Archives for category: Tara din care traim
« Older Entries
Newer Entries »

Oamenii si istoria facuta de ei.

December 1, 2014 //
0

Istoria este facuta, in mod evident, de oameni.
Nu doar scrisa de oameni, de supravietuitorii evenimentelor, ci chiar ‘decisa’ de ei.

In cea mai mare parte a timpului istoria unei colectivitati este suma ‘vectoriala’ a deciziilor luate de fiecare dintre membrii respectivei comunitati. Si asta chiar daca in cartile de istorie ni se prezinta cu precadere vietile ‘personalitatilor istorice’.
Daca nu ma credeti ganditi-va la faptul ca avem animale domestice doar pentru ca nenumarate generatii de fermieri le-au domesticit si au contribuit la ameliorarea rasele… Sau la modul in care au fost perfectionate, in timp, arta olaritului, navigatia cu vele sau prelucrarea prin aschiere a metalelor…
De cele mai multe ori am avut de a face cu o evolutie relativ lenta, in care fiecare dintre cei in cauza au schimbat cate putin din ceea ce era deja cunoscut, chiar daca unele dintre schimbari au avut efecte dramatice. De exemplu Newton. Merele au tot cazut din copac si fara sa stie de gravitatie iar oamenii le-au tot cules de pe jos fara sa se intrebe de ce cad…
Un alt exemplu extrem de ilustrativ pentru ce vreau sa spun este George Stephenson. Da, va aduceti bine aminte, cel prezentat in cartile de istorie ca fiind marele inventator al locomotivei cu aburi. O fi fost el mare numai ca a fost doar unul dintr-un lung sir de oameni care si-au adus contributia la dezvoltarea ‘drumului de fier’. Dati un click pe numele lui si puteti afla mai multe amanunte.

Ce vreau sa spun este ca datorita activitatii inaintasilor de foarte multe ori suntem pusi in fata unor alternative destul de clare si de obicei destul de stranse. Trebuie doar un pic de prezenta de spirit, de harnicie si de cooperare din partea celor din jur. Doar cat sa ne ajutam unii pe altii in ceea ce avem de facut cat si sa nu ne lasam unii pe altii sa o luam brambura pe campii atunci cand ‘ne ia cu căpuțul’.

Si totusi… Au fost in istoria multor popoare, sau chiar a omenirii intregi, momente cu adevarat critice in care cel aflat, intamplator sau nu, in punctul cheie a avut cu adevarat ‘controlul macazului’.
Un exemplu ar fi lt.col Stanislav Petrov, rusul care a salvat omenirea de la dezastrul nuclear ce ar fi urmat sa se intample doar pentru ca o masinarie nu fusese bine reglata…

Ultimul moment de genul asta din istoria Romaniei a fost Revolutia din Decembrie ’89.
In momentul acela Ion Iliescu a avut la dispozitia sa increderea a 87% din electorat. Ar fi putut duce Romania oriunde. Ce a ales sa faca … stim cu totii… Uite asa au ajuns unii sa fie cinstiti – si din cauza asta saraci – iar altii – multi dintre ei crescuti la ‘poalele stejarului’ – sa faca naveta intre puscarie si palatele lor imbracate in marmura.

Un alt personaj, de-a dreptul tragic, care a contribuit decisiv la conturarea acelui moment istoric, a fost Corneliu Coposu. Tot respectul pentru viata sa si pentru tot ce a fost nevoit sa indure. Nu-mi pot totusi opri gandurile… ce ar fi fost oare daca acest OM ar fi ales sa nu reinventeze PNȚ-ul? Daca ar fi infiintat un partid crestin democrat curat, fara istoria – tragica dar nu fara de pata – pe care taranistii o aveau in carca din perioada interbelica? Si daca ar fi fost putin mai selectiv cu privire la cei pe care i-a primit in partid, inca din primele zile… Apropo, voi mai tineti minte vre-un taranist din anii 1990-2000? Emil Constantinescu? A venit din Alianta Civica, nu din PNȚ.
Iar dupa ce a fost ales a fost parasit de toti si lasat sa indeplineasca de unul singur toate promisiunile electorale ale intregii Conventii Democratice in timp ce membrii ei ‘de rand’ erau ocupati sa se scuipe unul pe celalalt atunci cand nu se bateau pe ciolan…

Cum ar fi aratat oare viata politica romaneasca contemporana daca Iliescu nu ar fi avut impotriva cui sa asmuta haitele de falsi mineri si daca un partid curat ar fi avut printre membrii sai fondatori o personalitate cu verticalitatea lui Corneliu Coposu? Dar poate ca verticalitatea, si nici abilitatea politica dusa pana in apropierea prestidigitatiei de care a dat dovada Iliescu, nu sunt suficiente in momente din astea…

Poate rigoarea germana? Cuplata cu maturizarea alegatorilor, intervenita intre timp si care a dus la o cu totul si cu totul alta alegere decat cea facuta in 1990?

coposu huiduit la alba iulia

Efectiv mi s-a facut rau urmarind acesta marturie a acelor timpuri. Mi s-a strans stomacul ghem.
Si apoi mi-am dat seama ca oamenii aceia nu il huiduiau pe omul Corneliu Coposu ci simbolul PNȚ-ului.
“La fel ca  toata istoria interbelica, acest partid a fost “idealizat”  mult mai mult decat a fost justificat, istoric vorbind. Martiriul membrilor acestui partid, in frunte cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache,  care îşi vor găsi sfârşitul in închisorile comuniste, justifica poate aceasta “amintire istorica”, politic vorbind au daunat uneori intereselor tarii  si poporului roman. Din nefericire,  putini cercetatori romani s-au “aplecat” asupra documentelor din arhivele aliatilor occidentali pentru a trage aceasta concluzie.

….In perioada interbelica, PNŢ-ul a fost caracterizat prin lipsa de viziune a unor lideri ai partidului, politicianism dur, care a daunat grav intereselor Romaniei si in special acele scindarile si lupta intestina a unor grupuri de interese care au pus deseori partidul pe “butuci.” ”

Nu asta ar fi trebuit sa fie treaba unor lideri cu viziune? Sa inteleaga ca nu se poate incepe o viata politica cu adevarat noua noua in siajul unor hoarde de batausi ‘camuflati’ cu praf de carbune si nici incercand sa reincalzesti o ciorba despre care atat oamenii obisnuiti cat si cei cu ceva ‘constiinta istorica’ oricum nu aveau o amintire prea buna?

Tags , , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., politica, psihologie, Tara din care traim

Caruta din fata cailor.

November 29, 2014 //
0

Din punct de vedere pur tehnic ar fi posibil sa inhami caii si in spatele carutei.
Merge mai greu, e mult mai complicat sa iei curbele dar, una peste alta, daca cineva ar avea vre-un avantaj din chestia asta, sunt sigur ca si o asemeanea aiureala ar putea fi construita. Chiar daca foarte multi ar face pe ei de ras.

De vreo doua saptamani incoace ma mir continuu.
A fost un fel de cutremur politic iar cel considerat outsider a fost ales cu o majoritate covarsitoare.

Si de atunci incoace aproape toata lumea – majoritatea celor care se vad pe sticla sau isi fac simtita prezenta pe net – discuta despre orice altceva decat despre semnificatia acestui lucru.
Unii se plang, sau chiar isi pun cenusa in cap, pentru ca n-au reusit sa intuiasca/masoare ce avea sa se intample.
Altii analizeaza, in detaliu, cum se paruiesc cei din PSD.

Foarte putini spun, sau scriu, ceva despre situatia ‘macro’ care a produs circumstantele in care atat de multi oameni au iesit sa voteze, si nu oricum ci pentru a-si manifesta nemultumirea cu privire la directia in care mergea Romania.

Motivele sunt arhicunoscute. Oamenii s-au saturat sa tot treaca istoria pe langa ei – asa cum s-a intamplat in ultimii 25 de ani –  au inteles ca acest lucru se intampla si din cauza coruptiei aproape generalizata SI s-au hotarit in sfarsit sa faca ceva pe chestia asta. Si atunci de ce nu vorbeste nimeni serios despre chestia asta? Serios, adica nu la modul declarativ – asa cum a facut-o, de exemplu, Basescu.

Azi dimineata am inteles, in sfarsit.

“Din cele mai vechi timpuri partidele au urmarit castigarea puterii politice pentru a putea astfel conduce, influenta, pentru a-si putea impune propriul program, propria viziune despre conducerea societatii “

Si cum ‘scopul scuza mijloacele’ iar ‘hotul neprins e negustor cinstit’ nu mai conteaza cum castigi puterea politica cu conditia sa nu fii prins. De ‘oamenii legii’ sau de electorat, nu conteaza. Ce conteaza e ca tu sa ajungi la putere, sa-ti poti ‘impune propriul program’ fara ca ceilalti sa se prinda ca au fost trasi pe sfoara.
Ca se vor prinde peste vreo cativa ani, dupa ce tu ti-ai facut suma… asta e alta chestie. Daca la alegerile urmatoare nu mai reusesti sa repeti isprava – ai promis prea mult data trecuta sau te-ai compromis prea tare pe parcurs – te dai la o parte – elegant sau cu scandal, dupa cum ti-e felul – si te pregatesti pentru data viitoare.

Oare asta sa fie cu adevarat continutul conceptului de democratie?
Nu cumva e de fapt invers?
Mie mi se pare ca rolul functional al partidelor este, de fapt, de a identifica si concentra diversele alternative care devin posibile pe masura ce trece timpul, sa le articuleze in propuneri de actiune politica si sa le prezinte ‘in piata publica’, demosului. Acesta alege una dintre variante si partidul sau alianta care a propus respectiva varianta are la dispozitie o anumita perioada de timp sa puna acea varianta in aplicare. Adica alegatorii ‘impun’ viziunea lor asupra societatii si nu partidele….

Poate ca sunt eu naiv numai ca cea mai superficiala privire asupra istoriei ne spune ca Platon a gresit fundamental atunci cand a spus ca cel care a descoperit adevarul are nu doar dreptul ci chiar obligatia morala de a-i convinge si pe ceilalti sa accepte acel adevar.  (Platon, Mitul Pesterii.)
E foarte plastica toata descrierea lui cu peretele pe care joaca umbrele si foarte didactica metoda folosita – concluziile sunt trase, sau macar acceptate, de invatacel si nu predate didactic de magistru – dar asta nu reduce cu nimic mirarea cu privire la ‘ce il face pe cel iesit din pestera sa fie convins ca locul in care a ajuns nu este o pestera si mai mare’?
A, ‘mai mare si mai buna’ o sa spuna cineva!
Mai buna pentru cine? Daca lui i se pare asa asta nu inseamna ca este neaparat mai buna si pentru ceilalti!

‘Relativism absolut’, va fi concluzia aceluiasi ‘cineva’, ‘nu se poate sta de vorba cu el!’.

Pai da, asa au spus toti dictatorii. Stim noi mai bine decat supusii nostrii asa ca astia n-au decat sa asculte ce le spunem noi.

Daca ne uitam cu un pic mai multa atentie la istoria Greciei perioada lui Pericle – contemporanul lui Platon – o fi fost varful de glorie al Atenei democratice numai ca asta inseamna ca de acolo incoace Grecia nu a facut altceva decat sa decada!
Iar Pericle a fost doar primul dictator dintr-un sir care nici macar nu a fost prea lung. Transformarile pe care el, Pericle, le-a pus in practica aplicand invataturile lui Platon si transformand Atena dupa cum a considerat el ca era mai bine au pregatit locul pentru a fi cucerit de Filip al Doilea al Macedoniei. Acesta avea un fiu, Alexandru, exact asa cum Platon avea si el un elev, pe Aristotel. Si cum geniile se atrag Alexandru a fost elevul lui Aristotel si, banuiesc eu, a primit de la acesta cam acelasi gen de invatatura precum a primit Pericle de la Platon.

Asa ca Alexandru s-a pornit sa cucereasca lumea… si a murit, in culmea gloriei, de prea multa bautura. Iar Grecia nu a mai cunoscut o clipa de independenta pentru urmatoarele doua milenii. O fi bine, o fi rau…

Urmatorul imperiu, cel Roman, a inceput tot in mod democratic. Cata vreme a ramas democratic, sau macar a pastrat o aparenta democratica – adica pana la Cezar – s-a dezvoltat organic. Dupa ce capii ‘partidelor politice’ au inceput sa se razboiasca intre ei au mai construit intr-adevar niste palate si niste temple splendide dar imperiul in sine incepuse deja sa intre in declin.

De fapt intreaga istorie Europeana este dominata de aceasta constanta, atata vreme cat autonomia indivizilor este pastrata sau creste bunastarea intregii societati este prezervata sau se imbunatateste. In perioadele in care societatea isi ‘pierde vigilenta’, devine osificata se complace in situatia in care conducerea treburilor se face de la centru lucrurile se inrautatesc rapid iar citeodeata atat de tare incat este nevoie de cate o revolutie pentru a le repune pe fagas.

Secolul douazeci a cunoscut trei razboaie, mondiale, pe tema asta.
In WWI cele doua imperii central europene – Wilhelm al II-lea era Kaizer, adica imparat, exact acelasi titlu ca cel purtat de Franz Joseph, imparat al Austriei si rege al Ungariei – incercau sa supravietuiasca impotriva transformarilor ce aveau sa vina.
In WWII trei autoritarisme – German, Italian si Japonez – au incercat sa controleze cat mai mult din restul lumii.
In timpul celui de-al treilea, cunoscut indeobste sub numele de Razboiul Rece, un ‘lagar’ – care se alinta singur cu apelativul ‘socialist’ – a incercat sa puna in practica acelasi principiu al lui Platon – convinge-i cu forta ca ce le spui tu e mai bine pentru ei insisi, chiar daca lor nu le vine sa creada – camuflat de data asta sub forma invataturilor lui Marx.In prezent, la inceputul secolului XXI, ne pregatim de un nou razboi ‘aproape rece’ si de un altul cat se poate de cald iar toate astea se intampla tot din cauza ca unii se incapataneaza sa creada ca ‘stiu ei mai bine’.

Acum intelegeti de ce spun ca ne chinuim sa punem in miscare o caruta la care caii au fost inhamati invers?
Procesul democratic nu este despre a castiga puterea cu orice pret pentru ca apoi sa iti impui viziunea ta asupra societatii.
Mai devreme sau mai tarziu oamenii isi vor da seama ca au fost pacaliti si se vor ‘razbuna’. Nu cred ca un sir de razbunari duce la un rezultat cat de cat multumitor.

Cred ca a venit momentul sa meditam mai degraba la ce greselile au fost comise si la cum putem readuce lucrurile pe un fagas functional in loc sa ne mangaiem pe cap cu “pe vot normal, Victor Ponta era preşedintele României astăzi.” (Gheorghe Nichita, RFI)
Iar primul lucru pe care trebuie sa facem este sa intelegem o data este ca nu politicienii stabilesc ce e normal sau nu.
Ei doar trebuie sa puna in practica normalul pe care poporul il considera potrivit intr-o anumita situatie. Altfel dam in totalitarism iar de acolo pana la prabusire nu mai este decat un pas.

Tags , , , , , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., Culture, politics, Respect Mutual., Tara din care traim

Bine ma, si ce ne tot bati la cap cu justitia asta?

November 24, 2014 //
0

Eu va bat la cap? Voi nu sunteti conectati la realitate?

Am facut ieri o scurta istorie a transformarilor prin care a trecut conceptul de justitie.
Astazi voi incerca sa fac o scurta istorie a modului in care a functionat justitia pe plaiurile mioritice.

Si pentru ca tot veni vorba de Miorita nu pot sa nu ma gandesc la varianta interpretata de Nicolae Sulac, in care dialogul are loc intre mama ciobanasului ucis si mioara nazdravana:
“Puisorul mamei pui,
Unde-i el sau poate nu-i…
.
.
Of, of, of,
Ficiorasul tau,
Dorit stapanul meu,
S-o-ntalnit pe-un verde plai,
Ca gradinile din Rai,
Cu doi ciobani lăcomosi,
Oameni rai si fiorosi.
Si pe langa dânsul s-o dat
Si-atata l-au inconjurat
Pana zilele i-au luat.
Amandoi si-au impartit turma
Si in lume si-au pierdut urma.

Dar nici ca le-o ticnit,
Ca ei iarasi s-o-ntalnit.
De l-avere s-or sfadit,
S-au batut pan-au murit.
C-asa-i pe pamant lasat,
Din averea cu pacat
Sa n-ai parte niciodat,
S-o platesti nemasurat!”

Naivitatea ‘primitivului’ coplesit de nedreptatea vietii de zi cu zi si care isi spune singura speranta in justitia divina?
Sau observatia extrem de pertinenta a ‘omului din popor’ – ne prea bagat in seama dar suficient de inteligent pentru a supravietui chiar si atunci cand ‘fruntea’ isi pierde mintile de lacomie sau disperare – care a sesizat de-a lungul timpului ca
“Ţara, ca o precupeaţă,
Face de ruşine glia,
Când se vând, precum la piaţă,
Cinstea şi cu omenia.”?

Sa revenim.
Se vorbeste foarte mult despre trei dintre rolurile justitiei, retributiv, educativ si, mai nou, restaurativ. Adica pedepsirea vinovatului, convingerea lui si a celorlalti membri ai societatii ca nu merita sa incalci legea si readucerea situatiei post fapta cat mai aproape posibil de situatia de dinainte ca fapta sa fi fost comisa.
Simplu si la obiect, nu-i asa?

Totusi destul de incomplet…

Pe vremea, si in locurile, in care oamenii invatau mestesugul oieritului justitia – sau mai degraba siguranta persoanei si avutului sau – depindea de fiecare dintre cei implicati. Vroiai sa te mai intorci si la anul cu oile pe acelasi munte… te purtai omeneste cu ceilalti. Calcai prea tare pe bec…sau erai prea slab…

Mai apoi a aparut si s-a dezvoltat organizarea statala. Una dintre primele sarcini ale acesteia a fost colectarea birurilor si transportul sumelor de bani, in siguranta, pana in capitalele principatelor. Aceste sume, imense pentru vremea aceea, reprezentau tentatii enorme pentru niste oameni destul de obisnuiti cu pericolul fizic datorita deselor razboaie si buni cunoscatori ai folosirii armelor din exact acelasi motiv.
Iata si motivele pentru care au aparut haiducii, ocnele si completa lipsa de incredere pe care romanii o au fata de stat, organizatia aceea care strange biruri, reactioneaza violent atunci cand cineva incearca sa ‘ia inapoi’ banii ‘furati de la popor’ si, mai tarziu, nu ne-a lasat, neam, sa furam de la boier. Iar aceasta situatie a durat pana la primul razboi mondial.
Nu ca dupa aceea s-ar fi schimbat multe. Alegerile pretins democratice erau organizate chiar de ‘castigator’ in niste conditii cel putin dubioase si pe care toti se faceau ca nu le vad.
Pentru cei ce nu stiau inca ‘democratia’ romaneasca a fost originala de la inceput, termenul nu a fost inventat de Iliescu. Regele numea guvernul iar guvernul nou numit organiza alegerile. In situatia asta oamenii de rand au inteles ca societatea era impartita in doua si ca regulile sunt facute pentru a pastra status quo-ul, si nicidecum pentru pentru a oferi tuturor in parte si societatii in ansamblul ei posibilitatea de a-si desfasura cat mai nestingheriti viata.

Ca urmare a acestei stari de spirit nu-i mare mirare ca populatia nu s-a opus prea tare atunci cand tancurile sovietice au descarcat comunismul in piata publica, mai ales ca acest lucru a fost statuat printr-o metoda binecunoscuta: niste alegeri trucate grosolan. Cele din 1946.

Urmatorii 45 ani n-au facut nimic altceva decat sa intareasca opinia poporului ca sistemul de justitie are ca menire sa pastreze privilegiile clasei dominante – ce conteaza ca acum aceasta clasa era nomenclatura comunista, sistemul functiona in continuare.

Si nici macar caderea comunismului nu a adus nimic nou. Ceausescu a fost omorat in urma unui simulacru de proces iar apoi ‘seful statului’ s-a folosit de niste ‘trupe neregulate de comando’ pentru a reinstaura ordinea pe care o credea periclitata – adica pentru a-si conserva puterea politica.

In situatia asta mi se pare de-a dreptul remarcabil faptul ca in ultimii 10 ani foarte multi dintre cei care muncesc in interiorul sistemului de justitie au facut un imens salt conceptual. Acela de la statutul de membru al unui sistem represiv – ceea ce a fost sistemul de justitie pana prin 1996 – la acela de persoana insarcinata in primul rand cu responsabilitatea de a pastra increderea in societate, adica de a mentine coeziunea sociala.

Caci acesta este cel mai important rol al sistemului de justitie!
Atunci cand persoana, un membru al societatii, renunta la o parte din libertatea sa individuala si o cedeaza statului acesta se asteapta ca ‘statu’ sa isi asume acea responsabilitate si sa se achite de ea. Adica sa faca in asa fel incat individul sa se simta in siguranta in interiorul comunitatii largite care este natiunea.
In situatia asta, in care fiecare membru al societatii stie/simte ca nu traieste in ‘jungla’ si ca regulile sunt egale pentru toata lumea, apar conditiile necesare pentru ca indivizii sa colaboreze mult mai eficient intre ei fata de situatia in care indivizii sunt preocupati mai ales sa isi ‘apere spatele’ decat de ceea ce au de facut – adica asa cum erau nevoiti sa faca ciobanii din Miorita.

Pana la urma asta e singura diferenta reala care exista intre celelalte tari ex-comuniste din afara fostei Uniuni Sovietice si Romania, Bulgaria si Albania. Peste tot oamenii se respectau intre ei chiar fara sa se cunoasca personal inca din perioada de dinaintea instaurarii cu forta a comunismului si le-a fost foarte usor sa revina la acel modus vivendi dupa ce comunismul a ajuns la cosul de gunoi al istoriei. In cele trei tari ramase de caruta din acest punct de vedere acel gen de respect reciproc nu avusese nici macar posibilitatea sa apara, cu atat mai putin sa se consolideze.

Si nu, nu e nici o nevoie sa ne apucam acum sa plangem in pumni pe chestia asta si sa sa dam vina pe unii sau pe altii dintre vecini. Este suficient daca intelegem ca respectul reciproc ‘largit’ este esential pentru constructia si functionarea unei societati ‘asezate’ si ca una dintre manifestarile la scara macro a acestui gen de respect reciproc este functionarea corecta a sistemului de justitie din respectiva tara.

Tags , , , , , ,
Categories Culture, Justitie, politics, Psychology, Respect Mutual., Tara din care traim

Agale, din nou despre justitie.

November 23, 2014 //
1

“Laura Codruta Kovesi : Voilà plusieurs années que le peuple roumain attendait cela. Enfin, l’Etat s’engage contre la corruption ! Un travail de longue haleine : il a d’abord fallu prouver à la population que la justice était, aujourd’hui, indépendante du pouvoir. C’est chose faite. Ministre ou “simple” citoyen, tout le monde est désormais traité de la même façon. Et, plus important, des peines de prison sont prononcées – jusqu’à dix ans, pour les dossiers les plus lourds. Quand les Roumains voient des hommes politiques derrière les barreaux, ils se disent que les choses changent vraiment dans leur pays. Du coup, plus de 50% de la population nous fait confiance, d’après un récent sondage. C’est encourageant.”

Pentru cei cu franceza putin mai ruginita:
“Sunt deja cativa ani de cand poporul roman astepta asa ceva. In sfarsit, statul se ‘ia de piept’ cu coruptia. Si nu a fost o treaba simpla: mai intai a fost nevoie ca populatia sa fie convinsa ca justitia este, astazi, independenta de putere. Acest lucru a fost facut. Ministru sau ‘simplu’ cetatean, toti sunt tratati la fel. Si, chiar mai important, pedepse privative de libertate au fost pronuntate – pana la 10 ani, pentru dosarele mai grele. Atunci cand Romanii vad politicieni in spatele gratiilor, isi spun ca lucrurile se schimba cu adevarat in tara lor. Deja mai mult de 50% din populatie are incredere in noi, conform unui sondaj recent. Este incurajant.”
.
.
.

“Craignez-vous que le futur président roumain remette en cause votre indépendance ? Le premier ministre sortant, Victor Ponta, est candidat du Parti social-démocrate (PSD), dont plusieurs membres éminents font, actuellement, l’objet d’investigations…

J’ai été nommée par l’actuel président, sur proposition du Premier ministre. Si leurs successeurs ne nous soutiennent pas dans notre lutte contre la corruption, tout sera perdu. Le risque existe, c’est vrai, mais nous avons deux alliés indéfectibles. D’abord, l’Union européenne, qui joue un rôle de garde-fou. Il y a quelques mois, une loi a failli être votée : elle nous aurait empêché de mener des enquêtes contre des députés, sénateurs ou maires suspectés de corruption. C’est grâce à Bruxelles et aux diplomates occidentaux que cette loi n’est pas passée. La société civile, ensuite, constitue notre meilleure protection. L’idée d’une justice indépendante a fait son chemin, et personne ne veut retourner en arrière. ”

“Suntenti ingrijorata daca nu cumva viitorul presedinte va pune in pericol independenta dumneavoastra? Primul ministru in functie, Victor Ponta, candideaza din partea PSD-ului iar cativa membri marcanti ai acestui partid sunt, acum, sub investigatie…

Am fost numita in functie de actualul presedinte, la propunerea Primului ministru. Daca succesorii lor nu ne vor sustine in continuare in lupta noastra contra coruptiei, totul va fi pierdut. Riscul exista, e adevarat, dar avem doi aliati ce nu pot fi infranti. Mai intai Uniunea Europeana, cea care joaca rolul de ariergarda. Acum cateva luni o lege a picat la vot: ne-ar fi impiedicat sa anchetam deputati, senatori sau primari suspecti de coruptie. Datorita Bruxelles-ului si diplomatilor occidentali aceasta lege nu a trecut. In plus, societatea civila reprezinta cea mai buna protectie pe care o avem. Idea de justitie independenta si-a facut drum si nimeni nu mai vrea sa se intoarca din drum.”

Citatele au fost luate din L’Express://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/aujourd-hui-la-justice-roumaine-est-independante-du-pouvoir_1616851.html#D63rfdpKKbHhc0PI.99.

Din acelasi articol. Dar parca nu descriu o aceiasi realitate. Ba justitia este, deja, independenta de ‘putere’ ba ‘daca urmatorii (presedinte si prim ministru) nu ne vor sprijini in lupta noastra impotriva coruptiei totul va fi pierdut’.

Ba mai mult: “Cat vom fi lasati sa ne facem treaba, o vom face la fel de bine si eficient.” (http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/dna/exclusivkovesi-despre-marile-dosare-dna-valul-de-denunturi-si-sri-eads-a-fost-detonat-putem-sa-ne-asteptam-la-orice-interviu-video-1334355)

Destul de confuza situatia. Ba justitia a devenit independenta si se bucura de increderea populatiei, ba depinde de sprijinul unor politicieni care urmeaza a fi votati de aceiasi populatie despre care era vorba mai devreme…
Cred ca ar trebui sa facem un pic de istorie pentru a vedea care este fisa postului pe care il ocupa doamna legata la ochi si inarmata cu sabie si balanta.

– Fiat Justitia, ruat caelum (tradusa indeobste, destul de nefericit, prin ‘faca-se dreptate, chiar de ar fi sa cada cerurile’)
– “Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-133-rolul-si-structura/)
– “Nimeni nu este mai presus de lege.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-16-egalitatea-in-drepturi/)
– Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.

O voi lua pe rand, de jos in sus.

‘Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte’, cunoscuta acum sub numele de lege aTalionului a fost primul pas facut de oameni dincolo de stadiul de gloata. Inainte de aparitia acestei ‘legi’ interactiunile dintre oameni se bazau pe marimea pumnului si pe cei 7 ani de-acasa. De obicei se purtau frumos, mai ales intre cunoscuti iar daca cineva gresea, intentionat sau nu, vinovatul isi primea pedeapsa nu in functie de vinovatia sa ci de capacitatea celui lezat – sau a rudelor/prietenilor/aliatilor sai – de a se ‘razbuna’, adica de a ‘rani’ la randul sau, intr-un fel sau altul, pe vinovat sau pe un membru al familiei/grupului sau.
Indiferent de cat de barbara ni se pare noua acum aceasta lege a talionului era de fapt un pas inainte. Pana atunci cineva destul de puternic putea sa omoare pe altcineva doar pentru ca fratele victimei lovise pe fratele ucigasului. Si nimeni nu prea avea nimic de spus, in afara doar de a pregati o noua razbunare.

“Nimeni nu este mai presus de lege” este mai degraba un deziderat decat o realitate. Practica ne arata ca, de fapt, oamenii sunt mai presus de orice lege. Chiar si de legea gravitatiei. Daca ar fi dupa aceasta din urma ne-am târâi pe burta. E, uite ca mergem in postura verticala cu toate ca avem doar doua picioare.
In ceea ce priveste legile omenesti acestea nu numai ca sunt facute de oameni ba chiar nu au nici un fel de putere pentru cei care nu au inteles de ce trebuie respectate. Ca la un moment dat cei care le incalca sunt pedepsiti, sau nu, asta e alta problema. Voi reveni mai tarziu asupra necesitatii ca legea sa fie respectata.
In orice caz primul set de legi care s-a pastrat pana in zilele noastre este cel al lui Hammurabi. Avem aici de a face cu cel de al doilea pas al omenirii catre civilizatie. Dupa ce grupurile de oameni au depasit starea de gloata nestructurata in prima faza unii dintre memberii comunitatii au dobandit suficienta autoritate asupra celorlalti incat sa fie insarcinati cu ‘pastrarea ordinii’ – adica sa vegheze ca pedepsele primite de cei care au gresit sa nu fie mai mari decat daunele produse. De unde si doar un ochi pentru un ochi si doar un dinte pentru un dinte.
In a doua faza unii membri ai comunitatii au ajuns sa ocupe pozitii investite cu atat de multa autoritate incat ii putem numi conducatori. Din acel moment acestia au inceput sa fie direct interesati de bunul mers al intregii comunitati si nu doar de pastrarea ordinii. (Bine, vorbim aici despre acei conducatori care aveau ceva in cap – si ca atare au ramas la putere destul de mult timp incat sa faca cu adevarat servicii comunitatilor respective). In situatia asta aveau nevoie nu doar ca faptele care tulburau linistea si ordinea comunitatilor sa fie pedepsite dar si ca pedepsele respective sa nu faca mai mult rau comunitatii decat faptele ‘care au pus in miscare procesul penal’.
Ce rost are sa-i tai piciorul cuiva  care si-a ranit vecinul, din greseala sau chiar intentionat? Doar de dragul de a obtine doi schilozi in loc de unul? Hammurabi si-a dat seama de asta – or mai fi fost si altii inaintea sa dar legile date de acestia s-au pierdut – si atunci a dat un ‘mercurial al pedepselor’. In felul acesta fiecare stia la ce se poate astepta si, mult mai important, stia ca pedeapsa pe care o va primi va fi in functie de gravitatea faptei sale si nu de cat de bine sau de rau se are cu judecatorul pe care se va intampla sa-l aibe in fata. Eu unul tare ma tem ca ‘nimeni nu este mai presus de lege’ se refera mai degraba la magistrati, judecatori si procurori laolalta, decat la oamenii de rand. Acestia pot alege sa respecte legea sau nu. Magistratii, in schimb, sunt legati de maini si de picioare. Ei chiar trebuie sa respecte legea, atat in litera cat si in spiritul ei.

Garantul independentei justitiei. Aici avem de a face cu un al treilea pas catre civilizatie. Multa vreme conceptul de justitie se referea la faptul ca cel care conducea/domina o anumita colectivitate avea nevoie ca acea colectivitate sa functioneze cat mai bine. Ca atare a introdus sisteme prin care neintelegerile dintre indivizi erau rezolvate in mod organizat si unitar – tocmai pentru ca supusii sai sa nu se simta parasiti in fata nedreptatii – si in felul acesta conducatorii care au facut sistemul sa functioneze au ajutat la buna functionare a colectivitatii pe care o conduceau. Cele unde acest lucru nu se intampla s-au destramat mai devreme sau mai tarziu – de exemplu ‘republicile’ pirateresti de pe diverse insule din Marile Calde. Alt exemplu foarte elocvent este diferenta de dezvoltare sociala si economica dintre Sudul si Nordul Italiei.
In toate aceste situatii garantul indeplinirii actului de justitie era suveranul. Si tot suveranul putea rasturna situatia, daca asa considera el. Ca efectele puteau fi dezastruase, si chiar erau de cele mai multe ori… asta e alta problema. De fapt insusi conceptul de garantie implica faptul ca cel care garanteaza ceva este suficient de puternic/capabil de a face ca lucrurile sa se intample. Intr-o directie sau alta, in functie de interesele sale, dar, oricum, are capacitatea de a pune lucrurile in miscare.
Acel al treilea pas catre civilizatie despre care vorbeam la inceputul paragrafului are de a face tocmai cu intelegerea de catre membrii societatilor cu adevarat civilizate a acestui amanunt, de loc lipsit de importanta. Ca cel care garanteaza ceva poate oricand sa isi ia cuvantul inapoi. Si atunci a aparut idea de independenta a justitiei. Formularea este cam nefericita: justitia in sine depinde de intreaga societate, daca aceasta nu reuseste sa mentina mecanismele democratice in functiune totul este pierdut. Poate ca ar fi mai interesant sa discutam despre autonomia functionala a magistratilor – adica despre libertatea acestora de a actiona fara a fi supusi influentelor politicii partizane ci doar tinuti sa respecte legile adoptate de respectiva societate – iar in felul acesta ne-am mai apropiat un pic de ‘cestiune’.

Fiat justitia, ruat caelum. In mod obisnuit acest dicton este tradus, si nu doar in romana, prin ‘faca-se dreptate, indiferent de consecinte’.
Care dreptate?!?
Inteleasa asa fraza presupune existenta unei ‘dreptati’ transcendente care este accesibila la nivel conceptual oricui si ca toti cei care au cunostinta de situatie trebuie sa actioneze catre indeplinirea acelei dreptati. Suna plauzibil? Credeti ca poate fi dus asa ceva la bun sfarsit? Aparent toti avem un oarecare simt al dreptatii si la prima vedere n-ar fi imposibil dar cand ne gandim la ‘practicalitatile’ fenomenului ne dam seama ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple.
Legile sunt facute de oameni, mai ales intr-o democratie.
Legile sunt aplicate de oameni. Atunci cand sunt respectate, sau nu, in viata de zi cu zi. Tot de oameni sunt aplicate si atunci cand nerespectarea vreuneia dintre ele il aduce pe cel ce a gresit in fata celor care aplica legile.
Viziunea fiecarei dintre cele trei parti – faptuitor, evantuala victima si cel care trebuie ‘sa faca dreptate’ – despre justitie in sine cat si despre intamplarea in sine s-ar putea sa nu coincida. Si atunci care dintre ‘dreptati’ trebuie adusa la indeplinire?
Nu stiu daca am fost suficient de explicit pana acum asa ca voi relua dar un pic mai brutal.
Oricat de importanta i s-o fi părand fiecaruia dintre noi functia ‘individuala’ a justitiei – matusa aia buna la care te duci sa te plangi atunci cand cineva ti-a spart geamul – in realitate functia ei sociala este cea cu adevarat semnificativa. Fara o justitie realmente functionala intreaga societate se destrama si nu mai conteaza ca ‘cineva ti-a spart geamul’.

Si atunci o traducere mult mai apropiata de spiritul initial a spunerii – sau cel putin asa vad eu situatia – ar fi ‘aveti grija cum faceti dreptatea ca nu cumva sa va cada cerul in cap’. Nu ‘indiferent de consecinte’ ci ‘ca sa nu suferiti consecintele lipsei de dreptate’. Tocmai de aceea am trecut de la ‘razbuna-te daca poti’ la ‘doar un dinte pentru un dintre’, apoi la ‘mercurialul pedepselor’ – astfel incat costul social al actului de justitie sa nu fie mai mare decat cel produs de fapta in sine dar si pentru ca toti membrii societatii sa stie ca pedepsele nu depind de bunavointa cuiva ci ca sunt unitare pentru toata lumea – si in final la scoaterea justitiei de sub autoritatea unei singure persoane – a suveranului – si investirea ei cu statutul de ‘independenta’.

Independenta pe care trebuie sa o apere toti membrii unei societati, cel putin in masura in care nu mai vor sa se intoarca la statutul de ‘supusi’.

Tags , , , , ,
Categories Culture, Justitie, Psychology, Tara din care traim

Un pic de ‘artimetica’

November 19, 2014 //
0

Se discuta intens despre motivele pentru care foarte multi oameni au iesit la vot si uite asa Iohannis a devenit presedinte in locul lui Ponta, asa dupa cum prognozau toti ‘specialistii’ ca ar fi trebuit sa se intample.
Una dintre ‘justificari’ este prezenta nu atat masiva cat neasteptata la vot a romanilor din Diaspora…. si efectele colaterale ale indignarii populare (= votul ‘antisistem’)

‘Ma leși’?!?

In primul tur la prezidentiale au fost trimise in strainatate 500 000 de buletine de vot. Au reusit, cu greu, sa voteze ceva mai putin de 150 000 de oameni. Pentru turul doi au fost trimise 800 000 de buletine si, cu toate ca procedurile au fost simplificate – nu intru acum si in viesparul asta – tot n-au reusit sa voteze mai mult de 400 000 de oameni.

Pai?

Exista cel putin doua explicatii:

– Estimarea cu privire la intentia de vot a romanilor din Diaspora a fost cat de cat corecta dar cei care au alocat buletinele nu s-au coordonat cu cei care au stabilit numarul de circumscriptii sau

– … fiecare cu imaginatia lui.

Nu stiu ce ma face sa cred ca ‘votul antisistem’ doar a cautat un motiv sa iasa din casa. Daca nu era asta era altul…

Tags , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., politics, Respect Mutual., Tara din care traim

Din nou cu “ba pe-a ma-tii”…

November 19, 2014 //
0

ba pe-a ma-tii
Si atunci care mai e deosebirea?

Poate ca asa simt ei, poate chiar or avea ceva motive… dar chiar este utila, cu adevarat, folosirea unui ‘limbaj’ atat de frust incat nu lasa, sub nici o forma, loc de buna ziua?

La ce? Cui?

Eduard Hellvig facea aseara observatia ca unul dintre motivele pentru care Ponta a pierdut alegerile a fost acela ca “intensitatea” mesajelor transmise de echipa sa a reusit sa “ghetoizeze” electoratul PSD, adica a reusit sa-i ingramadeasca pe cei deja convinsi intr-o incinta in care altii n-au mai vrut sa intre tocmai pentru ca acolo puțea prea tare a intoleranța.

Acum ce facem, ne ghetoizam si noi? Singuri?

Tags , , , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., Culture, Psychology, Respect Mutual., Tara din care traim

Piata Universitatii, a fresh start after 25 years.

November 17, 2014 //
0

DSC_9928

In the place where the Romanian Revolution has started 25 years ago people celebrate the election of a new president.
Hopefully better than his predecessors.

Click on the picture to see more images from the celebratory march from Piata Victoriei to Piata Universitatii.

Tags , , , ,
Categories Pictures, politics, Respect Mutual., Tara din care traim

Democratia ca stare de spirit.

November 15, 2014 //
1

Am descris intr-o postare precedenta ce se intampla atunci cand populatia este constant nemultumita de-a-lungul unei perioade considerabile de timp daca in toata acea perioada nu se intampla nimic care sa aduca lucrurile pe un fagas normal:

O scurta istorie a votului negativ.

Am enumerat cele trei conditii ce trebuie pastrate pentru ca democratia sa ramana autentica si sa nu se transforme in tirania majoritatii:

“Democratia, pentru a fi cu adevarat functionala – altfel are mari sanse sa se transforme in tiranie a majoritatii, are nevoie de un cadru institutional care sa asigure trei lucruri:

– Ca voturile exprimate sunt transformate in actiune politica conforma cu intentia alegatorilor – domnia legii!
– Ca informatia circula liber in societate, in asa fel incat alegatorii sa decida in cunostinta de cauza – libertatea cuvantului!
– Ca alegatorii sunt motivati sa analizeze cu atentie optiunile pe care le au la dispozitie si sa exprime in mod explicit, prin vot, deciziile la care au ajuns!”

Ce am putea face, toti cei interesati – populatie, societate civila/presa si clasa politica, pentru a pastra sistemul in stare de functionare?

Trebuie sa va marturisesc ca in momentul in care am ajuns in faza asta am avut o surpriza extrem de placuta. Exista un ‘loc comun’, un punct de plecare aupra caruia toti suntem de acord, cel putin la nivel declarativ.

Asa nu se mai poate.

‘Alegatorii’ sustin ca:

nu vrem stat...

Presa, prin gura cuiva cu adevarat priceput in materie, avertizeaza cat se poate de clar:

politicul sursa de risc

Din stanga spectrului politic ni se atrage atentia ca luptele intestine din interiorul clasei politice dau pe din-afara, otravind totul in jur, si ca o posibila solutie ar fi “Societatea in care castigatorul nu ia totul!”.

Din dreapta, si aici nu cred ca mai este nevoie sa citez pe cineva, se insista pe valori – in special pe libertatea individului – si pe necesitatea stringenta a consolidarii statului de drept.

Pai?!?
Ce ne mai opreste sa ne apucam de treaba si sa transformam aceasta stare de spirit – unanima, nu?!? – in realitate practica?!?

E distanta mare de la vorba pana la fapta?
E, intr-adevar, o distanta considerabila intre ele.
‘Pana la Dumnezeu te mananca sfintii’ si ‘camasa e mai aproape de corp decat paltonul? In sensul ca atunci cand vine vorba despre interesele personale omul, oricat de ‘sfant’ ar fi el, mai uita cateodata (dar de fapt prea des) ca ‘Dumnezeul e sus si vede’?
Da, si asta.

Eu cred totusi ca mai e un aspect pe care l-am cam pierdut din vedere.
Mai intai datorita marasmului spiritual in care ajunsesem in timpul si din cauza comunistilor. Da, ati citit bine, al comunistilor, nu al comunismului. Fara comunisti ‘comunismul’ ar fi ramas o vorba goala. Ba, mai mult, chiar si comunistii au fost de mai multe feluri. Altfel nu se explica de ce fiecare tara actual fost comunista arăta diferit inca de pe vremea regimului trecut…. Sa revenim totusi la zilele noastre.
Apoi datorita modului complet aiurea in care am inteles ‘sa devenim liberi’ imediat dupa ’89. “Gata bai, de-acum a venit libertatea, fac ce vreau. Ce te bagi tu in ciorba mea?”
Si uite asa am distrus cooperativele agricole si sistemele de irigatii.
Uite-asa am intors capul cand au fost furate (oare de catre cine daca nu chiar de unii dintre noi si chiar in prezenta noastra?) vapoare intregi de utilaje si vandute la fiare vechi.
Apoi cand fabricile au fost ‘luate’ cu totul…
Daca omului de pe strada nu-i mai vine sa atraga atentia semenului său ca nu e bine ce face atunci cand goleste scrumiera “Jeep”-ului cat un vapor pe jos, la stop, iar politistul de circulatie nu-i ia carnetul aceluiasi sofer de “Jeep” atunci cand intra in intersectie pe rosu dupa ce a ‘depasit’ si refugiul de tramvai atunci cum sa nu i se para politicianului ajuns, imun, in parlament, ca face parte din alta specie?
Libertatea e una, faptul ca nu ne mai ‘tragem de maneca’ unul pe celalalt atunci cand gresim e cu totul si cu totul alta chestie.

Solutii exista si intelepciunea populara este intotdeauna un bun punct de plecare in momente de genul asta.

Fa ce spune popa si nu ce face popa!

Basescu o fi avand o gramada de bube in cap numai ca a si spus, de foarte multe ori, lucrurilor pe nume:
“Coruptia si ea tine de doua parti. Nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie impartita si asumata. Un functionar corupt nu poate fi corupt daca nu are un partener care sa-i dea un ban in mana, un minister nu poate plati cu 50% mai mult daca nu exista un consultant care sa va­li­de­ze ce spune constructorul: «Da, ma­rim factura». Si ministerul este in im­posibilitatea de a actiona pentru ca in justitie oricine castiga daca are si avi­zul consultantului ca trebuie sa ma­reasca pretul cu 50% la lucrari publice. Eu cred ca esenta realitatilor romanesti, in primul rand, trebuie sa iasa din ipocrizie. Daca este coruptie, statul singur nu poate fi corupt, are un partener.”

Ce vreau sa spun e ca aceasta ‘clasa politica’ pe care o injuram cu totii si din toate pozitiile se afla intr-o situatie atat de ciudata incat eu unul ma mir ca n-au devenit cu totii schizofrenici.
Pe o parte avem un “mediu de afaceri” care se comporta extrem de fatarnic. La nivel colectiv toti clameaza necesitatea starpirii coruptiei iar la nivel individual prea multi dintre ei dau spaga.
De partea cealalta avem, la gramada, populatia. Care nici ea nu da un semnal clar. Unii dintre ei dau spaga. Altii iau. O a treia categorie se fac ca nu vad. O a patra nu fac nimic, nici macar nu fac efortul minim de a-si face cunoscute nemultumirile atunci cand au ocazia. Adica sa voteze.
In schimb toti, inclusiv cei care dau si iau spaga, ii injura pe politicieni si le reproseaza ca fac acelasi lucru ca ei. Ca sunt corupti si/sau ca nu le pasa.

Si ce sa facem?

Simplu. Sa nu mai asteptam sa vina alegerile pentru a ne spune parerea despre ce se intampla in jurul nostru. De cate ori am lasat nemultumirile sa ni se acumuleze in suflet am votat ‘negativ’. Si uite unde am ajuns.

Ne place unde suntem? Nu?!? Pai si atunci nu ar cam fi cazul sa schimbam cate ceva?

Slide105[1]

 Einstein spune ca doar cei care nu sunt intregi la cap fac acelasi lucru de mai multe ori la rand si se asteapta ca la un moment dat sa iasa altceva…

Daca vrem cu adevarat sa se schimbe ceva trebuie sa incepem mai intai cu noi.

Da, cu fiecare dintre noi.
E foarte important sa intelegem ca atunci cand cineva ne trage de maneca de fapt ne ajuta. Atragandu-ne atentia asupra greselii de-abia comise acea persoana ne ofera oportunitatea sa o remediem inainte ca aceasta sa aiba repercursiuni grave. Adica inainte ca efectele greselii noastre sa ne strice chiar noua insine vietile.
Asta inseamna cu adevarat sa ne respectam intre noi.
Intorsul cu spatele nu insemna prea des ‘respect pentru persoana/dorintele/intimitatea omului’. De prea multe ori inseamna doar lasitate. Si din pacate efectele lasitatii tind sa se acumuleze intr-atat incat unii ajung sa creada ca ‘mamaliga nu explodeaza’.
O fi bine sa ajungem pana acolo?

Nu mai bine, daca tot declaram in cor ca ‘asa nu se mai poate’, ne apucam sa facem ceva tocmai ca sa nu ajungem pana acolo?

Adica sa ne tragem unul pe celalalt, cu respect dar cu fermitate si la timp, de maneca?

Pana la urma despre asta este vorba in democratie.
Fiecare isi spune parerea despre ce se intampla in cetate. Cu respect pentru ceilalti si pentru parerile lor dar in asa fel incat sa se auda.
Abia dupa aceea vin ‘alegerile’. Dupa ce fiecare care a avut ceva de spus a avut ocazia sa o faca si spusele sale au fost luate in seama.

Altfel nu mai este vorba despre democratie ci despre domnia gloatei.

Tags , , , , , , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., politics, Psychology, Respect Mutual., Tara din care traim

“Fie ca cel mai bun dintre ei sa castige”?!?

November 13, 2014 //
1

Dezbaterile electorale s-au transformat in confruntari.

Lasand pentru mai tarziu comportamentul celor doi contracandidati cel mai puternic argument care ma impinge catre aceasta concluzie este puzderia de titluri din presa care vorbesc despre ‘cine a castigat aceasta runda?’, X ‘a lovit mai puternic!’, Y ‘a terminat runda in picioare’…

Inteleg ca media are nevoie de rating si ca cea mai usoara cale spre a-l obtine este sa transforme cat mai multe lucruri in spectacol dar parca de data asta a cam exagerat.

Democratia, pentru a fi cu adevarat functionala – altfel are mari sanse sa se transforme in tiranie a majoritatii, are nevoie de un cadru institutional care sa asigure trei lucruri:

– Ca voturile exprimate sunt transformate in actiune politica conforma cu intentia alegatorilor – domnia legii!
– Ca informatia circula liber in societate, in asa fel incat alegatorii sa decida in cunostinta de cauza – libertatea cuvantului!
– Ca alegatorii sunt motivati sa analizeze cu atentie optiunile pe care le au la dispozitie si sa exprime in mod explicit, prin vot, deciziile la care au ajuns!

Daca primele doua sunt evidente cel de al treilea pare mai dubios. Ce legatura are cadrul institutional cu ‘constiinta civica’, cu intelegerea de catre alegatori ca este vorba despre chiar viata lor, nu a altora?

Pai sa vedem.

Biserica e institutie?
Nu cea ortodoxa sau oricare dintre cultele organizate ci ‘biserica’ in sine, comunitatea dintre oameni si divinitatea pe care acestia o respecta/adora. Eu cred ca e.
Pai daca ne uitam la ceea ce se intampla, practic, in multe dintre locurile in care institutia ‘teoretica’ numita ‘biserica’ se intersecteaza cu practica, adica in unele dintre bisericile cladite de om din piatra, locurile de munca ale preotilor, observam tot felul de nefacute. In loc ca enoriasii sa primeasca invatatura de iubire si respect reciproc acestia sunt invatati sa-i dispretuiasca pe cei care nu sunt intocmai asemenea lor. O fi bine?

Primariile sunt institutii?
Nu reiau argumentele de mai sus dar iarasi, in prea multe dintre ele primarii se lasa ademeniti dintr-o tabara intr-alta si se comporta ca nista vatafi in loc sa gospodareasca comunitatea. Nu-i vede lumea? Adica cei care i-au ales?

Parlamentul este o institutie?
Acolo unde ajung, cel putin teoretic, niste oameni pe care noi i-am ales pentru a fi iar ei si-au asumat sa fie reprezentantii nostri. La ultima numaratoare cam 10% dintre ei au probleme de ordin juridic. Ce se intampla acolo? Oare in ce fel influenteaza faptul acesta ‘entuziasmul’ cu care vede restul societatii ‘viata politica’?

Presa este o institutie?
As spune chiar ca este o institutie esentiala, nu?
Si atunci de ce campania electorala la care asistam este tratata ca si cum ar fi un spectacol sau o intalnire sportiva care merita transmisa doar de canalele specializate?
De ce intalnirile dintre cei doi candidati sunt prezentate si interpretate ca si cum ar fi meciuri de box? Cine ce lovitura a dat sau ce impresie a facut?
De ce foarte multi dintre comentatori pun problema in termeni de ‘care dintre cei doi a castigat runda asta’?

Din cate stiu eu castigatori ar trebui sa fim noi toti, impreuna si doar cei care ajung, temporar, ‘la putere’.

Intalnirile de genul asta nu sunt menite, sau mai bine spus, nu ar trebui sa …, determine un castigator intre cei doi. Ar trebui sa ne ofere noua, alegatorilor, prilejul de a evalua care dintre cei doi ni se pare, fiecaruia dintre noi, mai potrivit functiei pentru care candideaza, nu?

Ce pretentii mai avem de la ei dupa aceea daca noi insine, prin reprezentantii nostri din presa, tratam alegerile ca pe un concurs? Ca si cum functiile elective ar fi un fel de premiu oferit in urma unui ‘concurs de frumusete’?

Si dupa aceea ne mai miram ca un primar, ales de comunitate, refuza accesul unor oameni, din acea comunitate, care doreau sa organizeze un priveghi intr-o cladire publica administrata de primarie (folosita in mod obisnuit si pentru asa ceva) doar pentru ca nu ii placeau ochii celui care urma sa pregateasca mancarea?

politica la capul mortului

Ne mai miram ca unul dintre candidati, prim ministru in functie – o pozitie obtinuta tot in urma unor alegeri, ii poate spune celuilalt “Sa fiti ala de la mine din birou, cuminte”  si asta doar pentru ca respectivul avea o dorinta simpla “Ar fi foarte frumos dacă am vorbi unul după altul.”?!?

Cand vom intelege, o data pentru totdeauna, ca indiferent de importanta lor toate aceste institutii sunt populate cu oameni? Oameni care ajung acolo, direct sau indirect, in urma alegerilor pe care le facem fiecare dintre noi! Oameni care au o responsabilitate politica si care trebuie trasi la raspundere pentru faptele lor. Si cum altfel decat exprimandu-ne parerea despre activitatea lor prin vot?

Ca, oricata ‘importanta declarativa’ (lip service) dam cadrului institutional, intreg conceptul de ‘proces democratic’ ramane gol si lipsit de semnificatie atata vreme cat prea multi dintre oameni – atat dintre alegatori cat si dintre cei care populeaza/anima institutiile – nu se respecta intre ei? Ca un loc (‘caldut’?) ocupat in interiorul unei institutii nu il izoleaza pentru multa vreme pe ocupantul sau de ceea ce se intampla in restul societatii? Ca absenta de la vot ii indeparteaza/izoleaza, mai ales pe plan afectiv, pe cei din interiorul institutiilor de realitatea cotidiana a comunitatii? Ca un comportament agresiv/autoritar/nepasator a celor aflati temporar in interiorul instutiilor, oricare dintre ele, nu face decat sa fragilizeze intreaga structura sociala?

Si cine sa lamureasca toate acestea?
Fiecare dintre noi, bineinteles!
In cabina de vot, ‘impreuna’ din punct de vedere simbolic. Doar in felul acesta vom putea comunica celor din interiorul institutiilor ce dorim de la ele. Si in functie de prezenta la vot, cat de puternic.
Apoi fiecare dintre noi acolo unde ii este locul, in interiorul sau in exteriorul institutiilor, punand in practica solutia pe care am ajuns in mod democratic.

Iar in timp ce votam putem face observatia ca exact asa cum atunci cand avem stampila in mana suntem absolut egali intre noi tot asa atat interiorul cat si exteriorul institutiilor se afla in acelasi loc, in interiorul societatii!

Revenind la mirarea din titlu.
Cum de noi toti, intreaga societate, am ingaduit ca ‘politica’ – activitatea de a gestiona treburile ‘organizatorice’ ale unei ‘cetati’ – sa se transforme in ‘lupta acerba pentru ciolan’ dusa intre cateva grupuri de locuitori ale aceleiasi cetati, pe spinarea tuturor celorlalti si punand in pericol intreaga cetate, ‘combatanti’ si victime colaterale la un loc?

Tags , , , , , , , ,
Categories Culture, politics, Psychology, Respect Mutual., Tara din care traim

Din nou despre importanta evolutiva a altruismului dezinteresat.

November 13, 2014 //
0

Acest post a fost inspirat de “Pentru tine”, citit pe entuziasm.ro

Problema altruismului e intr-adevar spinoasa. Rationalistilor le vine greu sa creada ca cineva rational (si rationalistii cred ca toata lumea actioneaza rational) poate face ceva care nu are un efect benefic asupra propriei persoane.
Si totusi, in mod aparent paradoxal, altruismul manifestat catre straini ‘absoluti’ exista si se manifesta continuu. Rationalistii cauta in draci explicatii.
Iata-o pe a mea. (Si eu ma consider tot rationalist dar nu absolut)
Altruismul este o constructie sociala. Adica este ‘predat’ de la o generatie la alta si modelat in urma interactiunilor dintre membrii comunitatii respective.
Dupa cum spunea Darwin evolutia are loc la nivelul speciilor si nu a indivizilor. La oameni evolutia are loc la nivelul comunitatilor. Fiecare dintre acestea dezvolta cate o cultura, adaptata circumstantelor – geografice si istorice – in care comunitatea/cultura respectiva a evoluat.
Comunitatile/culturile care au reusit sa isi adapteze, in mod continuu, raportul dintre coeziunea sociala care tine la un loc pe membri lor si autonomia permisa acelorasi membri la conditiile specifice carora trebuie sa le faca fata supravietuiesc. Celelalte nu.
Ei bine altruismul neinteresat este o masura a acestui raport intre coeziune si autonomie.
Lipsa lui denota o lipsa totala de coeziune sociala si atunci comunitatea respectiva se va dizolva de la sine.
Exagerarea in directie contrara semnifica lipsa respectului pentru individ, adica lipsa de autonomie individuala (unii ii spun libertate). Adica osificare respectivei comunitati. Incapacitatea ei de a continua procesul adaptativ. Exit.

Tags , , , , , , ,
Categories Culture, Psychology, Respect Mutual., Tara din care traim
« Older Entries
Newer Entries »