Archives for posts with tag: depresie

Am aflat de pe FB că Iulia Marin – o ziaristă de 32 de ani, nu mai este printre noi.
Goagal și… ajung la un articol care descrie cariera ei de jurnalist.
Pasiunea cu care își făcea meseria.
Pasiunea cu care încerca să aducă informații relevante la cunoștinta cititorilor. A ‘consumatorilor de presă’.
Și lupta Iuliei cu depresia.

La finalul articolului am fost îndemnat să continui.
Să citesc în continuare.
Să mă informez despre celelalte subiecte importante ale zilei.

Simt cum mă apucă depresia!
Și un fel de furie pasiv-agresivă.
Oare oamenii aștia nu-și dau seama că își taie singuri craca de sub picioare?
OK, deocamdată au reușit să ne fure nouă valiza… și se fâțâie mândri cu ea prin oraș…
Dar cât o să mai dureze chestia asta?
Poate că om fi noi mulți dar proști… numai că foamea e cel mai bun profesor.

De la un moment dat încolo tot o să ne dăm seama că om fi noi proști… dar suntem mulți!

Un excelent articol de pe blogul Simonei Tache mi-a readus aminte un episod din adolescenta mea.
Cineva apropiat mie a trecut printr-o etapa destul de tumultoasa a vietii – Sinistra sotie a Odiosului dictator ordonase o restructurare care a dat peste cap viata a foarte multor oameni, numai ca in perioada aia nu prea iti venea sa ceri ajutor in situatii de genul asta. S-a lasat cu manifestari psihosomatice si abia atunci s-a dus la doctor. Tratamentul somatic a reusit, partea psihologica/psihiatrica s-a rezolvat in timp numai ca medicatia pentru inima, destul de ’empirica’ pe vremea aia, i-a dat tot organismul peste cap iar rezultatele s-au vazut abia peste douazeci de ani.

Comentariile de pe blog mi-au intarit impresia pe care o aveam deja cu privire la faptul ca depresia este o boala cu puternice conotatii sociale. Mai sunt si altele numai ca aceasta are o dubla determinare.
Pe de o parte tendintele depresive pot fi accentuate in cursul sau din cauza relatiilor stabilite cu cei din jurul persoanei potential depresive iar apoi, dupa ce depresia s-a instalat deja, chiar si atitudinea fata de noua situatie este modulata tot de reactia celor din jur. Mai apropiati sau chiar mai departati.

Nu, nu vreau sa fac pe nimeni vinovat de nimic.
Tot ce imi doresc este ca ‘apartinatorii’ sa se gandeasca si la nevoile reale ale persoanelor (potential) depresive, nu doar la fobiile lor personale: ‘ce-o sa zica lumea daca o sa se afle ca sotia/sotul/copii/parintii mei s-au dus la psihiatru’?
Tot asa mi-as dori ca oamenii sa-si tina multe dintre judecatile de valoare pentru ei. Sau, si mai bine, sa nu le faca deloc daca nu este nevoie imperioasa de ele si, in nici un caz, inainte de a strange suficiente informatii pentru ca judecata sa poata fi facuta macar intr-o relativa cunostinta de cauza.
Asa ar fi evitate foarte multe dintre ‘frecusurile’ cotidiene care, chiar daca nu se datoreaza rautatii intentionate a cuiva, produc atata tensiune si nefericire celor care, pur si simplu, se intampla sa ‘cada la mijloc’.

Am fost cu depresia atat la psiholog cat si la psihiatru” – http://www.simonatache.ro/2015/05/15/am-fost-cu-depresia-atat-la-psiholog-cat-si-la-psihiatru/

“To judge or not to judge, that is the questionhttps://nicichiarasa.wordpress.com/2015/05/02/to-judge-or-not-to-judge-is-this-a-real-question/