Alaltăieri l-am scos pe Bob din casă.

Am cumpărat un fotoliu rulant, s-a urcat în el, am coborât cu liftul și….

Conform regulilor UE, la intrarea în scară a fost instalată o rampă. Din tablă striată…

Click pe poza de sus si veti vedea ca nu e singura construita sub acelasi unghi precum treptele de langa ea…

Până la încercarea de a-l scoate pe Bob la plimbarea, aveam ceva aprehensiuni cu privire la posibilitatea reală a cuiva de a folosi rampele astea. Dar, ne-fiind problema mea, am plecat de la premiza că or fi știut ceva cei care le-au făcut. Și cei care au dat banii pe ele…

La coborâre, ne-a ajutat un vecin.
La urcare a fost mai simplu. Lângă rampă este și o bară. Bob trăgea de bară, eu împingeam din spate… Nu ne-am rupt, nici unul, picioarele. A fost pe-aproape, data viitoare instalez un scripete….

Teoretic, rampele astea ar trebui să permită celor cu dizabilități să se miște singuri.

Adică membrii comunității fac un efort material pentru a adapta spațiul urban la nevoile celor cu dizabilități. În felul acesta, persoanele în cauză pot contribui mai mult la propria stare de bine. Sau chiar pot redeveni productive. Reducând în acest mod eforturile depuse de membrii valizi ai comunității.

Că doar n-o să-i lăsăm pe cei invalizi să putrezească în apartamente!
Îi cărăm noi în brațe pe scări sau coboară ei pe rampă, oamenii ăștia trebuie să poată ieși din casă, nu?!?

Teoria sună bine… în practică…

În practică, înțelegem cu adevărat problema abia după ce dăm cu capul de ea!

Advertisement