Archives for posts with tag: intoleranta

Moarte dictaturii toleranței…

Păi dacă dictatura toleranței urmează să fie abrogată, înseamnă că …

OK. Da’ pân-la-urmă cum rămâne?

Mai avem voie să gândim? Și să le atragem proștilor atenția atunci când dau în gropi?
Tolerându-le între timp greșelile?

Sau va trebui să ne vedem de treburile noastre?
Lăsându-i pe proști pe unde se va fi nimerit să cadă?

Doar ca lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât vor unii să le facă să pară…

Cum măsurăm ‘prostia’?
Cum determinăm cine merită să fie tolerat și cine nu?
Cine va face asta și utilizând ce puncte de reper?!?

Ce punem în locul toleranței?

Ne punem mâna-n gât?
Unul altuia?
După cum ne vine pe chelie?

Sau dăm Legiunea jos din cui?
Înlocuim dictatura toleranței cu intoleranța dictatorială?

Pentru că, nu-i așa, e mult mai simplu să măsori cu ‘Patul lui Procust’…

Dar ce te faci cu Iisus?

Și au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.”

‘Și chiar crezi că o să înțeleagă cineva ce ai vrut să spui?’
‘Ce? Că n-ai decât să spui ce vrei dar că pentru a acționa trebuie să îndeplinești niște condiții speciale?
Iisus n-a osândit pe nimeni… ce ne îndrituiește pe noi să-mpărțim oamenii pe categorii?’

Mai multi prieteni de pe FB au ‘shared’ un status postat de Dan Alexe despre atentatul oribil savarsit aseara la Paris asupra redactiei Charlie Hebdo. Le inteleg si impartasesc oroarea. Numai ca e ceva aici care ‘ma roade la radacina’.
Respectul fata de ce?
Am auzit parerea ca asasinatele oribile de ieri au reprezentat un atac la libertatea presei. Pot fi interpretate si asa.
Revin la ‘respect’ si ma intreb cum vine asta? “Trebuie sa respectam ‘libertatea presei/de opinie’ si in acelasi timp trebuie – la fel de absolut – sa ne batem joc de ‘religie/dogma’? Nu cumva insusi ‘trebuie’ asta ne plaseaza in tabara intolerantilor? De orice fel?
N-ar fi mai bine sa ne respectam intre noi, ca persoane, in loc sa cautam tot felul de ‘valori’ de la care sa ne cautam apoi validarea?
E intr-adevar o diferenta fundamentala intre credinta in ‘libertatea presei’ si credinta in ‘Dumnezeu’ – asa cum este (ne) inteleasa acum de catre foarte multi dintre noi.
‘Libertatea presei’ functioneaza intr-adevar mult mai bine, in conditiile din lumea ‘vestica’, decat ‘Dumnezeu’.
Numai ca asta se intampla doar in anumite conditii si doar pentru ca ‘Dumnezeu’ a ‘murit’ (cel putin in sufletele noastre). In alte conditii si in sufletele celor care nu l-au omorat inca pe ‘Dumnezeu’ genul asta de ‘libertate a presei’ – si mai ales atunci cand aceasta este utilizata provocator – pare, pentru ei, o aberatie care trebuie ‘stearsa’ de pe fata pamantului.
A respecta diversitatea nu justifica cu nimic asasinatele de ieri si de astazi dupa cum nici a cauta explicatii despre cum a ajuns sa fie comis un fapt abominabil nu inseamna a-l scuza. In acelasi timp a impune altora, folosind orice fel de forta, un anumit comportament, indiferent care este acela, este o dovada de totalitarism/intoleranta.
De fapt, esenta libertatii presei consta in aceea ca nici o persoana nu trebuie sa fie ‘pedepsita’ (de nimeni, nu doar de catre stat!!!) pentru simplul fapt de a-si exprima parerile. N-are nimic cu ‘obligatia’ cuiva, si cu atat mai putin a presei, de a face misto de parerile, opiniile si nici chiar de credintele altcuiva. Si mai consta in obligatia statului de a pedepsi pe oricine atenteaza, in orice maniera, la aceasta forma de libertate.
Adica la obligatia reprezentatilor statului de a pedepsi pe oricine incearca sa impuna celorlalti, in orice fel, o anumita parere sau un anumit mod de comportament. Si asta tocmai pentru ca populatiile moderne au invatat sa respecte diversitatea, inclusiv in ceea ce priveste opiniile, si impun respectul diversitatii cu ajutorul statului care le reprezinta.
‘Avem nevoie de POSIBILITATEA de a rade, in siguranta, de orice, inclusiv de religie si de Dumnezeu!’.
Asta parca suna altfel, nu? Dar tot nu justifica actiunea in sine. Dupa cum simplul fapt ca putem, fizic, lua jucariile unui copil nu justifica, cu nimic, gestul.
La fel cum simpla posesie a armelor si abilitatea de a le folosi nu justifica cu nimic oroarea comisa de cei trei la redactia Charlie Hebdo. Indiferent de cat de jigniti s-au simtit de materialele aparute in acea revista.
Respectul persoanei celuilalt, despre care vorbeam mai sus, este singurul punct de plecare care nu trebuie sa fie validat de vreo valoare superioara si ca atare ar putea fi acceptabil tuturor, indiferent de convingerile fiecaruia. Religioase sau de alta natura. Iar de la respectul reciproc la ‘primum non nocere’, “in primul rand sa nu faci rau”, si astfel la adevarata libertate – aceea pe care ne-o aflam impreuna cu toti cei aflati in jurul nostru si nu impotriva tuturor acestora – mai este doar un singur pas.