Alegerile pe care le facem fiecare dintre noi sunt extrem de importante.
Trei oameni au plecat de acasa din proprie initiativa si au facut mult mai mult decat cateva sute care se asteptau unii pe ceilalti.
Cine ne opreste sa facem si noi ca ei?
Sa identificam problemele din jurul nostru si sa le rezolvam fara sa ne impinga cineva de la spate?
Tocmai pentru ca este vorba de chiar viata noastra, nu?
Orice incepator in ale managementului stie ca echipele sudate, ale caror membrii se cunosc si se respecta intre ei, fac fata mult mai bine provocarilor. Chiar si celor care apar pe neastaptate sau, mai degraba, in mod deosebit celor care apar pe neasteptate.
Cei trei, Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader, sunt membrii unei comunitati sudate, buni cunoscatori ai mediului in care isi desfasoara activitatea si animati de spiritul de autonomie specific celor invatati sa isi poarte singuri de grija; lor si comunitatii din care fac parte.
Faptul ca structurile care ar fi trebuit sa-i gaseasca rapid pe accidentati nu au reusit acest lucru este un semnal ca cei care le populeaza nu constituie echipe cu adevarat functionale.
Sa fie aceasta oare o consecinta a faptului ca foarte multi dintre acestia au ajuns acolo ca urmare a unor ‘numiri politice’?
Acelasi manager incepator stie la fel de bine cat este de important ca informatia sa curga firesc intre cei implicati intr-o actiune comuna. Se pare ca nu a fost cazul.
Partea mult mai proasta este ca informatia nu circula firesc in interiorul intregii societati romanesti. ‘Clasa politica’ afla tarziu realitatile din teren iar populatia aproape niciodata tot ce se intampla. Cititi raportul asta al ActiveWatch si va lamuriti.
Poate credeti ca presa scrisa este de mai mult ajutor.
“Cei care au murit de frig în Munţii Apuseni sunt victime ale unui sistem politizat în care cei care ştiu să-şi facă bine meseria sunt daţi la o parte, pentru a le face loc celor care au rude sau prieteni în partidele aflate la putere. Nimic nu se cumpăra la voia întâmplării în instituţiile de stat din România, fiindcă toate contractele trebuie să aducă venituri şi la partid.”
O radiografie cat se poate de exacta. Din pacate autoarea nu merge suficient de departe cu analiza sa. Citind restul articolului un cititor neavizat ramane cu impresia ca singurul lucru care ne mai ramane de facut este sa scapam cumva de ‘Ponta’ si gata, intram in Schengen, laptele si mierea incep sa curga pe strazi iar cainii cu covrigi in coada incep sa roiasca din nou printre noi.
Trebuie sa intelegem odata ca situatia cu care ne confruntam acum, cea descrisa atat de bine de Sabina Fati, se datoreaza faptului ca intreaga clasa politica s-a indepartat de restul societatii. Nu este ‘opera’ unui singur partid/coalitie si nu poate fi rezolvata doar prin simpla indepartare a cuiva/catorva de la putere si inlocuirea lui/lor cu altii ‘mai cinstiti’.
Atata timp cat “Preşedintele exercită funcţia de mediere…… între stat şi societate.”, adica cu alte cuvinte atita timp cat statul va fi vazut/inteles/conceput ca fiind separat de restul societatii si nu ca parte integranta din ea nu se va putea vorbi despre o colaborare fireasca intre toti membrii societatii.
Cei care fac parte din clasa politica sau din administratie se vor crede deasupra tuturor celorlalti iar oamenii ‘de rand’ ii vor percepe pe primii ca pe un fel de asupritori. Iar chestia asta are niste implicatii cat se poate de practice si de directe.
Taxele nu sunt intelese ca niste cotizatii la un fond comun ci ca niste biruri colectate de un stapan venetic. In conditiile astea platitorii incearca sa ii fenteze cat mai tare pe colectori iar cei care gestioneaza banii se comporta in modul descris de Sabina Fati.
Si uite asa revenim la importanta alegerilor individuale. Simpatiile politice sunt una, inregimentarea politica pana acolo unde discernamantul individual e pus in paranteze este cu totul si cu totul altceva. Mecanismele democratice nu vor fi cu adevarat deblocate pana cand nu ne vom asuma cu totii libertatea individuala. In primul rand pe cea de gandire.
Doar astfel vom putea intelege pe deplin discursul tinut de Traian Basescu la intalnirea cu delegatia AMCHAM in 2011:
“Şeful statului a continuat exemplele cu firmele de contrucţii care cer ministerelor facturi cu 50% mai mari decât în mod normal, cu complicitatea consultanţilor. „Sectorul privat să iasă din ipocrizie. Statul are un partener, nu poate fi corupt singur. Cel mai comod pentru sectorul privat este să critice statul, dar este esenţială asumarea de către ambele părţi”, a completat Băsescu.
Ar fi cazul sa ne lamurim o data ca daca o mai tinem mult asa ne vom taia de tot creanga de sub picioare si asta nu e bine de loc.
Vrancea atat asteapta.
nicichiarasa 