Archives for posts with tag: Havel

‘Ce s-ar fi întâmplar dacă Hitler s-ar fi născut în Anglia?
Nimic. O vreme ar fi lucrat ca zugrav și spre sfârșitul vieții ar fi ajuns la balamuc!’

O selecție cât se poate de interesantă, și inspirată, a momentelor care jalonează drumul parcurs până acum. Suficient de detaliată pentru a scoate în evidență pașii pe care îi mai avem de făcut.

În primul rând, trebuie să părăsim suprafața. Să lăsăm în pace evidența. Faptele.
Și să ne uităm puțin în oglindă. În sufletele noastre.

“Maia Sandu a câștigat președinția împotriva unei oligarhii susținute de Rusia. Cu toate acestea, cazul moldovenesc are specificitățile sale și nu oferă neapărat o rețetă generalizabilă.”

Bineînțeles că Moldova are particularitățile sale. Ca toate celelalte. Ca toate celelalte țări și națiuni. Acesta fiind motivul pentru care nu există rețete generalizabile…

În afară de particularități – care contează pentru fiecare dintre situații dar sunt irelevante atunci când încercăm să înțelegem straturile mai profunde – există și un fir roșu.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu se apucă să rezolve problemele până când nu le ajunge cuțitul la os!

Și atunci? Dacă așa fac toți, cum mai pot fi explicate diferențele?
Prin capacitatea diferită de înțelegere. Prin capacitatea de a vedea, mai repede, cât de puțin mai are cuțitul până la os.

Când eram mic, adică în urmă cu o jumătate de secol, am citit pe undeva chestia aia despre Hitler. Despre importanța locului unde te-ai născut. Despre capacitatea locului respectiv de a face față diverselor provocări.
Capacitate care ar putea fi descrisă ca ‘maturitate socială’.
Bine, ‘senectutea socială’ nu este infailibilă, vezi Brexit, dar are totuși ceva avantaje… Ai ‘unde să te întorci’!
După ce ți-ai dat seama că ai luat-o pe arătură….
Dacă n-ai apucat însă să te obișnuiești ‘cu asfaltul’, e mai greu. Îți dai seama, la un moment dat, că nu vrei să fii unde ai ajuns, doar că dureză mai mult.

Și totuși. Ce ar mai fi de înțeles?

Noi, adică imensa majoritate a comentatorilor din presa românească – nu numai dar acum discutăm cazul României, relatăm evenimentele în cheia ‘Maia Sandu a câștigat alegerile.’
De parcă alegerile ar fi un fel de concurs de frumusețe… Ceva în genul expozițiilor canine sau a petrecerilor câmpenești care se termină cu alegerea unei miss.

Abia după ce vom fi înțeles că Moldova este cea care a câștigat, enorm, prin alegerea Maiei Sandu dintre toți cei care se oferiseră să ocupe fotoliul de președinte, abia de atunci încolo vom avea și noi parte de un Havel.
Până atunci… nici măcar n-am fi în stare să-l recunoaștem pe stradă!
Chiar dacă l-am ales deja, ‘din lipsă de altceva mai bun’, ca președinte al nostru.

Mă tot lovesc de indivizi care repetă: „Comuniștii au făcut și lucruri bune.”
Da, au făcut o grămadă de lucruri bune. Asta fiind explicația pentru faptul că ‘lagărul comunist’ a dăinuit vreo 70 de ani în timp ce doar un singur regim fascist a rezistat mai mult de 30. Unul singur, cel condus de Franco.
Dar toate s-au prăbușit până la urmă. Precum toate celelalte forme de dictatură. Cele care au precedat comunismul și cele care vor mai urma. Daca vor mai urma…

Și uite-așa ajungem la subiectul de astăzi.

A fost vreun moment important al istoriei în care ați devenit convins că regimul comunist era pe ducă?

„Da, un eveniment mărunt, dar radical. Havel mi-a povestit de el. Nişte prieteni din copilărie din Moravia au venit la el pe neaşteptate, şi cum nu avea nimic de băut în casă, Havel a încercat să facă ce face tot praghezul: să ia o cană de porțelan de un litru şi să se ducă la crâşma din colț să cumpere bere la halbă. Doar că atunci când a ajuns jos, unul din securişti l-a oprit şi i-a spus: „Am cercetat, vizitatorii voştri nu sunt dizidenți, dă-mi cana, mă duc eu să iau bere şi o aduc imediat sus.” Când am auzit asta în 1989, am fost sigur că regimul e pe ducă. 29 decembrie 1989, când Václav Havel a devenit preşedinte, a fost cea mai bună zi din viața mea. Am ştiut că coşmarul țării mele se terminase. Eram din nou acasă, am supraviețuit secolului 20.”

În 1989, Havel – și orice alt praghez, se putea duce la colțul străzii – cu toate că era păzit de gealați – să cumpere bere la halbă.
Mircea Dinescu – ales la întâmplare dintre dizidenții români cu domiciliul ‘supravegheat’ – nu putea face același lucru. Pentru că nu era sigur că va găsi bere la cârciuma din colț… Trebuia să te duci în centru – dacă locuiai în București. Și nu erai sigur că merita efortul! Berea era ‘cam’ proastă…

Cu alte cuvinte, or fi făcut comuniștii și lucruri bune dar e sigur că au stricat berea. Printre alte lucruri…

Sunt suficient de bătrân pentru a-mi aminti ce gust avea berea la mijlocul anilor ’70. Și cum a devenit din ce în ce mai nasoală…
Iar comuniștii au mai stricat și alte chestii.

Iar cel mai grav e faptul că au stricat ‘educația’.
Nu doar învățământul, întreaga educație.
Au denaturat tot ce se transmite de la o generație la alta!

Nu intru acum în amănunte ‘tehnice’.

Redactorul care a pus laolaltă articolul din care am ‘extras’ ‘ilustrația’ cu care am început habar n-are ce înseamnă cei 12.5% menționati pe eticheta de Gambrinus.
Și nici o apăsare atunci când vine vorba despre exprimarea unei păreri cu privire la ceva… Cu privire la ceva despre care nu știe nimic…
Care părere, o dată exprimată, îi va scoate la iveală atât ignoranța cât și autosuficiența.

„Aveau concentraţii alcoolice de peste 12% (în care puţini mai cred azi)”….

Persoana respctivă scria la ziar în 2013. Cât de precoce o fi fost, tot a apucat câțiva ani de școală făcuți înainte de ’89.
În timp ce marea majoritate a celor care au educat copiii României în primii 10 ani ‘de libertate’ au fost și ei formați pe vremea când lumea era văzută, și predată, prin lupa ideologiei comuniste.
Știu că mă repet, sunt suficient de bătrân să țin minte diferența dintre profesorii formați înainte de venirea la putere a comuniștilor și cei care apucaseră să devină ‘oameni noi’.

Ce mă deranjează cel mai tare la chestia asta e că redactorul respectiv n-a avut nici un fel de apăsare. Nici o curiozitate…
Google funcționa bine mersi în 2013! Ți se pare ciudat? ‘Cum adică o bere cu 12.5%?’ Uită-te mă pe net! Întreabă pe cineva… Nu te repezi înainte precum un secretar de partid… că te faci de râs!
Am ceva cu omul ăsta?
În nici un caz. A fost ‘sub vremi’. A crescut ‘strâmb’ pentru că ‘așa bătea vântul’. N-a avut cine să-l sprijine!
Părinții au tot construit comunismul iar copiii au crescut cu cheia de gât.
Comunismul s-a prăbușit – precum toate dictaturile ce au fost și cele ce vor să vină, iar copiilor neglijați de părinții prea obosiți de efort li se pare că… dacă tot e libertate, atunci pot să facă tot ce vor! Fără să se mai gândească la consecințe…
Și de ce și-ar pune problema consecințelor? Și-au petrecut ‘cei 7 ani de-acasă’ la creșă iar la școală au învățat sub privirea binevoitoare a celui mai iubit dintre fii patriei…

Pentru generația mai nouă.
Berea se produce plecând de la un amestec de apă, malț și făină de orz. Ăia 12% erau proporția de ‘solide’ adăugate în amestec. Acum se măsoară câte zaharuri fermentabile sunt în mustul de bere, pe vremea aia se lucra mai ’empiric’.
Aveți aici mai multe amănunte: