Lucrurile astea nu se bat de loc cap in cap.
Libertatea este ‘absoluta’ sau nu este deloc doar ca ‘absolut’ nu inseamna nelimitat.
Este absoluta pentru ca singurul care poate lua decizia este chiar cel in cauza si este limitata pentru ca decidentul este atat ‘fragil’ cat si pentru ca ar trebui sa tina cont de faptul ca nu are la dispozitie toate informatiile cu privire la ‘obiectul deciziei’. Acea ‘fragilitate’ il poate face pe decident sa ia o anumita hotarare de frica si nu dupa cum il sfatuieste ‘constiinta’. Asta inseamna autocenzura si nu are nimic in comun cu ‘bunul simt’.
Constiinta faptului ca nu este detinatorul adevarului absolut, in schimb, il poate face pe decident sa-si respecte semenii si sa nu faca lucruri jignitoare pentru cei din jurul sau. Adica sa aibe bun simt!
Iar omorul este cel mai jignitor lucru pe care cineva il poate face asupra altcuiva. Dupa aceea vin, la egalitate, bataia de joc fata o intreaga comunitate sau fata de o intreaga generatie.
Libertatea, asa absoluta si totusi limitata cum e ea, trebuie sa fie aparata si reconstruita tot timpul, de catre noi toti. Noi suntem cei chemati sa-i reconfirmam caracterul absolut si tot noi suntem cei care trebuie sa-i stabilim limitele.
Mai degraba cu ajutorul bunului simt decat de frica.

Yesterday I went to the French embassy in Bucharest and lighted a candle in mourning for the people killed during the Charlie Hebdo terrorist attack.

I, an agnostic, using a religious symbol in remembrance of a group of people killed by a couple of (intolerant self proclaimed) defenders of religious values for poking tasteless fun at some religious symbols.

Je suis Charlie

While there I noticed a mother who brought her very small child to a ‘shrine’ build in the memory of people who authored such extreme works of art that some of them cannot be shown, under any circumstances, to underage audiences.
(I really do consider that what those people created were indeed works of art. Only not all art is contemporary with the moment of time when it was created so, maybe, it should be saved for ulterior audience… and, hence, shown to a very limited selection of the people currently roaming the Earth.)

proaspat primite pe mail:
– Nu inteleg de ce te enervezi, draga mea. Tu ai vorbit si eu am tacut.
– Da, dar ai tacut intr-un mod foarte provocator.

Doua tinere domnisoare:
– Am impresia ca barbatii astia nu au nici un pic de logica.
– De ce?
– Spre exemplu: a trebuit de 20 de ori sa-i explic agentului de
circulatie ca ieri eram in alte sandale, de aia am uitat permisul in
alta geanta.
Două blonde povestesc după noaptea de Revelion:
– La mulţi ani! Cum ai petrecut anul nou?
– Ca de obicei, în pat.
– Ş a fost multă lume?

Doi băieţei care se jucau pe stradă au intrat din întâmplare într-o
galerie de artă modernă. Câteva minute au privit înmărmuriţi picturile
şi sculpturile expuse, apoi unul dintre ai a ţipat:
– Repede! Să fugim înainte să spună că noi le-am stricat!

Arta abstractă este adesea greu de înţeles, aşa cum au păţit şi doi
vizitatori ai unei expoziţii de gen, buni prieteni şi pasionaţi de
artă. S-au oprit în faţa unei pânze, un amestec de culori şi forme,
iar unul dintre ei a întrebat:
– Ce e asta?
Celălalt i-a răspuns:
– Ar trebui să fie un cowboy pe cal!
După câteva momente de tăcere, a venit şi replica:
– Şi de ce nu este?

Uşa se deschide brusc şi băiatul intră în casă:
– Bună ziua, tată!
Tatăl, fără să-şi ia ochii de la monitor:
– Pe unde ai umblat?
– Am fost în armată!

– Dle doctor, îmi tremură mâinile tot timpul!
– Bei mult?
– Nu, mai mult dau pe jos!

– Domnişoară, de câte ori îmi surâdeţi, îmi vine să vă invit la mine!
– Vai, sunteţi un seducător!
– Nu. Sunt dentist!

Există asemănări între sutien şi istorie?
Desigur! Ambele deformează realitatea!

– Marie, tu crezi in reincarnare?
– Da, Ioane.
– Adica… eu dupa ce mor m-as putea reincarna intr-un bou?
– Nu, Ioane…nu se poate de doua ori la rand…

Viata e ca ardeiul iute..
Ceeace faci azi , ti-ar putea arde fundu’ maine…

Ca sa vinzi un lucru greu vandabil , spune-i unei femei ca e
un chilipir si unui barbat ca e deductibil…

Dovada că există civilizaţii extratereste inteligente e faptul că nu
ne-au contactat!

Azi-dimineata, nevasta-mea a inceput sa urle la mine:
-E numai vina ta!
-Dar ce am facut?
-Lasa-ma un minut sa ma gandesc, ……………abia m-am trezit!

*Un smecher de Dorobanti cu ultimul racnet de Lamborghini este oprit de
politia rutiera. Bineinteles acesta se foloseste de tupeul specific
si incepe conversatia cu un ton amenintator :
– Ce faci frate ? Pe mine te-ai gasit sa ma opresti ? Tu stii cine
este taica-meu ?
Politistul, in timp ce completeaza procesul verbal:
– De ce ? Ma-ta nu ti-a spus ?!?

Mai multi prieteni de pe FB au ‘shared’ un status postat de Dan Alexe despre atentatul oribil savarsit aseara la Paris asupra redactiei Charlie Hebdo. Le inteleg si impartasesc oroarea. Numai ca e ceva aici care ‘ma roade la radacina’.
Respectul fata de ce?
Am auzit parerea ca asasinatele oribile de ieri au reprezentat un atac la libertatea presei. Pot fi interpretate si asa.
Revin la ‘respect’ si ma intreb cum vine asta? “Trebuie sa respectam ‘libertatea presei/de opinie’ si in acelasi timp trebuie – la fel de absolut – sa ne batem joc de ‘religie/dogma’? Nu cumva insusi ‘trebuie’ asta ne plaseaza in tabara intolerantilor? De orice fel?
N-ar fi mai bine sa ne respectam intre noi, ca persoane, in loc sa cautam tot felul de ‘valori’ de la care sa ne cautam apoi validarea?
E intr-adevar o diferenta fundamentala intre credinta in ‘libertatea presei’ si credinta in ‘Dumnezeu’ – asa cum este (ne) inteleasa acum de catre foarte multi dintre noi.
‘Libertatea presei’ functioneaza intr-adevar mult mai bine, in conditiile din lumea ‘vestica’, decat ‘Dumnezeu’.
Numai ca asta se intampla doar in anumite conditii si doar pentru ca ‘Dumnezeu’ a ‘murit’ (cel putin in sufletele noastre). In alte conditii si in sufletele celor care nu l-au omorat inca pe ‘Dumnezeu’ genul asta de ‘libertate a presei’ – si mai ales atunci cand aceasta este utilizata provocator – pare, pentru ei, o aberatie care trebuie ‘stearsa’ de pe fata pamantului.
A respecta diversitatea nu justifica cu nimic asasinatele de ieri si de astazi dupa cum nici a cauta explicatii despre cum a ajuns sa fie comis un fapt abominabil nu inseamna a-l scuza. In acelasi timp a impune altora, folosind orice fel de forta, un anumit comportament, indiferent care este acela, este o dovada de totalitarism/intoleranta.
De fapt, esenta libertatii presei consta in aceea ca nici o persoana nu trebuie sa fie ‘pedepsita’ (de nimeni, nu doar de catre stat!!!) pentru simplul fapt de a-si exprima parerile. N-are nimic cu ‘obligatia’ cuiva, si cu atat mai putin a presei, de a face misto de parerile, opiniile si nici chiar de credintele altcuiva. Si mai consta in obligatia statului de a pedepsi pe oricine atenteaza, in orice maniera, la aceasta forma de libertate.
Adica la obligatia reprezentatilor statului de a pedepsi pe oricine incearca sa impuna celorlalti, in orice fel, o anumita parere sau un anumit mod de comportament. Si asta tocmai pentru ca populatiile moderne au invatat sa respecte diversitatea, inclusiv in ceea ce priveste opiniile, si impun respectul diversitatii cu ajutorul statului care le reprezinta.
‘Avem nevoie de POSIBILITATEA de a rade, in siguranta, de orice, inclusiv de religie si de Dumnezeu!’.
Asta parca suna altfel, nu? Dar tot nu justifica actiunea in sine. Dupa cum simplul fapt ca putem, fizic, lua jucariile unui copil nu justifica, cu nimic, gestul.
La fel cum simpla posesie a armelor si abilitatea de a le folosi nu justifica cu nimic oroarea comisa de cei trei la redactia Charlie Hebdo. Indiferent de cat de jigniti s-au simtit de materialele aparute in acea revista.
Respectul persoanei celuilalt, despre care vorbeam mai sus, este singurul punct de plecare care nu trebuie sa fie validat de vreo valoare superioara si ca atare ar putea fi acceptabil tuturor, indiferent de convingerile fiecaruia. Religioase sau de alta natura. Iar de la respectul reciproc la ‘primum non nocere’, “in primul rand sa nu faci rau”, si astfel la adevarata libertate – aceea pe care ne-o aflam impreuna cu toti cei aflati in jurul nostru si nu impotriva tuturor acestora – mai este doar un singur pas.

“Shooters storm Paris headquarters of satirical weekly Charlie Hebdo, which has stoked Islamist anger over its depictions of the Prophet”

In 1914 WWI started just because European countries had backed themselves into so tight corners that they weren’t able to ‘leave them behind’ and ‘come up into the open space where some mutual ground could have been found’  while the entire ‘house’ ‘went up in flames’.

So what do we do now, a century later?

Some people heap ‘fun’ (?!?) on the ‘others’ and ‘the others’ reply with bullets.

Regardless on which side of the many divides that crisscross our society (societies) each of us belongs to we all try to find explanations, and culprits, for what is happening. Only none of the explanations that have been proposed until now has been found acceptable ‘for the other side’.

I propose something else.

If we look closer all this can be boiled down to (mutual) ignorance intensified by intolerance and arrogance.
While real people bleed in the streets some callous puppeteers/mindless ‘activists’, from all sides, laugh contentedly in their hideouts and plan new ways to prod the rest of us into even more reckless extreme actions.

There are two ways out of here.
We can fight it off, like the Germans and the French did. But they needed 150 years of gruesome warfare (from the Napoleonic wars to the end of WWII) to understand that there were no insurmountable differences between them.
Or we could try something new.

All we need is some mutual respect. The rest would come naturally.

Read more: 12 killed in attack on offices of French newspaper | The Times of Israel http://www.timesofisrael.com/10-said-killed-in-attack-on-offices-of-french-newspaper/#ixzz3O96OfXZa
Follow us: @timesofisrael on Twitter | timesofisrael on Facebook

Nature.com  tells us that “Mice infected with toxoplasmosis lose their instinctive fear for the smell of cats — and the parasite’s effects may be permanent.”

Now what on Earth… You pretend to be running a blog about how people think and now you come up with wild stories about rats?!?

Well… the problem is that Toxoplasma Gondi, the parasite that is ‘behind’ all this has somehow found a way not only to influence the behavior of the rats it has infected but also to make sure that the alteration remains in place even after the infection was cured.

So what do we care if a bloody parasite manages to twist the simple minds of rodents? Permanently even?

“In humans, studies have linked Toxoplasma infection with behavioural changes and schizophrenia. One work found an increased risk of traffic accidents in people infected with the parasite2; another found changes in responses to cat odour3. People with schizophrenia are more likely than the general population to have been infected with Toxoplasma, and medications used to treat schizophrenia may work in part by inhibiting the pathogen’s replication.”

OK, OK, ‘correlation is not causation’, I know that, but don’t you find it ‘fascinating’ that behavioral patterns could be permanently altered from the outside the brain by something having a ‘material’ nature? Learning, acquiring new information, also involves something from outside the brain but ‘information’ doesn’t have a ‘material’ nature, right?

And something else. Don’t you find it rather interesting that so many people post pictures of cats on their FB walls?

http://www.nature.com/news/parasite-makes-mice-lose-fear-of-cats-permanently-1.13777

N-am reusit niciodata sa termin ‘In Numele Trandafirului’ si cu atat mai putin orice alta carte a lui.

Pe vremea cand facea furori mi-a cazut in mana o ‘cronica/critica’ in care cineva explica pe larg ca Eco a vrut doar sa faca o demonstratie despre cum un mesaj poate fi construit pe mai multe paliere si cat de mirat a fost de succesul de librarie al cartii sale.

Am inceput-o si eu, de curiozitate.

Dupa cateva zeci de pagini m-am oprit. De ce sa ‘ma mai chinui’ daca tot stiu cum ‘se termina’?

Dar ideea de mesaj multistratificat a ramas ascunsa undeva in mintea mea si de atunci incerc sa ‘vad’ ce se afla ‘in spatele’ ‘spunerilor’ care imi ajung la ureche.

Azi dimineata am gasit un banc in e-mail.

“Un tigan prinde pestisorul de aur, il roteste pe toate partile si nu stie ce sa faca cu el.

Pestele nu mai rabda:

– Hai, ma omule, pune-ti o dorinta?

– Ce fel de dorinta?

– Pai cum sa-ti explic… Spre exemplu, ieri m-a prins un om si m-a rugat sa-i dau 1.000.000.000 de euro si eu i-am indeplinit dorinta. Tu ce vrei?

– Adresa lui.. “

Bancul asta spune extrem de multe despre cei care il ‘colporteaza’ si foarte putine ‘noutati’ despre tigani.

Da, unii dintre ei fura. Si dintre români. Asta stim cu totii.

Numai ca din bancul asta rezulta altceva. O convingere atat de gresita incat e greu de explicat perpetuarea ei.

Si anume aceea ca tiganii ar fi tâmpiti.

Eu unul nu am văzut încă hoți tâmpiți. Mărginiți da. Trebuie să fii ușor mărginit să nu pricepi ca până la urmă deciziile tale vor avea niște repercusiuni, că vei suferi niște consecințe pentru alegerile pe care le faci.

Și totuși hoți de-a dreptul tâmpiți … nu merge.

Ori trebuie sa fii tâmpit de-a binelea ca atunci cand cineva spune ca iti poate da un milion de euro, scuze, un miliard – 1.000.000.000 !!!! – tu să ceri doar adresa de unde l-ai putea, eventual, fura.

Nu prea se potrivește cu istoria. Având în vedere condițiile în care au reușit sa supraviețuiască, țiganii nu au cum să fi fost tâmpiți. Oarecum ‘relaxati’ cu privire la ce inseamna ‘proprietate privata’… poate. Tâmpiti?… în nici un caz!

Poate ca asta e ‘mesajul’ real al bancului. Traim alaturi de cateva sute de ani dar nu ne intelegem cu adevarat intre noi.

Inca nu “convietuim”!

kbakes2013's avatarFollowing the Dart

After returning to my apartment yesterday afternoon, I spent the rest of the day cleaning out the old and making room for the new.

This wasn’t simply taking out the trash and recycling. I went through and cleaned out anything and everything that I haven’t used or that won’t help me reach my goals in some way. I also did a bit of rearranging to get the new year started on a good foot (and to switch things up a bit).

If you need some inspiration, here’s a few things I did:
-Eliminated cosmetics and cleaning products I felt were harmful. I had a few almost empty bottles that I’ve been saving “just in case”. Other things, I offered up to others

-Went through my bookshelf, especially the books I haven’t read yet. Any that I don’t think I’ll read or that I read and did not enjoy, I got…

View original post 215 more words

Din lipsa de altceva Antena 3 a reincalzit o stire mai veche cu privire la veniturile PF Daniel.

Ocazie cu care mi-am adus aminte de ‘banii nu aduc fericirea ci Prea Fericirea’. OK, sa trecem peste…

Cautand o reactie a Patriarhiei cu privire la chestia asta am gasit urmatoarea precizare:

“În semn de recunoaştere şi apreciere a contribuţiei Cultelor religioase la viaţa spirituală, culturală şi socială a României, statul român acordă salarii conducătorilor Cultelor religioase recunoscute din România prin analogie cu cele ale demnitarilor de stat. Astfel, Patriarhul României este asimilat la salarizare cu Primul Ministru sau Preşedinţii Curţii de Conturi şi Curţii Constituţionale, dar nu cu Preşedintele României, aşa cum dezinformează Comisarul.ro.”

Hait! Si ceilalti sefi ai cultelor religioase recunoscute cum or fi platiti oare?

Conform legii cadru 284/2010 cu privire la salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice in Romania exista 110 clase de salarizare a celor care sunt platiti din bugetul de stat sau din cele locale. Presedintele Romaniei este sigurul ocupant (pe care am reusit sa il identific eu) al clasei ‘de top’ in timp ce din clasa 109 fac parte primul ministru, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, presedintii curtilor Constitutionale, si de Conturi, Patriarhul BOR. Tot prin apropiere, clasele de salarizare 105 si peste, se afla vicepresedintii Camerelor si alte cateva functii din Parlament, membrii Guvernului alti cativa vicepresedinti de curti, etc., avocatul Poporului, primarul Bucurestiului … dar si inca 11 arhiepiscopi majori si mitropoliti, 16 arhiepiscopi si sefi de culte si 39 de episcopi/episcopi-vicari patriarhali. Toti cu lefuri de cel putin 13 ori mai mari decat minimul de incadrare.
Ca numar sunt undeva cam tot pe acolo cei din conducerea statului cu cei din conducerea cultelor religioase.

Trebuie sa fac o paranteza aici. Din aceasta trecere in revista lipsesc Presedintele Curtii de Casatie si Justitie si procurorii sefi ai diverselor Parchete precum si personalul diplomatic. N-am reusit sa-i gasesc ‘din prima’ si nici nu m-am chinuit prea tare pentru ca fac parte din alta zona – una care a inceput sa functioneze.

Dar abia de aici incolo incepe marea ciudatenie. Conform declaratiei patriarhiei, citata de Adevarul.ro
Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preşedinte al Sfântului Sinod, al Adunării Naţionale Bisericeşti şi al Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, având în subordine aproape 700 de angajaţi, Preafericitul Părinte Daniel primeşte de la stat un salariu net de 7731 lei.

Ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Arhiepiscop al Bucureştilor, având în subordine aproape 400 de angajaţi, el primeşte un singur salariu, nu două, şi anume de 6169 lei net, nu de la stat, cum afirmă tendenţios Comisarul.ro, ci din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.”

Si tot conform declaratiei aceleiasi patriarhii: “orice donaţie financiară, pe care o primeşte personal, Patriarhul nu o reţine pentru sine, ci este îndreptată integral spre susţinerea activităţilor liturgice, sociale şi culturale ale Bisericii, oferindu-se donatorului iniţial chitanţă şi scrisoare de mulţumire.”

Buna treaba. Cei care lucreaza ‘la stat’ – si au cele mai mici lefuri din toata Europa asta – sunt fugariti de ANI daca intraznesc sa isi angajeze soacra la cabinetul de parlamentar sau daca sunt numiti in vre-un consiliu de administratie iar conducatorii cultelor religioase – platiti de la acelasi buget – pot incasa in conditii perfect legale cate doua lefuri. Ba mai au si posibilitatea de a alege ei insisi daca sa ‘dea mai departe’ sau nu donatiile pe care le primesc in exercitiul functiunii…

NB. Eu nu spun ca este bine ca parlamentarii sa isi angajeze soacrele sau ca primarii sa incalce legile in vigoare cu privire la incompatibilitati ci sustin sus si tare ca ar fi cazul sa facem o data ordine in societatea noastra.

The recent shift on how both the scientific community and the press relate to cancer is just another proof that we are currently undergoing a subtle change in the way we understand the world.

Yes, we continue to be fascinated with the notion of ‘the primordial cause’ and to go way out into the improbable in search for that cause while we still tend to ‘forget’ – or even actively chose to neglect – that most things, cancer included, usually are the result of a string of events and not of a single occurrence. Identifying only one event in that string as ‘the cause’ is rather ‘dense’, don’t you think?

Yet, despite of all of the above, this development has a bright silver lining. For the third time in the history of science and for the first in the history of popular media lady luck is being presented as a valid scientific explanation of anything. This very fact is a huge step towards a new understanding of how vast the world really is and of what we, mere human beings, might or might not be able to do/understand in/of it.

The first two instances when this has happened – Charles Darwin mentioning the role of hazard in biological evolution and Schrodinger using his famous cat to explain the intricacies of subatomic physics – the general public (and a considerable portion of the scientific community) somehow managed to avoid grasping the huge importance of hazard in nature and, frightened, found solace in the welcoming arms of God.

This is the first time, in my knowledge anyway, that God was not mentioned, yet, in connection with such an important subject for us all.

Good news, isn’t it?

For those who want to find out more about chance and cancer these two recent articles are a good starting point into the matter:

“Majority of cancers occur because of random mutations…” offers a succinct presentation of the development while
“Are two thirds of cancers really due to bad luck” brings welcome clarifications on the limits of the scientific method – statistical analysis – used by the authors of the original study.