Țiganii printre care am crescut în Giulești aveau o vorbă.
„Nu te hândi în bătătură că-ți intră muștele-n casă!”
Adică ‘Ai grijă la ce faci că și tu vei suferi consecințele!’
(Pentru cei nefamiliarizați cu lexicul din mahalalele bucureștene, hândelul – produsul hândirii – este unul dintre cele două personaje din celebra interogație filozofică „De ce trage musca la ‘hândel’?”)
Conștientizarea consecințelor produse de propriile acțiuni asupra propriei sorți este una dintre caracteristicile aristocrației. Aristocrației ca stare de spirit…
După cum am aflat la lecțiile de istorie, aristocrația – ca clasă politică – a dat-o în bară!
Și atunci? De unde admirația produsă de orice urmă de ‘comportament aristocratic’?
Tocmai din cauza faptului că aristocrații veritabili înțeleseră subtilitățile conceptului de karma.
Înțeleseseră că tot ce aveau – de la mâncarea de pe masă până la mătăsurile de pe spinare – trecuse prin mâinile țăranilor care le munceau pământurile.
Iar aristocrația – ca organizare socială – a dispărut abia odată cu dispariția legăturii directe dintre aristocrați și pământurile/țăranii lor. Odată cu apariția arendașilor. Din cauza cărora Maria Antoaneta i-a îndemnat pe țăranii morți de foame să mănânce „brioșă”. Din cauza căror arendași – interesați doar de profitul pe termen scurt, Maria Antoaneta – quintesența aristocrației momentului, ajunsese, efectiv, să nu știe pe ce lume trăia!
Revenim la zilele și la oile noastre.
Suntem deja în fața consecințelor.
Consecințele modului în care funcționăm ca societate.
Consecințele modului în care este colectat și distribuit bugetul consolidat al Romaniei.
Care buget este atât de dezechilibrat încât matușa Europa a zis că ne taie banii de buzunar dacă nu facem un pic de ordine. În ograda proprie, așa cum considerăm noi. Bugetul să fie, cât de cât, echilibrat!
Drept pentru care guvernul a luat măsuri.
Care măsuri favorizează partea de colectare și pretind că fac economii pe partea de cheltuieli. Doar că pensiile speciale rămân exagerat de mari – și pot fi cumulate în continuare, între ele și cu un eventual salariu. Nu doar că rămân mari ci rămân pur și simplu. Cum ar fi, de exemplu, ca pensiile speciale agonisite de Buzatu – proaspat arestat cu mita în portbagaj, să fie suspendate odată cu arestarea? Și anulate odată cu eventuala condamnare? Dacă e nevinovat, să-i dea banii înapoi…
Cum ar fi ca măsurile de economisire a banilor de la buget să includă și o readucere la normal a numărului de funcții bine plătite din aparatul de stat? Reforma administrativă, simplificarea și comasarea agențiilor care se calca pe picioare, etc., etc…
Si atunci? Ce înțeleg eu din toată tevatura asta?
Cei aflați la putere au înțeles – măcar la nivel declarativ, că ‘așa nu se mai poate’. Adică au devenit aristocrați. Au început să înțeleagă că își furau creanga de sub picioare. Și au început să-și dezavueze colegii corupți.
Dar încă nu sunt dispuși să meargă mai departe. Să rezolve cu adevărat problema.
Să echilibreze bugetul prin eliminarea căpușelor instituționale.
Adică au devenit aristocrați doar pe jumătate. Conștienți de faptul că acțiunile lor vor avea consecințe, încearcă să prevină aceste consecințe folosind, în paralel, o serie de măsuri populiste. Reduceri de posturi vacante, creșteri de taxe pentru corporatii și pentru cei avuți dar fără să renunțe la prilegiile proprii. Mai ales la privilegiul de a ocupa, ei împreună cu rudele și prietenii lor, tot felul de slujbe plătite gras, și pensionate la fel de gras, din bugetul echilibrat prin creșterea taxelor. Creștere insuficientă de altfel…
Cu alte cuvinte, proaspeții aristocrați se comportă de parcă ar fi luat statul în arendă.
Nu-l mai fură pe față.
Doar îl căpușează cu acte-n regulă!
nicichiarasa 