Archives for category: identitate colectiva
Newer Entries »

Care e diferenta dintre TVA si taxa pe stalp.

August 25, 2015 //
0

Pertractarile intense care au loc in ultima vreme pe tema noului Cod Fiscal si pozitionarile diversilor actori politici si economici mi-au readus in atentie diferenta fundamentala dintre TVA si taxa pe stalp/supraacciza pe combustitbil.

Sumele colectate la buget din TVA sunt undeva la 58% din cat ar trebui sa fie pe cand taxa pe stalp si cea pe combustibil se incaseaza aproape in intregime.

De ce? Simplu. Stalpii si cantitatile de combustibil sunt foarte greu de ascuns. Si atunci taxele care li se adreseaza sunt usor de evidentiat si de perceput.

In schimb atunci cand vine vorba de TVA lucrurile pot fi complicate la nesfarsit. Nu sunt specialist in contabilitate dar nu e foarte greu sa pricepi notiunea de firma fantoma in carca careia sa pui TVA-ul neplatit dupa care sa o dizolvi. Nu poti face acelasi lucru si in cazul celorlalte doua taxe.

Si mai e o chestie. 24% e un procentaj enorm fata coeficientii de rentabilitate cu care se lucreaza acum. Iar acest lucru ofera un avantaj competitiv imens celor care reusesc sa fenteze fiscul in materie de TVA, in raport cu cei care il platesc. De voie sau de nevoie.
Haideti sa facem un experiment mental.
Sa presupunem ca avem o firma care are vanzari, nete, de 1 miliard de lei anual. Asta iseamna ca pana la sfarsitul anului ar fi trebuit sa plateasca TVA de 240 de milioane. Sa presupunem, in continuare, ca se hotaraste sa plateasca doar jumatate din suma. Ramane cu 120 de milioane. Dar are si cheltuieli suplimentare, de la contabili care sa aranjeze lucrurile pana atentii oferite celor care contribuie la bunul mers al lucrurilor. Sa presupunem ca aceste cheltuieli consuma jumatate din TVA-ul neplatit.
La sfarsitul ‘schemei’ firma respectiva tot ramane cu 60 de milioane de lei. ‘Curati’, in sensul ca nu mai trebuie sa plateasca impozit pe venit si apoi pe dividende. Asta corespunde unei eficiente economice de 6% pe an, ceea ce in conditiile actuale este excelent. Unii se chinuie sa obtina o asemenea performanta din activitatea de baza.

Concurentul acestei firme, un nou venit pe piata, are, fiind la inceput, doar 100 de milioane vanzari si inca nu si-a pus la punct schema de evaziune fiscala. Ca atare va plati tot TVA-ul.
Pentru ca este o firma mai mica si mai ‘nervoasa’ reuseste sa fie putin mai eficienta in activitatea de baza dar, per total – adica cu tot cu ce castiga prima firma neplatind tot TVA-ul, nu poate ajunge la performanta celui ‘harsit in rele’.
Oare cat va dura pana cand isi va pune la punct schema de evaziune? Cu toate ca pentru el va fi mai anevoios, tocmai pentru ca acesta din urma va avea la dispozitie doar 12 milioane de lei pentru a ‘organiza lucrurile’ – presupunand ca va actiona in aceiasi parametrii cu prima firma. Iar ipoteza de la care am plecat, ca o firma mai mica si chiar la inceputul activitatii reuseste sa fie mai eficienta decat una matura, amandoua actionand intr-un domeniu in care sunt volume mari de vanzari – aici apare tentatia mare in materie de fentare a TVA-ului – reprezinta un ideal destul de greu de atins.

Si uite asa se explica de ce in 2014 incasarile din TVA au scazut cu toate ca vanzarile au crescut. Pentru ca daca TVA-ul este suficient de mare chiar ‘merita’ sa nu il platesti.

Ce s-ar intampla daca TVA-ul ar scadea la 20%?

Pastrand premisa ca ‘intreprinzatorul’ e hotarat sa plateasca doar jumatate atunci firma cu vanzari de 1 miliard ar opri pentru ea 100 de milioane. Din care ar trebui sa ‘dea mai departe’ tot 60 de milioane, in situatii din astea nu prea poti miscora ‘contributiile’. Ar insemna sa ramana cu 40 de milioane. Tot o suma uriasa si sunt mari sanse ca cel putin un timp sa continue in aceasta maniera. Firmele mai mici, in schimb, ar fi puternic descurajate sa mai incerce sa puna pe picioare scheme de genul asta.

Am lasat pentru final o alta deosebire. Aceea ca taxa pe stalp este platita de firme din banii lor si abia dupa aceea transferata sub forma de costuri catre consumatori in timp ce TVA-ul si supraacciza sunt platite direct de consumatori si doar colectate de catre firme.

Tags , , ,
Categories alegerile pe care le facem, banii ca scop, cadre mentale, coruptie, economie, identitate colectiva

“Revolta halatelor albe” este doar un simptom al sindromului sub influenta caruia se zbate societatea romaneasca

August 17, 2015 //
0

In decembrie 2014 ICCJ a determinat (Decizia nr. 26/2014 — publicata in Monitorul Oficial nr. 24 din 13 ianuarie 2015) ca “ca medicii angajati in spitalele de stat au calitatea de functionari publici, in sensul legii penale. Astfel, acestia pot fi cercetati penal si pedepsiti pentru infractiunea de luare de mita.”

In 20 martie 2015 Curtea Militara de Apel cere aceleiasi Inalte Curti de Casatie si Justitie sa determine daca nu cumva dispozitiile legii 46/2003 («pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii») “dezincrimineaza infractiunea de primire de foloase necuvenite, fapta prevazuta si pedepsita de art. 256 din C.pen. de la 1968, respectiv infractiunea de luare de mita, fapta prevazuta si pedepsita de art. 289 din C.pen., in varianta primirii de catre functionarul public de bani sau foloase ce nu i se cuvin, in cazul medicilor sau al altor angajati ai unitatilor sanitare”.”

In esenta, decizia ICCJ, publicata pe 5 august in Monitorul Oficial, a fost ca ‘pacientii pot sa dea dar ca medicii nu pot, conform legii, sa primeasca’.
Situatia a starnit numeroase comentarii, inclusiv din partea Consiliului Medicilor din Romania precum si individual. Absolventi cat si studenti ai facultatilor de medicina au dat glas, in clar, nemultumirilor lor. Intre timp unii dintre ei si-au luat cuvintele inapoi, dar asta e alta problema.
Pana aici putem spune ca avem de a face cu niste actiuni/reactiuni care se inscriu intr-o anumita logica. Voi lasa pe altii sa o desluseasca.
Atentia mea a fost starnita de urmatorul comentariu: “De ce ceea ce se intampla cu medicii, nu se intampla si cu profesorii? Adica vehementa asta, misecuvinismul asta radical. Pentru ca totul e urmare a perceptiei distantei dintre status si recompensele asociate, “valoarea” materiala a statusului.“
Hopa!!!
Cuvintele acestea descriu o realitate, chiar daca una extrem de neplacuta. Iar o parte semnificativa din comentariile publice care apar pe ‘retelele de socializare’ pe acest subiect dau greutate acestor consideratii.
Orice problema poate fi analizata din mai multe puncte de vedere. In functie de interesele celui care face acest efort, de priceperea sa, de intelegerea pe care o are asupra domeniului, de imaginatia sa… Eu voi incerca sa o privesc din doua directii.
Din punct de vedere individual observam ca medicii pot practica aceasta meserie avand minime abilitati de comunicare in limba pacientului – sau chiar deloc, vezi cazul medicilor veterinari – pe cand profesorii nu pot pleca sa profeseze in alta tara fara a stapani limba folosita de elevii pe care urmeaza sa ii invete in acea tara. De aceea medicii pot pleca sa isi practice meseria aproape oriunde pe cand profesorii sunt mult mai legati de ‘glie’. Astfel intelegem foarte repede cum de medicii ‘isi permit’ o astfel de atitudine in timp ce profesorii nu isi mai permit sa fie atat de vocali.
Exista insa si un punct de vedere social. Sau, mai bine spus, ar trebui sa existe.
Ocrotirea sanatatii si educatia sunt doua lucruri extrem de importante, atat pentru indivizi cat si pentru societate, in ansamblul ei. E foarte greu sa iti pastrezi sanatatea in mijlocul unei epidemii sau sa duci o viata cat de cat normala daca prea multi dintre cei din jurul tau cad ca mustele. Tot asa, chiar daca zicala romaneasca spune ca ‘chiorul este imparat in tara orbilor’ degeaba esti tu foarte bine educat/calificat in cele mai exotice meserii daca cei din jurul tau nu stiu bine sa citeasca.
Tocmai de aceea importanta relativa acordata de societate invatamantului si sanatatii este un foarte bun indicator pentru viitorul acelei societati.
Din cauza opresiunii comuniste in Romania a avut loc un proces extrem de interesant si, cel putin dupa cunostinta mea, necercetat inca.
Singurele profesii oarecum ‘liberale’ care mai puteau fi practicate inainte de 1989 erau, ati ghicit, acelea de medic, profesor/invatator si cea de preot.
‘Liberale’ in sensul ca aveai un pic mai multa libertate individuala decat restul…
Asa se explica de ce, pe langa traditiile din familie, aceste trei ocupatii au atras foarte multe ‘spirite independente’.
Asa se explica si rezultatele extrem de bune ale medicinii romanesti precum si cele ale sistemului de invatamant. Nu va uitati doar la ultimii ani, acum de cand ne cad spitalele in cap si rata de promovare la Bac abia trece de jumatate.
Faptul ca medicii romani sunt foarte bine cotati in toata Europa si ‘amanuntul’ ca romana este a doua limba vorbita la Microsoft nu s-ar fi putut intampla daca medicina si invatamantul romanesc nu ar fi fost, la un moment dat, de calitate.
Ce s-a intamplat intre timp? De ce medicii au ridicat capul in timp ce profesorii l-au lasat la loc?
Simplu. Legea cererii si ofertei e foarte dura.
Populatia Romaniei imbatraneste. Rapid. Iar toti acesti batrani au din ce in ce mai multa nevoie de asistenta sanitara
Numai ca acelasi fenomen se intampla si in restul Europei. Iar acolo sunt mult mai multi bani disponibili pentru ingrijirea sanatatii acestor batrani. Asa ca medicii romani isi permit sa ceara compensatii mai mari pentru eforturile lor pe cand profesorii, care tocmai ce au castigat un proces iar banii au inceput in sfarsit sa vina din urma, stau mai linistiti, constienti fiind de faptul ca in curand nu vor mai avea pe cine sa invete.
Ca sa nu mai vorbim despre situatia in care se afla medicii aflati la jumatatea carierei. Hai sa spunem ca in timpul rezidentiatului mai primesc un ban de acasa, mai fac o garda in plus, se mai carpesc. La limita dar hai sa spunem ca la tinerete entuziasmul face minuni. Dar pe la 30 de ani incepi sa te gandesti la insuratoare, la o casa, la o masina noua, la un copil, poate la doi… Asta in conditiile in care salariul tau abia daca a ajuns la 1500 de lei.
Da, stiu, sunt oameni care muncesc, din greu, pe mult mai putin. Numai ca si dintre aceia au cam inceput sa plece peste hotare.
Iar medicul acela despre care vorbeam eu poate trai mult mai bine oriunde altundeva in Europa decat aici, la el acasa.
Voi ce ati face in locul lui, daca ati avea aceasta posibilitate?
Si mai ales care este perspectiva noastra, ca natie, daca nu mai suntem in stare sa avem grija de educatia copiilor nostri, aia putini pe care ii mai facem, si nici de sanatatea bunicilor lor?
Tags , , , , ,
Categories altruism, cadre mentale, identitate colectiva

De ce se face, dintr-o data, atata caz de violurile astea?

August 14, 2015 //
2

“Nu trebuie sa permitem fricilor noastre si nici asteptarilor nutrite de ceilalti sa ne influenteze destinul”. Martin Heidegger.

Vrem nu vrem suntem contemporanii unei inclestari titanice. Indivizii incearca sa se puna cat mai bine in valoare iar ‘sistemul’ incearca, in disperare, sa stavileasca – in orb, de fapt – aceasta efervescenta.

Revenind la subiect putem pune iesirea la rampa a subiectului pe seama cresterii numarului de acte de agresiune, pe seama faptului ca femeile nu mai accepta sa stea rusinate cu capul in jos ci aduc intr-o proportie mai mare aceste orori la cunostinta autoritatilor sau chiar pe seama ambelor cauze simultan.
Si ar mai fi o posibilitate. Presa, mereu in cautare de senzational si in oarecare pana de subiecte pe timpul verii, sa se fi aplecat cu mai multa atentie asupra subiectului.

Din fata monitorului este mai greu de determinat care dintre aceste cauze este mai importanta asa ca voi aborda problema din alt unghi.

Cu o suta si ceva de ani in urma Emile Durkheim a pus bazele sociologiei demonstrand ca sinuciderea, o decizie prin excelenta individuala, este puternic influentata de circumstantele sociale carora trebuie sa le faca fata individul care alege, sau refuza, aceasta alternativa.

Voi incerca sa folosesc aceasta abordare si in cazul violului.

Am sugerat intr-o postare anterioara ca violul are mai degraba o natura ‘coercitiva’ decat sexuala, cel putin pentru indivizii care mai au o umbra de discernamant.
Aratam acolo ca violurile pot fi impartite in ‘intamplatoare’ si ‘pradalnice’.
In cazul celor ‘pradalnice’ – cele in grup sau cele planuite cu grija – lucrurile sunt oarecum clare. Cei care organizeaza violuri in grup sau cei care le premediteaza resimt mai degraba satisfactia de a aduce victima in stare de completa neajutorare decat vreo satisfactie de natura cu adevarat sexuala – altfel ar proceda in mod normal, ar incerca sa seduca in loc sa violeze.
Si in cazul violurilor ‘intamplatoare’, cele in care agresorul isi motiveaza actul prin ‘la inceput ea a fost de acord si dupa aceea nu am mai putut sa ma opresc’, chiar daca lucrurile incep firesc ele ajung tot in zona ‘care pe care’ in momentul in care ea spune nu. Indiferent daca la inceput ea chiar a fost de acord sau pur si simplu el a interpretat gresit semnalele ei, in momentul in care victima spune ‘nu’ agresorului i se pune pata: ‘Asta isi bate joc de mine. Las’ ca-i arat eu!’

Bine, bine, dar de ce se face mai multa vorbire acum despre viol?

Parerea mea este ca la suprafata avem de a face cu toate cele trei motive pe care le-am mentionat la inceput. Agresorii isi permit mai multe, victimele nu mai accepta statutul de ‘prada neajutorata’ iar presa macina subiectul pentru ca publicul a devenit, dintr-o data, sensibil la aceasta problema.

Aplicand abordarea lui Durkheim lucrurile devin dintr-odata foarte simple. Totul poate fi redus la lupta dintre individualismul acerb care pare sa domine societatea contemporana si greutatea, aparent sufocanta, cu care societatea, in ansamblul ei, apasa pe gatul individului.
Individul, bombardat din toate partile cu mesajul ‘daca nu esti primul nu contezi’, ajunge sa-si puna la indoiala propria valoare si locul pe care il ocupa in societate. Iar asta este valabil si pentru femei, nu doar pentru barbati. Toate frustrarile din viata zilnica, de la frecusurile cu seful pana la dezamagirea ca nu-si permit aproape nimic din minunatiile la care se face tot timpul reclama, cuplate cu mantra ‘esti singurul responsabil de destinul tau’ duc la o stare psihica in care el refuza sa accepte ca ea se poate razgandi (isi poate permite sa-si bata joc de el) iar ea refuza sa mai joace rolul mioarei jertfita in tacere.

Si amandoi, atat el cat si ea, – cei normali – nu mai intorc capul atunci cand aud de astfel de abominatii tocmai pentru ca au inceput sa inteleaga ca asa nu mai merge. Ca daca te complaci in rolul de victima acolo vei ramane intreaga viata.

PS. Chiar si asa numitii baieti de bani gata sunt tot frustrati de nemultumire. Oricat de multe resurse ar avea la dispozitie pe undeva tot exista cate ceva la care nu pot ajunge. Iar dezamagirea e mult mai mare dupa ce ti-ai satisfacut foarte multe pofte dacat atunci cand nu ti-ai facut niciodata iluzii.

Tags , , , , ,
Categories cadre mentale, feminism, identitate colectiva, Justitie sociala

Exasperare

July 26, 2015 //
0

Ilie Badescu, unul dintre stalpii sociologiei contemporane romanesti, ne atrage atentia ca “…marile revolutii se dezmiarda in mediul cel mai reactionar cu putinta. Marile reactii, procesele reactionare, sunt tot atat de necesare, ba poate ca acestea sunt, pana la urma, cele care confera sens, atat cat poate fi acesta, oricaror revolutii”. (Enciclopedia Sociologiei, 2005, Vol 1, pg 6)

Spunerea poate parea banala.
Pana la urma despre acelasi concept vorbeste ‘Legea a treia’ a lui Newton: “atunci când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță (numită forță de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.”, legea inductiei electromagnetice: “Eu, curentul cel indus, / Totdeauna m-am opus / Cauzei ce m-a produs.“, teoria evolutiei a lui Darwin: ‘speciile supravietuiesc doar in masura in care reactioneaza adecvat la schimbarile din mediul in care traiesc‘ precum si “Construirea sociala a realitatii” de Berger si Luckmann.

Evident ca sunt deosebiri calitative. Daca in primele trei cazuri reactiile sunt de tip ‘automat’ – ‘specificate’ de legile valabile in cazul fiecarui domeniu – in  cea de a patra situatie ‘reactiile’ sunt modelate de liberul arbitru al persoanelor implicate in interactiune.

Ei bine, modul in care Ilie Badescu prezinta acest concept – ‘inainte’ si ‘dupa’ – este extrem de important in intelegerea a ceea ce este ‘schimbarea sociala’. Revolutiile apar in mijlocul si din cauza unor medii reactionare iar in urma fiecare dintre ele ‘supravietuitorii’ reactioneza la ceea ce s-a intamplat si isi recladesc societatea. Cu alte cuvinte daca ‘reactiunea’ initiala ar fi fost mai putin intensa lucrurile ar fi putut fi schimbate treptat, fara sa fie nevoie de o ‘revolutie’ in adevaratul sens al cuvantului. la fel, pentru ca o revolutie sa nu se iroseasca este nevoie ca ‘reactiunea’ sa fie adecvata la motivele care au produs acea rasturnare de situatie.

Genul asta de analiza poate fi facut si pe evenimente mai marunte iar concluziile desprinse s-ar putea sa fie surprinzatoare.

In urma cu aproape un an o fata a fost ‘condusa’ pe un camp unde a intretinut relatii sexuale cu 6 tineri dupa care a fost condusa pe un alt camp unde celor 6 li s-a alaturat un al 7 iar fata a mai indurat inca un calvar. Dupa ce a ajuns acasa tanara i-a acuzat pe cei 7 de viol iar trei dintre ei au recunoscut faptele. Acum toti sunt acasa, sub control judiciar, si isi asteapta procesul.

Fapta mi se pare barbara dar nu despre asta am de gand sa vorbesc acum ci despre modul in care reactiile noastre releva amanunte interesante despre societatea in care traim.

Consatenii agresorilor sar in apararea acestora, „Şapte băieţi de oameni gospodari” si o desfiinteaza pe victima: „Aşa-i trebuie, dacă s-a urcat în maşină cu şapte. Dacă era fată cuminte nu păţea nimic”. Trecand peste ‘amanuntul’ ca fata s-a urcat in masina cu doar doi dintre agresori – unul dintre ei fiind ‘prieten’ cu prietenul victimei – nu pot sa nu ma intreb ce s-o fi intamplat cu mentalul colectiv al oamenilor din satul acela? Pana nu demult actele sexuale in grup erau considerate aberatii… acum oamenii organizeaza campanii de sustinere pe Facebook si cer ‘să nu fie pedepsiţi cei şapte „pentru câteva minute de plăcere””
Ce s-a intamplat cu solidaritatea tipica micilor comunitati?

E adevarat ca mersul istoriei a fost dur cu comunitatile de la ses. Mai intai aparitia arendasilor – ciocoi a produs o intensificare a ‘luptei de clasa’. Acestora nu le pasa de nimic in afara de castigul imediat – vechii boieri, proprietarii pamanturilor, mai aveau o oarecare legatura cu locurile, ciocoii luau in arenda mosia, stateau cativa ani si plecau in alta parte dupa ce il inselau si pe boier. Nici o mirare ca taranii au dezvoltat ‘strategii de supravietuire’ care presupuneau ‘disparitia misterioasa’ a unei parti din recolta.
Dupa colectivizare fenomenul s-a accentuat iar oamenii furau, pentru a supravietui, roadele propriului pamant.

Numai ca genul asta de ambiguitate morala nu putea sa ramana fara consecinte. Chiar si pentru un observator neantrenat exista diferente enorme intre satele cooperativizate si cele ocolite de acest flagel. Nu este vorba aici despre dimensiunea caselor ci despre modul in care sunt gospodarite aceste sate, despre cum unii matura si altii nu in fata curtilor. Despre modul in care oamenii se ajuta, sau nu, unii pe ceilalti. Despre ce parere au unii si altii despre furt. Sau despre viol.

Initial nici restul societatii nu a reactionat mult mai bine. Trec peste faptul ca cei 7 se plimba pe strada si pot da nas in nas in orice moment cu victima lor. Pana la urma acest aspect se va rezolva. Sau cel putin asa sper.
Unii s-au indignat atat de tare incat au propus pedeapsa cu inchisoare pe viata pentru cei 7 – si au folosit pentru a-i descrie termenul de ‘limbrici’.
Apoi si-au facut aparitia comentatori care pun pe acelasi plan exagerarile din ambele tabere. Ca si cum indignarea deplasata ar fi acelasi lucru cu ‘favorizarea infractorului’. Nici una nu este buna dar nu sunt in nici un caz comparabile.
Altii prefera sa nu bage in seama ce se intampla. Dupa principiul ca ce nu stiu nu poate sa-mi faca rau. Ba da, numai ca nici macar nu vei sti ce ti se intampla.

Toate astea nu sunt altceva decat simptomul atomizarii societatii. In loc de o mare comunitate – natiunea – am inceput sa dezvoltam tot felul de loialitati meschine de tipul ‘noi impotriva celorlalti’ – care de cele mai multe ori sunt descrisi ca fiind mult inferiori. Femeile sunt menite sa-i distreze pe barbati, “Toata Romania stie ca moldovenii/ moldovencele sunt o buba a societatii noatre“…

Din fericire incepe sa se faca auzita si ‘majoritatea de obicei tacuta’. Curg mesajele de sustinere a victimei si incep sa iasa la iveala alte si alte cazuri de viol a caror anchetare a batut pana acum pasul pe loc.

Exact asa cum spunea Ilie Badescu, dormim asa cum ne asternem. Avem datoria, fata de noi insine, sa rezolvam problemele inainte sa se instaureze starea de exasperare. Trebuie sa trecem odata peste efectele trecutului pentru ca nu are cine o faca in locul nostru. Altfel ne vom strecura printre degetele istoriei si vom deveni o simpla umbra pe una dintre paginile ei.

Tags , , , , , , , , ,
Categories cadre mentale, identitate colectiva, Justitie sociala, respect mutual, Tara din care traim

Instrumentalizarea in politica

July 25, 2015 //
0

E de notorietate disputa care se poarta acum in jurul Codului Fiscal.

Interventia de aseara a lui Bogdan Glavan la Digi 24 mi-a atras atentia asupra unui aspect mai putin mentionat.
‘Nici un guvern nu actioneaza cu adevarat in maniera liberala daca nu este fortat de alegatori.’
‘Nu ma intereseaza din ce motiv a promovat Ponta acest Cod Fiscal, probabil pentru ca pur si simplu vrea sa se mentina la putere, dar prilejul este prea bun pentru a fi ratat’
(Am redat din memorie, am sa caut linkul cand voi putea)

Asa ma gandeam si eu.
Ar fi pacat ca din ratiuni politicianiste liberalii sa isi ia votul inapoi chiar pe un subiect atat de drag oricarui liberal autentic.

Inteleg presiunile externe.
Daca in timp ce grecilor li se baga austeritate pe gat cu polonicul cel mare noi ne apucam sa scadem taxele, si ‘ne iese’, atunci ‘austeritatea de dragul austeritatii’ va primi o lovitura de maciuca chiar in moalele capului.

Ce nu inteleg eu, nedumerire impartasita probabil si de cei care l-au rugat pe Iohannis sa promulge Codul Fiscal, este de ce se joaca unii cu chibriturile daca nu stiu cum se face focul in siguranta.

In ceea ce priveste ‘iesitul’, chestia asta depinde aproape exclusiv de noi.
Principalul este sa lasam deoparte ambitiile meschine si sa ne apucam o data serios de treaba.

Dupa cum spunea Deng Xiaoping, nu conteaza culoarea pisicii atata timp cat prinde soareci.
Oamenii nu sunt atat de destepti pe cat se cred ei dar nici atat de prosti pe cat ii cred unii.
La un moment dat incep sa se prinda ca pisica doar se face ca alearga dupa soareci.

Tags , , ,
Categories banii ca scop, cadre mentale, economie, identitate colectiva

Violul care a dezbinat doua sate.

July 20, 2015 //
0

Faptele initiale, violul in sine, este ‘doar’ sordid. Mizerie cu care nu te poti obisnui niciodata, indiferent de cat de des te lovesti de ea.

Unele dintre reactii insa, expresia modului in care o parte din societatea ‘civila’ priveste ceea ce s-a intamplat, depasesc orice limita a incredibilului.

Consatenii victimei ii iau, firesc, apararea.

Consatenii violatorilor – stim ca a fost viol pentru ca trei dintre ei au recunoscut faptele – iau apararea acestora. Chiar si acest gest este, cel putin la prima vedere, oarecum firesc. ‘Opinia publica’ are o oarecare intelegere pentru ‘pradatori’, ‘hotul neprins, negustor cinstit’, ‘cainele nu poate face nimic pana cand cateaua nu ridica coada’…

Mie unuia mi s-a rupt filmul constatand ca cei mai multi dintre cei care cauta circumstante atenuante violatorilor au in comun doua idei. ‘De ce s-a dus cu 7, nu si-a dat seama ca e ceva necurat la mijloc?’ si ‘fetele/femeile trebuie sa se pazeasca’.

Primul argument folosit demonstreaza ca cei care isi dau cu parerea nici macar nu stiu ce s-a intamplat (victima a fost luata cu masina, sub pretextul ca va fi condusa acasa, de catre unul dintre violatori – pe care il cunostea de mult, iar in masina se mai afla un singur individ. Abia dupa ce au ajuns ‘la locul faptei’ initiatorul si-a chemat restul de ‘prieteni’ iar victima nu mai avea in acel moment nici o posibilitate de reactie. Dar ce ne costa sa dam din gura….
Al doilea argument spune foarte multe despre chiar cei care il folosesc. De fapt este un fel de recunoastere tacita a faptului ca, pusi in circumstante ‘favorabile’, acei indivizi ar ‘trece la fapte’ fara nici un fel de ezitare. ‘Treaba ei, daca nu s-a pazit…’

Chiar in halul asta sa fi ajuns?

Nu va vine a crede?

Haideti sa o luam altfel.
“Ochii vad, inima cere.” Nu pot accepta asa ceva dar pot intelege cum cineva mai ‘primordial’ nu-si poate stapani instinctele animalice si se repede asupra unei victime fara aparare.
Pot intelege, cu mare efort, si cum un ‘pradator alfa’ poate inchipui, in imaginatia sa sociopata, un plan diabolic care sa provoace o astfel de tragedie.
Pot sa-mi inchipui, de data asta cu revulsie, ‘bucuria’ cu care ‘prietenii’ sai – ‘masculi feroci’, de altfel – au primit mesajul: ‘haide-ti ma si voi, am luat-o pe una cu japca si v-o dau si voua’.

Dar nu pot, nici in ruptul capului, sa inteleg ce a fost in capul persoanei care a cerut “public să nu fie pedepsiţi cei şapte „pentru câteva minute de plăcere”” si care a inlocuit notiunea de viol cu cea de “sex-surpriza”.
7?!? Dintr-o data? Nici cainii nu fac asa ceva, oricat de ‘in calduri’ ar fi cateaua… Se bat intre ei pentru ‘locul de onoare’, nu se cheama unul pe celalalt ‘la pomana’…

O singura data am mai vazut asa ceva. In 13-15 Iunie 1990 prin Bucuresti erau si foarte multe ‘babe’ care ii aplaudau pe mineri de cate ori acestia mai bateau cate un nefericit cu aspect de ‘intelectual’ iar la final s-a gasit si cineva, sus pus, sa le multumeasca ‘ortacilor’ pentru ‘spiritul lor civic’.

Oare cand ne vom da seama ca, pur si simplu, ne-o facem cu mana noastra?
Tags , , , ,
Categories cadre mentale, identitate colectiva, Mineriada din 1990, respect mutual
Newer Entries »