Archives for posts with tag: comunitate.

religie in scoli

Tovarasul Pimen critica dur sentinta CCR prin care educatia religioasa din scoli devine cu adevarat optionala, adica daca familia isi doreste acest lucru il inscrie pe copil si nu invers – copilul este incris din oficiu iar familia n-are decat sa il retraga daca nu vrea ca ceea ce se preda la biologie si istorie sa fie contrazis de ceea ce se preda la religie. Deosebirea este evidenta!
Mai bine tacea. Si nu doar pentru ca tinea slujbe inca de pe vremea cand fiecare serviciu divin se termina cu o rugaciune pentru ‘tovarasul’.
Inainte de a ma apuca de scris am cautat pe net sa vad si eu ‘ce fel de salam a mancat inainte de ’89’. Las la o parte faptul ca justitia a consfintit calitatea de turnator a tovarasului Pimen – ‘tovaras de drum’ vreau sa spun.
“IPS Pimen a îndeplinit câteva misiuni peste hotare: în cadrul Arhiepiscopiei misionare ortodoxe Române din Statele Unite și Canada (1977), la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim (1978-1979), membru în câteva delegații sinodale care au vizitat alte Biserici.” Biserica ortodoxa n-a fost niciodata ‘misionara’ si s-a apucat de prozelitism chiar pe vremea comunistilor si tocmai in America… Oare cat de prosti ne cred astia?

Sa revenim totusi la ‘educatie’.
Toata lumea se plange ca invatamantul este subfinantat. Si atunci de ce sa mai platim un profesor care sa ce? Catehism se face in mod normal la biserica, pentru cine vrea, iar la scoala exista dirigentie si ore de ‘educatie civica’. Ce treaba mai are profesorul de religie?

Si cu asta ajungem la o problema cu adevarat grava.
Sectia de pediatrie a spitalului din Tulcea este tinuta in viata, deocamdata, de voluntari, tocmai pentru ca nu vrea nimeni sa se angajeze acolo din cauza salariilor foarte mici.Cica nu sunt mai multi bani la buget pentru sanatate. Dar pentru popi si pentru biserici sunt? Si pentru profesorii de religie?

Ca sa lucrez cu materialul clientului si nu cu cifre ‘propagandistice’ am cautat punctul de vedere al patriarhiei.
0.4% din buget pentru cultele religioase si 7700 de profesori de religie platiti de ministerul Educatiei.
Asta se intampla in 2013.
O fi mult, o fi putin?
Incercand sa vad ce inseamna acesti 0.4% din buget, mentionati intr-un comunicat al patriarhiei citat de doxologia.ro, am constatat o chestie extrem de interesanta. Foarte multe alte surse, nu pot sa spun toate pentru ca nu am rascolit tot netul, evident, mentioneaza doar 0.2% pentru culte… Necunoscute sunt caile domnului dar presupun ca o fi stiind ‘doxologia’ ceva…
In sume concrete, cei care vorbesc despre 0.2% din buget mentioneaza 0.487 miliarde, adica 9% din bugetul ministerului sanatatii sau 2.1% din bugetul casei de sanatate. Iarasi, o fi mult, o fi putin? Dar de ce sa fie?
In loc sa dam ‘atentii’ medicilor hai sa dam, cine vrea, cate o contributie ‘la biserica’ iar bugetul primit de departamentul cultelor sa se duca, aproape in intregime, la ministerul sanatatii! Ce ziceti de chestia asta? Si sa intretinem de la bugetul statului doar acele lacasuri bisericesti care au o importanta istorica sau culturala reala. Manastirea Putna, de pilda. Sau Voronetul. Dar cam atat, nu si bisericile aparute ca ciupercile dupa ploaie la umbra blocurilor ‘comuniste’…
Mai raman cei 7700 de profesori de religie. Tot cam atatia cat profesorii din invatamantul profesional, adica 8700.
Parca asta era una dintre problemele noastre, nu? Ca prea multi dintre absolventii sistemului romanesc de invatamant termina scoala fara sa stie sa faca ceva practic.
Ce-or sa invete copii nostrii din toata chestia asta? Ca inaltele fete bisericesti se roaga pentru oricine se intampla sa fie la putere dar cu conditia sa le fie lor bine? Si ca atunci cand interesele lor sunt in pericol pot pune in discutie chiar si hotararile uneia dintre cele mai inalte instante ale tarii?
O alta hotarare recenta, a Curtii Supreme de data asta, statueaza faptul ca medicii platiti de stat sunt functionari publici. De acum incolo orice ‘atentie’ primita de la un pacient recunoscator poate fi considerata mita. Cam acelasi lucru este valabil si pentru profesori. Pentru preoti nu… In afara de leafa pe care o iau de la stat acestia taxeaza orice ‘serviciu’ prestat. Pentru o parte din sumele primite dau chitanta, pentru altele nu. Vrei sa ti se citeasca numele in biserica, tie sau vreunei rude sau prieten? Marca banul. Te insori sau iti botezi un copil? Sari la cap. Ai murit si nu mai poti contribui la bunul mers al bisericii? Nu-i nimic, platesc rudele tale daca vor sa fii ingropat ‘crestineste’… Ce-o fi crestinesc in toate astea, numai Dumnezeu stie….
Si inca o chestie. Nu exista comuna sau sat mai mare care pe linga biserica sa nu aibe si cate o casa parohiala. De cele mai multe ori construita si ingrijita prin grija comunitatii. Cred ca asta este una dintre explicatiile pentru faptul ca aproape toate comunitatile rurale au cate un preot iar multe dintre ele chiar doi sau trei. In schimb, prea multe dintre ele nu au medic si nici invatatori. Sa ne mai miram ca tinerii nu vor sa mai stea la tara si ca batranii de acolo mor cu zile? Nu este si asta o forma prin care comunitatile insile se condamna pe sine la pieire? Poate ca o fi intr-adevar potrivit sa ne pregatim pentru viata de apoi, dar n-ar fi mai bine sa traim cu adevarat inaite de asta? Sanatosi si educati, nu doar pocaiti?

2014-12-19 fructe ciudate

Înțelepciunea populară spune că ‘peștele de la cap se-mpute dar se curăță de la coadă’.

OK. Se pare că noi aștia de la coadă ne-am cam săturat de ceea ce s-a tot întâmplat „sus la cap” și, de data asta, am ales altfel decât până acum.
Iohannis a înțeles ce așteptăm de la el și spune, cu subiect și predicat, ce este de făcut:

”Reconstrucţia clasei politice nu poate porni de la calcule de partid, de la distribuiri de funcţii şi de la calcule pentu următoarele alegeri.
.
Este nevoie de înţelegerea clară, la nivelul clasei poltice, a unui principiu: nu există altă şansă pentru România decît o ţară lipsită de corupţie. Mi-aş dori la finalul mandatului meu ca tema corupţiei să nu mai existe pe agenda publică. În cel mai scurt timp voi chema la consultări partidele politice pentru a discuta ce obiective de ţară ne asumăm şi pentru a stabili un calendar de lucru pentru a trece de la vorbe la fapte. Guvernele nu vor găsi niciodată bani pentru Educaţie şi Sănătate, dacă nu vor şti încotro merg şi unde vor să ajungă”

De acum încolo începe misiunea noastră. Noi suntem coada peștelui, noi trebuie să facem curat în jurul nostru.

Spor la treaba.

‘Gândul’ ne întrebă: Decembrie 1989 – Revoluţie sau lovitură de stat?

Și, de fapt, care e diferența?

Amândouă presupun o minuțioasă pregătire anterioară – atfel ar fi fost răscoale, nu?

Gradul de participare al populației? Da, ăsta ar putea fi un criteriu de departajare. Numai că și în cazul unei lovituri de stat ai nevoie măcar de acceptul tacit al populației… Cu alte cuvinte atât ‘Revoluție’ cât și ‘Lovitură de Stat’ sunt doar grade de comparație pentru ‘Schimbare de Regim Pregatită din Timp’.

OK, numai că nu am răspuns la întrebare…

După câte îmi dau eu seama am avut de a face cu o Răscoală urmată de o Lovitură de Stat.

Au fost unii, mai experimentați în ale istoriei, care înțeleseseră că situația devenise explozivă și că, mai devreme sau mai târziu, se va repeta momentul Brașov 1987.
Așa că s-au pregătit pentru ceea ce erau convinși că urma să vină și astfel au fost capabili să preia puterea, toată, în doar câteva zile după ce răscoala populară l-a răsturnat pe Ceaușescu și a convins pe majoritatea celor din aparatul represiv că cel mai bun lucru, pe care îl pot face ca ‘persoane fizice’, este să treacă de parte putsch-știlor.

Simplu, nu?

Din punct de vedere pur tehnic ar fi posibil sa inhami caii si in spatele carutei.
Merge mai greu, e mult mai complicat sa iei curbele dar, una peste alta, daca cineva ar avea vre-un avantaj din chestia asta, sunt sigur ca si o asemeanea aiureala ar putea fi construita. Chiar daca foarte multi ar face pe ei de ras.

De vreo doua saptamani incoace ma mir continuu.
A fost un fel de cutremur politic iar cel considerat outsider a fost ales cu o majoritate covarsitoare.

Si de atunci incoace aproape toata lumea – majoritatea celor care se vad pe sticla sau isi fac simtita prezenta pe net – discuta despre orice altceva decat despre semnificatia acestui lucru.
Unii se plang, sau chiar isi pun cenusa in cap, pentru ca n-au reusit sa intuiasca/masoare ce avea sa se intample.
Altii analizeaza, in detaliu, cum se paruiesc cei din PSD.

Foarte putini spun, sau scriu, ceva despre situatia ‘macro’ care a produs circumstantele in care atat de multi oameni au iesit sa voteze, si nu oricum ci pentru a-si manifesta nemultumirea cu privire la directia in care mergea Romania.

Motivele sunt arhicunoscute. Oamenii s-au saturat sa tot treaca istoria pe langa ei – asa cum s-a intamplat in ultimii 25 de ani –  au inteles ca acest lucru se intampla si din cauza coruptiei aproape generalizata SI s-au hotarit in sfarsit sa faca ceva pe chestia asta. Si atunci de ce nu vorbeste nimeni serios despre chestia asta? Serios, adica nu la modul declarativ – asa cum a facut-o, de exemplu, Basescu.

Azi dimineata am inteles, in sfarsit.

Din cele mai vechi timpuri partidele au urmarit castigarea puterii politice pentru a putea astfel conduce, influenta, pentru a-si putea impune propriul program, propria viziune despre conducerea societatii

Si cum ‘scopul scuza mijloacele’ iar ‘hotul neprins e negustor cinstit’ nu mai conteaza cum castigi puterea politica cu conditia sa nu fii prins. De ‘oamenii legii’ sau de electorat, nu conteaza. Ce conteaza e ca tu sa ajungi la putere, sa-ti poti ‘impune propriul program’ fara ca ceilalti sa se prinda ca au fost trasi pe sfoara.
Ca se vor prinde peste vreo cativa ani, dupa ce tu ti-ai facut suma… asta e alta chestie. Daca la alegerile urmatoare nu mai reusesti sa repeti isprava – ai promis prea mult data trecuta sau te-ai compromis prea tare pe parcurs – te dai la o parte – elegant sau cu scandal, dupa cum ti-e felul – si te pregatesti pentru data viitoare.

Oare asta sa fie cu adevarat continutul conceptului de democratie?
Nu cumva e de fapt invers?
Mie mi se pare ca rolul functional al partidelor este, de fapt, de a identifica si concentra diversele alternative care devin posibile pe masura ce trece timpul, sa le articuleze in propuneri de actiune politica si sa le prezinte ‘in piata publica’, demosului. Acesta alege una dintre variante si partidul sau alianta care a propus respectiva varianta are la dispozitie o anumita perioada de timp sa puna acea varianta in aplicare. Adica alegatorii ‘impun’ viziunea lor asupra societatii si nu partidele….

Poate ca sunt eu naiv numai ca cea mai superficiala privire asupra istoriei ne spune ca Platon a gresit fundamental atunci cand a spus ca cel care a descoperit adevarul are nu doar dreptul ci chiar obligatia morala de a-i convinge si pe ceilalti sa accepte acel adevar.  (Platon, Mitul Pesterii.)
E foarte plastica toata descrierea lui cu peretele pe care joaca umbrele si foarte didactica metoda folosita – concluziile sunt trase, sau macar acceptate, de invatacel si nu predate didactic de magistru – dar asta nu reduce cu nimic mirarea cu privire la ‘ce il face pe cel iesit din pestera sa fie convins ca locul in care a ajuns nu este o pestera si mai mare’?
A, ‘mai mare si mai buna’ o sa spuna cineva!
Mai buna pentru cine? Daca lui i se pare asa asta nu inseamna ca este neaparat mai buna si pentru ceilalti!

‘Relativism absolut’, va fi concluzia aceluiasi ‘cineva’, ‘nu se poate sta de vorba cu el!’.

Pai da, asa au spus toti dictatorii. Stim noi mai bine decat supusii nostrii asa ca astia n-au decat sa asculte ce le spunem noi.

Daca ne uitam cu un pic mai multa atentie la istoria Greciei perioada lui Pericle – contemporanul lui Platon – o fi fost varful de glorie al Atenei democratice numai ca asta inseamna ca de acolo incoace Grecia nu a facut altceva decat sa decada!
Iar Pericle a fost doar primul dictator dintr-un sir care nici macar nu a fost prea lung. Transformarile pe care el, Pericle, le-a pus in practica aplicand invataturile lui Platon si transformand Atena dupa cum a considerat el ca era mai bine au pregatit locul pentru a fi cucerit de Filip al Doilea al Macedoniei. Acesta avea un fiu, Alexandru, exact asa cum Platon avea si el un elev, pe Aristotel. Si cum geniile se atrag Alexandru a fost elevul lui Aristotel si, banuiesc eu, a primit de la acesta cam acelasi gen de invatatura precum a primit Pericle de la Platon.

Asa ca Alexandru s-a pornit sa cucereasca lumea… si a murit, in culmea gloriei, de prea multa bautura. Iar Grecia nu a mai cunoscut o clipa de independenta pentru urmatoarele doua milenii. O fi bine, o fi rau…

Urmatorul imperiu, cel Roman, a inceput tot in mod democratic. Cata vreme a ramas democratic, sau macar a pastrat o aparenta democratica – adica pana la Cezar – s-a dezvoltat organic. Dupa ce capii ‘partidelor politice’ au inceput sa se razboiasca intre ei au mai construit intr-adevar niste palate si niste temple splendide dar imperiul in sine incepuse deja sa intre in declin.

De fapt intreaga istorie Europeana este dominata de aceasta constanta, atata vreme cat autonomia indivizilor este pastrata sau creste bunastarea intregii societati este prezervata sau se imbunatateste. In perioadele in care societatea isi ‘pierde vigilenta’, devine osificata se complace in situatia in care conducerea treburilor se face de la centru lucrurile se inrautatesc rapid iar citeodeata atat de tare incat este nevoie de cate o revolutie pentru a le repune pe fagas.

Secolul douazeci a cunoscut trei razboaie, mondiale, pe tema asta.
In WWI cele doua imperii central europene – Wilhelm al II-lea era Kaizer, adica imparat, exact acelasi titlu ca cel purtat de Franz Joseph, imparat al Austriei si rege al Ungariei – incercau sa supravietuiasca impotriva transformarilor ce aveau sa vina.
In WWII trei autoritarisme – German, Italian si Japonez – au incercat sa controleze cat mai mult din restul lumii.
In timpul celui de-al treilea, cunoscut indeobste sub numele de Razboiul Rece, un ‘lagar’ – care se alinta singur cu apelativul ‘socialist’ – a incercat sa puna in practica acelasi principiu al lui Platon – convinge-i cu forta ca ce le spui tu e mai bine pentru ei insisi, chiar daca lor nu le vine sa creada – camuflat de data asta sub forma invataturilor lui Marx.In prezent, la inceputul secolului XXI, ne pregatim de un nou razboi ‘aproape rece’ si de un altul cat se poate de cald iar toate astea se intampla tot din cauza ca unii se incapataneaza sa creada ca ‘stiu ei mai bine’.

Acum intelegeti de ce spun ca ne chinuim sa punem in miscare o caruta la care caii au fost inhamati invers?
Procesul democratic nu este despre a castiga puterea cu orice pret pentru ca apoi sa iti impui viziunea ta asupra societatii.
Mai devreme sau mai tarziu oamenii isi vor da seama ca au fost pacaliti si se vor ‘razbuna’. Nu cred ca un sir de razbunari duce la un rezultat cat de cat multumitor.

Cred ca a venit momentul sa meditam mai degraba la ce greselile au fost comise si la cum putem readuce lucrurile pe un fagas functional in loc sa ne mangaiem pe cap cu pe vot normal, Victor Ponta era preşedintele României astăzi.” (Gheorghe Nichita, RFI)
Iar primul lucru pe care trebuie sa facem este sa intelegem o data este ca nu politicienii stabilesc ce e normal sau nu.
Ei doar trebuie sa puna in practica normalul pe care poporul il considera potrivit intr-o anumita situatie. Altfel dam in totalitarism iar de acolo pana la prabusire nu mai este decat un pas.

Se discuta intens despre motivele pentru care foarte multi oameni au iesit la vot si uite asa Iohannis a devenit presedinte in locul lui Ponta, asa dupa cum prognozau toti ‘specialistii’ ca ar fi trebuit sa se intample.
Una dintre ‘justificari’ este prezenta nu atat masiva cat neasteptata la vot a romanilor din Diaspora…. si efectele colaterale ale indignarii populare (= votul ‘antisistem’)

‘Ma leși’?!?

In primul tur la prezidentiale au fost trimise in strainatate 500 000 de buletine de vot. Au reusit, cu greu, sa voteze ceva mai putin de 150 000 de oameni. Pentru turul doi au fost trimise 800 000 de buletine si, cu toate ca procedurile au fost simplificate – nu intru acum si in viesparul asta – tot n-au reusit sa voteze mai mult de 400 000 de oameni.

Pai?

Exista cel putin doua explicatii:

– Estimarea cu privire la intentia de vot a romanilor din Diaspora a fost cat de cat corecta dar cei care au alocat buletinele nu s-au coordonat cu cei care au stabilit numarul de circumscriptii sau

– … fiecare cu imaginatia lui.

Nu stiu ce ma face sa cred ca ‘votul antisistem’ doar a cautat un motiv sa iasa din casa. Daca nu era asta era altul…

ba pe-a ma-tii
Si atunci care mai e deosebirea?

Poate ca asa simt ei, poate chiar or avea ceva motive… dar chiar este utila, cu adevarat, folosirea unui ‘limbaj’ atat de frust incat nu lasa, sub nici o forma, loc de buna ziua?

La ce? Cui?

Eduard Hellvig facea aseara observatia ca unul dintre motivele pentru care Ponta a pierdut alegerile a fost acela ca “intensitatea” mesajelor transmise de echipa sa a reusit sa “ghetoizeze” electoratul PSD, adica a reusit sa-i ingramadeasca pe cei deja convinsi intr-o incinta in care altii n-au mai vrut sa intre tocmai pentru ca acolo puțea prea tare a intoleranța.

Acum ce facem, ne ghetoizam si noi? Singuri?

Acest post a fost inspirat de “Pentru tine”, citit pe entuziasm.ro

Problema altruismului e intr-adevar spinoasa. Rationalistilor le vine greu sa creada ca cineva rational (si rationalistii cred ca toata lumea actioneaza rational) poate face ceva care nu are un efect benefic asupra propriei persoane.
Si totusi, in mod aparent paradoxal, altruismul manifestat catre straini ‘absoluti’ exista si se manifesta continuu. Rationalistii cauta in draci explicatii.
Iata-o pe a mea. (Si eu ma consider tot rationalist dar nu absolut)
Altruismul este o constructie sociala. Adica este ‘predat’ de la o generatie la alta si modelat in urma interactiunilor dintre membrii comunitatii respective.
Dupa cum spunea Darwin evolutia are loc la nivelul speciilor si nu a indivizilor. La oameni evolutia are loc la nivelul comunitatilor. Fiecare dintre acestea dezvolta cate o cultura, adaptata circumstantelor – geografice si istorice – in care comunitatea/cultura respectiva a evoluat.
Comunitatile/culturile care au reusit sa isi adapteze, in mod continuu, raportul dintre coeziunea sociala care tine la un loc pe membri lor si autonomia permisa acelorasi membri la conditiile specifice carora trebuie sa le faca fata supravietuiesc. Celelalte nu.
Ei bine altruismul neinteresat este o masura a acestui raport intre coeziune si autonomie.
Lipsa lui denota o lipsa totala de coeziune sociala si atunci comunitatea respectiva se va dizolva de la sine.
Exagerarea in directie contrara semnifica lipsa respectului pentru individ, adica lipsa de autonomie individuala (unii ii spun libertate). Adica osificare respectivei comunitati. Incapacitatea ei de a continua procesul adaptativ. Exit.

confruntare electorala

Confruntarea, directa sau indirecta, este o forma de negociere.

Specialistii in PR si/sau marketing politic pot intra in amanante extrem de interesante pe aceasta tema.

Am sa incerc sa analizez ce se intampla din postura celui interesat mai degraba de modul de gandire al oamenilor – si de maniera in care gandirea este tradusa in practica – decat de orice altceva.

Situatia curenta:
– Ponta a primit in turul I mai multe voturi decat Iohannis. Ca atare este interesat in pastrarea status-quo-ului. Are nevoie ca in turul doi sa se prezinte toti cei care l-au votat in turul I, eventual mai multi, si sa faca in asa fel incat toti ceilalti sa devina descurajati, eventual chiar scarbiti.

– Iohannis a reusit sa iasa pe locul doi dar la distanta destul de mare. Are nevoie sa-i re-mobilizeze pe toti cei care l-au votat in turul I si sa atraga pe cat mai multi dintre nehotariti si dintre cei care au votat cu alti candidati de ‘dreapta’.

Deci in timp pe pe Ponta il intereseaza mai degraba sa-si conserve alegatorii (teoretic nu prea mai are de unde sa atraga foarte multi votanti noi) Iohannis are nevoie de a aduna foarte multe voturi ‘proaspete’ – atat de la unii dintre cei care au votat deja in turul I cat si de a aduce cat mai multi votanti noi care sa-l sprijine.

Privind situatia in felul acesta devine clar de ce Ponta isi doreste 4 confruntari iar Iohannis doar una si de ce Ponta vrea la televiziuni de stiri in timp ce Iohannis are nevoie de un teren neutru.

– Daca sunt mai multe intalniri, cu tematica bine stabilita si cu moderatori din televiziuni totul se transforma intr-un spectacol bine regizat. Dupa fiecare dintre ele ‘stafful de campanie’ poate analiza efectul obtinut si calibra raspunsurile de la urmatoarele intalniri. Acelasi lucru poate fi facut si cu intrebarile ce urmeaza a fi adresate. Daca este vorba despre o singura intalnire lucrurile pot scapa mult mai usor de sub control, mai ales ca tematica nu mai poate fi atat de stricta.

– Televiziuni de stiri versus teren neutru si emisiune preluata de toate televiziunile care isi doresc acest lucru.
Cele 4 televiziuni care au lansat invitatii sunt percepute de public ca fiind inregimentate politic. Doua intr-o tabara, doua in cealalta tabara.
Telespectatorii, la randul lor, sunt impartiti in trei. Unii, din pacate cei mai multi, nu se uita la ‘politica’. Unii de scarba, altii pentru ca pur si simplu, si-au pierdut interesul – daca l-au avut vreodata. Ceilalti, cei cu ‘opinii ferme’, tind sa fie de acord cu mesajele transmise de televiziunile care sunt in aceiasi tabara cu ei si extrem de critici cu mesajele venite din tabara cealalta.

Daca contruntarea ar avea loc la televiziuni lucrurile s-ar intampla cam asa:
– Cei mai multi, cei neinteresati, ar schimba canalul dupa primele 5 minute pentru ca incepe ‘Las Fierbinti’ sau alt serial foarte popular.
– Cei care au incredere in televiziunea care transmite emisiunea din seara respectiva isi vor intari convingerea in ‘valoarea’ candidatului ‘lor’.
– Cei care n-au incredere in televiziunea respectiva vor gasi nenumarate prilejuri de a se enerva – ‘uite cum i-au taiat vorba/nu l-au lasat’ – pe modul cum este tratat canditatul ‘celalalt’ si vor sfarsi prin a schimba si ei canalul, scarbiti.

Cu alte cuvinte exact ce are nevoie candidatul care isi doreste sa conserve cat mai mult din situatia actuala.

Celalalt, Iohannis, are nevoie sa-i scoata din amortire exact pe cei indeobste neinteresati de ce se intampla in studiourile televiziunilor de stiri – printre altele si pentru ca nu au o parere foarte buna despre aceste televiziuni. De unde insistenta sa ca intalnirea sa aiba loc pe teren neutru, moderata de cineva care nu are mare legatura cu peisajul media si transmisa simultan pe cat mai multe canale – astfel incat telespectatorii sa nu aiba unde ‘fugi’.

Cica nu e bine sa dai sfaturi, mai ales daca nu ti se cer.
De aceea voi margini in a ura ‘succes’.
Nu, nu candidatilor!
Alegatorilor.
Succes in a alege pe cel mai potrivit dintre candidati.

PS. Am inceput postul prin a face referire la ‘negociere’ si dupa aceea am vorbit despre orice numai despre ‘negociere’ nu.
De cele mai multe ori negocierile sunt ‘castigate’ inca inainte de a avea loc, de cel care reuseste sa impuna agenda si locul care ii convine lui – si care este ales astfel incat sa-l incomodeze la maxim pe adversarul sau.
Si abia acum am ajuns la partea care ma doare pe mine.
In principiu o negociere ‘adevarata’, care se incheie cu un succes durabil, este o negociere din care amandoua partile ies suficient de multumite incat sa continue relatia.
Nu asa ar trebui sa fie facuta ‘politica’?
Cu respect si nu cu aroganta?
Si cine ar trebui sa ceara, ba chiar sa impuna acest lucru, daca nu exact cei in capul carora se sparg oalele?
Adica noi, alegatorii? ….

taxa pe stalp

 

Furia asta produsa de taxa pe stalp merita o clipa de reflexie.

Finantele unui stat se afla intotdeauna la intersectia multor forte, de cele mai multe ori divergente.

Toti cei aflati in interiorul acelui stat pretind servicii sociale cat mai bune platind taxe cat mai mici. Asta se intampla la suprafata si este perfect normal sa fie asa.

Pe de alta parte multi dintre cei care controleaza robinetul banilor publici fac in asa fel incat acestia nu sunt folositi pe atat de eficient pe cat ar putea fi – indiferent daca din lacomie, frica sau pur si simplu nestiinta – iar o mare parte din platitori fac pe dracu in parte sa nu plateasca pe cat ar trebui.
Culmea este ca prea multi dintre noi le gasesc justificari atat celor aflati in prima situatie cat si celor dintr-a doua.
‘Pragmaticii’ spun: ‘pai normal, din ce sa-si plateasca campaniile electorale si apoi sa mai traiasca si ei?’ iar ‘idealistii’ sunt de parere ca ‘trebuie sa fii prost sa iti incredintezi banii tai statului, ‘cel mai prost administrator’!’

Si uite asa am ajuns intr-un cerc vicios. Serviciile sociale nu se imbunatatesc, ba chiar dimpotriva, tocmai pentru ca banii, oricat de multi, ajung sa fie ‘sifonati’ iar contribuabilii din ce in ce mai scarbiti isi platesc taxele cu si mai putin entuziasm. Ca sa nu mai vorbim despre imensul dezavantaj competitiv pe care il resimt ‘fraierii’ care isi platesc taxele, dezavantaj care duce la consolidarea pe piata tocmai a celor care reusesc sa isi micsoreze cat mai mult povara fiscala. Si nu ma refer aici la evazionistii clasici ci si la cei care fac acest lucru legal, folosind in mod eficient diversele cai legale care exista. Nu am inventat noi apa calda, paradisurile fiscale si nici consultanta de business sau studiile de orice fel.

Tocmai de aceea taxa asta pe stalp mi se pare extrem de bine venita. ‘Stalpii’ nu pot fi ascunsi in nici un fel. In felul asta nimeni nu se poate deroba de la plata acestui gen de taxe, bineinteles daca ANAF ia masurile potrivite. In felul acesta se mai atenueaza dezechilibrele produse de faptul ca unii isi ascund cu succes profiturile iar altii nu.

Sunt si doua categorii mari de ‘daca’, in afara ingrijorarea permanenta cu privire la ‘soarta banilor’:

In primul rand colectarea acestei taxe nu trebuie sa mareasca povara fiscala. Ce se ‘castiga’ de aici trebuie ‘dat inapoi’ in alta parte, de exemplu la impozitul pe profit, exact acela care este atat de usor de mutat peste hotare.
In al doilea rand nivelul acestei taxe trebuie sa fie rezonabil, adica atat de mic incat sa nu-i vina SI lui ‘Titi” sa-si ia cuibul in carca si sa o roiasca. Chiar daca aparent ‘stalpii’ sunt captivi asta nu inseamna ca ii putem taxa oricat de mult. In momentul in care contribuabilul se simte nedreptatit sau agresat intra intr-o stare de ‘furie’ care ii modifica intr-o masura considerabila judecata. Nu avem nici un interes ca acest lucru sa se intample.

Image

Atentie!
Nu trantiti usile la lift, se defecteaza liftul foarte usor.
Copii sub 14 ani fara insotitor prinsi in lift vor fi amendati.