Până ieri, habar n-aveam că există un Buhnici.
Nici acum n-aș fi știut dacă nu s-ar fi apucat feisbucul să comenteze interviul menționat în articolul din Adevărul.
Care feisbuc s-a împărțit în două. Unii îl ‘desființează’ pe Buhnici iar alții deplâng corectitudinea politică… Care corectitudine politică ar reprezenta un mod de gândire foarte apropiat de prostie. Care mod de gândire permite unui grup de oripilați să desființeze un ‘liber la gură’ care și-a permis să articuleze niște adevăruri neplăcute. Neplăcute oripilaților…
Corectitudinea politică a fost o chestie cât se poate de deșteaptă și a ajuns, prin răstălmăcire, o mare fâsâială.
Iar Buhnici mai bine tăcea.
Pe vremea când a fost inventată, corectitudinea politică ne învăța că nu e suficient să ai dreptate. Că dacă vrei ca mesajul tău să ‘treacă dincolo’ trebuie să-l formulezi în așa fel încât să fie acceptat de interlocutorul tău. Adică ne învăța să nu jignim gratuit. Și să nu cerem imposibilul.
În zilele noastre, corectitudinea politică a devenit o armă. Un pretext de cenzură. Folosit cu relativ succes mai ales de cei care caută sămânță de scandal.
O înjurătură!
“Mergem la mare ca să vedem piele, aș prefera ca pielea aia sa nu aibă vergeturi” descrie o anumita realitate. A lui Buhnici! Și totuși, cât se poate de reală. Care realitate – precum pisica lui Schrodinger, capătă ‘claritate’ abia atunci când este formulată. Tocmai din cauza modului în care este formulată…
Iar formulat in felul acesta, mesajul lui Buhnici nu va fi niciodata acceptat de către ceilalți.
Eu unul – care apreciez niște ‘piele de calitate’ și nu sunt fan vergeturi – nu pot accepta mesajul lui Buhnici tocmai din cauza grobianismului în care se lăfăie ‘comunicatorul’.
De fapt, suntem exact în situația pe care încerca să o evite ‘inventatorul’ corectitudinii politice. Vorbim fiecare pe limba noastră și auzim doar ce ne convine fiecăruia dintre noi.
Iar partea cea mai proastă este că sunt unii care profită de pe urma acestei situații…
Unii comunicatori percep sensibilitatea ‘fulgilor de nea’ ca pe o oportunitate. Provoacă și obțin exact ce își doresc.
Notorietate!
Unele canale media obțin rating difuzând, până la refuz, ‘controversa’. Adică ‘nimic’!
Iar unii dintre ‘fulgii de nea’ – activiști hârșiți în luptă și nu foarte diferiți, din punct de vedere ‘operativ’, de provocatorii de mai sus – se simt obligați să ridice mănușa și să se re-avânte în luptă.
Și cu asta ce-am făcut?
Are cineva ceva de câștigat din toată chestia asta?
În afară de pescuitorii în ape tulburi, bineînțeles!
nicichiarasa 