, deci recunoști ca ți-am dat banii să-i păstrezi?
– Bineînțeles că recunosc, doar nu-s pungaș!
– Atunci de ce a fost nevoie să faci tot circul ăsta?!
– Ca sa vezi și tu Ițic, cu ce oameni mi-a fost dat de bunul nostru Dumnezeu să lucrez!

Chiar dacă ați citit deja bancul uitați-vă și la interviu. Merită cu prisosință.

Tags , , ,
Categories banii ca scop, cadre mentale, Lumea descrisa prin bancuri, psihologie

Nu toți cei care se întâmplă să-ți arunce cu rahat în cap îți doresc cu adevărat răul!”

June 17, 2015 //
0

După cum nici unii dintre cei care încearcă să te scoată de acolo nu se gândesc neapărat la binele tău…

Pentru cei care nu cunosc fabula:

Cică o vrabie cade, aproape înghețată, în mijlocul drumului.
Peste ceva timp trece pe acolo o vacă. Voit sau din întâmplare, nu avem de unde să știm chestia asta, vaca face o balegă exact peste vrabie.
Readusă la viață de căldura balegii, aceasta începe să miște.
Un uliu care căuta și el ceva de mâncare pentru puii săi o vede și o ia de acolo.

Mi-am adus aminte de chestia asta ieri, din cauza zaverei stârnite pe seama ‘pensiilor nesimțite pe care și le-au votat parlamentarii’.

Să-ncepem cu începutul.

Până în 1911 cei care erau aleși în Camera Comunelor de la Londra nu primeau nici un fel de salariu din partea statului. Marea majoritate aveau „venituri independente” iar cei câțiva deputați laburiști care intraseră în parlament fuseseră „subvenționați” de către sindicate până în 1909, atunci când o decizie a Camerei Lorzilor a stabilit că această practică era ilegală.
În felul acesta s-a ajuns la situația în care cetățenii britanici care nu aveau suficient de mulți bani ‘de-acasă’ nu mai puteau intra în politică iar publicul nu mai putea alege în mod liber. (Ewing, Keith, The Cost of Democracy...2007, pg. 30). Începând cu 1911 membrii Camerei Comunelor au primit o suma de bani despre care Llyod George spunea ca „nu este remunerație, nu este recompensă și nu este nici măcar salariu. Pur și simplu este doar o alocație care ne permite să deschidem larg ușa tuturor celor care doresc să își servească cu cinste țara.”

Tocmai aceasta alocație a permis ca în anii ’50 40% dintre deputații laburiști din Camera Comunelor să provină din ‘clasa muncitoare’. Din păcate acest lucru nu mai este valabil: „Încă de pe vremea când Harold Wilson (ultimul lider laburist care a mai avut legături strânse cu clasa mijlocie) se retrăgea de pe scenă, 1976, politica făcuse un mare pas înapoi. Erau din ce în ce mai puțini mineri sau muncitori manuali în rândurile deputaților laburiști. Din ce în ce mai mult partidul se transformase într-o ‘organizație’ care proteja administrația publică și care pierduse legătura cu cei din clasa muncitoare – pe care încă pretindeau că-i reprezintă.”

Parcă ar fi vorba despre România zilelor noastre și nu despre Anglia de acum 50 de ani… Se pare că din punctul ăsta de vedere am reușit deja să ne sincronizăm cu cea mai veche tradiție democratică din Europa…
Și dacă luăm în considerare scandalul „cheltuielilor parlamentare” din 2009 în urma căruia Parlamentul Britanic a fost gratulat cu apelativul de „putred” paralela este deja bine conturată.
Bine, acolo scandalul a dus la o reformă consistentă a modului în care sunt gestionate fondurile Parlamentului…

Pe de altă parte publicul britanic are, în mod tradițional, o destul de mare încredere în Parlamentul său iar măsurile de reformă, luate la presiunea ‘societății civile’, au reușit să dreagă într-o oarecare măsură situația. Nu de tot, dacă e să judecăm după modul în care a fost primită de către public încercarea de indexare a veniturilor parlamentarilor dar situația nu pare a fi atât de grava cum este pe malurile Dâmboviței, unde 73% dintre respondenți cred că România are nevoie de o nouă clasă politică.

Și uite-așa am ajuns și noi la „cestiune”.

Experiența britanică ne spune că nu e suficient să aloci fonduri mai mari pentru salarii și gata, dau năvală o grămadă de oameni super-capabili care ard de nerăbdare să se jertfească pentru țară…

Atenție!
„Nu este suficient”!

Bineînțeles că nu e suficient. Orice om cu scaun la cap știe că ‘frica păzește bostănăria’. Oricât de cinstit și de binevoitor ar fi cineva totuși ‘oamenii sunt sus-puși greșelilor’ și de aceea ei trebuie să fie atent supravegheați. Pentru asta avem opinie publică, societate civila, alegeri periodice, procuratură… nu?

Pe de alta parte este absolut necesar ca acești oameni să poată trai decent, pentru nivelul lor, și să nu fie foarte preocupați de ziua de poimâine – adică de cum or să trăiască atunci când vor ieși la pensie.

În realitate este iluzoriu să ne dorim ca Parlamentul să devină o oglindă fidelă a populației: atâția țărani, atâția muncitori, atâția ingineri, atâția economiști… Oricum o dai în politica de vârf vor accede mai degrabă oameni cu o oarecare ‘cuprindere financiara’ și dintre cei cu experiență în administrația publică – locala sau centrala. Iar acest lucru nu este rău de loc. Cei care au fost în stare sa construiască averi au dat deja dovada ca se pricep la ceva și bănuiesc că nu este nevoie sa explic de ce este nevoie de experiența celor care au lucrat deja în administrație.
Problema e ce ne facem cu restul?
Cum convingem niște oameni din zona ‘medie superioară’ să-și abandoneze slujbele lor relativ bune – adică acelea care le-au permis să-și cumpere, în rate, un apartament un pic mai mult decât decent (sau chiar o ‘casa pe pământ’) și o mașină mai scumpă de 15 000 de euro?

Nu prea e rezonabil să credem că persoane aflate în situația asta vor pleca în necunoscut pentru un salariu puțin mai mic decât cel pe care îl au acum și pentru perspectiva de a mai ciupi ceva din banii pentru biroul de parlamentar din teritoriu sau din diurna pentru cazare, mai ales dacă luăm în considerare că la expirarea mandatului sunt slabe șanse să se mai poată întoarce la vechea slujba.
‘Da, dar o să-și facă relații in timpul ala!’
Pai pentru asta ii trimitem în Parlament? Ca să-și facă relații? Și acceptăm chestia asta, chiar de la bun început?

Poate că înainte să ne dorim schimbarea clasei politice avem nevoie sa ne schimbam noi modul de raportare la viața politica în sine…

De aici și titlul postării mele de astăzi…

Nu mai merge cu ‘sărac și cinstit’ ca Iliescu și nici cu ‘imoral dar nu ilegal’ ca Băsescu.

Iar chestiile astea nu pot fi rezolvate doar prin masuri legislative. Pentru asta este nevoie de o presiune constanta din partea publicului și de o noua atitudine fața de ce înseamnă politica.
Daca vom continua sa repetam ‘(toți)parlamentarii sunt corupți și își voteaza pensii nesimțite’ vom avea surpriza ca la urmatoarele alegeri să avem exact aceiași candidați ca cei de acum și atunci de unde să mai vina schimbarea aia pe care ne-o dorim atâta?

http://www.economist.com/blogs/blighty/2013/12/members-parliament

11 Decembrie 2023.
Între timp pensiile parlamentarilor au ajuns ‘nesimțite’. Și au fost desființate. Pentru viitor.
Pensiile – actuale și viitoare – ale parlamentarilor “care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii 192/2023” rămân ‘așa cum am stabilit’.
Și, tot între timp, au fost înființate suficient de multe ‘pensii speciale’ încât bugetul asigurărilor sociale e aproape pe butuci.
Păi ce-ați făcut mă?!?

Tags , , , , , ,
Categories altruism, cadre mentale, economie, Justitie sociala, Money as goal, politica, psihologie

“Our duty as men…”

June 17, 2015 //
0

Boy… do I see it coming?
Yes!
So what?!?
Like the man just said, it’s our duty as human beings to act as such.

And here is the other side of the story:

Tags , , ,
Categories Choices we make, feminism, Frames of mind, Psychology

Directions to heaven

June 17, 2015 //
0

Just found this in my inbox:

“A little boy was waiting for his mother to come out of the grocery store.
As he waited, he was approached by a man who asked, “good morning young
man, can you tell me where the Post Office is?”

The little boy replied, “Sure! Just go straight down this street a coupla
blocks and turn to your right.”

The man thanked the boy kindly and said, “I’m the new pastor in town.  I’d
like for you to come to church on Sunday…I’ll show you how to get to
Heaven.”

The little boy replied with a chuckle.  “You’re bullshitting me, right?
……You don’t even know the way to the Post Office!”

Tags ,
Categories Frames of mind

The case of the not so missing person.

June 17, 2015 //
0

© Provided by Mental Floss

A tour bus stops at a waterfall. Some of the tourists mill around while a woman takes “the opportunity to go freshen up and change clothes. When she reboarded the bus, the rest of the passengers didn’t realize it was her. Instead, they became alarmed that she’d gone missing.”
The driver waits for a an hour before alerting the police and then a search party is organized. The coast guard joins in and the whole thing goes on for hours.
Meanwhile ‘the missing person’ was actually helping the search efforts. At some point she figured out it was her that everybody was looking for and informs the police.

Simon Brew, the writer of this article, has a very pertinent piece of advice: “It’s always worth properly counting the number of people on a tour bus. No matter what they happen to be wearing.”

OK, that makes a lot of sense.

Still… what I find extremely interesting about this entire development is that the people on the bus, not the driver, had noticed that a person is missing but no one had observed that a ‘new’ one had come aboard…
How much time had those people spent together before this had happened?

OK, the picture I used above was shot in a commuter train – where passengers just want to get to their destinations – but in a tourist coach people tend to regain their seats after a short stop and to remember their neighbors.
So how come those vacationers did notice that somebody didn’t come back but didn’t observe the stranger?

Tags , ,
Categories altruism, Frames of mind, Psychology

Are we nuts? As a species, I mean…

June 16, 2015 //
5

Deutsche Bank is sitting on more than $75 Trillion in derivatives bets — an amount that is twenty times greater than German GDP.

Both the next 3D printer and Deutsche Bank derivatives portfolio were designed by us, the human people.
When are we going to get our act together?

“We research and develop groundbreaking, cost-effective robotic technology with which we can 3D-print beautiful, functional objects in almost any form,” wrote MX3D on the project Web page. “The ultimate test? Printing an intricate, ornate metal bridge for a special location to show what our robots and software, engineers, craftsmen and designers can do.”

And why do we need the pope to remind us that the Earth is the only home we’ve got?


“Scientists weary after years of often vicious opposition by doubters of their climate-change findings see this year as crucial to the planet’s future because of a religious document expected from Pope Francis on Thursday. The rare encyclical, or teaching letter, expected to promote climate action as a moral imperative could do more to slow global warming than international negotiations this year to limit greenhouse gas emissions, scientists say.”

Oh, I forgot. Right now we are still under ‘the spell’, we have somehow convinced ourselves that having money, loads of it, trumps every thing else.

We’ll get over it, sooner or later. Francis Bacon has already warned us, all we need is to remember.

Or, even better, we can ask ourselves:

What is money, instrument or goal?

Tags , , , , , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., Choices we make, Economy, Frames of mind, Money as goal, Psychology

The Myth of the Fuckbuddy and Love’s Fast-Forward Button

June 15, 2015 //
0

Arranged marriages weren’t so bad, after all ?!?
Oxytocin is a hormone that is secreted by the brain during birth, breast feeding and …sex. It modulates how we feel towards the person who is next to us when the hormone inundates the brain.
http://www.medicalnewstoday.com/articles/275795.php

Categories Uncategorized

Bancul politic se întoarce.

June 14, 2015 //
0

„Să faci haz de necaz” a fost din-totdeauna metoda preferată a românilor de a trece peste hopurile vieții.

Reapariția bancurilor politice are o dublă semnificație.
Pe de o parte faptul că oamenii au probleme – dar asta nu este nici o noutate – precum și „amanuntul” că s-au cam prins cine sunt măcar o parte dintre vinovați.

Bancul ăsta, pe care abia ce l-am găsit in mail, spune multe în acest sens:

”Inceputul anului scolar, intr-un liceu din America, diriginta le prezinta clasei un nou coleg: Sakiro Suzuki din Japonia.
Incepe ora:
– Sa vedem, cine stie cel mai mult despre istoria Americii. Cine a
zis: ‘Libertate sau moarte!’?
Tacere de mormant in clasa, numai Suzuki ridica mana:
– Patrick Henry 1775 Philadelphia.
– Bravo Suzuki, si cine a zis: ‘Tara este poporul, de aceea poporul nu poate sa moara.”?
Suzuki:
– Abraham Lincoln 1863 Washington.
Diriginta se uita peste clasa si zice:
– Mi-e rusine pentru voi, Suzuki vine din Japonia si stie mai multe despre America decat voi!
Din spate se aude o voce:
– Pupa-ma-n cur Japp imputit!
– Cine a zis? intreaba diriginta.
Suzuki se ridica si zice:
– Generalul McArthur 1942 la Guadalcanal, si Lee Iacocca 1982 la sedinta actionarilor Chrysler.
In clasa iarasi liniste, numai din spate se aude iara:
– Imi vine sa vomit!
Diriginta striga:
– Cine a fost nemernicul?
Suzuki:
– George Bush senior catre Tanaka ministru japonez, in timpul unei mese de serviciu, Tokio 1991.
Un elev se ridica si zice:
– Suge-mi-o!
Diriginta crizata:
– De ajuns! Cine a fost impertinentul?
Suzuki:
– Bill Clinton catre Monica Lewinsky, 1997 Washington, Casa Alba, Biroul Oval.
Inca un elev se ridica si zice:
– Suzuki asta e un rahat mare!
Suzuki:
– Valentino Rossi 2002 Brazilia Superbike GP.
In clasa e un haos total, diriginta lesina, se deschide usa si intra directorul:
– O adunatura de idioti mai mari ca voi n-am vazut in viata mea!
Suzuki:
– Traian Basescu catre Gheorghe Ialomiteanu, ministru de finante, la o noua sedinta de rectificare a bugetului si de creare a noi impozite, Bucuresti ianuarie 2011

Tags , , ,
Categories Alegeri, Bancuri, cadre mentale, Justitie sociala, psihologie

Credite in franci elvetieni

June 14, 2015 //
0

“Au trecut 5 luni de când explozia cursului de schimb leu-franc a scos, încă o dată, la iveală faptul că sistemul bancar a lansat pe piaţă un produs toxic din dorinţa de a acumula profit maxim de pe urma cetăţenilor, în ciuda riscurilor pe care acest produs le presupunea. Deşi riscurile au fost cunoscute de către instituţiile bancare şi BNR, deşi sunt vinovate de dezinformarea în masă a clienţilor, băncile sunt în continuare protejate de asumarea oricărei responsabilităţi, timp în care client, îi suportă toate costurile lăcomiei sistemului bancar: dobânzi majorate, rate dublate de evoluţia agresivă a cursului valutar, comisioane abuzive de risc valutar sau de administrare’, notează organizatorii protestului, într-un comunicat de presă.”

Chestia asta seamăna foarte bine cu ‘eu sunt mic, nu știu nimic, tata-n pod belește oaia!’

Organizatorii protestului vor să ne convingă de „inocența” celor care s-au „aruncat” la oferta, aparent irezistibilă, făcută de bănci – cărora li se reproșează „dezinformarea în masă a clienților”.

În realitate problema e ușor mai nuanțată.

În primul rând Isărescu a repetat până la saturație „luați credite în moneda în care aveți veniturile!”
Unii clienți au ales să le ia în franci elvețieni.

Aceștia pot fi împărțiți în două categorii.
Unii știau bine ce fac. Creditele în CHF erau oferite la o dobândă mult mai mică decât cele în Eur. Dacă respectivul client negocia un comision suficient de mic pentru restituirea anticipată și avea grijă să nu plătească comisioane enorme de administrare și de acordare a creditului afacerea ar fi putut fi una benefică pentru ambele părți.
A doua categorie a fost reprezentată mai ales de clienți relativ naivi și/sau lacomi. Voiau să ia un credit mai mare decât le-ar fi permite veniturile – ratele ieșeau prea mari dacă creditul ar fi fost exprimat în Eur iar dobânzile la lei erau enorme – așă că au acceptat ofertele făcute băncile care nu s-au gândit ce se vor face dacă rata de schimb va crește atât de mult în defavoarea clienților încât aceștia nu vor mai putea să plătească.
Și pentru că tot i-au prins la cotitură și au văzut cât de „disperați” erau clienții lor să-și cumpere „casele visurilor lor” atunci i-au împovărat și cu o droaie de comisioane enorme. Din nou, fără să se gândească deloc la „nu omorî găina cu oua de aur”!

Ce nu prea iau în calcul „analiștii” fenomenului – sau cel puțin nu prea vorbesc despre asta – este ce se întâmplă dacă cineva are un credit cu garanție imobiliară și nu mai poate plăti.
În America banca îți ia casa, o vinde, își oprește câți bani are de luat de la tine, îți dă restul – dacă mai rămâne ceva, și „la revedere”. Iar dacă între timp valoarea caselor a scăzut foarte mult și banca nu-și poate acoperi paguba… ghinion. Clientul nu mai are nici o treabă cu chestia asta.
La noi situația e alta. Dacă banca nu își acoperă ce are de luat prin executarea garanției atunci se întoarce înapoi la client și continua să îi ceară restul de bani.
Exact această situație a indus în conducătorii băncilor sentimentul de siguranță că lor nu li se poate întâmpla nimic. O dată semnat contractul clientul nu mai are scăpare. Acesta este și motivul pentru care băncilor le este groază de ideea introducerii conceptului de faliment personal.

Pe de altă parte și solicitările celor care nu mai pot efectiv răsufla de sub povara ratelor sunt cel puțin excesive. Dorința lor ca statul să legifereze conversia forțată la un curs ales de legiuitor – în favoarea clienților, bineînțeles – este contrară celor mai elementare precepte ale pieței libere… Dacă nu te-ai gândit bine înainte de a intra într-un contract n-ai decât să tragi consecințele…

OK, și atunci?

În orice piață funcțională există regula negocierii. Când apare o problemă care pune în pericol continuarea colaborării părțile caută să renegocieze clauzele înțelegerii iar arbitrul pieței, de obicei statul, are grijă ca situația să nu intre în blocaj.
În momentul de față este clar ca o mare parte dintre clienți sunt de-a dreptul disperați și că mare parte dintre bănci încă nu au înțeles gravitatea fenomenului. Sau că nu le pasă.

Și ce ar putea face statul? Mai ales după ce am sugerat ca a legifera conversia forțată este contrar preceptelor pieței libere.

Ei bine, ar putea legifera altceva.
Orice contract de bun simț presupune împărțirea atât a riscurilor cât și a beneficiilor. Dacă acest lucru nu se întâmplă atunci putem bănui partea care se bucură doar de beneficii fără a-și fi asumat și o parte din riscuri că a făcut abuz de puterea sa sau că a avut parte de „informații privilegiate”. Ori exact asta este treaba statului, să se asigure că cei puternici nu abuzează de forța lor în detrimentul oamenilor de pe stradă. Așa se justifică, de altfel, și intervenția justiției în cazul comisioanelor considerate a fi fost abuzive.
Făcand analiza risc/beneficii constatăm că clienții și-au asumat, implicit sau explicit, volatilitatea cursului valutar, a ratelor dobânzilor cât și volatilitatea prețurilor de pe piața imobiliară în timp ce băncile doar pe primele două.
Cu toate că băncile își trimit experții evaluatori înainte de a acorda orice credit cu garanții imobiliare și apoi aplică niște corecții zdravene asupra „valorii de piață” înainte de a accepta un imobil ca garanție pentru un credit ele nu își asumă nici o responsabilitate în această privință. Clientul n-are decât să plătească cât s-a angajat cu toate că obiectul în sine n-ar mai merita să fie scos de sub gaj pe când banca nu-și asumă în nici un fel posibilitatea ca obiectul acceptat ca garanție să fi suferit o depreciere în timp.

Ei bine exact aici ar putea interveni legiuitorul.
Ideea falimentului personal e bună dar s-ar putea să fie prea devreme pentru România zilelor noastre.
În schimb ar putea fi introdusă regula că băncile nu mai pot urmări debitorii pentru sumele rămase restante după executarea și valorificarea garanțiilor imobiliare.

Să vezi atunci flexibilitate din partea băncilor în privința renegocierii condițiilor creditului dar și grija lor atunci când vine vorba despre valorificarea cât mai buna a imobilelor preluate de la datornici.

Tags , , , , , , , , , , ,
Categories banii ca scop, cadre mentale, economie, Justitie sociala, politica
« Older Entries
Newer Entries »