Archives for posts with tag: frustrare

Pas cu pas

May 5, 2025 //
0

Am tot căutat vinovați.
Și am ajuns unde suntem acum.
Poate ar fi cazul să facem ceva pe chestia asta.

Ce s-a întâmplat:

3,9 milioane de oameni și-au pus speranțele într-un anumit om. Asta după ce respectivul candidat a făcut o serie de promisiuni.
Care promisiuni par a fi cel puțin nerealiste pentru o altă parte semnificativă din același corp electoral.
41% dintre cei care au votat au declarat cât se poate de apăsat: ‘Trebuie scăpăm odată de ăștia!’
Cel puțin 80% din întreaga populație – estimare personală – este de acord cu declarația celor 41%.
Și atunci?!?

Fapte și numere.

Toți o ducem mai bine acum decât în urmă cu 35 de ani. Cel puțin din punct de vedere statistic.
Lauda de sine a devenit ceva obișnuit. O facem în mod firesc, fără măcar să ne dăm seama.
Mare parte din bunăstarea unora a fost obținută prin sifonarea de resurse. De la stat sau de la privați.
Bună-stare pe care respectivii și-o etalează fără nici un fel de reținere. Asumându-și întregul merit, fără a recunoaște faptul că au putut obține aceste rezultate doar în actuala configurație social politică. Economie capitalistă de piață guvernată in mod apropiat de standardul democrat-liberal.
Statul – adică mecanismul de auto-reglaj al societății – nu funcționează încă în mod satisfăcător.
Mulți dintre cei care ar trebui să-și dea seama ce se întâmplă și să-i avertizeze pe ceilalți se comportă de parcă ei n-ar trăi tot în țara asta. De parcă ei ar fi imuni la consecințele lucrurilor despre care vorbesc ‘neutru’.
Jumătate dintre cei care ar fi putut spune ceva n-au exprimat nici o părere. Adică jumătate dintre cei care urmează să trăiască consecințele deciziilor care sunt adoptate zilele astea se comportă de parcă lor nu le-ar păsa. De viitorul lor….
Cei 3,9 milioane care au votat grupat reprezintă mai puțin de un sfert dintre cei cu drept de vot!

‘Și care e legătura dintre Simion/Georgescu și frații Tate?!?‘

Exasperarea publicurilor lor țintă!

Să fie foarte clar.
Frații Tate se adresează unui anumit tip de oameni iar alde Simion și Georgescu unui alt tip de oameni.
Există totuși câteva puncte comune între cele două fenomene sociale.

‘Masculii’ dispuși să trăiască în lumea fraților Tate și cetățenii dispuși să-i urmeze pe Simion și Georgescu au trei lucruri în comun:
‘Nu se simt bine’.
Au găsit pe cineva care pretinde că face ceva pentru ei. Sau în numele lor.
În timp ce restul societății, încă majoritar, nu face nimic pe chestia asta. De parcă nu în capul lor urmează să se spargă oalele…
Exasperații simt că nu mai au nimic de pierdut, majoritatea are totul de pierdut!

Situația seamănă foarte bine, din punct de vedere psiho-social, cu toate celelalte contexte pre-revoluționare din istorie.
Dacă Marx considera revoluțiile ca fiind pași hotărâți spre un viitor determinat în mod logic de niște actori raționali, realitatea istorică ne arată că schimbările revoluționare au fost niște sughițuri exasperate ale unor societăți aflate în impas. Faptele în urma cărora puterea a fost preluată de către fasciști în Italia și de naziști în Germania au fost la fel de revoluționare precum cele puse la cale de bolșevicii lui Lenin și de comuniștii lui Mao. Iar teroarea instaurată de Robespierre pentru a duce la ‘bun sfârșit’ țelurile declarate de cei care au pus la cale Revoluția Franceză a fost identică cu toate celelalte regimuri de teroare instaurate vreodată.

‘Dar nu poți să compari ce fac frații Tate cu ce fac alde Simion și Georgescu!‘

Pe mine nu mă interesează ce fac Tate, Simion și Georgescu. Hitler, Mussolini, Lenin, Mao și Putin.
Saccharomyces cerevisiae, adică drojdia de bere, a fermentat vinul și a crescut pâinea de când s-au apucat străbunii noștri de agricultură… Pasteur doar a descoperit-o și i-a numele!
Pe mine mă interesează doar când o să ne dăm noi seama că prea multă frustrare acumulată în organismul social duce inevitabil la zvârcoliri ale istoriei!
Când o să ne dăm seama că indivizi dispuși să folosească exasperarea celorlalți în folosul lor propriu sunt pe toate drumurile! Așteaptă condițiile potrivite… precum drojdiile sălbatice care fermentează ‘vinul de țară’!

Și, într-adevăr, Tate nu pot fi comparați cu Simion/Georgescu.
Tate au pus de un cult – precum Biserica Unificarii, de exemplu – în timp ce alde Simion/Georgescu vor să se pună în fruntea unui organism politic de dimensiune statală.
Singurul lucru pe care îl au în comun este materia primă cu care lucrează.
Frustrarea celor care îi urmează și indiferența pasivă a celor care urmează să suporte consecințele.

‘Exasperarea tâmpește…‘

Am început prin a arăta cum am ajuns aici.
Am tot căutat vinovați în loc să vedem ce avem de făcut.
Am tot dat vina pe oamenii despre care am considerat că n-au făcut ce trebuia. După care ne-am pus speranțele în alți oameni. Care promiteau mai frumos…
Tot ce există în țara asta a fost făcut de noi. De la blocurile ridicate, de noi, ‘pe vremea lui Ceaușecu’, până la autostrăzile pe care mergem acum în Austria și Germania.
Frustrarea celor care își pun speranțele în promisiunile fluturate de Tate, Simion și Georgescu este, și ea, o consecință a lucrurilor întâmplate în timpul vieții noastre.
Frustrarea acestor oameni nu a apărut din senin. Ei nu trăiesc în pustiu. În ‘altă parte’. Oamenii aceștia trăiesc printre și împreună cu noi!
Frustrarea despre care vorbim, împărtășită și de noi, este o consecință a modului în care trăim. Cu toții. Împreună.

De ce au ales oamenii aceștia, vecinii noștri, să-și manifeste frustrarea în acest mod?
Neproductiv, după cum credem noi…
Poate pentru că noi i-am împins într-un colț?
Poate pentru că noi nu-i vedem?
Poate pentru că-i considerăm tâmpiți și nu-i băgăm în seamă?
Pentru că le-am permis unor băgători de bețe prin gard să ne dezbine? Să ne convingă, pe ‘noi’, că ‘ei’ sunt proști și pe ‘ei’ că ‘noi’ suntem ticăloși? Că și ‘noi’ suntem o parte a ‘sistemului’?
Cu justificarea că ‘noi’ am câștigat mai mult decât ‘ei’ de pe urma existenței sistemului!

Mai demult am auzit o ‘fabulă’ atribuită unui grangur psd-ist. Cică nu știu cine și-a pierdut, la început, influența și apoi poziția în partid pentru că nu ‘a-nvățat tabla-mpărțirii’. Pentru că ‘a ținut totul pentru el’…

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, coruptie, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Incredere, Intentie

De ce se face, dintr-o data, atata caz de violurile astea?

August 14, 2015 //
2

“Nu trebuie sa permitem fricilor noastre si nici asteptarilor nutrite de ceilalti sa ne influenteze destinul”. Martin Heidegger.

Vrem nu vrem suntem contemporanii unei inclestari titanice. Indivizii incearca sa se puna cat mai bine in valoare iar ‘sistemul’ incearca, in disperare, sa stavileasca – in orb, de fapt – aceasta efervescenta.

Revenind la subiect putem pune iesirea la rampa a subiectului pe seama cresterii numarului de acte de agresiune, pe seama faptului ca femeile nu mai accepta sa stea rusinate cu capul in jos ci aduc intr-o proportie mai mare aceste orori la cunostinta autoritatilor sau chiar pe seama ambelor cauze simultan.
Si ar mai fi o posibilitate. Presa, mereu in cautare de senzational si in oarecare pana de subiecte pe timpul verii, sa se fi aplecat cu mai multa atentie asupra subiectului.

Din fata monitorului este mai greu de determinat care dintre aceste cauze este mai importanta asa ca voi aborda problema din alt unghi.

Cu o suta si ceva de ani in urma Emile Durkheim a pus bazele sociologiei demonstrand ca sinuciderea, o decizie prin excelenta individuala, este puternic influentata de circumstantele sociale carora trebuie sa le faca fata individul care alege, sau refuza, aceasta alternativa.

Voi incerca sa folosesc aceasta abordare si in cazul violului.

Am sugerat intr-o postare anterioara ca violul are mai degraba o natura ‘coercitiva’ decat sexuala, cel putin pentru indivizii care mai au o umbra de discernamant.
Aratam acolo ca violurile pot fi impartite in ‘intamplatoare’ si ‘pradalnice’.
In cazul celor ‘pradalnice’ – cele in grup sau cele planuite cu grija – lucrurile sunt oarecum clare. Cei care organizeaza violuri in grup sau cei care le premediteaza resimt mai degraba satisfactia de a aduce victima in stare de completa neajutorare decat vreo satisfactie de natura cu adevarat sexuala – altfel ar proceda in mod normal, ar incerca sa seduca in loc sa violeze.
Si in cazul violurilor ‘intamplatoare’, cele in care agresorul isi motiveaza actul prin ‘la inceput ea a fost de acord si dupa aceea nu am mai putut sa ma opresc’, chiar daca lucrurile incep firesc ele ajung tot in zona ‘care pe care’ in momentul in care ea spune nu. Indiferent daca la inceput ea chiar a fost de acord sau pur si simplu el a interpretat gresit semnalele ei, in momentul in care victima spune ‘nu’ agresorului i se pune pata: ‘Asta isi bate joc de mine. Las’ ca-i arat eu!’

Bine, bine, dar de ce se face mai multa vorbire acum despre viol?

Parerea mea este ca la suprafata avem de a face cu toate cele trei motive pe care le-am mentionat la inceput. Agresorii isi permit mai multe, victimele nu mai accepta statutul de ‘prada neajutorata’ iar presa macina subiectul pentru ca publicul a devenit, dintr-o data, sensibil la aceasta problema.

Aplicand abordarea lui Durkheim lucrurile devin dintr-odata foarte simple. Totul poate fi redus la lupta dintre individualismul acerb care pare sa domine societatea contemporana si greutatea, aparent sufocanta, cu care societatea, in ansamblul ei, apasa pe gatul individului.
Individul, bombardat din toate partile cu mesajul ‘daca nu esti primul nu contezi’, ajunge sa-si puna la indoiala propria valoare si locul pe care il ocupa in societate. Iar asta este valabil si pentru femei, nu doar pentru barbati. Toate frustrarile din viata zilnica, de la frecusurile cu seful pana la dezamagirea ca nu-si permit aproape nimic din minunatiile la care se face tot timpul reclama, cuplate cu mantra ‘esti singurul responsabil de destinul tau’ duc la o stare psihica in care el refuza sa accepte ca ea se poate razgandi (isi poate permite sa-si bata joc de el) iar ea refuza sa mai joace rolul mioarei jertfita in tacere.

Si amandoi, atat el cat si ea, – cei normali – nu mai intorc capul atunci cand aud de astfel de abominatii tocmai pentru ca au inceput sa inteleaga ca asa nu mai merge. Ca daca te complaci in rolul de victima acolo vei ramane intreaga viata.

PS. Chiar si asa numitii baieti de bani gata sunt tot frustrati de nemultumire. Oricat de multe resurse ar avea la dispozitie pe undeva tot exista cate ceva la care nu pot ajunge. Iar dezamagirea e mult mai mare dupa ce ti-ai satisfacut foarte multe pofte dacat atunci cand nu ti-ai facut niciodata iluzii.

Tags , , , , ,
Categories cadre mentale, feminism, identitate colectiva, Justitie sociala

Un altfel de cercetare sociologica

November 9, 2014 //
0

frustrare

Teoria metodologica sustine ca o cercetare, de orice fel pana la urma, poate fi facuta in doua feluri.

‘Cercetatorul’ poate iesi ‘pe teren’ sa stranga datele de care are nevoie pentru a ‘masura’ fenomenul care i-a starnit interesul sau poate folosi niste date deja stranse – de altii si eventual pentru cu totul si cu totul alte scopuri.
(Analiza secundara a datelor)

Cand suntem pusi fata in fata cu asemenea ‘creatii artistice’ precum cea a BUG Mafia fiecare dintre noi reactioneaza in felul lui.
Unii se oripileaza din cauza limbajului extrem de frust si intorc scarbiti spatele.
Altii se amuza si recunosc, in sinea lor sau pe fața, ca in spatele fatadei pornofonice isi itesc capetele cateva adevaruri incomode.
Pe mine m-a izbit intrebarea ‘cat de frustrati trebuie sa fie cei mai mult de 4 milioane de ascultatori pentru a asculta asa ceva’?

Sa ma explic.
Simpla aparitia a unui cantec de genul asta nu este mare scofala.
Mai ales in conditiile zilei de astazi aproape oricine poate compune si inregistra un astfel de video clip. Si sunt destul de multi nemultumiti pe lumea asta care sa faca asa ceva.
Mai mult. Exista un public pentru care simpla prezenta a ‘termenilor tehnici’ presarati din belsug aici reprezinta o atractie irezistibila numai ca in conditii normale genul asta de public este relativ putin numeros.

Ori noi avem aici mai mult de 4 milioane de vizualizari.
Popularitatea cantecului asta este de fapt expresia unei cantitati considerabile de frustrare, mai ales ca ‘spatiul cultural’ despre care vorbim acopera nu mai mult de 20 milioane de oameni.

Tags , , ,
Categories Culture, Lumea descrisa prin bancuri, politics, Psychology, Respect Mutual., Tara din care traim