Archives for posts with tag: sociologie

Ce este sociologia?
Și de unde a ieșit Georgescu ăsta?

Aud din toate direcțiile, ideologic vorbind, „Eu nu mă uit la televizor. Manipulează.”
20,085 de oameni au votat cu Orban. Adică au pus ștampila în pătratul din dreptul lui Ludovic Orban. Cu toate că acesta, în direct și la o oră de maximă audiență, a anunțat că se retrage din cursă și că îi va face campanie Elenei Lasconi.

Sociologia este știința care ne crează cadrul în care putem înțelege, chiar și după ce se întâmplă lucrurile, cum. Cum am ajuns ‘în găleată’.
Acu’ vreo doua zile – la RFI, „Tânăr în Europa” – un profesor – universitar, cred că de comunicare – vorbea despre un stagiu de pregătire adresat studenților. Câțiva urmează să fie specializați în training anti-fake news. Adică trăinuiți să-i învețe pe alții cum. Și trimiși în licee să le deschidă mintea elevilor de acolo.
Discuția s-a dus și către ce parere au tinerii despre lucruri. Proastă. În principal profesorul vorbea despre faptul că tinerii se simt nebăgați în seamă. ‘Neascultați’.
Soluția și vinovații?
Partidele și guvernanții. Că nu comunică destul și pe limba tinerilor.
Eu, în calitate de Gică Contra, și de inginer, am sărit în sus!

Tinerii se simt neascultați. NU se simt nemințiți!

Ce-ar fi să-i ascultați întâi?!? Înainte de a încerca să-i ‘convingeți’?

Asta au facut alde Georgescu. Au ascultat cu atenție. Ce îi roade. Pe tineri, pe bătrani, pe toți cei care au un telefon și se uită la Tik-Tok. Pe toți cei convinși deja să nu se mai uite la ‘tembelizor’. Convinși și din cauza calității execrabile a marii majorități a ‘divertismentului’ distribuit pe această cale!
După care au făurit niște mesaje în care au amestecat tot felul de adevăruri – dintre cele ‘ascultate’ – cu tot felul de ‘mângâieri’ pe cap și pe suflet. ‘O să fie pace’, ‘O să am eu grijă de voi’, lugu-lugu…
Fără adevărurile alea ascultate cu atenție și picurate înapoi cu mare cu grijă, nimeni n-ar fi dat vreo atenție părții cu lugu-lugu. Fără multă nadă de calitate nu prea poți prinde pește…
Dar cum politicienii noștri și comunicatorii lor le știu ei pe toate… cine să mai stea să asculte? Și de ce?!?

Din câte citesc eu în vorbele oamenilor de lângă mine, foarte mulți dintre cei care au votat cu Georgescu ăsta au făcut-o din scârbă. Nu din convingere! Oamenii n-au votat ideile lui Georgescu, doar s-au lăsat seduși de cântecul sirenei. Era prea mult adevăr în clipurilea alea. Adevăruri greu de ignorat, cu atât mai mult atunci când nu mai ai încredere în ‘sistem’.
E foarte interesant cum au votat Moldovenii de peste Prut. Suficient de mulți dintre cei din țară și copleșitor de mulți dintre cei din diaspora.
Diasporenii noștri au votat, aparent, ‘cu rușii’. Eu nu cred că toți oamenii ăia sunt tâmpiți!
Scârbiți – atât de scârbiți încât să se lase păcăliți, o parte dintre ei – da. Dar nu tâmpiți. Nu toți, în orice caz!

Care e cioaca cu rezultatele din Drancy?
În Drancy, o comună aflată la 10 km de Paris, a fost un lagăr de tranzit. Un loc în care naziștii au adunat evrei din toată Franța, în timpul războiului, înainte de a-i duce la exterminare. Înainte de a-i duce la gazare. Pur și simplu nu pot să cred că 610 dintre conaționalii mei au putut vota, în cunoștință de cauză, cu cineva care ridică în slăvi Garda de Fier chiar pe locul unde au fost adunați evrei pentru a fi duși la moarte!

Ce facem în continuare?
Are vreo șansă Elena Lasconi sau ar fi fost mai bine cu Marcel Ciolacu?

În primul rând, nu este vorba despre șansele Elenei Lasconi.
E vorba despre ce ne facem noi!

Vrem în Europa? Așa nasol cum ne e aici? Deocamdată încă înauntru.
Și cu banii curgând gărlă!
Ăsta fiind și motivul pentru care au dat la pace PSD-ul cu PNL-ul… Ca să-și împartă plăcinta!

Deocamdată, gloanțele doar au pornit.
Primul ne va ajunge duminica viitoare.
Votăm cu capul, motivați de scârbă dar procedând în mod rațional – vezi conceptul de vot util, promovat de Navalnîi, ne trece pe la ureche.
Al doilea vine peste două săptămâni. Poate ne găsește puțin mai înțelepți!

Și încă ceva. Moldova a câștigat alegerile și pentru că ea a fost cea care le-a organizat.
Georgienii au pierdut alegerile tocmai pentru ca nu au mai fost ei cei care au numărat voturile.
Aviz amatorilor!


Pentru ‘recenți’, ăsta era reproșul adus, imediat după Revoluția anti-comunistă din Decembrie ’89. celor întorși din exil.

Pentru mai multă exactitate, fraza nu era atât un reproș cât mai degrabă un argument. Folosit de contra-revoluționari în încercarea lor de a convinge ‘masele populare’ – care urmau să voteze ‘liber’, că ‘la vremuri noi, tot noi!’

Complicat? Confuz?

Pentru început, o idee care poate părea șocantă.
‘Poate că ‘revoluțiile’ sunt momente de cotitură și prilejuri de schimbare fundamentală, dar ‘stările de fapt’ sunt mai degrabă ‘puse în scenă’ de contra-revoluționari’. Această idee – revoluționară, de-a dreptul, a fost lansată de Ilie Bădescu. Sau, cel puțin, la el am întălnit-o eu.
Profesor român de sociologie, cu vederi mai degrabă apropiate de dreapta conservatoare… lucru destul de neobișnuit pentru membrii profesiei sale. Adică atât pentru profesori cât și pentru sociologi.
Dar câtă dreptate are! Cum ar putea fi descris Iliescu – Ion Iliescu, cu un alt termen? Acțiunile sale au fost cât se poate de contra-revoluționare! Rezultatul politicilor sale a fost conservarea a cât mai mult din ceea ce exista pe vremea regimului comunist. Că a fost conservat mai degrabă ce era lipsit de funcționalitate și distrus aproape tot din ceea ce funcționa, cât de cât… asta este, fiecare face ce poate.

Cert este că, precum orice (contra)revoluționar care se respectă, Iliescu – și gașca sa, au adâncit fracturile care existau deja în societate. Între țărani și orășeni, intelectuali și muncitori. politicieni și cetățeni, mase și elite, între cei care au rămas și ‘transfugi’.

Fracturi care au fost exploatate – și adâncite, în continuare, de toți ‘pescuitorii în ape tulburi’ care și-au făcut mendrele în politica dâmbovițeană din ultimele trei decenii.

Prevăd – și să dea Domnul, vorba marxistului, să mă înșel cât se poate de amarnic, că recenta epidemie va constitui prilejul unui nou puseu de învrăjbire. Între cei rămași – din multe și varii motive, ‘acasă’ și cei plecați să-și caute norocul ‘afară’.

Câteva mii dintre cei un milion și jumătate de oameni plecați – cu acte și fără acte, la muncă în Italia s-au întors acasă. Cu toate că fuseseră rugați să nu facă acest lucru. Împotriva evidenței că, în felul ăsta. își pun în pericol rudele și prietenii. Se poate spune că cei care au făcut lucrul acesta – fără a avea un motiv serios, au căzut la examenul de responsabilitate socială.
Câteva mii, sau chiar zeci de mii, dintr-un milion și jumătate.

Să vedem ce vom face noi, restul. Cei rămași aici.
Se vor găsi vre-unii dintre noi să le reproșeze ’emigranților’ – în grup, comportamentul unui minuscul număr dintre ei?
Se vor găsi suficient de mulți dintre ‘autohtoni’ care să ‘pună botul’? Și să se transforme în portavocea ‘pescuitorilor în ape tulburi’?

Sau vom reuși să refacem atât de des invocata unitate națională?
Știu că termenul a devenit desuet. Repetat până la sastisire de propaganda comunistă, „în jurul ‘marelui conducător’”, și batjocorit în continuare de propaganda naționalistă de după ’90.
Și totuși!
Nici o comunitate, națională sau de orice altă natură, nu poate supraviețui – și cu atât mai puțin prospera, în absența solidarității dintre membrii ei.
A unei solidarități active, bazate pe respect reciproc.

Suntem în fața examenului de maturitate.
De maturitate socială.