„Situație în care se află cineva
care vrea să înșele buna-credință a altora.”
Ne tot întrebăm „Cum de-a ajuns România în halul în care se află”?
Simplu.
Am fost duși de nas!
OK, aici avem de a face și cu ‘să-ți fie ție rușine dacă m-ai păcălit odată dar dacă ai reușit și a doua oară asta înseamnă că eu nu am priceput nimic din prima experiență’.
Am să le iau pe rând:
Odată întors în România, proaspătul doctor în filozofie s-a apucat de predat.
În salonul casei Paleologu:
Dacă aș fi fost bărbat adevărat – ați auzit de Big Balls, puștiul ăla angajat de Elon Musk să-i mai rărească pe bugetarii din SUA? – m-aș fi dus să-i dau replica la curs în loc să scriu o filipică pe internet…
Da, doar că e o mică problemă aici…
Marți sunt trei ceasuri rele!
Poate că cine știe… răgușesc și-mi pierd prestanța… Dau 270 de lei și poate că uit vre-unul dintre argumente. Ce să mai spun despre faptul că m-aș adresa unei audiențe auto-selectate. Niște oameni dispuși să sponsorizeze un doctor în filozofie care să le explice de ce e mai bine să trăiască într-o republică decât într-o democrație….
Dar cum tastatura suportă orice… iar internetul ține minte tot…
Găselnița cu republică sau democrație a fost inventată peste ocean. De băieții ăia care l-au ales pe Trump și acum nu știu cum să se spele pe cap cu el. De el… mă rog. Sub link e o postare din 2016. Au să reiau argumentele foarte pe scurt.
Republica este o formă de organizare a statului. În zilele noastre, avem republici și monarhii.
Democrația este o metodă de adoptare a deciziei. De către un colectiv/o comunitate/națiune. Și avem democrații autentice sau democrații de fațadă.
Pentru cei care nu-mi înțeleg scrisul:
Pe axa orizontală – adică pe abscisă, pentru Funeriu/bacalaureat – avem diferența dintre democrația asumată și dictatura pe față.
Pe axa verticală – adică pe ordonată, vezi mai sus – avem diferența dintre teorie și practică. Dintre vrabia din mână și cioara de pe gard. Dintre vopseaua gardului și leopardul care îi așteaptă pe fraieri!
Pe cealaltă axă orizontală, cea înclinată, avem diferența dintre monarhie și republică.
Pe vremuri – și încă în unele părți ale globului – monarhiile erau absolutiste. Sau absolute, dacă vă place mai mult termenul. Adică monarhul – sau împuterniciții acestuia – avea/are toată puterea de decizie. Pe românește, dictatură pe față! Cât se poate de autentică…
Între timp, și pe o din ce în ce mai mare proporție din suprafața Terrei, oamenii și-au cam dat seama – statistic/evoluționar vorbind – că dictaturile nu prea funcționează. Mai ales pe termen lung. Sunt niște postări mai în spate pe tema asta. Așa că… Republici și monarhii, laolaltă, care funcționează pe baza unor constituții cât se poate de democratice.
Doar că… dacă nu bagi bine de seamă, își bagă dracu’ coada! Și democrația începe să fie degradată. De la democrație autentică ajungem la democrație iliberală. Care e o contradicție în termeni dar asta doar dacă se prind oamenii… după care se poate ajunge chiar și la democrație populară… care e, de fapt, comunism în toată regula!
Nu mai țineți minte?
Da, știu. Ăsta este subiectul real al postării de astăzi.
Cum ne funcționează nouă mintea…
Undeva în străfundurile memoriei – dacă e să-i credem pe cei care se ocupă cu chestiile astea – sunt înmagazinate toate întâmplările cu care am venit în contact. Cu cât mai semnificative pentru noi, la momentul respectiv, cu atât mai adânc întipărite în memorie.
Ai zice și că ‘cu atât mai semnificative pentru fiecare dintre noi, cu atât mai ușor de recuperat din memorie.’
Ai zice dar nu e chiar atat de simplu.
„Cu cât mai semnificative pentru noi, LA MOMENTUL RESPECTIV, cu atât mai adânc întipărite în memorie.”
Da, adică cu atât mai adânci urmele lăsate în însăși firea noastră. Dar asta nu înseamnă, neapărat, că suntem în stare să ne aducem aminte și întâmplarea în sine. Rămânem cu cicatricele pe suflet dar uităm cum le-am căpătat. Nu e o alegere, conștientă, doar o măsură de auto-protecție. Ce rost are să ținem minte ce s-a întâmplat dacă tot ne-am învățat lecția? Nu vreau să intru acum/aici în amănunte.
Am tras ponoasele tâmpeniilor făcute de Băsescu.
Ținem minte că Antonescu a încercat să-l dea jos pe Băsescu.
Îl percepem pe Antonescu ca fiind bun… de încredere… ne dă speranță… Uităm că tot el a fost fraierul care l-a crezut pe Ponta!
Cam așa funcționeză lucrurile. Inclusiv pentru cei cărora le-a convenit ce s-a întâmplat pe vremea lui Băsescu. Ei, pur și simplu, privesc lucrurile din altă perspectivă.
Tot așa cei cărora le-au convenit măsurile luate de guvernarea Ciolacu.
Ezra Klein spunea pe undeva că ‘citim mai degrabă așa cum suntem decât ce e scris acolo’.
Tindem să ‘credem’ în funcție de experiențele prin care am trecut. De întâmplările care ne-au format. Facem lucrul ăsta în mod ‘instinctiv’. Mă rog, tocmai am spus o prostie. De fapt, viața ne-a dresat să credem anumite lucruri.
Când suntem puși în fața unor alegeri, suntem deja condiționați să alegem cu ‘inima’. Să ne uităm într-o anumită direcție și să căutăm în memorie toate argumentele care să valideze acea direcție. Adică să citim ce e acolo într-o lumină favorabilă hotărârii pe care am vrea să o luăm.
Facem toate astea fiind convinși că avem o atitudine rațională. Căutăm argumente, nu?!?
Ei bine, în realitate suntem raționalizatori!
Și e normal să fim așa.
Asta fiind motivele pentru care democrațiile autentice funcționează mai bine decât dictaturile.
Fiecare raționalizator scoate argumentele pe masă. Strigă, țipă, ceilalți îl bagă mai mult sau mai puțin în seamă… Mai spun și alții același lucru… Sau ceva care măcar seamănă
Adevărul își face cumva loc către lumină!
Dacă și atât timp cât democrația rămâne autentică.
Câtă vreme oamenii se mai ascultă unul pe celălalt. Câtă vreme oamenii se mai respectă unii pe ceilalți!
Cum se degradează democrațiile?
Impostorii ajung să se lase plătiți pentru a-i zăpăci de cap pe cei suficient de exasperați încât să pună botul!
Așa a ajuns Ungaria să fie condusă de Orban, Rusia de Putin, America de Trump…
Spuneam ceva despre ținerea de minte. Pe vremea lui Ceașcă, ni se tot vorbea despre Republica Socialistă România.
Și despre cât bine trăiam.
Într-o republică… Răzvan Ioan!
nicichiarasa 