“Suntem o ciudată cultură a rușinii, în căutarea celui care ne-a făcut de rușine”
Vintila Mihailescu.
In viziunea lui Mihailescu – care il citeaza pe Sorin Antohi, toate astea se intampla pentru ca ne complacem in starea de ” “bovarism cultural”. Ne visăm ceea ce nu suntem şi cădem în of şi jale pentru că nu suntem ceea ce ne-am dori, dar nu putem fi.”
Ei bine, vom continua sa ‘nu fim’ atata vreme cat vom continua sa nu intelegem ca dorinta nu este, si nu a fost niciodata, suficienta.
Ca sa devenim ceea ce ne dorim trebuie, pur si simplu, sa parcurgem distanta dintre locul unde suntem si cel unde vrem sa ajungem.
Daca dormim in cizme, visand frumos, or sa ni se imputa, pana la urma, picioarele.
Si uite-asa am ajuns la mult mai spinoasa problema a lui ‘ce ne dorim’…
Adica ‘pornim, noi, pornim, dar incotro?’
Locul ala catre care tot vor unii sa ne porneasca… o fi bun pentru toti? Sau doar pentru cei cu ‘initiativa’?
Sa fie asta explicatia pentru numarul mare al celor care ‘au pornit’ peste granita?
Sa explice oare ‘selectia naturala inversa’ enormul numar de ‘guri deschise’ ‘ramas’ in fiecare seara in fata televizioarelor care transmit propaganda politica de ‘ambe sexe’?
Se pare ca avem mare nevoie sa-l recitim pe Eminescu. Vrem, nu vrem, ramanem ‘tributari’ – cititi articolul, ‘paturii superpuse’.
Cata vreme membrii acesteia se vor multumi sa se bata intre ei pentru cat mai multa spuza pe turta proprie in loc sa-si indeplineasca menirea inainte de a intinde mana dupa portia lor din spuza ‘nationala’…