Istoria este facuta, in mod evident, de oameni.
Nu doar scrisa de oameni, de supravietuitorii evenimentelor, ci chiar ‘decisa’ de ei.

In cea mai mare parte a timpului istoria unei colectivitati este suma ‘vectoriala’ a deciziilor luate de fiecare dintre membrii respectivei comunitati. Si asta chiar daca in cartile de istorie ni se prezinta cu precadere vietile ‘personalitatilor istorice’.
Daca nu ma credeti ganditi-va la faptul ca avem animale domestice doar pentru ca nenumarate generatii de fermieri le-au domesticit si au contribuit la ameliorarea rasele… Sau la modul in care au fost perfectionate, in timp, arta olaritului, navigatia cu vele sau prelucrarea prin aschiere a metalelor…
De cele mai multe ori am avut de a face cu o evolutie relativ lenta, in care fiecare dintre cei in cauza au schimbat cate putin din ceea ce era deja cunoscut, chiar daca unele dintre schimbari au avut efecte dramatice. De exemplu Newton. Merele au tot cazut din copac si fara sa stie de gravitatie iar oamenii le-au tot cules de pe jos fara sa se intrebe de ce cad…
Un alt exemplu extrem de ilustrativ pentru ce vreau sa spun este George Stephenson. Da, va aduceti bine aminte, cel prezentat in cartile de istorie ca fiind marele inventator al locomotivei cu aburi. O fi fost el mare numai ca a fost doar unul dintr-un lung sir de oameni care si-au adus contributia la dezvoltarea ‘drumului de fier’. Dati un click pe numele lui si puteti afla mai multe amanunte.

Ce vreau sa spun este ca datorita activitatii inaintasilor de foarte multe ori suntem pusi in fata unor alternative destul de clare si de obicei destul de stranse. Trebuie doar un pic de prezenta de spirit, de harnicie si de cooperare din partea celor din jur. Doar cat sa ne ajutam unii pe altii in ceea ce avem de facut cat si sa nu ne lasam unii pe altii sa o luam brambura pe campii atunci cand ‘ne ia cu căpuțul’.

Si totusi… Au fost in istoria multor popoare, sau chiar a omenirii intregi, momente cu adevarat critice in care cel aflat, intamplator sau nu, in punctul cheie a avut cu adevarat ‘controlul macazului’.
Un exemplu ar fi lt.col Stanislav Petrov, rusul care a salvat omenirea de la dezastrul nuclear ce ar fi urmat sa se intample doar pentru ca o masinarie nu fusese bine reglata…

Ultimul moment de genul asta din istoria Romaniei a fost Revolutia din Decembrie ’89.
In momentul acela Ion Iliescu a avut la dispozitia sa increderea a 87% din electorat. Ar fi putut duce Romania oriunde. Ce a ales sa faca … stim cu totii… Uite asa au ajuns unii sa fie cinstiti – si din cauza asta saraci – iar altii – multi dintre ei crescuti la ‘poalele stejarului’ – sa faca naveta intre puscarie si palatele lor imbracate in marmura.

Un alt personaj, de-a dreptul tragic, care a contribuit decisiv la conturarea acelui moment istoric, a fost Corneliu Coposu. Tot respectul pentru viata sa si pentru tot ce a fost nevoit sa indure. Nu-mi pot totusi opri gandurile… ce ar fi fost oare daca acest OM ar fi ales sa nu reinventeze PNȚ-ul? Daca ar fi infiintat un partid crestin democrat curat, fara istoria – tragica dar nu fara de pata – pe care taranistii o aveau in carca din perioada interbelica? Si daca ar fi fost putin mai selectiv cu privire la cei pe care i-a primit in partid, inca din primele zile… Apropo, voi mai tineti minte vre-un taranist din anii 1990-2000? Emil Constantinescu? A venit din Alianta Civica, nu din PNȚ.
Iar dupa ce a fost ales a fost parasit de toti si lasat sa indeplineasca de unul singur toate promisiunile electorale ale intregii Conventii Democratice in timp ce membrii ei ‘de rand’ erau ocupati sa se scuipe unul pe celalalt atunci cand nu se bateau pe ciolan…

Cum ar fi aratat oare viata politica romaneasca contemporana daca Iliescu nu ar fi avut impotriva cui sa asmuta haitele de falsi mineri si daca un partid curat ar fi avut printre membrii sai fondatori o personalitate cu verticalitatea lui Corneliu Coposu? Dar poate ca verticalitatea, si nici abilitatea politica dusa pana in apropierea prestidigitatiei de care a dat dovada Iliescu, nu sunt suficiente in momente din astea…

Poate rigoarea germana? Cuplata cu maturizarea alegatorilor, intervenita intre timp si care a dus la o cu totul si cu totul alta alegere decat cea facuta in 1990?

Efectiv mi s-a facut rau urmarind acesta marturie a acelor timpuri. Mi s-a strans stomacul ghem.
Si apoi mi-am dat seama ca oamenii aceia nu il huiduiau pe omul Corneliu Coposu ci simbolul PNȚ-ului.
“La fel ca  toata istoria interbelica, acest partid a fost “idealizat”  mult mai mult decat a fost justificat, istoric vorbind. Martiriul membrilor acestui partid, in frunte cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache,  care îşi vor găsi sfârşitul in închisorile comuniste, justifica poate aceasta “amintire istorica”, politic vorbind au daunat uneori intereselor tarii  si poporului roman. Din nefericire,  putini cercetatori romani s-au “aplecat” asupra documentelor din arhivele aliatilor occidentali pentru a trage aceasta concluzie.

….In perioada interbelica, PNŢ-ul a fost caracterizat prin lipsa de viziune a unor lideri ai partidului, politicianism dur, care a daunat grav intereselor Romaniei si in special acele scindarile si lupta intestina a unor grupuri de interese care au pus deseori partidul pe “butuci.” ”

Nu asta ar fi trebuit sa fie treaba unor lideri cu viziune? Sa inteleaga ca nu se poate incepe o viata politica cu adevarat noua noua in siajul unor hoarde de batausi ‘camuflati’ cu praf de carbune si nici incercand sa reincalzesti o ciorba despre care atat oamenii obisnuiti cat si cei cu ceva ‘constiinta istorica’ oricum nu aveau o amintire prea buna?